15MiculX

22 03 2014

Înainte să încep, vă rog să îi faceţi şi poveştii mele un loc în dreapta, astfel încât să le pot răspunde celor care doresc să mă ajute. Şi vreau să vă mai spun că vă mulţumesc enorm celor care citesc absolut tot ce scrie aici.
Salut tuturor de pe acest blog, am 15 ani, sunt un băiat retras şi mă consider ciudat. Mă urăsc din tot sufletul, sunt gras şi urât. În prezent, visul meu este să ajung la Facultatea de Jurnalism sau la Facultatea de Psihologie. Sunt pasionat de amândouă, mereu mi-am dorit să fiu operator cameră sau psiholog. Am intrat pe acest forum să aflu ce este cu mine, să primesc un ajutor, deoarece simt că nu există rezolvare pentru ce probleme am. Deşi sunt nişte probleme minore, sunt o persoană slabă care va ceda. Am să vă spun pe scurt povestea vieţii mele.
Păi, totul a început acum 3 ani când mi-am dat seama că nu are rost să trăiesc. Fiecare zi devenea tot mai aiurea, deoarece găseam câte un motiv care să mă facă să-mi pun capăt vieţii. Părinţii mei s-au despărţit când eram mic (pe la vreo 4 ani). Nu am să uit niciodată momentul în care a plecat mama mea, iar eu plângeam fără să mă pot opri. A plecat…
Am intrat în casă plângând şi timp de o lună am plâns întruna. Nu mai ştiu exact cum şi în ce ordine s-au întâmplat toate astea, însă ştiu că peste câţiva ani, de fapt câteva zile, a venit într-o seară tatăl meu cu o femeie care urma să-mi fie mamă vitregă.
Au trecut zile în care dorul de mama mea era tot mai accentuat. Ştiu că peste câţiva ani, într-o dimineaţă m-am trezit pentru că se certau, apoi, peste o oră ea îşi făcea deja bagajele, pregătindu-se să plece. Problema era că m-am ataşat de ea, voiam să am şi eu o mamă, dacă nu cea reală, măcar una vitregă. Într-adevăr, am plâns, însă mi-a trecut.
Ei bine, după câteva zile s-a întors mama mea naturală. Nu pot să descriu ce aveam în suflet în momentul ăla. Simţeam că vom fi din nou o familie fericită, dar din păcate nu a fost aşa.
Zilele treceau, iar ei doi se tot certau pentru un motiv banal.
Mama a încercat să treacă peste asta şi să înghită, dar nu a putut pentru că situaţia devenea tot mai gravă şi mai ciudată. Aşa că s-au despărţit.
A fost o nouă lovitură pentru mine, când îmi era mai bine şi când începusem să iubesc viaţa, a trebuit să plece mama din nou. Până acum 3 ani am trăit cu impresia că mama adevărată a plecat a doua oară de lângă mine din cauza mea. Nu doresc să intru în detalii.
Au trecut multe zile, până într-o seară în care s-a reîntors mama vitregă. Totul era schimbat, ceva o schimbase. Ea a devenit foarte rea. Se comporta urât cu mine. Nu înţelegeam de ce s-a schimbat brusc. Ţipa la mine foarte des, începusem s-o urăsc. Tot timpul când făceam temele cu ea, ţipa la mine, mă făcea prost, iar eu plângeam. Şi cum spuneam mai sus, sunt gras. Dar asta nu pentru că sunt un nesimţit şi mănânc mult. M-am îngrăşat pe bază nervoasă. Mai exact, tot timpul când sunt supărat sau nervos mă duc să mănânc, mâncarea depunându-se dublu. Mi-a povestit mama reală că înainte să plece, eram slab, iar după o lună când m-a revăzut, mă îngrăşasem.
Nu am avut o copilărie fericită, deşi nu-mi lipsea absolut nimic financiar. Îmi lipsea mama mea. Îmi lipsea afecţiunea din partea ei. O copilărie fericită nu înseamnă doar bani, înseamnă şi afecţiunea din partea părinţilor.
Al doilea început al vieţii a fost acum 4 ani când am început să ascult dubstep.Pur şi simplu m-am ataşat de acest gen. Nu mai sunt cel care era înainte, m-am maturizat. Nu mai zâmbesc din inimă, ci zâmbetul meu e în general fals. Încerc cât pot să maschez durerea din sufletul meu. Nu mai sunt copilul care aştepta cu nerăbdare să vină ziua de mâine. Nu mai sunt cel optimist. Sunt altul.
Nu mai suport viaţa asta, nu mai suport oamenii şi nu în ultimul rând, nu mă mai suport pe mine. Ce sunt eu? Sunt un băiat foarte urât, foarte prost şi foarte pesimist. Am început să caut defectele şi să le strâng ca să am motive pentru sinucidere. Ca să nu mai spun că mi-am pierdut şi credinţa în Dumnezeu. Nu mai cred în el pur şi simplu, au fost perioade în care m-am rugat să mă ajute să scap de tot ce e rău, să fiu măcar o zi fericit, dar nu s-a schimbat nimic. Nu pot să cred în ceva ce nu am văzut niciodată, deci vă rog să nu încercaţi să-mi schimbaţi părerea.
Acum să spun şi câteva despre lucrurile recente din viaţa mea. În urmă cu un an, m-am hotărât să slăbesc. Am respectat regimul până la sânge, astfel că am pierdut 12 kilograme în 9 luni. Dar uite că în prezent am pus kilogramele înapoi, şi s-a dus naibii tot. Norocul meu este că am ambiţie.
Sunt un băiat care preferă să stea în camera lui, uitându-se la televizor sau jucându-se pe calculator. Mi-e frică pur şi simplu să ies afară, în lume. Mi-e frică de oameni, de părerile lor. Mi-e frică să privesc un om în ochi, cu teama că o să eşuez. Zilele mele trec cam aşa. Mă trezesc dimineaţa să merg la şcoală, vin la ora 14, mă pun în pat şi mă uit la televizor sau mă joc pe calculator, fac nişte teme, apoi mă pun să mă culc la ora 21, maxim 22, deoarece mă trezesc la ora 4 dimineaţa ca să mă joc pe calculator. Îmi place noaptea pur şi simplu, e linişte şi mă simt bine. Asta fac în ultimele 2 luni, că înainte mă culcam minim la ora 3 dimineaţa, astfel încât dormeam doar 3-4 ore pe noapte, ziua următoare având şcoala. Să nu mai spun de week-end, când mă culc pe la ora 5, 6 dimineaţa. M-am ataşat de lumea virtuală, e locul în care mă simt cel mai bine, nimeni nu mă poate judeca.
În urmă cu 3-4 săptămâni, a fost un moment ciudat (pentru mine doar) în care a venit mama în cameră să vorbească cu mine. M-a întrebat dacă am mai făcut sport, iar eu i-am răspuns că nu-mi pasă. Apoi a stins televizorul şi a început să-mi spună că mă urmăreşte de ceva timp şi mă vede numai trist, vrând să afle ce se întâmplă cu mine. De ce stau toată ziua în cameră, închis, departe de lume. Cu ocazia asta am aflat şi că în clasa a 8-a a pus-o pe dirigintă să mă urmărească, aceasta spunându-i că stau în colţ trist. A fost ceva nou pentru mine, nu ştiam că îi pasă chiar aşa mult. Ei bine, a început să plângă, rugându-mă să o las ca să mă ajute şi întrebându-mă ce problemă am. Dar eu îi răspundeam indiferent că nu am nicio problemă şi că nu vreau să fiu ajutat. Cel puţin, nu mai pot fi ajutat. Dar poate reuşesc cu voi, dacă doriţi să-mi acordaţi ajutorul.
Îmi amintesc că anul 2013 a fost cel mai greu an pentru mine. După cum am mai spus, eram în clasa a 8-a şi trebuia să susţin examenul de promovare. Mama îmi spunea întruna înainte de examen cu 6-7 luni, să învăţ. Eu mă supăram pe ea că mă stresa atât, aveam timp să învăţ, nu trebuia să mă împingă atât de la spate. După câteva luni, mi-a luat meditatoare, care era uneori rea cu mine, ţipa şi nu înţelegeam nimic. Ajungeam acasă, îmi făceam temele la meditaţii cam în 7 ore. Bineînţeles că mă uitam şi la tv, dar faza e că stăteam numai în pat, acesta fiind plin cu caiete şi cărţi de matematică. Şi ea tot timpul când intra în cameră, mă vedea învăţând, deşi eu în mare parte stăteam şi mă uitam pe telefon pe net, dedicându-mi foarte puţin timp învăţând. Chestia e că m-a afectat foarte mult perioada aia din viaţă, când veneam cu stresul de la meditaţii, apoi mama care mă certa că nu ştiam acolo. Urăsc matematica din tot sufletul.
Ştiu că strângeam bani ca să-mi cumpăr […moderat…], voiam să mă sinucid. După ce strânsesem bani, mergeam la farmacii şi ceream […moderat…], însă aceştia nu mi le dădeau fără reţetă, uitându-se urât la mine. Apoi am încercat să iau […moderat…] (da, ştiu, eram mai prostuţ, e imposibil să mori doar de la atâtea […moderat…]). Am început să mă tai şi să-mi ascund tăieturile. Îmi era frică să nu afle cineva de gândurile mele. În perioada respectivă aveam şi o prietenă foarte bună cu care vorbeam zilnic, ea ştia de toate gândurile mele, era la fel ca mine. Singura ce mă înţelegea, singura mea prietenă bună. Şi ea a avut tentative de suicid, bea foarte multe […moderat…], pastile, a vrut să […moderat…], dar noroc că am sunat-o fix în momentul acela. A fost ceva întâmplător.
Dar acum sunt din nou un tip singur, trist, chiar dacă la şcoala zâmbesc, încerc să uit măcar cât sunt la şcoală de gândurile mele negre. Şi chiar de e zâmbet fals, măcar pot zâmbi. Cu respectiva prietenă vorbesc acum foarte rar, dacă înainte nu exista o zi în care să nu vorbim minim 1 oră, acum vorbim o dată la 2-3 luni, şi mă doare tare că m-a lăsat în urmă. Ea s-a schimbat puţin, e mai optimistă, a mai scăpat de gândurile astea. Eu am rămâs în urmă, situaţia mea s-a agravat, am început să-mi fie frică să ies din casă, ca nu cumva omul pe care-l întâlnesc, să mă judece. Sunt foarte diferit, am gânduri ciudate, nu vreau decât să mor.
Mai nou a început şi tata să mă streseze. Când eram mic, îmi plăcea foarte mult stilul emo (eram mai prostuţ), însă acum nu sunt şi nici nu vreau să fiu niciodată emo. Nu am nimic cu ei, pur şi simplu nu consider că sunt emo. Tata mă face emo, el neştiind ce înseamnă să fii emo. Nu fumez, nu am părul mare, nu mă tai. Adevărul e că mă îmbrac numai în negru, dar aşa sunt. Mă doare că vorbeşte fără să mă cunoască. Sunt doar un timp căruia îi place singurătatea, de fapt o iubeşte şi trăieşte în ea. Vreau să înţeleg ce e cu mine. De ce sunt aşa? Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, aş vrea să mă schimb şi să fiu optimist, să cred din nou în Dumnezeu, dar simt că aş trăda singurătatea, iar ea s-ar putea supăra pe mine. NU pot să descriu sentimentul, aş vrea din toata inima să îmi recapăt încrederea şi să trec peste, dar pe altă parte aş prefera să rămân aşa cum sunt, deşi ştiu că nu e bine să stau închis, singur, departe de lume.
Am să pun aici o conversaţie dintre mine şi adâncul sufletului meu, poate vă faceţi o părere şi mă puteţi ajuta mai uşor.
„De ce nu avem dreptul nici de a muri, şi-atunci când îţi faci rău, parcă toţi dintr-o dată încep să te iubească şi nu te lasă s-ajungi unde-ţi doreşti şi să scapi de-această lume?!
Dacă unele persoane au numai fericiri în viaţă, şi o iubesc, nu înseamnă că toţi sunt aşa. Nu înseamnă că toţi au o viaţă atât de minunată. Sunt unele persoane care nu-şi doresc decât să moară şi să scape de toţi. Chiar ar da orice să fie lăsaţi în pace. Sunt oameni a căror speranţă că viaţa va fi mai bună, s-a dus. Ei văd doar negru în faţă ochilor, nimic altceva. Dacă ei trăiesc, trăiesc pentru că nu au de-ales, pentru că nu au ocazia de a-şi pune punct vieţii. Trăiesc obligaţi şi se axează pe lucruri virtuale neimportante pentru alţii, dar importante pentru ei. Cu ajutorul ălora, ei uită de viaţa reală şi trăiesc o nouă viaţă în care sunt fericiţi şi se simt bine, deoarece acolo sunt cu totul şi cu totul alţi oameni. Încearcă să se ferească de viaţa reală, să o ocolească, dar mai apoi să se lovească din nou de ea, de lucurile rele din ea, urmând ca gândurile negre, gândurile de a încheia orice socoteală cu viaţa, să revină. Apoi să plece, dar mai apoi să revină, exact ca un deja vu.
„Pentru că te iubesc!” – Oare ce-o însemna asta?! Ce relevanţă ar avea în textul ăsta? Este un răspuns la tot ce am scris aici? Serios? Atunci e rândul meu…
Dacă mă iubeşti, de ce nu mă laşi să-mi îndeplinesc visul? A, stai! De fapt nu ştii despre ce vis vorbesc, şi oricât de mult aş încerca să vorbesc şi să te lămuresc, nu m-ai asculta. Dacă ţi-aş explica, bineînţeles, nu m-ai înţelege şi ai începe să mă judeci. Şi dacă eu aş începe să dau frâu sentimentelor şi să-ţi spun absolut tot ce mă frământă, tu mi-ai răspunde sec cu un răspuns de genul »poţi să treci peste«. Aha, e clar că nu mă înţelegi şi nu ştii nimic despre mine. Cum poţi să-mi spui că mă iubeşti?!
Îmi ceri să trec peste, când eu am încercat de atâtea ori, dar am fost doborât la pământ, şi am căzut ca un ratat, şi-am încercat din nou să trec, dar uite că sunt din nou pe jos, şi nimeni nu mă ridică. Şi nimeni nu mă poate ajuta. De ce? „Pentru că mă iubeşti.”, nu?
Şi-atunci ce să mai faci? Să mai ceri ajutorul cuiva? Să mai dai frâu sentimentelor? De ce? Ce rost are să-ţi spună cei de la care ceri ajutorul lucruri pe care tu le-ai auzit şi de pe care te-ai săturat să le tot auzi? De ce încerci să cauţi idei ca să treci peste, când ştii că le-ai încercat pe toate?
Şi-atunci când vine momentul să pleci, atunci când simţi că e timpul şi că nu mai poţi, anunţi pe cineva apropiat, iar el te va reţine cu nişte vorbe de care deja te-ai plictisit.
De ce îl anunţi? Vrei sau nu?!
Când eşti aproape s-o faci şi nimeni nu ştie, bineînţeles, în mintea ta auzi cum te strigă familia şi prietenii, te vezi în viitor într-o cutie în formă de dreptunghi, fabricată din lemn, şi uite aşa se amână şi de data asta. De ce nu te lasă nici acum? „Pentru că te iubesc!”
Şi-atunci începi să te-ntrebi dacă e vina minţii tale sau e vina apropiaţilor. Ce înseamnă „Pentru că te iubesc!”? Înseamnă că ei chiar ţin la tine şi nu vor ca tu să păţeşti ceva? Nu! Înseamnă că acelor oameni le este frică de ce se va întâmpla după moartea ta: de nopţile în care nu vor mai dormi, de singurătatea pe care o vei lăsa, de anii pe care şi i-au pierdut pentru a te creşte. De asta le este teamă, nu pentru că pleci tu. Deci se gândesc la răul pe care îl vor avea ei, în niciun caz la tine. De ce ar ţine la un om ca tine? Un om care arată groaznic, gândeşte groaznic. Un om care nu are viitor şi care îi dezamăgeşte de fiecare dată când are ocazia să demonstreze că e altul. De ce te-ar iubi cineva, având defectele astea?
Şi uite aşa tu continui să trăieşti cu scârbă, blestemându-ţi ziua în care te-ai născut, şi plângând în întuneric pentru ceea ce eşti. De ce?
PENTRU CĂ EI TE IUBESC…”
Acum cred că ar fi cazul sa închei şi să aştept ajutorul din partea voastră. Sper că am oferit destule detalii, am fost foarte sincer, vreau să scap de gândurile astea. Vreau să mă schimb şi vreau un semn de la Dumnezeu, să ştiu că există, că eu nu mai am deloc credinţă în el. Vă mulţumesc din suflet dacă aţi citit tot ce am scris aici, mă închin în faţa voastră!

Domnule addsalu, dacă dumneavoastră sunteţi creatorul acestui blog, vreau să vă mulţumesc din tot sufletul pentru realizarea aceasta. Am urmărit multe poveşti de pe acest blog, şi în fiecare v-am văzut postările dumneavoastră. Aveţi un respect foarte mare din partea mea că le acordaţi atât de mult timp celor care au nevoie de ajutor. Sunteţi un om incredibil, am numai cuvinte de laudă pentru dumneavoastră. Şi nu numai dumneavoastră, ci şi întreg staff-ului care le stă la dispoziţie user-ilor de pe acest blog. Vă mulţumim pentru acest site!


Acțiuni

informatie

55 responses

22 03 2014
Adrian

Draga 15MiculX,

Ai „casuta” ta in coloana din dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales.

In ceea ce ma priveste, iti multumesc pentru cuvintele frumoase, dar nu am facut nimic altceva decat sa fiu acolo atunci cand unii sau altii aveau nevoie de o mana de ajutor, pentru ca nu mai puteau merge mai departe de unii singuri. In rest, sunt la fel de recunoscator sutelor de anonimi care contribuie aici! Fara ei nu ar exista acest grup de suport!

Cu prietenie,

Adrian

23 03 2014
victoria-schogetten

Copil cuminte, nevoie mare de-o îmbrățișare ai avea tu acum! >:d<
Simt că tot ce ai scris tu a fost gândit cu multă precizie, că e materialul în faţa căruia ai adăugat cuvinte zile în şir. Eeh nu-i prea corect pentru noi, cei care am vrea să îți dăm o mână de ajutor. Totul e atât de complex, plin de detalii… Personal am reluat totul de 2 ori. Cu ce am rămas o să încerc să exemplific, să adaug idei…
În primul rând am rămas impresionată de cât de frumos scrii, de cât de logic gândești, cât de simplu poți folosi niște cuvinte minunate, ai talent omule! Te felicit și mă declar fan!
Apoi, mi se pare că ai toate motivele să-ți dorești să trăiești! Ai vise, ai dorințe, (știi precis ce vrei de la tine, un cameraman sau un psiholog!) cui vrei să le lași dacă vei da curs gândurilor negre?
Adevărul e că ai în spate o viață plină de frustrări cauzate de dipariția, reapariția celor două mame. Trebuie să recunosc, ai trecut prin momente teribile!! Dar unde mi se pare mie situația cea mai neagră în momentul de față e dispariția ta din fața lumii! Izolarea ta maximă! Exact prin asta trec și eu acum, e îngrozitor – te simți minunat pentru că ai colțișorul tău unde nimeni nu te poate întrerupe din liniștea gândurilor tale (macabre sau nu), dar în același timp suferi, tânjești după cineva din exterior care să vină să te prindă de mână și să te scoată din acel colțișor pe care deși l-ai creat cu atâta nesaț, acum începe să nu te mai satisfacă. O imagine ca asta îmi amintește de eroul lui Michael Ende din ,,Poveste fără sfârșit"… N-am terminat cartea aceea, ca multe altele de altfel, dar încă am imaginea băiețelului în minte…

,,Cel puţin, nu mai pot fi ajutat. Dar poate reuşesc cu voi."
(Nu e o contradicție oare? Nu refuzi cumva ajutorul unora, dar ți-ar plăcea să-l accepți pe al altora? Tu ai scris asta, și-ți amintești perfect contextul!)
Încă mai e timp! Timp pentru o salvare! Știi de unde poate veni? Ohh, tocmai de unde cred că nu vrei, nu vrei să-l accepți. De la o persoană apropiată ție, pentru că trebuie să admiți și tu (ești băiat inteligent, o știm amândoi!) cuvintele ce ți le vom scrie noi aici nu vor fi de ajuns pentru a te scăpa complet de gândurile tale urâte și de izolarea în care începi să fii propriul prizonier. Ai nevoie de cineva care să simți că îți e alături necondiționat, de o prezență umană, de un umăr pe care să plângi atunci când o să simți cum salvarea ta e pe cale să înflorească. Ajutorul de care ai tu nevoie va veni chiar de la mama ta vitregă! Ai scris că e interesată. Copile, o femeie simte! E sensibilă, dorește să ajute! Tu ai suporta să vezi fața mohorâtă a copilului pe care îl vezi mereu în casa în care locuiești? La început ar fi observația, apoi te-ai sătura să-l vezi mereu așa și tocmai de asta ai dori să-l ajuți (știu că ai scris de nepăsare, de dorința unora de a ajuta doar pentru a scăpa de o neplăcere ce le este cauzată), dar se ajunge în punctul din vârf în care simți cum mohorârea acelei persoane o sfâșie de durere și ți-ai dori să o ajuți doar pentru binele ei, doar pentru că ai devenit conștient cât de gravă e problema pentru acea persoană – cred că în punctul din vârf a a ajuns și mama ta vitregă. Las-o să știe ce te doare, descoperă-i-te, deschide-te ei… Roag-o să te ajute să ieși din carapacea ce ți-ai creat-o. Suflete mic, tânjești după afecțiune, ea ți-o poate da, e dispusă, o știi! Mai ții minte? Ca atunci când erai mic, îți amintești cât de mult o iubeai până să revină schimbată parcă? O persoană nu-și poate pierde blândețea dintr-o dată, e ascunsă bine în sufletul ei, ceva neplăcut trebuie s-o fi obligat s-o facă… Ajut-o să-și amintească de ea, lasând-o să te ajute! Și noi te putem ajuta, dar avem nevoie de contribuția ta! Nu te lăsa cuprins de virtualitate! Noi, cei care îți scriem nu suntem niște roboți care ciudat, dar gândesc! Suntem oameni, știm că tu ai nevoie nu de cuvinte, cât mai ales de sprijin palpabil! Dă-ți o șansă reală dacă ai pornit pe drumul ăsta, păstrează-ți vie ambiția salvării tale până la final!

Nu te-ai gândit? Atâtea planuri și încercări de a pune capăt a toate au fost duse de râpă toate…? Nu te-ai gândit că e un Plan mai puternic decât al tău care te dorește viu aici, plin de viață pe Pământul ăsta mai întâi? Pornește în lume, exploreaz-o! Oamenii sunt la fel ca și tine, temători! Fiecare de anumite lucruri. Ideea e că nimănui nu-i stă scris în frunte lucrul de care îi e teamă și cu toții vrem să părem puternici în fața celorlalți, dar de fapt… săracii de noi… suntem atât de vulnerabili. Avem atâta nevoie unul de celălalt!!
Gândește-te ce ai realizat până acum! – Ai salvat o viață de om! Viața prietenei tale! Ai fost instrumentul lui Dumnezeu punând mâna pe acel telefon în acea zi, în acea clipă. (Știu ai zis că nu mai crezi, dar eu cred, deci am scris). Ea acum e mai O.K., dar nu regretă oare când e în fericire toate acțiunile dorinței de a termina cu toate? Nu ar vrea oare să plângă de bucurie că nu i-a reușit nicio manevră?
Să-ți mai spun ceva! Complexul tău – puțin mai plinuț. A apărut exact când mama ta avea de fapt un alt chip. Nu știai ce se întâmplă, dar simțeai acut că ceva nu mai e în regulă. Și toate frustrările tale… ohh s-au transportat în exteriorul tău. Dar acum ești mare! Te-ai maturizat! Poți să accepți realitatea, știi exact ce se întâmplă în familia ta! Soluția e A C C E P T A R E A. Acceptă lovitura asta dată de viață… Acceptă-te pe tine… Trebuie doar să te lași în voia apei mării sărate care te poate ține la suprafață, trebuie să ajungi la detașarea de toate fricile tale interioare, trebuie să accepți plutirea aceea atât de plăcută de pe suprafața valurilor, eliberează-ți simțurile. Suntem ființe perfecționiste, avem putere în noi, PUTEREA de a deveni mai buni ca ieri cu fiecare zi!
Continuă să asculți dubstep când simți că iar te cuprind neliniștile, panicile, dar concentrează-te pe gânduri pozitive! Mult succes! Ambiția – pune-o în valoare salvându-te! 🙂

6 09 2016
Ylenia

Dragul meu, incep prin a-ti spune primul lucru pe care trebuie sa-l faci, invata sa te iubesti tu pe tine, asa cum te descrii „gras, singuratic, inspaimantat, nefericit”. In singuratatea ta autoimpusa descopera-ti potentialul uman, descopera-ti frumusetea interioara, descopera iubirea pe care o ai de oferit. Apoi fara frica iesi in multime si „striga”, va iubesc asa cum ma iubesc pe mine, cauta-l pe Dumnezeu in fiecare din cei din jur pentru ca noi toti suntem creatia lui. Buni, rai, frumosi, urati, grasi sau slabi, inteligenti sau mai putin inteligenti, fiecare avem ceva de oferit. Daruieste iubire dar nu o cersi, ea va veni cand vei fi pegatit. S-ar putea sa te loveasca fara ca tu sa intelegi ca e iubirea pe care o cauti. Iubirea inseamna respect, inseamna acceptare, inseamna iertare, inseamna binecuvantare.
Deci, iubeste-te pe tine, da viata viselor tale, asculta cantecul pasarilor si invata sa zbori.
Cu drag, Ylenia

23 03 2014
15MiculX

Bună, Victoria! Vreau să-ţi mulţumesc enorm de mult pentru timpul acordat poveştii mele, atât pentru că ai citit, cât şi pentru faptul că doreşti să mă ajuţi. Am să recitesc comentariul tău, încercând să dau răspuns fiecărei nelămuriri/întrebări.
Ai dreptate! Prima parte din material este de acum 2 ani, însă nici aia nu era destul de complexă, aşa că am mai adăugat evenimente amintite. Nu pot să spun că am un talent, adevărul este că fiecare om care trece prin aşa ceva, se maturizează, formându-se idei la care nu te-ai fi aşteptat să le auzi de la omul respectiv. Orice om are primele vise şi dorinţe, însă zilele trecând, acestea devin tot mai imposibile, ajungând să fie uitate ca şi cum n-au existat niciodată. Prima dată asta am crezut şi eu, că aştept ca cineva să vină şi să mă salveze, dar mi-am dat seamă că nu vreau decât să găsesc persoane care sunt în situaţia mea, exact cum spuneai şi tu în povestioara ta. Am plăcerea asta de a vorbi cu persoanele care au trecut sau care trec prin ce trec eu acum. Mereu am vrut să înţeleg oamenii şi să mă cunosc pe mine mai bine, dar se pare că nu am făcut progrese.
Am spus că nu mai pot fi ajutat, cu speranţa că mă puteţi ajuta voi. Da, chestia asta nu o voi înţelege. Am refuzat ajutorul prietenei mele, am refuzat ajutorul mamei mele, însă nu ştiu de ce. Aş spune că este orgoliul şi că vreau să par puternic sentimental, când de fapt nu sunt. Sunt un om care pune totul la suflet şi care preferă să fie un spectator al vieţii. Într-un fel am o ciudă pe prietena care mi-a fost alături, şi asta pentru că mă simt trădat. S-a ridicat de jos şi m-a lăsat pe mine să sufăr. Nu e chestia că mă ignoră, mă doare că dacă eu nu am nevoie de ea, ea nu are deloc. Faţă de acum 1 an, când avea nevoie 24/24 de mine (sentimental), acum numai eu trebuie să o caut. Are prieteni adevăraţi, zâmbeşte. Iar eu?! Nu sunt egoist, mă bucur din suflet că a reuşit să treacă peste asta. Îi doresc tot binele, însă mă doare că acum nu mai are nevoie de mine. Mă doare că dintr-un om special din viaţa ei, am ajuns un bun prieten. Şi adevărul e că după toate astea, am încetat şi eu să-mi mai deschid sufletul în faţa ei, simt că nu mă mai poate ajuta, simt că acum o plictisesc cu problemele mele. O văd fericită şi nu îi voi mai spune tot ce mă doare.
Ai cea mai mare dreptate, poate ar putea fi recunoscătoare, dar asta nu m-ar ajuta cu nimic. Deşi nu sunt convins că ea chiar o făcea dacă eu n-o sunam. Asta mi-a spus abia după 2 zile, după ce s-a liniştit. Ştiu că în momentul în care am sunat-o, ea plângea şi îmi repeta că se aruncă. Eu doar am calmat-o, pentru că deşi nu se vede sau nu se poate, eu o iubesc. Ea ştie totul despre mine, totul până la 14 ani, că de atunci nu i-am mai spus cam nimic despre ce s-a întâmplat. Cum am spus, nu mai vreau s-o plictisesc cu problemele mele. Are prieteni, are tot ce vrea…
Nu vreau să-mi mulţumească şi nici să-mi rămână datoare. Vreau doar să aibă nevoie din nou de mine, aşa cum avea înainte… înainte să se schimbe! Dar ce spun aici? Nu va mai avea niciodată, a luat primul tren pe care l-a prins, iar eu am rămas în gară. Şi oricât aş încerca s-o ajung, n-aş reuşi. Trenul nu se va opri niciodată, să fim realişti.
Vreau să înţeleg de ce refuz ajutorul mamei mele vitrege, căreia îi pasă enorm de mine, din câte am văzut. Cel puţin aşa mi se pare. Însă nu sunt sigur că toate aceste sentimente sunt sincer. De ce? Îmi amintesc un moment din viaţa mea, care s-a întâmplat acum 2 ani. După cum spuneam, mă ataşasem de ea, chiar dacă nu arătam asta, chiar dacă atunci când eram întrebat dacă ţin la ea, răspundeam negativ. Venisem de afară şi nu mai ştiu exact din ce motiv a început să ţipe la mine, eu răspunzându-i indiferent, iar ea ameninţându-mă că va pleca înapoi la familia ei. Lucru pe care nu îl doream deloc, nu voiam să plece de lângă mine. Şi cum ea m-a ameninţat cu plecarea ei din viaţa mea, eu am întrebat-o dacă vrea să mă omor (ştiu, am fost un copil prostuţ care nu voia decât puţină atenţie). Nu ştiu să mă exprim în cuvinte, dar o să fac un scurt dialog ca să se înţeleagă.
– De ce te comporţi aşa? Vrei să plec?
– Da, bine că spui asta tot timpul. Tu vrei să mă omor? (plângând)
– Da’ du-te, domnule! Cine te opreşte?
Şi-atunci am plecat în cameră, am stat şi m-am gândit să plec în momentul ăla. Însă frate-miu s-a dus şi i-a spus că vreau să mor. Atunci a venit în cameră şi m-a „liniştit”.
Da, înţeleg că la nervi spui nişte cuvinte care nu sunt în totalitate adevărate. Însă nu poţi să spui unui copil de 13 ani să se omoare. Oricât de nervoasă ai fi, nu poţi dori ca o persoană apropiată, alături de care ai trăit 7-8 ani, să se omoare. Nu ştiu cum a putut să-mi spună aşa ceva, nu ştiu ce e în sufletul ei acum, dar eu nu o să-i pic în plasă. Chiar dacă nu văd ce interes ar avea, nu voi intra în rolul ei. Poate acum am înţeles şi eu de ce refuz ajutorul ei, explicându-ţi ţie. Chiar dacă nu m-am gândit niciun moment acum 4 săptămâni când am avut discuţia aia, la ce mi-a spus acum 2 ani, a rămas în suflet şi a pus barieră la intrarea în sufletul meu.
După cum spuneai, s-o rog să mă ajute, ea s-a oferit singură. A venit şi mi-a dat o carte care să te facă optimist, şi m-a rugat s-o citesc. Am citit 2 pagini, şi când am văzut că trebuie să te rogi la Dumnezeu, am închis-o şi i-am dat-o înapoi. Cartea cred că se numea „Puterea extraordinară a subconştientului tău”.
Evident că nu l-aş lăsa pe copilul mă să sufere. La prima observaţie aş încerca să aflu tot ce-l doare, ca nu cumva să cadă într-o depresie de unde să nu-l mai pot scoate. Nu ai cum să priveşti indiferent cum un copil, mai ales dacă trăieşti lângă el, suferă. Trebuie să nu ai inimă ca să nu-ţi pese.

„Mai ţii minte? Ca atunci când erai mic, îţi aminteşti cât de mult o iubeai până să revină schimbată parcă? O persoană nu-şi poate pierde blândeţea dintr-o dată, e ascunsă bine în sufletul ei, ceva neplăcut trebuie s-o fi obligat s-o facă…” A avut şi motiv ca să se schimbe. Orice om care trece printr-o despărţire este afectat. Mai ales că vinovatul a fost tatăl, care i-a cerut mamei vitrege să plece, chemând-o apoi pe mama adevărată. Simţea că nu suntem fericiţi şi că trebuie să o cheme. Dar în continuare sunt de părere că nu se face aşa. Nu poţi să-ţi baţi joc de o persoană în halul ăsta. Are şi ea un suflet, poate ea se simţea bine. Oare cum s-a simţit când a fost rugată să plece?
Făcând bine cuiva, facem rău altuia. Ăştia suntem noi. Călcăm peste tot ce avem în faţă, cu privirea spre cer.
Fiinţă minunată – Victoria, am încercat să trec peste toate astea. Am încercat să mă schimb şi să privesc viaţa altcumva, dar am căzut de fiecare dată, ridicându-mă, iar apoi căzând din nou. Şi se pare că acum m-am prăbuşit într-o prăpastie şi nu mai pot fi scos de acolo. Se pare că iubesc să trăiesc aici, departe de lume. Iubesc să stau singur, dar parcă aş vrea să ies. Parcă aş vrea ca cineva să-mi întindă o scară pe care să urc. Şi poate n-o să pot urca dintr-o dată, dar măcar voi urca în fiecare zi câte puţin. Şi mă gândesc… oare când voi ajunge la suprafaţă, va fi bine? În orice caz, voi lăsa scara acolo. Mă voi uita întotdeauna în urma mea.
Într-adevăr, au fost foarte multe planuri în mintea mea. Dar asta nu înseamnă că le-am şi pus în aplicare, deci asta nu înseamnă că s-au dus de râpă. Încercarea cu pastilele a fost aşa, de început. Am încercat şi cu […moderat…], mi l-am pus în pahar, dar fix în momentul acela mi-au apărut imagini în mintea mea care nu m-au lăsat să fac pasul, aşa că am aruncat paharul. Cu tăieturile am ţinut-o 2 săptămâni, până mi-am dat seama că este cel mai prostesc lucru pe care îl poate face un om. Tăiatul nu este decât să atragi atenţia cuiva, ceea ce nu recomand, deoarece în unele cazuri te pui într-o lumină proastă. De ce ţi-ai face rău ţie, dacă nimănui nu-i pasă? De ce să te doară mâna 3 zile, dacă ceilalţi nu simt durerea ta? Tăiatul […moderat…] este numai pentru a atrage atenţia, nu pentru dorinţa de a muri. Nu mori dacă-ţi tai […moderat…], nu mori dacă-ţi tai două. Am avut momente în care am încercat să mă omor cum a făcut-o Mădălina Manole, exact cum a făcut-o şi verişoara mea. Dar trebuie să ai o putere deosebită sufletească să rezolvi asta. Degeaba ai forţă fizică, dacă mintea spune altceva.
Aspectul fizic… După cum am spus-o eu şi o spui şi tu, nu e în totalitate vina mea. Nu pot fi judecat că am mâncat mult sau că nu mi-a păsat. Repet, m-a afectat despărţirea lor, şi mi-am găsit alinarea în ceva… în ceva ciudat! În mâncare! Şi fără să vreau, eu mâncam când eram trist, adică mai tot timpul. Şi nu mâncam mult, nu pot să zic asta. Dar mâncam des. Şi nu numai asta e cauza. Eu stăteam treaz pe calculator până la 5-6 dimineaţa, iar ziua dormeam. Şi normal că mâncam noaptea. Din câte ştiu, o masă noaptea echivalează cu 3 mese ziua. Acum cât de adevărate o fi chestia asta, cert e că m-am îngrăşat. Nu sunt un gras mic, sau cum îşi imaginează lumea de aici. Am norocul că sunt înalt, sunt doar grăsuţ, ca să zic aşa. Bine făcut, cum spune tata. Am încercat regimuri, am încercat diferite sporturi, dar numai un sport îmi place, iar pe ăla nu-l pot practica. Haltere. Îmi amintesc că făceam haltere de performanţă prin 2010, şi chiar îmi plăcea. Am făcut vreo 2 ani, până mi-au interzis părinţii, cu motivul că nu mai creşti dacă practici acest sport. Şi eu chiar îmi doream mult să îl continui, după cum mi-a spus şi antrenorul, că am o forţă incredibilă şi ar fi păcat să mă las. Şi m-am rugat de ei să mă lase, dar nu, nu au fost de-acord. Deci mi-au furat şi activitatea asta în care mă simţeam foarte bine. Poate dacă mă lăsau să fac în continuare, eram mulţumit de cum arăt.
Şi după cum spuneai, acceptarea… Hmm, dar oare cum poţi să te accepţi? Cum poţi să te accepţi când ştii că eşti o persoană nefavorabilă? Când ştii că ai o mentalitate eşuată? Poate răspunsul va fi ceva de genul : „trebuie să te accepţi, oricum ai fi, iubeşte-te!”. Bun, să zicem că mă accept şi că mă iubesc. Ce rezolv? Ce rezolv dacă prin încredere în mine? Dacă mă duc la o fată şi îi spun că are ochii frumoşi, mă va ignora, cu siguranţă. Indiferent că eu am încredere în mine sau că nu. Să fim realişti, mai ales în prezent, când sufletul nu contează, ci doar aspectul fizic. Şi nu condamn pe nimeni, oricine îşi doreşte lângă el o persoană frumoasă şi inteligentă… adică perfectă. Asta ar însemna ca eu să schimb ceva la mine. Dar tocmai asta e problema. Nu pot să schimb, mă hotărăsc o zi să schimb şi tot o zi va ţine schimbarea, că după mă voi lăsa. Cu tot cu ambiţia mea. Nu ştiu, nu ai cum să te accepţi, mai ales în lumea din prezent…
Victoria, vreau să-ţi mulţumesc mult de tot încă o dată că ţi-ai făcut timp şi pentru mine şi că, la fel şi tu ca ceilalţi, încerci să ajuţi oamenii care chiar au nevoie de ajutor. Poate că nu m-a schimbat cu nimic post-ul tău, însă sunt foarte fericit că mi-ai răspuns. Sunt bucuros că am primit un asemenea răspuns. Este foarte util pentru toţi. Dar pe mine am impresia că nu mă poate schimba nimic, dar cum spuneam, voi încerca. Am să citesc şi cartea „Poveste fără sfârşit” că m-ai făcut curios, însă nu promit nimic. Că dacă văd că iar trebuie să mă rog la Dumnezeu, am închis-o.
Îţi mulţumesc pentru a treia oară pentru ajutorul acordat, pentru mâna întinsă, ca să zic aşa, şi poate dacă vei avea timp, îmi vei lăsa un reply aici, la toate nelămuririle mele.
P.P.S: Accept îmbrăţişarea ta! >:D<

23 03 2014
minobudur

Nu stiu cum te cheama,dar nu asta conteaza,tot ce stiu e ca povesteaq taq nu e siubgura,si e trist.Nu pot sa sit ce simti tu,daqr swtiu ca te doare enorm,si ca te refugiezi in singuratate,creandu,ti lumea ta pentruca acolo nieni nu te judeca,si poti fi tu insuti fara sa fi judecat.Ei bine,de azi incolo sa sti ca numai trebuie sa fi tu insuti doar in lumea ta,ci de-acu inainte a ofer sa-ti fiu prieten,ma bucur de cunostinta,sunt Mino,si desi a peste 20 de ani vreau sa,ti fiu prieten,si astept sa.mi raspunzi ,si sa sti ca ma rog pentru tine,si sa-mi spui daca s,a schimbat ceva,si oridecate ori vrei sa vb cu cineva aici ma poti gasi,,ai grija dew tine si nu uita ca esti un baiat extrem de puternic ,da?sa nu te mai consideri urat si prost,esti un baiat minunat,ok?astept sa.mi raspunzi

24 03 2014
15MiculX

Salut, minobudur. Mă bucur mult pentru mesajul tău, de asemeanea, mă bucur că ai înţeles şi că ai citit tot ce am scris mai sus. Nu ştii cât de mult apreciez toate astea. Să ştii că sunt încântat şi eu de cunoştinţă, şi îţi mulţumesc că vrei să mă ajuţi rugându-te pentru mine.
Cât despre un băiat extrem de puternic, frumos şi minunat, prefer să tac. Însă voi avea grijă de mine, nimic mai mult.

24 03 2014
minobudur

victoria,nu trebuie judecat pentuca nu l-a acceptat si nu-l accepta pe Dumnezeu,eu a crescut intr-o familie cu frica de Dunezeu si a fost o perioada din viata mea in care faceam exact inversu a ceea ce-i placea Lui.Eu m-am rugat pt El si Domnu Isus e un si o sa-i raspunda.Sti cand Il acceptam noi pe Dumnezeu cu adevarat in inima Victoria,ca ne tot laudam unii ca noi crede si iL avem pe Dumnezeu,cand vedem areata Lui dreagoste in viata noastra,atunci ne dam seama ca daca nu era El noi nu am mai fi existat,iar tu miculex,cred ca ar fi timpul sa-ti afisezi numele real,si cand am zis ca esti minunat si frumos,sa sti ca nu a spus-o doar din punct de vedere figurat,ci si propriu,ai niste capacitati extraordinare numai prin faptul ca ai rezistat atator lucruri,iar,stand cu noi,facandu-ti noi prieteni,vei incepe sa lucrezi si la corpul tau,,e f usor,o sa slabesti ,o sa te aranjezi,si o sa fi un aiat exemplu care atunci cand va privi un om,il va privi cu demnitate si vei avea ce sa-i spui,sa numai vorbim de norocoasa fata care o sa te aiba,dar mai intai treuie sa lucram la suflet si minte,de aici porneste tot,si puterea de a slabi,si totu,intelegi,uita tot ce ai crezut despre tine,incepe ca de azi sa fi altul,bucurate de viata,iesi cu un coleg sau colega cu care esti mai apropiat,sau cu fratele tau,si o sa vezi ca lumea nu e asa gri cum ai vazut-o tu,O zi placuta si nju uita ca tot ce ti-a zis e adevarat,ma rog pt tine in continuare.O zi placuta.

23 03 2014
victoria-schogetten

Salutare din nou!

Stii care e paradoxul? Nu-l accepți pe Dumnezeu în viața ta, atunci nu știu cum ai putea accepta cuvintele mele – Cu tristețe ți-o spun. Dar eu sunt ființă creată de Dumnezeu și capabilă să-ți scriu ție, să te înțeleg prin puterea Lui! M-am gândit în modul acesta atunci când am citit cât de rapid ai înlăturat cartea doar pentru că își cerea să te rogi, îți cerea să îți amintești de Creatorul tău. Ooh, acum nici nu știu cum să fac… să continui să-ți scriu? Categoric DA! Dumnezeu ne învață să fim buni și El nu ne părăsește, oricât de mult l-am înlătura noi din viața noastră!

🙂 Mi-a rămas în minte – trenul care nu se mai oprește. Ohh, îmi pare rău, dar eu sunt atât de obișnuită să ,,gândesc în minuni”, excepții și tot tacâmul încât o să îți spun – ei bine, în fața trenului se poate ivi ceva neprevăzut, poate surveni un accident și astfel s-ar vedea nevoit să se oprească din cursa lui! Dar de asemenea, poți lua un altul! Mai frumos, mai plin de vitalitate! Unul de care să te minunezi pe zi ce trece și tot să nu-și piardă din mister! Și totuși… Mai e timp!
Cred că tu ești suficient de inteligent și nu o să recurgi la niciun act de suicid, ești mai mult de atât! E o criză a perioadei, a suferințelor prin care ai trecut de-a lungul vieții… Doar că ți-ai dori să ieși deodată uneori din această lume a ta, iar aceasta nu e posibil și de aceea suicidul pare o portiță… Și simt cum își dorești o mulțime de comunicare…!! Pentru că undeva în străfundurile tale ești conștient de calitățile tale și știi că poți îmbogăți mulți oameni!

Cât o privește incidentul avut cu mama ta de acum 2 ani de zile, stiu că te-a rănit enorm, dar te provoc să te gândești și la ceea ce ai spus tu. La fel de bine ar putea și ea să gândească: ,,Cum să mă amenințe că se omoară?” Sau nu se aștepta ca pentru tine acel lucru să fie serios și de aceea nici replica ei nu și-a luat-o în serios! Ne putem învinui la nesfârșit unii pe alții și la fel de bine ne putem găsi scuze la nesfârșit!
Am un sentiment ciudat! Vreau să te ajut, dar mă simt prinsă într-o capcană. Ceri ajutorul, dar apoi spui că nu mai speri, că nu mai poți fi scăpat… Ca și cum nici măcar nu ai încerca (pierzi lupta cu tine înainte de a o începe!) Nu știu… încerc doar să fiu cât mai concisă.

Cu drag,
Schogetten

24 03 2014
minobudur

Uite cum facem micutule,eu nu stiu numele,dar Isus stie,uite cum facem,zi-i ce ai vrea sa se intaple in urmatoarele zile,un lucru pe care ti-l doresti,nu foarte extraordinar,si,,,,eu o sa ma rog ,si eu cred ca se va intapla,va trebui sa crezi si tu ,cu credinta ta ica si sa te rogi Lui,El iti va raspunde, ,asta ca sa vezi,ca Isus te iubeste prostutule,o sa-ti zic povestea mea,dar nu as vrea aici,daca afli cum L-a cunoscut eu pe Dumnezeu,o sa te infiori sa afli cine am fost,si uite,ca Domnu Isus s-a atins si de mine,slava Lui…deci,scrie-mi te rog lucrul care ai vrea sa se intaple in urmatoarele zile,si eu o sa ma rog,si Domnu Isus iti va raspunde,ok?te provoc,astept mesajul tau,cu sinceritate si multa prietenie,Mino…..PS.sa sti ca eu te apreciez chiar daca nu-ti stiu numele si nu te cunoosc…

24 03 2014
15MiculX

minobudur,
Nu doresc să-mi afişez numele meu real pentru că nu vreau să ştie nimeni din jurul meu de suferinţa mea. Nici nu are nicio relevanţă în toată chestia asta. Şi nu sunt chiar atât de extraordinar, precum crezi. Ba dimpotrivă, sunt prost. Asta pentru că am încercat de atâtea ori să-mi pun capăt, şi uite că n-am reuşit. Sunt un laş şi nu-mi iese nimic. Chiar şi acum câteva zile am avut din nou o încercare, dar a eşuat. Nu pot să fiu altul şi nici să mă bucur de viaţă. Aş vrea să mă schimb, dar îmi apare gândul că oricum îmi voi pune capăt şi nu are rost să mă zbat. Am atâtea planuri, dar mă gândesc că şi alea vor eşua. Nici nu pot să ies cu un coleg sau o colegă pentru că nu am încredere în mine. Am ieşit de multe ori în lume, şi ce am văzut? Am văzut oameni fericiţi, oameni care se bucură de viaţă, oameni care au partenerul aproape, oameni care se iubesc…
Te rog frumos să nu te mai rogi pentru mine, nu merită. Şi nu merit nici eu. Mulţumesc oricum.

Victoria,
Normal că nu-l accept. Nu pot crede în ceva ce nu am văzut niciodată. Văd atâţia oameni care cred în Dumnezeu, dar nici ei nu ştiu dacă există. Am întrebat câteva colege de ce cred în Dumnezeu. Şi mi-au spus că el există şi e sus, apoi eu întrebându-le dacă l-au văzut sau l-au auzit, în momentul ăla au preferat să încheie discuţia, spunând : „Eeee, lasă. Eu cred pentru că există”. De unde atâta convingere, nu ştiu. Cum poţi să crezi în ceva ce nu ai văzut niciodată? Voi credeţi în fantome? Nu, pentru că nu le-aţi văzut. Şi nici eu nu credeam până în momentul în care le-am văzut, iar atunci da, am fost convins că ele există. Dar văd că mă contrazic în termeni, văd că undeva spun că vreau să cred în dumnezeu, iar altundeva cer să nu mi-l băgaţi pe Dumnezeu în cap, lucru care mă sperie.
Să nu-mi spuneţi vorba aia de care m-am plictisit : „Dumnezeu nu dă mai mult decât poţi duce”.
Nu e adevărat, viaţa îţi dă de fapt probleme, iar dacă nu le poţi duce, pleci din lume. Simplu, nu?
Consider că Dumnezeu a fost inventat doar pentru liniştea din lume. Imaginaţi-vă cum ar fi lumea dacă Dumnezeu n-ar fi existat? S-ar ucide oamenii între ei, s-au sincide mii de oameni pe lună dacă n-ar fi inventată chestia asta cu Dumnezeu şi Satana sau alte porcării precum rai, iad, duerere veşnică, fericire.
În lumea asta nu există fericire, există doar momente de fericire. Dacă ar fi fericire, aţi fi fericiţi toată viaţa, dar după fiecare moment de fericire, apare unul de tristeţe. Iar unora le apare doar cele de tristeţe pentru că nu le merită pe celelalte.
„Cred că tu eşti suficient de inteligent şi nu o să recurgi la niciun act de suicid” Deci sunt făcut prost indirect, nu? Faptul că recurgi la un act de suicid, nu înseamnă că eşti prost. Nu înseamnă că nu ai minte şi că eşti nebun, cum cred ceilalţi. În opinia mea, mai bine nu mai trăieşti decât să trăieşti degeaba. Să fii conştient că şi fără tine, lumea tot merge înainte. Să fii conştient că nimănui nu-i pasă de tine, chiar dacă unii zic contrariul.

Nu ştiu ce e cu mine, m-am săturat până peste cap să fiu trist toată ziua, nu mai suport nimic. Pe zi ce trece sunt tot mai nefericit, şi nimănui nu-i pasă. Nu că aş vrea să-i pese cuiva. Cel puţin, în momentul de faţă nu mai am nicio aşteptare de la nimeni, nu mai vreau niciun ajutor. Toate persoanele se îndepărtează de mine, trăiesc în fiecare zi acelaşi lucru, şi mă gândesc pentru ce naibă trăiasc. Că nu găsesc niciun motiv, nu găsesc absolut nicio calitate la mine. Şi asta nu o spun doar eu, ci şi un moment din trecut. O întrebasem pe mama la discuţia aia aprinsă de acum 2 ani, dacă poate să îmi spună ce calitate am. S-a bâlbâit spunându-mi că pot să fiu bucătar. Însă eu nici măcar să gătesc nu ştiu, deci a băgat-o aiurea. Nu mă contraziceţi, nu mă cunoaşteţi şi nu aveţi de unde să ştiţi ce pot şi ce nu pot. M-am imaginat într-un mormânt, cu părinţii care cică mă plâng. Nu m-a afectat deloc, deci văd că nu-mi pasă dacă vor plânge. Oricum, nu cred că ar plânge din inimă pentru un asemenea distrus ca mine. Poate că da, că sunt fiul lor, dar nu din inimă. De fapt, nu-mi pasă, nu îmi mai pasă. Cum nici vouă nu vă pasă de ce scriu aici. N-aveţi de ce să vă pese, sunt un om jalnic. Nu m-aţi văzut şi nu mă cunoaşteţi ca să minţiţi că vă pasă. Să fim realişti, de niciun user nu-i pasă nimănui. Că da, vreţi să îl ajutaţi, aia da. Dar asta nu înseamnă că sunteţi supăraţi pentru ei. Nu aveţi de ce, voi mâncaţi şi dacă ăla pleacă.

Am apelat la acest forum deoarece am văzut că din ce în ce mai mult îmi doresc să mor, în fiecare săptămână îmi fac câte un plan ca să plec, dar eşuează, şi asta mă face să îmi doresc tot mai mult. Dar uite că sunt norocos şi nu ştie nimeni din familia mea de ceea ce vreau să fac, că altfel eram dus la nebuni, la ce mentalitate au ei, şi sunat din oră în oră să mă întrebe dacă sunt bine. Astăzi am hotărât să progresez, astfel încât mi-am închis telefonul, am aruncat cartela. Nu mai vreau să fiu sunat de nimeni, oricum nu mă sună cineva ca să mă întrebe ce fac. Dacă mă sună, mă sună că se plictiseşte sau are nevoie de ceva.

Aş mai comenta despre ce aţi scris, dar nu am dormit de 28 de ore şi mă simt rău. Mă duc să mă plimb singur, să-mi aranjez gândurile că sunt toate amestecate şi nu ştiu ce să mai fac. Habar n-am de ce am scris toate astea, oricum nu-i pasă şi nu-i va păsa nimănui…

Viaţa e un rah**, iar tu nu mă poţi contrazice pentru că nu simţi ce simt eu.

24 03 2014
Adrian

––––––––––––––
Pe 24.03.2014, Carmen a scris:
––––––––––––––

Ti-am citit povestea..as vrea sa iti scriu si eu cateva cuvinte, dat fiind faptul, ca eu sunt mai mare ca tine si am 25 de ani 😛 Ideea e ca am trecut si eu prin intamplari asemanatoare. Uite ce as avea sa-ti zic:

Eu nu te judec, iar daca eu nu te judec, asta inseamna ca Dumnezeu cu atat mai putin.
Daca ti-ai pierdut credinta..inseamna ca trebuie sa inveti sa Il cauti pe Dumnezeu mai bine..si sti unde? In inima ta!
Iar daca ai inceput sa-L cauti..inseamna ca El te-a gasit primul! 😉
O imbratisare si zile mai bune.

24 03 2014
Stef

15MiculX,
Sa incep prin a te lauda? Nu chiar. Nu te cunosc si nu as putea sa spun ca te iubesc. Insa iubesc oamenii si credinta. Daca te simti om….ai putea intelege de ce oamenii spun „te iubesc”. Daca Dumnezeu exista in tot, exista si in sufletul omului. Atunci cand celalat spune „te iubesc” inglobeaza iubirea pt tine, iubirea pt Dumnezeu si iubirea pentru proria persoana. Da, de aceea tu ai dreptate cand spui ca oamenii ar suferi tot pentru ei in cazul in care cineva paraseste aceasta lume. Vorba aceea: cand esti mort, nu iti dai seama ca esti mort, este greu doar pt ceilalti. La fel si cand esti prost!
Categoric ai o inclinatie fantastica catre autoanaliza si domeniul psihologiei. Daca vei trece cu adevarat peste aceasta perioada neagra a vietii tale, vei putea determina oamenii sa se inteleaga mai bine, sa se cunoasca si sa se echilibreze. Toata nebunia aceasta te costa! Te costa propriul echilibru, propria armonie. Te rupi in mii de bucati ianauntrul tau. Un haos benefic as spune. Benefic deoarece, o data rupte, simturile au spatiu pentru a creste, pentru a se roti si a permite noi perspective, pentru a se restructura. Ai provocat un adevarat santier. Esti un om extrem de complex si Te ajuta mult intelectul plus o inteligenta emotionala accentuata. Daca nu traiesti pentru tine poate accepti sa traiesti pentru altii!
Spui ca iti doresti sa revii la credinta, la Dumnezeu, dar ti-e teama ca ai sa tradzi singuratatea. Singuratatea este insasi Dumnezeu. Este nucleul. Doar in singuratate te dezvolti. Asa cum spunea un mare psihanalist ” ce
Care are chemare, aude chemarea vocii sale launtrice si e determinat de aceasta chemare.” Tu ai chemare? Te trage sufletul spre a studia? Spui ca iti place sa studiezi oamenii. Si guratatea este momentul, perioada in care ne retragem, ne analizam si ne readaptam, ne reconfiguram pentru a putea face fata schimbarilor.
Te intrebi cube te-ar putea iubi cu atatea defecte? Priveste oamenii cand mergi pe strada. Aseaza-te pe o banca si priveste cuplurile. Ai sa vezi grasi tinand de mana slabe si invers. Si? Banuiesc ca nu ti se pare anormal :)).
In aceasta perioada cresti. Chiar acum cresti pe toate planurile. Ce anume lipseste? Sustinerea unei prietene?…hmm, oamenii iubesc semenii plini de viata, iubesc rasetele, iubesc insa si puterea de intelegere, empatia, discretia.
Te intrbi de ce esti asa. Te mai intrebi de ce esti asa? Toata copilaria ta isi spune cuvantul. Ar fi necesar sa le discutam pe categorii, caci toate aceste informatii venite la gramada nu fac decat sa te deeruteze si mai mult. Este evident foarte bine ca vorbesti mult si ca accepti ajutor. Si tu stii de ce, iti raspunzi singur.
Una din metodele care dezvolta omul este aceea de a-l lasa sa vorbeasca atat cat are nevoie. Se va auzi si isi va raspunde. (Vorba lui Jacque Salome „daca m-as asculta, m-as intelege”. Poti citi cartea).
Imi doresc sa stiu cate ceva despre tine:
Ce planuri de viitor ai?
Care este lucrul care iti lipseste cel mai mult in prezent?
Iti doresti cu adevarat sa iesi din aceasta prinsoare a gandurilor negre?

Spui ca esti las deoarece nu ai dus pana la capat tentativele tale. Las si prost, dupa cum spui. Cam cat curaj si cata inteligenta crezi ca iti sunt necesare pentru a trai aceasta viata? Viata are scurte momente de fericire? Stii ce este fericirea? O emotie? Stii ce durata de timp are o emotie? O clipita. Si totusi….traim pentru retrairea acestei fericiri. In marea majoritate a timpului ne este greu, foarte greu. Si, repet: cam cat curaj au cei care aleg viata aceasta imprevizibila si capricioasa in locul mortii? :))) eu il numesc curaj. Ai curaj atunci cand traiesti!
Vezi? Ti-ai intors lumea pe dos! Din singuratate ti l-am luminat pe Dumnezeu, in curaj ti-am gasit dorinta de a trai. Sunt multe unghiuri din care poti sa vezi lucrurile, aceeasi situatie. Realitatea este cea pe care tu si numai tu o poti integra. Insa iti poti educa creierul, mintea, sa ia in considerare mai multe perspective. Flexibilitatea iti este caracteristica si data de inteligenta emotionala. Ai extrem de multe sanse de a reusi! Totul este sa VREI.
Numai bune!

25 03 2014
victoria-schogetten

15 MiculX,
Acum e rândul meu să mă revolt!
„Cred că tu eşti suficient de inteligent şi nu o să recurgi la niciun act de suicid”. Îmi pare rău că ai gândit fraza mea cu un înțeles în plus. O să-ți redau contextul și te provoc să-l analizezi luat ca un întreg și nu în paralel: ,,Cred că tu ești suficient de inteligent și nu o să recurgi la niciun act de suicid, ești mai mult de atât! E o criză a perioadei, a suferințelor prin care ai trecut de-a lungul vieții…” Era un real compliment, am văzut în tine potențial, de aceea și ,,ești mai mult de atât”, am continuat cu e o criză a perioadei” – iar tu ,,eşti suficient de inteligent” și îți dai seama de asta și tocmai de aceea ,,nu o să recurgi la niciun act de suicid”! Sincer, am rămas pe acest site să ajut, 2 – e împotriva intereselor mele să fac pe cineva prost chiar dacă și-ar merita-o vreodată, nu am de ce să îmi umplu sufletul de ranchiună și viața de frustrări.

Iar 2. Nu-mi place! Ai început să te revolți până și pe noi, cei care încercăm să te ajutăm. Nu se cade. Eu știu, înțeleg că cei din jurul tău te-au adus în starea de a vedea omenirea ca o nepăsătoare față de cei din jurul ei, dar nu era nevoie să ne aduci astfel de acuzații ,,voi oricum mâncaţi şi dacă ăla pleacă”. De ce te comporți atât de rece cu toți? Ce-ai vrea să facem? Să murim de foame apoi? ,,Că da, vreţi să îl ajutaţi, aia da”. Permite-mi acum – dacă nu ne-ar păsa de persoana aceea, de destinul persoanei aceleia, chiar fie el și finalul persoanei aceleia pe care nu îl dorim! de ce am mai încerca să ajutăm? E o contradicție absurdă! NE PASĂ. Și acum, sper că nu ți-am dat avânt spre ați termina ceea ce ai început, dar, ești ,,suficient de inteligent” și vei realiza că am dreptate, vei fi îndeajuns și îndeajuns de smerit și vei învăța ceva din toate acestea.

Probabil am scris ca și cum aș fi o frustrată, ca și cum m-aș simți jignită, sau oricum vrei tu s-o vezi. Dar asta e părerea mea și mi-am spus că atâta timp cât ai spus unele lucruri nefondate și mai ales atâta timp cât se poate învăța ceva din opinia mea e chiar necesar!
MULȚUMESC.

TATĂ, FACĂ-SE VOIA TA.
Amin.

25 03 2014
minobudur

Aici problema mare e ca putem ajuta doar prin cateva randuri scrise,daca am fi putut face schimb de numere ,,15 MiculX” am fi putut sa ne apropiem mai mult si-atunci ai vedea ca realitatea nu esta asta care o vezi tu,si poate fiind si din acelas oras am putea sa fim si prieteni,iesi din starea asta,iesi la plimbare,iesi cu fratele tau undeva,si nu te mai axa pe lumea din juru tau,uita-te doar la cei care iti face placere sa te uiti,tu uita-te la ce-ti place tie,cu siguranta vei intalni persoane care iti vor fi pe suflet,ok micule X,nu sunt doar vorbe goale,iti vorbesc de adevaru din experienta mea

4 04 2014
15MiculX

Ştef,
Nu ai nevoie de inteligenţă ca să trăieşti o viaţă grea. Trebuie să fii prost ca să înduri atâtea necazuri, când ştii că poţi scăpa uşor. Cu siguranţă o să creez o impresie proastă despre mine, deoarece toate astea s-au format dintr-o revoltă în mintea mea. Nu aş sfătui pe nimeni să îşi pună capăt zilelor, dacă deja v-aţi gândit la asta.
„Te trage sufletul spre a studia?” Dacă te referi să studiezi oamenii, da i-am studiat. În ultimii 2 ani nu am văzut cupluri din care unul sau amandoi să fie mai plinuţi. Şi oricum, chiar dacă aş vedea, pur şi simplu eu nu îmi găsesc perechea. M-am tot documentat şi am văzut că există o boală prin care te vezi urât oricum ai arăta, dar nu mai ştiu exact cum se numea. Nici nu ştiu cum aş putea afla dacă am acea boală.
„Daca nu traiesti pentru tine poate accepti sa traiesti pentru altii!” Pentru mine chiar nu mai trăiesc. De fapt, nici nu ştiu motivul pentru care trăiesc. Nu merit să trăiesc, m-am gândit de multe ori să donez organele altei persoane care chiar are nevoie, dar am înţeles că nu poţi dacă nu ai împliniţi cei 18 ani.
„Spui ca iti doresti sa revii la credinta, la Dumnezeu, dar ti-e teama ca ai sa tradzi singuratatea.” Am spus că îmi doresc să fiu din nou fericit, să mă schimb şi să-mi trăiesc viaţa, dar singurătatea mă trage. Simt că aş trăda-o. MĂ SIMT EXTREM de bine în singurătate, deşi ştiu că asta mă va afecta. „Ce e mult, strică”.
„Jacque Salome “daca m-as asculta, m-as intelege” Am notato şi pe asta.

„Ce planuri de viitor ai?”
După cum am spus, nu mă văd în viitor, dar îmi doresc să dau la o facultate de Jurnalism, după care să devin cameraman de platou (de emisiuni) SAU să ajung psiholog şi să ajut persoanele care chiar au nevoie. Am observat că mă atrage psihologia. Am tot căutat tot felul de boli psihice (depresie, anxietate etc), chiar dacă nimeni nu mi-a cerut asta. În ultimul timp am început să caut lucruri despre medicină, deşi nu mă atrage medicina. Nu ştiu nici eu ce să aleg dintre cele două opţiuni.
Când aveam vreo 8-9 ani, îmi doream foarte mult să ajung DJ la un radio, dar mai târziu (pe la 12 ani), văzând emisiunile la televizor, m-am întrebat întotdeauna cine stă în spatele imaginilor. Şi chiar e o meserie foarte ok, ai ocazia să cunoşti multe persoane publice. Sau chiar să devii cunoscut. Dar de la 12 ani, trecând printr-o perioadă foarte grea şi ajutând mulţi colegi de clasă, m-am gândit că ar trebui să fiu psiholog (după cum spuneau şi colegii respectivi).
În concluzie, sunt 70% pentru cameraman, 30% pentru psiholog. Dar la cât de pesimist sunt, nu-mi voi îndeplini visul.

Care este lucrul care iti lipseste cel mai mult in prezent?
Cel mai mult îmi lipseşte prietena mea foarte bună. Mi-e dor de vremurile în care vorbeam toată ziua, mi-e dor să o sun şi să vorbesc cu ea. Dar după cum spuneam, nu mai este interesată de mine, adică nu mă mai caută, ceea ce înseamnă că nu-mi duce lipsa.

Iti doresti cu adevarat sa iesi din aceasta prinsoare a gandurilor negre?
Nu, nu îmi doresc cu adevărat pentru că mi-e frică că voi trăda singurătatea. Îmi va fi dor de ea.
Mulţumesc, Ştef!

minobudur,
„iesi la plimbare,iesi cu fratele tau undeva,si nu te mai axa pe lumea din juru tau,uita-te doar la cei care iti face placere sa te uiti,tu uita-te la ce-ti place tie,cu siguranta vei intalni persoane care iti vor fi pe suflet”
Am făcut tot ce ai spus, dar niciuna nu m-a ajutat. Mulţumesc oricum.

În legătură cu Dumnezeu.
Am întrebat de curiozitate la şcoala câţiva colegi motivul pentru care cred în Dumnezeu. Răspunsurile au fost ceva de genu’:
„Nu vezi că toată lumea crede? Normal că există”
„Pentru că îl simt şi pentru că m-a ajutat de fiecare dată”
„Nu vezi că scrie şi în biblie atâtea despre el?”

Întrebare : L-ai văzut vreodată de crezi în el?
„Nu, dar cred. Cred pentru că aşa cred, şi gata”

Întrebare: De unde ştii că în biblie este numai adevărul, şi nu doar minciuni?
„Pentru că este scrisă de foarte mulţi ani şi sunt lucruri adevărate.”

Întrebare: Dar în fantome crezi? Dacă nu, justifică răspunsul.”
„Nu cred pentru că nu le-am văzut niciodată, şi nici nu vreau.”

Întrebare: Şi atunci pe Dumnezeu l-ai văzut? Cum poţi să crezi în ceva ce nu ai văzut niciodată?
„Dumnezeu e cunoscut şi toată lumea crede în el. Se vorbeşte în tot universul de el, deci eu de ce nu aş crede?”

Apoi am început cu câteva „erori”, de fapt miniciuni din biblie, la care s-au bâlbâit şi au preferat să nu-mi răspundă. Am să pun aici câteva întrebăi, la care, dacă se poate, să-mi răspundă credincioşii.

1.În bliblie scrie că Dumnezeu a creat lumina, după care a despărţit lumina de întuneric. Întrebarea e, cum a putut să despartă două lucruri, din moment ce exista doar unul? Cum a putut să despartă lumina de ceva ce nu exista. „Întunericul exista din totdeauna.” Parcă Dumnezeu a creat absolut toată lumea. Nu scrie niciunde că înainte să creeze el lumea, era întuneric. Deci şi întunericul e opusul luminii. Ca să faci diferenţa dintre doi termeni, trebuie să îi ai pe amândoi.
2. A mai scris undeva, din câte-mi amintesc, că la un momentdat, Dumnezeu a cerut răzbunare bărbaţilor. Parcă el nu discriminează.
3. Adam şi Eva au făcut un copil, nu? Cum s-au înmulţit dacă este un MARE PĂCAT să întreţii relaţii sexuale cu membrii familiei?
4. Dumnezeu i-a spus lui Adam : „În ziua în care vei mânca din măr, vei muri negreşit.” Dar uite că noi încă existăm, iar Dumnezeu a minţit.
5. Punctul 23, capitolul 3.
Pe Adam l-a scos din rai, dar pe Eva, cea care i-a dat mărul lui Adam, nu a scos-o.
6. Dumnezeu a zis să lucrăm 6 zile, iar duminica să ne odihnim. Şi spune că dacă lucrezi duminica, trebuie să fii omorât. Iar dacă tu îl omori pe cel care a lucrat duminica, cineva trebuie să te omoare pe tine.

Tot ce am spus în ziua respectivă a fost datorită stării mele proaste. Nu am dormit 28 ore, am fost şi la şcoală unde am fost mort de somn, apoi am ajuns acasă unde au ajuns să mă streseze şi gândurile. Ştiu că nu m-a întrebat nimeni nimic, dar am spus astea cu scopul de a scoate în evidenţă motivul pentru care m-am comportat aşa în ziua aia. Chiar dacă nu mi-am schimbat părerea, ar fi trebuit s-o ţin pentru mine.

4 04 2014
15MiculX

notat-o* Imi cer scuze pentru greşelile gramaticale.

6 04 2014
andrei

Buna ziua,as vrea sa te ajut prin a-ti spune urmatoarele cuvinte ,pentru ca eu cred ca tot ce asteptam noi este Dumnezeu.
Am fost in situatia dvs.a tuturor celor de pe site,am avut ganduri negre si mari probleme vreau sa va eliberati cum m-am eliberat eu,vreau sa simtiti acea usurare cand nu mai ai nimic in gand decat bucuria de a continua viata si dragostea lui dumnezeu
,noi ne luptam pentru sufletul nostru atat timp cat suntem in acest corp si trebuie sa avem grija sa nu fim amagiti sa nu cadem in pacat,suntem amagiti exact cand ne este cel mai greu
,cand simtiti ca sunteti singuri,nu sunteti il aveti pe dumnezeu unii cred unii nu,dar pentru cei care nu cred,dumnezeu spera ca macar in ultmul moment sa se rasgandeasca,atat de mare este mila lui incat isi iarta creatia,
sa nu duceti la bun sfarsit ce ati gandit pentru ca e pacatul suprem din care nu esxista scapare e chinul vesnic cine isi curma viata singur pune capat mantuirii sale pe lumea asta si
pe cealalta(cine nu crede in mantuire sa cerceteze case bantuite si sa isi explice singur cum are loc aceste lucruri si sa afle de la cercertatori raspunsurile lor stiintifice de tot rasul,o sa aflati ca exista suflete exista si dumnezeu ,exista demoni exista si dumnezeu)cei care mor nu ajung intr-un loc mai bun, sau nu dispr asa pur si simplu,iadul si raiul nu sunt povesti,legende pentru copii,inainte de a zice “nu este dumnezeu”sa privim dovezile,cum poate exista ceva din nimic?
atata idei ce auzim de la savanti incat iti dai seama ca sunt depasiti si trebuie neaparat sa zica ceva,un raspuns,dar nu au raspuns pentru apa sfintita care nu se strica timp de un an, cuvantul influenteaza(un exemplu simplu cu doua pahare de apa
:cu unul “vorbiti vrumos” iar cu celalant sa il “injurati si sa il blestemati”apoi le inghetati pe amblele,cel ce l-ati injurat o sa fie inghetat schimonosit celalalt o sa aibe chiar flori de gheata si o sa fie o gheata frumoasa)
“La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul,acesta era întru început la Dumnezeu,toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” sunt cazuri cand omul vrea sa uite acest gandal sinuciderii pentru ca nu vrea sa se sinucida,dar totusi nu poate,de ce nu isi poate scoate acest gand?pentru ca s-a gandit cel putin o data mai in serios
si din aceasta cauza nu mai uita,pentru ca noi nu vedem nu ne dam seama dar cel rau e asupra noastra,oare de ce nu ne amintim in continuu o secventa de exemplu… o secventa dintr-o zi cand am
fost la cumparaturi, de ce oare nu ne-o amintim la infinit ??poate pentru ca ni se pare normal sa nu putem uita acest gand, mie de ex. nu mi s-a parut normal sa incerc sa uit cu disperare asta si sa nu pot,voiam sa stau de vorba
cu cat mai multi oameni sa uit acest gand,dar dupa imi aminteam iar,dar nu imi mai doream sa mor, cautati-l pe dumnezeu faceti rugaciuni seara si matanii(asa am facut indrumat de parinte,tot ce am scris stiu de la parinte) cititi biblia,citind biblia va rugati cuvantul lui dumnezeu sa fie
pentru mantuirea noastra.Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu insuflat prin Duhul Sfant si Dumnezeu a trimis acest cuvant credinciosilor.
Sa luam aminte ce a spus Sfantul Arhanghel Mihail: “Sa stam bine,sa stam cu frica înaintea Celui ce ne-a facut pe noi si sa nu cugetam cele potrivnice lui Dumnezeu”,
Dumnezeu nu este `ceva`. Dumnezeu este Unul.Dumnezeu este Necreat,Cel ce nu are nici inceput nici sfarsit, acela este Dumnezeu,Dumnezeu a spus:”eu sunt inceputul si sfarsitul a tot si a toate”asa ca si inceputul problemelor noastre si sfarsitul,nu pot fi probleme mari cand il iubesti pe dumnezeu,ci ele pot fi teste mari,
sa nu cadeti in pacat si nu va indoiti,dumnezeu va va ajuta cand crede el de cuviinta,mintea noastra nu poate cuprinde lucrurile ceresti,unele sunt mai presus de fire Decat sa cadem in pacat mai bine sa ne vedem de ceea ce poate intelege firea noastra,
iar cele mai presus de fire sa le lasam Celui mai presus de fire,dumnezeirea este necuprinsa de minte,nu trebuie sa cautam si sa ne interesam de cele ce nu ni s-au predat de sfintii profeti, apostoli si evanghelisti,“Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata,
Fiul, Unul-Nascut,care este in sanurile Tatalui, acela L-a facut cunoscut”( Ioan I, 18.) Dumnezeu, insa, nu ne-a lasat in completa nestiinta,deoarece cunostinta existentei lui Dumnezeu este insamantata de El in chip firesc in toti oamenii.
Vreau sa atasez cateva link-uri de pe youtube cu povestiri ale oamenilor care au murit si au povestit ce au vazut,e alegerea dvs.cum interpretati acete clipuri,nu uitati ca nu am scris asta decat cu scopul de a va ajuta pe voi sau unii din voi,nu am alt scop,inainte sa judecam sa ne intrebam oare cum unii oameni atei isi schimba parerea si cred in bunul dumnezu mai tare decat sfintii preoti,oare cat de mare sa fie imaginatia omeneasca incat un ateu convins sa creada in dumnezeu? (asta in cazul in care credeti ca a fost un vis sau o iluzie)
Raspunsul este “Dumnezeu”.el a permis sa vada cei ce nu cred iadul sau raiul,
nu uitati”totul e prin Dumnezeu si nimic fara Dumnezeu nu e”
Dumnezeu sa ne binecuvanteze.
Clipurile sunt mai jos: […moderat…]

7 04 2014
Stef

15MiculX,
Mi-a placut incursiunea ta asupra Bibliei :)))). Ai mers la tinta. Imi place sa cred ca oamenii inteligenti nu si-l explica pe Dumnezeu prin intermediul strict al Bibliei sau al vreunei carti sfinte. Ceea ce este cu adevarat credinta se gaseste in sufletele noastre. Iti pot explica intr-un alt fel ceea ce tu intelegi a fi Dumnezeu razbunator: in Biblie scrie ca Dumnezeu sa afla in TOT. asadar, Dumnezeu sa afla in oameni, intre oameni, peste tot… Oamenii sunt razbunatori si nu se intampla rar…. :))). Poti gasi infinite raspunsuri si explicatii. Nu sunt importante decat acelea care iti intaresc tie logica si crdinta in aceasta viata. Este important cum intelegi TU lumea.
Esti tare analitic.
Iti lipseste prietena ta spui. Sigur ca iti lipseste deoarece ai dezvoltat fata de ea sentimente. Ai invatat ceva. Daca lasi timpul sa treaca pe langa tine….va trece! Nici pe tine nu te mira faptul ca fata a plecat si si-a gasit fericirea. Pe ea singur nu a bucurat-o singuratatea!
Si apropos de singuratate: deocamdata observ ca folosesti toate momentele de singuratate in favoarea ta si anume,nte cunosti din ce in ce mai mult, te analizezi, te „intorci pe toate partile” cum se spune. Una este sa fii singur si alta este sa fii izolat. Invata din asta. Data viitoare nu vei mai pierde prietena de langa tine alegand sa fii singur. Ca dovada…ea iti lipseste!
Spui multe lucruri care se afla la poli opusi. Spui ca iti place singuratatea insa iti lipseste prietena. Spui ca nu te vezi in viitor insa descrii cu amanunte ceea ce iti doresti sa fii. Undeva, gandul tau se blocheaza din neincredere.
Nu iti place cum arati? Ai destula vointa! Treci la actiune! Fa sport si mananca moderat. Dar fa sport pana se contureaza muschii abdominali! Numai TU iti poti schimba viata. Noi vom sta pe margine si te vom sustine, insa niciunul dintre noi nu va fi partas la actiunile tale!
TU iti esti dator tie! Spui ca nu meriti? Cine decide asta? Tu? Nicidecum nu poti decide tu cine merita si cine nu, totul este relativ. Cateodata meriti mai nult si cateodata mai putin, in functie de intentiile bune sau rele pe care le ai. Insa viata nu poate fi discutata la nivel de merit!
Numai bine!

7 04 2014
minobudur

Iti pot raspunde la intrebari,dar tot n-ar fi de folos,ai pus insa o intrebare la care tin neaparat sa-ti raspund,nu nu l-am vazut cu ochii fizici pe Dumnezeu,dar,iL pot vedea cu mintea,si plus,daca zici ca nu exista,atunci,cum explici faptu ca de atatea mii de ani ies aceieeasi oameni,care au 2 maini,2 picioare,etc,deci suntem toti la fel,oare putea iesi ceva atat de coplex din ceva fara viata,esti baiat destept,si gandeste-te la ce ti-am spus,doar cineva cu ratiune si sentimente putea crea ceva atat de complex,vorbeste cu profesoru de biollogie si vezi ca doar un Dumnezeu poate crea ceva atat de complex,adn-ul etc,in plus,as putea sa-ti dau N explicatii,dar,prefer sa faci ce am facut si eu cand nu credeam in Dumnezeu,sa-L rogi frumos asa cum sti tu,sa-ti indeplineasca o dorinnta,si o sa ma rog si eu p[t tine,si daca ti se va indeplini,inseamna ca Isus exista,si,nu vei mai avea nevoie de altle explicatii,crede macar un pic si o sa vezi,cred in El pentruca oridecate ori eram la un pas de moarte,am plans inaintea Lui,si m-am rugat Lui,daca m-a dezamagit?dimpotriva,mi-a raspuns la rugaciuni,si….asta e singura dovada ca El exista……roaga-te si o sa vezi ca o sa faca ceva,ri roaga-L sa-ti dea si intelepciune si rabdare ca sa vezi raspunsurile.

15 04 2014
olivia252014

Salut!!!
Te rog sa citesti aceste mesaje lasate omenirii de catre ISUS !!!
Da click pe urmatorul link:
[…moderat…]
Te implor nu il ignora.
Ia toate volumele pe rand.
Si ai incredere in acele cuvinte pt.ca ISUS te va salva.
Te rog frumos sa dai mai departe acest link cat mai multor persoane.
Iti multumesc.
Dumnezeu sa te ajute !!!

8 06 2015
15MiculX

Doamna Olivia,
Aş aprecia dacă nu aţi mai forţa utilizatorii să creadă în religia dumneavoastră, băgându-le tot felul de link-uri. Eu sunt de părere că o vorbă cu respectiva persoană face cât 20 de link-uri de genul.
Fără supărare, vă mulţumesc.

11 09 2014
Laurentiu

Poate crezi ce iti spun, poate nu. Nu contează. Stiu destul de bine prin ce treci. Am fost la un pas. Partea proasta este ca lectia se incheie cand se incheie. Rezisti sau te sinucizi, e treaba ta. Partea buna e ca, odata ce ai invatat lectia pe care ti-o transmite Dumnezeu, suferinta ti se ia cu mana si devii cu totul alt om. Poate te ajuta sa stii de ce ai situatia asta. Fiindca ai fost foarte trufas in viata sau vietile anterioare. Ai fost desept, plin de sine si ai dispretuit oameni. Asta ti-a impietrit sufletul si l-a indepartat de Dumnezeu. Acum ispasesti. Intelectul puternic si atasamentul de „lumea pamanteasca” te-au facut sa uiti de cel mai important lucru pe lumea asta – Dragostea de Dumnezeu. Logica ta pamanteasca de care te-ai atasat a exclus logica divina, care spine a totul trebuie acceptat si nimic jdecat. Tu inca jdeci prea mult. De aceea in viata asta trebuie sa fii umilit. Singura ta solutie este sa incepi cu sinceritate sa il consideri pe Dumnezeu un prieten si sa intelegi ca situatia asta aparent nenorocita ti s-a trimis ca sa ti se salveze sufletul de la o impietrire si mai mare. Nu trebuie sa crezi o iota din ce iti spun, dar verifica. ti-ar folosi cartile lui Lazarev (le au la tarabele din fata magazinului Bucur Obor din Bucuresti) sau cartea „Cristofor, Magul din Carpati” de Aryana Havah. Chinurile tale vor continua atat timp cat nu vei realiza ca esti principalul lor autor. Lumea iti este potrivnica pentru ca te judeca in acord cu „logica omeneasca”, cu sistemul omnesc de valori care e fals. Iar tu te izolezi si mai tare pentru ca reactionezi la fel. Aceste suferinte vor trece. Abia dupa asta vei realiza cat de mult ti-au folosit. Vei ajunge inclusiv sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru necazurile si provocarile viitoare. Inca o data, nu crede nimic di tot ce este scris aici. Nu incerc sa te conving de nimic. Daca insa esti suficient de chinuit, te vei mai gandi la aceste lucruri. Poate vei citi si din cartile alea. Si poate, intr-un anume viitor, vei ajunge sa constientizezi importanta unei afirmati-rugaciune de tipul „Doamne, te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Te rog ajuta-ma sa….”. Succes.

8 06 2015
15MiculX

Salut, Laurentiu!

De ce este neapărat ca lecţia să vină de la Dumnezeu?
Sună mai convenabil dacă am spune că lecţiile se învaţă abia după întâmplări. Fiecare faptă are câte o lecţie, nu? Atunci de ce nu am spune că am învăţat lecţia, pur şi simplu, fără să-l implicăm şi pe Dumnezeu?
Nu vreau să cred că în viaţa anterioară am fost trufaş. Mai exact, eu sunt un om realist, iar dacă au existat vieţi anterioare, de ce aş mai trăi acum? Aş putea să renunţ la tot, şi să „fug” în altă viaţă unde poate va fi mai bine. De ce s-ar mai chinui oamenii atât de mult, când ştiu că au şanse să o ducă mai bine în altă viaţă?

Sincer să fiu, dintre ştiinţă şi Dumnezeu aleg ştiinţa.
De ce? Pentru că atunci când am ales Dumnezeu (adică în perioada în care eu credeam în Dumnezeu datorită îndoctrinării) nu m-a ajutat cu nimic. Am fost credincios, am mers la Biserică aproape în fiecare Sâmbătă, SINGUR, fără să mă oblige cineva.
Prin clasa a 7-a am mers cu un coleg care era martorul lui Iehova la locul în care se strângeau ei pentru rugăciuni, cântări etc. Acolo m-am rugat, am cantat şi eu puţin, iar astea le-am făcut din pură curiozitate. Nu m-a forţat şi nu mi-a propus nimeni.

Îmi amintesc că mă rugam, îmi cumpăram FOARTE multe icoane. Am citit biblia pentru copii pe la 12 ani de bunăvoie.

Până într-o zi în care mi-am dat seama că nu se întâmplă nimic…
Nu spun mai multe, am scris mai sus.
Mersi oricum de intenţie!

31 05 2015
IN MEMORIAM

BUNA ,
Sper ca esti mai bine….UN OM ATIT DE COMPLEX nu are cum sa nu gaseasca mai devreme sau mai tirziu CALEA POTRIVITA……persoana potrivita….DA-NE UN SEMN…….SA NE LINISTIM……..

8 06 2015
15MiculX

Bună, In Memoriam!
Da, după cum am scris mai sus, sunt mai bine. Nu pot spune foarte bine, dar în proporţie de 50% sunt mai bine.
Nu am mai frecventat forum-ul deoarece am simţit o anumită ură involuntară, însă de astăzi sper că o voi face în continuare, chiar dacă nu sunt în măsură să dau sfaturi sau să ajut. Totuşi voi încerca să citesc TOATE problemele noi care vor apărea, şi poate voi mai învăţa câte ceva din fiecare problemă pe care o au utilizatorii.

Iar ca o concluzie, n-am făcut nimic prostesc, însă nu se ştie ce-mi rezervă viaţa. Până atunci, mulţumesc de griji.
Numai bine!

8 06 2015
15MiculX

Am revenit dupa o perioadă în care, nu ştiu cum, dar am trecut peste. Habar nu am ce s-a întâmplat, dar eu sincer, nu m-am mai gandit la suicid de aproape un an. Am început să mă accept puţin câte puţin, şi să realizez că nu sunt chiar atât de jalnic pe cât mă credeam, nu sunt atât de gras, cum mă credeam, ci sunt mai înalt, mai „bine făcut”.
Spuneam de coşuri… mai am foarte puţine, în maxim 1 an s-au dus, şi asta fără să fac nimic. Nu mai plâng, n-am mai plâns cred că tot de un an. Nu-mi mai pasă de respectiva fostă prietenă – Ema. Nu i-am mai simţit lipsa, o să-i urez un „La mulţi ani” în curând, deşi ea mi-a urat un nimic.
Nu am venit întâmplător pe forum, ci să dau un sfat şi să-mi dau seama de ce schimbarea asta.

Voi, cei care citiţi acest fragment, voi care vă credeţi urâţi, proşti, graşi, slabi, prea mici sau prea înalţi. Voi, cei care credeţi că nu aveţi scăpare, singura soluţie fiind suicidul, care aveţi vicii din cauza acestora… aflaţi acum sau dacă ştiţi deja, aflaţi a 20- oară că ESTE DOAR ÎN MINTEA VOASTRĂ, TOATE TREC.
Nu sunt deloc exagerat, sunt o persoană realistă. Viaţa e frumoasă, dar doar pentru unii. Nici pentru mine nu este frumoasă, DAR O POT FACE. Şi nu… nu sunt optimist, sunt pesimist. Totuşi am spus-o.
Vă credeţi urâţi pentru că asta credeţi voi, cum am crezut eu. Acum nu mă cred nici frumos, nici urât. Poate că nu-mi mai pasă de părerile altora? Poate.
Şi ştiţi ce? Nu mi-a spus nimeni că sunt urât. Nu mi-a mai spus nimeni că sunt gras. Sau poate nu am vrut să aud eu. Dar ce contează? Odată ce ajungi să fii indiferent faţă de părerile altora, poţi spune că ai făcut primul pas, urmând să-l faci pe cel de-al doilea, cel final. Exact ca o problemă de mate la care trebuie neapărat formula pentru a rezolva problema. În viaţă formula este : acceptarea sinelui (indiferenţa).
Eşti urât? Ok! Ce-ţi pasă că eşti considerat aşa de nişte persoane care pun accent pe frumuseţe. Ce-ţi pasă că nu te place persoana respectivă? Pânâ la urmă… e dreptul ei de a-şi alege persoane plăcute în viaţa ei.
Eşti gras? Ai 25 de ani, ai rezistat atat. Mai ia-ţi 5 ani din viaţă în care să-ţi propui ceva. Ai 120kg? Ok, până la 30 de ani o să scazi enorm. Garantez că în maxim 2 de ani veţi realiza ceea ce v-aţi propus în 5 ani. Totul constă în încredere.
Ai coşuri? La 18 ani se vor duce. Ai coşuri după 18 ani? Există dermatolog. Cu 100 lei ţi-ai luat cremele necesare.
Ai sub 1.60m? Nu este vina ta. În ochii rataţilor vei fi un om de nimic sau ce părere au ei, însă oamenii cu adevărat mari te vor înţelege, vor şti că nu este vina ta. Şi în plus, unele persoane adoră oamenii de înălţime mică.
Te crezi prost? Află că odată ce te gândeşti la asta, NU EŞTI PROST.
Eşti dependent de tutun, alcool? Psihologul o să ajute mult, chiar foarte mult. Dacă nu, tu 100% te poţi ajuta.
Eşti retras? Ai timp să priveşti lumea fiind spectator, apoi vei şti cum să te comporţi cu oamenii, vei şti ce le place şi ce nu, şi în final te vei integra în societate. O să ieşi în plus.
Ai gânduri negre? Toţi de pe forum am avut… unii încă avem.
Iar lista poate continua, însă la toate vei găsi o rezolvare.

Vreau să le mulţumesc tuturor care m-au ajutat anul trecut, chiar dacă schimbarea nu a fost în totalitate datorită vouă.
Secretul este indiferenţa!

9 06 2015
IN MEMORIAM

Buna .
Sincere MULTUMIRI ca ai raspuns …….CE DAR SPECIAL pentru cei care intimplator sau nu…trec pe aici……RESADIREA SPERANTEI ca se pot schimba atitudini….perspective……mingiierea sufleteasca de a spera ca si cei ce aleg la un moment dat sa devina inactivi ……….MAI sunt ..cel putin …dar mai ales mai bine cu ei insusi………
ESTE extraordinar faptul ca ai gustat schimbarea……i-ai acceptat prietenia,,………..,DAR MAI ALES CA IMPARTASESTI EXPERIENTA CELORLALTI………….EXEMPLUL TAU ESTE DE FOARTE BUN AUGUR IN SENSUL CA FIECARE ISI POATE GASI CALEA,DRUMUL ……..IN CIUDA tuturor argumentelor care la un moment dat PAR A CONTRAZICE SENSUL DE A CONTINUA…….orice……..
CRED CA NU INTIMPLATOR povestea(SPER SA NU TE DERANJEZE TERMENUL) ta este pe prima pozitie…………
SE pot inspira multi ca oricit de convinsi ar fi ca NU MAI ARE ROST,,,,,,SENS………TOTUL SE POATE SCHIMBA………MAI DEVREME SAU MAI TIRZIU………….

10 06 2015
15MiculX

Dragă In Memoriam,

În primul rând, ţin să-ţi spun că am rămas plăcut surprins în momentul în care am intrat pe acest forum, văzând răspunsul tău şi mica ingrijorare.
Este posibil să ai dreptate când spui că povestea mea este specială. Însă eu nu cred acest lucru. Sunt de părere că mulţi au păţit ca mine, mulţi s-au trezit la timp şi au spus : „Doar eu credeam asta…”. Din păcate la fel de mulţi nu au mai spus nimic, fiind orbiţi, iar asta i-a făcut să treacă la faptele gândite „în spatele negrului”, ca să zic aşa.

Nici mie nu îmi vine să cred că s-a petrecut această schimbare. Dacă stau să analizez gândirea mea din trecut faţă de gândirea asta, o să descopăr o mică diferenţă. Înainte, uitându-mă în oglindă spuneam : „eşti un nimic, eşti un monstru, ar trebui să mori…”. Acum… când mă uit în oglindă, trec nepăsător, fără să mai gândesc ceva. E un lucru foarte bun pentru mine, deşi schimbarea completă este abia atunci când spui „eşti un om minunat, eşti un succes în viaţa asta, ţine-o tot aşa…”. Însă eu nu am spus că m-am schimbat complet. Şi nici nu-mi doresc să mă schimb brusc. Am făcut primul pas, am lăsat timpul să treacă, ajungând indiferent faţă de tot.
Înainte îmi doream să stau singur, îmi plăcea întunericul, mă culcam la 21.00 după cum spuneam, ca să mă trezesc la ora 4.00 AM şi să îmi petrec noaptea. Acum dacă mă gândesc la perioada antecedentă… mă apucă o frică să nu mă întorc din nou în trecut. Să nu se întâmple la fel.
Lunile treceau, iar pe forum nu mai doream să intru pentru că îmi aminteam tot ce s-a petrecut înainte. Şi vă spun sincer, mi-a fost frică de faptul că anul acesta pe data de 22 Martie (ziua în care am început să scriu anul trecut) voi ajunge să vizitez din nou forum-ul şi să cer ajutor. Dar uite că lunile au trecut, iar eu nu am mai intrat să cer ajutor, ci să ajut, atâta timp cât pot. Pentru că… după cum ziceam, nu se ştie niciodată când se poate schimbă starea ta.

Ceea ce vreau eu să înţeleagă toate personale care mi-au citit problema, este că în momentele alea vezi doar negru în faţă, în momentele alea nu gândeşti cum trebuie. Aia nu este gândirea ta, alea nu sunt faptele tale reale. Alea sunt doar nişte gânduri „din spatele negrului”, cum îmi place mie să zic. Însă asta nu realizezi decât după ce se întâmplă. Nu realizezi decât după ce reuşeşti SINGUR să devii indiferent faţă de gândurile alea negre.

Tot ce am spus aici nu am spus cu scopul de a vă face pe voi să vă simţiţi bine. Am spus pentru că asta simt, pentru că este adevărat şi pentru că este păcat să nu realizaţi de fapt că PUTEŢI SCHIMBA totul.
PUTEŢI CONTINUA. Vă spune asta un copil de 16 ani care a ţinut totul în el, a ajuns să se închidă în el, îi plăcea să stea singur, îi era frică de persoane, nu se putea integra în societate, se gândea la sinucidere în fiecare zi. Multe dintre acestea s-au schimbat. Din păcate nu toate. Încă nu mi-am găsit nicio calitate, chiar nu ştiu dacă am vreuna. Am multe defecte. Important este că m-am integrat în societate.
Timpul ăla în care aţi plâns, în care aţi suferit, nu este pierdut. Este timpul care v-a construit pe voi şi care vă va ajuta pe viitor să treceţi mai uşor peste tot ce se întâmplă.

În final, vreau să le mulţumesc tuturor de pe acest forum care au discutat cu mine când am avut nevoie. Numele unora mi-au ramas în minte: Victoria, Minobud şi Stef. Asta nu înseamnă că ceilalţi cărora nu le-am ţinut minte numele, nu m-au ajutat.

Şi în special ţie, In Memoriam, pentru că am mai spus, am rămas plăcut surprins.

11 06 2015
Adrian

Draga 15MiculX,

Iti multumesc pentru gandurile frumoase, de incurajare, pe care le-ai lasat aici si, in general, pentru toata contributia ta. Este mare nevoie de oameni care sa se implice in ajutorarea celorlalti, de oameni care sa inteleaga ce se intampla in astfel de momente, si iti multumesc in mod deosebit pentru ca ai ales sa te numeri printre ei!

Cu prietenie,
Adrian

11 06 2015
IN MEMORIAM

CEEA CE ESTE CU TOTUL SPECIAL,IN OPINIA MEA ,ESTE modul in care ai reusit printr-o abordare profunda sa relatezi zbuciumul sufletesc,argumentele si contraargumentele….complexitatea si profunzimea,finetea …in cautarea rostului…a sensului…….alunecarIle si revenirile…. urcusurile si coboririle aferente…….oglindirea abordarii complexe si fine,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,in CONTRAST CU SUPERFICIALITATEA CELOR CE IN IGNORANTA SI LIPSA DE EMPATIE…INDRAZNESC A LIPI ETICHETE IN PRIPA CELOR CARE PRIVESC MULT MAI COMPLEX VIATA,,,,,,,,ROSTUL……..SENSUL…..CHIAR SI SUB UMBRELA DEZAMAGIRII……
CIT ADEVAR E IN CITATUL: CITA LUCIDITATE ATATA DRAMA !!!!!!!!!!!!!
SINCER AM SPERAT DIN RASPUTERI CA UN SUFLET ATIT DE DELICAT,NOBIL………… DAR COPLESIT … SA MAI RATACEASCA…PRIN ACEASTA LUME …….. IN CAUTAREA DRUMULUI ……CAII,,,,,,,,,,,,,SENSULUI ….. SA NU NE PARASEASCA GRABIT…..
INTR-UN FEL SAU ALTUL….. DEMONSTRIND CA ….. ZABOVIND ……..REUSESTE CHIAR SA IMPARTASEASCA SI SA DARUIASCA EXPERIENTE UNICE ,ABORDARI CE POT FI VALORIFICATE INTR-UN SENS SAU ALTUL………..DE MULTI ALTII………..

17 07 2015
IN MEMORIAM

BUNA,
CUM E IN VACANTA??? SPER CA TI-AI FACUT TIMP PENTRU
A= TI INVENTARIA CALITATILE……PE care nu le identificai………desi evident ca existau……
URA INVOLUNTARA…..FRICA………AMINTIRILE CE TE RASCOLEAU INTRAND…S-AU ESTOMPAT SAU CHIAR AU DISPARUT ???
SPER SA MAI AJUTI…..ORICUM CONTRIBUTIA TA ESTE SPECIALA….UNICA
CUPIDON te ocoleste……???AM auzit ca a iesit la PLAJA………..

26 09 2015
IN MEMORIAM

SPER CA ESTI MULT MAI BINE,SUFLET DRAG, SPER DOAR PE VREMURI COPLESIT……………

5 12 2015
IN MEMORIAM

Sper ca a trecut si pe la tine Mosul………sau ca ai ajuns la randul tau sa fii………

10 02 2016
IN MEMORIAM

Ce e de fapt ACUM in sufletul tau…iarna sau primavara…sau …poate ultimele zile de iarna…in asteptarea…indelungatei….dar ,,intarziatei ,, primaveri..??!!
ps Mai da cate un semn din cand in cand…sau …codul ar fi…ca totul ..e ok cand nu dai nici un semn…???

6 03 2016
15MiculX

În sufletul meu nu mai poate fi decât bucurie, mai ales acum… e mai accentuată datorită ţie, datorită faptului că te-ai interesat de mine şi nu m-ai uitat. Datorită faptului că îmi amintesc când voi şi în special TU aţi încercat să mă readuceţi la viaţa. Şi după cum se vede, aţi reuşit! Poate că nu aţi făcut-o voi în totalitate (că până la urmă sinele este întotdeauna ajutorul fiecărei persoane), dar aţi avut o contribuţie la procesul meu de „normalizare” şi de trezire la realitate.
M-am mai gândit de vreo 5 ori într-un an la acest site. Şi am încercat să stau cât mai departe de el, încă este activ procesul de acceptare, încă nu m-am acceptat complet. Iar pentru asta trebuie multă răbdare! Ăsta e motivul pentru care nu am mai dat niciun semn, nu v-am uitat şi nu te-am uitat. Şi nici nu o voi face vreodată pentru că mereu îmi voi aminti că, cândva mi-am găsit alinarea pe acest site. În diferite persoane care m-au ajutat enorm cu vorbele lor. În diferite persoane care m-au impresionat şi m-au făcut să zâmbesc larg prin păsarea lor, persoane care mi-au scris aici şi care au fost interesate dacă a venit la mine moşul şi dacă în sufletul meu este iarnă sau primăvară. Mulţumesc, in memoriam!

M-am schimbat şi mai mult decât ultima dată. M-am schimbat radical!
Dacă înainte aveam 105 kg şi mă consideram cel mai urât şi prost om din lume, acum spun cu mândrie că am 83kg, m-am apucat de sală şi sunt într-o dietă lejeră sau mai bine spus, am făcut dintr-o dietă UN STIL DE VIAŢĂ sănătos, fără sucuri şi fără alimente dăunătoare. Şi încă nu mă opresc! Mai am de dat vreo 10 kg jos pentru că din imensa burtă pe care am avut-o, a mai rămas puţină. Cum am putut da jos 22 de kg în 6 luni cu un regim lejer, fără să simt senzaţia aia de foame în care îţi vine să mănânci tot frigiderul şi fără să consider asta un chin, o să mai pot da înca 10. Mai greu, dar este posibil!
Mi-am făcut prietenă, m-am integrat în societate, am făcut tot ce nu făceam înainte. Acum pot spune că sunt fericit, deşi nu în totalitate. 70% sigur sunt, faţă de acum 2 ani când nici măcar 5% nu puteam spune asta. Eu îl consider un progres.
O să am răbdare şi o să fac să fie, dacă nu 100, 500%! ;))

Mă repet ca acum câteva luni.
Cei care sunteţi la pământ, deschideţi-vă ochii şi convingeţi-vă că pământul ăla nu se scufundă dacă încercaţi să vă ridicaţi. Pământul ăla va rezista şi vă veţi putea ridica.
Viaţa e ca o flotare. Te laşi foarte uşor jos, dar te ridici greu. Însă trebuie să te ridici neapărat, doar n-o să stai în patru labe o veşnicie, aşteptând ca cineva să te ajute.
Nu am stat să caut vorbe, asta este concluzia mea şi vorba inventată de mine. Aşa consider eu viaţa. O flotare.
Treziţi-vă şi gândiţi-vă că dacă vouă vă pasă de propria persoană, nimănui nu-i pasă. Profitaţi de momentul în care cineva precum persoanele acestui site doresc să vă ajute. Încetaţi din momentul acela şi renunţaţi la orice gând negru pe care doriţi să-l faceţi. Şi eu am fost aşa, şi pe mine m-a durut orice din jur. Şi eu m-am urât din tot sufletul şi îmi doream în fiecare zi să mor.
Mulţi veţi spune că e uşor de zis, greu de făcut. Gândiţi-vă că eu singur m-am hotărât şi m-am gândit că dacă nu voi face eu o schimbare, nici psihologul, nici părinţii şi nici persoanele acestui site nu vor putea face nimic.
Voi trebuie să vă treziţi.
O să aveţi impresia că e greu. Dar nu va fi greu. Nimic nu e greu. Vi se va părea aşa doar pentru faptul că nu sunteţi obişnuiţi cu asta. O să vedeţi că la început trebuie să vă străduiţi puţin mai mult, să iasă o scânteie. Apoi totul veţi face pe parcurs, până va deveni cu-adevărat o plăcere şi ulterior, o realizare!
Nimeni nu e fericit 100%, aţi auzit pe cineva spunând asta? Şi chiar dacă a spus-o cineva, o să aflaţi că nu e deloc aşa. Nici nu trebuie să fii fericit 100% ca să fii împlinit, fericit. Poţi fii fericit şi cu 5% din fericire. Contează cât de mult eşti antrenat pentru a face faţă. Dar de ce să laşi fericirea să fie atât de mică, când o poţi face tu mult mai mare?
De ce să fii puţin fericit, când poţi fii foarte fericit?
Gândiţi-vă că absolut toţi oamenii au probleme, unii mai mari, alţii mai mici. Cert e că oamenii cu probleme mult mai mari nu au cedat. Asta înseamnă că nici voi nu trebuie să cedaţi.
Realizaţi tot ce vreţi. Nu încercaţi. Realizaţi!
Eşti gras? Slăbeşte. Poţi. A slăbi nu înseamnă a te înfometa sau a leşina făcând sport. A slăbi înseamnă a mânca moderat şi a introduce sportul în viaţă în fiecare zi, tratându-l un stil de viaţă, nu un chin.
Eşti slab? Îngraşă-te. Poţi.
Eşti urât? Şi ce? Nu uita că mai poţi impresiona şi prin alte modalităţi. Nu toate fetele se uită doar la faţă. Acceptă-te şi te vor accepta şi ceilalţi.
Şi motive vor tot exista…
Un lucru e cert: SE POATE REALIZA ORICE!

Ţin să le mulţumesc încă o dată tuturor persoanelor de pe acest site şi să îmi cer scuze pentru faptul că i-am atacat acum 2 ani. Persoanelor care au ajutat şi încă ajută oamenii aflaţi la pământ (aşa îmi place să spun), mai ales celor care m-au ajutat pe mine, precum: Minobudur, Victoria, Andrei, Stef, Adrian (pentru realizarea acestui site), dar în special ţie, IN MEMORIAM pentru că te-ai interesat de mine chiar şi după ce am trecut peste acea perioadă. Îţi mulţumesc enorm pentru interesul tău şi îmi pare rău pentru că nu am mai frecventat acest site, dar cum spuneam, încă sunt pe drumul bun. Încă mai am de făcut schimbări la mine ca să mă accept.

10 02 2016
IN MEMORIAM

Ce e de fapt ACUM in sufletul tau…iarna sau primavara…sau …poate ultimele zile de iarna…in asteptarea…indelungatei….dar ,,intarziatei ,, primaveri..??!!
ps Mai da cate un semn din cand in cand…sau …codul ar fi…ca totul ..e ok cand nu dai nici un semn…???

6 03 2016
15MiculX

În sufletul meu nu mai poate fi decât bucurie, mai ales acum… e mai accentuată datorită ţie, datorită faptului că te-ai interesat de mine şi nu m-ai uitat. Datorită faptului că îmi amintesc când voi şi în special TU aţi încercat să mă readuceţi la viaţa. Şi după cum se vede, aţi reuşit! Poate că nu aţi făcut-o voi în totalitate (că până la urmă sinele este întotdeauna ajutorul fiecărei persoane), dar aţi avut o contribuţie la procesul meu de „normalizare” şi de trezire la realitate.
M-am mai gândit de vreo 5 ori într-un an la acest site. Şi am încercat să stau cât mai departe de el, încă este activ procesul de acceptare, încă nu m-am acceptat complet. Iar pentru asta trebuie multă răbdare! Ăsta e motivul pentru care nu am mai dat niciun semn, nu v-am uitat şi nu te-am uitat. Şi nici nu o voi face vreodată pentru că mereu îmi voi aminti că, cândva mi-am găsit alinarea pe acest site. În diferite persoane care m-au ajutat enorm cu vorbele lor. În diferite persoane care m-au impresionat şi m-au făcut să zâmbesc larg prin păsarea lor, persoane care mi-au scris aici şi care au fost interesate dacă a venit la mine moşul şi dacă în sufletul meu este iarnă sau primăvară. Mulţumesc, in memoriam!

M-am schimbat şi mai mult decât ultima dată. M-am schimbat radical!
Dacă înainte aveam 105 kg şi mă consideram cel mai urât şi prost om din lume, acum spun cu mândrie că am 83kg, m-am apucat de sală şi sunt într-o dietă lejeră sau mai bine spus, am făcut dintr-o dietă UN STIL DE VIAŢĂ sănătos, fără sucuri şi fără alimente dăunătoare. Şi încă nu mă opresc! Mai am de dat vreo 10 kg jos pentru că din imensa burtă pe care am avut-o, a mai rămas puţină. Cum am putut da jos 22 de kg în 6 luni cu un regim lejer, fără să simt senzaţia aia de foame în care îţi vine să mănânci tot frigiderul şi fără să consider asta un chin, o să mai pot da înca 10. Mai greu, dar este posibil!
Mi-am făcut prietenă, m-am integrat în societate, am făcut tot ce nu făceam înainte. Acum pot spune că sunt fericit, deşi nu în totalitate. 70% sigur sunt, faţă de acum 2 ani când nici măcar 5% nu puteam spune asta. Eu îl consider un progres.
O să am răbdare şi o să fac să fie, dacă nu 100, 500%! ;))

Mă repet ca acum câteva luni.
Cei care sunteţi la pământ, deschideţi-vă ochii şi convingeţi-vă că pământul ăla nu se scufundă dacă încercaţi să vă ridicaţi. Pământul ăla va rezista şi vă veţi putea ridica.
Viaţa e ca o flotare. Te laşi foarte uşor jos, dar te ridici greu. Însă trebuie să te ridici neapărat, doar n-o să stai în patru labe o veşnicie, aşteptând ca cineva să te ajute.
Nu am stat să caut vorbe, asta este concluzia mea şi vorba inventată de mine. Aşa consider eu viaţa. O flotare.
Treziţi-vă şi gândiţi-vă că dacă vouă vă pasă de propria persoană, nimănui nu-i pasă. Profitaţi de momentul în care cineva precum persoanele acestui site doresc să vă ajute. Încetaţi din momentul acela şi renunţaţi la orice gând negru pe care doriţi să-l faceţi. Şi eu am fost aşa, şi pe mine m-a durut orice din jur. Şi eu m-am urât din tot sufletul şi îmi doream în fiecare zi să mor.
Mulţi veţi spune că e uşor de zis, greu de făcut. Gândiţi-vă că eu singur m-am hotărât şi m-am gândit că dacă nu voi face eu o schimbare, nici psihologul, nici părinţii şi nici persoanele acestui site nu vor putea face nimic.
Voi trebuie să vă treziţi.
O să aveţi impresia că e greu. Dar nu va fi greu. Nimic nu e greu. Vi se va părea aşa doar pentru faptul că nu sunteţi obişnuiţi cu asta. O să vedeţi că la început trebuie să vă străduiţi puţin mai mult, să iasă o scânteie. Apoi totul veţi face pe parcurs, până va deveni cu-adevărat o plăcere şi ulterior, o realizare!
Nimeni nu e fericit 100%, aţi auzit pe cineva spunând asta? Şi chiar dacă a spus-o cineva, o să aflaţi că nu e deloc aşa. Nici nu trebuie să fii fericit 100% ca să fii împlinit, fericit. Poţi fii fericit şi cu 5% din fericire. Contează cât de mult eşti antrenat pentru a face faţă. Dar de ce să laşi fericirea să fie atât de mică, când o poţi face tu mult mai mare?
De ce să fii puţin fericit, când poţi fii foarte fericit?
Gândiţi-vă că absolut toţi oamenii au probleme, unii mai mari, alţii mai mici. Cert e că oamenii cu probleme mult mai mari nu au cedat. Asta înseamnă că nici voi nu trebuie să cedaţi.
Realizaţi tot ce vreţi. Nu încercaţi. Realizaţi!
Eşti gras? Slăbeşte. Poţi. A slăbi nu înseamnă a te înfometa sau a leşina făcând sport. A slăbi înseamnă a mânca moderat şi a introduce sportul în viaţă în fiecare zi, tratându-l un stil de viaţă, nu un chin.
Eşti slab? Îngraşă-te. Poţi.
Eşti urât? Şi ce? Nu uita că mai poţi impresiona şi prin alte modalităţi. Nu toate fetele se uită doar la faţă. Acceptă-te şi te vor accepta şi ceilalţi.
Şi motive vor tot exista…
Un lucru e cert: SE POATE REALIZA ORICE!

Ţin să le mulţumesc încă o dată tuturor persoanelor de pe acest site şi să îmi cer scuze pentru faptul că i-am atacat acum 2 ani. Persoanelor care au ajutat şi încă ajută oamenii aflaţi la pământ (aşa îmi place să spun), mai ales celor care m-au ajutat pe mine, precum: Minobudur, Victoria, Andrei, Stef, Adrian (pentru realizarea acestui site), dar în special ţie, IN MEMORIAM pentru că te-ai interesat de mine chiar şi după ce am trecut peste acea perioadă. Îţi mulţumesc enorm pentru interesul tău şi îmi pare rău pentru că nu am mai frecventat acest site, dar cum spuneam, încă sunt pe drumul bun. Încă mai am de făcut schimbări la mine ca să mă accept.

6 03 2016
Adrian

Draga 15MiculX,

Mie unuia mi-ai inseninat ziua cu mesajul tau! Ma bucur ENORM in primul rand pentru faptul ca ti-ai acordat sansa de a trai si, apoi, pentru toate aceste reusite despre care ne-ai scris!

Te imbratisez cu drag!

Cu prietenie,
Adrian

5 05 2016
CDC

Hey!
Hai sa-ti zic ceva… In primul rand, esti o persoana de admirat. Eu am avut o viata mai grea de un an incoace, dar nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost in locul tau. Dar tu ai rezistat! si ai trecut peste si uite cate lucruri ai facut cu viata ta! Esti un erou, honey!
In al doilea rand, tine minte ca orice ai face in viata si oricum ai arata, lumea o sa comenteze si o sa fie nemultumita. Da-i naibii! Tu sigur ai acolo MACAR o mana de oameni care te iubesc si pe care i iiubesti. EI CONTEAZA si nu restul!
In al treilea rand, am vazut ca ti-ai dori sa mergi la Psihologie. Eu acum termin facultatea, si pot sa-ti zic ca, avand in vedere toate lucrurile prin care ai trecut, nu doar ca te-ai descurca fantastic, dar ti-ar prinde foarte bine. Am multi colegi cu diverse probleme care au invatat din facultatea asta cum sa isi rezolve problemele.
Bravo tie, copil frumos!!

21 10 2018
15MiculX

Salutări, CDC!
Îmi pare bine să aud că ai trecut prin lucruri grele în viață. Iar asta nu o puteam spune în urmă cu ceva ani. Îmi pare bine pentru că sunt convins că acum ai ajuns la un alt nivel al conștientizării anumitor lucruri pe care nu ai fi putut să ți le imaginezi în trecut într-un alt fel decât negativ.
Erou sunt și eu, erou ești și tu, exact așa cum este fiecare utilizator de pe site-ul ăsta. Exact așa cum este și Adrian, care cu siguranță a avut probleme în trecut, motiv pentru care a fost împins să-i ajute și pe alții, creând această comunitate.
Da, am trecut de faza în care să-mi doresc să mă placă lumea. Și-am ajuns în situația în care oamenii mă plac chiar dacă nu-mi doresc asta, fără niciun soi de narcisism. Sunt cel mai bun în ceea ce fac și nimeni nu poate să-mi reproșeze ceva.
Cât despre facultatea de Psihologie, am renunțat momentan la gândul ăsta. Motivele doar eu le știu și am tot timpul să mă gândesc ce voi face mai departe.
Îți mulțumesc frumos pentru experiențele pe care mi le-ai împărtășit, mă bucur să aud că ai terminat facultatea și m-aș bucura și mai mult să aflu că ai mers în continuare în domeniul ăsta.
O seară/zi faină în continuare îți doresc!

21 10 2018
15MiculX

Și ca de obicei, am revenit din nou pe aici. Singura diferență e că am venit doar cu gânduri pozitive.
Vă salut pe toți și vă mulțumesc pentru a 3-a oară pentru ajutorul pe care mi l-ați oferit în trecut. Vă sunt recunoscător deși, mă repet, nu voi sunteți cauza principală pentru care m-am schimbat. Ci eu. La fel cum este fiecare utilizator al site-ului propriul său salvator.

Când am început să scriu pe-aici, aveam doar 15 ani. De curând am împlinit 20 de ani și nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Știu că nu te interesează pe tine de când am început eu să scriu. Știu că ai auzit de la mulți oameni că timpul trece.
Însă vreau și eu să ți-o mai spun încă o dată, dar în alt mod. Și-anume: fiecare zi în care nu faci schimbarea pe care ți-ai dori să o faci, se adună la zilele, anii care te împiedică să ajungi la ceea ce-ți dorești. Poate fi 1, pot fi 2 sau chiar 20.
Ideea este să o faci acum. Pentru că dacă eu nu o făceam acum 5 ani, când am creat topicul, probabil veneam aici anual să-mi expun problemele.

Dar uite-mă că sunt tot aici, și nu pentru a-mi expune problemele. Ci pentru a te ajuta să-nțelegi că nu există niciun motiv pentru care să renunți la viață, atunci când ai posibilitatea de a schimba. Ia aminte că am fost un obez, retras, în depresie, cu coșuri pe față, anti-social, dependent de calculator, cu pantaloni care pușcau pe mine, fiindu-mi rușine până și să port o conversație cu vânzătoarea de la magazin. Iar dacă mi-ai fi spus la momentul ăla că o să trec și peste problemele alea, dacă mi-ai fi spus ce voi deveni în următorii 5 ani, cu siguranță te-aș fi ignorat complet. Exact cum am făcut, după cum se vede, în primele comentarii în care m-am revoltat pe toată lumea.

La fel, eu nu o să vin să-ți spun să nu te sinucizi, că până la urmă este alegerea ta dacă o faci sau nu. Nimănui nu-i pasă, în afară de familia ta.
Însă vin să-ți spun că nu ai niciun motiv pentru care să o faci, atât timp cât poți schimba orice lucru care te deranjează.

Gândește-te la toate lucrurile pe care le consideri rele la tine. Imaginează-ți cum ți-ai fi dorit să fii dacă ai fi avut puterea să alegi. Analizează în ce mod poți schimba lucrurile alea rele. Schimbă-le și îți promit că o să-nțelegi la ce mă refer.
Asta-i tot ce vreau să-ți transmit momentan.

Doar fă-o. Nu de mâine.
Acum

(Minobudur, Victoria, Andrei, Stef, Adrian, IN MEMORIAM, vă salut și aștept un semn de la voi, totul bine?)

3 11 2018
IN MEMORIAM

Bine ai revenit !!!!!!! Si mai ales cu bine….!!! ..Asteptam cu nerabdare un semn …Postarile tale mi se par cele mai speciale…. sunt convinsa ca au impact asupra celor ce au nevoie….in situatii limita…..de imbratisari spirituale…!!!!

7 05 2019
15MiculX

Salut.

Au mai trecut 6 luni de când n-am mai dat pe aici. De data asta nu pot să vin doar cu gânduri pozitive pentru că viața mea pare că a luat-o pe același drum din trecut, aproape…
De 6 luni nu mai sunt atât de activ precum eram înainte, nu mai simt o plăcere atât de imensă să fiu activ întreaga zi, și iată că, în final am ajuns din nou la aceleași întrebări despre viitor pe care mi le puneam înainte, dar ce mi se pare mai rău, am ajuns din nou la 97kg, iar asta îmi coboară moralul rău de tot.

Nu mai fac ce făceam înainte, simt că fiecare zi e una pierdută, în care nu fac nimic util pentru mine. Pentru că nu mai simt.
Nu știu cum să-mi numesc perioada asta, însă depresie nu e în niciun caz pentru că nu există niciun gând de suicid.

Ideea de bază e că mi-am pierdut tot cheful de viață, tot cheful pe care-l aveam acum 1 an. De ce?
Nu-mi dau seama.

Atât am avut de zis. O să-ncerc să mai intru zilele astea pe aici, poate aveți vreun sfat sau vreo idee despre cum se numește perioada mea și de ce a apărut dintr-o dată, din moment ce nu s-a întâmplat nimic special, nu am fost dezamăgit și nu am pățit nimic rău.

scris pe: 7 MAI 2019, 4.00AM

7 05 2019
15MiculX

Salut.

Au mai trecut 6 luni de când n-am mai dat pe aici. De data asta nu pot să vin doar cu gânduri pozitive pentru că viața mea pare că a luat-o pe același drum din trecut, aproape…
De 6 luni nu mai sunt atât de activ precum eram înainte, nu mai simt o plăcere atât de imensă să fiu activ întreaga zi, și iată că, în final am ajuns din nou la aceleași întrebări despre viitor pe care mi le puneam înainte, dar ce mi se pare mai rău, am ajuns din nou la 97kg, iar asta îmi coboară moralul rău de tot.

Nu mai fac ce făceam înainte, simt că fiecare zi e una pierdută, în care nu fac nimic util pentru mine. Pentru că nu mai simt.
Nu știu cum să-mi numesc perioada asta, însă depresie nu e în niciun caz pentru că nu există niciun gând de suicid.

Ideea de bază e că mi-am pierdut tot cheful de viață, tot cheful pe care-l aveam acum 1 an. De ce?
Nu-mi dau seama.

Atât am avut de zis. O să-ncerc să mai intru zilele astea pe aici, poate aveți vreun sfat sau vreo idee despre cum se numește perioada mea și de ce a apărut dintr-o dată, din moment ce nu s-a întâmplat nimic special, nu am fost dezamăgit și nu am pățit nimic rău.

21 07 2020
15MiculX

6 ani si 4 luni de cand mi-am expus povestea aici.
1 an si 2 luni de cand am postat ultimul comentariu.

Spuneam in urma cu 1 an ca viata mea a luat-o pe aceeasi cale pe care o luase si in trecut cand am deschis topicul, doar ca de data asta cu mici diferente. Nu ma mai gandesc la suicid, iar in interiorul meu se afla speranta aceea, ca imi voi reveni din prapastia in care am cazut din nou. Si la asta continui sa ma gandesc zi de zi, fara sa fac nimic…

Am sa incep din nou sa povestesc ce s-a intamplat in viata mea, doar ca de data asta pe scurt.
In 2015, la 1 an de cand am creat topicul, pe 27 iulie, a fost marea schimbare. M-am apucat de sala, am inceput sa o raresc cu calculatorul, am slabit 25 de kg in primele 7 luni, iar viata mea parea ca are un nou inceput, devenind tot mai sigur pe sine si tot mai activ fizic si psihic. M-am implicat in multe proiecte, pur si simplu a fost ca si cum m-as fi trezit la viata pe care n-am trait-o niciodata.
Tot in anul asta am avut si prima relatie serioasa, o fata cu care am stat timp de 2 ani, ani in care o data s-a despartit de mine si m-a doborat pentru 6-7 luni, iar dupa ce ne-am impacat, mi-am revenit din nou, doar ca de data asta m-am despartit eu de ea in 2017. Totul bine si frumos, de data asta nu mai eram trist, nu mai cazusem in depresie, nu mai plangeam, mai ales din cauza faptului ca eu am luat decizia sa punem punct, fiind sigur pe mine.
S-au intamplat multe lucruri bune in anii 2015-2016, dar o sa trec acum mai departe.

In 2017 a fost un an de exceptie, dar pana pe la jumatatea anului. Am realizat tot ce mi-am propus, atat pe plan social, cat si pe plan fizic, psihic (citeam mult). Sa nu uit si de cel profesional, ca am intrat la o facultate care-mi placea la inceput, dar cu timpul mi-am dat seama ca nu era pentru mine. Nu ma mai reprezenta.
De aici a inceput toata perioada asta nasoala in care ma aflu chiar si acum.
A inceput sa nu-mi mai placa facultatea respectiva, ma lasasem si de sala, ma ingrasam putin pe lunile care treceau, deoarece nu mai tineam cont atat de mult de alimentatie. Pe la finalul anului mi-am cumparat si un calculator nou, devenisem din nou un ‘gamer’, ma ingrasam tot mai mult, deoarece nu-mi gaseam placerea decat in calculator. Lipseam de la facultate, imi plateam absentele in fiecare saptamana. Usor-usor se instalau starile pe care le-am trait pana in 2015.
In 2019 am renuntat la facultatea la care eram.
Dupa ce am renuntat, la 2 saptamani distanta, m-am inscris la o alta facultate care acum imi place, simt ca este pentru mine, doar ca pentru omul care eram in 2015-2016-2017, nu pentru cel care sunt acum.

Si iata ca in 2018, 2019 si in acest an, 2020, starea inca este activa. Nu mai simt nevoia sa traiesc absolut deloc. O zi din viata mea cuprinde doar activitati care sa ma ajute sa treaca timpul mai repede, sunt zile, saptamani, luni in care NU am facut nimic productiv, iar singura mea realizare e integralitatea cand vine vorba de sesiunea de examene.
FIZIC am decazut total, am ajuns sa dublez (aproape) greutatea pe care o aveam cand mi-am revenit. Simt nevoia de a nu mai iesi din casa, ma simt enorm de singur, iar cand ma cheama prietenii si prietenele afara (s-au intamplat sa vina si peste mine in casa) mereu i-am refuzat. Chiar si astazi, la fel. Fac astea pentru ca, sincer, imi este rusine sa mai ies din casa, desi nu sunt tipicul comun de obez care nu incape pe usa, dar pentru mine, stiind ce am fost, este o rusine foarte mare sa mai ies in tricou afara. Toti cei care ma cunosc si cu care ma intalnesc, nu fac decat sa-mi provoace ura pe ei pentru ca de fiecare data afirma „te-ai cam ingrasat putin”. Ei bine, nu m-am ingrasat putin, ci m-am ingrasat 44 de kg. Da, exact, dintr-un mic sportiv am devenit un obez caruia ii este rusine sa mai iasa din casa.

Iar aici incerc sa trag concluzia finala.

Din sportivul care am fost, cu increderea de sine specifica, cu scopurile pe care le-am realizat, cu oamenii pe care i-am cunoscut, cu mentalitatea pe care am dobandit-o in urma cu 2 ani, am devenit urmatorul tip:
Un obez care s-a ingrasat 44 de kg in 2.5 ani, care acum nu mai are incredere de sine, caruia ii este rusine sa iasa afara din casa cu tricou pe el, si care iese doar cu geci de trening, indiferent de cat de cald este.
Un obez care nu mai gaseste nimic atractiv in dezvoltarea personala pentru ca in mine se bat niste ganduri care-mi spun ca nu am de ce sa-mi imbunatatesc psihicul, daca fizicul arata in halul asta.
Si-atunci in mine apare doar gandul ca trebuie sa rezolv fizicul, iar mai apoi pot sa ma ocup de psihic, si uite asa stagnez de 2.5 ani si continui sa stagnez… si tot asa.
Aici este si efectul yoyo pentru ca, eu fiind obez si fiindu-mi rusine sa mai ies afara din casa, fac tot mai putina activitate si ma retrag iar la calculator, in mediul virtual. Si facand lucrul asta, nu se intampla decat sa ma adancesc tot mai mult in groapa in prapastia in care am cazut.
Sunt constient de multe lucruri, cum ar fi ca, pentru a iesi din groapa trebuie, mai intai, sa ma opresc din a mai sapa in ea. Desi sunt constient de lucrurile astea, ceva ma tine pe loc si nu-mi da voie sa evoluez.
NU ma plang la nimeni pentru ca tin in mine si chiar nu am cum sa ma plang.
NU ma descarc nimanui pentru ca nu simt nevoia sa afle apropiatii mei ceea ce simt.
M-am inchis, pur si simplu, in casa. M-am inchis de dinaintea virusului. M-am inchis in mine. Am mereu aerul de plictisit, fara chef de viata, arogant, indiferent. Ah, asta era…
Indiferenta. Am devenit, cred, unul dintre cei mai indiferenti oameni pe care-i cunosc. Iar asta de cand am iesit din relatia respectiva.
Doar ca nu imi dau seama ce se intampla, nu imi dau seama de ce s-a ajuns aici, de ce se intampla din nou asta.
Cred ca era mai usor daca stiam ce se afla in spatele ‘depresiei’, cum a fost prima data cand am intrat pe site-ul asta.
Nu spun ca acum nu stiu, doar ca nu stiu in totalitate. Sunt constient ca greutatea m-a adus in halul in care sunt acum, dar sunt constient si de faptul ca, CEVA m-a adus la greutatea la care sunt acum. Nu pot gasi acel ceva, oricat as incerca.
Nu duc lipsa financiara, ba dimpotriva.
Hah, ce chestie! In timp ce am am vrut sa spun ca nu duc lipsa de lucruri, mi-am dat seama ca, de fapt, tot ce am eu la ora actuala, e doar situatia financiara. Atat.
In realitate duc lipsa de afectiune, sociala, lipsa de realizari, lipsa de energie psihica si muuuuulte altele.

Cert e ca… ceva lipseste. Si ma repet de 100 de ori, nu stiu ce lipseste. Nu stiu de ce sunt atat de indiferent. Stiu, asta mi-am dorit sa fiu dupa ce m-am despartit de fosta, doar ca nu ma gandeam ca indiferenta asta ma va aduce aici.
Desi am o familie frumoasa acum, sunt indiferent fata de tatal meu care e plecat in strainatate de 4 ani. Iar in astia 4 ani, nu stiu explicatia, dar nu mi-a fost NICIODATA dor de el, desi ne aflam in relatie buna.
Nici de mama mea adevarata nu mi-a fost dor, desi vorbim, iar ea isi doreste sa ma vada in fiecare zi, doar ca ultima data cand m-a vazut a fost acum 6 luni. De ce? Habar nu am.

M-am adancit tot mai mult in mediul virtual, in retelele sociale, in ilegalitati online. Si simt ca nu mai am scapare. Daca as sti ce ar trebui facut, m-as agata de acea firimitura si as tine-o, doar ca ideea e ca nu stiu.
Nici nu stiu de ce am scris textul asta, in afara de faptul ca am vrut sa ma descarc. Stiu ca nimeni nu ma intelege, din nou, iar singurul care ma poate ajuta sunt eu.

Dar nu stiu, parca m-ar ajuta orice vorba. Orice comentariu, macar sa stiu ca s-a citit ce am scris aici. Macar sa stiu ca sunt inteles. Macar cineva care sa ma ajute sa-mi spuna ce se intampla cu mine. Ce boala psihica am? Depresie? Blocaje emotionale?
Cineva care sa-mi spuna de ce gasesc fericirea doar in a manca?
Nu stiu. O sa inchei aici, oricum, ca am inceput sa scriu tot ce gandesc si stric tot firul evenimentelor.

Si-acum o sa copiez textul final pe care l-am pus si acum 6 ani…

Acum cred că ar fi cazul sa închei şi să aştept ajutorul din partea voastră. Sper că am oferit destule detalii, am fost foarte sincer, vreau să scap de gândurile astea. Vreau să mă schimb.
Vă mulţumesc din suflet dacă aţi citit tot ce am scris aici, mă închin în faţa voastră!

23 07 2020
Bogdan

Salut

Se distinge in textele tale acea lupta veche eterna intre bine si rau. E ca si cum ar fi 2 persoane acolo, una care iti spune ce trebuie sa faci si cealalta care da cu piciorul la ce a facut prima. Si tendinta e sa credem ca prima e cea pozitiva si a doua cea negativa. Dar oare prima, pe care o consideram pozitiva, esti cu adevarat tu? si daca nu, atunci cea „negativa” care da cu piciorul este cu adevarat negativa? Poate ca cea de-a doua persoana da cu piciorul la progresul primei persoana pentru a te face sa intelegi ceva…
Cel care trebuie sa inteleaga esti tu. Ce trebuie sa inteleaga e ca tu nu esti nici prima persoana, nici a doua. Adica identificarea asta pe care o faci cu atata patos…

*si bineinteles odata ce dispare tensiunea si stresul cauzat de dorinta de a deveni cumva, dispare si mancatul emotional si organismul functioneaza la capacitatea lui normala (fara blocaje).

*sinele tau real e mereu acelasi, e ceva pt care nu exista concepte, ceva care exista mereu in tine, doar cand mintea se complace intr-o identitate care ti-a fost practic servita in copilarie, atunci apare aceasta distantare de sine si cautarea atingerii fericirii prin tot felul de posesii sau statuturi (cautare care mereu cauta si niciodata nu gaseste – e ca o fuga continua in jurul cozii) – de fapt cautarea aceasta e cauzata tot de mintea de care incearca sa se desprinda. Debusolarea o face sa existe, claritatea nu-i place.

*e importanta diferentierea dintre mintea emotionala si mintea practica. Mintea practica e o unealta, iti ofera solutii concrete pe baza cunostintelor practice acumulate. Mintea emotionala e „bagajul de rahat”. Toate nenorocirile din lumea asta sunt cauza mintii emotionale. Trebuie precizat ca emotiile naturale ale sinelui real (care exista tot timpul), iubirea, libertatea, increderea, pacea sunt eclipsate si reformulate de mintea emotionala care isi construieste un fel imitatii ale emotiilor naturale si le mai si conditioneaza gen: o sa fiu „fericit”, cand o sa fiu in nu stiu ce forma fizica sau nu o sa mai fiu stresat, cand o sa am bani. etc. Ziceam mai sus ca toate nenorocirile sunt cauzate de mintea emotionala…pentru a face o crima, e nevoie de nervi. Pentru a invada o tara e nevoie de dorinta de putere, pentru a-ti bate nevasta e nevoie de gelozie, pentru a fi nefericit e nevoie sa te gandesti la ce nu ai. Toate elemente principale ale mintii emotionale.

* diferentierea dorintei atasate de obiective e cred ceea ce cauti. Adica altfel spus sa vezi cand apare mintea emotionala si sa ii DAI PACE, astfel lasi mintea practica sa se manifeste. Gandeste-te numai la orice situatie sau obiectiv cat de usor l-ar rezolva mintea practica, si cum cand intervine mintea emotionala brusc devine ceva de netrecut. Oarecum fara mintea emotionala („bagajul de rahat”) , ramane sinele si mintea practica si orice obiectiv devine un fel de formalitate, este privit ca si cum „este deja”. Corpul este mereu un rezultat al intentiei cuiva: poate fi un rezultat al sinelui care e detasat si linistit, si atunci corpul functioneaza corespunzator insotit poate de mici sugestii ale mintii practice. Sau poate fi un haos rezultat din debusolarile provocate de mintea emotionala. Care practic din debusolare traieste. Ea nu are intentia sa iti fie tie corpul ok, ci sa se mentina pe ea insasi.

* ca esti si destul de tanar un exemplu bun ar fi relatiile sentimentale: Gandeste-te(cu mintea practica) numai ce greseli se fac in domeniul asta, chiar si initierea abordarii e un act de disperare cauzat de mintea emotionala. Adica in majoritatea cazurilor relatiile apar din frica de a nu fi singur sau de „cum ma vede lumea”, sunt lucruri extrem de tragice si din pacate nu numai ca se intampla, e chiar un fel de traditie.

* observarea bagajului de emotii e exercitiu care trebuie facut. Adica persoana aia care tot iti spune sa faci nu stiu ce si nu stiu cum, sa o observi, sa vezi ce cauta, sa vezi cum e insetata de validare, sa vezi cum niciodata nu e de ajuns. Si sa ii DAI PACE. Eu uneori o explic ca pe un scandalagiu betiv care urla la capul omului, orice reactivitate a omului e gresita, singura modalitate e sa-i DEA PACE. Altii o explica ca pe un cer pe care apar norii, cerul(sinele) e mereu acolo, norii vin si pleaca.

*de exemplu acum ar trebui sa observi: cum te defineste forma fizica, cum o idee care ti-a fost plasata in subconstient iti influnteaza starea, stare care genereaza stres in organism si corpul se aliniaza dupa stare. Si pe urma aceeasi persoana se uita la rezultatul fizic si se intristeaza…si o ia iarasi de la capat…acelasi proces….si zice: „poate poate corpul o sa imi aduca suficient feedback exterior incat sa ma faca sa ma simt bine.” (vocea mintii emotionale)

*ceea ce am vrut eu sa evidentiez este smecheria pe care o are raul, care cateodata se posteaza, si de cele mai multe ori e si crezut, sub forma de bine. E atat de smecher, incat mintea noastra nu e capabila sa inteleaga…si tocmai pe asta se bazeaza, in debusolare raul jubileaza.

*cat despre ceea ce cauti: e mai mult vorba de dat la o parte straturile care sa te faca sa vezi ca ai deja ceea ce cauti. Cand iti vezi ce-ti alimenteaza frica si cateodata cum o manifesti, dispare numai pt ca ai surprins-o si e inlocuita automat de un sentiment de curaj. Adica odata ce surprinzi jocul superficialelor, aproape instant apar naturalele. Care repet: erau tot timpul.

*starea naturala porneste natural pe masura ce vezi ce nu e natural. (ca sfat)

24 07 2020
15MiculX

Salut, Bogdan!

Iti multumesc enorm pentru mesajul tau, tin sa spun ca l-am citit de 2 ori ca sa-l inteleg, dar nu ma voi opri la cele 2 pentru ca este evident ca fiecare paragraf ascunde cuvinte pe care ar trebui sa le inteleg.

Ai dreptate IN TOTALITATE in ceea ce ai spus, mi-ai descris complet fricile si dorintele, mai ales la dorinta de a-mi modifica aspectul fizic, ca mai apoi sa ma simt fericit.
Asta mi-a si intrat in cap de 2 ani. Nu voi fi incepe sa fac X, nu ma voi apuca de X, decat dupa ce imi voi modifica aspectul fizic. As vrea sa fac X, dar nu pot sa fac in situatia asta, mi-e rusine sa fac X, purtand bagajul asta greu dupa mine.
La mine exista acea parte a binelui care stie ce trebuie sa faca pentru a ajunge la conditia la care vreau sa ajung, dar si cea a raului care se baga peste si-mi spune ca este timp, oprindu-ma din a face ceea ce trebuie sa fac. Cand de fapt, acest „este timp” se transforma in zile, saptamani, luni pierdute.

Nu stiu cum as putea face sa nu-mi mai doresc sa fiu cumva, cand de fapt asta e tot ce-mi doresc. Pur si simplu, vreau sa ajung la o versiune mai buna, mult mai buna decat la cea la care am fost in trecut.
Iar asta pentru ca acum, in starea in care sunt, nu-mi permit sa fac tot ce faceam inainte, din cauza fricilor, dar mai ales din cauza rusinii pentru ca am fost ceva, iar acum am devenit o epava.

Am sa-ncerc sa-nteleg ca mintea practica e cea care conteaza, care m-a ajutat sa acumulez informatiile, si sa evit mintea emotionala, care-mi spune ca pana nu ajung sa-mi recapat fizicul pe care-l doresc, nu merita sa fac lucrurile pe care vreau sa le fac.
Asta ar insemna sa fac ceea ce-mi doresc, fara sa tin cont de mintea emotionala (adica aspectul fizic esuat), banuiesc. Ceea ce, acum, la momentul de fata, mi se pare putin imposibil, cu toate ca stiu ca daca nu as mai tine cont de aspectul fizic, nu ar mai fi imposibil.

Intrebarea care ma macina este, cum pot sa-i dau pace mintii emotionale? Cum as putea sa ignor acel betiv care-mi urla langa cap? Eu am ramas in loc, la mine orice activitate noua va incepe „dupa ce-mi rezolv aspectul fizic”.
Am vrut sa ma reapuc de citit, dar mintea emotionala imi spune ca nu ma pot apuca de citit daca eu arat in halul in care sunt.

Pentru mine, intr-adevar, e foarte important aspectul fizic, cel putin cand vine vorba de mine. Am trait o perioada in care am fost aproape multumit de cum aratam, iar acum traiesc o perioada foarte neagra in care nu sunt multumit deloc.

Scriind mesajul asta, abia acum am realizat ca eu sunt blocat in loc, dupa cum am spus mai sus. Nu simt placerea sa ma bucur de viata, de moment, decat dupa ce-mi voi atinge scopul de a devenit multumit de aspectul fizic. E singura frica pe care o am, pe care as vrea sa o inving.
Pentru a face asta, zilele astea am inceput sa ies in oras fara geaca de trening care sa-mi ascunda corpul. Mie mi se pare, totusi, un pas bun pe care l-am facut, avand in vedere ca pana acum nu aveam tupeul sa fac asta. Incep usor-usor sa ma accept asa cum sunt, fiind constient ca odata ce fac pace cu mine, urmeaza lupta pe care nu o sa o mai dau impotriva organismului, ci impreuna cu el vom lupta impotriva kilogramelor.

Inca o greseala pe care o fac, este ca ma uit la videoclipuri, la poze vechi cu mine, la lucrurile pe care le-am facut in trecut, de care acum sunt foarte mandru, dar ma uit la ele cu o nostalgie, cu gandul ca „era frumos… eram implinit… eram fericit”, cand de fapt, nici inainte nu eram, dupa cum am zis mai sus, total multumit. Insa era altceva. O diferenta de 43 de kg.

Si acum am gasit si o explicatie pentru toate astea. Am prea mult timp liber!
Dar de o saptamana am inceput sa-mi gasesc zilnic activitati, sa fac cat mai multe drumuri, sa multiplic activitatile pe care le fac, iar daca stau sa calculez, de o saptamana am iesit mai mult in lume decat am facut-o in ultimele 5 luni.

Iti multumesc inca o data pentru mesajul oferit la timpul lui, astept cu nerabdare, daca vei mai da pe aici, sa-mi dai o idee despre cum as putea sa ignor acel betiv care-mi urla la urechi ca NU POTI FACE ASTA pana nu iti consturiesti corpul acolo, ca NU TE POTI DUCE ACOLO pana nu iti rezolvi fizicul etc.
O seara frumoasa si multumesc pentru mesaj, o sa-l mai citesc cel putin o data, sa analizez fiecare rand.

27 07 2020
Bogdan

Incearca sa inlocuiesti in obiectivele tale „imi doresc” cu „sunt”. Adica inlocuirea starii de lipsa cu o stare de „pot”. De exemplu la forma fizica, folosesti mintea practica pentru a face un plan(iti recomand ceva pe termen lung, minim 1 an si progresiv treptat, de exemplu in prima saptamana faci 10 abdomene/flotari si mananci ceva mai sanatos la o masa, in a doua saptamana faci 20, in a 3-a sapt 30 si tot asa, pt ca asa nu numai ca se formeaza un efect de „cumulare”, dar se si creeaza o rutina disciplinata si cred cel mai important se dezvolta „rabdarea”. Si acest plan il cosideri deja atins (astfel iti asiguri o stare initiala de entuziasm – dar si scapi de gandurile care iti spun mereu ca nu faci ceva in legatura cu slabitu)
Cat tine despre mintea care saboteaza, nu e ceva de eliminat sau de luptat. Singurul mod de a o face sa te lase in pace e doar prin „observare” sau „autoobservare”. Oarecum aceasta minte, iti da pace, doar daca ii dai si tu pace. E suficient doar sa o observi si sa-ti spui ca e doar o emotie. Greseala cea mai mare cu aceste emotii e ceea ce numesc eu „devenirea emotiei care apare” sau „manifestare inconstienta”, adica nu se observa emotia care se activeaza, ci pur si simplu omul devine emotia. Cel mai bine se vede acest fenomen cand se activeaza „nervozitatea” si aproape spontan omul devine „nervos” – adica „devenirea emotiei”. Dar daca acea nervozitate este surprinsa cand se activeaza inainte de manifestarea ei fizica, pur si simplu nu se mai manifesta. Te poti intreba „cine este cel care acum vrea sa devina nervos?”

De exemplu sa zicem obiectivul e sa slabesti: Deja mintea emotionala, chiar si inainte sa misti un deget, incepe sa se activeze, uneori poate lua si o tenta filozofica, prin ganduri gen: „dar ce rost are sa slabesc?!” sau cu apatie: „oricum nu-s in stare, oricum nu pot, oricum ma ingras iarasi”, sau lene, sau groaza. (aici de obicei clacheaza lumea la alinierea fizica pentru ca toti vor repede, adica „nerabdarea”, si din cauza ca vor repede fac un efort foarte mare in prima saptamana, iar in a doua saptamana cu febra musculara accentuata, li se activeaza „groaza”, devin acea emotie si abandoneaza totul. Alteori poate lua un efect de nostalgie, te duce in trecut. Aminteste-ti mereu ca in prezent corpul functioneaza cel mai bine. Asa ca incursiunile mintii emotionale in trecut, nu fac decat sa supuna corpul la un stres, sa-l destabilizeze si in consecinta sa nu functioneze normal(de asta multi oamenii stresati ca tre sa fie nu stiu cum sau sa devina cum erau, ajung chiar sa castige kg). Solutia scaparii de influentele trecutului se afla tocmai in cuvantul insusi, adica Trecutul e trecut. Cu mancatul emotional e cam la fel, nu se observa emotia care apare, si se intra in inconstienta mancatului fara sa existe foame. E o emotie acolo care nu e vazuta (constientizata – Jung, de exemplu, asa le zicea la procesele astea – integrarea subconstientului in constient), deci e o emotie care nu e constientizata, si se devine inconstient acea emotie, apare senzatia unei stari „nu ma simt bine” si o miscare automata de bagat mancare in gura pentru ca placerea gustului sa acopere starea de rau care se simte.

Adica aplicat practic inseamna sa te observi, sa zicem ca stai linistit, si incep sa se activeze tot felul. Ai putea face si sub forma de observatii, gen: „Uite, lui 15MiculX i s-a activat plictiseala”, pe urma poate il vezi cum se simte inutil. Adica daca il prinzi in fapt, nu te mai poate afecta. Doar sa nu-l transformi in dusman (pt ca daca manifesti ura, inseamna ca ai devenit iarasi inconstient o emotie). Gandeste-te ca sunt lucruri din subconstient care se activeaza, si de asta se activeaza ca sa le constientizezi, pentru ca pe masura ce le constientizezi devi tot mai usor si tot mai liber. O stare in care dai mai mult randament si esti mai fericit.

Ca sa fie mai clar, acest „dat pace” poate avea 2 variante:
1. un gand care iti spune ca trebuie sa faci ceva = faci un plan clar cu mintea practica pe termen lung si il consideri deja atins pentru a fi intr-o stare buna. Cand mintea emotionala va incepe cu nerabdarea finalizarii, care vrea sa saboteze, raspunde: „rabdare, tocmai fac asta!”

2. ganduri care apar complet aiurea aproape tot timpul in aproape orice fel de situatie = la care le dai pace prin faptul ca le surprinzi inainte sa produca manifestarea inconstienta in tine. De exemplu: in multe relatii apar probleme grave cand gelozia nu este vazuta, cand se activeaza si se trece direct la manifestarea ei fizica. Sau sunt situatii in care gelozia desi nu este manifestata fizic (exteriorizata), aceasta ramane interiorizata si fie explodeaza la un moment dat, fie provoaca vreo boala in om, fie microexpresiile conduc tot la un rezultat similar cu exteriorizarea. Si toate aceste distrugeri nu ar exista daca omul ar observa activarea geloziei : „uite, a venit gelozia”. „O las sa imi distruga viata?” „mai bine ii dau pace sa circule”

*f. important este ca aceste emotii raman numai cand te atasezi de ele, in rest ele circula tot timpul, vin, pleaca. Daca le dai pace(surprinzi in fapt), ele merg mai departe. Insa in momentul cand ai devenit emotia atunci raman si de obicei fac ravagii, si de cele mai multe ori se si inmultesc (gen: manifestarea(devenirea) unor nervi activeaza regrete).

*spor la observat

3 08 2020
15MiculX

Multumesc mult de tot pentru raspuns! Scriu mesajul pe graba, dar iti promit ca il voi analiza si voi tine cont.
Apreciez ca ti-ai dedicat timpul pentru problema mea. Am sa revin peste cateva zile, saptamani, cu un update. Multumesc frumos!

24 09 2020
Ela

Totuși viața e frumoasă si trebuie trăită cu incredere si speranța in bine.
Viata e o luptă!
Multă sănătate și putere iti doresc.

11 03 2021
15MiculX

Inca 5 luni au trecut de cand n-am mai dat pe aici, dar simteam nevoia sa recitesc inca o data mesajul lui Bogdan, fapt pentru care… din nou aici.

Cat despre viata mea, se schimba in bine si se indreapta spre drumul cel bun. Am reusit sa slabesc aproape 8kg in 55 de zile, iar pentru mine asta e o mare realizare, avand speranta ca va fi tot mai bine.
In schimb, inca lucrez la partea emotionala, inca lupt impreuna cu mine sa devin impacat cu mine. Stiu, e complicat, dar ma voi stradui sa reusesc tot ce-mi propun.

Si… da! Spun toate astea, desi am primit analizele de sange acum o saptamana, care m-au demoralizat pe moment. Spun toate astea, desi am fost si la medicul de familie care m-a speriat cu alte vesti.

Tot ce s-a intamplat saptamana trecuta, m-a distrus pe moment, dar m-a facut sa-mi amintesc un singur lucru. Si-anume, m-a trezit si m-a convins ca daca voi ramane in loc si ma voi plange, voi pierde timp. Mult timp. Timp in care as putea sa lupt impreuna cu organismul meu si sa rezolvam acele deficiente majore.

Astfel ca… am trecut la fapte! Am facut cateva schimbari radicale in alimentatie, in activitatile zilnice, dar mai concret – in stilul de viata.
Toate astea, desi nu am fost si inca nu sunt intr-o zona confortabila. Dar confortul nu-l primesti, ci ti-l faci. Si asta incerc. Asta fac.

Aproape toata viata am luat decizii si am facut cele mai importante lucruri, in ultimul moment. Pentru ca asa sunt eu, las totul pe ultima suta de metri. Si nu ma condamn, ci sunt impacat ca asta e modul in care functionez. Desi aud ursii, nu fug pana nu ma conving ca sunt ursi.

Asadar, inca lucrez la partea emotionala. Inca sunt de piatra. Inca ma invinovatesc pentru decizii gresite pe care le-am luat in viata mea, dar pe care le-am luat din cauza celor traite. Si nu ca ar fi o scuza, dar cu siguranta e o explicatie.
Am facut rau la oameni, intr-un mod indirect. Am trait din raul pe care il distribuiam in jurul meu. Au fost doar frustrari inconstiente. Eu doar ma alimentam prin ce faceam.
Inca ma simt vinovat pentru ce am facut, dar daca voi trai cu ganduri de vinovatie, voi ajunge sa ma stresez fara niciun rost. Singura modalitate e sa merg mai departe si sa dau uitarii tot ce s-a intamplat in trecut.
Imi pare rau pentru fiecare om caruia i-am oferit sperante. Nu sunt un om rau, nu am fost niciodata, iar asta ma ambitioneaza sa cred ca am fost iertat deja, indirect.

Am invatat ca, dorintele din copilarie, pot deveni realitate sau, se pot schimba radical. Cele care s-au schimbat, ma bucur de acest lucru. Cele care s-au intamplat, nu ma bucur de ele.
Mi-am dorit sa fiu un om de fier, astfel ca am devenit un om de piatra. Orgolios. Indiferent.
Mi-am dorit sa detin putere emotionala, sa pot sa manipulez oamenii. Am dobandit-o, dar acum imi pare rau pentru tot ce am facut.

Insa, nu regret. La momentul respectiv, m-a facut fericit. Doar ca nu am stiut cand sa ma opresc, iar astfel, ce-mi doream a ajuns ceva ce nu-mi mai doresc.

Dar macar am trait. Daca nu traiam momentele, ramaneam cu dorinta si pana la urma, tot se indeplinea candva. Tot ajungeam sa traiesc ce-am trait.
Important e ca mi-am dat seama ca nu ma asociez cu faptele mele din trecut.

E timpul in care fac schimbari si incerc sa devin o ambiversiune. Sa lucrez la personalitate, la tot ce tine de dezvoltare, dar si la stilul de viata.

Bineinteles, prioritatea mea e sanatatea, momentan. Am cateva valori negative iesite in urma analizelor, de care trebuie sa ma ocup, sa le aduc la pragul lor normal.

Asta desi multa lume spune ca e imposibil, ca e genetic.

Prefer sa sfarsesc cu gandul ca am incercat, decat sa-mi para rau pana la finalul vietii, ca nu m-am straduit de-ajuns.

Astea fiind spuse, am drumul in fata si presimt ca va merge bine, indiferent de parerile subiective.

Nu sunt optimist, dar nici pesimist. Sunt doar realist si vreau, cel putin, sa cred ca se poate orice atat timp cat iti doresti.

As mai scrie multe. Am atatea idei in cap, dar prefer sa ma limitez aici.

O sa revin cu vesti cat mai curand.

~ cu multa pozitivitate, 15MiculX 😉

11 03 2021
Adrian

Dragă 15MiculX,

Bine ai revenit, și mulțumim pentru că ne-ai împărtășit aceste noutăți. Te îmbrățișăm și îți dorim multă putere pentru a-ți îndeplini toate visurile bune, și sănătate maximă!

Cu prietenie,
Adrian

3 06 2022
15MiculX

Inca 1 an si 3 luni de cand n-am mai scris pe aici.

De data asta o sa fiu la fel de scurt.

Ca un scurt istoric in legatura cu statusul meu ponderal,
in 2015, de dinainte sa aflu de acest forum aveam 105 kilograme;
pana la finalul anului am ajuns la 95 de kilograme;
la jumatatea anului lui 2016 ajunsesem la 85 de kilograme;
in 2017 ajunsesem la 76 de kilograme
in 2019 ajunsesem din nou la 90 de kilograme
in 2020 ajunsesem la 100 de kilograme
iar in 2021 am ajuns la 120 DE KILOGRAME. 1 2 0 !

Am recitit mesajul din 2015 pe care l-am scris dupa ce am reusit sa trec peste perioada in care eram atunci cand am creat topicul asta:
„Eşti gras? Ai 25 de ani, ai rezistat atat. Mai ia-ţi 5 ani din viaţă în care să-ţi propui ceva. Ai 120kg? Ok, până la 30 de ani o să scazi enorm. Garantez că în maxim 2 de ani veţi realiza ceea ce v-aţi propus în 5 ani. Totul constă în încredere.”

Si culmea, coincidenta sau nu… ajunsesem anul trecut la 120 de kilograme. Tot ce trebuia sa fac era sa-mi recitesc mesajul, sa-mi dau seama ca nu a fost intamplator sa ma ingras din nou.

Nu cred in coincidente sau lucruri de genul, dar abia acum realizez ca eu eram martor cum bagam in mine si cum continuam sa ma ingras, insa nu m-am oprit decat atunci cand am ajuns la 120. Probabil ca mi-a ramas fixat in minte numarul asta. Si probabil ca, daca mai sus dadeam exemplul cu 140 de kilograme, imi fixam numarul asta si depaseam lejer 120.

Desi e greu de crezut, eu unul cred cu tarie ca si asta mi-a influentat in mare parte modul de a gandi si modul de a sti cand trebuie sa iau atitudine.

Si am invatat din chestia asta ca trebuie sa-mi setez singur anumite limite cat mai apropiate de normal, nu indepartate precum am facut-o in trecut.

Astea fiind spuse, am ajuns la 94 de kilograme in prezent si consider ca ma indrept spre drumul cel bun.

Referindu-ma la psihic, la fel si aici, incerc si continui sa evoluez pe zi ce trece. Aflu lucruri noi despre mine, lucruri pe care orice specialist ar fi fost in stare sa le observe, dar eu oricum le-as fi negat.

Mai exact, fluctuatiile astea de greutate care vin in urma mancatului compulsiv. Si sincer, niciodata nu am crezut ca eu chiar sufar de mancat compulsiv. Nu am acceptat si am considerat ca nu m-am incadrat.

Nici acum nu sunt in totalitate convins, dar eu tot ce fac e sa incerc sa imi pun diagnosticul asta si sa accept ca da, chiar mananc pe baza emotionala. Chiar imi place sa mananc. Chiar mananc si uit sa ma opresc din mancat, aproape mai mereu.

Singurul meu noroc e ca am ambitie, iar atunci cand realizez ca am depasit greutatea ideala, iau masuri.

Poate ca e un pas spre bine in a-mi stabili diagnosticul si in a recunoaste ca fluctuatiile astea vin de undeva, din mancare. Poate ca nu e asta diagnosticul corect, poate ca exista dereglari in organism, astfel ca e perceputa in mod eronat senzatia de foame. Nu stiu, dar nici nu ma intereseaza.

Important e ca am inceput sa accept faptul ca am o problema cu mancatul.

Din nou ca anul trecut, as putea scrie mult mai mult aici, dar incerc sa ma limitez la cuvintele astea.

Si nu plec fara a le multumi inca o data tuturor celor care mi-au fost alaturi cand am avut nevoie:
Minobudur,
Victoria,
Andrei,
Stef,
IN MEMORIAM,
Bogdan, care a reusit sa-mi trezeasca perceptia asupra mintii emotionale si mintii practice, dar si lui Adrian, fara de care toate astea nu erau posibile.

M-as bucura sa vad un mesaj de la fiecare dintre voi pe aici, sa stiu care mai e viata voastra.

Va multumesc tuturor in mod egal!

3 06 2022
Adrian

Dragă 15MiculX,

Întotdeauna este o bucurie să citim vești bune despre tine, despre voi toți! Ne bucurăm tare mult că acum ești mai bine și, orice probleme ai avea, să știm că ești conștient că pot fi depășite. Îți dorim din tot sufletul mult succes în toate lucrurile bune pe care ți le propui, și te mai așteptăm din nou oricând!

Cu prietenie,
Adrian

PS Mulțumim din suflet pentru cuvintele tale frumoase!

7 06 2022
Bogdan

salut

–Nu stiu daca ti-ai dat seama, dar corpul nostru reactioneaza la starea noastra. Cand avem o stare de pace, impacata sa-i zicem, corpul nostru functioneaza la capacitatea lui cea mai buna. In schimb cand avem o stare stresata, corpul nostru tinde sa aiba anumite dereglari de functionare, pe unii ii doare stomacu, pe altii capu, unora le incetineste metabolismul, unii isi pierd vocea, etc. Corpul mereu reflecta starile noastre. Ca un experiment de verificare al acestui principiu, observa oamenii cand sunt fericiti – o sa vezi ca parca arata mai bine, si cand suparati parca devin vizibil mai urati, ce vreau sa spun e ca starea noastra conduce la modificari corporale uneori si instantanee, pe termen lung nici nu mai zic, ca e horror…

–Acum revenind, tiinand cont de ce am scris mai sus, gandeste-te ca obsesia ta pt greutate este practic o stare stresata. Si fiind o stare stresata, demersul de a slabi sau a duce corpul in forma lui de functionare cea mai buna, este mereu f. dificila. Se aplica la orice in viata: cu cat starea ta depinde mai mult de ceva, cu atat acel ceva vine mai greu. Gandeste-te doar la a fi obsedat dupa o femeie sau a fi in fuga continua dupa bani. Parca atunci cand un om cauta aceste obiective si „alearga” dupa ele obsedant cu o stare stresata, parca cumva au tendinta sa fuga de el. E si cum acele obiective ar vrea sa ne invete ca fericirea nu ar trebui sa depinda de ele, probabil de aia fug.
Si fix la fel cum fug cand e starea stresata, la fel si vin cand starea este relaxata. Cand fericirea nu mai depinde de a obtine ceva sau de a fi cumva, sau de a arata cumva, pur si simplu functionam altfel si paradoxal obtinem acele lucruri mult mai usor. Daca te uiti mai sus ziceam cum in starea de pace corpul intra in starea lui de functionare maxima. Poate stresul transmis corpului te mentine in, cum ii zici tu, „statusul meu ponderal” :)) . Fa niste experimente: pune o oala cu apa la fiert si uita-te la ea. O sa ti se para o vesnicie pana fierbe. Cand vei avea ceva accident (ma refer o julitura sau ceva zgarietura) uita-te la ea pana se vindeca, sunt sanse sa o faci sa se infecteze. Eu am impresia ca avem un corp mai destept decat noi. Gandeste-te doar: corpul a trait prin milioane de mutatii, virusi, infectii si nu numai acum ci si de-a lungul generatiilor istorice, iar noi cu mintea noastra formata recent (prin care stim ce arata bine si ce nu, ca asa ne-a zis la tv) venim si batem corpul la cap. O lasam aici…

–Stiu ca intrebai ce mai facem si eu ti-am raspus altceva. Mai, uite recent de la pescuit, am stat la soare si m-am ars in ultimul hal, mi-a recomandat cineva sa ma dau cu iaurt (ceva leac babesc cred), dar nu a ajutat cu nimic si aratam ca proaspat iesit dintr-o orgie. Apropo de iaurt…cu slabitu vietii, iti dau cea mai buna reteta de slabit: un om mananca cam 3 mese pe zi, acele 3 mese le imparti pe fiecare in jumate si le transformi in 6 mese pe zi. Si asa iti accelerezi metabolismul si practic slabesti mancand aceeasi cantitate. Mai pe scurt: mancat putin si des. Sa nu ma injuri daca o sa devii scheletic…chiar nu vreau sa te vad peste inca 1 an si 3 luni ca apari: „statusul meu ponderal: 30 kg, ieri am incercat sa citesc o carte, dar nu am reusit sa o ridic, aveam multi dusmani, acum mai am doar unul: vantul.” Lasand gluma la o parte, ma bucur ca esti ok si cine stie poate bem si noi o bere candva…:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




%d blogeri au apreciat: