Helen

10 01 2014

Ma numesc Helen si am 18 ani. A trecut un an de la tentativa de suicid.Si acum incercand sa imi impart povestea cu voi..imi vin in fata toate acele imagini..da,m-am chinuit sa mor,am incercat diferite modalitati pana cand una din ele m-a bagat in coma. De ce? Aveam 14 ani cand pe parcursul anilor,incet,incet am inceput sa intru intr-o depresie.Lipsa de incredere a parintilor mei fata de mine,devenea o problema din ce in ce mai grava.Incercam sa ma preocup de alte lucruri,sa-mi gasesc intotdeauna o activitate care sa ma distraga de la acasta stare,insa cu un an in urma nu am mai avut de ce sa sper.Nu mai aveam motivatie,nimic din ce faceam parca nu mai avea sens.Totul devenise o rutina.Incercam sa-mi explic de ce sunt tratata asa,cu ce greseam? Eram un copil bun,invatam bine,niciodata nimeni nu s-a plans de mine. Nu sunt niste parinti rai,mi-au oferit tot ce am avut nevoie..ma refer la lucrurile materiale,nu s-au certat in fata mea,nu s-au batut,etc. Tot timpul am facut lucruri care sa ii faca fericiti pe ceilalti,ma gandeam atat de mult la altii,imi pasa de ei si aveam incredere in ei..insa eu nu primeam niciodata ceea ce mi doream. Voiam sa-mi petrec copilaria..sa ma bucur de ea..sa ies afara,sa ma joc,sa am prieteni,sa alerg,sa cad,sa ma lovesc,sa fac tampenii ca sa aiba intr-adevar parintii mei motive sa ma certe. Voiam sa ma bucur de libertatea pe care am primit-o de la nastere…ceream prea mult?imi petreceam zile in sir stand in casa,ori in camera..vara,iarna,toamna,iesind doar cu ei intr-un parc sau la cumparaturi. Totul a durat 2 zile.Intre timp ma raneam singura (mi am bandajat ambele maini pentru ca am lovit o oglinda si peretii). Trebuie sa ai un curaj incredibil sa recurgi la o astfel de fapta. M-am trezit pe patul de spital legata de maini si picioare.Plangeam.Asistenta credea ca plang pentru ca imi pare rau pentru ce am facut,din contra ..plangeam pentru ca am deschis ochii din nou.Trist. Nu sunt o fire religioasa,insa cred ca exista ceva suprem,o entitate care ne-a creat.Cred in karma si reincarnare.M-am gandit ca nu mi-am terminat treaba aici si ca avand in vedere ca sunt pe pamant sunt destul de puternica incat sa ma confrunt cu orice situatie pe care o intampin. Oarecum dupa asta lucrurile au inceput sa se indrepte.Am crezut ca parintii mei au inteles.Insa totul a durat doar o perioada.Eram urmarita cand ieseam afara,aveam limite de ore,nu puteam sa ies oricand,eram sunata din ora in ora. Deja devenea si mai stresant. Am inceput sa am atacuri de panica.Mama m-a aruncat pe scari si a dat in mine pana cand am tacut. A mai trecut ceva vreme,ne-am impacat,o iubeam enorm,ne imprietenisem si parca nimic si nimeni nu ma intelegea ca ea.Cu tata insa inca mai aveam o relatie incordata. A trecut din nou ceva timp si am luat-o de la inceput.Iesitul prea des (3-4ori/sapt). De la certuri am ajuns iar la atacurile de panica,mama m-a batut din nou si pentru prima oara tata mi-a dat o palma peste fata. Si cate lucruri nu as vrea sa fac..pentru ca sunt atatea de facut si de vazut,mii de motive pentru care sa traiesc. Nu mai mananc de 3 zile,si ieri am vomitat sange. M-am inchis total in mine.Nu mai vorbesc cu nimeni nimic.Nu-mi mai pasa de nimeni si nimic.Nu-mi mai suport familia,ii urasc..prezenta lor ma dezgusta.Nu mai pot..nu mai am putere.. As vrea doar sa inchid ochii si sa se termine.

Anunțuri

Acțiuni

Information

14 responses

10 01 2014
Marian

@Helen Parintii dumitale te iubesc mai mult decat isi iubesc viata lor ! Tot la ei trebuie s a cauti intelegerea , tot la ei trebuie s a cauti dragostea deoarece { crede-ma pe cuvant ca stiu c e spun , mai ales ca fata mea care-i mult mai varstnica decat dumneata a avut si ea o astfel de cadere nervoasa ….in chiar seara de Revelion a lui 2013 } pentru ei dumneata esti lumina vietii si mai ales sprijinul batranetilor ce mai devreme sau mai tarziu , vor venii si asupra lor . Mama dumitale ” a dat in dumneata si te-a aruncat pe scari „….intelege-o si pe ea …are destule suparari pe cap si fara sa s e trezeasca ca fata ei are mainile taiate ….”intr-o oglinda ” . Crede-ma familia dumitale este tot ce ai pe acest pamant si….fereasca Dumnezeu sa ajungi sa-i regreti vreodata ! Asta ti-o spun eu cel care de la varsta d e doisprezece ani am crescut intr-o casa d e copii deoarece …tata era inchis pe motive politice iar mama mea …a murit de inima rea in urma condamnarii sotului ei . M a poti cred e pe cuvant d e onoare : Moartea nu-i la fel d e frumoasa ca Viata ….chiar daca aceasta din urma este foarte grea , si-ti ofera mai multe suparari decat bucurii insa….MERITA TRAITA DIN PLIN DEOARECE , ALTA CHIAR NU MAI AI DE UNDE LUA !

11 01 2014
Archanghel

Draga mea Helena,citind cu tristete,cele scrise de tine,imi intregesc viziunea prin care incerc sa cuprind descrierile tale,unde se regasesc atitia de multi.Imi va fi mai usor,deoarece,marturisesti convingerea ta in reincarnare,implicit prezumtia pentru vieti trecute.Descrierile tale formeaza o imagine linistita iar izbucnirea cu oglinda,o intregeste.Deci,Ai o vointa puternica dar frustrarile ce zac in tine o infring.Mania este cea care te-a determinat sa lovesti oglinda spargind-o.Esti o persoana fidela,capabila de a iubii un singur barbat.Fidelitatea ta,este raspunzatoare de cum esti,mai precis,fidelitatea din viata trecuta.Atasamentele facute intr-o viata,transmigreaza in urmatoarea.Si sint purtate in subconstient.Ca si datorii de platit sau,in cazuri fericite,ca si recompense.Deseori mi-am pus intrebarea,daca cei 2 se nasc concomitent,desigur,in locatii diferite.Cercetarea kinesiologica,confirma faptul ca,toata lumea se naste in cele mai optime conditii.Nimeni nu vine fara consimtamintul sau.Luind in calcul,aceste ipoteze,este usor de inteles continuitatea unui atasament remanifestat in aceasta viata si modul tau de comportament.Un nou atasament,rezolva problema.Cauta sa iubesti si sa fi iubita.Pentru mine este limpede cu ce te confrunti.Si eu am fost aproape identic si in prezent traiesc si pot spune cu certitudine ca sint fericit singur.Dar cistigarea intelepciunii dobindite este culminarea unui efort de durata,si doar in ultimul an,am atins aceste starii linistite si bucuroase in care ma gasesc.Sa nu te gindesti ca nu am simptome asemanatoare si altora.Desigur ca am insa,am invatat cum sa le simt/traiesc la un grad foarte scazut.Degeaba apare minia sau furia,depresia, cu 100% caci eu nu simt decit 30% sa zicem.Te rog crede-ma,exista metode conventionale si neconventionale de tratament.Insa cele conventionale,nu inlatura cauzele,doar le mascheza.Aici vorbim de medicina,tratamente.Cele neconventionale,daca sint alese bine si aplicate corect,vindeca.Insa este nevoie de enorm de multa vointa.

11 01 2014
Helen

Nu stiu ce sa fac..chiar nu ii mai pot suporta,m-am transformat total..parca nu mai am nimic din ce aveam inainte.Sunt plina de ura,care nu stiu de unde vine..simt ca nimic nu-mi mai poate schimba atitudinea asta fata de ei.Am iertat de prea multe ori,prea multi oameni si cand zic iertat,chiar am trecut peste acele fapte,am considerat ca au fost doar niste greseli si nu avea niciun rost sa le port pica toata viata.Inauntrul meu e o nebunie,ma chinuie atat de multe ganduri si totul se zbate in mine..insa pe dinafara,nimeni nu vede asta.Nu fac nimic decat sa ma gandesc in fiecare seara la cum sa mor

11 01 2014
Stef

Helen,
Da, stim si putem trage oricum concluzia ca parintii tai te iubesc. Da, tot din aceasta iubire te tin inchisa in casa.
DAR! Sunt „ingusti la minte”! (Cum se spune). Au o constiinta ingustata. Daca si dupa tentativa ta de acum un an ei nu reusesc sa lasa fraiele din mana, ci dimpotriva, sa le stranga mai tare……au nevoie clara de un psiholog care sa le explice unde anume grsesc. Si tot ei au gresit de la inceput. Le-a fost teama sa te lasa libera, sa te lase sa iesi cu prietenii, sa socializezi, nu pentru ca nu au incredere in tine, ci pentru ca nu au incredere in ei! Sunt probabil firi slabe, sensibile, care nu ar suporta sa ti se intample ceva si care cred ca nu ar face fata vreunei probleme. Mai mult ca sigur, tinandu-te in casa, ei sunt convinsi ca te feresc de probleme majore tip: droguri, sex, batai, furturi, etc, etc,….cate nu se intampla. Insa „inchisoarea” nu este o solutie!
Banuiesc ca le-ai explicat de multe ori care sunt dorintele tale si le-ai explicat ce te doare, insa, dupa cum observi, ei nu isi pot stapani latura aceasta „disperata” si nevoia de a controla realitatea. Se inving cu propriile arme!

Sunt de acord cu tine. Ca orice copil, este necesar sa socializezi, sa iesi, sa te joci. Ca orice adolescent acum, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca esti majora, este necesar sa iesi cu prietenii, sa te integrezi intr-un grup si sa iti cauti identitatea. Este varsta la care exista o „criza” existentiala, varsta la care tinerii isi explica cine sunt, incep sa se cunoasca si sa dvina constienti de tot ceea ce implica relationarea cu exteriorul si in special intra-relationarea(relationarea cu ei insisi).

Spune-mi te rog, Helen, dupa tentativa de acum un an, nu ai beneficiat de terapie cu un psihoterapeut? Astaa r fi o salvare majora deoarece psihoterapeutul ar fi cel ami potrivit pentru a purta un dilog cu parintii tai…. Mai poti apela la diriginta (desi banuiesc ac ei nu ar fi prea incantati, stii…vorbele acelea „ai ajuns sa ne faci de ras la scoala”), insa nu conteaza. Tu ii poti trezi! Chiar daca ei vor accepta cu greu realitatea! Ai 18 ani, esti majora, ai dreptul la cuvant! Vorbeste cu diriginta/dirigintele tau, cu rudele! Roaga-i sa le deschida ochii parintilor tai. Insa cel mai potrivit ar fi sa vorbesti cu un psiholog. Crezi ca ai posibilitatea de a face asta?

Acum, trecand la urmatoarea problema. Cum ai vomat sange? Ai vreo afectiune de care sa stii? Ai un ulcer sau o gastrita? Una este problema ta cu parintii si alta este sanatatea. Bine ar fi sa le spui despre starea sanatatii tal si sa mergi la medic. Cel mai probabil ai o gastita acuta facuta pe sistem nervos…. Sper sa nu fie ulcer. Da, din ulcer se moare, insa nu ai sa ajungi pana acolo caci va fi descoperit. Durerile sunt abominabile, crunte, se moare in chinuri….. Daca te gandesti cumva sa lasi situatiaa sa cu gandul ca vei sfarsi….sa stii ca nu vei reusi asa! Mergi la medic pana nu este prea tarziu.

Ia partea buna a lucrurilor: ai 18 ani, esti majora. Lupta sa intri la o facultate(eventual de stat, ca sa nu platesti studiile) si cauta un job. Stiu ca salariile sunt groaznice, dar nu stii niciodata de unde sare iepurele! Cauti un job si apoi te poti gandi sa te muti(cu o colega, o prietena pt a se injumatati cheltuielile). Incerci! Ca este sau nu posibil acum, prea putin conteaza. Tu fa-ti planuri. Aceste te ajuta sa rezisti. Ai pentru ce sa rezisti. Va veni si timpul tau! Invata cat de bine poti pentru a-ti mari sansele de a obtine un job. Vei fi, la un moment dat, independenta. Si atunci TU vei decide cand vii si cand pleci, unde mergi si cu cine vorbesti. Eu am incredere in tine, in potentialul tau! Si tu stii ca asa vor sta lucrurile! Cand iti vei permite sa te muti de la ei, vor incepe sa se obisnuiasca si sa inlature frica „din san”, vor invata sa nu mai priveasca spre drobul de sare si se vor obisnui cu ideea ca nu pot controla totul!
Ai grija de tine, te imbratisez si iti transmit forta! Iar in final, te rog sa imi raspunzi la doua, trei, intrebari daca doresti:
Ce faci in prezent? (Studiezi?) Cum arata o zi din viata ta?
Cum te vezi tu in viitor?

11 01 2014
Stef

Helen,
Tocmai am citit ultima ta postare. Legat de atitudinea ta si faptul ca te-ai schimbat.
Este absolut normala atitudinea ta in conditiile de fata. Te adaptezi. Atunci cand inauntrul tau se produc schimbari pe care nu le intelegi in totalitate, poti fi sigura ca organismul tau se restructureaza, se readapteaza la conditiile date. Mai mult decat atat, te maturizezi, psihicul se dezvolta, sunt luate in calcul mai multe perspective.
Este bine ca pana acum ai reusit sa ierti si explicatia ta este foarte buna iarasi. Constientizezi ca lucrurile nu se intampla dintr-o rea vointa ci mai mult dintr-o prostie(nu gasesc acum alt cuvant, chiar daca suna urat acesta).
Faptul ca simti ura sau un disconfort total in preajma lor este un semn foarte bun, chiar daca starea este negativa. In traducere, creierul tau este constient ca ei sunt cei care iti provoaca starile rele si fac asta prin atitudine lor nepermisiva. (Nu iesi afara, esti supravegheata,etc). Organismul tau iti transmite ca tu nu accepti asta, te impotrivesti si doresti sa lupti! Lupta! Nuu ii lasa sa te invinga. Gandeste-te la cei ce stau in inchisoare fiind inchisi pe nedrept, dintr-o eroare judiciara, sau pt ca legile tarii respective sunt inumane(vezi Coreea de Nord). Cu cat vei rezista mai mult, cu atat vei fi mai puternica!
Helen, esti deja majora. Mai ai putin pana vei fi pe propriile picioare si vei putea pleca din cuib. Stiu ca atunci relatia cu parintii tai se va schimba, la inceput va va fi greu, apoi din ce in ce mai bune, caci ei se vor linisti!
Atunci vei putea incepe adevarata relatie cu parintii tai.
Exista pe site un tata care si-a pierdut fiica. Cred ca el iti poate spune multe despre cum privesc parintii lucrurile. Il gasesti sub pseudonimul IM – un tata indurerat. (In coloana din dreapta).
Lupta pentru tine, pentru ceea ce esti, pentru a ne arata de fapt cine esti. Pana acum ai stata scunsa, insa de acum vei iesi din casa pas cu pas, incet, cu tact si rabdare. Parintii tai sunt oameni buni, insa excesiv de protectori…. Ii vei obisnui ca pe copiii mici sa accepte ca ai crescut si nu te pot tine inchisa in casa!
Numai bine!

11 01 2014
Bogdan

Salut Elena, f. bune sfaturi de la Stef. Adolescentza sa stii ca e grea si a fost grea pentru toata lumea. Ziceai ca de multe ori pui pe primul loc nevoile altora (tot timpul am facut lucruri care sa ii faca fericiti pe ceilalti), in cazul asta trebuie sa incerci sa te pui in situatia parintilor. Dupa parerea mea sa ai o familie in ziua de azi e un lux. Prin faptul ca beneficiezi de conditii necesare vietii si ai spatiul necesar sa incepi sa gandesti lucruri mai profunde eu cred ca ar trebui sa te consideri privilegiata. E ceva tot mai rar intalnit. Ca esti mai rebela e bine, toti am fost. Exista insa din partea parintilor tai niste marrrriiii sacrificiiii (ca lumea in general vede numai profunzimea lucrurilor, dar sa vezi cand esti un tata si ai cativa copii la care nu ai ce sa le dai de mancare cat de mult mai poti vedea profunzimea lucrurilor!!!), sacrificii care se asteapta macar multumite. Si la parinti e cam greu sa zici ca nu mai poti ierta, pt ca nici nu iti imaginezi tu cate ti-au iertat ei.
Dar eu cred ca la tine problema nu e deloc legata de parinti. Sunt alte lucruri pe care nu le poti indeplini si dai vina pe ce ai la indemana. Prin faptul ca recurgi la gesturi sinistre, gen sinucidere, monitorizarea e chiar indicata, pentru ca daca tu ai lasa impresia ca esti perfect echilibrata toata lumea ar sta linistita, insa se pare ca nu prea esti! Si dai vina pe masura de siguranta! E ca si cum ai zice in masina: sunt stresata pt ca mi-am pus centura. Si chiar daca ai fi supusa unui regim inuman de lagar, tot cele mai palpitante si memorabile intamplari sunt cele care se fac pe ascuns. Ma refer la iubiri, nu la seringi! :))

Fa un exercitiu de imaginatie si imagineaza-ti ca esti mama sau tatal unei adolescente care inca nu stie exact ce vrea. E greu…

11 01 2014
Helen

@Bogdan,multumesc ca mi ai scris chiar daca nu m am regasit in randurile scrise.Si nu ma numesc Elena.
Multumesc si celorlalti..as fi vrut ca parintii mei sa fi citit.
Eu cred ca m am decis

11 01 2014
Adrian

Draga Helen,

Exista modalitati prin care parintii tai sa poata citi lucrurile acestea, nu crezi?

Si o intrebare cat se poate de directa, la care TE ROG sa raspunzi: ce anume te-ai decis? Ai scris „cred ca m-am decis”, insa atat… Te rog din suflet, revino cu detalii! Suntem prietenii tai virtuali, am petrecut impreuna ceva timp aici, suntem ingrijorati!

Cu prietenie,
Adrian

11 01 2014
Archanghel

Helen,urasti deoarece consideri raspunzatoare acele persoane pentru frustrarile tale.

12 01 2014
Stef

Helen,
Eu sunt un pic de alta parere. Chiar daca ai tai fac sacrificii pentru tine…..nu cred ca este indicat ca parintii sa ii spuna copilului lor ca ar trebui sa taca si sa faca cum spun ei, sau sa stea cuminte in casa doar pt ca ei fac mari sacrificii. Atunci cand decizi venirea pe lume a unui copil, iti sumi absolut tot ce va urma, inclusiv sacrificiile. Aceste sacrificii, in momentul nasterii, pot irma sau nu. Situatia materiala poate evolua spre foarte bine si atunci sacrificiile….nu mai sunt sacrificii(este un exemplu doar). Asadar, nimeni nu ii obliga pe oamnei sa se inmulteasca sau sa aiba un copil „pt ca asa trebui, asa are toata lumea, nu ai facut nimic in viata daca nu ai dat nastere unui copil”.
Pur si simplu cred ca parintii tai, desi nu ma indoiesc ca sunt oameni minunati,…cred ca nu au gasit modalitatea prin care sa poata face fata problemelor societatii, problemelor acestei noi generatii, pericolelor, etc. Le este teama sa te lase sa pasesti mai departe de casa si prefera sa te izoleze crezand ca asa, sub stricta lor supraveghere, esti in siguranta. Mai cred ca asa isi vor face rau cu propriile arme! Nu conteaza ca tu exagerezi, sau poate esti teribilista sau poate, poate, poate. Conteaza ca aia vut deja o tentativa de sinucidere care a atins pragul unei come….. Cineva a dat gres…. Iar in aceasta situatie eu nu as invinui copilul. De ce? Copilul este in deplinatatea facultatilor mintale, invata bine, este cuminte, nu consuma droguri sau alte substante halucinogene, etc, etc. Tu spui clar ceea ce te duce spre suicid: o supraveghere mult prea stricta. Sa iesi afara la 17-18 ani DOAR insotita de parinti……mie, fara nici un menajament o spun, mi se pare exagerat.
Este varsta la care adolescentul se integreaza, apartine unui colectiv. Bun, sa spunem ca parintii nu sunt de acord cu iesirile in oras, inteleg(desi sunt necesare iesirile macar in parc!!!!!!). Atunci ar fi cazul ca parintii sa inscrie copilul intr-un cerc de practici specifice varstei(sport, dansuri, cursuri de arta,etc), unde adolescentii beneficiaza de un coordonator!
Nu stiu cat din ceea ce povestesti tu, Helen, este exagerare si cat este adevar. De aceea ti-am pus intrebarile de mai sus la care chiar te rog sa raspunzi daca le consideri ok! (Conteaza mult cum arata o zi din viata ta, o saptamana, o luna). De cate ori iesi, ci cine, ce lucruri iti sunt permise si ce lucruri nu!…….
Numai bine! te astept cu vesti!

18 01 2014
Bogdan

Sunt de acord stef, insa si sacrificiile asumate sunt tot sacrificii. Nu zic neaparat de greseli de conceptie, ci de erori pe parcurs. Exista o categorie de copii majori cu acte care se lanseaza in tot felul de filozofii existentiale si negativiste fata de parinti ignorand faptul ca energia si lejeritatea in gandire e datorata acelui batran tata ros in totalitate de munca care nu ii lasa sa iasa din casa.
Parintii te simt. Si cand vad ca nu esti f. stabil, tind instinctiv si protector (pana la urma) sa te protejeze. Probabil, Helen, tatal tau te-a vazut cu acel gen de anturaj care crede ca prezervativul e o guma de mestecat de import. Grijile si restrictiile sunt de inteles. Singurul om care nu se ingrijoreaza in aceasta situatie e cel care isi doreste sa fie bunic sub 40 de ani 🙂 pentru ca pentru majoritatea fapturilor masculine din generatia ta (dupa ultima moda) discernamantul e optional.

18 01 2014
Stef

Corect, Bogdan. Insa, dupa cum vezi….aici nu este cazul. Evident ca putem privi problema doar prin spusele Helenei….. Parintii hiperprotectori nu pot accepta ca focul arde doar atunci cand copilul baga propria-i mana in el. Pana atunci ei stiu ce este mai bine. Gandesc si simt parca prin copilul lor si uita ca acest copil nu le apartine. Este doar un al viitor adult cu drepturi si decizii ce ii apartin. Punct. Pentru a fi un adult experimentat, acest copil este de dorit sa experimenteze la randul sau joaca, anturajul si uneori chiar si greseli mai mari. Daca nu ai incredere in propriul copil este clar ca nu ai incredere in educatia pe care i-ai dat-o. Copilul este rezultatul educatiei tale!
Si apropos, se mai intampla sa fii bunic si mai devreme decat te asteptai….fie ca vrei sau nu vrei. Este o diferenta intre un act sexual neprotejat si decizia de a da curs unei vieti sau de a omora un fat……
Helen ne-a vorbit despre lipsa unei copilarii. Fara leagane, fara role, fara fara fara………..Helen este un copil care nu are voie sa iasa afara. De aici si pana la anturaje in care exista droguri, sex si alte prostii…..este cale lunga. Fiecare isi creste copilul exact asa cum crede de cuviinta, insa acel copil, mai devreme sau mai tarziu se va trezi si va fi nevoit sa ia viata in maini. In acest caz ce vor face? Ii vor cumpara un sot si vor decide cand face sau nu face nepoti? :))))
Copilul a avut deja o tentativa de suicid. Nu crezi ca este cam tarziu sa il supraveghezi prin orice mijloace? Nu crezi ca faci mult mai rau? Crezi ca acest copil este cauza sau tu, ca parinte? Nu vezi parul din ochii tai in acest caz……..
Indifernt daca Helen ar fi exagerat sau nu, ea a avut o tentativa de suicid ceea ce inseamna ca daca ea percepe lucrurile intr-un mod exagerat…tu, parintele, esti responsabil pentru aceasta si ai menirea de a-i corecta perspectiva asupra lucrurilor. Daca nu ai reusit asta pe parcursul unui an de zile…… Trage tu singur concluzia, Bogdan!

Helen. Comunica deschis ceea ce te deranjeaza. Ce se poate intampla rau daca vorbesti? Nimic!
Multa forta iti doresc!

29 01 2014
Helen

Si sunt tot aici…da,am vrut sa ma sinucid insa ceva s-a intamplat si lucrurile au luat o alta intorsatura.
In ziua in care ..imi planuiesm ..,dupa 5 zile in care eu nu am mancat si baut nimic,a venit matusa din partea mamei si mi a propus sa stau la ea o perioada.
Desi psihologul le a dat parintilor mei actul pentru internare in spital,acestia au refuzat si m au adus tot acasa in aceasi patru pereti.Ii spusesem psihologului ca simt nevoia sa stau putin departe de casa si ai mei..pur si simplu simteam ca ma sufoc in camera mea cu acelasi ganduri.Nu mi au dat nicio varianta asa ca eu am continuat sa procesez acele ganduri negative,care de altfel nu mi se mai pareau asa.
Am stat si m am gandit..si am decis sa merg la matusa.
Am stat acolo o saptamana.Mergeam la scoala si incercam sa mi ascund mainile taiate sub pulover.Ma simteam mai bine.Mergeam la liceu,ma mai opream pe drum,la o cofetarie sau pur si simplu stateam pe o banca si ascultam muzica.Ajungeam acasa,ma schimbam,mancam,imi faceam temele apoi petreceam timp cu matusa mea,ajutand o prin casa,uitandu ne la un film sau doar vorbind despre una,alta.Mi a spus ca pot sa ies vineri si sambata in oras.Am iesit vineri seara cu niste prieteni si am jucat tenis de masa,asa cum mi a spus la 22:00 fix,am fost acasa.
Sambata seara m am intors acasa.
Mama imi umblase in camera,aranjand tot.Urasc asta.Gasesc dormitorul,ca singurul loc in care am dreptul la intimitate..avand in vedere ca nimic nu mi apartine.Evindent mama a venit in camera si a inceput sa mi vorbeasca,atunci mi am dat si eu drumul la gura si am spus tot ce aveam pe suflet,cum vad eu lucrurile de fapt si cu ce gresesc ei.S a alaturat conversatiei si tatal meu,care de fiecare data cand am astfel de iesiri incepe sa se comporte diferit cu mine ( sa fie placut,sa ma intrebe daca vreau ceva,daca vreau sa mananc in oras etc.)
Ma bucur ca m au ascultat sau si ca de multe ori nu au stiut cum sa raspunda afirmatiilor mele.Eu nu am ales sa fiu intr o lupta cu ei..pentru ca la un moment data tata a spus ca „a castigat lupta”..mi s a parut ceva fara sens.
De atunci,lucrurile merg bine.Ma concentrez mai mult pe scoala si viitorul meu.Mi e teama insa sa nu fie din nou,”o alta perioada”..pentru ca chiar nu cred ca as mai putea sa duc asa ceva.
Mi am propus sa am rabdare,sa ma pregatesc pentru facultate si sa ma organizez astfel incat sa trec si peste asta.Am o viata inainte..si mult timp in care am sa fiu doar eu cu mine,in care am sa intampin adevarate probleme pentru ca la un moment dat ei nu or sa mai fie langa mine.

29 01 2014
Helen

Si nuu am inclinatii spre droguri,alcool,tigari,cluburi sau alte tampenii de acest gen..nu ma reprezinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: