Nu va scriu pentru ca am nevoie de ajutor, sau sa încercati cumva sa ma faceți sa renunț la vreun gest necugetat.Am citit multe din răspunsurile dumneavoastră la problemele oamenilor.Sincer???!!!! Nu ma fac sa nu ma mai gândesc la sinucidere sau nu ma ajuta in vreun fel.De ce?! Simplu, dumneavoastră sunteți străini de problemele noastre, si sfaturile pe care dumneavoastră încercati sa le dați sunt de cand lumea si pământul.Nu te sinucide! Ai un copil,apropiații vor suferi, esti frumoasa, esti inteligenta,ai de toate, nu este o soluție, nu te va scapa de probleme, vei găsi de munca,etc.
Ei bine, pentru mine nici măcar unul din aceste sfaturi nu ma ajuta cu nimic, intra-adevăr nu găsesc logica in a-ți pune capăt zilelor ca nu te iubeste x sau y dar cine sunt eu sa judec pe alții cand si eu ma gândesc la același lucru dar nu din același motiv.
Povestea mea pe scurt: Iubire neimplinita 16ani, căsătorie 25, copil 27, varsta mea 29 ,facultate, masterat, specializari, nexam servici, am amanetat tot aurul ptr a avea ce pune pe masa, aurul nu era al meu,este al mamei, de scos nu cred ca voi reuși.Tot caut servici,sunt supracalificata sau mult prea idioata, tot ce am încercat ca familie sa facem ca si afacere nu a mers nimic deși la alții merge.NUsh poate intra-adevăr sinuciderea nu este o soluție, poate apropiații vor suferi, poate faptul ca acest copil va creste fara mama si va sti ca mama lui s-a sinucis va rămâne cu sechele.SI totuși, ce sa fac in continuare? Servici nexam, bani canci, afaceri paguboase……..ma gândesc de 1 an la acest act extrem …….poate cine știe,o fi mai bine, o fi mai rău? NImeni nu are de unde sti cei ce s-au prapadit nu pot povesti…….
Cu bine….
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Cei care raspund, Marissa, sunt persoane care au avut situatii de viata asemanatoare cu a ta. Si eu ma regasesc in mare parte in ea: si eu am avut afaceri paguboase, iubiri esuate, morti, tragedii, boli… si eu fara job la un moment dat, si eu pierderi financiare, si eu copii, si eu casnicie. Si eu frumusete, inteligenta, supracalificare. Si eu decizia: GATA! Insa am stiut ca ar fi fost gata doar pentru mine. Atat! Nu ar fi ajutat cu nimic pe restul. Ba poate i-ar fi distrus pe viata. Ai curajul de a-ti lua viata? Banuiesc ca da. Insa nu cred ca il ai pe acela de a distruge viata altora din jurul tau. Oportunitati trebuie sa existe, le vedem uneori cam tarziu. Priveste obiectiv, dincolo de gandul sinuciderii. Ai sa gasesti resursele necesare in tine. Sunt convinsa de asta! Fiindca „EROUL se naste atunci cand OMUL isi invinge temerile!”
okkkk….
In primul rand aici nu e vorba de probleme, ci de greseli care au devenit probleme. Greseli care trebuie asumate, caci sunt ale tale. Orice om normal trebuie sa gandesca cand aduce un copil pe lume, tin sa reamintesc ca suntem oameni, fenomenul de „intamplare” in domeniul procreerii apartine regnului animal, oamenii pot evita conceptul. Normal (si nu zic normal din punctul de vedere al normalitatii sociale) ar fi ca un copil sa fie adus pe lume cand e momentul potrivit. Daca totusi „se intampla” luptam si ne asumam consecintele, nu plangem ca viata e nedreapta. La un moment dat in viata ta au fost niste alegeri pe care tu le-ai facut, nimeni nu le-a luat pentru tine, si ti le-ai asumat. Acum sa plangi ca e greu cred ca e o insulta adusa copilului pe care ti-ai permis sa ai curajul sa il faci.
Ordinea e cam alta, te integrezi pe cat posibil in societate pt a gasi un loc de munca, cu ocazia asta afli la ce esti bun, pleci si incepi sa faci ce stii, incepi sa o faci tot mai bine si muuuuuulttt dupa asta incepi planurile de casnicie si procreere. La noi in societate am observat ca e fix invers, facem copii si ne lansam in tot felul de relatii mai potrivite sau mai nepotrivite si cand le avem pe toate pe cap incercam sa le sustinem prin ceva loc de munca ca sa nu se moara de foame, iar pe urma ne miram de ce avem o viata „naspa.”
Nu vreau sa fiu prea dur, dar am observat ca ai o multime de aberatii facute una dupa alta, le-ai enumerat si tu. Si acum vrei si niste afaceri suspecte. Asta da idee! Deja nici nu mai e vorba de tine, e vorba de un copil, pe care tu l-ai adus si tu il lasi balta. Asa ceva nu se face. Pt ca saracele fiinte nu au nicio vina ca oamenii nu-s in stare sa se controleze uneori. Ti-as sugera sa incepi sa devi o mama si nu o adolescenta cu probleme hormonale. Da-ti o palma si revino la realitate.
Bogdan ar trebui sa-ti fie putin rusine de modul cum i-ai raspuns doamnei. Habar nu ai ce inseamna sa suferi, sa treci prin niste momente foarte grele. E foarte usor sa-ti dai cu parerea din fata unui monitor, ma intreb cum te-ai simtii sa-ti raspunda cineva la o problema personala in modul cum i-ai raspuns tu doamnei.
Marissa, nu merita sa te sinucizi, sunt altii care trec prin drame cu adevarat tragice… sunt sigur ca vei reusi sa treci peste momentele acestea grele si sa-ti gasesti un servici bun 🙂
Draga Marissa.
Daca poti lupta,lupta;nu ai nevoie de nimeni care sa te incurajeze,poti sa te incurajezi singura,tot ce trebuie sa faci,e sa vrei,sa poti merge mai departe.Exista speranta si in locurile pe care le consideram”fara viata”.
In acest deceniu ca si cel anterior,ne plangem de momente triste,de griji,de neajuns,aduti aminte pentru vremuri din viitor,mai tarziu poate o sa cautam supravieuirea.
anonim, ti-ai dat tu singur raspunsul: „sunt altii care trec prin drame cu adevarat tragice…” Tie ar cam trebui sa-ti fie rusine ca in loc de o preluare de initiativa, incurajezi bocete. Ca un om matur ce este, cel putin dupa varsta, dna Marisa trebuie sa inteleaga ca a iesi dintr-o situatie de acest gen nu se face prin plans si/sau taiat de vene. E nevoie in primul rand de o trezire la realitate si la multi oameni aceasta trezire se poate face doar prin putina scuturare. Dupa tine anonim, ar cam trebui sa bocim toti si sa asteptam ca suferinta sa treaca, sa ne plangem unul altuia pe umar si sa ne alimentam unul altuia ideea ca suntem buricul pamantului. Cand suferinta e cauzata de propriile greseli si mai faci si un copil care iti trece prin minte sa-l lasi singur pe lume pentru ca nu gasesti un loc de munca, nu cred ca mai e vorba de suferinta, ci de alte probleme de natura mintala.
Bogdan …esti [moderat]
Marissa, am trecut prin tot ce scrii tu! Poate mai mult in privinta afacerilor. Crede-ma ca stiu! Cand nu-ti iese nimic (cum nu mi-a iesit mie multi ani) este mult mai usor decat atunci cand cazi relativ de sus (prin sus nu inteleg decat ca ai o afacere mica, functionala, care-ti aduce momentan un venit decent si o mare speranta de viitor) …crezi ca mai rau nu se poate. Te trezesti ca nu mai ai bani de paine, dar trebuie sa platesti salarii! Si dupa ce „amanetezi” tot, inclusiv sufletul …pentru ca te imprumuti la prieteni mii poate zeci de mii de euro, crezand ca mai ai un pas pana-ti revii si … urmeaza perioade tot mai grele, Criza! TOATE variantele pica, ramai cu datorii …si incepi sa faci greseli tot mai mari ( pentru ca datoriile sunt mai mari, deci si veniturile trebuie sa fie mai mari iar asta nu se poate fara riscuri mai mari …asa consideri) Atunci crezi ca totul este terminat, te gandesti la sinucidere care pare singura varianta sa scapi de rusine, de vina ca ai fost nepriceput, inconstient, etc. Am trecut prin asta. Sunt …FRECTII!! Am invatat sa fac altceva, unii prieteni m-au inteles, altii nu. Am datorii neplatite si acum. O sa le platesc.
Calculez eu, dobanzi, etc, astfel incat sa nu pacalesc pe nimeni.
Timp de aproape 2 ani, am invatat o meserie ceruta pe piata, mi-am facut o mica firma si am inceput sa am sperante. Apoi am prins primul contract, primul client …prima speranta! Dupa multe alte incercari nereusite! Eram fericit. asta si datorita sotiei mele care m-a inteles si intre timp a reusit sa ajunga sa castige destul incat fica noastra sa nu simta din punc de vedere material, prin ce trece familia noastra.
Era prima dimineata dupa mult timp cand lucram pe bani! Eram fericit, produceam si eu (orgolii prostesti, barbatesti) primii bani dupa mult timp. Consideram ca nenorocire mai mare decat perioada LUNGA in care nu am putut ajuta familia, a fost ceam mai grea din viata mea!
Apoi a strigat soacra mea: S-A SPANZURAT FATA!!!! Avea 16 ani, era frumoasa, desteapta. Era sufletul meu. Si sinuciderea ei, nu a avut nici o legatura cu perioada pe care eu o consideream grea.
Totul a incremenit. Inclusiv viata mea. Afacerile ratate …sunt un rahat. Lipsurile materiale par acum niste nimicuri. Crede-ma te rog frumos.
Cu prietenie,
IM
IM daca tu consideri ca eu sunt „nu stiu cum” prin ce afirm, tie ti s-ar parea acceptabil ca in momentele in care aveai probleme materiale sa-ti abandonezi familia? Familie conceputa prin intiativa ta. O facem si cand nu mai putem sa o intretinem, plecam. Prefer sa fiu cum ma numesti si sa nu incurajez astfel de activitati. In mare parte tu ai zis ce am zis eu, dar cu exemple din viata ta si oarecum mai frumos, adica daca ai o familie si vin momente grele, lupti. Nu cred ca exista vreun parinte, normal la cap, care in momente grele de ordin financiar se poate macar gandi la varianta de „plecare.” Nu ar trebui sa fie o optiune. Si uite cum prin intelegerea problemelor ii dam dnei iluzia ca poate are dreptate. Oarecum faptul ca se gandeste la acest gest e de inteles si ok. Fiind atat de bine inteleasa de unii care ma injura pe aici, in timp dna o sa creada ca sinuciderea e o solutie, o sa fie acea secreta varianta de scapare cand problemele apar de dupa colt. Copilul se va autoalimenta cu ideea ca o scoate mami la capat orice ar fi, dar mami are alte ganduri. Injurati-ma cat vreti, dar asa ceva nu trebuie incurajat.
Nu trebuie sa tansformam topicul doamnei, intr-o polemica intre noi. Ca sa intelegi …eu am pus intre paranteze cuvantul „moderat”. Nu a moderat nimeni raspunsul meu. Am facut asta ca sa te fac sa te gandesti ..daca nu cumva ai gresit. Nuam obiceiul sa etichetez oamenii si sa-i judec, pe forumuri.
Scuze pentru aceasta mica cursa, dar daca datorita ei, ai recitit macar o singura data ce ai scris si ai cugetat un pic, scopul meu a fost atins.
Scopul principal este sa mai discutam cu doamna Marissa. Sa ne spuna ce mai face, ce mai gandeste. Eu unul sunt ingrijorat pentru ea, asa cum sunt pentru orice persoana care se gandeste sa plece. Scriu rar pe aici, doar atunci cand cred ca am ceva de spus, din experienta proprie.
Sper sa auzim vesti bune doamna.
Cu prietenie
Bogdan,
Total de acord cu ceea ce spui.
Buna draga mea.Ai nevoie de un raspuns clar si concis ?Daca vei reveni aici,vei primi si raspunsul care este de fapt,rezolvarea.Este extrem de adevarat ca,cele scrise aici de catre altii,nu reflecta adevarul,doar exprima diferitele pozitionalitati ale sfatuitorilor vs situatia descrisa.Sper sa mai vorbim daca mai revi.
Consideră că e momentul s-o iei de la zero, doar că tura asta, ai copilul, deci ai o motivaţie mai puternică decât tine însăţi. Ar trebui să te ajute, dar cel mai probabil n-o s-o facă, pentru că eşti destul de încăpăţânată. Ce-ar fi să-ţi iei încăpăţânarea de-o aripă şi s-o canalizezi către a ieşi din mocirla în care cu succes ai reuşit să te afunzi? Dacă ai energie pentru ceva negativ, ai energie şi pentru a îţi reclădi viaţa din cioburile pe care te-ai trezit că le calci de curând.
Ai avut capacitatea de a studia. Superb. Ţi s-a tras de sus o palmă. Să ai studii bengoase şi să sfârşeşti mai nasol decât ai fi sperat, considerând, poate şi prin prisma educaţiei primite, că dacă ai studii, eşti cineva sau ai toate şansele să fii. Socoteala de-acasă nu prea se potriveşte şi când mergi la piaţă. E valabilă teoria asta şi în privinţa vieţii.
Diplomele alea înrămează-le, să îţi amintească de perioada ta de glorie, şterge-ţi lacrimile şi renunţă la capriciile pe care le ai. Nu zice nimeni să te ignori cu desăvârşire, dar mai pune-te pe loc secund, pentru că altcineva-i prioritar în viaţa ta. Nu l-ai făcut să-l ai şi să fii considerată ca intrată în rândul lumii şi atât, nu? L-ai făcut din dragoste.
E frustrantă situaţia ta, dar nu-i lipsită de soluţie. Majoritatea n-au locul de muncă visat şi majoritatea sunt plătiţi prost, ca să nu mai spun că muncesc ca nişte sclavi şi sunt exploataţi, cinci zile din şapte, doar ca să aibă un acoperiş deasupra capului. Găseşte un loc de muncă prost plătit, ca să îţi dai startul. 8-10 ore pe zi, o să te scutească de la a te mai gândi la tot felul de nenorociri. Râmâi cu restul. Ocupă-te de pici şi cu ce îţi mai rămâne, gândeşte-te la tine.
Stai aşa o perioadă, timp în care cauţi ceva şi mai bun. Şi tot aşa. Până reuşeşti să urci. Dacă te blazezi şi renunţi, când mai ai un suflet care depinde doar de tine, eşti vinovată. Nu contează că eşti sătulă până peste cap sau că ai făcut nenumărate greşeli din dorinţa de a avea (studii, mâncare bună, relaţii bune, haine noi, bijuterii).
Nu sunt dulci cuvintele de aici, dar cu amăreala pe care o simţi, poate simţi şi că ce-ai zămislit nu poartă vina pentru situaţia în care îi este mama şi totuşi nu face scandal. Dacă el poate, tu nu? Aveţi o suferinţă la comun. Lipsuri sunt în toate casele. Inteligenţă în mai puţine case, suflet în şi mai puţine. Adu-te la echilibru, fără să îţi dai o palmă, că ai fost deja pedepsită un pic şi înfruntă-ţi frustrările, de una singură şi apoi cu cine se mai nimereşte să fie pe lângă tine.
Dacă ăla de acasă nu te înţelege şi-i cioban, schimbă macazul, refă-ţi viaţa şi iubeşte ce ţi s-a dat să ţii în pântece. De acolo vine prima sursă de dragoste necondiţionată. Bărbaţi se mai găsesc. Nu sunt frumoase dezamăgirile, dar sunt nişte lecţii importante pe care ţi se serveşte viaţa, ca să nu mai crezi că tot ceea ce îţi doreşti are şanse maxime de îndeplinire. În general, nu tot ceea ce avem ni se cuvine, dar aşa vrem să credem. Trebuie schimbată optica. Şi cum altfel, dacă nu prin suferinţă? Poţi mângâia pe creştet, dar rezultatul n-o să fie ăla scontat. Ai răbdare cu tine şi pentru tine plus o bucăţică din tine.
Şi cel mai important punct… Nu renunţa la vise, oricât de mizerabilă ţi se pare existenţa în momentul de faţă. Mult succes.
Sper ca esti mai bine….
Abia acum ti-am citit strigatul de disperare…..Ai depasit problemele,macar in parte…??