CarmenJ

19 06 2013

stau si ma intreb ce cauta Dumnezeu in ecuatia asta ..sunt suparata in momentul asta pe el , pe mine , pe parintii mei , pe viata mea , pe mine insami ..in momentul asta ma urasc si ma detest pentru ceea ce sunt ce am devenit ..ma gandesc oare cine ghideaza legile astea nenorocite in universul asta ..stateam zilele trecute si ma uitam la stele , le vedeam asa de clare dupa ploaie , la tara fiind , incat am avut impresia ca am vazut calea lactee..si ma gandeam la dorintele mele neimpllinite si cata importanta dau faptului ca nimic din ceea ce imi propun nu-mi reuseste ..chiar nu-mi reuseste ..am ramas suspendata intre dorinta de a fiinta sau de a am desfiinta ..suspendata intre cerul instelat si pamantul cu atatea probleme nenorocite , cu atatea idealuri zadarnicite , cu atatea vise zdruncinate si nevisate ..toate cosmaruri …mi-am zis ca poate ar fi mai bine sa mor ..de fapt gandul asta l-am avut de cand picasem la facultate prima data ..si mi-am zis ca a doua oara , daca nu scap de nenorocitul de examen , fug si ma arunc in mare ..adica ma sinucid …am intrat ..dar acum ma incearca iar tendinta de ma arunca in mare ..dupa o viata zadarnicita ..un job cu bani putini , o chirie mare , un sot care ma dezgusta , si pe care il dezgust , doar copilul ne mai tine uniti , si saracia ..pentru ca vorba aia ..mai rau cu rau decat fara rau …insa acum nu mai pot , senzatia de sufocare ma cuprinde , deznadejdea la fel , gandurile sumbre m-au facut sa caut exact locurile in care pot citi si despre altii ..despre alte drame , istorii personale ..ma uit uneori pe poze vechi , de prin anii 1900 atat de vechi sunt problemele acelor persoane , incat nimic nu mai conteaza acum ..si -atunci de ce sunt condamnata la nefericire …de ce nu pot intelege ca nu mai vreau viata asta ..unde este dumnezeu sa ma ajute sa-mi limpezesc creierul si sa ma faca sa vad altfel problemele mele ..as vrea sa pot sa judec mai clar mai limpede , si sa gasesc o solutie ..chiar as avea curajul sa ma sinucid ? chiar atat de mare ar fi suferinta mea incat nu pot rezista dorintei mele , idealului meu ? ma gandesc ca poate nu sunt pregatita inca si ar trebui sa urmez o alta cale , ca sa pot sa-mi indeplinesc visul …dar totul se leaga de faptul ca nimeni nu ma spriina ..nu am aliati , nu am persoane care sa ma iubeasca , nu am pe nimeni ..doar copilul ..si acum eterna replica ..merita sa traiesti pentru copil si bla bla ..da ..insa este oare indeajuns ? poate pentru moment ..dar momentul este important pentru ca amana clipa nefasta ..deci orice moment este bun ..insa pana cand pot sa merg asa pe pilot automat …daca am sa mor , oare ce-as simti ..abolirea constiintei deci nu mai simt nimic ..da, poate nu mai simt nimic rau , insa nici nu pot sa mai simt ceva bun ..deci atunci ma voi lipsi de amandoua …nu este o solutie ..cred ca pot face ceva ..am sa mai incerc..poate chiar exista dumnezeu ..si-mi va lumina mintea ..

Anunțuri

Acțiuni

Information

17 responses

20 06 2013
Claudiu

Daca am cautat,am si gasit,caci spiritul nu doreste decat ceea ce poseda.A gasi inseamna a vedea.Cum as putea sa caut ceea ce pentru mine nu are sens? […] Nimeni nu tanjeste de dorul a ceva ce nici macar nu este conceput. (Antoine de Saint-Exupery)

Draga Carmen,

Niciodata nu vom avea parte de-un ideal,cat timp societatea e necurata.Nu trebuie sa te astepti ca totul sa fie perfect (sau asa cum iti doresti).Suferinta vine atunci cand astepti ca celalalt sa te iubeasca asa cum esti,cand asteptam ca lucrurile sa fie asa cum le vedem si cand „ceea ce suntem” nu prea gasim in jurul nostru.Trebuie sa te-astepti la mai putin din partea celuilalt si la mai mult din partea ta.
Iubirea zboara ca si-o panglica alba,chiar si urma unui punct se vede,atunci cand cade la sol.
Trebuie sa razbesti cu toate,si mereu sa te astepti ca orice faci,la mai mult de la tine si la mai putin sau chiar deloc la celalalt.Doar asa vei urca acolo,unde locul tau e pus de-oparte.

21 06 2013
Claudiu

„La mai putin de la celalalt”scz de greseala.

21 06 2013
Cami

Draga CarmenJ
Dumnezeu nu trebuie cautat nicaieri, El este in noi. La tara fiind, dupa ploaie, nu ti s-a parut ca vezi Calea Lactee, ci ai vazut-o! Iti spun asta, pentru ca sunt crescuta la oras poluat 😀 si am vazut-o si eu… la tara, dupa ploaie… si citeam numai carti de astronomie la acel moment.. 😀
Marea este un element care incarca energie, e greu sa te arunci in mare…. pentru ca marea este viata. Nu poti curma o viata… prin viata… tendinta ta spune ca defapt iti doresti viata… Si atunci..?
Senzatia de sufocare apare si in atacuri de panica si in atac de cord si…. multe situatii…
Da, merita sa traiesti pentru copil! Acest imbold te invata sa mergi mai departe si sa gasesti solutii la care nu te-ai gandit niciodata!
INTOTDEAUNA avem parte de un ideal! Idealul il construim noi! Da, nuu este totul perfect: idealul noastru nu este perfectiunea, pentru ca nici noi nu suntem perfecti. Ar insemna ca in aceasta situatie, noi nu suntem idealul nimanui. DAR SUNTEM! Numai ca inca nu stim al cui ideal suntem!
Iubeste si ofera tot ceea ce poti (nu mai mult decat poti) si ai sa descoperi ca intr-o zi primesti mai mult decat poti oferi! Si… e obositor sa faci concurs atunci! 😀 Un concurs in care trebuie sa muncesti mai mult, pentru a oferi macar egalul a ceea ce primesti.
Ai mare dreptate! Cand vrei sa suprimi totul… suprimi si dreptul tau la fericire. El ti-a fost dat, dar inca nu ai gasit calea spre el… Deci, MAINE e o alta zi, cand vei cauta acea cale.
Cu stima
Cami

22 06 2013
Bogdan

Salut carmen,

ce suporti tu cred ca e o probleme generala a fiintei umane. Ne nastem, crestem si brusc suntem influnetati dramatic de ce e in jurul nostru. Chiar si sinuciderea e o influenta a semenilor tai. Sunt niste probleme care capata atata importanta cata le dai tu voie sa aiba. In general, un om liber stie ca problemele dispar doar daca le dai tu voie sa dispara. Cand esti atat de concentrata pe ele raman evident langa tine si poate, cine stie, vor deveni in scurt timp o parte din viata ta. Asta cred ca se numeste adoptie de probleme, cand orice lucru, in loc sa ii fie vazute laturile bune, e automat transformat intr-o problema.

Eu cred ca problema in cazul tau e in mare parte cauzata de ganduri pe care tu insati ti le provoci. Practic iti faci rau singura si dai vina pe altii crezand ca o sa ajute cu ceva.

Am inteles ca sotul te dezgusta. Orice fiinta umana care e apreciata si iubita are tendinta naturala sa se imbunatateasca. Poatea ca strategia asta de a dezgusta nu e tocmai cea mai buna. Tu cat de speciala ai fi pentru un partener care te dezgusta?!

22 06 2013
Cami

Domnule Bogdan,
Eu va multumesc pentru ce ati scris. Ati subliniat un aspect care imi ridica noi intrebari interesante.
Stima,
Cami.

30 06 2013
addsalu

–––––––––––––––––
Stef a scris:
–––––––––––––––––

Carmen draga,
Totul in lumea aceasta se bazeaza pe schimburi. Schimburi de energii, de sentimente, de…sprijin. Pentru a fi sprijinita este necesar sa sprijini, pentru a fi ajutata este necesar sa ajuti. Vorbesti despre Dumnezeu….crezi ca toti putem fi fericiti ? Ce s-ar intampla daca tuturor ni s-ar indeplini dorintele ? Oare nu tu ai ales casnicia aceasta care acum, din pacate te dezgusta ? Oare nu te-ai casatorit de buna voie si nesilita de nimeni si poate, mai mult de atat, in fata lui Dumnezeu ? Oare nu tu ai decis cand si cum sa faci un compromis, cand sa renunti, cand sa rabzi si cand sa mergi pe alt drum ? Nu ii putem invinovati pe ceilalti pentru nerealizarile celorlalti. Stiu si vad ca esti frurioasa pe cei din jurul tau, poate ca te simti nevazuta….oamneii au vietile lor, problemele lor, chiar si aceia care par ca nu au, chiar si cei veseli, chiar si cei bogati…Viata este scurta, oamenii o traiesc, nu se va opri nimeni sa te duca in spate, dar cu siguranta iti va intinde o mana. Daca esti capabila, harnica si zistenta te vei prinde de mana acelui om un timp, un timp poate prea scurt pentru a realiza ceva dar suficient cat sa te ridici si sa iti iei avant.
Uite o mana intinsa aici !
Iti propun sa luam lucrurile pe rand si sa nu analizam ceea ce ai facut sau nu ai facut ci sa identifici piedicile ce stau in calea realizarilor tale. Ce anume iti doresti si nu poti obtine. Toti ne dorim lucruri pe care nu le putem obtine si daca le obtinem ne dorim altceva si tot asa. Insa este cu adevarat important ceea ce iti doresti acum deoarece nerealizarea visului iti aduce multe frustrari in suflet.
Ce zici ? Le expui intr-o ordine ? Intotdeauna exista solutii si asteapta-te ca acestea sa presupuna eforturi !
Numai bine !

–––––––––––––––––
CarmenJ a raspuns:
–––––––––––––––––

am ajutat si ajut in continuare pentru ca asta e natura profesiei mele ..insa in familie in afara de intelegerea fiicei mele , nu pot spune ca gasesc . Am dusmani in persoana sotului meu care pe langa faptul ca este las este si prost in relatiile cu oamenii ..poate iubirea nu s-a stins si cred ca totdeauna am sa am un sentiment pentru el , insa este un mincinos patologic iar el nu-si da seama , Nu e cazul sa expun faptic de ce este un mincinos ..M-a jignit si nu numai pe mine prin minciunile lui ..Nu se poate opri . Fabuleaza permanent si se autovictimizeaza ..Cand sunt fara el ma simt singura , cand sunt cu el ma simt la supraplin ..Nicicum nu e bine . Gresesc , si eu , normal , si-mi dau seama cand apas pedala , si m-as putea opri oricand insa dorinta sa-l vad ca sufera la vorbele mele taioase este mult mai mare ..el ma minte eu il jignesc prin desconspirare ..mi-a placut si am rezonat cu ‘…..nimeni nu ma va duce in spate ..” Da poate am acceptat usor acest lucru , si atata timp cat el a putut s ama duca in spate i-a fost bine , iar acum cand nu mai e capabil a devenit un mincinos patologic …pozeaza in victima , trece drept cel mai candid si suav finut barbat ..iar in spate cloceste cele mai perfide planuri …si da ma gandeam sa ma sinucid , poate ar fi mai usor , insa sunt prea egoista ca sa o fac ..poate sunt si invidioasa dar si invidia poate fi o forta , cei drept nu prea frumoasa si pozitiva , insa e totusi ceva decat nimic ..nerecunostinta si tradarea le condamn cel mai tare ..asta inseamna lipsa aprecierii mele ..adica acel multumesc , din recunostiinta ,fata de toata lumea ..e o tampenie sa depinda starea mea, de un multumesc , insa daca ranile sunt adanci iar lipsa de apreciere vine din copilarie , asta o face sa ramana plaga sufleteasca permanent deschisa .. cum as putea sa o inchid ..? ma gandesc ca daca tot sunt o fiinta egoista sa fac si acest lucru …
in viata mea ploua ..insa ploaia imi place ..doar ca atunci cand e prea multa deja ies ramele ..si devine scarboasa ..si vreau sa rasara soarele , insa pe el nu poti sa-l aduci cand vrei ..iese doar cand se risipesc norii …multumesc de mana intinsa ..e buna ptr toata lumea ..chiar daca e doar un salut si nu neaparat o salvare de la inec…
––––––––––––––––––-

30 06 2013
carmen

da , cu siguranta , as putea fi o fiinta dezgustatoare , in comportament , in atitudine , critica si recalcitranta , acuzatoare , si rea ca o vrajitoare ..insa eu sunt de fapt un om bun , un om prea sensibil si ranit , ranit in valoarea lui ca fiinta umana , ca persoana apartinand unei societati ..m-am intrebat daca locul meu e cu adevarat aici , insa pentru un neadaptat cred ca nicaieri nu este locul , deci nu societatea este de vina , ci eu sunt de vina ca nu-mi manageriez corect trairile , si nu acord circumstante demne de un om matur ..si da nu este nimeni obligat sa ma care in spate ..poate ca si a iubi inseamna a-ti pune sufletul pe tava , dar nici asta nu pot sa o fac pentru ca atunci cand mi-am iubit probabil parintii ei mi-au raspuns intr-un mod nu tocmai asa cum as fi vrut eu ..inseamna ca iarasi este vina mea ..acum se rasfrange pe plan sentimental , profesional , doar in relatia cu copilul am o intelegere absoluta ..nu fac o repetitie a constrangerilor mele din copilarie ..cand vorbesc nu-i vorbesc unui copil mic pe limba unui adult mare , ci ii vorbesc unui mic adult pe limba adecvata unui adult mic …comunic f bine cu copiii , de aceea lucrez cu ei , din cauza asta am antipatii la nivel colegial ..nu vreau sa se creada ca ma supraestimez si ca sunt o buna profesionista , si alte lucruri de genul asta ..in meseria mea lucrez cu sufletul , iar cand sunt cu ei sufletul meu este cel de copil doritor sa fie in preajma lor , lucru pe care nu l-am reusit in anii copilariei mele pentru ca altfel aveam o relatie mult mai buna cu adultii din ziua de azi …
si acum despre moarte …de cand mama mea a murit eu ramanand singura pe acest traiect al vietii , in aceasta valtoare imensa si infinita , ma simt singura ,,relatia mea cu ea mai avea nevoie de timp si multe cuvinte ca sa se vindece si de aceea a ramas neterminata ..nu in privinta cererilor de a-mi fi aprobate planurile sau a-mi indeplini idealurile , ci de a stabili o relatie matura intre mama si fiica ..acum acest lucru nu se mai poate ..de multe ori inconstientul meu in timpul somnului ar dori sa reinoade ceea ce nu s-a putut intampla , ca urmare travaliul meu de doliu a ramas oarecum suspendat , si simptomatic manifest asa ca de la moartea ei ,o tahicardie sinusala atat de urata nu-mi da pace ,incat e nevoie de medicatie ..fiziologic stau f bine , in urma analizelor medicale ..ca urmare nu poate fi vorba decat o somatizare a unor stari sufletesti ..care au intrat intr-un automatism eu gandindu-ma adesea ca nu am sa depasesc varsta mamei mele , si voi muri de atac de cord ..mi-am dorit dintotdeauna o relatie frumoasa cu mama , insa ea nu m-a inteles niciodata ..pe cand eu eram atrasa de ezoterism psihologie suflet ea imi pregatea admiteri la contabilitate ..cam asa decurgeau relatiile , in neintelegeri si a fost pacat ..pentru ca o iubeam o respectam , era blanda si buna , dar neintelegatoare ..se spune ca fetele isi aleg sotii dupa tati ..eu am facut invers , pentru ca relatia cu tata era si mai proasta , cred ca am ales acelasi tip de fiinta critica si care stie cu o arta desavarsita sa exploateze slabiciunile din mine , incat am ajuns o ratata fara precedent ..nu e vorba de stima de sine , sau poate ca e ….dar am obosit ..am obosit sa lupt nu cu viata , ci cu oamenii din viata mea ..daca pe prieteni pot sa-i inlocuiesc atunci cand vreau , sau pot minti ca ca s-a intrerupt telefonul ca sa inchei o convorbire fara sfarsit , familiei mele nu-i pot face asta ..sunt o fiinta plecata de acasa de la 19 ani , pentru ca nu am suportat constrangerile ..pana si colegele care mi le alegeam erau precum mama mea ..nu le placea distractia , nu intelegeau ce inseamna sa zbori , nu pricepeau ce rol are yoga …etc
am ales sa fac intotdeauna in relatia cu fiica mea tot ceea ce nu puteam realiza cu mama mea …am o relatie buna , frumoasa , ne simtim bine impreuna , timpul liber il petrec cu ea . am renuntat la prietenele care imi spuneau ca nu vor sa s eintalneasca cu mine si fiica mea , ci doar cu mine comentarii facute de fata cu fiica mea ..si care ar fi trebuit sa fie reactia mea ..vai ce incantata sunt ca am prietene ..nu ..nici macar nu ne-am mai intalnit mai apoi ..pentru ca ele nu inteleg relatia mea cu copilul meu …
sunt obosita de viata pentru ca asemeni unor luptatori ar trebui sa ma odihnesc ..insa ce mi de ofera ca recompensa acum in lupta asta pentru viata ..sunt terenuri mlastinoase pe careas vrea sa stiu sa le asanez .. daca voi reusi voi obtine recolta f buna insa e greu …

30 06 2013
Cami

Draga Carmen,
suna interesant ceea ce spui si partial imi suna cunoscut…. Faptul ca tu te simti profesionista la locul tau de munca nu inseamna ca te supraestimezi, da in mod cert reiese ca iti place munca pe care o faci. Inteleg ca te descurci bine in relatia cu micutii, mai putin in relatia cu adultii. Din pacate, in viata trebuie sa explicam unele lucruri ca si unor copii, pentru ca adultii sa inteleaga ca niste oameni mari. Dupa exprimarea ta inteleg ca esti o persoana inteligenta, s-ar putea ca prin prisma experientelor traite, tu sa nu alegi persoane dupa acelasi tipar cu mama ta, dar sa folosesti tu tiparul de comportament de atunci si sa directionezi relatia catre ceea ce a fost atunci. Poate am dreptate, poate nu.
In privinta prietenelor care nu accepta intalniri la care sa participe si fiica ta, mi se pare cel putin ciudat. Situatia asta am intalnit-o doar atunci cand persoanele adulte voiau sa discute lucruri care nu sunt pentru copii. Cata vreme insa, aceste prietene au ceva de spus despre fiica ta, ramane sa analizezi daca au dreptate si atunci sa corectezi ceva, sau daca nu au dreptate, sa le explici frumos, de ce nu au dreptate. Ce ar insemna daca, atunci cand ni se aduce o critica punem capat relatiei? Pana la urma, un prieten adevarat te mai si critica. Nu spun ca ele au dreptate, pentru ca nu cunosc contextul.
Din tot ceea ce ai scris, imi suna ciudat ultimul rand.
Sper sa te mai gandesti la ceea ce ai de facut si sa ai numai ganduri bune.
Cu stima,
Cami

30 06 2013
Bogdan

E f. frumos ca vrei sa zbori. E greu sa zbori nefiind asistata de persoanele carora le place zborul sau cel putin nu inteleg sentimentul. Sa poti sa te manifesti in adevarata fiinta e greu, sa gasesti si persoane care sa sustina ceea ce tu crezi e si mai greu. De aceea a obtine persoane care sa te sustina nu trebuie sa fie o conditie pentru evadarea ta, ci persoanele care te vad evadand sa devina brusc adepti pasiunii tale. N-ai nevoie nici de mama, nici de tata, dar conditia e sa crezi (in cea mai puternica masura) ca drumul pe care il vei apuca si atitudinea pe care o vei avea sunt maximul din ceea ce vrei tu sa fii. Altfel e doar o lupta cu umbrele. Si dintr-o lupta cu umbrele niciodata nu iesi in castig, pentru simplul fapt ca nu lupti pentru fericirea ta, ci pentru acceptarea altora. E mereu acel joc intre indoieli, depresii si alegeri sub semnul intrebarii. Are rost sa joci un astfel de joc? Dar daca alegi sa nu il joci trebuie sa fii CLARA, fara indoieli, fara remuscari, sa fii pur si simplu sigura ca deciziile pe care le iei sunt ale tale si sunt cele bune. Cand esti absolut sigura in legatura cu un lucru, nu ai cum da gresi. Doar cand incepi sa te indoiesti apar problemele.

30 06 2013
Stef

Ar fi excelent daca ati incerca sa traiti viata dvs si nu viata fiicei……
Ceea ce nu putem avea cu si de la parintii nostri, nu putem construi in relatia cu copiii nostri deoarece noi interpretam de fapt tot rolul de copii, le oferim copiilor ceea ce noi ne dorim si omitem ceea ce ei isi doresc cu adevarat.
Ma astept la o contrazicere, insa stiu foarte bine ca odraslele ne urmeaza sfaturile, ne imita comportamentul, ne asculta doar pt a ne face pe plac avand o oarecare mila fata de noi…”nu pot sa o supar pe mama” si un simtul datoriei extrem de dezvoltat in astfel de cazuri.
Nu stiu si nu vreau sa stiu mai multe despre tipul de relatie pe care il aveti cu fiica, nu contest ca este o relatie frumoasa, insa nimic nu este perfect si tot ce pare extraordinar creeaza probleme launtrice la care nici nu ne gandim, fie ele create pe fundamentul unui sentiment pozitiv gen atasament, dependenta, etc.
Mirarea mea este ca mesajul, de fapt, a inceput cu o alta directie …cand, de fapt, ati scos la suprafata adevarata problema.
Aveti prea multe probleme de rezolvat ca sa va indreptati spre suicid si o fiica pe care o iubiti prea mult, asa ca va doresc mult succes in rezolvarea problemelor ! Mergeti neaparat la o terapie pe psihanaliza.
Numai bine !

30 06 2013
Stef

In privinta intalnirilor dintre adulti si copii, acestea sunt benefice insa nu cu orice ocazie. Fie ea copila sau deja adolescenta, fiica este de dorit sa se intalneasca cu prietenele ei, fete si baieti, cu care sa poarte discutii specifice varstei sale, cu care sa interactioneze si cu care sa aiba chiar si momente mai putin bune pt a invata sa depaseasca frustrari, stari de tensiune, pt a invata sa concilieze, etc.
Daca tu vei merge mereu la intalnirile cu persoanele adulte impreuna cu fiica ta este absolut normal ca aceste persoane sa nu se simta in largul lor langa un copil care, prin simpla lui prezenta, impune un vocabular controlat, atentie, implicare in discutii, etc. Asadar, incearca sa mergi la o terapie pentru a reusi sa privesti lucrurile si din alta perspectiva.
In fond si la urma urmei te simt destul de hotarata in ceea ce faci si suficient de convinsa ca nu gresesti. Tu alegi daca doresti sau nu sa mergi la o dezvoltare personala. Am vazut chiar ca ai mentionat ca esti pasionata de psihologie.
Mult succes !

1 07 2013
Cami

Chiar daca sunt de acord cu Stef, mie nu mi-e limpede un aspect: comentariile facute de fata cu fiica ta se refereau la ea, sau erau comentarii pe care ea nu ar fi trebuit sa le auda?
In rest, daca este cum a inteles Stef, atunci, el are dreptate… chiar daca…. mai ustura… ce spune.
Stima!

1 07 2013
Stef

Mai adaug doua lucruri, aspecte.
Defineste tu pentru tine ce inseamna a ajuta. Profesia exercitata este doar un tip de ajutor, asa….multi poate avem profesii cu implicatii sociale mai mari decat altele( medici, asistenti sociali, etc). Insa atata timp cat tu esti platita pentru acest lucru ajutorul tau este clar conditionat. Gandeste dincolo de profesia ta. Deja profesia exercitata este un schimb corect: tu muncesti cu pasiune si primesti bani pentru asta !
Pana acum vad scrise doar sentimente negative. Sotul este mitoman, colegii sunt neprofesionisti, prietenele nu accepta intalniri in care sa includa si copiii.
Spune-mi, tu mergi la intalnirile fiicei tale ? Cam cat de stanjenitor ar fi ? Crezi ca fata ar fi exclusa din grupul de prieteni deoarece vine cu mama la intalnirile adolescentilor ? Da, evident !
Stiu, te vor infuria mesajele mele, iar eu ma bucur daca va fi asa deoarece asta te va determina sa gandesti lucrurile si altfel chiar daca nu iti place.
Nu poti construi o lume a ta, cu oamenii tai.
Iti doresc numai bine si imi pare rau ca a fost nevoie sa te superi, insa sunt lucruri pe care poate nimeni nu va avea curajul sa ti le spuna in fata !
Toate cele bune !

6 07 2013
carmen

multumesc ..am citit cu atentie tot ..nimic nu ma infurie din ceea ce ati scris ..sunteti niste oameni inteligenti si intelegeti ce inseamna empatia ..ca urmare nu am motive sa ma supar ..asa este ..si prietenele fiicei mele se simt stanjenite de prezenta mea atunci cand sunt in vizita la ea ..si nici eu nu ma bag ..doar le urmaresc de la distanta..nu am voie sa renunt la prietenele mele adulte , pentru ca va fi un comportament pe care fiica mea din „mila” ptr mine il va invata de la mine , si la randul ei va fi o „neadaptata „in relatia ca viitor adult ..adica va intelege ca a stabili o relatie cu cineva implica o renuntare la mama ei si va deveni si mai dependenta si poate sufocata mai tarziu in relatia cu mine …oamenii ajung sa aibe ganduri suicidare pentru ca atunci cand striga ajutor nu este nimeni sa le raspunda ..sunt unele situatii existentiale in viata mea , nu vreau sa le numesc probleme , pentru ca asta implicit parca are o conotatie cam negativa atunci cand spui cuvantul , situatii pe care va trebui sa le rezolv ..imi plac , inca odata spun , opiniile voastre ..

7 07 2013
Stef

Carmen,
Ma bucura faptul ca intelegi acest aspect si chiar mai mult decat ma asteptam. Dupa cum observi si tu ai aceasta tendinta de a tine lucrurile sub control, ceea ce trimite clar catre dorinta de a controla realitatea. Evident, de cele mai multe ori, realitatea este cea pe care noi o construim si o interpretam in acel moment folosind bagajul de cunostinte si de comportamente, experiente, etc acumulate pana in acel moment. Insa, relitatea nu este numai a nostra ci si a celor din jurul nostru.
Da-ti voie sa iti dedici tim tie si prietenelor tale vorbind despre problemele adultilor si da-i timp fiicei tale sa isi traiasca cei mai frumosi ani ai vietii, sa se formeze si sa ajunga sa aiba pareri proprii, chiar sa te contrazica atunci cand considera ca este nevoie. Multi oameni puternici sunt rezultatul unor lipsuri in relatia cu parintii. Si ? Tu nu ai fi gandit cum gandesti acum daca relatia cu mama nu ar fi avut lipsuri. Este ok asa cum este, poate este momentul sa traiesti prezentul chiar daca nu iti place foarte mult cum arata. De aceea evadezi in trecut si nici acolo nu te indrepti spre momentele frumoase ci reactualizezi momentele grele pe care le aduci pur si simplu in prezent printr-o inversare de roluri. Si uite asa, fiica ta este posibil sa aiba ceea ce tu nu ai avut pe de o parte, si sa-i creezi alte lipsuri pe de alta parte. Te caznesti prea mult, ti-e teama sa le lasi sa curga ? Te simti mai in siguranta daca stii ca poti preveni momentele dificile, raul, suferinta ? Nu poti preveni foarte multe. Tu nu esti ea, iar ea nu este „tu”. Lasa lucrurile sa mearga curga, sa se indrepte catre ceea ce tind, nu construi baraje si nu le directiona prea mult, vei ajunge sa nu le mai poti stapani, barajele se vor rupe si va veni viitura peste toti cei din jurul tau.
Relatia cu sotul se poate indrepta. Incearca sa intelegi de ce minte. Exista un motiv. Frica de reactia care vine din partea ta, diferenta de opinii, castigul, imaginea, ce anume il determina sa schimbe, sa infloreasca sau sa ascunda adevarul ? Gandeste-te ca reactia lui este de fapt o reactie la atitudinea ta. Incearca sa iti schimbi atitudinea si observa cand isi schimba si cum isi schimba comportamentul sau daca si-l schimba. Pentru asta este necesar sa iti pese, sa ai rabdare, este o munca de „detectiv”. Cel mai probabil are probleme ce ii ating imaginea de sine si incearca sa o imbunatateasca, sa se puna intr-o lumina buna, etc. Intreaba-te de ce face asta ? Ce anume ii lipseste si daca ai completa acel gol ar mai rectiona la fel……
Pe de alta parte si tu ai nevoie de satisfactii si acestea nu vin numai din relatia cu sotul si cu fiica ci din propriile actiuni. Ce vise ai si cum lupti si cat lupti spre a le duce catre materializare ?
Numai bine !

26 07 2013
carmen

de ce minte omul ..de ce ii place s aminta ..de ce alege minciuna in locul adevarului ..de ce nu minte inteligent …cand minti inteligent inseamna ca ai o anume stima fata de intelectul celui pe care-l minti ..daca ii aduci niste argumente puerile sau daca ii torni o minciuna sfruntata si care-i sfideaza inteligenta si pe care o mai si sustii cu inversunare si il faci parca prost in fata …cam asa se prezinta minciunile lui …nu ma deranjaza ca sunt mintita ..mai mult ma deranjaza ca ma minte prost ..am zis ca atat il duce capul , poate n-are destula inteligenta si el poate chiar crede ca minciuna lui e una enorm d ei nteligenta …si totusi accept ..recunosc ca am unele beneficii materiale de pe urma asta si atat ..
..

12 08 2017
Carmen

Si pana la urma dupa o lunga absenta am ales viata. Am divortat, fiica mea are prietenele ei, a crescut, eu le am pe ale mele, insa un gol existential tot am . Umblu prin calatorii excursii , si caut un loc sa.i spun acasa. Ajung acasa vreau sa plec iar . Doar munca fiica mea si excursiile ma implinesc. Golul nu l reprezinta absenta sotului in nici un caz. Este ceva ce nu a fost umplut la vremea potrivita in copilarie. Ce anume ? Cred ca intelegerea din partea parintilor. Ptr a te dori mort ptr a te determina sa mori ptr a te condamna singur la moarte iti trebuie curaj ? Eu atunci sunt o lasa fiindca am ales viata? Am ales sa.mi infrunt fricile ? Fobiile ? Prefer sa fiu o lasa in viata decat o curajoasa moarta. Cu treburile lasate neterminate. Imi place Dumnezeu am o relatie speciala cu el ii mai vorbesc iar el imi raspunde prin evenimentele care se intama in viata mea. Tot ce nu merge bine este de fapt o cale gresita in lectia predata. In viata asta suntem si profesori si elevi in acelasi timp .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: