Adriana

15 05 2013

Buna!Ma numesc Adriana.M-am uitat peste unele comentarii si am descoperit ca sunt atat de multe probleme mult mai mari si mai importante decat a mea si mi-am dat seama cat de prostesc ar putea suna ce am eu de spus. M-am gandit de cateva ori la sinucidere,dar nu am curaj sa fac asta.Sincera sa fiu,nici nu stiu care e problema mea,stiu doar ca am ajuns sa ma urasc.Am doar 14 ani si ma simt ca un copil prost care niciodata nu stie ce vrea.E frustrant ca daca as spune cuiva ce simt nu m-ar lua in serios,nici eu nu reusesc sa fac asta uneori.Cred ca cea mai mare problema a mea e timiditatea.As vrea doar ca cineva sa ma indrepte pe calea cea buna si sa ma ajute sa nu ma mai gandesc ca mai bine nu m-as fi nascut.

« »


Acțiuni

Information

  • Dată : mai 15, 2013
  • Categorii : Adriana

53 responses

15 05 2013
aida (21:37:26) :

draga Adriana,

incearca sa stai singura in camera ta pentru cel putin o ora,si incearca sa iti faci ordine in ganduri… Ai doar 14 ani…ai o scoala de terminat! incearca sa te gandesti doar la tine,la ce ai in prezent si la ce ti-ai dori sa ai in viitor si la cum ai putea sa obtii acele lucruri! Trebuie sa avem un tel in viata…vise,dorinte!
Inca poti copilarii…nu e momentul sa te gandesti la alte lucruri cum ar fi cum sa faci bani,baieti,etc…ai timp dupa ce iti termini studiile! si credema ca o sa te saturi rapid!
eu una imi doresc sa am din nou varsta ta sa ma pot bucura din nou de bucuriile aduse de aceasta varsta!
Esti un copil,dar nu prost….e normal ca la varsta ta sa iti doresti mai mult,dar credema ca atata timp cat ai unde sa stai,ai parinti care te iubesc si esti sanatoasa,nu trebuie sa ceri mai mult!multumeste pt ceea ce ai…si vei primi mult mai mult….fara sa ceri!
Cat despre sinucidere,ma bucur ca nu ai avea curaj….nu ai de ce! nu merita nimeni si nimic sa iti iei viata…care poate deveni atat de frumoasa daca stii sa o privesti si daca stii sa lupti pentru a fi fericita!
Mi-as dori sa te cunosc mai bine….spune-mi despre tine…(ce faci,scoala,parinti,frati/surori,prieteni..etc!)

O seara linistita iti doresc.
Cu prietenie,Aida!

Răspunde
16 05 2013
Adriana (17:56:04) :

Draga Aida,

Ma bucur foarte mult ca mi-a raspuns cineva si iti multumesc pentru sfaturile tale.Eu nu am avut niciodata incredere in mine si asta a dus la „ura de sine” cu care ma confrunt acum.
La scoala iau note foarte bune,dar nu stiu daca este dorinta mea de a invata sau dorinta de a nu-mi dezamagi tatal,care pune mare pret pe note,desi pe mine un 10 nu ma bucura,mai ales cand nu e luat pe merit.Nu stiu de ce,dar mereu simt ca trebuie sa fac sau spun ceva mai mult decat simt ca sa il impresionez.Nu e o aiureala,doar sunt singura la parinti,nu am cu cine sa concurez?El ma iubeste oricum,dar nu pot fi eu insumi in preajma lui pentru ca nu simt ca il intereseaza adevarata eu ci doar notele pe care le iau.Cred ca lucrul asta e unul dintre cele care ma face sa nu ma mai suport.Altul ar fi ca nu pot spune ce vreau cui vreau.Mereu ma opreste ceva sa spun anumite lucruri si mereu imi inchipui cum ar fi daca as fi spus ceva.Urasc sa imi fac scenarii care nu se vor intampla niciodata.

Răspunde
16 05 2013
aida (19:17:20) :

Draga Adriana,

Ma regasesc in povestirea ta…Timida,nesigura pe mine,frica de a nu spune ceva gresit,frica de ai dezamagi pe cei dragi… Eu sunt asa datorita mamei mele….care (ea zice ca pentru a ma ambitiona) imi spunea mereu ca nu sunt buna de nimik,k nu stiu sa fac nimic bine,ca sunt o proasta…etc! imi era frica de ea…nu reuseam sa fac nimic din proprie initiativa tot timpul o intrebam pe ea prima ca nu cumva sa gresesc…si uite asa mi-am pierdut controlul asupra propriei mele vointe!

Cred ca ar trebui sa vorbesti despre asta cu parintii tai…eu am 23 de ani si de abia acum am reusit sa imi fac curaj sa le spun sincer ceea ce simt….si credema ca regret ca nu am facut-o mai devreme,ma simt eliberata si impacata!
Orice problema ai avea,ei sunt primii care trebuie sa afle…ei vor stii cum sa te sfatuiasca ,sa te protejeze si sa te ajute!
Esti unicul lor copil…si ei sunt parintii tai…comunicarea te va ajuta!

O seara placuta…
Cu prietenie,Aida!

Răspunde
16 05 2013
aida (19:23:22) :

si nu uita sa faci tot timpul ceea ce iti simti tu…nu ce vor altii sa faci!
sa nu iti fie teama sa iti spui punctul de vedere…

Răspunde
17 05 2013
Adriana (13:38:45) :

Iti multumesc pentru sfaturi,sunt unele foarte bune.Dar nu stiu exact ce sa ii spun tatei.Cu mama ma inteleg foarte bine si i-am spus intr-o zi ca vreau sa vorbesc cu un psiholog,pentru a ma ajuta sa imi depasesc timiditatea.De fapt eu as vrea sa ma ajute in general cu tot ce simt/gandesc.Cred ca am nevoie de un astfel de ajutor de cand ma tai cu lama;ma sperie calmul ce ma cuprinde cand imi privesc sangele curgandu-mi pe mana.Ma simt ca o nebuna si am impresia ca „autoranitul” devine un drog pentru mine. Ajutor!Simt ca ma prabusesc intr-o noua stare de tristete. 😦

Cu sinceritate,
Adriana.

Răspunde
17 05 2013
IM (15:21:20) :

Draga Adriana,

Am stat mult sa ma gandesc daca sa-ti raspund sau nu. Daca este bine sa-ti raspund sau nu.
Fata mea a avut prima tentativa de sinucidere exact la varsta ta. Tot fara motiv. Sau fara un motiv intemeiat. A vrut sa se arunce de pe un bloc. Atunci nu a avut curaj. Dupa doi ani, a avut curajul sa infaptuiasca acest gest irational. Prin spanzurare.
Nu suferea din dragoste, nu era abuzata …NIMIC! Avea tot ce ar trebui sa aiba un copil si sa fie fericit.
Greseala ei( banuiesc, ma gandesc la asta de cand a facut murit, nici nu mai stiu daca e vorba de 3 sau 2 saptamani, vreau sa uit acea data) cred ca a fost ca nu a discutat cu nimeni.
Incearca sa vorbesti cu cineva in care ai incredere. Daca nu ai pe nimeni …discuta aici.

Răspunde
18 05 2013
Adriana (18:35:59) :

Draga IM,

Imi pare nespus de rau pentru ce s-a intamplat cu fiica ta.Si cu cat ma gandesc mai mult cu atat mai bine inteleg cata durere as lasa in urma mea daca as face acest gest.Multumesc ca mi-ai raspuns.Iti doresc numai bine.

Răspunde
18 05 2013
IM (20:22:59) :

Draga Adriana,

Am vrut sa dorm. Am facut rost de niste medicamente mai puternice care sa ma amorteasca si sa dorm. Dar mi-am dat seama ca nu am fost sincer cu tine si de frica sa nu gresesc, am trimis un mesaj intr-o limba de neinteles pentru tine sau alti adolescenti,. M-am sculat din pat si mi-am zis ca daca gasesc un raspuns de la tine sa scriu mai mult.
Semeni mult prin cea ce scrii si cum scrii cu fata mea. Probabil ea nu a avut inspiratia si curajul tau sa ceara ajutorul. Daca facea asta eu nu eram acum pe acest site. Si nu te cunosteam. Draga mea, gandurile astea sunt ingrozitoare si TREBUIE impartasite unui psiholog. Stiu ca pentru tine, pare o idee tampita! Stiu acum( prea tarziu) ca fetita mea, care era buna prietena cu noi nu a putut sa ne spuna prin ce trece, sau poate doar ca are aceasta idee obsesiva de a murii, si a refuzat sa vorbeasca cu noi …ca sa nu ajunga la un psiholog „cretin”! Asa cum a ajuns dupa prima incercare. Dar ea, prin aceasta atitudine, a refuzat sa-si trateze o trauma, o problema foarte importana, care a omotat-o. Trebuie sa constientizezi ca ai nevoie de ajutor. Ca aceste ganduri nu-si au rostul in capul unei adolescente si mai ales ca nu dispar de la sine. Asa cum o fractura nu se vindeca fara un gips! Poti cauta, daca simti ca nu poti avea incredere in parinti, acest „gips” aici. Suntem intre prieteni. Dar daca simti ca parintii tai te iubesc( si asta este un caz FOARTE PROBAIL!), trebuie sa-i implici in procesul de salvare a vietii tale. Indiferent daca este vorba de un gand de suicid sau de anumite probleme care duc la acest gand si te streseaza. Aceste probleme nu pot fi minore, asa cum sustineai in primul tau mesaj. Nu raporta problemele tale la problemele celor „mari”. Discuta problemele tale cu cine crezi de cuvinta, dar constientizeaza ca trebuie sa ceri un ajutor. De preferat intai parintilor tai si apoi unui psiholog!
Intelege te rog ca si problemele tale sunt foarte mari si ai nevoie de ajutor ca sa le depasesti.

Cu multa dragoste si prietenie.

Un tata indurerat si foarte, foarte trist,

I.M

Răspunde
19 05 2013
Adriana (18:27:22) :

Draga IM,

Poate te surprinde,dar chiar mi-as dori sa vorbesc cu un psiholog.I-am spus mamei si nu stiu daca a inteles ca am nevoie de asta cat mai urgent.Banuiesc ca ar trebui sa ii spuna tatei ca sa putem merge sa cautam unul,dar nu cred ca a facut asta.As vrea sa ii pot spune eu,dar nu stiu cum.

Cu sinceritate,
Adriana.

Răspunde
19 05 2013
addsalu (19:23:06) :

Draga Adriana,

Daca esti din Bucuresti, e relativ simplu. Suni la 116 123 si soliciti o programare. Cel mai important acum este sa te stim ok!

Cu totii avem nevoie de ajutor, la un moment dat in viata!

Cu prietenie,
Adrian

Răspunde
20 05 2013
Adriana (18:52:30) :

Problema e ca nu sunt din Bucuresti,ci dintr-un sat din celalalt colt al tarii. Mama a inteles gresit dorinta mea de a vorbi cu un psiholog(mie mi-ar placea aceasta meserie si ea crede ca vreau sa imi povesteasca cineva ce si cum), dar eu vreau sa ma ajute sa imi schimb gandirea,caci chiar daca ceva s-a schimbat,la un impuls tot as putea ajunge in extrema din care am reusit sa ies si as putea face ceva ce nu mi-as dori sa fac.Va rog,spuneti-mi ce as putea face acum.

Răspunde
22 05 2013
Claudiu (03:17:47) :

Nu cred ca o sa te ajute prea mult faptul ca vrei sa nu mai gandesti in felul tau.O sa vezi ca la un moment dat in viata vei intampina diferiti oameni si diferite incercari care nu le poti ocoli cu altfel de gandire.Trebuie sa inveti din ele,sa treci peste ele,doar asa nu vei ramane blocata intr-un loc.Mai ai mult inainte,nu cred ca ar trebui sa-ti faci vre-o grija in privinta gandirii.Multa bafta.

Răspunde
22 05 2013
IM (13:11:29) :

Era vorba despre schimbarea( eliminarea) gandului de sinucidere. Claudiu, crezi ca nu este bine sa-i schimbe un phiholog gandul asta?
Crea ca ai citit un pic neatent mesajul ei.

Răspunde
25 05 2013
IM (03:54:38) :

Draga Adriana,

Eu am tot intrtat pe aici, sa vad daca ai mai scris, sa vad ce mai faci. Pentru ca eu sunt sincer ingrijorat din cauza situatiei in care esti.
Tu ce ai vorbit cu mama ta? I-ai spus de gandul tau? Sau doar ca vrei sa vorbesti cu un psiholog? Parintii au tendinta sa isi priveasca odraslele ca pe niste copii prostuti, pana acestea incaruntesc. Cred ca ar fi bine, daca nu ai fost destul de explicita, sa reiei discutia.
Scriam mai sus despre problemele tale. Ca nu pot fi minore daca te-au facut sa te gandesti la sinucidere. Care sunt aceste probleme? Hai sa vorbim despre ele.

Răspunde
25 05 2013
Adriana (18:57:24) :

Draga IM,

Sincera sa fiu nu stiu exact ce ma determina sa gandesc asa.Mereu am fost o fire timida,sau cel putin asa spune toata lumea,pentru ca de cele mai multe ori nu spun ceea ce gandesc.La ore nu imi place sa raspund sau sa merg la tabla,chiar daca am note foarte bune.Nu ma picep sa iau initiativa,fac mereu ce spun ceilalti.Si tatal meu spune ca nu ma descurc pe cont propriu.Nu am deloc incredere in mine si imi pasa mult prea mult de ce spun sau cred ceilalti despre mine.Simt ca locul meu nu e aici.Si in ultima vreme am devenit egoista si ipocrita.Ceea ce vreau sa schimb la gandirea mea e ideea ca sunt o idioata si ca nu merit nimic din ceea ce am.As fi vrut ca un psiholog sa ma ajute cu distrugerea acestor ganduri,care ma fac sa ma simt mereu ca o fetita ce nu poate lua decizii si de care isi poate bate toata lumea joc.Mi-e frica de momentul cand voi merge la liceu, ma tem ca nu ma voi descurca(nu cu invatatul,ci cu..socializatul).

Răspunde
26 05 2013
IM (04:55:23) :

O sa fiu foarte sincer cu tine. In acest domeniu nu am studii si vorbesc doar din experienta personala. O experienta goaznica, dupa cum stii.
Prima tentativa de suicid, fata mea a avut-o la trecerea din generala la liceu. De frica ca nu ajunge la liceul dorit …si de frica ca nu o sa poata socializa, ca nu se descurca, etc..
Cred ca a facut gestul final…pt ca i-a intrat in cap ca nu se poate integra in societate niciodata. A vazut ca nici la liceu nu s-a schimbat nimic. Presupun ca-ti suna cunoscut.
Daca a-si putea vorbi cu ea acum i-as spune sa fie EA, in primul rand mai prietenoasa. Sa incerce EA, sa nu indeparteze pe toata lumea. Sa faca gesturi simple, normale: sa raspunda la un SMS al unui coleg, sa raspunda la telefon chiar daca apelantul este o persoana „nesuferita”, sa nu evite sa mearga spre casa cu un grup de colegi indiferent daca ei au alte preocupari si discuta numai „prostii”. Sa fie mai ingaduitoare cu cei din jurul ei si sa accepte ca oamenii mai fac si gesturi negandite si nu trebuie indepartati la prima greseala.
Din pacate nu mai pot sa-i spun nimic. Dar pot sa-ti spun tie si te rog sa ma crezi ca o fac cu aceeasi intensitate si dorinta de a ma face inteles ca si cum i-si scrie ei.
Intri la liceu intr-un nou colectiv. Incearca ce te-am rugat. Incearca sa te duci cu colegii la un suc chiar daca nu ai chef.
Draga mea, par chestii minore, dar te rog atunci cand ai de ales intre a face ce te rog eu si a nu face …sa-ti amintesti macar acest mesaj.
Liceul este sansa unui nou inceput, experimenteaza aceasta schimbare de atitudine te rog.
In privinta celor spuse de tatal tau, intelege te rog, ca uneori parintii au tendinta sa exagereze micile „defecte” ale copiilor in discutiile cu acestia. LUI ii este frica, vazand societatea in care traim, ca tu nu o sa te descurci. Si atunci fara sa-si dea seama ce greseala face, incepe cu cicaleala ..”nu o sa te descurci”. Asta in speranta ca o sa te motiveze.
Probabil toti parintii fac greseala asta, din pacate am facut-o si eu.
Incearca sa capeti incredere in tine pas cu pas. Fixeaza-ti scopuri pas cu pas. Astazi voi fi mai putin timida si voi ridica mana si voi iesi la tabla. Sau …astazi voi spune o gluma la scoala. Nu reusesti? Nici o problema. Incerci maine! Atata timp cat exista un „MAINE” exista speranta. Maine poti avea prieteni, iubit, pot intervenii schimbari spectaculoase care schimba radical viata ta in bine.
Cu prietenie,
I.M.

Răspunde
25 05 2013
Stef (23:31:06) :

Draga Adriana,
Spui ca tatal tau iti spune ca tu nu te poti descurca singura, ca nu poti sa faci ceva pe cont propriu. Gandeste-te un pic. Copilul, de la nastere si pana in prezent tce prin cateva etape de dezvoltare. Cine crezi tu ca are influenta cea mai mare asupra copilului, cine da directia in viata si cine decide prin comportament si exemplu cum va deveni acel copil ? Parintii au cel mai mare aport asupra dezoltarii copiilor. Nu ma intelege gresit, parintii tai nu se fac vinovati pentru gandurile tale, insa doar ei sunt cei care te pot ajuta sa corectezi, sa indrepti lucrurile in acest moment. Evident, este indicat ca totul sa se petreaca in paralel cu o terapie, cu ajutorul unui psiholog care sa discute atat cu tine cat si cu parintii tai. Astfel, parintii tai vor invata cum ce atitudine trebuie sa dopte fata de problema pe care o ai si tu la fel. Faptul ca tatal iti intareste ideea ca tu nu poti sa faci ceva pe cont propriu nu este chiar cel mai bun lucru. Dar cu siguranta o face fara sa isi dea seama cat de mult te poate afecta. Crede-ma ! Tu esti absolut normala, chiar daca esti un pic timida. Timiditatea o vei depasi si este chiar frumoasa o fata usor timida. A sa realizezi asta mai tarziu. La psiholog vei invata cum sa controlezi, cum sa gestionezi atat gandurile negre cat si vei invata sa iti dozezi sentimentele si emotiile.
Te rog incearca sa vorbesti cu parintii tai desp asta. Iti vei da seama curand cat de mult te iubesti de fapt si cat de mult conteaza sa comunici in aceste momente grele. Comunicarea iti schimba viata la 180 de grade. Nu va fi usor, stiu, insa fa acest pas imaginandu-ti ca noi toti cei de aici suntem langa tine cand vorbesti cu parintii tai despre asta. Chiar daca parintilor u le va placea asta la inceput, ei te vor ajuta sa rezisti si sa inveti sa faci fata momentelor care acum te sperie.
Numai bine, Adriana ! Eu am incredere in tine !
Scrie-ne !

Răspunde
2 06 2013
IM (14:13:00) :

Adriana, eu unul sunt foarte interesat sa citesc un raspuns.Nimic?

Răspunde
2 06 2013
Lupul Singuratic (15:50:22) :

Draga adriana … Eu unu am trecut printr-o moarte clinica. poate a fost greseala mea poate nu in fine nu stau sa imi povestesc istoria mea. dar din cate am citit in randurile de mai sus as vrea sa te rog sa incerci sa iti scimbi stilu de viata sa incerci sa cauti ceva ce sa te atraga sa te faca sa simpti ca traiesti. si eu am fost deprimat dupa o despartire si la care tin si acum am fost inchis in mine si acum. am gasit un mic refugiu in care simpt ca traiesc, am inceput sa ies in natura sa vad lumea si tot ce e frumos. si credema ca de multe ori noi nu putem vedea unele lucruri foarte inportante din simplo fapt ca nu stim ce vrem. si ca un moto simplu iti las un mic incident…

Un profesor de filozofie statea in fatza studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui. Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost cu totii de acord ca este plin. Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin. Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber. Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viatza voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip.

Răspunde
3 06 2013
Adriana (17:57:52) :

Interesanta povestea cu pietrele.Nu am mai lasat raspuns pentru ca nu stiu ce sa scriu,sunt confuza si nu stiu nici ce mai simt in ultima vreme.Credeam ca mi-am revenit,dar nu e asa.Dar nu ma refer ca mi-a revenit gandul de sinucidere,oricum apare doar intr-un moment mai stresant si dispare in surt timp,caci nu l-as putea si nici nu as vrea sa il indeplinesc.Ma bucur sa vad ca va pasa de mine,chiar daca nu ma cunoasteti.

Răspunde
5 06 2013
Adriana (19:09:53) :

Aveam nevoie de un sfat si nu stiam cui sa il cer,asa ca o sa va intreb pe voi: cum pot sa imi castig increderea in mine sau cel putin sa diminuez sentimentul de ura al propriei persoane?Va rog mult sa ma ajutati.
Va doresc numai bine.

Răspunde
6 06 2013
Stef (12:10:35) :

Adriana,
Increderea in sine se formeaza in timp, inarmeaza-te cu rabdare ! Dar sa stii ca este un proces frumos si poti sa il iei ca pe un joc exersand mereu.
Nu cred ca te urasti. Inchide ochii, imagineaza-ti ca nu ai corp, esti doar un suflet. Ce simti pentru tine ? Te iubesti sau te urasti ?
Gandeste-te ca trupul nostru este o carcasa pe care o putem imbraca cum dorim, o putem schimba dar ii putem schimba si piesele, mecanismele !
Uite-te in oglinda si stabileste ce anume iti place la tine ! Ai ochii frumosi, ok, atunci ai grija de ei, mai tarziu ii vei machia frumos. Ai parul frumos ? Tunde-l la moda, prinde-l in diferite feluri. Si tot asa. Imaginea trupului fizic conteaza destul de mult in a capata incre in tine. Spune zilnic uitandu-te in oglinda ca esti puternica si frumoasa, trebuie doar sa ai rabdare. Repeta ceea ce ii place la tine.
Apoi, in ceea ce priveste interiorul incearca sa nu iti mai ascunzi starile. Daca esti timida si te blochezi spune exact ce simti: m-am blocat ! Sunt timida. Oamenii vor stii exact de ce te-ai blocat si vor deveni mai calzi, mai ocrotitori si te vor simpatiza mai mult. Comunica, spune exact starile. Daca cineva te jigneste spune-i: sa stii ca m-ai jignit ! Nu a fost frumos ce ai spus sau ce ai facut ! Se vor duce acasa si se vir gandi de doua ori inainte sa mai faca aceeasi fapta.
Propune-ti scopuri realizabile pe care sa le poti atinge( poate un picut mai sus decat ceea ce poti face momentan). De exemplu: vreau sa citesc cartea aceasta in doua zile. Dpa ce o vei citi in timpul propus iti vei da seama ca poti !! Sau: vreau sa imi confectionez o bluza. Incearca sa o croiesti sau sa o imbunatatesti. Aceste sunt doar cateva exemple, tu cauta sa faci ceva ce iti place. Deseneaza, lipeste, confectioneaza bratari….la varsta ta poti gasi multe lucruri pe care sa le faci si de care sa fii mandra ! Colegele vor aprecia munca ta, iar incderea in tine va creste o data cu aprecierile lor !
Roaga-i pe parintii tai sa te sustina si sa te incurajeze ! Explica-le de ce ai nevoie de laudele lor !
Uite, iti propun un joc: gandeste-te si scrie-ne ce anume iti place sa faci. Cred ca ai cateva hobbyuri.
Incredea in tine o castigi realizand diverse lucruri si prin asta iti demonstrezi ie ca poti duce pana la capat o actiunedar in crederea in tine se castiga si prin aprecierea si curajul pe care ti-l dau ceilalti ! Fete de de varsta ta sunt pasionate de moda ! Ar fi un inceput !
La scoala, daca ti-e teama cand profesorii te asculta spune, repet, exact ce simti. Ridica-te in piciaore si spune: am emotii, sper sa aveti rabdare cu mine. Sau daca uiti lectia poti spune ca ai emotii si ai uitat si ii rogi sa te ajute un pic sa treci de blocaj deoarece ai invatat.
Cauta sa aderi la un grup. Comunica cu celelalte fete si baieti, intra intr-un grup de prieteni. Stiu ca uneori adolescentii pot fi foarte ritici si cruzi, dar iti garantez ca daca vei fi sincera si le vei cere ajutorul, ei te vor accepta si te vor sustine, te vor invata cum sa iti imbunatatesti imaginea si atitudinea. Plus ca te vor accepta ca prietena a lor si te vor proteja. Nu trebuie decat sa nu fi rusinoasa. Sa spui ca esti timida si nu stii sa reactionezi mereu. Fetele celelalte se vor simti bine daca le vei cere sfatul si te vor ajuta, ai sa vezi.
A prietene ? Daca ai vorbeste-mi te rog cum sunt prietenele tale si cum te intelegi cu ele !
Adriana, asteptam vesti de la tine !

Răspunde
6 06 2013
IM (16:27:02) :

Adriana, Stef a reusit sa-ti scrie tot ce doream eu si nu mi-am gasit cuvintele. Mesajul lui este extraordinar. Te rog sa incerci sa-i urmezi sfaturile.

Si te rog sa ma crezi, chiar astept vesti de la tine!

Răspunde
6 06 2013
Adriana (18:47:06) :

Stii,sentimentele imi sunt impartite:pe de o parte ma consider o persoana buna,dar pe de alta cand imi fac complimente singura ma simt ca o egoista.Hobby-uri am cam multe,dar la nimic nu ma pricep foarte bine.Imi place mult sa dansez si recent mi-am cumparat o chitara,dar nu stiu sa fac mare lucru cu ea.Imi place sa fac felicitari si bratarile acelea „ale prieteniei” impletite,dar n-am mai facut niciuna de mult.
Am doua prietene foarte bune,una dintre ele e si verisoara mea,iar cealalta e colega mea de banca.Cu ele simt ca as putea fi eu insami fara sa imi fie frica de faptul ca ar putea rade de mine sau ceva de genul.Mai sunt cativa colegi de clasa cu care ma inteleg bine.Dar,nu stiu cum sa spun exact ceea ce simt,dupa ce mereu am incercat sa ascund anumite sentimente.O intrebare:sunt timida pentru ca asa spune toata lumea sau pentru ca nu imi place sa ies in evidenta si sa vorbesc mult?

Răspunde
6 06 2013
Stef (20:03:03) :

Draga Adriana,
Ma bucur mult ca ne scrii si ca iti pui cu adevarat intrebari importante !
Intelectul tau sa stii ca este dezvoltate foarte ine si frumos si te felicit pentru ceea ce tu faci acum: incerci si vrei sa te cunosti mai bine, sa intelegi ce se petrece cu tine atat in interior cat si in exterior. Asta inseamna ca tu acum faci dezvoltare personala, exact ceea ce fiecare dintre noi ar trebui sa faca.
Timiditatea vine o data din temperament si apoi este data si de cum te vezi tu in raport cu ceilalti ( te compari cu ceilalti), cum crezi tu ca te vad ceilalti ( ce crezi tu ca gandesc ceilalti despre tine, cum te vad ei, daca te plac sau nu, etc) si de cum ti-ai dori sa fi. Daca tu ai un temperament melancolic (eu asa te vad), esti mai retrasa si mai tematoare si ai putina incredere in tine. Cu temperamentul te nasti, este o trasatura ( dar in linii mari) cu care te nasti. Apoi, tu poti educa asta, o poti repara prin atitudine, comportament, rpin exersari si prin a te cunoaste mai bine si a vedea ca nu este nimic in neregula cu tine. Poate tocmai de aceea esti timida, pt ca nu ai incercat sa spui exact ceea ce simti. Stii, Adriana, oamenilor le este frica de multe ori sa spuna ceea ce simt, insa asta sa stii ca se ve, se simte, ceilalti ” ii miros”, le ghicesc gandurile. Uite, hai sa iti dau un exemplu: un copil are o cocoasa si este extrem de timid si de speriat deoarece nu vrea ca ceilalti copii sa se uite la el mereu, sa il ia peste picior si sa isi bata joc de el. O ascunde mereu si se imbraca in haine largi, cu gluga. Cand iese afara, copii trec in fuga pe langa el si ii ridica mereu haina si rad. Stii de ce rad ? Pentru ca au descoperit ceea ce el le ascundea de fapt, iar ei sunt mandri ca si-au dat seama ca el are cocoasa. Ii ridica haina pentru a le demonstra si celorlati ca au dreptate !
A doua zi, copilul cu cocoasa iese afara imbracat intr-un maieu, le zambeste si le striga: veniti mai aproape, nu va musc, vreau doar sa ne jucam si sa va arat ca desi sunt altfel eu pot alerga si ma pot juca fotbal ! Ce ati spune daca azi stau eu in poarta, dar trebuie sa promiteti ca nu veti confunda cocoasa mea cu mingea voastra !
Toti copiii incep sa rada si se apropie curiosi pt ca ei nu au mai vazut asa ceva. „Pot sa pun mana?” Intreaba si il inspecteaza. Il intreaba daca asa s-a nascut, apoi daca se poate repara problema lui, daca se poate opera. Stii ce fac acum copiii ? Incearca deja sa gaseasca solutii pentru a repara, pt a-l scapa de cocoasa deoarece l-au acceptat si le pasa deja de el.
In urmatoarele zile il cheama afara ca sa se joace cu ei si rad cand el cade si face tumbe. Rade si el ! Si chiar daca rad, acum rad impreuna cu el, nu mai rad de el !

Vreau ca tu sa intelegi ca ascunderea sentimentelor se vede mai repede si mai usor, iar oamenii reactioneaza fix pe dos pt ca vad ca nu esti sincera si vor sa descopere ce ascunzi sau vor sa te oblige sa recunosti de fapt adevarul ! Insa daca tu le spui deschis exact ceea ce simti ei vor stii ca esti sincera site vor simpatiza.
Ai vazut, cand un baiat este impiedicat si toti rad de el, dar incepe si el sa rada si spune: asa sunt eu, impiedicat, dar sper ca intr-o zi sa ma impiedic de tine !….el devine deja simpatic ! Chiar asa impiedicat si natang cum este.

Spui ca iti place sa faci bratari ! Super ! Gasesti pe internet site-uri care te invata sa creezi anumite modele, sa scrii pe ele, etc. Incearca sa faci unele deosebite si sa le daruiesti catorva dintre colegele tale cu care ti-ar placea sa fii prietena, dar cu care nu ai interactionat pana acum. Sune: uite, eu am facut mai multe bratari, alege dintre ele una care iti place tie !
Spui ca iti place sa dansezi, frumos !!! Spune-mi daca parintii tai te-ar putea duce la un curs de dans(daca isi permit financiar). Ar fi grozav sa inveti sa dansezi la un nivel mai inalt, asta ti-ar aduce multa incredere in tine !
Nu trebuie sa stii sa faci ceva foarte bine, nu neaprat, dar faptul ca ai multe hobbyurmie imi spune ca esti o fata talentata, cu multe abilitati !
Mi spui ca ai doua prietene bune. Ai vb vreodata cu ele despre faptul ca te deranjeaza timiditatea ta ?
Tie nu iti place sa interactionezi cu ceilalti sau nu ai curaj ?
Adriana, oricum ar fi esti pe drumul cel bun si descopar in tine un copil minunat !
Numai bine !

Răspunde
6 06 2013
Stef (20:04:40) :

Suzati eventualele greseli, nu am verificat mesajul inainte de a-l trimite :).

Răspunde
7 06 2013
Cami (07:53:12) :

Draga Adriana,
ma intrebam acum daca e bine sa scriu despre mine, sau nu, insa ma gandesc ca e bine pentru tine daca ai afla ca nu esti singura care are asemenea trairi. In scoala si eu am fost o timida, considerata melancolica. Mama fiind cea care mereu ma declara incapabila si proasta. Imprejurarile au facut ca din cauza rezultatelor de la examenul de treapta I, (cum era atunci) Profesoara de matematica din clasa a IX-a m-a scos la tabla mereu cand a predat lectia noua. Asa am ajuns sa vorbesc cu voce tare in fata altora. Aveam un tic nervos cand ieseam la tabla: bagam capul intre umeri si ridicam umarul. Colegii au inceput sa rada spunand ca fac ca o broasca testoasa. Imi amintesc ca am ras si eu, am facut haz ceva vreme pe tema asta si nu imi amintesc cum … mi-a trecut de la sine. Gandurile tale le aveam si eu. Ma intrebam cat ar durea-o pe mama daca as dispare … sau daca macar i-ar pasa. Au existat mereu, ca si in viata oricui, persoane care prin atitudine ma impingeau la acele ganduri negre. Insa au existat mereu alte persoane care mi-au aratat ca viata poate sa fie frumoasa. M-am pierdut si m-am regasit chiar si atunci cand parea ca plutesc in deriva in mijlocul oceanului. Mai tarziu, din cauza profesiei, am ajuns sa vorbesc cu foarte multi oameni. Oameni cu probleme grave, mult mai grave decat problemele mele. Datorita locului in care lucram, eram bine informata si am reusit sa ii ajut la depasirea acestora. Apoi, in timp, am ajuns sa ma gandesc ca fiecare ne nastem cu un rost pe lume, dar noi nu stim care e acela. Trebuie sa avem rabdare si sa asteptam. Intotdeauna „MAINE” poate veni cu un „ceva” nou. Chiar si acum ma gandesc ca experientele din trecut au fost cu un scop.
Iesi cu o prietena la plimbare cand e timp frumos, aseaza-te pe o banca sau pe iarba si priveste cum zboara pasarile, cum cade o frunza, sarbatoreste viata, pentru ca e numai una. Ofera bucuria ta naturii, iar natura ti-o va oferi inapoi.
Atunci cand simti ca totul se prabuseste in jurul tau si in tine, cladeste cu mainile tale si bucura-te stiind ca TU ai pus fiecare caramida!
Cu mult drag,
Cami

Răspunde
10 06 2013
Adriana (19:10:21) :

Draga Stef,

Imi place sa citesc mesajele de la tine,ma inspira si ma ajuta sa vad lucrurile si altfel.Acum incerc sa invat sa nu mai pun asa mare pret pe priviri sau vorbe urate ale celorlalti si sa fac ceea ce ma face pe mine fericita.Mereu am simtit ca toate celelalte fete sunt mai frumoase decat mine,dar acum inteleg ca nu trebuie sa fiu cea mai frumoasa si nici sa am multi baieti prin preajma ca sa ma simt bine,trebuie doar sa fiu eu.Incep sa imi schimb gandirea,bineinteles inca nu am uitat de timiditate(cam deloc),dar macar reusesc sa o accept ca o parte a mea si sa ma bucur de viata cu tot cu ea.Mai am mult pana sa ajung unde mi-as dori(adica sa ma simt bine cu mine insami tot timpul,nu doar uneori),dar cred ca am facut progrese si iti multumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai dat,chiar m-au ajutat.
Cu sinceritate,
Adriana.

Răspunde
10 06 2013
Cami (22:52:12) :

Draga Adriana,
imi vine sa rad si sa plang cand ma gandesc la profesia mea… este una din meseriile ingrate in Romania: asistent social. Satisfactie materiala…. nu… dar singura satisfactie e privirea, increderea si zambetul pe care le primesti. Oamenii care nu puteau comunica, pentru ca erau surdo-muti sau aveau un diagnostic mult mai grav: surdo-cecitate, colegele mele ii trimiteau la mine si radeau: tu si surzii tai! „surzii mei” aveau incredere in mine si au invatat sa ma intrebe pe mine. Iar eu am invatat de la ei ceva din limbajul mimico -gestual. De la ei am aflat ca a existat Hellen Keller, care demonstreaza ca putem mai mult decat credem. O cauti, se gaseste pe wikipedia.
Nu am ajuns acolo pentru ca am stiut exact ce vreau. Am ajuns acolo, pentru ca mi-am dorit sa lucrez PENTRU oameni. Poate suna discriminator termenul, dar este o realitate, deoarece oamenii cu care am lucrat nu s-au simtit discriminati: tiganii din oras ma cautau ca sa le explic ce drepturi au , desi eu eram „fata rea” care le spunea clar si cu voce tare cand nu aveau dreptul… la anumite facilitati. Nu erau recalcitranti, ma cautau, ca pe un om de incredere, care le spune ce se poate si ce nu se poate. Nu am fost niciodata in pericol in casele lor. Am primit respect. Si iti spun un lucru: oamenii bolnavi, rromii, oamenii disperati, nu cunosc frica. Ei doar respecta atunci cand simt ca beneficiaza de o parere obiectiva si un sprijin real.
Nu stiu daca este profesia potrivita tie, dar la varsta ta, merita sa incerci sa iesi la tabla cand e lectie noua. Nu esti penalizata daca ai gresit, ti se explica mai bine ( TIE) si te obisnuiesti sa vorbesti in fata altor persoane. (putin egoism nu strica la faza asta) 😀
Mai tarziu iti poti defini mai clar directia in care ai vrea sa te dezvolti in viata. Esecurile, greselile, rautatile altora, …. fac parte din existenta tuturor oamenilor.
Draga Adriana, nu stiu daca te conving acum, povestind partea frumoasa a vietii mele. Poti citi si partea mai trista pe pagina mea (Camelia). Viata nu e roz. Numai ca nu stim intotdeauna unde, cand sau cum sa ii dam culoarea potrivita. Am gresit la randul meu,si poate nu am fost destul de hotarata sa fac o schimbare. Am cazut, m-am ridicat, am cazut din nou…. viata nu e o linie continua. Te rog un singur lucru: atunci cand simti ca nu exista nici o solutie, intinde-te seara in pat, pe spate si mainile impreunate pe abdomen sau pe piept, si gandeste, cu incredere, doar un singur lucru: „Doamne, eu nu stiu ce trebuie sa fac, fa Tu” . Crede-ma! Nu merg prea des la biserica, dar stiu ca asa este!
Si : ai rabdare, vei primi raspuns mai repede decat crezi… in vis, in stare de veghe.. sau cineva o sa spuna exact ce trebuie.
Doar incredere sa ai.
Nu cauta raspunsuri logice, nu crede ca doar mataniile si rugaciunile indelungate fac asta. E vorba doar de credinta. Crede!
Cu drag,
Cami.

Răspunde
10 06 2013
Adriana (19:21:50) :

Draga Cami,

Da,imi face bine sa stiu ca nu sunt asa singura pe cat ma simteam,dar si mai mult ma bucura faptul ca tu ai reusit sa schimbi ceva,sa invingi timiditatea, asta imi spune ca se poate si imi da speranta ca voi reusi si eu intr-o zi.Pot sa te intreb ce profesie ai?

Răspunde
14 06 2013
Adriana (14:15:40) :

Draga Cami,

Stii,chiar asta e in mintea mea acum,cand ma intreb ce profesie as vrea sa am in viitor:o slujba prin care sa pot ajuta oameni,ce-i drept mai mult pe plan psihic,caci mi-ar placea sa fiu psiholog.Tu le dai speranta oamenilor,chiar daca ai trecut prin atatea si te respect pentru asta.Ma ajuti sa cred ca intr-o zi voi face exact ceea ce imi doresc si ca atunci voi sti ca fac ce e bine.Dar, mereu cand reusesc sa ma simt mai bine se intampla cate ceva si iar simt ca nu o sa se termine cu bine si mereu raman cu cate o amintire care ma omoara cu cat ma gandesc mai mult la ea.

Răspunde
17 06 2013
Cami (20:29:10) :

Draga Adriana,
ma bucur mult ca tot ceea ce gandesti te indruma sa ii ajuti pe semenii tai. Felul in care ai scris si te-ai exprimat arata ca esti o persoana care invata si care cunoaste sensul cuvintelor. Ai o sensibilitate pe care o pastrezi inca doar pentru tine, dar care va trebui sa inveti sa o folosesti in viitor, in relatia cu alti oameni, in cazul in care doresti sa lucrezi pentru ei. Este un prim pas si este bun. Ce pot sa iti spun este ca niciodata nu poti fi sigur ca TOT ce faci este bun (nimeni nu are aceasta certitudine), dar confirmarea vine in timp. Uneori poate e nevoie de ani ca sa iti dai seama ca un lucru care parea ridicol, impotriva parerii sau actiunilor altora… era mai bun decat puteau ei sa faca. Unii oameni nici nu isi pun problema ca au spus sau au facut ceva gresit. Altii, se macina si se consuma pentru o greseala, care poate nici nu a fost observata. Nu trebuie sa te consumi pentru orice detaliu, important este ca ai o viziune asupra a ceea ce doresti sa fii.Nu trebuie sa iti dai verdictul singura… ca se termina rau. Uneori „raul” pe care il vedem este binele la care nici nu visam.
Daca te intereseaza latura psihica a omului, chiar daca esti atat de tanara, iti recomand sa citesti Lazarev. El are o viziune aparte, considerand ca energia personala trebuie sa fie in armonie cu energia universului si divinitatea. Pana la urma, inclin sa cred ca a fost unul din factorii care m-au facut sa inteleg ceea ce cautam de multa vreme si sa aleg un alt drum… Al meu.
Pot sa iti spun un lucru sigur: mereu exista ceva care sa te indrume cum sa mergi mai departe, trebuie doar sa crezi, sa ai rabdare, ori sa cauti, pentru ca acele lucruri vin. Trebuie sa fii TU, mereu, chiar daca simti ca exista impotriviri.
Trei lucruri sunt esentiale:
1. Sa faci lucrurile in asa fel incat sa nu defavorizezi pe unii, dar sa ii ajuti pe ceilalti (asta se refera si la persoana ta)
2. Sa ai o viziune asupra consecintelor faptelor sau vorbelor tale
3. Sa ai un scop definit.
Explic in ordine inversa:
Scopul ales de tine nu priveste pe nimeni, decat pe tine. Acest scop, ales de tine se raporteaza la ceea ce tu simti ca viata iti cere. Acest scop te defineste pe tine si nu alte persoane sau interesele lor.
Chiar daca iti urmezi viata si gandurile, vei invata ca sunt momente cand trebuie sa spui ceea ce doresti sau ceea ce nu doresti si nu ai obligatia de a justifica nimanui. Un lucru simplu: „vreau” sau „nu vreau” . Se intampla in viata sa facem compromisuri. De preferat este sa spunem ce gandim si sa specificam ca in ciuda a ceea ce gandim, acceptam o exceptie ( se exclud variantele compromisului care ne poate pune in pericol, impotriva moralei sau legii-normal). Dar poti refuza frumos si hotarat daca e cazul (aici apar prietenii adevarati si dusmanii declarati 😀 )
Primul punct e cel mai greu, dar aici e vorba de .. diplomatie. Nu o avem intotdeauna la noi… inspiratia vine prea des dupa consumarea evenimentelor. Dar legea bunului simt iti spune mereu ce e mai bine sa faci.
Din ceea ce ai scris, sunt sigura ca acest drum ti se potriveste si te incurajez sa mergi mai departe.
Esti o fire sensibila si capabila, asa incat merita si societatea oameni de valoare precum esti tu.
Crede in puterile tale, iubeste viata si iarta-i pe cei care nu inteleg!
Cu stima,
Cami.

Răspunde
15 06 2013
IM (20:10:18) :

Buna Adriana,

Recunosc ca nu am intrat de mult timp aici. Nu din cauza ca nu-mi mai pasa de tine …dar sincer nu am putut. Uneori egoismul, tristetea, depresia, infrang dorinta de a ajuta. TU GANGESTI EXACT CA FATA MEA! Care acum este ascunsa pe undeva prin casa intr-o urna! Si eu nu vreau sa stiu unde este. Ca-mi vine sa iau urna aia in pat si sa dorm cu ea in brate!
Fata mea mi-a spus inainte cu aproape un an ca ” cel mai interesant domeniu al cunoasterii este creierul uman”. Si ca renunta la informatica( era eleva eminenta la probabi cel mai bun liceu din tara) pentru facultatea de medicina cu specializarea psihiatrie. Am incurajat-o. Dar a murit. Asemanare de varsta si caracter ma ingrijoreaza enorm.
Recunosc si-mi cer scuze atat fata de cei care au mai scris aici cat si fata de tine ca nu am avut puterea sa citesc toate raspunsurile primite, de cand nu am mai intrat. Eu unul nu pot citi toate sfaturile astea( FOARTE IMPORTANTE PT TINE!!!) dar care-mi dau un sentiment de vinovatie ca nu am fost in stare sa le dau eu insumi, fetei mele.
Retine te rog, ca nu este totul in ordine si aceasta dorinta de a intelege ce se intampla in ” capul” omului poate fi super OK …dar si un semn de depresie.
Am scris aceste randuri cu gandul la tine, cu multa prietenie si poate din cauza situatiei in care sunt, fara sa exagerez …chiar dragoste.

Nu voi putea infia niciodata un copil, pt ca nu o sa inlocuiasca niciodata copilul meu iubit, dar pot in aceste clipe sa ma gandesc la tine cu dragoste.

O sa-l rog pe admin sa nu-mi stearga semnatura cu numele meu real pt ca sa intelegi, ca-mi pasa enorm de tine si sa vezi numele celui care ii pasa de tine in viata asta, reala.

Ma numesc Marian, am 54 de ani si fata mea de 16 ani …s-a spanzurat cu mine in casa. Si asta spune tot draga Adriana. Pentru un parinte, cat ar parea el de insensibil sau iresponsabil …viata nu mai are rost si sens, cand copilul lui sufera atat de mult, incat sa prefere sa-si ia viata si el nu-si da seama.
te rog sa ma crezi.
,

Răspunde
30 06 2013
Adriana (08:06:07) :

Sper din tot sufletul ca nu va pare rau ca mi-ati raspuns,pentru ca fara aceste raspunsuri si incurajari chiar nu stiu cum m-as fi descurcat.Cred ca de multe ori am fost enervanta si chiar insuportabila pentru cei din jurul meu,din cauza gandurilor care ma chinuiau.Dar cu ajutorul vostru am reusit sa scad considerabil numarul acelor ganduri.Acest mesaj este unul de multumire pentru cei care mi-au daruit o clipa din timpul lor citindu-mi frustrarile si incercand sa ma ajute sa uit de ele.Poate ca am facut multe greseli sub influenta acelor sentimente si poate ca pentru unele o sa imi para foarte rau,dar macar stiu ca nu o sa le mai fac,sau cel putin o sa incerc.Deci, revenind, va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi,atunci cand nu stiam la cine sa apelez.Sper ca Dumnezeu sa va ofere mangaiere si sa va ajute in tot ce veti dori sa faceti.

Cu sinceritate,
Adriana.

Răspunde
26 07 2013
Adriana (20:57:10) :

Ma intrebam daca va mai pasa de mine.Nu stiu ce m-a facut sa simt nevoia de a scrie asta…Realizez acum ca nu sunt „vindecata”, precum ma credeam, de acele sentimente care ma chinuiau cu ceva timp in urma.Chiar nu stiu care e problema de data asta,poate tot.Ma tot gandeam daca ar trebui sa ma schimb sau sa raman asa cum sunt.Nici macar nu stiu cum sunt eu,dar sa imi dau seama daca ar trebui sa ma schimb.Si poate voi,din ce am scris aici,aveti o idee despre mine si m-ati putea ajuta sa inteleg si eu ce fel de persoana sunt.Cred ca sunt timida,dar nu stiu daca ar trebui sa schimb asta si in plus nici nu stiu daca as putea.Am nevoie doar de un sfat,de o parere sincera. 🙂

Răspunde
29 07 2013
Stef (15:24:27) :

Adriana,
Oamenii nu se schimba. Tu vei ramane tu, autentica, doar ca vei acumula mai multa experienta, rabdare, analiza, introspectie, vei reusi cu timpul sa iti explici ce se intampla inauntrul si in afara ta.
Ne pasa de tine. Faptul ca nu scriem mereu aici este pentru ca fiecare dintre cei care iti scriu au preocupari proprii, zilnice, job-uri, copii, familii, etc.
Interactionam la nevoie, de exemplu, atunci cand ai tu nevoie.
Tu te afli intr-o perioada specifica varstei tale(adolescenta, trecerea de la copilarie la adolescenta), perioada in care iti pui intrebari despre tine, iti cauti identitatea ( si toate acestea nu sunt intamplatoare ci specifice tuturor celor de varsta ta). Vrei sa stii cine esti, sa iti stabilesti un loc in ierarhia sociala, printre colegi, prontre membrii familiei. Iti analizezi trairile, framantarile, te intrebi de ce simti ceea ce simti, cauti solutii, observi in detaliu comportamentul si reactiile celorlalti, etc.
Sigur ca te nelinisteste agitatia aceasta interioara si nu iti gasesti linistea, dar daca lasi frica la o parte si te cinvingi ca este absolut ormal ceea ce se intampla cu tine, ti se va parea chiar interesant. Tot acest proces te duce catre maturitate, catre formare, personalitatea ta se defineste, se contureaza, se imbogateste, te transformi intr-o femeie. Nu au de ce sa te sperie toate starile aceste, stiu ca uneori te panichezi, alte ori nu te recunosti, insa de fiecare data te rog sa iti amintesti ca ceea ce se intampla cu tine este normal si ar fi bine sa incerci doar sa iti menti echilibrul si sa primesti aceste stari cu convingerea ca te vor intregi si nu invers.
Poti intelege mai bine totul cu ajutorul psihologului din cadrul scolii( liceului) in care inveti.
Probabil ca ai si o predispozitie spre melancolie asa cum am mai spus, iar starile traite te coplesesc.
Pana nu vei reusi sa te simti ine cu tine nu te vei regasi. Dune eforturi in a-ati forma increderea in tine, priveste-te in oglinda zilnic si spune-ti ca esti frumoasa, studiaza-te, alege elementele fizice care iti plac cel mai mult la tine si pune-le in evidenta, danseaza si observa-ti miscarile si pur si simplu joaca-te cu tine in oglinda. Astfel vei reusi sa te cunosti foarte bine (fizic), sa obtii o mimica frumoasa, sa zambesti frumos, sa te placi si astfel sa cresti increderea in imaginea de sine.
Vorbeste cu parintii despre posibilitatea unei terapii si asta pur si simplu pt dezvoltarea ta personala !
Numai bine !

Răspunde
16 08 2013
IM (10:08:55) :

ce mai faci Adriana?

Răspunde
17 08 2013
Adriana (13:50:27) :

De ceva timp fac foarte bine. 🙂 Incerc sa tin cont de toate sfaturile pe care le-am primit aici si pot spune ca incep,incet incet,sa imi construiesc increderea in mine.Multumesc pentru ca m-ati sprijinit.

Răspunde
17 09 2013
Adriana (19:24:43) :

Am nevoie de ajutorul vostru,din nou.A inceput scoala,liceul mai exact si totul mi-a iesit pe dos.Nu e deloc cum mi-am inchipuit. 😦 Am facut greseala de a ma muta in alta clasa,dar din prima secunda in care am ajuns in cealalta clasa am stiut ca o fost o greseala imensa…si cel mai rau imi pare ca din cauza mea a mai facut un coleg greseala asta. Pana acum nu imi place deloc la liceu si nu stiu cum sa fac sa fie toate bine.Am impresia ca daca eu nu as fi intrat in viata anumitor (fosti) colegi,le-ar fi fost mult mai bine.Aduc numai ghinion celor din jurul meu.Ma doare ca nimeni nici macar nu are vreo idee despre cat de mult ma afecteaza tot ce mi se intampla.De data asta nu stiu daca reusesc sa-mi revin fara ajutor.Ma simt atat de vinovata si singura. 😦

Răspunde
19 09 2013
cami (20:09:16) :

Adriana, draga,
liceul nu este un loc in care traim neaparat in armonie, dar putem sa ne facem viata mai usoara daca: 1. zambesti mult (chiar si pentru ce nu iti place) 2. iti vezi de treaba ta.. Depinde numai de felul cum vezi lucrurile. Stef are multa dreptate, asa ca am sa te rog sa recitesti ce a scris.
In plus trebuie sa intelegi ca sunt alte colege din clasa care se simt la fel, dar care depasesc situatia si zambesc. Priveste-le si invata de la ele. Nu trebuie sa disimulezi ceea ce simti, dar incearca mereu sa te gandesti daca lucrurile care te supara sunt cu adevarat importante. In plus, aceasta experienta o poti lua ca o invatatura pentru viittor, sa te gandesti ca atunci cand optezi pentru „altceva” iti asumi si raspunderea, iar atunci cand sfatuiesti pe cineva este de preferat sa ii precizezi ca alegerea ii apartine. Nu este un capat de lume, au facut si altii aceleasi greseli, doar ca nu toti isi asuma aceste greseli sau nu isi fac reprosuri pentru ele. Nu sunt greseli esentiale. Esential este sa ai o conduita de bun simt si sa iti cunosti scopul in viata. Nu uita, anii de scoala trec si nu se intorc. Dupa absolvirea liceului nu traiesti din viata colegilor. Deci: bucura-te (atat cat se poate) de anii de liceu, si nu pune in cantar nimic negativ din atitudinea colegilor ( ei nu sunt viitorul tau). Ai sa ramai surprinsa peste cativa ani cand ai sa auzi parerea unor fosti colegi care acum nu iti pot fi apropiati. Ai sa ramai surprinsa, cand, peste cativa ani, ai sa intelegi cat de departe ai ajuns si cati au ramas in urma ta… Totul este relativ… Depinde numai de tine. Esti o persoana inteligenta si te asigur ca esti puternica. Mai mult decat crezi tu.
Cu stima,
Cami.

Răspunde
22 09 2013
Adriana (10:46:45) :

Multumesc,Cami.O sa incerc sa nu ma mai gandesc atat de mult la cei din jur, in sensul ca nu vreau sa imi mai fac griji de ceea ce cred sau spun despre mine.Vreau ca parerile lor sa nu ma mai afecteze ,ca sa nu ma defineasca in niciun fel.Cu colegii sper sa reusesc sa ma inteleg,caci vreau sa fim o clasa unita si sa fim cu totii prieteni,iar daca vor exista exceptii,imi pare rau,dar e alegerea lor.Eu vreau doar sa invat si sa ma bucur de acesti ani.Inca incerc sa spun raspunsul la ore daca stiu,dar nu pot sa inteleg de ce ma blochez asa..parca nu mai pot vorbi.Daca ar fi sa ridic mana asa as putea spune,dar daca raspunde fiecare fara sa fie pus eu nu mai pot face asta.De obicei stiu raspunsul,doar ca ceva ma opreste sa il spun..sunt sigura ca asta imi va afecta notele si chiar nu vreau sa se intample asta.
Multumesc ca ma ajutati si ca imi raspundeti.O zi buna tuturor.

Răspunde
16 11 2013
Adriana (16:13:17) :

Sunt oare aşa de egoistă precum mă simt?
De ce vor persoanele care se presupune ca ţin la mine să mă schimbe?
Cum pot să fiu împăcată cu mine însămi şi să nu mai iau întrebări de genul: „De ce eşti aşa tăcută?” ca pe un îndemn ca să mă schimb?
Uneori nu îmi înţeleg propriile reacţii şi vreau doar sa dispar.
Îmi doresc să nu mă mai compar cu alte fete,să mă bucur de fiecare zi oricum ar fi,dar nu pot. Pur şi simplu nu ştiu să fiu fericită.

Răspunde
16 11 2013
cami (22:58:29) :

Da, esti asa de egoista precum te simti. Da, persoanele care vor sa te schimbe sunt si ele egoiste. E normal sa avem o doza de egoism si uneori e chiar mai sanatos cand egoismul are niste accente mai puternice.Oricui i se intampla sa nu isi inteleaga reactiile proprii, oricui i se intampla exact tot ce ai spus. Si sentimentul de neputinta e frecvent. Nimeni nu a fost invatat sa fie fericit, Asta se obtine in timp.Nimeni nu traieste cu adevarat fericirea deplina! Fericirea este sentimentul dat de un moment (momentul este egal cu punctul… nimeni nu a stabilit dimensiunea acestuia) . Uneori acel moment il constientizezi abia dupa mult timp dupa ce a trecut… Iar mai tarziu, inveti sa savurezi momentul, in prezentul sau… Aceea e fericirea!

Răspunde
17 11 2013
Bogdan (18:19:43) :

Haha….daca fericirea s-ar invata, am fi cu totii nefericiti. De fapt asta e si greseala care se face deja de prea mult timp. Nu ai cum sa inveti ceva ce e aplicabil doar la tine insuti. Exista aceste ritualuri sociale care definesc fericirea asa ca un tablou tesut de batrani abandonati cu sentimente de regret intr-un azil, nu stiu cat de bine este sa fie invatat cineva cu asa ceva. Din pacate, opusul, nefericirea, este cauzat de neimplinirea acestei fericiri tesute de altii. Fericit esti dupa rigorile tale. Dupa cate vad se practica fericirea la semnal, ca la dresaj. Daca fac asa sau sunt asa, sunt fericita, daca nu, plang. Am impresia ca evolutia, dupa cum ne comportam, o sa ne transforme in niste molii. Asa ca….sa fim…. fericiti.

Răspunde
17 11 2013
Claudiu (18:49:47) :

Citeste o carte,concentreaza-te pe viata ta,invata,gandeste-te la viitorul tau,in loc sa faci vre-o comparatie,nu merita,faci comparatie si pe urma raman declinurile undeva intre tine si cei pe care ii compari cu tine.Esti fata,o sa devi femeie,ai nevoie de un job in domeniul tau,oaricare ar fi,unde nu necesita efort fizic.O sa ai si un baiat,barbat care vine de la sine,si o sa te sustina afectiv cat si moral,si o sa fie nevoie ca si tu sa-l susti afectiv,ca sa poata sa se concentreze mai bine pe lucrurile sociale.Ai timp pentru toate astea,atata timp cat esti sigura pe tine si stii ce-ti doresti.Nu te descuraja,orice ar fi,aricum ar parea,egoismul este modul de acceptare interior.Acceptate asa cum esti,o sa vezi unde trebuie sa faci o schimbare si primeste asa cum ti se ofera,o sa vezi omica schimbare intre aceste doua.Esti doar a ta si atat,restul sunt satisfactiile,necesitatile organismului,cat si a structurii.Imbraca-te decent si frumos,date cu un parfum fin,mergi la scoala,iesi la o prajitura,si hraneste-te suficient.Nu-ti sta nimeni in cale sa fii fericita,esti singura care iti pui o piedica,nu merita.

Răspunde
25 11 2013
Adriana (20:29:13) :

Da, sunt singura care imi pun o piedica in calea fericirii si asta pentru ca mereu am asteptari mult prea mari de la orice si de la oricine,iar realitatea nici macar nu se apropie de ce e in mintea mea. Si incerc sa nu imi mai fac iluzii ca se va intampla ceva ca in filme, pentru ca e o prostie.Propriile ganduri si ambitii stupide sunt cele care ma incurca si vreau sa scap de ele,dar nu stiu cum.
Si fericirea devine un mister pentru zilele noastre,punandu-se un prea mare accent pe lucruri si nu pe ceea ce ne face de fapt fericiti.Societatea e cea care ne face tot mai materialisti si in consecinta mai putin fericiti. Ajung la o concluzie trista: ca nu are rost sa mai avem asteptari la cei din jurul nostru pentru ca egoismul si invidia predomina. Si totusi,putinii oameni care au mai ramas..oameni,carora inca le face placere sa stie ca ajuta pe cineva,care inca mai spera ca nu s-au pierdut calitatile omenesti,acesti oameni sunt poate de ajuns pentru a schimba lumea in bine.Si din cate vad, sunt multi astfel de oameni pe acest site,ceea ce imi spune ca inca exista speranta.

Cu sinceritate,
Adriana.

Răspunde
25 11 2013
Archanghel. (21:00:21) :

Draga Adriana,nu stiu daca ti-am raspuns in scris pina in acest moment,insa citind cele scrise de tine,chiar aici,mai sus,nu pot sa nu ma intreb,de unde ai copiat cele scrise ? Daca le-ai copiat.Caci ce ai scris tu mai sus,reprezinta un tur de forta a gindirii,de care putini oameni sint capabili.Ai expus extrem de concis o boala de care sufera omenirea in totalitatea ei.Daca vei mai raspunde,cu cea mai mare placere voi mai scrie pentru tine.Una dintre cele mai mari solutii,la problemele expuse de tine aici,dar nu cea din urma si nici singura,este ca…SCOPUL VIETII TALE,ESTE SA INVETI.De fapt,al tuturor.Nu confunda scopul vietii tale,cu acumularea de bunuri sau altele.Nu te apuca sa…stringi si sa aduni.Exista un nivel decent si necesar pentru a-ti duce traiul care trebuie indeplinit.Mai departe,nu e necesar.Societatea nu furnizeaza arta de a fi fericit.Societatea are nevoie de progres.Si prin urmare,manipuleaza in acest sens,masele de oameni.Curentul normal al gindirii comune,provoaca nefericirea.Insa,pentru a fi fericita,daca esti in lume si intre oameni,nu poti sa fi decit,daca nu faci parte din ei.Fi cu ei,dar nu fi ca ei.Si pentru asta,daca nu sti precis ce ai de facut,este tare tare dificil.Singura,nu stiu…Ai 14 ani…Cu prietenie,Archanghel

Răspunde
27 11 2013
Stef (14:01:34) :

Adriana
Sta fix in alegerea ta modul in care privesti oamenii si lumea. Clar ai o doza mare de pesimism si dezamagire. Nu te va ajuta niciodata asta! Este ok sa constientizezi ca unii sunt egoisti si invidiosi. (teoria mea este ca toti suntem egoisti si in fiecare gest altruist exista egoism: incercarea de a ne simti marinimosi, satisfactia, etc). dar nu depasi limita realismului. Oamenii sunt in aceeasi masura si buni si rai, intr-un mod direct proportional. Depinde de atitudinea ta ,care parte din ei o provoci spre interactiune….
Si apropos, nu este gresit sa iti faci planuri si sa fii ambitioasa. Altfel cum ai tinde catre realizare? Incearca sa te cunosti din aproape in aproape si sa iti propui sa atingi scopuri usor de atins, apoi sa le cresti gradul de dificultate si sa atingi scopuri ceva mai greu de atins insa raportate la realitate (da, nu la filme), raportate le ceea ce se poate realiza cu uneltele de care dispui. Incearca si testeaza limitele, astfel afli daca poti sau nu. Nu iti propune scopuri de neatins. Totul pare de neatins cand nu stii cum sa interpretezi. Nu stii? Intreaba? „Este asa sau percep eu gresit?” Asta se numeste echilibru, asta se numeste realism.
Iluziile si visele „ca in filme” sunt extrem de benefice, ele iti aduc pozitivism si creativitate insa este absolut necesar sa faci distinctia clara intre vis si realitate. Iti poti imagina ca esti geniala insa asta nu inseamna ca ai sa devi geniala. Te bucuri doar de senzatie si te joci in imaginatia ta cu situatii. Este un bun exercitiu al creierului. 🙂
La ce te referi cand spui „materialism’? Oamenii sunt materialisti….. Hmmm, nu ti se pare normal sa fie? nu pentru bani muncim? nu cu bani cumparam mancarea si ne intretinem familiile si copiii? Cunosti vreun om care traieste numai cu bani si pentru bani? (nu are prieteni, parinti cu care sa stabileasca relatii afective, copii…etc. nu socializeaza?). Haide sa fim seriosi. Nu suntem la acelasi nivel din punct de vedere material si nu putem fi. Imagineaza-ti un medic care castiga salariul unui vanzator. Este ok? Cam cat a investit medicul in educatie si specializare si cat efort depune in meseria sa si cam cat a investit un vanzator. Vanzatorul este suficient sa aiba 8 clase (si nu neaparat, poate avea si mai putine atata timp cat stie sa dea rest). Este ok, te intreb iarasi??? Cine se aseamana se aduna, spune o vorba populara. Nu ti se pare normal? Prietenii se unesc in functie de diferite criterii sociale si avand anumite interese comune. Si nu despre bani este vorba ci despre confortul propriu fara de care toti suntem expusi la dezechilibru de orice tip.
Ai putea trai bine daca ti-as lua casa in care locuiesti si o parte din bunuri si as injumatati salariile parintilor tai? Cat de mult te-ai stresa? In ce masura ai considera ca dorinta ta de a avea haine, macare si conditii de trai este materialism si cat nu? Tu esti un om materialist daca privesti prin ochii celor care traiesc in conditii mizere. Stii de ce? Pentru ca daca te-ai alatura lor ai trai tarandu-te, te-ai lupta sa supravietuiesti simtind usturimea din stomac, senzatia de foame ca sa nu mai vorbim despre o ciocolata, o vopsea de par, oja, blugii, apa calda….etc.
Nu cred ca este indicat sa generalizezi. Toti detinem partea umana, sufletul, afectul, emotiile.De aceea esti libera sa alegi! Te obliga careva sa te inconjori de oameni rai? NU! Atunci cauta sa ai aproape oamenii buni. Castiga-i! Fa schimb cu ei intr-o prietenie cinstita! Nimeni nu este obligat sa te menajeze. Fiecare are libertatea de a fi mai rau sau mai bun, mai dur, mai incisiv, mai sever sau mai bland, mai tolerant, etc. Nimeni nu este vinovat pt nereusitele tale. Aceasta este lumea. Este bine sa o luam ca atare si sa o privim cum stim noi mai bine astfel incat sa fie in avantajul nostru! Priveste spre tine si ai grija de tine. Studiaza-te si cunoaste-te. Alege! Alege cand sa vorbesti si cu cine, in cine sa ai incredere si in cine sa nu ai, cui sa te plangi si cui nu,etc. Tu esti ok cu tine, ceilalti sunt ok cu ei. Nu cauta sa ii schimbi ci sa alegi oamenii care iti plac si sa te adaptezi situatiilor create de cei care nu iti plac. Poate nici altii nu te plac pe tine!
Incearca sa faci ce poti, nu imposibilul! Ai sa poti din ce in ce mai mult! Invata cat poti, socializeaza cat poti, ofera ce poti si cand poti. Nu te forta, dar propune-ti! Incearca sa inveti de la ceilalti, sa iei partea buna din oameni si sa o integrezi, iar partea rea pune-o pe lista cu invataminte: asa nu! Nu ii judeca. De multe ori habar nu avem de ce o anume persoana ne vorbeste urat sau este mai severa cu noi. Te-ai gandit vreodata ca poate acea persoana are traumele ei? Poate nervii sai sunt generati de o cauza foarte serioasa?(boala, decesul unui apropiat, griji, probleme materiale, lipsuri). Nu cred ca un om fericit si echilibrat poate fi rau in mod gratuit! Evident, asta nu inseamna ca trebuie sa le scuzam comportamentul de badarani! Nu ii lasi sa te calce in picioare, clar! Insa nici nu ii judeci daca nu vor sa te ajute!
Am scris destul
Iti doresc numai bine si continua sa iti pui intrebari. Faci bine ceea ce faci. Am incredere in tine si in puterea ta de analiza. Esti o fata care gandeste mult si chiar daca gresesti nu este capat de lume! Inveti, testezi si reusesti! Bravo tie! Te astept si cu alte dezbateri sau cu parerea ta detaliata.
Numai bine!

Răspunde
27 11 2013
Claudiu (15:35:06) :

Foarte frumos ce scrieti voi,mi-a facut placere sa citesc. 🙂
Parintii tai sunt langa tine Adriana,esti pe calea cea buna si cea inaltatoare,prin tot ceea ce ai scris,am vazut ca incepi sa iti largesti orizonturile.Ma bucur sa stiu ca exista asemenea oameni.Sper ca sa fii bine si sanatoasa.Cu drag >X

Răspunde
3 12 2013
Adriana (18:45:04) :

Ceea ce vreau sa spun e ca nu e bine ca am ajuns in punctul in care doar ce e material conteaza; mai exista si altceva pe lume nu doar lucruri, mai exista oameni, pe care ar trebui sa ii apreciem mai mult, nu sa ne intereseze de ei doar cand stim ca ne vor da bani sau cadouri.Asta mi se pare trist, ca ajungem sa ne iubim bunicii si rudele doar cand ne ofera ceva. Bineinteles ca avem nevoie de bani si lucruri, dar exista si o limita,la care ar trebui sa ne oprim si sa ne bucuram si de ceea ce avem si de persoanele din jurul nostru.
Din pacate judec oamenii,recunosc si chiar incerc sa nu mai fac asta pentru ca e foarte urat, dar mai am nevoie de timp pentru a ma dezobisnui, mai ales auzind in jur atatea barfe.
Ceea ce se intampla in aceasta tara mi se pare foarte nedrept si chiar as vrea sa vad o schimbare..
Pana acum ma tot confruntam cu cuvantul „timida”, care mi se parea un mod de a fi, dar acum ma tot macina cuvantul „tacuta”, pe care il iau ca pe un repros pentru ca nu sunt vorbareata; poate interpretez gresit…

Răspunde
3 12 2013
Archanghel. (20:30:59) :

Adriana,tine pentru tine cele scrise aici,nu impartasii cu parintii.E de neinteles ce pare ca vrei tu.Nu prea se gasesc indivizii,care sa caute pe cararile pe care umbli tu.Parintii,iti doresc ca devi un individ,cel din jurul tau,la fel.Ce te macina pe tine,ce pare ca iti doresti,conduce catre iesirea din conditia de a fi un individ normal.Asa ca,grije mare sa nu ajungi sa fi privita in mod ciudat sau chiar ignorata.Grije ce vorbesti cu cei din jur.Aici esti anonima,nu te stie nimeni.Filozofia poate sa-ti dea un raspuns.Tre sa cauti.Tacerea e de aur.Unii au facut juramintul de a nu vorbi.Tu nu ai nevoie.Incearca sa-ti descoperi inclinatiile interioare.Acestea nu se dobindesc,ne nastem cu ele.Vezi ce inclinatii ai.Persoanlitatea este ca o haina peste ele.Apoi,acestea doua,vin in conflict.Eu vb aici,doar de cazul tau.Indivizilor obisnuiti,acest conflict,nu apare.Si la mine exista.Si de cind ma stiu,am intilnit un singur individ,acum cca.10 ani in urma,o fata de 18 ani,cred ca are 28 acum,din Bucuresti,cu conflicte asemanatoare.De atunci,pauza.Exista literatura care trateaza asa ceva.Acolo vei gasi raspunsuri.

Răspunde
3 12 2013
Stef (23:27:02) :

Creai ceea ce spui? Eu nu cred. Nu am intalnit oameni care sa isi iubeasca parintii si bunicii doar pt ca primesc cadouri….. Ii iubesc mereu, doar ca atunci cand faci un cadou cuiva ii arati aprecierea ta, iar cel ce primeste cadoul se bucura pt ca atunci constientizeaza ca este apreciat si pt ca suntem intr-o alergatura continua si nu gasim timp pentru a petrece mai mult timp impreuna.
Ceea ce observi tu este cu adevarat figa oamenilor dupa bani. Dar asta se intampla deoarece salariile nu sunt direct proportionale cu munca, sunt prost platiti, rata somajului este in continua crestere si atunci…ghici ce . Oamenii prioritizeaza lucrurile. Pe primul plan se afla banii deoarece oamenii au rate, chirii de platit, credite, impozite, intretinere si tot felul de facturi. Apoi urmeaza mancarea, hainele se cumpara o data la doi trei ani ca sa nu mai vorbim despre cazurile in care suferim de vreo boala…. Analizele costa in cazul in care nua vem asigurare de sanatate, medicamentele costa oricum, medicii, operatiile, etc.
Deocamdata tu locuiesti cu parintii. Parintii tai sunt cei care suporta stresul cel mai mare, tu doar observi efectele….. Este bine ca le observi dar ar fi interesant sa incerci sa fii empatica si sa te gandesti de ce oamenii neglijeaza uneori (sau de cele mai multe ori emotiile, sentimentele, etc). Se numeste adaptare, supravietuire…
Eu, spre deosebire de tine, observ din ce in ce mai multi oameni care se opresc si se bucura de ceilalti, oameni care ajuta, oameni care organizeaza tot felul de evenimente pt ajutorarea celorlalti, parinti care profita la maxim de cele poate doar doua ore petrecute alaturi de copiii lor,etc. Le vad! Le vad trecand pe strada, le vad atunci cand desi ma calca nervosi pe picior in ratb eu le zambesc si le spun sa nu isi faca griji…. Daca vei fi tacuta vei primi tacere, daca vei fi agresiva vei primi agresivitate. Evident ca se intampla de multe ori sa peimesti gratuit vorbe urate, sa cunosti nedreptatea. Si? Te inraiesti? Te razbuni? Te desensibilizezi? Si ce reZolvi asa . Nu oare le arati celorlalti ca dvi ca ei? Nu oare vei cunoaste in drumul tau o alta „Adriana” sensibila si timida care te va peivi dezamagita si va spune despre tine: ” un alt om insensibil!!!”. Intelegi de ce oamenii sunt asa cum sunt? Pt ca la un moment dat au fist nevoiti sa se apare asemeni tie! Nu s-au nascut asa, toti au fost copii, toti au fost dragalasi si au iubit neconditionat….. Vei schimba lumea aceasta daca vei rezista tentatiei de a deveni ca ei, de a te retrage si a trai doar pt tine de frica suferintei. Si daca lovesc in tine ce se intampla? Devi mai puternica dar nu mai rea! Cum iti poti dori ca societatea aceasta se se schimbe dar tu sa stai deoparte si sa te inchizi? Atunci nu ooti avea aceasta pretentie! Deoarece si cei ce stau deoparte tacuti probabil au trait traumele lor si sunt asemeni tie, corect?
Nici unul dintre acesti oameni din jurul tau nu este vinovat pt nereusitele tale. Tu iti poti schimba singura viata. D ca nu functioneaza o abordare va functiona alta. Incerci. Incerrci atat cat poti, nu spune nimeni ca nu esti ok asa cum esti. Tu iti cunosti mai bine nevoile, desigur.
Imi place si aprciez mult la tine faptul ca iti pui astfel de probleme avand in vedre ca ai doar 14-15 ani. Parerea mea este ca ai un intelect bogat (daca pot spune asa) si esti o fire analitica.
Barfele le auzi cand te afli in preajma lor. Cauta sa nu deschizi urechile spre ele, cauta sa nu barfesti, evita discutiile de acest gen pe cat posibil si evita eventual televizorul :)).
Ceea ce spun eu in commenturile mele sunt doar alte fatele ale problemelor atinse de tine. Nu inseamna ca eu am dreptate sau ca tu trbuie sa gandesti sau sa veI lucrurile cum le vad eu. Citeste si ia din ceea ce scriu ce crezi tu ca poti integra tu si ce crezi ca ti se potriveste. Afland ceea ce altii vad iti poti face o viziune globala asupra problemei discutate. Adevarat, eu prefer sa vad partea buna a lucrurilor si sa reactionez cand vine vorba de imoralitate, lipsa bunului simt, lipsa de profesionalism, etc.
Mult succes, Adriana! Sper sa devi usor usor mai vorbareata deoarece consider ca ceilalti chiar au ce sa vorbeasca cu tine! Poate ti s-ar potrivi prieteni ceva mai mari decat tine. Continua sa iti pui intrebari si sa iti dai cel putin o explicatie pro si una contra astfel incat sa te obisnuiesti sa vezi si partea buna a lucrurilor.
Am convingerea ca vei devi un adult valoros si echilibrat!
Numai bine!

Răspunde
5 12 2013
Archanghel. (11:45:13) :

Adriana draga,m-am gindit cv la tine.Exista un manual care poate sa te ajute.Se numeste /Un curs de Miracole.Manualul costa in jur de 130 lei.Este structurat in 3.O parte,explicativa,o parte este pentru profesori si o parte este pentru student/cautator/doritor.Mare lucru nu vei intelege din el deoarece scopul manualului,nu este de a transmite date.Nici informatii.Totusi,ele exista si intelesul lor,poate aparea spontan cu practica.Scopul sau declarat,este pregatirea bazei constiintei in vederea dinamizarii unui salt pe un nivel superior.Sint destule site-uri romanesti de psihologie,ce au pus in practica online acest manual.Eu am descoperit 2.Acolo gasesti 365 de lectii,scurte de cca 10 minute.Una pe zi.Nu ti se cere sa crezi,cele scrise.Ti se cere un singur lucru.Sa le aplici,exact cum scrie acolo,indiferent de ce crezi tu.Modul de aplicare,de practica,este descris in el,foarte explicit.Daca ai posibilitatea,ia-l.Daca nu,marile filozofii,raja yoga,bakta yoga,advaita,biblia(noul testament,(fara apocalipsa,fara VT) ofera raspunsuri complete.Este un mic ghid pentru tine,sa te ajute sa te orientezi,daca inclinatiile tale,nu sint provocate de altele care nu le scrii.Cu drag..

Răspunde

Lasă un răspuns către Adriana Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.