IM – un tata indurerat

29 04 2013
Buna seara copii, buna seara parinti,
 Ma numesc IM.  Nu am avut niciodata talentul de a scrie sau de a ma exprima in public. Este posibil sa scap si ceva greseli gramaticale dar sincer nu-mi pasa. O sa scriu abrupt, grosier, fara sa ma cenzurez, corectez, sa revin asupra celor scrise. Este singura cale sa pot sa duc la sfarsit ce mi-am propus. Sa nu ma uit pe monitor, sa incerc sa termin repede.
 Fata mea de 16 ani, Aitsir, s-a spanzurat in casa cu mine. Fara un motiv pe care sa-l putem intelege. Era eleva eminenta la un liceu de prestigiu, vorbea cu mine si mama ei orice, avea planuri de viitor( atat pt cariera cat si pe termen mai scurt) a ras si s-a distrat impreuna cu noi pana in ultima clipa! Sunt convins ca in sufletul ei a suferit foarte mult. Ca aceasta hotarare a fost greu de luat, ca nu am observat noi ceva important. Am avut un semn acum doi ani, cand plangand a venit la mine si mi-a spus ca a avut o tentativa de suicid. Am mers la psiholog si am tratat cred eu serios aceasta problema. Am sperat ca a trecut, am respectat toate sfaturile primite, nu am pus pe ea nici o presiune cu scoala, cu nimic. Eu si mama ei am incercat sa discutam cu ea fara sa aducem in discutie incidentul, sa o supraveghem cu discretie si dragoste. A disimulat sau poate efectiv chiar era fericita …ca aluat o hotarare si si-a propus sa mai stea o perioada alaturi de noi. Inainte cu doua zile, am ridicat un pic tonul la ea, pt ca tot amana sa-mi dea posibilitatea sa recoltez o analiza care era necesara pt a rezolva mici probleme de sanatate. Am mai facut si o gluma proasta ca poate nu intra la facultate si ramane cu mine acasa, un „mos batran” si nervos. Recunosc totul a fost spus mai rastit un pic si pe un ton mai ridicat. Dar in nici un caz agresiv( sper eu!!!). Stia ca o iubesc, i-am spus deseori sa apeleze la mine sau mama ei oricand, pt orice problema, ca scoala nu conteaza si trebuie sa incerce si ea sa se distreze, ca o acoperim noi daca are probleme cu absentele sau orice alte probleme scolare. A preferat sa ne paraseasca intr-un mod dur, violent si extraordinar de dureros. Daca intra pe aici parinti care au simtit sau au primit un semnal clar de la copil, sa inteleaga ca aceste nenorociri chiar se intampla. Oricui. Ca nu-ti faci niciodata destule griji si nu-ti cenjurezi niciodata destul cuvintele, reactiile …Ca exista posibilitatea sa te intrebi toata viata daca ai gresit sau nu.
 Pentru voi, dragii mei  adolescenti care poate intrati aici hotarati sa faceti ce a facut fata mea am doar o descriere a zilei groaznice ce a trecut:
 -am sustinut ridicat corpul fetei mele, pana a venit cineva cu un cutit si i-am taiat sfoara.
 -i-am facut respiratie gura la gura si masaj cardiac cu toate ca am vazut ca sfoara subtire i-a taiat gatul. Sangele galgia, din plamani se auzea un suierat, din stomac ii iesea mancarea digerata si eu tot speram.
 – a venit ambulanta si ….s-a declarat decesul.
 -i-am anuntat mama, care a tipat insuportabil.
 -a venit toata familia, inaintea politiei criminaliste si o priveam pe jos( nu aveam voie sa o mutam, eram paziti de politia comunitara) si ne gandeam toti ce frumoasa este, cat de mult am iubit-o si de ce a facut asta?
 -am incinerat-o intr-o atmosfera dureroasa si insuportabila.
 Ne-a pedepsit? Daca a urmarit asta, cu sigurantal. Suferim? Sigur. Viata noastra este terminata! Orice problema a avut, avea si o rezolvare. Daca nu gasea un sfat la noi avea cui sa se adreseze. Toata lumea are cu cine sa vorbeasca! Exista in jurul vostru oameni care va iubesc sau locuri macar virtuale, cum este acesta. Cereti un sfat, deschideti-va sufletul, ascultati sau cititi sfaturile, luati-va un termen de gandire de cate luni, apoi intrebati iar si in final ganditi-va ca dupa ani de zile de suferinta sunt suficiente cinci minute de noroc si se poate schimba totul. Nu au venit pana la 16 ani? 20 de ani? Vor veni cu siguranta. Asta spune o stiinta nu eu. Statistica.
  Cu dragoste si speranta pt voi,
 un tata indureret
Anunțuri

Acțiuni

Information

37 responses

29 04 2013
Stef

Domnule IM,
Sper ca aceste cuvinte, pe care am convingerea ca ati depasit limita insuportabilitatii scriindu-le, sa alunge gandurile negre din sufletul si mintea celorlalti.
Cu parere de rau pentru ceea ce sunteti nevoit sa traiti in prezent va aduc sincere condoleante si aprecierea gestului dvs. Retraiti durerea acelor clipe pentru a lasa scris un semnal de alarma catre cei ce au astfel de ganduri.
Multa forta si credinta interioara va doresc !

30 04 2013
zuzulet

Suntem alaturi de tine. E cea mai mare durere in viata…

30 04 2013
addsalu

Dragul nostru domn IM,

Va multumesc MULT! Gestul Dumneavoastra inseamna enorm pentru mine, in conditiile in care pot sa imi imaginez doar o parte din suferinta dumneavoastra interioara. Va asigur insa ca vor fi de ajutor MULTORA! Doar atunci cand reusesti sa constientizezi durerea pe care o lasi in urma unui suicid, si miile de intrebari fara raspuns, reusesti sa te desprinzi macar pentru moment de propria-ti drama si sa eziti in a comite cumplitul act al autoagresiunii. Sunt constient de eforturile supraomenesti pe care le-ati facut scriind aceste randuri si, mai ales, acordandu-mi permisiunea de a le posta aici. Apreciez in mod deosebit faptul ca ati ales sa faceti asta pentru a-i ajuta pe altii aflati in situatii asemanatoare, onorand in acelasi timp, in felul acesta, memoria scumpei Dumneavoastra Aitsir.

Cu respect si sincera pretuire,
Adrian

30 04 2013
IM

Este din zi in zi mai greu. Insuportabil. Trece adrenalina, se deblocheaza creierul si vrei doar sa mori. Nu poti pentru ca te gandesti si la altii.

30 04 2013
Stef

Domnule IM,
Moartea este, la nivel omenesc, doar un concept. Moartea este de mai multe feluri. Interiorul pare a fi mort in astfel de situatii, sau gandul la fel….
Sper ca in viitor sa puteti da sens vietii si motivatie de asemenea.
Poate dvs veti da altora speranta si increderea ca se mai poate face ceva chiar si atunci cand avem senzatia ca lucrurile sunt irecuperabile, ireparabile….
Poate veti avea forta sa ramaneti alaturi noi pe acest blog, cei de aici au nevoie de oameni ca dvs.
Multa forta va doresc !

7 05 2013
IM

O sa incerc sa raman activ pe acest blog. Eu cred ca trebuie facut mult mai mult pentru acesti copii. Sunt foarte bune aceste initiative particulare, dar doar cu sufletul si fara un buget adecvat, nu pot salva decat printr-un noroc extraordinar viata cuiva. De zile intregi, dau diverse cautari, incercand sa gasesc un mesaj de adio de la fata mea. Sunt cateva pagini decente pe net, in rest … prostii si mistouri.
Ar trebui probabil creata o infrastructura care se pare ca prin alte parti exista. Sa apara la orice cautare pe prima pagina, un site care sa-i preia cu seriozitate( ca aici) ca posibili pacienti, sa tina legatura cu ei …sa faca ceva.
Ca sa nu fiu inteles gresit. Apreciez enorm ce faceti! Dar intr-o problema atat de grava ar trebui sa intrervina cel putin cu fonduri si statul. Stiu cat costa si ce efort trebuie depus sa fii pe prima pagina google, la orice cautare pe un subiect. Si se pare ca din pacate aceasta cautare …este foarte probabila!
Trebuie sa mai treaca ceva timp, sa-mi revin un pic si sper sa am puterea si determinarea sa pot scrie pe aici cate ceva. Dar doar in baza unei experiente ingrozitoare, cred ca este destul de greu sa convingi.

14 05 2013
aida

Cuvintele dumneavoastra fac mai mult decat puteti sa va imaginati! povestea si sfaturile dumneavoastra trezesc pe oricine din somnul disperarii! chiar faceti multe pentru acesti copii…inclusiv pentru mine!

Va multumesc! O noapte linistita!
Cu drag Aida!

7 05 2013
addsalu

Dragul nostru domn IM,

Dupa cum ati observat, este un domeniu aproape virgin in Romania. Exista, intr-adevar, mai multe initiative, unele dintre ele in care s-au pompat fonduri serioase, fara insa ca rezultatele sa fie remarcabile. Aici insa este cu totul si cu totul altceva, pentru simplul motiv ca ORICINE poate contribui. In mod special, ma refer la acei oameni care nu au ingaduit ca suferinta sau experientele lor dramatice sa ii doboare, ci i-au facut mai puternici. Suficient de puternici pentru a-si recunoaste propriile limite, propriile slabiciuni, dar si pentru a gasi acea farama de omenie pentru a-i ajuta pe altii care trec prin situatii similare.

Si eu imi doresc ceva grandios, ceva maret. In asteptarea acelor lucruri grandioase insa, am constatat ca a face ceva, oricat de mic sau de insignifiant ar fi, este intotdeauna mai mult decat a nu face nimic. Asa cum spunea Napoleon Hill, „daca nu poti face lucruri marete, atunci fa lucrurile marunte si insignifiante intr-o maniera mareata”. Cu eforturi financiare minime, dar cu investitii de timp si emotionale mari, ale unor oameni cu adevarat deosebiti, desi raman anonimi, protejati de diverse pseudonime, rezultatele sunt remarcabile. Rolul acestui site este doar acela de grup virtual de suport; este o interventie in criza, nu inlocuieste in nici un caz alte forme de ajutor specializat – psihoterapie, medicatia prescrisa de un psihiatru sau orice altceva. Insa inseamna ENORM pentru multi. Si, pentru mine, ca initiator, reprezinta dovada vie a faptului ca se poate face MULT cu bunavointa si cu sprijinul voluntarilor din toate colturile lumii. De exemplu, la capitolul vizibilitate, fara a investi nici un leu, daca veti cauta pe Google termenul „suicid”, veti avea surpriza sa gasiti nu doar pe prima pagina, ci chiar primul rezultat acest grup de suport… Deci, se poate!

In plus, in Bucuresti exista si un telverde, la a carui infiintare si functionare am avut privilegiul de a contribui si eu, si exista o Asociatie de Suicidologie. Pasi mici, dar avansam cu incredere. Pentru ca TREBUIE si pentru ca, asa cum spuneti, este mare nevoie! Fiecare efort conteaza, cu atat mai mult cu cat el vine din partea cuiva care poate fi o marturie vie a efectelor devastatoare pe care le poate avea urmarea unui astfel de impuls sinucigas.

Prin urmare, va rog sa primiti inca o data multumirile mele si admiratia mea pentru dorinta de a va implica, alaturi de asigurarea ca faceti un lucru deosebit de important pentru oameni care, realmente, au MARE nevoie de o mana intinsa, prietenoasa, in cele mai negre momente din viata lor.

Cu prietenie,
Adrian

9 05 2013
IM

Nu vreau sa transform intr-un blog acest spatiu destinat mie. Daca o sa simt dorinta asta o sa-mi fac un blog. Dar povestea trebuie incheiata cumva. Sa inteleaga toata lumea care poate fi implicata in asemenea( viitoare) tragedii, cei cu ganduri de suicid sau cei apropiati lor, cum se termina( partial) povestea.
Ca de obicei, nu am avut timp( aici sunt un pic rau de fapt nu am avut curaj) ” sa-mi iau fata acasa”.
Cand traia, de mica o cara bunica ei pe la scoala, pe la diverse activitati. Acum bunica nu a putut merge. Nu a avut inima. A mers mama ei impreuna cu sora mea si au adus-o in doua recipiente. Unul „dragut” din portelan, ales cu grija, asa cum am ales impreuna cu sotia, toata viata orice pt ea! Dar nu a incaput in el si a mai trebuit umplut unul de plastic. Probabil restul a fost aruncat …nu stiu.
Dragi parinti care poate intrati pe aici cu gandul ca asa ceva nu se intampla. Vorbiti mai mult decat am vorbit eu cu copii vostrii. Nu va amagiti ca un adolescent trebuie sa arate ca un zombi inainte de un gest iremediabil. Poate rade si glumi pana in ultima clipa! DACA CREDETI ASTA ar fi bine sa-i apreciati mai bine ca mine volumul cenusei! Ca ajungeti sa va treziti cu doua borcane, cand de fapt era necesar unul! Si o sa suferiti mult si doare ca dracu! Nu vreau sa fiu macabru, nu doresc sa impresionez pe nimeni, sunt satul de compasiune. INSIST sa nu mai scrie nimeni nimic aici. Nu am nevoie, sincer. DAR sper din toata inima ca acest mesaj sa trezeasca la realitate persoanele interesate de cei dragi, care au semnale despre un asemenea gand sinistru.

Cu prietenie,

IM

9 05 2013
Roxana

Buna IM scuze daca te deranjez pt ca ai spus sa nu mai scrie nimeni dar stiu prin ce treci , tie greu cu fata ta dar incearca sa fi alaturi de ea ca asa e bine sa o ajuti ca nu e bine sa te indepartezi de ea.
Asi vrea sa mai am parinti ca mie foarte greu sa imi cers fratele de una singura si s-a indepartat de mine , face o gramada de prosti doar sa ma supere si ma raneste…
Cei care veti citi acest mesaj asi vrea sa ma ajutati cu sfaturi ce sa fac cu fratiorul meu , nu mai pot sincer imi face atatea neacazuri de exemplu nu invata , ma pipaie… , e rau cu mine , fumeaza etc dar mie jena sa zic restul…sincera sa fiu ma doare sufletul si nu mai pot imi vine sa mor ,sa ma duc dracu o data sa nu mai simt nimic , ma doare sfuletul prea tare.Ce bine e ra daca mama si tata traiau inca.Eu nu mai fac fata cu el are 16 ani fratele meu si eu am 23.
Stiti uneori mai ca miar veni mie sa ma sugrum singura sau cine stie ce sa-mi fac ca sa mor si sa nu mai simt dar ma gandesc ca fratele meu ce ar face singur ca el nu sar putea tine tingur pe picioare….of nu mai pot.
Adrian daca vezi acest mesaj si te supara imi cer iertare , eu nu am vrut sa ranesc pe nimeni si restul pe care ii supara mesajul le cer mi si mi de scuze.
Sper ca o sa mai pot sa fac fata cu fratele meu si nu asi vrea sa pierd serviciul ca apoi din ce mai traim.
O seara placuta va doresc.
Cu prietenie ,
Roxana

9 05 2013
Roxana

Buna domnule IM vroiam sa imi cer scuze ca nu m+am adresat corespunzator dar sunt atat de obosita si stresata …..va rog sa ma iertati ca nu am vorbit respectuos fata de dvs promit ca nu se va mai repeta.
Seara buna va doresc,
Roxana

9 05 2013
Roxana

Si inca ceva acolo in primul mesaj vroiam sa spun despre fata dvs ca re s-a spanzurat ca sa fiti alaturi de ea adica ma refeream ca va ganditi la ea ca sigur va iubit ,am citi si eu ce ati scris sus si imi pare foarte rau de dvs.

12 05 2013
IM

Draga Roxana,

Am citit mesajele tale si nu am gasit nimic deplasat sau deranjant in ele. Nu inteleg de ce-ti ceri scuze.
Problemele tale ma mahnesc si faptul ca ai ajuns pe acest site, poate nu este intamplator. Daca nu ai facut deja asta poate ar fi bine sa-ti scrii povestea intr-un mesaj separat ca sa poti primi niste sfaturi sau macar incurajari. Promit sa-ti raspund acolo.

Cu deosebit respect,

IM

12 05 2013
addsalu

Draga Roxana,

Nici mie nu ai de ce sa imi ceri scuze pentru nimic. Voi fi onorat ca, in masura in care vei dori sa scrii, sa iti fac o categorie separata. Poti posta oriunde, sub forma unui comentariu, iar eu iti voi face o categorie a ta, pe care o vei gasi in coloana din dreapta.

Cu prietenie,
Adrian

13 05 2013
aida

sincere condoleante….nu pot decat sa imi imaginez durerea pe care o simtiti… datorita Dumneavoastra am inceput sa ma gandesc la cei din jurul meu…la cum o sa se simta parintii mei daca eu as face ceva asemanator! va multumesc si aveti tot respectul meu pentru ceea ce faceti! sper ca asta sa va ajute sa treceti peste durerea dumneavoastra…faptul ca ajutati atati adolescenti sa treaca peste gandurile astea sa va aduca liniste! sunteti un om deosebit… Cu mare drag..Aida!

14 05 2013
IM

Aida, multumesc pentru cuvintele frumoase. Faptul ca incepi sa te gandesti la cei din jurul tau, care sigur te iubesc, dar poate nu stiu sa o arate, ma bucura foarte mult. Ultimul tau mesaj postat in spatiul rezervat tie, m-a bucurat foarte mult.

14 05 2013
aida

Am inceput sa arat eu mai mult ca tin la cei dragi…Am inceput sa lupt pentru ce imi doresc…. mai cad cate o clipa in disperare dar imi revin! m-a speriat povestea dumneavoastra…in sensul bun! m-a facut sa ma gandesc cu adevarat la ce inseamna sa te sinucizi! va doresc o seara frumoasa si linistita!

Cu respect,Aida!

14 05 2013
Roxana

Buna Adriam am vazut acum mesajul dvs si pe cel al lui Im adresat mie in care imi spune sa imi fac sectiunea mea , Adriam mai este valabil, ce ati spus in mesajul de sus , ca nu vreau sa va deranjez daca nu doriti sa-mi faceti categoria dar cum o sa pun povestea mea acolo ,ati vazut ca am intrat mai rar pt ca mai am si altele pe cap ca eu nu pot sta toata ziua cum sta fratele meu la pc si se joaca.
Toate cele bune ,
Roxana

14 05 2013
addsalu

Draga Roxana,

Sigur ca este valabil! In nici un caz nu deranjezi! Poti posta comentariul tau si aici, daca vrei, iar eu il voi copia si iti voi face o categorie a ta, in coloana din dreapta!

Cu prietenie,
Adrian

14 05 2013
Roxana

Multumesc Adriam am sa scriu comentariul in urmatorul mesaj.

14 05 2013
Roxana

Buna ma numesc Roxana si am 23 de ani si imi cresc singura fratele care are 16 ani ,mama si tata au murit si este firesc sa-l cresc.
Am numai liceul facut.
Imi face numai probleme nu invata ,ma pipaie ,ma si injura de multe ori …..asta este rasplatirea ca il cresc.
Anul trecut mi-a facut factura la telefon de 700 de lei …..
Eu salar am 16 milioane lei vechi pe luna si eu tot se planga ca nu ii cumpar PlazStation3 ,jocuri de alea cu 200 de lei noi etc dar ii tot explic ca hainele si mancarea sunt mult mai importante si tot nu ma asculta.
De multe ori ma supara ca nu invata sparge lucrui etc …. de o gramada de ori imi vine sa ma duc dracului , nu mai pot de o gramada de ori ma pun in pat si ma doare sufletul eu nu mai rezist , nu stiu ce sa fac cu el.
Unde sa il duc? parca era mai bine cand mergea anul trecut la psiholog ,era clasa a 8-a si sa fiu sincera nu stiu cum a trecut de examenele alea de sfarsit de an scolar pt clasa a 9-a .
De o gramada de ori trebuia sa merg la scoala sa ma rog de profesori sa-l treaca.
El tot nu aprecieaza ceea ce are , ca el vrea numa console de alea PS3 si Xbox360 si jocuri de lea scumpe ….of doamne tot ii spun ca nu am bani si el nu intelege ,cand a stricat calculatorul a trebuit sa il repar si la stricat rau de tot pt ca a trebuit sa schimbe toate piesele la el si am dat 12 mil pe el i tot nu em ultumit.
Of numa ma enerveaza de multe ori imi vine sa ma iau si sa plec ,sa-l las singur si sa scap de el si de mofturile lui ca nu mai vreau dar apoi stau si ma gandesc ca el fara mine ce ar face ,ar muri de foame ,ce haine ar purta ,cu ce bani ar trai .
El nu prea are haine pentru ca nu vrea sa vina cu mine sa-i cumpar si apoi tot pe mine da vina ca el nu are ce sa imbrace.
E si dezordonat , camera lui e un dezastru ,patul nefacut ,camera e plina de mizerie ,de praf ,de panze de paianjen……..
Chiar nu mai pot sincera sa fiu nu mai rezist ,nu am cu-i sa-i spun ce am pe suflet si ma doare tare.
O seara placuta va doresc tuturor ,
Roxana

!!!Iti multumesc Adrian ca imi faci sectiunea mea.

14 05 2013
addsalu

Cu multa placere! Si, de acum, te asteptam acolo, in coloana din dreapta, la rubrica Roxana!

Cu prietenie,
Adrian

14 05 2013
Stef

Roxana,
Esti o mama tanara. Bravo tie ca gandesti asa vis-a-vis de aceasta situatie si esti constienta ca fratele este bine sa ceasca langa tine. Insa nefericirea este ca esti o mama a carei cpoil a aparut din senin la o varsta cam mare….. De cat timp sunteti singurei ?
Haide sa gandim situatia pas cu pas.
Nu te specta. Iti vorbeste urat, te…pipaie ! Deja si-a luat nasul la purtare ! Gandeste-te un pic ce se va intampla peste 5 ani cand el va fi un tanar care merge catre maturizare ! Te va domina, se va impune cu tot dinadinsul. Va trebui sa il determini sa inteleaga ca are nevoie de tine si de ceea ce ii oferi si nu sa considere ca tu ai aceasta obligatie de a avea grija de el. A fi indicat sa te impui, la inceput prin mici sanctiuni (tu alegi metodele – de ex. Nu ii cumperi ce isi doreste, nu mai comunici cu el, etc). Evident ca asa cum exista sanctiuni este bine sa existe si recompense. Atunci cand te ajuta, il rasplatesti. Incearca sa nu mai faci nimic gratis. Cu timpul va deveni responsabil daca va invata diferenta dintre bine facut si rau.
Clar el trece printr-o perioada de criza, o criza a adolescentei, atunci cand ia contact cu societatea la alt nivel si cand incearca sa defineasca cine este el. Este o criza a indentitatii, el incearca sa se adapteze. Este desigur influentat si de cercul de prieteni, razvratit, cu o acumulare de agresivitate in urma pierderii parintilor, etc. se aduna multe la aceasta varsta critica.
Ar i excelent daca te-ai impune c tact si respect, fara certuri, urlete, etc. acestea nu fac decat sa tradeze persona nesigura din tine. Incearca sa fii calma si sigura pe tine caci TU ai puterea de a aplica sanctiunile si isi va da seama ca ceea ce face nu ii este permis. Respectul se castiga prin exemplu nu prin autoritate si nici prin prea mota bunavointa. Urca cat de sus poti si lpta in primul rand pentru confortul tau. Dca si el va dori sa beneficieze de acest confort va trebui sa te ajute, sa vorbeasca frumos si sa fie responsabil. Cm faci asta ? Spune-mi te rog ce anume ii asiguri fratelui tau in prezent. Ii platesti catela telefonica ? Daca da, la prima abatere nu o mai plati, insa adu-i la cunostinta si conditiile. Luna aceasta nu mai ai telefon, dar….daca ma ajuti la curatenia generala iti voi incarca cartela imediat dupa. Acesta este doar un exemplu. Haine primeste daca invata sa vorbeasca frumos.
Ai grija insa la ce tip de reactii intampini din partea lui. Sa nu cumva sa cada in cealalta extrema si sa fure sau sa faca alte nezdravanii. Incearca sa ii cunosti prietenii si sa comunici cu ei, insa nelasand nici o urma de slabiciune.
A fi de dorit sa iti impui conditiile intr-un mod natural, fara sa te enervezi si incet incet, pas cu pas, toate la randul lor, fara sa exagerezi. Astfel el o va simti ca pe o schimbare care vine din ine si nu ca pe o conditie.
Sa auzim de bine, da-ne mai mote detalii !

14 05 2013
Stef

Ah, sper ca Adrian sa mute mesajul in spatiul destinat Roxanei……..

2 06 2013
Camelia

Domnule IM,
In ciuda faptului ca ati cerut sa nu mai scrie nimeni, nimic aici, am sa imi cer scuze la randul meu si am sa scriu. Inteleg ca nimeni si nimic nu poate aduce cu adevarat consolare unui parinte care traieste asemenea drama, insa, tocmai pentru faptul ca trageti un semnal de alarma cred ca e bine pentru noi si pentru dumneavoastra, pentru sufletul tuturor, sa comunicam. Am la randul meu un copil, care invata foarte bine, e sociabil, capabil dar recent, am facut ceea ce spuneti si dumneavoastra: m-am rastit la el. Se pregatea sa plece la antrenament si mi-am dat seama ca era trist din cauza mea. (Cateva luni inainte facuse o aluzie la moarte.) Sincer, mi-a fost teama sa nu se intample ceva, l-am luat in brate inainte de a iesi pe usa, l-am sarutat si i-am spus sa se intoarca intreg si sanatos, ca il astept.
Cum spuneati, uneori nu observam ce se intampla in sufletul copiilor nostri. S-a intamplat sa citesc ce ati scris si imi dau seama ca acea luminita in creierul meu nu s-a aprins degeaba. Va multumesc ca ati avut puterea de a ne impartasi durerea dumneavoastra, pentru a ajuta.
Sper ca in continuare sa puteti si sa doriti sa comunicati cu noi, care suntem aici.
Sper ca aceasta comunicare sa va aduca putina alinare.
Cu stima,
Camelia

29 06 2013
IM

Intru cu greu si rar aici Camelia. Pentru ca aceasta stare de durere si disperare continua te distruge si nu mai stii ce vrei. Sa scrie cineva, sa nu scrie …uneori te simti egoist si insensibil in durerea ta, apoi devii brusc altruist. Ce stiu sigur este ca sunt ingrijorat tot timpul, pentru toti copii astia fragili. Te rog sa ma crezi. Poate am postat prosteste( mai mult ca sigur, nu poate!) la rubrica Adrianei. Dar am facut-o pentru ca ma simt vinovat ca nu am fost mai ferm, mai hotarat, mai decis, mai clar si expresiv, in discutiile cu fata mea la varsta pe care o are acum Adriana.
Mi-am imbratisat si eu copilul! Nu o data …de multe ori. Si i-am spus: „Tati te iubeste ..0rice problema ai avea, eu( noi) vom fi alaturi de tine.” Am fost cei mai buni prieteni. Asa credeam eu! Dar ea a suferit fara sa-mi spuna nimic! Asta da prietenie! EU credeam ca suntem prieteni! EU credeam ca o o imbratisare conteaza! EU credeam ca sunt un parinte model: intelegator, cooperant, tolerant … Am gresit ingrozitor! E ca la un examen. Am rezolvat problema, dar am ajuns la un rezultat gresit. Din neatentie probabil. Aveti grija la aceste neatentii dragi parinti! Nu considerati aceste cuvinte ca atitudinea bolnavicioasa a unui om suparat care vrea sa atraga intr-o stare de spirit negativa cat mai multi oameni. Lucrurile astea ingrozitoare se intampla! Si toti credem ca nu noua. Deschideti ochii si sufletul.

9 03 2014
crrrinnn

Buna ziua.
Asa am procedat si eu mereu.Mi-am imbratisat copilul si i-am spus mereu ca orice problema ar avea, s-o discute cu mine mai intai si sigur ii vom gasi o rezolvare.Comunicam zilnic.Dar, un singur parinte nu poate afla tot ce este in sufletul copilului sau.Daca esti mama de baiat,acesta va avea totdeauna ceva pe care-l va pastra numai pentru el (cazul meu).Si eu am crezut cu toata fiinta ca suntem cei mai buni prieteni si m-am amagit ca stiu tot ce se petrece cu el. Faptul ca a plecat fara sa lase un singur cuvant ma chinuie extrem de tare si ma face sa ma invinovatesc chiar daca,poate eu, personal nu am avut nici o vina in luarea acestei hotarari extreme.Toata viata mea m-am temut sa nu i se intample ceva.Iar acum,dupa aproape 6 luni de cand l-am pierdut pentru totdeauna nu mai gasesc nici un rost pentru propria mea viata.Am ajuns la psihiatru.Iau tratament puternic,crizele de plans s-au diminuat,am inceput sa dorm putin noaptea,dar gandul la inutilitatea mea pe acest pamant nu m-a parasit.Poate parea din ceea ce am scris aici, ca am acceptat pierderea.Ei,bine, NU.Nu am sa pot accepta niciodata pierderea aceasta.Este cumplit sa fii obligat sa zambesti,sa canti si sansezi cand ti-e sufletul o rana deschisa.Iar lucrul cu copiii ma obliga sa fac asta.Ei nu au nici o vina si ma iubesc foarte tare si as fi nedreapta sa le ofer o imagine traumatizanta.Incerc sa le ofer toata dragostea mea pentru copilul meu,lor,fara vre-un fel de discriminare.Dar printre ei imi caut neincetat copilasul,iar atunci cand imi dau seama ca nu este ma apuca disperarea.Pe biroul meu se afla o poza inramata cu el de cand era mititel,in bratele lui Mos Craciun,cu bratul plin de jucarii.Este atat de fericit in acea poza…Cum sa pot accepta ca nu mai este?

5 06 2015
zuzulet

Te iubesc pentru cuvintele tale. Mi-as fi dorit sa am o mama ca tine.

18 07 2014
ioana

draga domnule IM…opreste-te un pic si respira adanc..nu te invinovati pentru nimic din ce s-a intamplat…eu sunt inca la faza in care ma gandesc daca vreau sa mai traiesc sau nu…tot ceea ce se intampla in viata se intampla cu un motiv…nimic nu este la voia intamplarii…totul are o cauza si un efect…nu ai fi putut sa previi nimic….stiu ca sun ca o idioata fara suflet si asa sunt…am vrut ca inainte sa ma sinucid sa citesc si alte pareri ale altor persoane care aveau de gand sa treaca prin acelasi lucru ca si mine…si m-am regasit mai mult sau mai putin in povestea fiecaruia dintre ei…si asta ma sperie cel mai tare…cu totii suntem la fel cand ne gandim la sinucidere…suntem goi pe dinauntru, hipersensibili, reci ca gheata, pastram aparentele fata de cei pe care ii iubim.vreau sa stii ca fiica ta te-a iubit enorm asa cum va iubesc si eu acum ca mi-ati salvat viata…sunteti cel mai bun tratament pe care mi-l pot permite…ceva din ce ati scris pe acest blog mi-a salvat viata.m-ati facut sa ma gandesc la tatal meu si cred ca si el ar suferi la fel de mult pe cat suferiti dumneavoastra…mama, sora, fratele…sotul…cu totii ar suferi enorm dupa mine…desi inca nu o cred pe deplin sunt sigura ca asa s-ar intampla.depresia este o c-r-a nesimtita si loveste oriunde ii prieste…dvs v-a fost incredintat de Dumnezeu darul de a salva oameni si sper din suflet sa mergeti pana in panzele albe si sa reusiti sa salvati mai multe vieti decat pe a mea…dvs aveti darul de a salva vieti…asta este menirea dvs….ceva imi spune in suflet ca fiica dumneavoastra ar fi foarte mandra sa stie ca tocmai mi-ati salvat viata.si poate ca si pe a altora dar nu stiu despre ei.eu una, care tocmai am scapat de gandul necurat al sinuciderii, voi face orice imi sta in putere ca sinuciderea sa nu mai fie un subiect tabu si intolerabil….un subiect de ras…care le da altora prilej sa rada de suferinta celor disperati…exista speranta…exista speranta…exista speranta…
p.s….pentru cei care sunt hotarati sa o duca pana la capat opriti-va…am avut inspiratia divina si prosteasca sa-i spun intr-o cearta monstru….prietenei mele cele mai bune…ca am de gand sa ma sinucid…nu a schitat nici cea mai mica emotie, nu mi-a dat nici un sfat…nimic…stiu ca o duce foarte bine si ca poate s-ar fi bucurat sa stie ca am murit….dar stiti ce…tocmai acest monstru de om m-a facut sa ma opresc astazi…plus confesiunea binecuvantatului domn im…sa ma sinucid…traim intr-o lume de cretini, asta este iadul nostru, a tuturor…noi suntem cei care am fi vrut sa schimbam lumea intr-un loc mai bun si asa si trebuie sa facem…nu trebuie sa dam voie monstrilor sa ne omoare.noi suntem viitorul, noi suntem tot ce e mai bun pe lumea asta…noi vom reusi sa mutam si muntii.eu vreau o schimbare si o voi face…nu voi lasa o scarba pe care am considerat-o sora mea si pe care am ajutat-o la nevoie, sa imi curme viata…cei din pricina carora vreti sa muriti nu le pasa cat de buni si minunati sunteti…doar mama si tatal vostru vor avea de suferit cel mai mult.ceilalti isi vor vedea nepasatori de viata.chiar de voi ajunge sa traiesc ca un boschetar in strada, deoarece nu mai am nimic…nu o voi face…s-a lasat linistea peste sufletul meu….vreau sa demonstrez ca sunt buna si ca viata nu trece pe langa mine.ironia noastra, a celor care nu mai vor sa traiasca este ca iubim viata mai mult ca orice pe lume…capul sus!!!!exista speranta!!!multumesc domnule IM…va datorez viata….

3 09 2013
Mimi

Buna ziua!
Sunt o mama cu 2 copii care a trait ceea ce se numeste astazi suicid. Pe vremea mea si in cazul meu nu era o deschidere a parintilor catre copii sai. Aveam in jur de 14 ani si parinti care pozau ca fericiti insa mama isi ascundea vanataile facute de tata care nu era alcoolic prin scuze gen m-am lovit singura. Odata cand am revenit acasa dupa 3 zile plecata intr-o excursie nu am crezut-o ca chiar s-a lovit singura, desi de data aceasta chiar s-a intamplat.Pe scurt, tatal foarte agresiv iar mama supusa. Eram un copil care dorea dragostea parinteasca ce nu a avut-o niciodata, mai mult..tatal meu spunea copilul trebuie alintat doar in somn si atunci doar cu privirea sa nu simta. Asa ca dupa multe agresiuni verbale si fizice din partea tatalui si nepasarea sufleteasca pe fata a mamei mi-a intrat acest gand cu suicidul. Dupa o ocara a tatalui care era mereu nemultumit ca nu facem treaba cum doreste el, app. eram copii care nu aveam voie la joaca, ci doar la treaba, am luat […moderat…] mi-am pregatit moartea. Seara i-am sp fratelui meu ca am sa ma omor ca nu mai suport, iar acesta a incercat cu oarecare superficialitate sa ma linisteasca el fiind cu 3 ani mai mare decat mine. Imi amintesc cum eram langa patul lui si plangeam spunandu-i printre lacrimi. A doua zi, mi-am luat inima in dinti si am baut acea […moderat…]. Imediat dupa ce am baut, m-a luat o ameteala…atunci mi-am dat seama ca nu vreau sa mor. Am baut imediat lapte, iar cand am ajuns la telefon, mi-am sunat tatal sp ca am baut […moderat…] ca am vrut sa mor si ca mi-e rau. Imi era frica de el, dar voiam sa-i atrag atentia, sa-l fac sa sufere, sa-l pedepsesc. A venit urgent, m-a dus la spital, am stat in perfuzii mi-am revenit desi am trecut printr-o hepatita toxica in urma […moderat…]. Dupa ce l-au lasat sa ma vada, a venit tata care nu a facut altceva decat sa ma certe si sa-mi sp ca el munceste ca sa avem noi de toate si ca asa il rasplatim ca-l fac de rusine. Inainte de externare am fost dusi la psiholog, era regula spitalului..ce am raspuns? am raspuns ceea ce trebuia..adica nu i-am sp medicului ce simt, prin ce trec, etc..de ce? de frica..tata s-ar fi suparat ca sa stie lumea cum e el cu adevarat. Lumea nu a aflat decat ca am baut din greseala crezand ca e suc si ca era facut pt a pune la muste cu zahar.
Acum sunt mama, am baiatul mare, fata de 8 ani si care cere foarte multa afectiune dar nu am timp sa i-o dau , nu atat cat cere ea, desi cred ca e o boala deja ca nu poate sta fara afectiune , e foarte abatuta daca o certi sau te superi pe ea. Mi-e teama cand spune vorbe ca,, mai bine mor ,,daca nu ma mai iubesti.
Am facut o nebunie asa cum o numesc acum, cert e ca stau cu frica sa nu fie ceva ereditar sau ca gresesc la fel ca si parintii mei sau …..doar domnul stie cine e ales si cand. Madalina Manole nu a scapat […moderat…], eu da..am mai avut o sansa si vreau sa profit de ea, vreau sa traiesc mult mai mult decat as avea predestinat.
Sincere condoleante! Imi pare nespus de rau ca fata dumneavoastra nu a mai avut o sansa. Probabil ca asa a fost sa fie. Nu am cuvinte de alinare, doar sa va spun ca Domnul va alege cand o veti revedea .

Cu stima Mimi

3 09 2013
Mimi

Imi cer scze,am vazut unele greseli de tastare, nu am recitit inainte de postare am scris ceea ce am simtit in momentul citirii textului dumneavoastra care mi-a reamintit acele clipe. Par o persoana f. vesela, plina de viata, dar unele amintiri nu le voi uita niciodata. Si am invatat din greseli.

Mimi

23 12 2013
Adrian

––––––––––––––––––––––––––––––
La 23.12.2013, IM a scris – in reply la Daniela C., in categoria ei:
––––––––––––––––––––––––––––––

” Asa cum am avut ocazia sa il cunosc pana acum, din putinele noastre interactiuni, sunt sigur ca, in momentul in care iti va citi povestea, iti va scrie cateva randuri, ca de la un parinte indurerat la altul…”

Nu am putut scrie pana acum. Am citit, dar nu am stiut ce sa scriu. Pentru ca stiu din experienta mea nenorocita ca nu este aproape nimic de spus. Ca nimeni nu poate intelege prin ce treci. Si astazi am inteles, ca totusi eu sunt printre putinii care stiu prin ce treci. Stiu cum suferi, cum te doare orice secunda pe care o traiesti, cum ai un “ghem” in capul pieptului, care te trage in jos, te preseaza ziua si noaptea si nu te lasa sa te gandesti la altceva. Ca nu mai poti face planuri de viitor. Zilelele alea nenorocite, de la aflarea vestii (sau in cazul meu, din momentul in care mi-am gasit copilul mort) pana la organizarea si finalizarea funerariilor, se invart inevitabil in mintea mea, se reiau ca un disc zgariat si nu mai am altceva in minte. Le retraiesc la intensitate maxima si in timp real aproape. De luni de zile retraiesc acele clipe, minute, ore.
Am incercat cu 3 psihologi, am incercat cu variante alternative. Nu sa uit, asta este imposibil, doar sa mai pot trai. La mine nu a mers nimic. Te rog sa ma crezi ca mi-am dorit din tot sufletul sa mearga. Pt cei din jurul meu. Aici unul dintre psihologi mi-a spus ca este greseala mea. Ca trebuie sa-mi doresc sa traiesc in primul rand pt mine. Eu cred ca a gresit. Poate este important sa -ti doresti sa traiesti macar pt ceilalti.
Singurul “tratament” care ma mai smulge din starea mea cateva ore pe zi, este implicarea in munca.
Asta este cazul meu. Si ti-am povestit de mine ca sa intelegi ca sunt sincer cu tine.
De ce-ti scriu totusi. Ca sa-ti spun ce m-a ajutat un pic. Dar poate a fost picul, care mi-a dat inca putine zile. Nu este vorba ca m-am gandit vreodata la sinucidere.Nu m-am gandit, dar poti muri de tristete, eu sunt sigur.

Cautand solutii …alternative (am incercat “Calatoria” si ti-o recomand, la mine nu a mers, dar cuiva din familia mea, se pare ca i-a folosit) am ajuns la o mare doamna, un om adevarat, care a avut rabdarea sa vorbeasca cu mine ( mai bine zis sa-mi vorbeasca) cateva ore. Trec peste cateva “amanunte” privind relatia mea cu divinitatea. Nu vreau sa intru aici intr-o polemica care nu-si are rostul sau sa jicnesc pe cineva.
NU stiu de ce pierd din mesaje, postez partea asta si revin.

––––––––––––––––––––––––––
Am revenit. Nu este vorba de o “vrajitoare” sau alte prostii. Este vorba de o crestin ortodoxa practicanta. Oricum pt mine nu conta. Dar o spun ca sa lamuresc situatia.

M-a invatat sa fac urmatorul ritual:

Sa aprind lumanari, sa ard tamaie. In acest timp, sa ma gandesc la copilul meu, sa-i spun pe nume, sa-i spun sa ne ierte si ca l-am iertat si noi. Si sa mearga spre lumina. Sa-i scriu o scrisoare, in care sa-mi exprim sentimentele si mai ales dragostea fata de ea si apoi sa o ard. Mentionez ca fata mea murise de cateva luni.
In cazul meu, pt ca mi-am incinerat fata, sa-i ingrop cenusa.

Am plecat …un pic nelamurit si total nehotarat, de la aceasta noua “sedinta” de vindecare. Nu credeam, si nici acum nu sunt sigur mi-am schimbat parerea, in suflet, viata de apoi, etc.

Ajuns acasa, sotia mea, mi-a povestit ca a venit o prietena la noi, care o stia pe fata noastra de cand s-a nascut. Aceasta prietene i-a povestit, ca a visat-o cum striga ca este in intuneric si sa aprindem niste candelabre. In concluzie am facut acel ritual. Nu cred ca este pagan. O lumanare, tamaie, o scrisoare. Si daca este mie nu-mi pasa.
De atunci parca a fost mai …usor. Nu pot scrie ca a fost “bine”. Bine nu o sa mai fie niciodata. Dar parca este un pic mai usor.

P.S. Nu doresc sa starnesc aici o disputa. Nu am de gand sa intru intr-o disputa sau o polemica. Daca puteam sa-i scriu direct doamnei un email, faceam asta. Aceste randuri sunt strict pt ea si ar fi bine sa nu urmeze comentarii …inflamate. A fost singurul sfat care mie mi-a prins bine.

Cu respect,
I.M

23 12 2013
Stef

IM,
Tot ceea ce pe tine te ajuta nu ar trebui sa interreseze pe ceilalti. Ma bazez pe un principiu: iti este permis sa faci orice pe acest pamant atata timp cat nu ii faci pe nimeni sa sufere! 🙂
Ai facut bine. Nu este un ritual, este o eliberare. Si sunt multe altele pe care le vei face gandindu-te la copilul vostru.
Incearca si varianta de a ajuta alti copii neajutorati. Viata ta s-ar colora si ai face acest lucru in numele ei… Exista camine(particulare) in care copii sunt foooarte bine ingrijiti si poti merge acolo sa ii inveti cate ceva, orice sau pur si simplu sa stai de vorba cu ei. Sunt fantastici!
De fapt, este bine sa faci ceea ce simti ca iti face cat de cat bine!
Sa aveti sufletul usor!
Toate cele bune!

23 12 2013
Miss

E frumos acel ritual. Lumanarile sunt importante. Dar nu numai cele strict care se vand la biserici, orice lumanare, iar simbolul si puterea ei se potenteaza prin rugaciuni (iar, nu neaparat tipice, cliseice, si ff. lungi, ci ce simti tu ca ai de transmis cuiva !).
Domnule I.M. v-ati rugat pentru fiica si e mai bine, puteti sa faceti ceva asemanator exclusiv pentru dumneavoastra (sufletul dvs, alter-ego, Inger Pazitor-).

Numai bine, Miss

5 06 2015
Alin(29)

Sa traiti.Va multumesc pt mesajul pt mine,si vreau sa va spun ca citind povestea dvs,am fost dat peste cap si m-a pus pe ganduri rau.Ma gandesc cum o sa fie cand o sa ma vada mama mort,si imi dau seama cata suferinta as lasa in urma.Din cate am vazut,dati multe comentarii si eu zic ca faceti mult bine pe site-ul acesta.

5 06 2015
Alin(29)

O sa incerc sa trec si eu pe la biserica,pt ca nu am mai fsot de cand eram mic,si sa ma rog pt fata dvs…

15 06 2015
Alin(29)

Va salut.Am vazut ca ofereati unui coleg de pe site posibilitatea unui loc de munca…despre ce e vorba?Avand problemele cu datoriile am mare nevoie de un job…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: