Carmen

28 01 2013

Buna, de mic copil am suferit si am suferit in tacere si singurul lucru care ma ajuta sa trec mai departe erau gandurile sinucigase. Taieturi pe brate…inghitit medicamente.. stand in vana plina cu apa gandindu-ma cum ar fi sa adorm in apa asta si sa nu ma mai trezesc, cum ar fi viata mai departe fara mine, ….etc etc Sunt atat de multi oameni care spun ca iti sunt prieteni si totusi….sunt asa de singura! Nici macar sotul nu ma intelege, daca ii spun despre depresia mea…imi spune ca vorbesc prostii si nu isi da seama cu cine sa insurat. Am un ingeras mic de aproape 2 anisori, ea imi da cateodata putere sa trec peste aceste ganduri dar tot ma epuizeaza ca nu am ajutor si singura ma descurc cu ea si imi este greu mai ales cand ma loveste depresia. Plang, plang si ma gandesc cine ar avea grija de ea daca eu nu as mai fi? Dar nu vad cine s-ar ocupa de ea cu atata dragoste. Simt…in fine…ma bucur ca am gasit un site unde pot sa scriu ce gandesc…si mai sunt multi care sufera in tacere…

Anunțuri

Acțiuni

Information

17 responses

2 02 2013
ais

Draga Carmen incearca si detaileaza de ce ai aceste stari si de cind.Iar cind cei pregatiti in psihologie si nu numai vor avea putin timp i-ti vor raspunde.Pina atunci gindestete numai la ingerasul care i-ai dat viata cita nevoie are de tine.De altfel singura spui cine o so iubeasca ca tine.I-ti spun eu- nimeni.Mama e unica la fel si tatal dar mamele sunt mult mai atasate.Incearca sa te joci cu ea sa va duceti in parc etc.Iar daca starile tale de depresie sunt mai grave nu ezita sa te duci la psihiatru depresia nu inseamna ca iesti nebun incearca fiindca daca tu plingi si iesti depresiva starile le transmiti si la copil.Pina atunci scrie de unde i-ti vin aceste ginduri.si de cind Cu drag i-ti doresc sa ai zile senine si frumoase alaturi de ingerasul tau. Ais

18 11 2016
Carmen

Multumesc ptr cuvinte Ais

6 02 2013
Stef

Carmen,
Subscriu mesajului d-nei Ais.
Detaliaza problema, dar fara a avea asteptari de „vindecare”. Banuiesc ca starile de angoasa, etc nu sunt recente. Nu ezita sa cauti ajutorul uni specialist. Oricat de multe sfaturi, sugestii ai primi din partea altora, doar tu iti cunosti exact starea. Aici te poti descarca in momentele de tensiune, insa rezolvarile se afla la tine, inauntru tau. Aici poti primi curajul de a merge mai departe si evident poate si cateva ganduri si cuvinte care te vor indruma spre ceea ce te poate ajuta in mod real.
Depresia poate fi considerata o boala, nicidecum o nebunie, insa este o stare ce poate afecta atat judecata cat si simtamintele. Ea trebuie tratata ca atare, cu atentie si eforturi. Nu este usor, insa atat tu cat si cei din jur este bine sa realizeze ca depresia nu este o joaca, ea iti poate pune viata in pericol. Nu te astepta ca sotul sau cei din jurul tau sa inteleaga asta, dar cu cat tu vei lua depresia mai in serios cu atat ii vei atentiona si pe ei ca este vorba despre o stare periculoasa care necesita maxima atentie si interventia unor specialisti.
Cu bine !

17 02 2013
Vasile L.

Iti recomand sa apelezi la un psihoterapeut ( psiholog, medic care are o formare cu durata de 4 ani in psihoterapie ), dupa primele sedinte de evaluare, veti hotara daca e cazul sa apelezi la un tratament medicamentos prescris de un psihiatru si te va indruma la un specialist. In general este recomandata terapia impreuna cu tratamentul medical, dar asta depinde de la caz la caz. Depresia este o afectiune des intalnita, la un moment dat in evolutia noastra toti trecem prin depresie, depresie care poate imbraca diferite forme si manifestari, insa depinde de modul in care gestionam criza, de suportul pe care il primim de la cei din jur si de istoricul nostru personal si familial ( trasaturi de personalitate, antecedente, etc ). Asa ca ai nevoie de suport, indrumare si ajutor pentru a depasi aceste momente, iar daca e cazul – de tratament adecvat ( tratarea cauzelor care conduc la depresie ). Asa ca, fruntea sus si cu putere inainte, ai un ingeras care are nevoie de tine si tu de el.

18 11 2016
Carmen

Multumesc Vasile

18 11 2016
Carmen

Multumesc Stef ptr cuvinte

7 04 2013
nimeni

Eu mereu ma gandesc, daca reusesc sa trec peste acest capitol, oare copiii mei vor mosteni aceasta gena ingrozitoare? Voi fi un tata bun?! Imi va ramane aceasta perioada oribila in ADN ca mostenire neamului meu ce va veni? Voi fi in stare sa fac ceva pentru ei?

11 10 2015
IN MEMORIAM

Sper ca sunteti mai bine……..

9 11 2016
Carmen

Va multumesc pentru celor ca au raspuns.
Da, sunt bine, zambesc cu un zambet fals, ziua totul e bine…insa seara cand se stinge lumina….si daca nu pot adormi…’demonii’ adica gandurile care reivin si ma sfasie in minte si ma fac sa sufar….sau oamenii care ma fac sufar…
desi au trecut 3 ani de la ultima postare….e ceva mai bine…dar ma gandesc…am fost suspect de cancer uterin…dupa operatie au iesit bine analizele…insa flirtam cu ideea …daca era? as fi spus la timp sau as fi stat pana…nu mai era cale de intoarcere.
Multi vorbesc despre faptul ca sinuciderea ce rau e…este ptr cei vii…insa cei care o fac…trebuie un curaj sau prostie?
Am fost o data la psiholog….intr-o ora am spus un rezumat…care m-a rascolit mai rau…si apoi, s-a terminat ora, reveniti peste o luna! Haios!!!!!!!!
Nu va faceti griji, stiu sa ascund bine sentimentele, fetita mea nu simte nimic, chiar, fac foarte multe activitati cu ea, sa se simta iubita, in siguranta. Atata timp cat voi fii langa ea. Iar pozele sustin asta.
Va avea amintiri frumoase, va stii cat am iubit-o.
Muzica ma ajuta mult.
Va multumesc…

9 11 2016
Adrian

Dragă Carmen,

Cu mare drag! Și te așteptăm să revii oricând aici, însă în acest moment există anumite lucruri în mesajul tău care, dincolo de un aparent optimism, mă îngrijorează… Sper din suflet să mă înșel, iar dacă nu, sper să revii și să ne îngădui să îți fim alături în încercarea de a depăși problemele cu care te confrunți. Nici un fel de amintire, oricât de frumoasă ar fi, nu poate înlocui prezența MAMEI. Ți-o scrie cineva care și-a condus mama pe ultimul drum în urmă cu mai puțin de două luni. Și, nu, nu a fost vorba despre o sinucidere, însă asta nu face ca despărțirea să fie mai ușoară… Te asigur însă că cei care rămân în urma unui sinucigaș sunt MULT mai afectați și mai răscoliți de nenumărate „de ce?”-uri…

Cu prietenie,
Adrian

18 11 2016
Carmen

Multumesc Adrian ptr cuvinte.
Da, cred ca e mai greu…ptr cei care aleg calea aceea…
Inainte de a o naste pe fetita mea, eram mai optimista, gaseam puterea de a consola pe altii…azi…nu ma recunosc…nu am vorbe lagate de viitor si optimism…ne nastem, vom muri….calatorie dinte alfa si omega…e presarate cu tot felul de intamplari si sentimente, iubire, ura, etc etc…dar vine ziua cand totul ti se pare ai vazut, ai simtit…monotonia si rutina devin niste dusmani ai timpului care pare sa treaca mai greu. Plus ca de la o varsta incolo te apuca tot felul de boli…vezi bietii batrani pe la farmacii sau in fata vitrinei cu 5 lei in mana cerind 4 felii de sunca….nu ma incanta viitorul….si la urma urmei viata merge mai departe…chiar daca mori. Lumea nu se opreste in loc. Merge mai departe. Se jeleste o perioada, lunga sau mai scurta, apoi invata sa traiasca cu durerea….si merg mai departe.
Oamenii au devenit reci, egoisti…..nu mai e cum a fost in perioada dinaintea de 98. Atunci erau prieteni, aveai cu cine sa povestetsti, sa te descarci, sa faci viitorul sa fie mai roz…mai plin…
In ziua de azi daca reusesti sa aduni oameni de ziua ta de nastere…e mare lucru….sau e bai cu persoana respectiva ca nu e cautata de ziua ei. Ciudat, nu? Sau lasam ciudatul sa devina normal?
Oameni permit prea multe lucruri ciudate sa para normale.
Sarbatoarea de Paste nu mai e ce a fost, Craciunul la fel…mi se pare extrem de trist.
Si Facebook-ul, inumanizeaza oamenii, nu mai suna de sarbatori sau zi de nastere, iti trimit un like sau o poza cu copy paste….de asta imi si inchid contul…sa nu primesc asa ceva…cui ii este dor, sa sune, vreau sa aud voce, caldura ei, sa simt ca zambeste, ca ii face placere sa auda timbrul vocii mele ….cred ca vreau prea mult…sau acel normal a devenit anormal…

Multumesc inca o data Adrian,
o zi buna!

2 12 2016
Adrian

––––––––––––––––––––-
La 02.12.2016, Carmen a scris:
––––––––––––––––––––-

Eu gasesc acest loc super…unde pot sa scriu toate gandurile mele negre…aproape toate….ma descarc…apoi revin la viata de zi cu zi, reiau masca fericirii. Sunt cea mai buna actrita a vietii mele. Nu stiu cum,dar inaintind in varsta tot mai dese sunt ziele posomarate…tot mai putin rad…daca si reusesc….dureaza putin….in copilarie m-am inecat, un domn m-a scos din apa si ma readus in simturi…nu stiu daca murisem sau doar lesinata eram….idee e ca tot revine in mintea mea clipele cand inghiteam apa, pe gura, pe nas….cum ma umpleam cu apa…apoi…nimic…….m-am trezit scuturata cu capul in jos. Flirtez cu ideea asta…ca la urma urmei nu-i chiar asa de rau.
In perioada asta, am avut 3 pierderi de viata din cercul meu de cunostinte.
Viata nu se opreste ptr nimeni. Lumea merge mai departe. Invata sa traiasca cu durerea si merge mai departe. Ca e mic, ca e mare. Asta e.
Mda….ma bucur cand vad optimisti…sper sa dureze mult.

2 12 2016
Adrian

Dragă Carmen,

Într-adevăr, viața nu se oprește în loc pentru nimeni, dar în același timp ai putut vedea, de fiecare dată când o persoană dragă a plecat dintre noi, cât de greu este pentru cei rămași…

Nimeni nu va putea spune că e ușor să trăiești, sau că viața e ușoară… Ea merită însă trăită! Știi, noi spunem că viața nu este o opțiune… Este un dar! Avem însă multe alte opțiuni – de exemplu, dacă să rămânem cu zilele posomorâte sau să încercăm din răsputeri să le înseninăm… Poate că nu vei reuși din prima, însă la un moment dat perseverența trebuie să dea rezultate… Și atunci vei înțelege de ce a meritat! La fel cum, pentru câteva minute de splendoare, urcăm pe munte și ne supunem multor cazne și eforturi… Dar merită!

Cu prietenie,
Adrian

20 12 2016
Carmen

Da…ai dreptate…doar ca…cu trecerea timpului…tot mai rare sunt acele momente….care te fac sa zici, da, ce faina e viata.
De ce, cand merg la un drum lung si pe autobanda, cum merg cu viteza mare…imi trec imagini infioratoare prin cap….sa trag de volan…ma rastorn…fac masina zob si eu SPER ca sa mor pe loc. Aici e locul unde pot descrie …ce am in cap…sa zic cuiva…imi e si rusine…am zis cuiva…dar …mi-a zis sa nu ma mai gandesc la asa ceva…usor de zis, cam greu de facut…
in fine….daca am ajuns pana la varsta asta supravietuind….cred ca mai sunt in siguranta 🙂 cativa ani …

Lumea care ma stie, imi cunoaste doar numele…nu ma cunoaste pe mine….ei cred ca o fata frumoasa si care nu isi arata varsta, precis e fericita, are viata buna, habar nu are, ce e aia suferinta.
Mintea, sufletul si emotiile….sunt cele mai bune si mai periculoase lucruri de pret al omului.
Cateodata mi-e atat de greu….
Si atunci vin aici…descarc ‘bagajul’, ma descarc plangand…imi reiau viata…cu gandul ca fetita mea sa aibe o mama.
Mi-e greu sa joc rolul perfectiunii. E greu sa tot zambesti.
Am ramas cu niste probleme fizice dupa nastere….probleme care nu se vad…dar unele sunt care dor si afecteaza calitatea vietii. Restul…am invatat sa traiesc cu ele…
Mda…in fine…
Vin sarbatorile, trebuie sa zambim, sa fim fericiti.
Va doresc sarbatori fericite!

29 06 2017
Carmen

Mi-e greu.
Nu credeam ca voi dori sa mor. Viata ar fi fost trebui sa fie altfel.
Totul e o iluzie creata de mintea noastra.

29 06 2017
Adrian

Dragă Carmen,

Ne poți scrie ce s-a întâmplat? Suntem aici și pentru tine!

Cu prietenie,
Adrian

25 08 2017
Carmen

Sunt zile bune dar cele rele par sa fie mai multe decat cele bune… 😦
Iar seara…nu pot adormi…am atacuri de panica, creste tensiune si suflu ca un cal…in loc sa adorm linistita… si apoi ma gandesc la linistea eterna.
Cand vine si pentru mine?
Si gata cu frica, teama care ma urmaresc din copilarie, cu atacurile de panica, frica….mi-e greu…imi doresc sa mor in somn…fara durere…cat mai repede…
Viata pare sa nu mai fie bucurie…
Pentru ce traim? Ne nastem, murim…iar drumul intre cele doua puncte….se stie…gradinita, scoala, liceu si apoi munca…dragoste, sex, casnicie, copii….toate au un timp care trec si apoi ce ramane???
Am momente ca imi zic…hai, pot sa fac asta, sa traiesc…dar zambetul nu mai e…ma uit in oglinda si am un zambet fals…copilul ma tine pe linea de plutire dar tot ce inseamna sa cresti un copil…ma epuizeaza …
Aici ma descarc…apoi revin pe liniea de plutire…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: