Cris

28 12 2012

Am ajuns pe site-ul acesta pentru ca sunt intr-o depresie profunda. Imi e rusine de mine, ma simt vinovata, caci am citit multe dintre povestile celor de aici, si problemele mele nu pot fi comparate cu majoritatea problemelor celor de aici care sunt mult mai grave. Am fost o persoana foarte pozitiva, am muncit enorm, am pastrat mereu speranta. Am o familie care ma iubeste, desi in trecut am avut o relatie destul de dificila cu ei, am un sot extraordinar, cu o situatie materiala foarte buna, de o bunatate incredibila, pe care il iubesc. M-am mutat in alta tara de aproape zece ani. Am avut un inceput de cariera minunat in tara. Am renuntat la tot, si am plecat, singura, caci intotdeauna am visat sa traiesc in alta tara. A fost ingrozitor de greu la inceput, pe urma l-am cunoscut pe sotul meu, si, din punct de vedere sentimental si material, totul s-a aranjat. Am ramas aici pentru el. Muncesc foarte mult sa imi fac o cariera, dar e foarte ciudat, pe cat de mult noroc am avut in tara, pe atat de mult ghinion am aici. De fiecare data cand am o raza de speranta, imi fac multe vise, am impresia ca o sa mi se deschida si mie un drum, dar din pacate totul sfarseste foarte prost. Inainte credeam ca ne creeam singuri viata, daca muncim si ne pastram speranta, si Dumnezeu ne va ajuta, ne va calauzi. Dar nu pot intelege de ce, totul imi merge atat de prost, de ani de zile, am ajuns sa cred ca sunt blestemata, ca nu am nici o valoare, nu ma mai pot uita la mine, nu ma mai suport. Ma simt o ratata, simt ca nu imi iese nimic, imi e rusine ca exist. Am fost intotdeauna extrem de muncitoare, am invatat, am fost olimpica, am facut doua facultati. Nu e vorba de ambitie, de ego, e vorba doar de vocatie, de talent, nu vreau sa intru in amanunte, e chemarea sufletului meu. Nu vreau nimic rau, vreau doar sa am sansa sa imi practic meseria. Ma simt vinovata caci nu pot sa ma mai bucur de cei care imi dariuesc atata dragoste, ma simt ca un animal bolnav, ma dor toate. Nu pot sa ii chinui pe cei din jurul meu, asa ca ma prefac, am incercat sa vorbesc cu ei, dar ei nu pot intelege, cred ca am nevoie de o cariera, ca ei trec pe planul doi, dar nu e adevarat. Pur si simplu imi moare sufletul caci nu pot sa profesez, ma ofilesc, ma simt inutila si ma urasc. Nu demult mi s-a intamplat ceva foarte rau, a fost picatura care a umplut paharul. M-am prabusit, fizic, psihic, mi s-a facut groaza cand mi-am dat seama cat de jos pot sa cad, ce limita a durerii si urii de sine pot atinge. Sunt inconjurata de foarte multa dragoste si de oameni extraordinari, si, paradoxal, ma simt legata de maini si de picioare, caci nu vreau sa ii ranesc, desi pentru mine stiu sigur ca ar fi mai bine sa ma sinucid. Din cauza ca nu am libertatea de a ma sinucide, ma simt si mai cumplit, parca sunt trasa pe roata. Imi e atat de rau, ca ma doare totul pe dinauntru, nu mai pot respira. Nu imi vine sa cred ce mult am decazut. Problema e ca am devenit foarte fragila din cauza loviturilor pe care le-am luat de circa 10 ani de zile, nu e o situatie recenta. Intotdeauna am crezut ca in viata bucuria si supararea, ascensiunea si prabusirea, sunt ciclice, dar de atat de timp totul merge prost, ca am ajuns sa imi zic ca poate eu sunt prea idealista si m-am amagit ca Dumnezeu ma poate ajuta, dar e de o cruzime, sau indiferenta fara margini. Sau daca eu creez ceea ce se intampla in viata mea, de unde atata ura fata de mine sa atrag atat de mult rau? Caut o solutie pt a disparea fara sa ranesc pe nimeni. E atat de cumplita durerea, si stiu ca multi dintre voi simt acelasi lucru, ca daca cei dragi ar simti ce e in sufletul vostru, ar intelege cat de important e sa poti pune capat acestei suferinte. Am devenit ceva ce urasc, sunt o ratata depresiva, agatata ca o carpa de un suflet asfixiat, care vrea sa se desprinda…Am inteles ca oricat ai munci, oricat talent (paradoxal) iti da Dumnezeu, daca nu ai noroc, nu se leaga nimic…

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

28 12 2012
Cris

Sunt foarte rău. Parca m-am desprins de mine si de lumea asta, sunt între doua lumi. Mi se pare ca mă desprind de corp, parca nu mai e al meu. Nu pot apela la logica, căci se pare ca sufletul îmi e atât de rănit ca nu mai am control. Nu știu ce mi se întâmpla, parca mă ia un val. Nu vreau sa ranesc pe nimeni.

28 12 2012
claudiudoris

Draga Cris,din pacate nu stiu daca vei primi mesajul acesta din partea mea.E cumplit ceea ce traiesti pe dinauntru…si e cel mai important lucru sa poti sa ai liniste sufleteasca,sa nu te consumi pe dinauntru.Tu faci toata treaba asta,atunci cand viata te impinge spre alt loc sau spre alta viziune de a te deschide.Regret daca nu vei primi acest mesaj din partea mea.Vroiam doar sa-ti raspund mai repede.Sper ca sotul tau sa-ti ofere sprijinul cuvenit spre a te face sa te iubesti pe tine si sa ai incredere in tine.

31 12 2012
Claudiu

Nu mai gandi asa. NU pune in aplicare acele ganduri negre. Eu am facut asta si am trecut printr-o groaza de nedescris. Am incercat sa ma spanzur, am inghitit un pumn de pastile si mi-am taiat venele. Dumnezeu m-a salvat de fiecare data. Dupa ce m-am intors din spital tot nu eram mai bine dpdv sufleteste. Apoi am inceput sa merg la biserica, m-am spovedit, am inceput sa ma rog. Rugaciunea inimii, “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” sa o zici intr-una, cand mananci, cand lucrezi, cand te plimbi, cand stai. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Am reinceput lucrul, sunt administrator de retea de calculatoare. Tot asa ma credeam inutil, bun de nimic insa am inceput sa-nvat si Dumnezeu m-a ajutat si am retinut din ce in ce mai multe si cu muult mai mult drag ca inainte. Toate au inceput sa mearga din ce in ce mai bine, pe toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu de cate ori am ocazia pentru ca m-a salvat si pentru toate cate am facut si cate mi-a daruit. Eu anul trecut nu mai credeam ca o sa ma mai intorc la lucru, sa mai ies cu prietenii in oras si sa ma simt bine, sa fac ceva, orice. Eram CONVINS ca nu ma voi mai bucura niciodata de nimic. Chiar daca imi spuneau ai mei, si un unchi si unii prieteni ca nu-i asa, eu NU ii credeam defel. Si uite ca m-am inselat!:D Ideea e ca noi suntem neputinciosi, pacatosi si Dumnezeu ne mai pedepseste pentru greselile noastre, dar NU ca se ne faca vreun rau ci ca sa ne intoarcem fata inapoi catre El. Fara El nimic nu putem realiza. El ne-a dat viata si tot El ne va lua-o exact atunci cand se va implini vremea. TE ROG, NU FA vreun gest necugetat si du-te la biserica si roaga-te, spovedeste-te. Spunei duhovnicului ce intentii ai, nu ascunde NIMIC. El te va sfatui mai bine ca si mine ce ai de facut. Capu’ sus, nu renunta! Ma voi ruga pentru tine! Ai putina rabdare si vei vedea ceea ce acum nu crezi.

2 01 2013
Laocoon

Nu cred ca a fost un comentariu rautacios faptul ca am recomandat un tratament psihiatric. Depresia e o problema serioasa si trebuie tratata ca atare. Ajuta si vorbele bune, dar in unele cazuri e nevoie de antidepresive. Stiu ce spun, fiindca si eu iau tratament cu antidepresive pentru starea mea anxios/depresiva.

2 01 2013
addsalu

Draga Laocoon,

Comentariul tau a fost moderat nu pentru ca recomanda un CONSULT psihiatric ci, asa cum spui, un TRATAMENT psihiatric. Fiecare medicament isi are indicatiile si contraindicatiile sale. Uneori, ceea ce tie ti-a facut bine, ii poate face altuia un rau extrem de mare. Din pacate, in ziua de azi, cu sistemul medical precar si cu posibilitatea de a obtine aproape orice contra sumei potrivite, exista posibilitatea de a ajunge medicamentul nepotrivit pe mainile persoanei nepotrivite, mai ales atunci cand este recomandat cu multa caldura de cineva caruia i-a facut bine. Te rog sa nu o iei personal, e doar o masura de precautie. Depresia poate avea MULTE surse. In functie de aceste cauze si, mai ales, de fiecare organism in parte, de istoricul medical al fiecaruia, de toleranta la anumite substante si de intoleranta la altele, DUPA UN CONSULT amanuntit, psihiatrul prescrie tratamentul adecvat. Doar psihiatrul!

Un psiholog, de asemenea, isi poate da seama dupa efectuarea anamnezei daca poate gestiona el situatia sau este nevoie de interventia, in paralel, a unui psihiatru.

Dar incurajez temeinic un consult de specialitate, nu medicamente luate dupa ureche. Pentru ca, de multe ori, comoditatea poate fi atat de mare incat oamenii sa nu se mai oboseasca sa mearga la psihiatru, ci pur si simplu sa caute sa faca rost de bulinele minune…

Acesta este motivul pentru care ti-am moderat comentariul. Inca o data, sper sa nu mi-o iei in nume de rau, dar sunt dator sa incerc, pe cat posibil, sa asigur o anumita doza de siguranta aici pe site. Iti multumesc pentru intelegere!

Cu prietenie,
Adrian

1 06 2013
Antin

Cris, matusa mea a trecut prin situatii oarecum similare, din cate imi dau eu seama (dupa cele ce ai scris). A durat mult timp pana ea a devenit singura constienta ca are nevoie de ajutor specializat- da, se numeste psihiatru. Depresiile sunt vindecabile, sau cel putin se pot tine sub control inainte sa fie prea tarziu. In astfel de situatii se consulta neaparat specialistul- el/ea stie ce sa iti prescrie si ce te poate ajuta. De asemenea, e indicat sa mergi la un psihoterapeut. Nu e absolut nicio rusine, nu esti nici prima, nici ultima. Iti soresc multa sanatate.

12 06 2015
IN MEMORIAM

SPER CA dragostea celor din jurul tau…sa te fi ajutat sa depasesti……..momentele coplesitoare prin care ai trecut……..Ne dai o veste BUNA …???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: