Larisa

1 11 2012

numai rezist la atatea lovituriii primite de la viata …daca as pune capat la tot nu as mai simnti nimic..dc eu ?dc asa?dc ea?cum sa trec peste tot..cum sa sper ca o sa fie mai bine?….daca nu i-as iubi pe cei din jurul meu…as fii fost de mult printre ingeri :( ..as fi avut grija de ei de acolo de sus…acolo o sa fie si mama daca cancerul o sa ne invinga..cum sa acept asta?am 21 de ani…cu toate loviturile de la viata imi gasisem putere speranta sa merg mai departe…acum simnt ca nu ma mai pot ridica :(

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

1 11 2012
addsalu

Draga Larisa,

Exista, uneori, intrebari la care nu putem gasi un raspuns. Intrebari atat de dure, atat de realiste, atat de dureroase…

Stiu ca se spune ca boala, ba chiar si moartea uneori, nu alege. Insa de prea multe ori ele parca aleg… Parca ii aleg pe cei mai buni dintre noi…

Nu pot decat sa imi imaginez cum te simti acum, cand inteleg ca ai primit o veste cumplita. INSA remarc in randurile tale un „DACA” de care vreau sa te agati cu toata fiinta ta. Daca va va invinge…

ACUM e doar o veste. Una cumplit de dureroasa, dar este DOAR o veste. Vestea ca TREBUIE sa luptati pana la capat, sa nu va dati batute nici tu si nici mama ta, nici ceilalti dragi voua!

Vreau sa stii ca aceasta boala cumplita, cancerul, nu este in nici un caz o sentinta la moarte. Nu inseamna ca, daca a fost diagnosticata o persoana, ea va si muri automat. Cunosc multe persoane care au reusit sa invinga cancerul. Da, a fost dureros, da, a fost cumplit uneori, da, unora le-a cazut parul in urma tratamentului, apoi s-a regenerat, DAR au invins! Au luptat si au invins! NU s-au dat batuti! Mai mult decat atat, am avut prilejul sa cunosc o persoana care a invins cancerul de trei ori, trei cancere diferite…

Viitorul, draga Larisa, nu ne apartine. Avem insa prezentul… Prezent in care putem alege daca ne lasam doborati de ce S-AR PUTEA sa fie (sau, la fel de bine, sa NU fie), ori sa luptam, sa ne bucuram de fiecare clipa in care suntem alaturi de cei dragi noua, sa pretuim fiecare clipa de viata alaturi de ei, sa le aratam dragostea noastra si faptul ca le suntem alaturi cu toata fiinta noastra si sa ii ajutam ca, la randul lor, sa capete curaj sa lupte…

Gandeste-te pentru o clipa ce ai face TU daca ai sti ca mai ai o singura zi, 24 de ore, de viata alaturi de cei pe care ii iubesti? Cum ai vrea sa se poarte cu tine? Cum ai vrea sa traiasca dupa aceea? Raspunsurile la astfel de intrebari dramatice ne ajuta, uneori, sa ne purtam cu intelepciune alaturi de cei dragi noua… sa pretuim fiecare clipa in care ii avem in viata noastra, sa uitam pentru o clipa de viitorul incert si sa ne concentram cu toata pasiunea si dragostea noastra asupra clipei prezente, in care ii putem iubi, ii putem strange in brate, le putem arata ca ii iubim si ca vrem sa lupte, sa mearga mai departe si ca, indiferent de cat va fi de greu, noi vom merge mai departe, fie si doar de dragul lor…

Capul sus, sterge-ti lacrimile si… lupta, ok? Iti suntem alaturi, draga Larisa! Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, fie ei si doar virtuali, TOTUL este posibil!

Cu prietenie,
Adrian

1 11 2012
camelia

Larisa,
Asa cum spune si Adrian, deocamdata este o este dintre cele mai rele.
Nu deznadajdui!
Asa am simtit si eu cand mama mea a fost diagnosticata in urma cu aproape 9 ani.
Intrebarile noastre primesc de multe ori raspunsul peste ani multi.
Mama mea a incetat tratamentele si duce o viata normala.
A fost foarte greu cu operatiile, chimio, razele…
Azi calatoreste pentru ca vrea de 1 noiembrie sa duca flori rudelor care s-au stins (bunicii mei, etc).
Increderea in Dumnezeu si respectarea tratamentelor recomandate de medic sunt ceea ce trebuie facut.
Sanatate mamei tale si multa putere sa aveti, ca sa treceti de aceasta incercare grea!

Camelia

24 11 2012
Claudia G

Draga Larisa,

Acum 5 ani soacra mea a fost diagnosticata cu cancer. A fost operata. De cate ori trecem pe langa Fundeni parca simtim si azi ce simteam atunci: frica, teama, ura, deznadejde…
Sotul meu imi zicea mereu: facem Craciunul asta cu mama pentru ca la anul nu o sa mai fie. Dar a trecut Craciunul… Si Pastele… Si alt Craciun… Si alt Paste… iar acum, la aproape 80 de ani, se urca SINGURA in avion si vine la noi. Nu mai ia medicamente, se simte bine…
Am uitat sa precizez ca incepuse sa aiba mici metastaze pulmonare.
Ca ii cumparasem peruci ca sa le poate schimba, sa isi schimbe look-ul…
dar acum parca toate astea sunt din alta poveste… E bine-sanatoasa si, de cate ori vine la mine ma cearta ca nu stiu sa spal bine aragazul si il spala ea.
Cand ajung acasa gasesc curatenie, vase spalate, mancare facuta apoi iese cu mine si ne plimbam prin oras.
Fii tare si gandeste pozitiv.

Claudia

1 01 2013
Laocoon

Cancer + sistem sanitar romanesc = nasol. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: