Elena B

29 07 2012

În primul rînd vreau să vă spun că am momente în kare mă urăsc,mi-e rușine,mă simt un nimic în fața celorlalți kare bănuiesk d relația pe kare o am eu.Acum 6 ani am cun.un bărbat,a fost dragoste la prima vedere,din partea amîndorula,nu am știut asta pînă akum 6 luni kă și el simţea la fel (de apr. 7 luni suntem împreună)din klipa kînd l-am întâlnit mă gîndeam mereu la el,dar nu știam d k,cu timpul am realizat k îl iubesc,în februarie ne-am reîntîlnit,eram într-un loc amîndoi timp de 14 zile,el akolo lukra,îl vedeam poate doar 10/20 de min.pe zi,întro zi mi-a dat nr.lui era în interes de serviciu,după venise la mine să-i dau niște chei,kînd i le-am dat mă prinse-se de mînă si uitase să îmi dea drumul,am rămas blokati uitîndu-ne unul în ochii celuilalt fără să skoatem un cuv.eu am zis:trebuie să pleci,si a plekat,după 5 min.mi-a tr sms,mi-a sp.k el sa îndrăgostit din prima klipă kînd ma văz.prima oară d mine,i-am sp.k la fel și eu,a urmat un sărut,si după o poveste mai puțin plăkută d dragoste,sp.mai puțin pt.k el este însurat și era sigur kă știam asta,dar si după o săpt.kînd am aflat parkă nu îmi păsa,deoareke eram si sunt orbită d iubire,akum 3 luni a aflat sotia lui d noi,el a vr.să divorteze pt.k a zis k mă iubește,dar au un kopil d 4 anisori si pt.el sa răzgîndit,și eu am o fetiță d 5 anisori,dar sunt singură,doar ka să stea tot timpul lîngă kopil i-a jurat k nu o va mai înșela niciodată,mi-a dat sms k se termină totul,după 3 zile ma sunat și mi-a sp.k știe k greșește,dar nu poate să se țină d akel jurămînt pt.k mă iubește,akum el e plekat la munte ku ea și kopilul,nu mai știu ke să fak,sufăr prea mult,simt k înebunesk,tot timpul plîng,și kînd poate să mă sune mă prefak k sunt bine,dar nu e așa,uneori sunt așa d disperată înkît zik,gata nu îl mai vreau,și după nici un min,plîng k nu pot trăii fără el,mă gînd.chear la o sinucidere,si sincer,dak nu aveam fetița,nu mai eram nici eu,nu știu ke vrea el d l mine,nu știu ke să îi zik,aș vrea să-l uit,aş vrea să-l am,dar kred k asta e imposibil,poate greșesk spunînd asta,dar kred k dak nu se iubesk ar trb.să se despartă,dak o fi adevărat ke zice el,pt.k un kopil se poate krește și așa

Anunțuri

Acțiuni

Information

13 responses

30 07 2012
miss

Elena, esti o femeie in toata firea si totusi ti-ai pierdut capul!! Tu stiai cred foarte bine la ce te inhami cand ai decis sa-i fi amanta, nu-i asa? De unde atunci atata suparare??
Pui viata ta mult mai prejos decat amantlacul tau (chiar daca tu zici ca e vorba de dragostea vietii tale!) si decat fericirea fetitei tale!?

Ca sa fie clar si ca sa-ti deschizi ochii: el se joaca cu ambele femei din viata lui (cu tine si cu sotia ta) si va duce de nas pe amandoua! Un om daca vrea sa divorteze, divoreteaza si daca nu are amanta, chiar daca are copii mici de crescut!! Dar cu asa-zisa lui intentie a vrut sa te reconforteze pe tine, cum ca ai fi importanta in viata lui si sa continui sa-i fi amanta!

Deci lasa supararile deoparte si mergi inainte cu viata ta, de preferinta fara sa faci greseli!

PS 1 Elena, de ce faci atat de multe greseli de scriere (inteleg ca esti suparata , dar totusi) si de ce folosesti K in loc de C? Reciteste-ti mesajul si vezi daca intelegi din prima mare lucru!

2 Domnule moderator, multe mesaje pe care le-am citit pe acest forum par trase la indigo (mai putin unele). Chiar atata lume sa vrea sa-si ia viata pentru o poveste de dragoste ratata?

3 08 2012
ramona

Presupun ca nu ai iubit niciodata cu adevarat,nu ai simtit niciodata ca iubesti un barbat cum n-ai putea iubi mai mult,cu toata fiinta,cu inima si cu mintea.nu-ti doresc sa te desparti de barbatul iubit si sa treaca ani,iar tu sa te gandesti incontinuu numai la el,sa fii surprinsa uneori ca ai uitat de el 10 minute,mintea ta sa fie chinuita mereu,poate chiar si in somn.si nu exagerez,sunt persoane care pot iubi cu atata patima.si oricine iubeste atat cred ca nu se poate abtine si uita si chiar de etica,fara sa fie o persoana rea.nu-ti doresc vreodata sa ajungi sa intelegi asta pe pielea ta.am reusit sa scriu corect?ramona,pentru Miss.

6 08 2012
miss

Da Ramona, ai scris corect (nu ai folosit majuscula la inceput de fraza,mici pb. cu virgula, dar ai scris corect).

Cat despre adevaratul subiect, ce sa-ti zic Ramona, poate, mai stii, nu am iubit „cu adevarat”, dupa cum spui tu, pentru ca nu mi-am pierdut niciodata capul. Am fost in schimb indragostita, am cunoscut baieti, am avut deceptii, in fine, am si eu povestea mea de femeie tanara inca.

E foarte fumos sa iubesti si sa simti atat de intens patima si ardoare pentru cineva, dar toate pana la un punct, pana la punctul in care daca el se dovedeste a nu fi atat de „frumos” (din toate punctele de vedere), si se destrama ceva, voi sa nu cadeti in prapastie, in depresie, sa credeti ca viata fara el nu mai are rost!! Asta incerc eu sa tot spun prin diferite modalitati!

Stii ce mai cred, ca voi, cele din categoria asta, nu va iubiti suficient
de mult pe voi, ci puneti barbatul mai presus de sufletul si sanatatea voastra, uneori, foarte regretabil, chiar mai presus decat copiii vostri!

Nu zic sa nu iubiti atat de intens precum relatezi tu, ci in cazul in care dintr-un motiv sau altul se sfarseste povestea de dragoste, sa mai aveti o bruma de putere pentru a merge INAINTE!!!

Merci de comentariu! Miss

7 08 2012
ramona

Eu zic ca e preferabil sa scriem noi mai intai perfect,sa nu mai facem cacofonii,sa scriem cu doi de i cand e cazul si apoi sa corectam pe altii,eventual nu pe membrii acestui site.ei scriu aici ca sa se mai descarce putin,nu scriu lucrari de control la limba romana.si nu vreau sa fac sa sufere si mai mult anumite persoane,dar sunt anumiti barbati care se indragostesc intr-adevar de „fufe”mai mici de varsta decat copiii lor.eu zic mai bine sa facem pace si sa vedem daca putem sa ajutam cu ceva,in nici un caz sa acuzam.

8 08 2012
miss

Da Ramona, daca recitesti mesajele mele, in ele vei vedea intentia de a ajuta!!!
Punctat, cu exemple te rog, care sunt cacofoniile si lipsa „i-ului”.

PS. Cacofonia nu e considerata de catre Academia Romana greseala; suna urat si atat!

31 07 2012
addsalu

Draga Miss,

Felul de a scrie al multora este extrem de diferit de cel pe care il au in conditii normale, insa asta nu ar trebui sa te mire, fie si doar pentru simplul motiv ca ei nu se afla (momentan) in conditii normale.

Sunt multe asemanari intre diversele relatari, intr-adevar. Insa de aici si pana la a afirma ca par trase la indigo este o cale luuuuunga. Nu imi place ceea ce pari a insinua, insa nu vreau sa fac din asta un capat de tara. Tin sa iti spun insa ca rolul comentariilor aici nu este acela de a critica stilul cuiva de a scrie (multi dintre cei care si-au lasat gandurile aici mi-au scris ulterior ca nici macar ei insisi nu isi recunosteau stilul, ba chiar erau jenati de greselile ortografice ori de topica abordata), nici de a raspunde nu stiu caror suspiciuni. Te invit doar sa citesti mai multe astfel de povesti. Si, daca ai si un gand bun pentru cei care le-au scris, iti sunt recunoscator. Daca nu…

Cat despre intrebarea ta de la final, raspunsul este evident. Din moment ce le gasesti pe site, ei bine, se pare ca da. Din pacate! Si tot din pacate, acestea sunt doar cateva dintre cele pe care am avut privilegiul de a le citi, intrucat o mare parte dintre autorii lor au preferat sa ramana in privat.

Cu prietenie,
Adrian

31 07 2012
miss

Domnule Sarbu,

Multumesc pentru raspuns!

Nu insinuez nimic, sunt doar sincera si multumesc ca mi-ati explicat, caci din afara (din punctul meu de vedere) asa se vedea: foarte multe mesaje dezastruoase pe subiectul iubirii ratate mai ales, cu greseli de scriere si foarte adesea, multi care scriu astfel de mesaje, nu mai revin cu o lamurire, au doar un astfel de mesaj, dupa cum bine putem observa in partea dreapta a blogului. Dar si faza cu feed-backul si intarzierea lui, mi-ati explicat-o la postarea Anisoarei.

Parerea mea insa poate fi subiectiva pana la un punct si obiectiva de la un moment dat, avand in vedere ceea ce tocmai am enumerat in paragraful de mai sus!

Insa sa stiti ca nu pun la indoiala munca salutara pe care o faceti si utilitatea acestui bolg!!

Mie mi se pare totusi ca probremele de dragoste pot fi oricand solutionate si ca e foarte aiurerea (si nu vreau sa fiu nerespectuoasa, dar oricum as spune-o tot ciudat suna, caci asa e) sa ajungi sa te gandesti la un gest extrem! La fel si cu greselile de scriere majore (nici eu poate nu m-am simtit tot timpul bine, dar nu am scris cu greseli!), dar la fel, vorbesc din punctul meu de vedere! Se pare ca totusi sunt multe astfel de probleme! Si spuneam ca seamana, din aceasta prisma, nu m-am gandit in alt sens!

Numai bine, miss

1 08 2012
addsalu

Draga Miss,

Fii pe pace! Nu-i nici o suparare. In momente precum cele la care avem privilegiul de a asista aici, alte elemente primeaza pentru cei care ajung sa ia in calcul ideatia suicidara. Felul in care scriu, in care se imbraca, in care se ingrijesc… toate acestea trec pe planuri secundare…

Cat despre motivele pe care ajung sa le considere suficient de puternice pentru a-si pune capat zilelor, nu te grabi sa afirmi ca sunt prea mici. Chiar daca ai dreptate, privind din exterior. Atunci cand te confrunti cu ele, ele par mult mai mari decat sunt in realitate, asa cum un zid de un metru poate parea mult mai inalt atunci cand esti cazut in fata lui. Daca reusesti sa te indepartezi de el insa, ii poti vedea dimensiunile reale. Asta incercam aici – sa oferim perspective diferite asupra problemelor care ne sunt relalate, pentru a ajuta la construirea unei imagini cat mai apropiate de realitate.

Sper ca te-am lamurit macar in parte.

Inca un lucru, inainte de a incheia: te rog sa imi spui Adrian. Multumesc anticipat.

Cu prietenie,
Adrian

1 08 2012
miss

Domnule Adrian, multumesc mult pentru raspuns!

12 08 2012
Bogdan

Domnisoara Miss se incadreaza in categoria adolescentilor emancipati intelectual dupa ce citesc Legendele Olimpului. Bv dnsoara miss, ati dat dovada de fenomenul numit „prostie in stare pura” o stare minunata in care, daca esti putin peste limita minima de inteligenta, ajungi la concluzia ca esti un geniu care are hobby lingvistica.
Omul are o problema pe care o exprima aici sperand, cel putin, ca oamenii care citesc nu o sa bage in seama stilul sau felul in care a fost scris mesajul. Dar dvs, intr-un act de inteligenta canina, ati reusit sa demonstrati ca se poate. E intr-adevar o performanta. Sunt momente in care vezi multe si ai impresia ca prostia nu poate merge mai departe, insa mereu apar acesti intectuali ca dvs, care contrazic statistica si ofera ceva mai mult in domeniul asta. Ati reusit, cu minunatele calitati, sa aduceti prostia la un nou nivel. Aplauze.

13 08 2012
addsalu

Dragilor,

Va rog din tot sufletul, fara atacuri la persoana! Haideti sa nu uitam SCOPUL pentru care suntem aici! Nu pentru a ne face cu ou si cu otet unul pe altul, chiar daca suntem mai temperamentali (nu, Bogdan?), ci pentru a-i ajuta pe cei care scriu aici, afland-se in momente critice din viata lor!

Prin urmare, trebuie sa marturisesc ca mi-ar face o reala placere sa citesc aici niste scuze (mai ales din partea unora dintre voi), dupa care sa ne vedem in continuare de treaba! Toti faceti o treaba extraordinara, asa ca sa nu o stricam permitand unor orgolii personale sa isi faca loc aici! Sa nu uitam ca avem nobila misiune de a le fi alaturi prietenilor nostri care isi deschid sufletul aici! Suntem pe taram sacru, haideti sa ne venim cu totii in fire, ok? Va rog din suflet!

Adrian

13 08 2012
miss

Domnule Adrian,

Desi am explicat chiar atunci si dumneavoastra ati inteles, revin spunandu-mi ca regret neintelegerea legata de faptul ca, fara sa insinuez voit nimic, am spus ca unele posturi seamana. Citind mai multe povesti de pe acest blog, am realizat adevarul. Indiferent cum ni se par noua problemele din afara, ele pot fi insuportabile pentru unii la un moment dat (cum ati spus si dumneavoastra). Si ele sunt multe si variate, pot fi asemanatoare sau diferite, la fel ca si oamenii!

Totusi nu pot sa nu remarc inca o data, calitatea dumneavoastra de gentilhomme!

Va multumesc, miss

16 08 2012
addsalu

Draga Miss,

Materia noastra prima, daca pot spune astfel, o reprezinta oamenii. Desi detaliile difera de la un caz la altul, viata ne ofera de multe ori experiente asemanatoare, iar aceasta similaritate ne ajuta sa ne regasim in trairile altora, sa rezonam cu ele. Dragostea, suferinta, absenta iubirii, esecul, dramele aparent fara rezolvare – acestea sunt experiente comune. Pe cine iubesc acestia, dimensiunile suferintei, motivele care duc la declansarea acestor drame, toate micile detalii, acestea sunt diferite de la caz la caz.

Iti multumesc pentru aprecieri si, mai ales, pentru implicarea aici. Si sper sa ma tutuiesti.

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: