LM

6 07 2012

Buna seara,

In aceasta caniculara seara de iulie, in vartejul gandurilor necurate si sumbre care ma bantuie de ceva timp incoace, cautand pe google despre suicid am dat de acet blog. Am citit cateva povesti ale unor oameni cu adevarate probleme care au trecut prin tentative esuate de suicid si m-am hotarat sa scriu si eu. Ma tot bate gandul sa ma sinucid. De ce? Nu am motive reale, doar sentimentul permanent de picaj, de declin. Imi fac scenarii in minte, doar de atat mai sunt in stare sa ma preocup, in rest activitatile de zi cu zi le-am lasat balta si diferenta intre adevarata moarte si moartea pasiunii, a poftei de viata nu este mare. Sau cine stie? Am avut o viata in care toate mi-au mers cum am vrut de la o anumita varsta. Am muncit, mi-am facut o cariera frumoasa, am luptat sa depasesc anumite complexe dobandite din copilarie si aveam impresia ca sunt un om foarte puternic. In momentul de fata, dupa 2 incercari de tratament cu antipsihotice in urma unui diagnostic de borderline nu mai vad nicio speranta sau sansa. Caut pe internet, ma documentez cu privire la aceasta “cumplita” tulburare de personalitate, care se pare ca in decompensari ma aduce la situatii si la ganduri extreme. Nu o vad ca pe o reala problema,toata lumea imi spune ca este in mintea mea, ca si cum l-am luat pe NU in brate. Insa cei 2 ani jumate de psihanaliza si inca niste luni de psihoterapie nu m-au ajutat cu nimic. Nici in momentul in care mi-am zis ca L-am gasit pe Dumnezeu si am renuntat la psihanaliza. In urma tratamentelor am observat schimbari la mine si anume un declin al fiintei mele, a tot ce acumulasem pana atunci. faceam sport mult pe vremuri, nu mai sunt in stare acum, la munca lucrurile sunt din ce in ce mai proaste. Mi-am schimbat locul de munca in ultimii ani de vreo 3 ori, La ultimul de acum asist cu nesimtita pasivitate la declinul meu, intrucat nu sunt in stare sa ma acomodez, sa colaborez, sa ma integrez in noul colectiv. Nu pot vorbi, nu pot comunica, fac lucruri depasite tuturor regulilor de bun simt si mai mult imi pun in frunte eticheta de victima si de oaie neagra. Printre altele locuiesc singura de 4 ani, in apartamentul meu (deci nici macar nu am de sa ma plang ca sunt pe drumuri) si am avut o relatie virtuala de cam tot atatia ani cu un om de pe alt continent care m-a parasit dupa 1 an jumate de relatie, In urma cu 6 luni l-am cautat. A venit in tara pentru 2 saptamani, ne-am cunoscut in sfarsit, real, acum urmeaza sa vina pentru 2 luni jumate. SIncera sa fiu nu imi trebuie, ma anxieteaza cumplit si ma gandesc ca mai bine nu m-ar gasi. Oricum in aceasta pauza de cand nu ne-am vazut am decazut enorm, m-am ingrasat, m-am tuns si am facut tot ce mi-a fost cu putinta sa imi stric imaginea, trupul, stima de sine. Am gresit la noul loc de munca numai pentru a-mi crea probleme, si am un permanent sentiment de vina, remuscare, neincredere,, delasare, nesimtire, grobianism. MI-am pierdut toata feminitatea, tot bunul simt, limbajul, activitatile culturale le-am lasat, am stagnat si acum se vede. Sunt aproape moarta, seaca, fara chef de viata, animalizata, abrutizata. Plina de pacate. Repet, din afara nu am de sa ma plang, insa inauntru dorinta acerba de automutilare, autodefaimare, autodistrugere imi pune bete in roate. Raman impasibila la propriu-mi esec, la propriile mele greseli. Imi este greata de mine si cersesc cu cea mai mare lipsa de bun simt pumni, picioare, jigniri. SI moarte mai nou. Nu am nici cea mai mica stima pentru oamenii de langa mine pe care ii dispretuiesc probabil, prin felul cum ma comport. Nu accept nimic, niciun ajutor, m-am inchis teribil si nu mai vad nicio portita de scapare din mine, Sunt plina de venin si de agresivitate pe care nu le pot afisa decat in fapte inconstiente pe care le fac, asa ca prefer sa le intorc catre mine. E greu sa te lupti cu propria-ti micime si rautate. Copilaria mea nu a fost una dintre cele mai fericite, tatal meu a murit cand aveam 8 ani, iar mama nu a fost langa mine in primele 4 luni de viata din probleme medicale. Toata viata am trait sub vina de a o fi lasat fara functia materna, intrucat in urma nasterii mele a fost foarte bolnava. Deci cum s-ar spune din uter i-am creat probleme. Mai departe (ca sa cer si mai multi pumni cu lamentarile mele fara rost) mi s-a reprosat si am fost acuzata ca distrug tot in jurul meu si ca o sa raman vesnic singura, ca nimeni nu o sa ma suporte. Probabil ca asa si este. Ma scuzati, cine ar sta cu asa ceva? Sunt stagnata si blocata in ceva ce nu am putut sau nu am vrut sa rezolv. Sunt singura si o merit. Mai trist este ca ii chinuiesc pe cei din jurul meu cu falsele mele griji si probleme. Horror scrie pe mine. Ma scuzati pentru mica interventie, Am aparut si eu ca o pata neagra sa mai vars un pic de venin. Insa sentimentul este coplesitor. Va multumesc pentru acest spatiu de insiruire a unor neprobleme (ale mele) care sincera sa fiu imi creeaza suficiente motive sa termin o data pentru totdeauna cu mine. E greu sa fii propriu-ti dusman.

L.
28 de ani

Anunțuri

Acțiuni

Information

5 responses

6 07 2012
prospetzica

Pentru mine este evident ca ti doresti sa depasesti conditia ta..altfel nu ai scrie aici despre problemele tale.. Stim cu totii ca cea mai dura batalie este lupta cu noi insine.. Nu stii ce sa faci ca sa scapi de toate astea?? Ocupa-ti timpul cu ceva util.. asta e ceea ce iti lipseste.. ai prea mult timp liber pe care in loc sa-l fructifici il irosesti…

7 07 2012
adrian

poi parerea mea incearca vb vb cu cineva sa socializezi nush cautati o preocupatie ceva cauta pe cineva in asa fel incat sa te faca sa uiti de acele ganduri sa te faca sati recastigi existentza pt ca singura nu vei reusi candva eram si eu ca tine am avut tentative am scapat de cancer dar sicer cu ajutorul lui dumnezeu si al unei fete am invatzat sa lupt pt ca viatza merita traita orice ar fi dar nu am reusit singur multumesc fetei aceleia ca a fost langa mn si ma ajutat sa trec peste multe

14 07 2012
archanghel

Draga mea LM.De 7 ani am probleme asemanatoare la cel mai dur nivel care poate fi imaginat.Ca atare,am trecut si eu pe aici.Solutia ta este simpla de rezolvat si presupune 2 drumuri:1.FA O LEGATURA DE SUFLET CU UN BAIAT/BARBAT LIBER.Aici ai nevoie doar de efortul de a depasi complexul emotional care te retine pe margine.Asta DACA exista…si 2:Daca in urma integrarii intr-o relatie,care necesita pentru intarire,macar 1 an,problemele nu dispar,atunci e cazul unui specialist psihiatric,fiind caz de boala.PS:Legatura se formeaza muuult mai repede daca stai IN ACEL SINGUR BARBAT/BAIAT…nu trisa fata de el…bafta

1 11 2012
Icarmen

Da cunosc situatia ca si eu ma purtam asa candva!Stiu ….daca ti se spune de mica numai tampenii cum ca esti vai de tine, ca nimeni nu va sta cu tine si nu vei reusii nimik asa te imbolnavesti!Si mie mi se spunea asta si acuma sunt o ratata cu tulburari grave de personalitate!Insa am gasit un om care ma iubeste asa cum sunt si suntem casatoriti de20 de ani!El m-a ajutat sa ma mai schimb!Tine minte ca nu ai tu nicio vina ca ai tai au vrut copii si nu mai crede ce ti s-a spus!Fa-ti viata ta si lasa trecutul!Curaj!Te pup si nu esti singura!

5 11 2012
archanghel

LM,28 de ani..mai traiesti ?..nu ai mai dat nici un semn de viata pe acest blog. Revino si scrie din nou daca s-a schimbat ceva in viata ta..poate ai depasit dificultatile astea…succes..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: