Allexandra

11 05 2012

Buna ziua ma numesc Alexandra ….am citit problemele voastre….vreau sa spun ca si eu sunt intr`o situatie asemanatoare.,,mi-e rusine sa vorbesc cu oricine despre asta insa parintii stiu problema….in noiembrie am suferit de un atac de panica…am avut niste crize in care simteam ca imi scap limba pe gat…poate e de ras da e probabil unul dintre cele mai urate sentimente pe care le-am avut vreodata!Sunt la facultate si am venit acasa cu gandul de a face analize…mi s-a spus ca am lipsa de calciu si ceva la stomac….dar nu aveau nici o legatura cu starile mele….in decembrie am hotarat sa merg la psihiatru…am facut tratament care m`a ajutat intr`un fel sa-mi revin..cu ajutorul familiei si prietenilor am reusit….apoi in ianuarie iar am facut un atatc de panica puternic….simteam ca nu imi intra aerul in burta…altfel nu stiu sa explic….dar de atunci ma lupt cu starea asta in fiecare zi….oriunde merg am distonocalm cu mine in fiecare geanta sau portofel…am incercat sa nu ma izolez…ies si desi ma apuca crizele de aer oriunde merg incerc sa ma calmez singura….mi-e greu….si plus de asta ….am ganduri ciudate…la facultate stau cu 2 prietene,,,dar stau la etajul 2 si in fiecare noapte cand ma pun sa dorm stau cu teama ca o voce imi spune sa ma arunc de la geam….eu nu am fost un copil cu probleme am 21 de ani si nu mi-a lipsit nimic….nu m-am drogat in viata mea…nu beau….fumez tigari normale dar asta cred ca este o problema atat de mare…..simt ca nu vreau sa mai traiesc si abia reusesc sa stau singura in casa…mi-e rusine sa mai spun cuiva ca traiesc in fiecare zi cu frica sa ma omor….cand vad un cablu ma gandesc sa ma spanzur…nu stiu cum se face asta dar asta e primu lucru care imi trece imi minte…sa imi fac rau…si nu inteleg de ce….imi cer scuze poate am scris prea mult….multumesc celor care m-au ascultat si imi pot da un sfat….dar ma lupt in fiecare zi cu mine…am fost si la preot dar gandurile mele sunt aceleasi!o zi buna !si multumesc din nou….s va doresc multa sanatate tuturor

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

11 05 2012
Ramona C

Draga Alexandra,

Am citit randurile tale si pot spune ca intr-o oarecare masura te inteleg, inteleg starile prin care treci si pot spune ca stiu cat de greu poate sa fie uneori sa lupti importiva propriilor sentimente daca ma pot exprima astfel.
Ma bucur pentru ca ai cerut ajutorul persoanelor competente si dornice sa te ajute dar mai ales le-ai spus parintilor tai despre ceea ce simti. Este foarte important sprijinul parintilor in astfel de situatii pentru ca ei ne pot intelege mai bine decat oricine si doresc foarte mult ca tu sa fi mai bine.

Ceea ce iti pot spune este ca trebuie sa incerci sa fi stapana pe tine sa nu dai curs liber acelor ganduri involuntare, ocupa-ti timpul cu altceva, plimba-te in natura, citeste o carte. De exemplu, eu atunci cand am asemenea ganduri incerc sa citesc o carte si treptat nu ma mai gandesc la asa ceva. Cei care ma scot dintr-o asemenea stare sunt pisicutii si catelul meu, sunt singurii care reusesc sa ma faca sa ma simt mai bine, chiar daca ii resping ei insita pana reusesc sa se strecoare in sufletul meu sa imi inlature acea stare negativa, chiar daca pret de 15 minute.

Stiu ca e greu sa te confrunti zi de zi cu aceeasi stare, dar trebuie sa ai vointa si taria sa depasesti si sa inlaturi acele sentimente.Vorbeste cu parintii tai despre starea in care esti sunt sigura ca vor face tot ce le va sta in putinta sa fie alaturi de tine sa te ajute sa depasesti acest onstacol.
Bucura-te de lucrurile marunte din viata de zi cu zi, ia lucrurile pas cu pas, ar fi o idee buna sa iti iei un animalut, vei fi surprinsa sa vezi cat de mult te va ajuta.

Sper sa te simti mai bine si sa lupti pentru sansa ta la fericire!

Toate cele bune,

Cu prietenie,

Ramona

15 05 2012
Claudiu

Draga Allexandra,
Fii tare, nu te lasa coplesita de acele ganduri! Inteleg atat de bine prin ceea ce treci deoarece am fost fix la fel din mai anul trecut si pana-n septembrie. Din pacate eu am si pus in practica , am cedat acelor ganduri. La inceput am avut atacuri de panica , in iulie m-am internat la spitalul militar cu depresie clinica, forma grava mi-au spus ei. VORBESTE cu parintii tai, incearca sa le explici cat de bine poti tu starea in care te afli, si sincer, tare mi-e frica sa nu ai si tu depresie clinica, dar nu vreau sa ma pronunt , tocmai de aceea du-te la un psihiatru bun! El isi va da mai bine seama si-ti va prescrie un tratament. Du-te la biserica, nu o data, cat mai mult, vb si cu un preot bun. Roaga-te, cat de mult poti!!! Lupta cu gandurile acelea, NU ceda ispitei! Trebuie sa ai rabdare, in timp o sa-ti revii, DESI STIU CA NU MA CREZI ACUM! Nici eu n-am crezut-o az-vara cand mi-a spus unchiul meu ca o sa-mi revin!!! Ai incheiat recent o relatie in care te-ai implicat emotional foarte mult si s-a sf cu esec, stresul zilnic de la facultate, simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, ca nu mai poti face fata lucrurilor si persoanelor din jur, desi tu vrei sa mentii aparenta ca esti in regula.Tu realizezi ca nu e normal ceea ce simti si nu erai asa (acum un an de ex) si ai vrea sa in dimineatza urmatoare sa te trezesti simtindu-te ok, dar nu se-ntampla…hai curaj! Lupta! Scrie-ne!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: