Csilla

28 12 2011

Salutari tuturor. Va scriu pentru ca imi caut niste raspunsuri, la intrebari care nu sunt usor de raspuns. Sunt constienta ca aceste raspunsuri trebuie sa le gasesc in mine, pentru mine, insa nu le gasesc si am obosit. Totusi as vrea sa va spun povestea mea, un gest egoist din partea mea, stiu… dar nu se stie niciodata…

Iata povestea mea…
In primii ani de viata, pana ce am inceput scoala, fiecare vara am fost abuzata de verisoare mai in varsta, toate fete, ma refer la abuz sexual. Nu prea intelegeam ce se intampla cu mine si nu am trait-o ca o tragedie atunci. Am realizat cat de mult si-a pus amprenta pe relatia mea cu oameni mult mult mai tarziu.
Am crescut intr-o familie unde partintii m-au iubit si ma iubesc enorm. Mama m-a iubit in asa hal, incat ma sufoca. La doar 10 ani ma gandeam sa fug de acasa, pentru ca nu suportam faptul ca nu sunt lasata sa devin independenta, ca nu exista loc pentru greseli si fiecare greseala este pedepsita prin metode de teroare psihica. (De exemplu daca intarziam 5 minute, mama nu vorbea cu mine o saptamana). Nu aveam voie sa plec nicaieri, desi faceam sport si eram buna, nici macar la meciuri in alte orase sau localitati nu eram lasata. Pana la urma m-au dat afara din echipa, pe considerentul ca nu sunt de incredere. Desi imi iubesc parintii si ei ma iubesc foarte mult, am vrut mereu sa scap de acasa. Am trait doar pentru a ajunge la varsta in care sunt indeajuns de independenta sa ma mut.
Intr-un anturaj unde nu ai voie sa gresesti inveti incredibil de rapid sa te macini cand totusi faci o greseala. Nu am reusit sa renunt de atunci la acest obicei. Pentru o greseala, oricat de mica o fi ea, ma autopedepsesc pentru un timp indelungat, si nu reusesc sa scap de aceasta atitudine.

In liceu am realizat ca nu reusesc sa dezvolt relatii cu colegi, si ca estimarea mea de sine este sub nivelul oricarei critici.
Cand imi era greu, invatam, cand ceva nu mergea lucram si invatam si mai mult. Asa am ajuns sa fac 3 facultati, sa ma mut d-acasa, m-am mutat intr-un oras indepartat fata de orasul natal, mi-am gasit o slujba buna si m-am intalnit cu un om cu care am reusit sa dezvolt o relatie, azi sotul meu.

Pana aici suna ca o poveste de succes. Povestile se termina de obicei cu “au trait in fericire, pana la batranete”. Dar povestile niciodata nu iti spun ce se intampla intre fericitul eveniment si moartea.

Iata-ma, la 28 de ani, epuizata, lipsita de orice obiectiv, cu un gol in suflet…simt ca am luptat atat de mult ca sa ajung unde sunt si in pofida faptului ca am reusit, nu ma mai satisface nimic. Au murit multi in jurul meu in acest an, oameni foarte apropiati, vad cum mi se deterioreaza cu incetul si mie corpul, cum nu ma mai satisface cariera, cum imi pierd increderea in oameni (“Toti mint”- spune Dr. House, si ce adevarat e), si cum s-a golit relatia mea cu sotul in doar un an de casnicie.

Ceea ce a ramas constant, este dorinta mea de munca, de invatare si de neimplinire pe niciun plan. Vreau mereu altceva, vreau mereu mai mult. In cariera acest lucru m-a impins spre avansare, dar pe plan personal m-am indepartat de singurul om care m-a inteles vreodata, si care ma iubeste. Am reusit sa il si ranesc profund, datorita unei aventuri pe care l-am avut recent. De ce? Pentru ca mereu imi doresc ceva mai mult… si pentru ca ceva, odata obtinut, nu ma mai satisface. Am fost onest cu sotul meu si i-am spus ce s-a intamplat… inca nu stim cum va evolua situatia… poate divortam, poate ramanem impreuna. Dar cea ce ma supara in mine, este nihilismul, aceasta senzatie de nepasare. Nu ma mai intereseaza cum evoluiaza nimic, cea ce nu cred ca este normal.

Nu reusesc sa inteleg de ce sunt asa… sunt si altii care se confrunta cu neimplinirea asta cronica? Am inceput sa ma gandesc la sinucidere. Gand, care mi-a mai trecut prin cap, dar mereu am crezut ca am pentru ce sa ma lupt, si daca tot ma lupt, macar merita sa vad cum se termina batalia. Asta a fost resursa mea. Insa nu si de data asta. Simt ca tot ce am vrut, am obtinut, si totusi n-am obtinut nimic. Sunt aproape 30 si nu am facut nimic cu viata mea ce ar conta. Nu-mi place ce vad, nu-mi place ce simt. Paulo Coelho pune foarte bine problema in Veronica vrea sa moara. Gandurile pe care la are Veronica reflecta perfect gandurile mele. Ma trezesc si trec peste zi, fara motiv, fara simtul de implinire. Nici nu stiu cand am ras ultima oara din suflet, ca un copil. Habar n-am ce este cu mine.
De ce nu pot sa ma bucur pentru rezultate obtinute, de ce?
Mereu am crezut ca viata noastra are acel rost pe care noi i le dam. Eu nu imi mai vad niciun rost, din pacate. Habar n-am care ar putea fi rostul vietii mele, sunt doar o picatura de apa in marele ocean, o picatura care daca evapora, nu se schimba nimic, trece neobservat din punctul de vedere al marelui ocean…

Deocamdata ma concentrez asupra muncii, pentru ca nu prea imi mai ramas nimic, dar si acolo, fac ceva ce nu prea conteaza la nimic…

As vrea ca viata mea sa conteze, si sa ma simt implinita… altfel nu vad de ce as mai trai. De acum incolo vin doar bolile si mai multa suferinta..

Scuze, am fost cam lunga.. nu stiu daca se intelege care e problema mea, nici eu nu stiu sa-l numesc doar il conturez, si sper ca intr-o zi in viitorul apropiat ma trezesc cu niste raspunsuri, altfel nu stiu ce mai are rost… merita pentru inca cateva clipe de fericire pe care sigur le voi avea? Merita de trait doar pentru asta?

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

28 12 2011
addsalu

–––––––––––––
Erena 21 a scris:
–––––––––––––

fa-ti un nou obiectiv in viata. Din ce povestesti aici pare ca tu te ghidezi dupa obiective si atunci simti implinire.Fa unul nou. E greu dar cred ca merita.
Apoi nu sunt specialista insa starea mea ma duce cu gandul la un episod depresiv sever. Nu lasa lucrurile asa,ia masuri mergi la un terapeut.Realmente te ajuta. Gandurile de suicid nu vor disparea din contra se vor intesifica,vor fi din ce in ce mai greu de suportat. Vei ramane fara resurse emotionale. Si vb din proprie experienta.Da poate nu va fi la fel insa de-al lungul vietii mele am stat sa analizez lucrurile si avand mai multe tentative de suicid pe baza de episod de[resiov plus altele am observat cum evolueaza lucrurile.Nu e bine sa cazi pe partea depresiei insa ne loveste cum nu te=ai pomenit o depresie.
Plus ca am observat ca exista la tine anxietatea de performanta,si asta din cauza mamei sau a mediului.Nu vreau sa te ingrijorez dar acum in acest moment la felul in care te simti ai nevoie de un ajutor de la cineva specializat.Apeleaza cu mare incredere la un terapeut.

29 12 2011
Csilla

Erena 21, iti multumesc mult pentru timpul tau si pentru amabilitatea de a-mi raspunde.

Cred ca prin simplul fapt ca am avut sansa sa ma descarc, sa spun povestea mea cuiva (in care sunt si elemente despre care nu am vorbit cu nimeni pana acum), si povestile voastre mi-au dat vointa sa merg mai departe, macar pentru ziua de azi.

Citind tot ce am scris am realizat ca ceea ce caut eu – ceva ce ar da rost vietii mele, ceva ce ar conta – nu se realizeaza prin sinucidere. Deocamdata ma agat de acest fir, si incerc sa merg mai departe…

Va multumesc ca imi sunteti alaturi.
Csilla

31 12 2011
p sergiu

salut […moderat…] sunt sergiu […moderat…] un sincru comentariu voi femeile nu sunteti sanatoase de nu va inselati barbati

31 12 2011
addsalu

Sergiu,

Ti-am moderat, pentru inceput, o parte din comentariu. Te rog sa revizuiesti conditiile minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un comentariu pentru a fi validat. Daca nu poti incuraja pe cineva sau daca nu poti oferi o critica constructiva, mai bine… taci…

Adrian

4 01 2012
tnicoletacristiana

stiu ca probabil suna aiurea dar eu chiar cred ca Dumnezeu poate sa dea un sens nou vietii tale.cauta-l si cheama-l si vei simti o bucurie cum n-ai mai simtit.asculta muzica crestina si inima ta se va dezgheta.am crezut ca sunt singura care simte asa,sau mai bine zis nu simte.mergi la un psiholog bun si vei vedea ca totul se va schimba in 5 -10 sedinte.sper sa -ti fie bine draga mea!

5 01 2012
Doareu

Am 30 ani dar ma simt de 70. De ce ? Datorita experientelor dureroase… Am la activ 3 tentative de suicid. In copilarie am fost molestata sexual iar apoi toti apropiatii mei, familie..au disparut, murit. M am simtit atat de blestemata incat uneori am considerat ca le merit si daca nu am reusit sa mor pn acum am incercat sa o caut cu lumanarea. Toti iubitii pe care i am avut nu au stiut sa aprecieze nimic din tot ce am oferit gratis, cu mintea si inima deschisa . Au luat o ca un fapt cuvenit. N au inteles nimic. O alta dezamagire, un alt esec, o alta sageata in suflet. Nu mai pot. Lucrez dar cand vin acasa nu mai asteapta nimeni decat pisica. La asta s a rezumat intreaga mea familie. Din pacate am ajuns la statdiul de automutilare caci prefer sa redirectionez ceea ce din interior in afara. Prefer sa simt orice altceva, durere fizica, oboseala dar nu ceea ce simt acum si de ceva timp. E greu sa uiti pe ai tai care si au dat ultima rasuflare in bratele tale. Sa nu poti uita privirea cat si ultimele lor cuvinte. Ce va fi ? Ma trezesc in fiecare zi gandindu ma daca azi o voi face..şi tot aman in speranta ca va fi bine intr o zi. Ca nu mi doresc sa dezamagesc acolo unde sunt ei. Fiecare treb sa si urmeze destinul…

20 01 2012
benaia

Csilla si Doareu exista raspuns pt vidul vostru!!!Insa trebuie sa va decideti!problemele pe care le aveti nu le veti putea rezolva cu acelasi tip de gandire pe care l-ati avut cand ati intrat in probleme…

Cred ca este un timp semnificativ pt voi,in fata caruia se ridica intrebari fara raspuns.
Te intrebi desigur daca vei fi mai implinit-a ca si anul precedent,si iti este teama
Ai vazut prea multe in viata ta ca sa te mai gandesti cu bucurie la ce va urma.
Inevitabil ca privind inapoi descoperi lucruri neterminate,planuri spulberate ,vise
neimplinite …Acest adevar este insa asa de apasator incat fugi de el,cumva vrei sa evadezi.
O umbra de tristete se asterne peste inima ta si iarna rece parca
te patrunde subtil incercand cumva sa te jefuiasca de orice farama de bucurie care ti-a mai ramas.
Nevoile tale sunt mult prea adanci ca sa le poata umplea cineva sau ceva.
Te intrebi cu nonstalgie ,,,Oare atat poate viata sa-mi ofere?
Raspunsul insa este prea dureros chiar si sa ti-l reproduci in suflet.

Totusi in toate aceste lucruri mai este unul care ti-a scapat,de fapt este o persoana
care este aproape de tine,insa ai fost prea acupata,prea prinsa ca so mai observi.
O persoana care-ti cunoaste cele mai adinci nazuinte,
care iti cunoaste cele mai profune dureri,dureri suprimate,dureri nemangaiate,nealinate.Dureri
inghetate,care oricind pot dezgeta in sufletul tau cele mai triste amintiri.
Ai dorit de multe ori sa scapi de ele,insa nu ai reusit.
Insa El este acolo pt tine,sa-ti vindece inima,sa-ti mangaie sufletul….
sati dea un scop in viata,o tinta,un destin.
El cunoaste vidul tau,si vrea sa til umple.Il lasi tu pe El sa faca acest lucru…
Te iubeste mult,te cunoaste si este asa de aproape de tine.
Cheamal pe Nume…este minunat si nu te va condamna.
Te va iubi asa cum nimeni na facut-o,cum nu ai cunoscut inca.
Numele Lui minunat este…..Isus.
vorbestei…..
Lucruri bune se intampla celor ce stiu ca sunt iubiti de Isus.
De ce sa nu-l incercat pe El?Cine va iubeste mai mult daca nu El?
Spune-tii Isuse intra in inima mea si da-mi o viata noua…
Nimeni nu sa cait vreodata de acest lucru!!nu cautati resurse in voi insiva,Isus este solutia deoarece El va cunoaste si nu va da o viata noua superioara celei care ati avut-o!!Si eu am experimentat aceasta!!sunt asa de fericit cu El!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: