Petruta

14 09 2011

oare cum pot sa incep o poveste care nu are final???….oare cum pot sa relatez aici durerea din sufletul meu????……voi incerca….. aveam doar 15 ani cand m-am indragostit de un baiat…l-am iubit mai presus de orice,….as fii dat orice doar pentru a fii langa el o clipa(insa el nu simtea acelasi lucru)…m-am resemnat….si am inceput sa sufar in tacere….anii au trecut insa, iar dupa 10-15 ani simteam acelasi lucru…credeam ca trecerea anilor,ma va face sa uit durerea……m-am casatorit, am doi copii minunati…..insa cu cateva luni in urma mi-a iesit cineva in cale….cineva care m-a facut sa tresar, sa simt acelasi lucru pe care l-am simtit cu ani urma……problema este insa ca el este cu cineva, iar eu nu am curajul sa-i spun ceea ce simt, desii suntem amici……Pana aici pare o poveste banala, a unei adolescente, insa mentionez ca am 32 de ani…….iar ceea ce simt eu pentru acest baiat, de fapt “barbat”, m-a facut sa pierd ratiunea…m-a facut sa ma inchid in mine…..sa uit de ceea ce este frumos….vreau doar sa plang, si sa-mi “ling” ranile……chiar daca acest lucru ma face sa-mi iau drept “prieten”, alcoolul…..Doar asa reusesc sa uit, sau cel putin asa cred eu……. Cert este ca mi-as dori sa am puterea sa-i spun “Petre, te iubesc!!!!!”, desii cu nimic nu se va schimba situatie!…..Dar as fii multumita si as muri impacata cu gandul ca de data asta am avut curajul sa spun ceea ce simt……..Sunt insa prea lasa……prefer sa-mi inec durerea in alcool…..Dar oare pana cand?…..Cand va ceda si ultima farama din mine?….Poate maine,…..poate poimaine…….poate intr-o zi……..

Anunțuri

Acțiuni

Information

8 responses

14 09 2011
addsalu

Draga Petruta,

In primul rand… felicitari! Asa se incepe o poveste. Si, pentru ca ai facut deja ceea ce a facut fiecare membru al acestui grup virtual de suport, permite-mi te rog sa iti spun, “oficial”, bun venit.

Nici o poveste nu este banala! Fiecare dintre cele spuse aici redau, o data cu randurile scrise, si fragmente, particele din sufletului celui sau celei care le-a asternut pe “hartie”.

Tu ai avut marele privilegiu de a cunoaste dragostea. Iar intalnirea cu Dragostea nu te poate lasa in nici un caz indiferenta! Biblia spune, la un moment dat, ca “apele mari nu pot sa inece dragostea”, si ca, “de-ar da omul tot ce are, pentru dragoste, tot n-ar putea obtine decat dispret”. Dragostea, intr-adevar, nu se cauta si nu poate fi cumparata, ci doar primita cu recunostinta, atunci cand apare, si apreciata ca atare.

Ce te faci insa atunci cand ea apare in momente oarecum nepotrivite? Ei, da, atunci sunt adevaratele drame sufletesti! Si mai rau este atunci cand nu stii daca sentimentele tale iti sunt impartasite sau nu!

Iti pot spune ca varsta pe care zici ca o ai este una destul de critica, la care, intr-un fel sau altul, incepi sa iti revizuiesti viata, realizarile… visurile… idealurile…

Povesteste-ne mai multe despre acest “Petru”, despre care vorbesti. Cum v-ati intalnit? Cum ai ajuns sa il iubesti? Ce te retine sa ii spui ce simti fata de el?

As vrea sa aflu mai multe, apoi, si despre relatia pe care o ai ACUM. Inteleg ca ai doi copii minunati, dar nu stiu daca tu mai esti casatorita si acum sau nu. Ne-ai scris doar ca “te-ai casatorit”… Daca nu mai esti casatorita, ce te impiedica sa ii marturisesti ce simti pentru el? Si de ce crezi ca nu ar schimba cu nimic lucrurile daca i-ai spune ca il iubesti? Stiu oameni care ar da orice pentru a auzi acele cuvinte sincere, venite din adancul sufletului persoanei pe care o iubesc, la randul lor, nebuneste…

Cat despre alcool, sa stii ca nu este o solutie prea grozava…

Asteptam sa revii cu mai multe detalii, si haide sa vedem impreuna ce este de facut! Doar tu poti lua o decizie, insa noi suntem dispusi sa iti fim alaturi, ca prieteni, sa te ascultam fara sa te judecam in vreun fel si sa purtam impreuna cu tine aceasta covarsitoare povara sufleteasca!

Ti-am facut deja o “categorie” a ta, in coloana din dreapta – “Petruta”, si asteptam sa ne scrii acolo mai multe detalii despre tine si dragul tau.

Cu prietenie,
Adrian

15 09 2011
petruta

Va multumesc pentru gandurile bune!!…, si recunosc ca mai era nevoie de niste detalii….insa doare foarte mult sa vorbesc despre ceva ce imi „seaca” sufletul…
Da , sunt casatorita in continuare, am un sot care ma uibeste la nebunie…si care ar face orice pentru mine…il iubesc si eu , dar intr-o forma mai diferita…intr-o forma abstracta….
Pe Petre il cunosc de o viata intreaga, insa „o amicitie stransa”, a aparut in momentul in care am avut niste discutii impreuna legate de viata….De ce nu pot sa-i spun ce simt?????…….Pentru ca el este cu cineva si nu rateaza nici un moment sa-mi spuna cat e de fericit…Cum as putea sa-i umbresc fericirea?…Prefer sa tac, si sa ma bucur de fericirea lui….insa cum pot eu sa ma bucur de fecirea cuiva, cand sufletul meu „urla de durere”????……
Totul e prea complicat,….si poate ca intr-o zi voi stii sa ma resemnez…

19 09 2011
addsalu

Draga Petruta,

Esti sigura ca el este fericit?

Apoi, esti sigura ca acea „amicitie stransa” nu este doar o prietenie frumoasa, pe care o apreciati amandoi?

Cum ti-ai vedea viata daca ar fi sa fii alaturi de Petre acum? Cum i-ai vedea viata lui? Cum ai vedea viata celorlalte persoane din existenta voastra (sotul tau, partenera lui, copiii…

Ar mai fi un lucru la care te-as ruga sa te gandesti. Exista, uneori, lucruri pe care ALEGI sa le faci din dragoste pentru cineva. Uneori, acele lucruri presupun a-i spune ceea ce simti, iar alteori a-l privi, de la distanta, si atat. Exista decizii pe care le iei uneori chiar daca lucrul acela doare ENORM, insa pe care le iei din dragoste pentru cineva. Sunt acele lucruri pentru care nimeni nu iti va multumi vreodata, insa pe care le-ai facut tocmai pentru a-ti demonstra dragostea fata de cineva. Poate ca sunt prea abstract pentru unii, insa sunt sigur ca tu ai inteles exact ceea ce vreau sa iti spun.

Astept sa ne scrii din nou. Sunt tare curios ce parere ai despre aceste lucruri.

Cu prietenie,
Adrian

PS Oricare ar fi raspunsurile tale, sunt sigur ca SINUCIDEREA este cel mai prost lucru pe care l-ai putea face. Pentru ca, daca si el te iubeste, insa nu ti-o spune tocmai pentru a-ti arata in felul acesta dragostea lui, dar se simte oarecum implinit vazandu-te si stiindu-te ACOLO, atat cat este, ar fi de-a dreptul devastat daca tu nu ai mai fi.

PPS Mai gandeste-te la un lucru: intr-o vreme cand multi vad in dragoste doar latura sexuala, daca voi va iubiti intr-adevar, de la distanta, si alegeti sa va demonstrati astfel dragostea voastra, atunci aveti ceva ce nu multi pot avea… Pentru ca o aventura extraconjugala poate avea oricine, insa de dragostea adevarata nu au prea multi parte…

20 09 2011
petruta

Draga Addsalu……

In primul rand voi incerca sa-ti raspund la a treia intrebare….cum ar fii viata daca as fii alaturi de el?…..probabil ca as fii fericita, dar nu stiu daca as gresi s-au nu facand acel pas…. Probabil ca in timp as regreta (s-au nu!!!!)….si asta pentru ca, cu siguranta as rani multa lume (sotul, prietenii, copii)…asa ca prefer sa-l privesc de la distanta…si atat!
Cat despre legatura sexuala si aventura extraconjugala……pot sa-ti spun ca nu mi-am inselat niciodata sotul..si asta pentru ca-l respect prea mult….. iar in Petre daca vedeam doar o „jucarie sexuala”, probabil ca pana acum as fii facut-o , insa pentru el simt altceva….
Prima oara cand ti-am scris ti-am spus ca la 15 ani m-am indragostit prima oara (culmea destinului si pe el tot Petre il chema)….l-am iubit simplu, neconditionat, fara sa-i cer ceva in schimb….cativa ani l-am iubit din umbra, iar in momentul cand am luat decizia sa-i spun, tot ce a putut sa-mi ofere a fost o noapte din viata lui ( crede-ma ca a fost cea mai minunata noapte din viata mea)….o noapte in care nu mi-a mai fost teama de reactiile lui, o noapte in care l-am iubit si l-am admirat si atat!……in ani m-am resemnat….dar uite ca azi trec prin acelasi lucru (mana cruda a destinului,….desi nu am crezut niciodata in destin)…..
Acum sufletul mi-e pustiit….nu stiu daca mai am puterea sa trec iar prin aceste lucruri….pentru ca asa cum am mai spus nu mai am 15 ani……am 32….si gandesc lucrurile altfel…..acum ma gandesc si la sotul meu , la copii, la familia mea, la familia lui…..Cred ca ar fii decizie care ar „rupe” multe suflete, asa ca prefer sa tac….sa-l iubesc pe Petre este ca o ploaie in noapte de vara (racoreste pamantul pentru o a doua zi torida)…. asa sunt eu, iubesc o noapte , iar a doua zi revin cu picioarele pe pamant( sot, copii, casa,)…..
Insa iubirea mea este pura, chiar daca este tacuta, …..si cu siguranta pentru moment este doar atat!!!!!!
Cat despre sinucidere….nu as fi capabila s-o fac( nu atata timp cat am copii care au nevoie de mine)…insa in pragul disperarii ma gandesc uneori la a pleca (nu neaparat dintre cei vii)…… si undeva, intr-un loc unde nu exista durere, lacrimi, ura , dispret……undeva unde sa fiu doar eu si singuratatea mea!!!!,…..undeva unde florile sunt toate roz, cerul este fara nori, iar ploaia nu vine niciodata (cu siguranta intelegi ceea ce spun!)
Spre incheiere, mi-as dori enorm sa mai discutam….esti „primul meu prieten virtual”….si mi-ar place sa stiu mai multe despre tine (in limita a ceea ce poti povesti,), ca de exemplu ce varsta ai?, esti casatorit?…..etc…
Iti multumesc ca esti acolo…….cu prietenie, Petruta!!!

20 09 2011
addsalu

Draga Petruta,

Din pacate viata ne pune uneori in situatia de a fi nevoiti sa alegem intre doua lucruri care ne „tenteaza” la fel de mult. Sau sa facem alegem un drum la o intersectie dicolo de care, trecand, ori incotro am merge, oricum vom regreta ceva. Este similar cu ceea ce Augustin spunea, la un moment dat: ca sunt situatii in care, oricum ai da-o, tot ai pacatui (sau, in cazul nostru, tot ai regreta). Ce e de facut? Augustin spunea ca, in astfel de cazuri, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa alegi varianta cea mai putin grava, cea care te va face ulterior sa regreti mai putin.

Nu stiu daca este o solutie sa ii spui ca il iubesti. Dar esti sigura ca il iubesti? Iar te intreb, stiu ca sunt antipatic uneori. 🙂 Esti sigura ca nu este doar o admiratie profunda? O prietenie care a mers poate putin dincolo de granitele firescului?

In fine, chiar daca l-ai iubi, inteleg ca tu, punand cap la cap toate datele problemei, consideri ca daca ai merge mai departe pe acest drum (presupunand, desigur, ca si el te-ar iubi si nu te-ar considera doar o prietena buna si atat!), ar fi varianta care ti-ar aduce cele mai multe regrete in timp. Prin urmare, da, in cazul acesta, iti dau dreptate… Cred ca cea mai buna cale este aceea de a pastra tacerea.

Stii ce ma surprinde totusi in toata aceasta poveste?

Ne-ai scris ca ai iubit doar de doua ori in viata: o data cand aveai 15 ani, si acum, pe Petru. Ce se intampla totusi cu sotul tau? Adica… esti casatorita cu omul acesta, ai doi copii cu el… Cred ca imi intelegi uimirea.

Apoi, te-as ruga sa imi spui mai multe despre acel loc „unde florile sunt toate roz, cerul este fara nori, iar ploaia nu vine niciodata”. Vreau sa fiu sigur ca ne gandim la acelasi lucru si, in plus, sa poata intelege ceva si cei care citesc aceste randuri.

Despre mine nu iti pot spune prea multe lucruri. Nu este ok sa o fac. Eu sunt aici nu pentru a vorbi despre mine, ci pentru voi. Considera-ma doar un prieten necunoscut care s-a nimerit sa iti fie alaturi in momente dificile din viata ta, cand aveai nevoie de o mana de ajutor pentru a putea merge mai departe asa cum stiu ca poti – cu fruntea sus, ca o invingatoare!

Cu prietenie,
Adrian

PS Te rog sa te gandesti la lucrurile despre care ti-am scris si sa cauti sa te referi la ele punctual. Este important lucrul acesta!

21 09 2011
petruta

Draga Adrian,
Cred ca am fost destul de clara cand ti-am spus varsta (la varsta mea, cred ca este imposibil sa confunzi dragostea cu admiratia)…..Da, il iubesc!!!!….insa stiu sa pun in ecuatie toate datele problemei, si stiu ca nu va iesi nimic bine, daca eu ii voi spune acest lucru…. Stii…..am mai citit niste postari de ale tale, iar vorbele tale se impleticesc adesea cu multe citate din Biblie…..Eu am adorat intotdeauna povestile din mitologie, astfel ca la un moment dat am auzit o poveste:….”Egiptenii spuneau că înainte existau ființe complete, siameze, de trei feluri: copiii soarelui, ai lunii și ai pământului. Cei ai soarelui erau gemeni masculini, cei ai lunii erau feminini, iar cei ai pământului erau siamezi de genuri diferite. Osiris, gelos pe perfecțiunea lor, a trimis o furtună cu fulgere care a separat acești copii, despărțindu-i în două ființe distincte.
De atunci ei își caută geamănul siamez. O lume pusă în mișcare de același sentiment, al încercării de a găsi complementul perfect, fie el de același sex, fie de sex opus, depinde din ce fel de copil primordial ne tragem”…..Cred ca mitologia incerca prin aceasta poveste sa caute o explicatie a omului si lunga lui cautare prin viata a „geamanului siamez”….
Cat despre sotul meu, il admir si il respect….el a dat dovada ca va fi langa mine orice s-ar intampla , dar nu am ajuns sa-l iubesc niciodata….
Asa cum ai spus in viata intervin decizii, care trebuiesc luate, iar in acel moment trebuie sa iei in considerare varianta care face cel mai putin sa sufere pe cei din jur (iar eu momentan mai am foarte putine persoane in jurul meu, asa ca trebuie sa ma gandesc la sentimentele lor), astfel ca e mai bine sa tac!!!!!
Cat despre acel loc “unde florile sunt toate roz, cerul este fara nori, iar ploaia nu vine niciodata”….cred ca exista doar in mintea mea, uneori putin bolnava…si as vrea doar sa cred ca intr-o zi va fi totul bine….,…si ca voi stii din nou sa ma resemnez si sa „plec” mai departe.Dar ce inseamna pentru mine „mai departe”???? ce mai pot astepta eu de la viata la varsta mea???……
Mi-as permite sa-ti fac o recomandare…cand se poate ascuta asta: http://www.youtube.com/watch?v=f52PWOkbtjE .Nu ma astept sa intelegi ceva, si nici sa intelegi ce simt, ci doar sa-ti explic,……ca traiesc doar pentru dragoste…..iar ca dragostea este una din putinele ratiuni de a trai …..Pacat ca de cele mai multe ori ne indragostim de persoane care nu simt acelasi lucru…!!!!
Henry Drummond spunea „Vei realiza cand vei privi inapoi asupa vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai facut lucruri in spiritul dragostei”….
Pentru moment ……tac!!!!!!
Cu prietenie, Petruta

24 09 2011
addsalu

Draga Petruta,

Am ascultat piesa de care spuneai de mai multe ori. Intr-adevar, sublima! Habar nu am avut ca Sarah Brightman, care dealtfel imi place foarte mult, canta si in spaniola!

Oricum, a reusit sa completeze mult un tablou – cel al interiorului tau. Si, da, ai dreptate, dragostea este unul dintre putinele lucruri pentru care merita sa traiesti! Nu este insa cumplit de trist faptul ca, desi uneori suntem inconjurati de lume, de oameni care poate ne iubesc, inauntrul nostru noi suntem atat de… singuri? Stiu ca pare un paradox ceea ce spun, insa cred ca tocmai singuratatea aceasta interioara este uneori motorul care ne impinge catre alte persoane decat cele cu care, in definitiv, noi AM ALES sa mergem impreuna. Si, da, cum spui, ar mai fi si faptul ca, uneori, in urma unui sir de intamplari care poate fi perceput mai degraba crud sau ca o ironie a sortii, date fiind conditiile actuale (ca nu mai esti singura sau disponibila, cum se spune), pur si simplu intalnesti o persoana despre care ajungi sa crezi din tot sufletul ca ar fi acel „geaman” de care vorbeai…

Iti inteleg ezitarile, iti inteleg framantarea interioara, si iti respect din tot sufletul tacerea. Stiu, crede-ma ca stiu, uneori cel mai dificil lucru pe care il poti face este sa taci. Mai ales atunci cand toata fiinta ta parca vrea sa strige din toti rarunchii ceva. Dar, in acelasi timp, te rog sa ma crezi ca a tacea, in conditiile date, poate fi cea mai buna dovada de dragoste pe care i-ai putea-o arata. Repet, in conditiile in care doar tu esti cea care iubeste si, da, in conditiile in care amandoi aveti, cum se spune, obligatii.

Poate ca intr-o zi ti-o vei reprosa ca nu i-ai spus… Nu stiu ce sa iti spun. Sunt lucruri si decizii pe care, din pacate, doar TU le poti lua. In acest moment insa, tot ce iti pot spune este ca cel mai sanatos este sa evaluezi intreaga situatie, asa cum m-am convins ca ai facut-o (si te rog sa ma ierti daca ti-am parut la un moment dat agasant cu intrebarile, dar trebuia sa ma asigur ca ti-ai explorat bine trairile interioare, gandurile, sentimentele, posibilitatile…). Si, dupa ce ai evaluat totul, sa iei decizia cea mai potrivita, cea care, pe termen lung, te va face sa regreti cel mai putin.

Nu stiu daca esti crestina practicanta, pentru ca, daca da, atunci intervin si alte elemente. In fine, eu unul nu discut despre asta decat daca vrei tu sa discutam si daca imi ceri lucrul acesta in mod specific. Dar ce vreau sa spun este ca trebuie sa iei in calcul si alte elemente, nu doar sentimentele. Si, da, am vazut din ceea ce mi-ai scris si maturitatea, si profunzimea de a aduna tot, inainte de a trage linie si de a iti face calculele. Dar tot nu ma pot abtine sa nu incerc sa ma asigur ca nu ai scapat din vedere ceva.

Si, daca tot veni vorba, as mai avea o intrebare. Spui ca iubesti pe cineva care nu te iubeste. Ce te face sa spui asta? Care sunt elementele care sa te determine sa crezi ca el gandeste diferit de tine? Ca nu cumva, la fel ca tine, te iubeste si el, dar a ales sa taca, date fiind conditiile in care va aflati amandoi?

Inchei cu un proverb al inteleptului Solomon, din Cantarea Cantarilor: „nu treziti, nu starniti dragostea, pana nu vine ea”…

Stii, exista atatea feluri de a-ti manifesta dragostea fata de cineva… Iar uneori cuvintele (desi, da, stiu, uneori ai da aproape orice sa le auzi rostindu-ti-le, soptindu-ti-le la ureche, facandu-te sa crezi din tot sufletul ca sunt reale, ca nu-s doar vorbe goale…) sunt de prisos. Sunt chiar in plus. Uneori, daca tot traiesti doar pentru a iubi, ajutorul pe care i-l oferi atunci cand are nevoie de el, cana cu ceai pe care i-o oferi, sprijinul de care poate nu stie, toate acestea sunt tot atatea feluri de a-i spune „te iubesc”. Mai mult, din pacate, uneori nu ar aduce decat rani si poveri sufletesti mult prea mari. Pe care, sunt convins, daca le-ai cunoaste mai dinainte, nu ai fi gata sa ti le asumi nici tu, cu atat mai putin sa le „arunci” si asupra celui pe care il iubesti…

Cat despre sotul tau, stii, orientalii au un fel diferit de a privi dragostea. Intr-o discutie pe acest subiect, un evreu ii spunea unui occidental: voi privit dragostea ca pe o farfurie cu supa fierbinte, care se raceste treptat. Noi, in schimb, o privim ca pe o farfurie cu supa rece, care se incalzeste treptat. S-ar putea sa descoperi ca, daca vei investi mai mult in relatia pe care o ai cu sotul tau, si tu si el, veti descoperi impreuna ceva care sa va rasplateasca eforturile. Si sa va aluge singuratatile din suflete.

Cu prietenie,
Adrian

24 09 2011
petruta

Draga Adrian,……
Nici macar nu stiu de unde sa incep…….voi incepe prin a-ti spune insa ca voi regreta o viata intreaga ca nu-mi expun sentimentele….voi regreta amarnic ca nu am curajul sa spun „te iubesc”….insa cred ca e cel mai bine…cel putin acum!!!(vad ca intelegi in ce situatie sunt!)
Cat despre religie……uffff!!!!!….. ce crezi ca pot eu sa cred dupa ce de doua ori viata m-a pus in situatia in care sa iubesc …..sa iubesc o iluzie(caci altfel nu-i pot spune)???? Dar de faptul ca in urma acestor deziluzii , am ramas fara prieteni, caci m-am inchis in mine prea mult? Dar de faptul ca m-i s-a luat ,(fara sa fiu intrebata)….cea mai draga fiinta(mama), care culmea a murit „in bratele mele”?….Crezi ca as mai putea eu sa cred in religie????….. Religia este doar o „constitutie”, facuta sa-i prosteasca pe cei prosti…..
Daca iubesc pe cineva care nu ma iubeste, de unde sunt sigura???….imi spune asta inima…si mi-o spune in fiecare zi…….daca „el” ar simti ceva ar fi facut pana acum un gest necugetat din care eu sa imi pot da seama ca ceva nu e in regula…… Ti-am mai spus si repet ….am 32 de ani….la varsta mea e greu sa „scapi din vedere ceva”…..
Despre sotul meu nu sunt dispusa sa spun nimic,,,…..este doar un „pion” pe o tabla de sah….cand eu voi considera ca „poate fii mat”, atunci el va avea cel mai mult de suferit….
Si revenind la sentimente…Stii ce doare cel mai rau????….Ca realizezi ca ai trait jumatate din viata fara sa inveti sa spui „te iubesc”…..Realizezi ca ai luptat ani la rand pentru iubire , iar ea te dezamageste……De ce?????….Pentru ca suntem prea egoisti, si ne dorim totul doar pentru binele nostru…..asa cum eu imi doresc acum….Ca „el” (nu sa ma iubeasca asa cum il iubesc eu!!!), sa realizeze ca exist!!!!
Incerc sa inchei pentru moment,…..caci oricum cuvintele sunt de prisos….si inchei tot cu „ceva care poate spune mai mult decat mine!!!” ….http://www.youtube.com/watch?v=pALN5jHW-NQ…..
Cu prietenie, Petruta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: