Ana Maria R

5 12 2010

Acum ca m-am hotarat sa scriu parca nu mai stiu ce…Nu ar trebui sa am nici o problema …din ceea ce se vede in exterior ..dar am impresia ca mintea mea functioneaza altfel, mult diferit de majoritate..
Dintotdeauna cred ca am avut probleme , cel putin asa le-am perceput eu. Imi amintesc de tata care obisnuia sa bea cand eram eu mica. Era asa un soc pentru mine cum nu intelege nimeni, mai ales cand trebuia sa merg, trimisa de mama, sa cumpar bautura. Problemele astea sa zicem ca s-au rezolvat, dar amintirile dureroase nu cred ca pot fi uitate.
Dintotdeauna am avut o relatie mai rece cu ai mei , cel putin de cand o constientizez eu . Nu simt ca ma inteleg in nici o privinta degeaba am tot incercat eu , intotdeauna m-am descarcat mai usor unor straini… Intotdeauna am simtit ca nu m-au lasat sa ma dezvolt cum cred eu ca ar fi trebuit…
Am avut si probleme de sanatate , care ii obligau pe ai mei sa se poarte frumos cu mine si sa nu ma streseze in nici un fel , lucru pe care nu l-au facut.. sa zicem ca si problemele astea au disparut in mare parte cand l-am intalnit pe actualul mei prieten..
Acasa sunt extrem de stresata…asa am fost intotdeauna ..niciodata nu am primit vreo incurajare din partea parintilor …inca o sechela cred….niciodata nu mi-au zis ca am facut ceva bine…cateodata ma gandesc ca poate nu stiu ei sa comunice…sau poate cer eu prea mult…
Am absolvit facultatea , am un iubit care ma iubeste mult, am prieteni ,,,sunt constienta de asta …..dar simt ca trebuie sa fac mai mult…mereu mai mult….si simt ca nu imi iese cum ar trebui,,,
Cateodata am stari foarte naspa, cu sau fara motiv…putini ma stiu insa asa cum sunt ..ceilalti ma percep ca fiind chiar glumeata, zambareata, vorbareata..eu asa cred…
Facultatea am terminat-o anul trecut, am lucrat o perioada si inainte si dupa, m-am obisnuit sa am banii mei poate..insa acum imi caut loc de munca…insa nu gasesc nimic…ma gandesc ca oare chiar nu sunt in stare de nimic….desi cand am lucrat am fost destul de apreciata…
Mi-e teama ca voi ramane o ignoranta ..ca nu voi avea sansa sa realizez nimic…ca nu mi se va da sansa sa lucrez …sa evoluez …sa promovez
M-am saturat sa ma faca ai mei sa ma simt vinovata pentru fiecare ban pe care mi-l dau ..desi nu sunt saraci,,,dar asa le place sa ma tortureze cred pentru tot ce imi dau..m-am saturat …simt ca nu mai valorez nimic, ca nu sunt in stare sa ma bucur de nimic…

nu stiu cat am fost de coerenta, imi scuzi si eventualele greseli ca nu mai pot sa recitesc ce am scris..

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

6 12 2010
addsalu

Draga Ana-Maria,

Bine ai venit pe acest site. Dupa cum ai putut observa, nimeni nu te judeca in vreun fel, ci esti primita si privita ca un membru al familiei, pe care ceilalti il asculta si caruia i se ofera posibilitatea de a vorbi despre ceea ce il framanta sau il apasa, fara a plictisi pe cineva si fara a fi condamnata. Nu iti face griji in privinta eventualelor greseli, nu asta conteaza, ci posibilitatea de a te descarca. Iar scrisul si, mai ales, posibilitatea de a fi citit de ceilalti membri ai grupului, iti ofera asta cu prisosinta.

Starile tale de inutilitate si de non-valoare ar putea fi puse pe seama dependentei financiare de parinti (adica ai fost la un moment dat independenta, iar acum ai din nou nevoie de ei), pe de o parte, si de faptul ca nu ai reusit (inca) sa iti gasesti un alt job. Eu ti-as propune sa nu te mai privesti ca o persoana fara un serviciu in momentul de fata, ci mai degraba ca una care se afla momentan intre doua joburi. Este doar o chestiune de optica, de perspectiva.

Probabil ca parintii tai te iubesc (altfel poate ca nu s-ar implica deloc), insa in adancul lor le este teama ca s-ar putea ca tu sa nu cumva sa ajungi sa te complaci in situatia asta si sa renunti la a-ti mai cauta o slujba. Nu stiu foarte multe detalii, insa stiu ca uneori asta poate fi o posibilitate. Iar genul acela de remarci de care vorbesti reprezinta uneori o incercare stangace a lor de a te stimula (stiu, in realitate are doar efectul opus…) sa nu abandonezi lupta, sa te “mobilizeze”.

Daca nu ai valora nimic probabil ca nu ai fi reusit nici un sfert din tot ce ai reusit pana acum. Si probabil ca nici prietenul tau, si nici amicii tai nu te-ar privi asa cum esti constienta ca o fac, nu crezi?

Cat despre idealuri, cred ca este ceva normal sa ai idealuri si sa vrei mai mult, din ce in ce mai mult… Totul este sa iti stabilesti obiective mai mici, care sa poata fi atinse si care, intr-un final, sa te conduca spre cele mai mari… In felul acesta te poti scuti pe tine insati de multe insatisfactii…

Capul sus, ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta (“Ana Maria R”), unde ne poti scrie cat de mult vrei. Cu cat avem mai multe detalii, cu atat ne va fi mai usor sa intelegem si situatia ta generala, si contextul specific in care te afli.

Cu prietenie,
Adrian

7 12 2010
Ana Maria

Hello
Adrian , iti multumesc mult pentru vorbele incurajatoare…
Citesc cele scrise de tine si imi dau seama cat de multa dreptate ai !
imi place ideea cu statutul meu „intre doua joburi ” , sper eu ca cel de al doilea, care va urma, sa fie mai bun ! hope so…
Imi dau seama ca am avut o perioada destul de lunga in care am avut banii mei si acum ma afecteaza faptul ca trebuie sa astept sa mi se dea, cum ai zis si tu. Chestia e ca eu nu prea cer decat pentru ceva important . In rest astept si ma multumesc cu ce primesc, si in timpul asta imi fac tot felul de probleme si ma stresez pentru ca nu am bani sa merg intr-un loc sau altul …..in fine probabil ca e si greseala mea de aici pe undeva..
Intre anii de facultate am fost plecata in grecia intr-o vara si de doua ori in state, astfel incat am castigat destui bani. Mi-am cumparat singura o masinuta, intrucat locuiesc la vreo 15 km de un oras mare si aveam nevoie de mobilitate. Asta dupa ce m-am intors acasa, intrucat am facut facultatea in alt oras. Asta a fost o decizie grea, sa ma intorc acasa dupa aproape 4 ani , dar am facut- o si pe asta , desi poate regret cateodata. Am o relatie de lunga durata, prietenul meu fiind aici …deci e clar de ce m-am intors .
Ma gandesc la perioadele in care am fost plecata la munca, perioade de extrema satisfactie pentru mine , atat datorita castigului financiar cat si datorita faptului ca am avut sansa sa vizitez locuri minunate. Desi eram ospatar sau casier ma simteam asa mandra de mine ca pot sa fac fata programului stresant si pot sa imi fac prieteni noi.
Oricum am momente in care sunt ok , poate chiar optimista , probabil ca asta e unul dintre ele, mai ales dupa ce am citit ce mi-ai scris. Am si momente in care parca nu mai gasesc nici o scapare si nu ma multumesc cu nimic..
Intr-un moment ca asta sunt constienta de faptul ca am nevoie sa imi gasesc un echilibru in toate privintele , ca sa nu mai am momente de decadere…nu stiu cum voi reusi sa fac asta ..nu-mi dau seama cum am ajuns asa …ma gandesc ca are o importanta si zodia ( sunt gemeni ) , care e una duala. La mine alterneaza starile mereu …Poate voi invata cu trecerea anilor sa ma echilibrez cumva…

Mersi ca imi dati sansa sa imi astern gandurile!

8 12 2010
addsalu

Draga Ana Maria,

Ma bucur mult ca esti mai ok acum si, mai ales, ma bucur pentru ca am avut privilegiu sa iti fim alaturi aici. Cred ca stii deja ca esti mai mult decat binevenita sa revii oricand, fie sa te descarci din nou (ai vazut ca ajuta atat scrisul in sine, cat si ideea de a fi „ascultata” de oameni din toate colturile lumii care traiesc stari asemanatoare si lupta cu tendinte similare), fie sa ne mai spui din cand in cand cum te mai simti si ce turnura a luat viata ta.

Nu stiu daca e vorba despre zodii sau nu, insa cu siguranta are legatura cu temperamentul tau. Iar atunci cand devii constienta de anumite predispozitii, vei invata in timp, cu rabdare si perseverenta, si cum sa le tii in frau pe cele care iti creaza probleme.

Inca o data, a fost privilegiul nostru de a te putea „asculta” si va fi ori de cate ori vei reveni, fie pentru a scrie despre tine, fie pentru a le spune la randul tau cateva cuvinte frumoase altor persoane care vor trece la un moment dat prin momente precum cele prin care ai trecut tu insati.

Cu prietenie,
Adrian

18 07 2011
stefan

mda…te inteleg in cazul bauturii…pe mine m.a afectat psihic mult faptul ca maica.mea fuma…cand eram mic…si cand ii ziceam ca ma afecteaza ea radea de mine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: