Aurelia

19 07 2010

Dragii mei, ajutati-ma cu un sfat, indrumati-ma, caci nu mai stiu ce sa fac. Sunt mama unai fete de 13 ani, care are deja cateva tentative de sinucidere. De cateva ori […moderat..], iar in ultima vreme a luat de cateva ori mai multe pastile de[…moderat..]. Problemele ei sunt de natura materiala, dar si sentimentala. In permanenta e nemultumita de cum arata, desi a slabit mult si arata f. bine, de faptul ca nu avem mai multi bani, desi muncesc si eu si sotul meu, adevarat ca pe salarii destul de mici. Are in clasa multi colegi de bani gata, si cred ca are un complex de iunferioritate fata de ei, desi este printre primii la invatatura.
Isi doreste mult sa aiba camera ei, dar eu mai am o fata de 11 ani si stau amandoua, pt. ca avem apartament cu doua camere .Am incercat sa o inteleg, sa o fac sa se descarce in fata mea, si uneori am si reusit. Desi stiu ca nu e corect, i-am citit jurnalul, si de aici am aflat ca incearca sa fumeze, chipurile ca sa treaca peste probleme. Normal ca ea nu si-a dat seama, dar eu nu stiu ce sa mai fac. Are un grad destul de mare de “maturitate”, din cate spune si dirigintele, si profesorii ceilalti si alti cunoscuti, dar eu cred ca doar mascheaza tristetea din sufletul ei.
Sotul meu a fost mai dur in timp cu ea, dar i-am spus si lui cate ceva si s-a schimbat. Nu vreau sa inceapa sa fumeze, dar mai ales nu vreau sa o pierd. In ultima vreme nu mai accepta decat putina lume in jurul ei, este violenta in raspunsuri, tipa cand nu-i convine ceva. Ce sfaturi imi dati? Cum sa o ajut?


Acțiuni

Information

27 responses

19 07 2010
addsalu

Draga Aurelia,

Bine ai venit! Inca de la inceput iti spun ca ti-am facut o “categorie” a ta, pentru a putea citi mai usor comentariile care vor urma.

Ne-ai putea spune mai multe despre ea? De ce a incercat sa isi taie venele de mai multe ori? Cand a inceput totul? Cum a motivat (sau sa te intreb mai bine daca a motivat cumva?) gesturile ei repetate?

M-ar interesa toate detaliile pe care ti le amintesti, legate de fiecare tentativa in parte. Poate reusim sa descoperim un trigger, un asa-numit factor declansator, acel “butonel” care o face sa creada ca nu mai merita sa traiasca.

Varsta ei este una critica, dupa cum probabil stii. De aici si o mare parte din instabilitatea ei emotionala.

A consultat-o vreun psihiatru dupa tentativele ei de suicid? A urmat vreo forma de terapie? Daca da, ce diagnostic i-a fost pus?

Cu cat mai multe detalii ne dai, cu atat mai usor ne va fi sa intelegem si sa cautam variante de abordare. Sincer, varsta ei si, mai ales, combinatia dintre varsta ei si istoricul ei suicidar ma ingrijoreaza. Nu vreau in nici un caz sa te sperii, insa trebuie sa fii in alerta pentru ca este foarte posibil sa mai aiba tentative.

Te asteptam sa revii.

Cu prietenie,
Adrian

21 07 2010
addsalu

Fabian a scris:

ai dreptate adrian …. la varsta de 13 ani daca are deja cateva tentative d suicid …. trebuie avut mare grija …. dar sa nu o tii din scurt , poate chiar asta o deranjeaza iesitul afara cu program e un mare factor , parerea mea , acum asteptam sa ne zici tu mai multe detalii , mergeti intro vacanta sa o indepartezi de anturajul ei cateva saptamani , sau trimiteo la bunici, pt a cunoaste alte persoane inafara de cele cunoscute. si am o intrebare …..ati facut vreodata tu sau sotul tau diferenta intre cele 2 fete ? sa ziceti ca cea de 11 ani e mai buna?

___________________________________________

Aurelia a scris:

De consultat nu a consultat-o nimeni, acum sunt in cautarea unui psihiatru. De cand s-a intamplat nenorocirea cu Madalina Manole nu mai am liniste, sunt disperata pt. ca am aflat ca de regula incearca sa-si duca “treaba” pana la capat. Tentativele ei s-au petrecut anul acesta, si la prima vedere as putea spune ca nu a vrut cu adevarata sa moara, pentru ca ranile au fost oarecum superficiale, dar nu mai stiu ce sa cred. La inceput cred ca a vrut sa experimenteze, “sa vada cum e” daca pot spune asa. Avea colegi care incercasera acelasi lucru, ceea ce este f. grav. Am discutat mult cu ea, atunci cand am putut,sau cand am prins-o intr-o pasa buna. O perioada de vreo luna de zile nu am putut relationa deloc cu ea. Apoi a inceput sa se destainuie cate putin. Nu puteam sa scot prea mult de la ea, trebuia sa-i dau impresia ca-mi spune ea de buna voie, desi eu directionam discutia catre ce doream sa aflu. Acum imi spune mai multe, dar nu suficient.
De mica ea a fost o fata sensibila, putin mai grasuta, fapt pentru care a suferit mult. A suferit si din cauza colegelor rautacioase si nu a reusit sa-si gaseasca o prietrna adevarata. Ea era mult prea serioasa fata de ceilalti,si de aceea acestia nu prea o preferau. In ultima vreme s-a schimbat mult, in sensul ca a slabit, a devenit mai “dura”, si-a impus sa fie astfel incat sa o placa mai mult cei din jur, dar a cazut in cealalta extrema. Spune multe lucruri pe care cred ca le gandeste f. bine inainte, prin care ataca pe cei din jur, tipa cand i se cer anumite explicatii(de orice natura ), spune ca este independenta si face ce vrea. Nu vrea sa accepte “sa dea raportul”.
Ce spune ea acum: ca nu e suficient de slaba, desi isi da seama ca a slabit; ca nu are nici o prietena dupa sufletul ei, desi recunoaste ca are cel putin doua care o plac asa cum e;ca si-ar dori un “parieten” asa cum sunt cei din multele carti pe care le citeste; si ceea ce ma doare poate cel mai mult, ca nu avem mai multi bani si, dupa cum am mai spus, ca nu are camera ei( sta in camera cu sora ei mai mica), ca nu are haine ca si prietenele ei desi recunoaste ca am facut mari eforturi in sensul acesta.
Noi am fost genul de parinti care am vrut ca ai nostri copii sa fie seriosi, cu bun simt, sa stea in banca lor cum se spune, si poate am gresit. Si, peste toate, sotul meu este un om mai dur care a jignit-o de multe ori (ca de altfel pe toata lumea din jurul lui). Dar nu-l invinovatesc in totalitate, pt. ca si el a suferit de o hipertiroidie severa care i-a dat viata peste cap. Insa au fost perioade cand fata mea imi tot spunea sa divortez, ca ma injosesc si ma umilesc stand in continuare cu el.
Mai este un aspect care cred ca a influentat-o: citeste carti in care sunt multe elemente supranaturale, vampiri ,fantome etc….Asculta muzica mai dura, care pt. mine nu are nici o logica. De citit a citit mult de mica, dar muzica o asculta de multe ori cu colegii. In lipsa noastra a cautat pe internet multe filme horor(stiu de la fata cea mica) si cred ca a cautat si metode de a se droga(nu sunt sigura). Mai stiu ca a incercat sa fumeze, desi eu i-am cautat prin lucruri si nu am gasit nimic suspect.
S-a discutat mult zilele astea despre Madalina Manole, si ea a spus ceva de genul “e treaba ei, e numai problema ei, daca ea asa a simtit asa a facut”. Mi-a dat de inteles ca este de acord cu gestul ei.
Cum v-am mai spus, a luat mai multe pastile de […moderat…], dar nu stiu daca sa se omoare sau sa se drogheze(tot de la cea mica am aflat).
Poate am fost incoerenta, dar am incercat sa spun cat mai multe in cat mai putine cuvinte. Daca mai aveti nevoie de lamuriri o sa vi le dau. Ajutati-ma!!!

______________________________________________________________

Fabian a scris:

fata ta isi cauta un loc unde sa fie cat mai libera din cauza k acasa e tinuta din scurt si tot timpul trebuie sa fie duca cum zici tu si sotul tau ….. insa ea a vazut la altii ca daca nu este asa cum o vreti voi nu se simte bine precum cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii) asculta muzica rock sigur in care se simte libera , a vrut sa isi faca anumiti prieteni dar a esuat si de aceea a incercat sa se sinucida. dansa e afectata psihic. sfatul meu … schimbai mediul de viata duo in vacanta undeva unde sa cunoasca alte persoane de varsta ei …. sa vada si alte tipuri de copii de varsta ei.

_______________________________________________________________

Fabian a scris:

“insa ea a vazut la altii ca daca nu este asa cum o vreti voi nu se simte bine precum cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii) “am gresit
“insa ea a vazut la altii, ca daca nu este asa cum o vreti voi se simte bine precum, cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii)

____________________________________________________________________

Aurelia a scris:

Eu nu am facut niciodata diferenta intre cele doua fete ale mele, dar poate cei din jur da. Sunt foarte diferite dpdv al temperamentului, cea mica fiind f deschisa fata de cei din jur si placuta de prieteni, iar ea e timida, retinuta si am dat mai multe detalii in mesajul anterior in legatura cu acest lucru, poate ai citit Fabian. Acum se afla intradevar la bunici, si i-am pus si pe ei in garda oarecum.

–––––––––––––––––––

Aurelia a scris:

Azi i-am facut programare la un psiholog pentru saptamana viitoare, dar va fi greu sa o conving sa mearga.
Fabian, iti multumesc pentru implicare! Ai scris un lucru care mi-a dat mult de gandit.
Oare credeti ca i-ar fi mai bine daca m-as separa o vreme de sotul meu?

21 07 2010
addsalu

Draga Aurelia,

Multe dintre reactiile ei sunt specifice varstei. Dorinta de independenta, de a nu fi criticata, de a fi “perfecta” (asa cum isi defineste ea perfectiunea, in raport cu ceilalti), dorinta de a avea prieteni buni, care sa o accepte intru totul… nu cred ca exista vreun adolescent care sa fie strain de asta.

Tentativele de suicid s-ar putea sa fie doar un mod imitativ, doar o incercare de a se integra intr-un colectiv care poate braveaza cu astfel de experiente. Daca spui ca prietenele sau colegele ei au incercat, este posibil ca nici ea sa nu fi vrut sa se lase mai prejos si sa le fi demonstrat ca a incercat, desi poate ca nu in necunostinta de cauza nu a ales variante mai eficiente… Poate ca a fost felul ei de a incerca sa impace, cum se spune, si capra si varza – pe de o parte sa braveze in fata colegelor, pentru ca a incercat si ea, pentru ca este la fel ca si ele, si pe de alta parte sa nici nu riste prea tare…

Oricum, ideea este ca nu trebuie neglijat acest tip de comportament, pentru ca, asa cum spune vorba veche romaneasca, ulciorul nu merge de multe ori la apa, si daca tot incerci, este posibil ca la un moment dat, dintr-o joaca stupida sau dintr-o dorinta de a experimenta ceva, sa te pomenesti ca ai mers mult prea departe pentru a te putea intoarce…

Te-ai gandit vreodata ca este posibil ca toate aceste tentative ale ei sa nu fie altceva decat un strigat de ajutor? O modalitate de a atrage atentia, de a striga fara cuvinte ca are nevoie disperata de intelegere, de apreciere, insa nu intr-un fel in care sa perceapa mila din partea ta sau a celor din jur, ci apreciere reala, o valorizare a ceea ce are ea bun si frumos…

Este bine ca a schimbat mediul, insa cred ca este doar o solutie temporara. Eu ti-as sugera o discutie onesta, cu cartile pe masa, in care sa vorbiti efectiv pe sleau, doar voi doua, sa identificati problemele pe care le considera ea importante si sa incercati sa gasiti amandoua posibilitati de rezolvare a lor. Vede o problema in faptul ca este mai plinuta decat si-ar dori? Nu trebuie sa ii spui ca nu este, daca tu consideri ca este putin mai plinuta, insa mai degraba incurajeaz-o, aratandu-i ca, daca a reusit sa slabeasca intr-o perioada de timp de nu stiu cate luni atatea kilograme, cu siguranta, daca se va stradui, va reusi sa mai slabeasca si sa ajunga la greutatea pe care si-o doreste…

Vede o problema in faptul ca nu are camera ei? O poti provoca sa te ajute sau sa se gandeasca la solutii de redecorare a camerei asa cum ii place. Eu stiu un caz similar in care parintii a doi baieti care nu se intelegeau din aceleasi motive, pentru ca fiecare isi dorea camera lui, in care sa aiba intimitate, au rezolvat problema intr-o maniera extrem de simpla si de ingenioasa: avand in vedere faptul ca paturile lor erau asezate fata in fata, pe doi pereti diferiti, au cumparat doua sine pentru perdele pe care le-au prins de tavan si au pus o draperie lunga pana jos in dreptul fiecarui pat… Tin sa iti spun ca s-a facut liniste… fiecare statea in coltisorul lui, cu castile in urechi, isi asculta muzica lui si s-a facut pace… Ma rog, mai erau anumite probleme atunci cand trebuiau sa isi faca curat in camera si ajungeau la partile comune… la birou, la calculator, la aspirat mocheta… Dar solutii exista, trebuie doar sa fim suficient de deschisi si sa ne folosim imaginatia…

Nu cred ca despartirea ta trebuie sa aiba in vedere doar criteriul “copii” sau “copil”. Este o decizie care te priveste in primul rand pe tine. Este normal ca un copil la varsta adolescentei sa isi priveasca uneori parintii ca fiind mai severi, mai cu seama daca este vorba despre tata (pentru ca tatal este cel care, de multe ori, impune o anumita disciplina). Gandeste-te ca adolescentul se afla cumva prins intre doua lumi, si nu se regaseste momentan in nici una din ele – pe de o parte se afla copilaria, pe care a depasit-o ca perioada, si pe de alta parte se afla perioada adulta, in care momentan nu se integreaza… De aici si criza emotionala, de aici si dorinta lor de a nu mai fi priviti ca niste copii, si revola fata de parintii care ii privesc in continuare ca pe copilasii care au fost…

Oricum, vizita la psiholog ar trebui sa lamureasca daca are comportament suicidar iminent, cum se numeste in limbajul de specialitate, sau daca nu este cazul sa te ingrijorezi. Sincer, eu unul nu cred ca este cazul sa te relaxezi prea mult, dar nici sa te impacientezi peste masura. Cauta sa fii alaturi de ea, sa te perceapa ca atare, fara sa fii prea critica, ci mai degraba sa vada ca te straduiesti sa o intelegi. In acelasi timp, cauta sa o faci sa inteleaga ce ar fi insemnat pentru tine daca ea s-ar fi sinucis, daca vreuna din tentativele ei ar fi reusit. Nu te sfiii sa vorbesti despre asta! Chiar daca la prima vedere ai fi tentata sa eviti sa discuti despre asta, gandeste-te ca, daca Doamne-fereste ar face-o din nou, ti-ai reprosa-o poate ca nu ai facut-o… Cuvintele sincere, oneste, din suflet, ale unei mame au efect, crede-ma! Chiar daca poate nu va vrea sa te asculte pana la capat, fii ferma de data asta, spune-i ce ai de spus, ajut-o sa inteleaga efectiv cat de sfasiata ar fi inima ta daca si-ar pune capat zilelor… Si te asigur ca se va gandi la ceea ce i-ai spus si ca va ezita inainte de a o face din nou!

Hai, capul sus, Aurelia, si curaj! Suntem aici, ok?

Cu prietenie,
Adrian

22 07 2010
Bogdan

Sa interactionezi perfect cu ea va fi greu, putini parinti pot face sa dispara diferentele de varsta intre ei si copii sau sa reuseasca sa ii deschida atata de tare incat sa spuna precis ce ii macina. Chiar tu spuneai „A suferit si din cauza colegelor rautacioase si nu a reusit sa-si gaseasca o prietrna adevarata”, probabil ca acolo e si rezolvarea, sa ajunga cumva sa interactioneze cu fete de varsta ei cu un statut material comparabil. Problemele unui om cu o situatie materiala mai scazuta mereu vor fi mai grele decat a unuia cu o situatie mai ridicata pentru ca e o problema in plus si inca una care poate atrage altele. Interactiunea poate fi pozitiva doar cand cel cu statut scazut interactioneaza cu scopul de a invata sau a ajunge la nivelul celui cu statut ridicat. Nu cred ca muzica rock este o cauza declansatoare, cel putin nu putem generaliza, exista trupe care practica o muzica imatura pe care nici tu nici eu nu o intelegem, dar uite ca ei o inteleg poate pentru ca ofera solutii simple si rapide pe masura varstei. Trupele astea nu sunt bune, dar in general dispare interesul pentru ele odata cu inaintarea in varsta. Ca sa iti faci o idee asupra cauzelor si efectelor imagineaza-ti toata viata ca o balanta, sunt lucruri rele intr-o parte si lucruri bune in alta, cand cele rele depasesc greutatea celor bune atunci echilibrul dispare si apare nevoia de abandon si frica de a nu mai putea intoarce balanta in favoarea ta. Privind simplist si fara detalii concrete solutia ar fi sa plasezi lucruri bune pe partea unde daca le plasezi se va restabili echilibrul. Acum pentru a stabili lucruri concrete e nevoie sa iti cunosti fiica, tu tot zici ca ai o situatie materiala proasta, insa daca pe fiica ta o deranjeaza asta probabil deja a ajuns in acel stadiu in care uraste banii si pe viitor sa te astepti sa nu faca diferenta intre oameni care au bani si oameni superficiali. Nu cred ca banii sunt neaparat solutia de multe ori poti sa cumperi multe lucruri scumpe care sa nu te ajute cu nimic si sa cumperi un singur lucru ieftin dar atat de importat incat sa iti propulseze toata viata. Care este acel luccru?
Si informatiile vizuale care le capteaza din jur pot provoca efeccte negative sau pozitive. Utilizeaza asta ca sa sporesti lucrurile bune din balanta. De exemplu relatia cu sotul tau. Daca ea va vadea ca va intelegeti bine, inconstient va simti o starea de bine, mica dar fiecare detaliu conteaza intr-o astfel de ecuatie. In familie nu trebuie neaparat sa fie zona in care se simte cel mai bine, dar trebuie sa fie o ambianta placuta in care sa se simta confortabil. Iti imaginezi ca o alta cauza este faptul ca nu are acel loc unde sa se simta atat de confortabil si „de acasa” incat sa uite de celelalte probleme.
Observ ca esti o mama disciplinata si care cauti rezolvari, insa cateodata trebuie sa ai grija ca implicatia ta sa nu afecteze negativ relatiile si mediul copilului tau. Implicarea asta trebuie sa fie sub forma de „echipa” adica tu si fiica ta cautati solutii la probleme si va bucurati de lucruri frumoase, nu tu si altcineva cautati solutii la problemele fiicei tale. In cazul asta se creeaza in fiica ta senzatia aceea ca e vorbita pe la spate, ca e analizata mai tare decat se analizeaza ea insasi, ca lumea va crede despre ea ca „mamica” a venit la scoala sa rezolve problemele, ca profesorii si colegii o s-o priveasca altfel pt ca mamica a sugerat la cutare profesor ca fiica ei ar avea niste probleme etc etc. Cel mai important: De fiecare data cand ai ocazia laud-o si fa-o sa se simta bine. NU uita ca mentalitatea cu care va aborda viata este formata in familie, daca din familie porneste cu nesiguranta, indoiala si ezitari si relatiile cu anturajul si mediu exterior familiei va fi marcat exact de aceleasi elemente. Deci cel mai important lucru este sa o faci sa se simt bine acasa, in familie, sa isi doreasca cat mai mult sa interactioneze cu tine. Acest lucru il poti realiza spunandu-i cat de buna la un anumit lucru pe care il face sau cat de bine a facut un anumit lucru sau cat de bine arata cu o anumita haina sau cat de bine ii sta parul intr-o anumita forma. Toate aceste lucruri pe care i le spui trebuie sa fie sincere si argumentate, in caz contrar poate interpreta gresit. Si referitor la sotul tau, nu cred ca efortul de a te intelege cu el e asa mare. Vei vedea ca pe masura ce intelegerea dintre tine si sotul tau va deveni mai buna si aspectele financiare se vor imbunatati. Niciodata nu te mai plange nimanui, mai ales in familie, ca nu ai bani destui. Uita-te in jur si observa ca oamenii care se plang de conditia lor financiara parca niciodata nu au bani sau nu au bani destui. Orice cauza potentiala pe care o exprimi si o dramatizezi devine o cauza generala si astfel de multe ori se intampla sa nu vezi adevaratele cauze (probabil ai si niste cauze referitoare la faptul ca faci putini bani, scapa de ele si o sa faci mai multi bani).
In final, in functie de cate calitati o sa ii scoti in evidenta si in functie de cate vorbe bune, laude si incurajari o sa exprimi fata de fiica ta, aceasta va raspunde pozitiv si nu numai ca relatia voastra in famile va deveni mai buna, dar vei observa cum lucrurile se schimba in bine.

22 07 2010
Aurelia

M-am gandit ca este „un strigat de ajutor”, tocmai de aceea am amanat mersul la psiholog. De discutat am discutat mult cu ea, mai usor sau mai ferm, dupa situatie. Mai mult de o luna de zile, prin februarie-martie simteam ca uraste pe toata lumea, chiar si pe mine. De cate ori incepeam discutia, ajungeam la cearta, jigniri de genul „sunteti niste taranoi”, „la mintea ta aia proasta” si altele de genul acesta. De multe ori m-am inchis in baie, plangand, ca sa nu vada nici ea, nici sotul meu. Am pastrat departe de el aceste lucruri, pentru ca nu ar fi gasit taria necesara sa analizeze situatia, ci ar fi jignit, ca de obicei. De altfel, el chiar s-a exprimat ca si fata e tampita ca si mine, ca ma mosteneste pe mine si chestii de genul asta. El stie foarte putin din ce s-a intamplat in casa noastra, pentru ca e plecat toata ziua la serviciu, iart in unele zile nici nu se intalneste cu fetele, decat seara, tarziu, iar atunci le zgandareste…Am stat mult si m-am gandit…el cred ca nici nu stie sa se poarte ca tata, nu ca i-as lua apararea. Asta a vazut in familia lui, asta face. Si parintii lui se ataca verbal foarte mult.Desi in 14 ani ar fi trebuit sa invete ce inseamna viata de familie adevarata.
Sa revin la fata mea. Am tot insistat cu discutiile, n-am batut-o la cap, sa nu se simta presata, i-am spu mereu ca sunt mandra de ea, ca e frumoasa, ceea ce e adevarat (nu ca sunt mama ei), ca a slabit destul, ca nu sunt de acord cu tentativele ei de…, i-am laudat situatia scolara, care este,in trecat fie vorba, foarte buna,si multe altele. Cand se parea ca a trecu acea perioada, hop problema cu medicamentele, cu tutunul… I-am cautat prin lucruri si am gasit o lista cu modalitati de a-si prepara droguri, luata de pe net.Asta s-a intamplat seara trecuta(cu medicamente, alcool, tigari…). Iti dai seama? Saptamana trecuta mi-a spus ca ea daca ar fuma, ar face-o ca sa treaca peste probleme. Am retinut, i-am spus „cum sa fumezi” si atat. Cred ca ea a incercat, oarecum, sa ma puna in tema. Am trecut peste multe lucruri, mi-am calcat de multe ori pe suflet, dar cu asta nu sunt de acord in ruptul capului. Am observat ca devine foarte convingatoare cand vrea sa acopere anumite lucruri, de aceea nu prea da de banuit celor din jur. De exemplu, dirigintele ei a spus ca nu a avut niciodata un copil atat de matur in gandire, ca si alti profesori, de altfel. Si e adevatat, pentru ca gandeste lucrurile in profunzime, de aceea m-am speriat atat de tare, pentru ca ceea ce a facut nu cred ca este un mod de a imita. Ea, probabil, crede ca a descoperit o rezolvare a problemelor (ma rog sa nu fie asa).
Acum imi vin in minte alte lucruri. Sunt copilaresti, la prima vedere, dar inseamna ceva nu prin ele insele, ci prin ce se afla in spatele lor. Spune ca nu se casatoreste niciodata, ca, eventual o sa infieze un copil…altadata ca si-ar dori un prieten… ca numai banii te pot face fericit…altadata ca o sa-i ajute pe toti oamenii saraci pe care o sa-i intalneasca…ca este atee si biserica e o prostie care prosteste oamenii…alteori o surprind facandu-si cruce. Cred ca e momentul din viata ei hotarator. Acum o va apuca sau nu pe o cale. Acum trebuie sa fiu mai atenta decat oricand. Multumesc luiDumnezeu ca o am si pe cea mica, pentru ca ii e un adevarat sprijin moral. Se inteleg foarte bine ea ii e prima confidenta, de aceea am putut afla uneori anumite lucruri.
Stiti cat de bine imi face ca v-am descoperit? Imi descarc sufletul ca in fata nimanui altcuiva, si chiar imi clarific niste lucruri scriind despre ele, le pot sistematiza mai bine si le privesc in ansamblu. Sunteti niste ingeri.
Ma intreb unde am gresit, caci e clar ca am gresit undeva din moment ce am ajuns aici.
Scuze daca am devenit prea patetica.

22 07 2010
Aurelia

Revin pentru ca acum am citit ce a scris Bogdan si in mare parte are dreptate. Dar nu eu spun ca nu am bani, ci ea. Eu va spun doar voua aceste lucruri, ca sa intelegeti mai bine situatia. Ea se compara cu cei din jur, are o impresie foarte proasta despre ea, avand si dezavantajul de a avea colegi fii de procurori, doctori sau oameni de afaceri. E o clasa cu copii alesi pe spranceana, dar in care ea a terminat cu 9,90, avand prima mentiune.Din punctul meu de vedere, nu ar avea motive sa se vada astfel, dar ea priveste prin ochii ei.
Nu am vorbit cu nici un alt profesor despre asta in afara de diriginte. La scoala merg la toate sedintele, si atat. Numai ca dirigintele a observat semnele de la mana ei si a discutat acest aspect in plina clasa, ceea ce pe ea a deranjat-o. A trebuit sa merg sa vorbesc cu el, era datoria mea de mama.

24 07 2010
Maya

Draga Aurelia, iti recomand sa gasesti urgent un psiholog (atentie, psiholog si nu psihiatru) competent care sa faca psihoterapie cu fata ta. E important sa stii ca, odata pornit procesul de suicidatie (tentative si ganduri suicidare), mai ramane decat un pas pana la momentul declansator. Daca va avea o noua deceptie, de orice tip (materiala, emotionala, afectiva) va comite actul fara discutie. Iti spun toate astea din experienta pentru ca studiez acest fenomen de mai bine de 2 ani si lucrez in domeniu. Deci, ia legatura urgent cu un psiholog (psihoterapeut) si supraveghez-o in permanenta

28 07 2010
Aurelia

Ce ma fac? Fata mea refuza sa mearga la psiholog, ca ii e rusine, ca nu are nici o problema, ca nu vrea sa se mai gandeasca la probleme… I-am spus ca mergem toti, pentru o terapie de familie( pe rand, bineinteles, fiecare in cate o sedinta) Nu stiu cum sa o conving.

22 08 2010
Aurelia

va multumesc pentru sustinere

25 08 2010
addsalu

Draga Aurelia,

De-asta suntem aici…

In privinta refuzului ei, ii poti explica faptul ca nu trebuie sa stie nimeni daca nu vrea ea, desi nu este absolut nici o problema in asta. Dimpotriva, pentru marile vedete americane este chiar la moda sa mergi la psiholog, chiar daca nu au neaparat o problema… ci doar sa vorbeasca cu cineva, sa se descarce emotional…

Nu stiu daca este neaparat o idee buna sa mergeti toti, cel putin in ochii ei. Probabil ca vrea intimitate, insa trebuie sa stie ca tot ceea ce discuta cu psihologul va fi CONFIDENTIAL. Nici macar tu, ca mama, nu vei sti ce discuta ea cu psihologul, intrucat trebuie respectat acest principiu al confidentialitatii.

Ideea este ca, intr-adevar, datorita culturii noastre romanesti, pare ciudat sa mergi la psiholog atunci cand psihicul tau are nevoie de putin sprijin. Cu toate acestea, nu percepem la fel situatia cand trupul nostru are nevoie de ajutor… Atunci mergem la un medic si ii spunem ce ne doare… Sau, uneori, chiar daca noi spunem ca nu avem nimic, dar cei din jur insista sa afirme ca „aratam rau”, mergem sa ne convingem, sa capatam confirmarea ca suntem intr-adevar ok… De ce nu ar fi si in cazul acesta la fel? Daca tu tot insisti ca are nevoie sa o vada un psiholog, iar ea ca nu are nimic, problema s-ar putea rezolva relativ simplu: mergeti odata la un psiholog… Intrati impreuna, ii explicati motivul, apoi tu vei iesi si va ramane ea. Iar psihologul, dupa ce va investiga, se va putea pronunta… Si daca el zice ca toate testele si toti indicatorii arata ca nu sunt motive de ingrijorare, atunci problema voastra s-a rezolvat… Nu este si scopul ei sa nu o mai „bati la cap”?

Cred ca ai inteles deja ca iti propun variante diferite de a prezenta problema.

Hai, capul sus, Aurelia. Sunt probleme specifice varstei ei, marea majoritate se vor rezolva odata cu trecerea timpului insa, in acelasi timp, trebuie sa fim atenti si la semnele care ne-ar putea ingrijora… Parerea mea este ca faci bine ca insisti sa fie vazuta de un specialist! Iti trebuie insa deosebit de mult tact pentru a putea convinge un tanar la varsta fetei tale sa faca lucrul acesta… Ma rog sa iti dea Bunul gandul cel bun si intelepciunea necesara pentru a putea face lucrul acesta cum trebuie!

Cu prietenie,
Adrian

17 10 2010
Aurelia

Buna!
Nu am mai scris de mult, dar am trecut prin muuuulte!
Mi-am dus fata la psiholog, am reusit impreuna sa o convingem sa promita ca nu mai repeta gesturile…S-a lasat si de fumat. La psiholog a renuntat dupa 3 sedinte, ca i se parea ca nu rezolva nimic. Dar ceva ceva tot s-a schimbat. Psihologul a zdruncinat-o, a atacat-o, crezand ca-i face bine. Daca ar fi lasat-o mai mult pe ea sa vorbeasca poate ca nu renunta asa de repede.
Am mers apoi la psihiatru, care mi-a spus ca are fobie sociala, dar i-a fost rusine sa-i spuna de incercarile ei de a-si taia venele, ceea ce cred ca e un lucru bun. Eu oricum vorbisem cu doctorul inainte si stia despre ce e vorba.
Isi ia pastilele, dar acum trece printr-un refuz total de a invata la unele obiecte, ca matematica, fizica, chimia si…religia.Spune ca oricum va fi mereu o mediocra, ceea ce nu-i adevarat, ca ei nu-i va trebui vreodata matematica….
si ca vrea sa devina psiholog.Acesta e un alt semn bun, dar cu celelalte ce fac?
Peste zi are schimbari bruste de dispozitie. Acum ma ia in brate, peste 5 min. se rasteste la mine si ma jigneste.Nu-si poate controla aceste stari. Eu i-am spus ca trebuie sa lupte si sa se controleze, ca nu va lua toata viata pastile.
Este foarte desteapta, imi raspunde cu niste argumente pe care greu le poti combate, are o personalitate f. puternica. Uneori nu stiu cum sa o abordez. Vine de la scoala si citeste, citeste mult. Cand ii spun sa invete spune ca e treaba ei ce face. Am ajuns sa-mi fie frica sa ii vorbesc autoritar, pentru ca nu vreau sa mai trec prin ce am trecut. Poate ar trebui sa o las in pace cu invatatul?
Astept un semn de la voi.
Multumesc!

22 10 2010
addsalu

Draga Aurelia,

Bine ai revenit! Faptul ca trece prin schimbari bruste de dispozitie nu este ceva anormal pentru varsta ei, dupa cum stii deja.
De asemenea, a fost un lucru bun ca a ajuns deja la psiholog si la psihiatru, chiar daca spui ca a renuntat sa mai mearga la psiholog. Poate ca abordarea lui nu a fost cea mai potrivita, nu stiu suficiente detalii pentru a ma putea pronunta. Oricum, ideea este ca dupa sedintele de terapie este normal sa te simti daramat, pentru ca nu este un fel de centru spa, ci un loc in care esti fortat sa dai piept cu anumite trairi interioare de care, in restul timpului, preferi sa fugi. Desigur, este nevoie de mult tact, de o pregatire adecvata si de o experienta practica a terapeutului, in caz contrar putand face mai mult rau decat bine…

Este incurajator insa faptul ca ea continua tratamentul prescris de psihiatru si, nu in ultimul rand, ca si-a propus sa devina psiholog. Probabil ca nu a reusit sa interactioneze suficient cu ea, insa din acele putine sedinte a intuit potentialul acestui domeniu de a o ajuta sa depaseasca anumite stari. Asa cum am mai spus deja, nu am suficiente detalii pentru a ma putea pronunta. Dealtfel, nici nu este chiar atat de important.

O posibilitate ar fi sa cauti un alt terapeut, cu recomandari bune. Aici nu este o stiinta in care sa aplici pur si simplu o formula universal valabila sau un medicament care sa aiba aceleasi rezultate la toti pacientii, ci se lucreaza cu „materialul clientului”, cu psihicul uman, cu intelectul, cu afectele, cu trairile interioare, cu perceptiile si proiectiile realitatii in sufletul individului. Iar terapeutul, la randul sau, este si el om, cu afinitatile si cu propriul sau bagaj intelectual si experential. Prin urmare, cei doi – terapeutul si clientul – pot „rezona” bine unul cu celalalt sau nu… Iar in cel de-al doilea caz nu inseamna nici ca primul psiholog nu a fost „bun” sau altceva, ci pur si simplu ca nu au rezonat impreuna, motiv pentru care un al terapeut s-ar putea sa aiba cu totul si cu totul alte rezultate.

Faptul ca citeste, Aurelia, este de asemenea incurajator. In functie de literatura pe care o citeste, aceasta poate avea efect terapeutic. Dealtfel, exista chiar o forma specifica de terapie, eficienta dealtfel, numita „biblioterapie” – terapia prin citit. Eu m-as „agata” de planurile ei de a deveni psiholog si as incuraja-o sa citeasca, sa capete o intelegere mai profunda asupra vietii, asupra socialului in general. Psihologul, terapeutul in general, trebuie sa aiba o cultura generala cat se poate de variata si cunostinte din cele mai diverse domenii, tocmai pentru a putea interactiona cu clientii sai viitori si pentru a le putea intelege mai bine mediul in care activeaza si care le determina trairile, perceptiile, reactiile, comportamentele.

Partea cu scoala este importanta, nu stiu ce sa iti spun. Iti inteleg temerile cu privire la abordarea autoritara si in parte sunt de acord, insa nu total. Iarasi, eu as face apel la visul ei de a deveni psiholog. Poate ca matematica nu ii va folosi la nimic, insa cu siguranta ca trebuie sa aiba cel putin note de trecere la toate materiile pentru a putea obtine BAC-ul, diploma fara de care nu isi va putea indeplini niciodata visul. Porneste de aici si vezi care sunt reactiile ei. In rest, asa cum ti-am spus, e bine faptul ca citeste. Incurajeaz-o sa citeasca, pe langa literatura care ii place, si cartile autorilor despre care invata la scoala. Acestea ii vor fi de folos inclusiv la BAC, ca sa nu mai pomenim aici despre cultura generala si modul de a descrie experientele si trairile interioare, abilitate importanta pentru un psiholog.

Cu prietenie,
Adrian

22 10 2010
Aurelia

Buna!
In legatura cu ce ai scris despre invatat, am reusit sa o fac sa accepte( cu greu) sa faca meditatie la matematica la un profesor care sa o evalueze si sa incerce sa-i umple golurile din urma.
Adrian, este foarte greu pentru mine sa trec prin aceste situatii, mai ales ca eu sunt invatatoare si ma doare inima cand ma gandesc ca pe altii ii ajut, iar pe propria mea fiica nu am fost in stare sa o indrum tot timpul. Am avut prea multa incredere in ea, i-am pus pe umeri lucruri pe care se pare ca nu a putut sa le duca. O mare parte din vina se pare ca imi apartine mie ca mama.
Stiu ca schimbarile de dispozitie sunt normale, dar nu la modul in care se manifesta la ea. Devine vulcanica instantaneu, la vreo vorba sau la vreun gest care nu-i convine.Sotul meu spune ca eu trec foarte usor peste aceste stari ale ei, ca el nu ar mai vorbi cu ea, ca nu i-ar mai cumpara nimic si altele. Are si el dreptate, intr-o anumita masura, dar nu ma lasa inima sa o pedepsesc, stiind ca, de fapt, ea are probleme si trebuie ajutata.
Iar pe sotul meu cred ca il uraste cu adevarat. E suparata pe mine ca nu divortez, desi noi doi ne intelegem destul de bine in ultima vreme.
Notele ei sunt destul de bune, si mi-a spus ca niciodata nu o sa mai copieze la vreun obiect, pt. ca vrea sa se bazeze doar pe ce stie ea. Iti vine sa crezi ca eu eram pe punctul de a-i spune ca nu e nimic daca o sa copieze la matemetica sau la fizica?
Ultimele carti pe care le-a citit sunt Codul lui Da Vinci sI Ingeri si demoni de Dan Brown, si parca am prins o urma de regret la ea ca nu intelege matematica si ca niciodata nu va putea intelege simbolistica. Ii plac lucrurile complicate, dar totul pana la mate. Si cand ma gandesc ca cea mica a obtinut mentiune la concursul Arhimede, la faza internationala…
Ma gandeam ca noi, parintii, trebuie sa ne adaptam lumii lor, sa ne modelam in functie de vremuri, dar cat de greu e…E mult mai usor sa lucrezi cu alti copii decat cu ai tai. Odata mi-a spus ca i-ar fi placut sa-i fiu eu invatatoare, ca ii place cum discut cu „copiii” mei .
Am cam batut campii.Problemele nu mai sunt cele din vara, dar sunt de alta natura. Sper ca urmatoarea criza sa aiba loc cat mai tarziu. Pana atunci trebuie sa ma inarmez cu rabdare si cu multa tarie de caracter.
Pe curand!

4 01 2011
ami

sunt disperata, sotul nu ma ajuta, trebuie sa lupt singura, posibil sa divortez.

4 01 2011
aurelia

voi lupta pt. cele 2 fete ale mele

4 01 2011
aurelia

sunt in pericolul,dec a-mi pierde fetele1 HELP!

4 01 2011
addsalu

Aurelia, Ami,

Linisteste-te te rog si incearca sa ne spui ce s-a intamplat. Cu cat mai multe detalii ne poti oferi, cu atat ne ajuti sa intelegem mai bine situatia pe care o traversezi si sa incercam sa gasim impreuna o varianta.

E importanta decizia ta de a nu renunta, de a lupta in continuare orice ar fi!

Iti suntem alaturi, ok? Hai, linisteste-te si incearca sa iti faci putina ordine in ganduri! Ai nevoie de o minte limpede pentru a vedea incotro o iei!

Cu prietenie,
Adrian

2 09 2013
Aurelia

Buna prieteni!
Am intrat intampator aici si am citit….mi-am amintit de acea perioada….poate ar trebui sa spun cum a evoluat situatia. Cand voi avea timp o voi face.
Va salut!

2 09 2013
Aurelia

Ok….inevitabilul s-a produs, am divortat in decembrie 2011, fetele fiind in acord total cu mine….chiar Andreea se mandrea ca ea e motivul divortului, dar in realitate motivul…..certuri, scandaluri, batai, jicniri…..
Am cunoscut un barbat in aceeasi situatie, adica divortat, l-am placut, la fel si fetele…si m-am recasatorit. Barbatul acesta cu totul deosebit are si el doi copii care initial au ramas la mama lor…dar cunoscandu-ne ulterior pe noi…adica pe mine si pe fete, au tinut sa ramana la noi….asa ca iata-ma mama de 4 copii. Fetele mele isi urasc tatal, cei mici isi urasc mama…niciodata nu priesc un telefon de la vreunul din ei….ce fel de oameni sunt acestia?
La Andreea mai sunt sechele, dar a realizat ca e foarte important sa ai o familie care te accepta asa cum esti….care stie sa discute problemele….inca mai are complexul cu slabitul, care de fapt cred ca e o mare prostie…..dar s-a calmat mult. Mai sunt probleme dar speram sa le rezolvam impreuna. E foarte important ca il respecta pe actualul lor tata, iar el, la randul lui, le respecta si le incurajeaza pe ele.
Noapte buna si pe curand!

3 04 2014
aurelia

Draga Adrian….revin aici in speranta ca o sa ma ajuti, asa cum ai facut-o cu ceva timp in urma.
Problemele fetei mele s-au inrautatit, situatia devenind cu adevarat grava. Cand totul parea ca merge foarta bine, am avut parte de o experienta f neplacuta. De fapt e putin spus.
Cert e ca fata mea nu a mai putut duce povara atator ani de tensiune si scandal……perioada peste care eu credeam ca trecuse, avand in vedere situatia actuala si faptul ca se impaca f bine cu actualul meu sot si cu copiii lui. Cu ajutorul unei diriginte rigide si care o sicana continuu, atragand tot timpul atentia copiilor asupra ei, desi ea ar fi facut orice ca sa evite privirile lor, a clacat. A refuzat sa mai mearga la scoala si sa mai iasa din casa. A refuzat orice contact cu lumea. Am internat-o intr-o clinica specializata…am crezut ca fac bine, dar acum nu mai sunt asa de sigura. I-am descoperit 90 de pastile pe care voia sa le inghita….parea ca s-a intors mai linistita, dar acasa au reinceput pb. i-am pitit toate pastilele din casa, lasandu-i doar tratamentul ei. intr-o noapte le-a luat pe toate…50 de pastile…numai Dumnezeu a putut sa o ajute in noaptea aia. nu-tispun cum arata dimineata…parca era o alta creatura…fata umflata, tumefiata, ochii iesiti din orbite, tremura toata si avea gura inclestata…nu am reusit s-o iau s-o duc la spital…nu a vrut nici in ruptul capului….mi-a dat prin cap sa-i dau agheasma si intr-o ora a vomat totul…si s-a linistit…de aceea iti spun ca Domnul a ajutat-o.
Am fost nevoita sa-i intrerup anul scolar…pt ca inca nu vrea sa iasa din casa…iar medicii unde a fost nu cred ca i-au ajutat prea mult.
Are fobie sociala si depresie majora….si altele. ii e frica de toti oamenii de pe strada. cand reusesc cu greu sa o smulg afara pt scurt timp, are niste manifestari care nu sunt normale. Ajunge pana acolo incat nu poate respira de tensionata ce e.
Unul din psihiatri mi-a motivat starea ei astfel….a ascapat de TIRAN si acum nu mai are pe cine sa-si concentreze furia…si refuleaza.
Nu stiu ce sa cred.
Cu biserica nu are tangenta…refuza sa mearga …desi, ca sa-mi faca mie placere a fost la o manastire, a inceput sa se mai inchine din cand in cand…imi spune ca nu stie sa se roage, dar cand incerc sa-i dau sugestii imi raspunde rastit sa termin cu prostiile…ca ea crede in Domnul dar nu in biserica…si altele.
Si asta e doar o mica parte din cele prin care trec acum referitor la ea. mi-e teama ca o sa se inchida in casa pt totdeauna…
Acum refuza din nou sa o vada un psihol sau psihiatru.
Te rog sa ma ajuti cu un sfat, o sugestie ceva.
Multumesc!

3 04 2014
Adrian

Draga Aurelia,

Bine ai revenit si, in acelasi timp, regret nespus contextul in care te gasesti!

Ai procedat foarte bine ca i-ai ascuns pastilele insa, in acelasi timp, faptul ca le-a strans arata ca problema ei nu e nici pe departe rezolvata! Mai mult decat atat, cred ca are toate sansele sa incerce din nou!

Iti sugerez sa incerci sa o internezi, de urgenta! Ceea de conteaza cel mai mult, ACUM, este sa fie in siguranta! Acolo va primi ingrijiri de specialitate si, mai presus de orice, va fi supravegheata non-stop! Suicidul si tentativa de suicid sunt considerate urgente psihiatrice, deci nu ar trebui sa ai probleme! Spune-i musai medicului curant toate aceste detalii, el va sti ce este de facut si ar trebui sa incerce sa ajunga la radacina, la cauza acestor manifestari ale ei…

Sunteti amandoua in gandurile si in rugaciunile mele! Asteptam vesti de la tine!

Cu prietenie,
Adrian

4 04 2014
Stef

D-na Aurelia,
Sunteti mama, fetita dvs este minora. Cand stiti ca a luat 10 sau 50 de pastile cu gandul de a se sinucide sau nu, este musai sa mearga la urgenta! Ati riscat mult si inca nu stiti daca pastilele i-au afectat functiile organelor interne, etc.
Incercati sa fiti de neclintit in deciziile dvs atunci cand este vorba despre viata!
Evident ca solutia nu este sa schimbati mediul in functie de dorinte, ci sa se schimbe fata in functie de mediu. Este evident ca are probleme legate de socializare. Terapie face? Ma refer la terapia facuta cu un psiholog si nu la tratamentul dat de psihiatru.
Animalele de companie ofera un sprijin in special copiilor, ii ajuta sa socializeze si ii scot din casa! *un catel micut de care sa aiba grija. In multe dintre cazuri copilul devine automat sociabil iesind cu el afara si devine responsabil (animalul depinde de el).
Nu numai psihiatrul o poate ajuta ci si dvs si sora, prietenii si toti cei care interactioneaza cu ea. Si chiar daca am spus ca nu este ideal sa schimbam mediul in functie de copil, ati putea incerca sa faceti mici schimbari.
Evident, fata cauta sa se izoleze si simte nevoia unei intimitati (isi doreste camera ei).
Privind refuzul ei de a vedea un psiholog sau psihiatru…nu este ceva neasteptat. Incercati sa ii explicati ca un psiholog nu o judeca, nu o trage de limba, ca TOT ceea ce se discuta acolo este CONFIDENTIAL, ca un psiholog este un om care ajuta alti oameni si NU unul care studiaza alti oameni. Incercati sa ii explicati clar care este diferenta. Poate chiar lasati „intamplator” pagina site-ului deschisa ca ea sa descopere ca poate vorbi cu cineva toate problemele pe care le are. Ii puteti sugera sa caute singura si sa aleaga singura un terapeut la care sa mearga si sa recunoasteti ca si dvs aveti nevoie sa afceti terapie si separat si impreuna cu ea pentru a invata mai multe despre cum priveste ea lumea si pentru a invata cum sa gestionati situatia.
Sper sa aveti rezultate incepand prin a-i recunoaste ca nici dvs nu sunteti perfecta, ca poate aveti principii rigide si invechite, dar ca va doriti sa va dezvoltati si sa aveti o relatie frumoasa cu propriul copil. De multe ori, copiii reactioneaza pozitiv cand observa ca nu sunt ei problema principala. Rugati-o sa va ajute mergand la terapie cu dvs si astfel sa va ajutati reciproc.
Vorbiti cu ea despre visele ei si despre dorinta de a avea mai multe explicandu-i ca este posibil ca in viitor sa aiba si camera ei sau bani mai multi. Insa toate cu rabdare si comunicare. Poate un baldachin deasupra patului care sa ii ofere posibilitatea de a trage perdeaua si a se simti in siguranta….o va face sa realizeze ca faceti eforturi si dorintele ei sunt importante pentru dvs si astfel, o veti ruga ca si ea sa coopereze si sa mearaga la terapie.
Destul de greu de urmat o terapie avand in vedere ca preturile sunt mari insa va recomand sa negociati pretul in functie de nevoi si posibilitati (sunt si terapeuti care au preturi flexibile).
Numai bine!

8 04 2014
aurelia

Multumesc mult pentru sfaturi!
E greu pentru ca nu mai are incredere in psihologi….si i-am explicat de multe ori treaba asta. Si cele mai multe din propunerile pe care i le fac se lovesc de un zid…refuza aproape orice. Marea pb e ca refuza sa iasa din casa. Dar ideea cu animalul de companie e foarte buna. Sper sa o ajute. Recunosc ca am momente cand sunt foarte descurajata…dar in acelasi timp stiu ca trebuie sa gasesc intr-un fel solutii la toate aceste probleme.

8 04 2014
Stef

D-na Aurelia,
Nu le luati ca pe sfaturi ci ca pe sugestii.
Incercati sa va notati ceea ce spune, cand spune. Este important sa nu interpretati dvs spusele fetei. Mai puteti recurge la o metoda: mergeti dvs la un terapeut si povestiti ceea ce traiti. Veti gasi impreuna o solutia ca fiica dvs sa mearga si ea.
Ati putea incerca sa o faceti sa se simta inteleasa. Ea nu poate accepta ca ceea ce isi doreste nu poate fi obtinut. De aici si pana la tenattivele de suicid este cale lunga, insa se oare ca fiica dvs chiar nu accepta refuz. Nu tolereaza frustrarea mai deloc. Ca dovada ca incapatanarea ei va convige sa nu o duceti la spital desi ea este minora….
O terapie este chiar necesara si pt dvs pt ca dvs sa fiti prgatita si sa luati atitudine. Nu mai amanati! Fiica are deja mai mult de o tentativa de suicid, o puteti pierde oricand!
Da, un animal de companie aduce socializarea, comunicarea si responsabilitatea chiar si printre cei mai introvertiti oameni. Un catel micut ar fi perfect, chiar daca o pisica este mai la indemana… Un catel are nevoie sa fie dus la plimbare, raspunde comenzilor, este comunicativ si dependent.
Nu va lasati descurajata, luptati pe viata si pe moarte aici, nu renuntati nici o clipa, se poate face ceva. Da, cu eforturi.
Ar fi extraordinar daca ati ascult-o fara sa o intrerupeti si v-ar putea spune care sunt motivele tentativelor ei. Care sunt? Sa fie aceste dorinte? (Camera ei, mai multi bani de buzunar?……). Este greu de crezut….
Numai bine va doresc si va asteptam cu vesti!

9 04 2014
aurelia

Nu, acestea nu sunt neaparat dorintele pentru care e asa descurajata. Nu camera ei…sau banii de buzunar…problema ei e mult mai profunda, din pacate. Noi discutam mult…are frustrari din copilarie…imi spune ca ea nu a avut o copilarie, ca nu a fost tratata ca si alti copii,….e foarte suparata pe tatal ei si pe bunici. De la divort nu i-a vazut niciodata, nu au vorbit niciodata…nici macar nu au sunat-o sa o felicite cand a intrat in liceu. Desi nu-mi face placere, am incercat sa-i spun ca si tatal ei o iubeste…dar in felul lui…ca nu stie si nu a stiut niciodata sa o arate, dar de fapt el tine la ea. Poate in felul acesta furia ei o sa se diminueze. Acum e important sa nu mai simta atata furie.
Am cazut de acord impreuna ca trebuie sa iasa din casa cat mai des. Problema e ca ii este foarte greu sa faca asta. Fiecare persoana pe langa care trece pe strada o face sa devina agitata si nesigura. Nu stiu cum sa mai procedez cu ea. Incerc sa o scot de cat mai multe ori…si sora ei la fel. Spune ca trebuie sa mai slabeasca pentru a iesi….si face gimnastica in sensul asta…trage mult de ea, ceea ce-mi da totusi sperante. Eu cred ca dincolo de pastile, de tratament, trebuie sa se confrunte cu situatia respectiva, sa vada ca o poate depasi.
Nu are incredere in psihologi pt ca cea la care mergea ea s-a simtit f ofensata la ideea ca, facand terapie cu ea, Andreea a luat pastilele….si nu a mai vrut sa o primeasca….imaginati-va!!!!!!!!!!!!! Cand a avut mai multa nevoie de ea, i-a cam dat papucii….si atunci??? Mi-a zis ca toti psihologii isi fac serviciul si gata…ea ar fi vrut ca respectiva sa se implice mai mult, mai ales ca avea ceva incredere in ea. Acesta e motivul pentru care nu vrea alt psiholog.
Eu cu ea discut foarte mult. Mi-a spus ca eu sunt MAMA si cu mine poate discuta orice. Imi spune multe…ne uitam la filme impreuna…a devenit mult mai linistita. Mai are unele crize…..adica e f nervoasa uneori, iar eu nu fac altceva decat sa o las in pace atunci, sau sa o iau in brate atunci cand plange.
A fost internata de 2 ori la spital…pe perioade bune….si nu s-a cunoscut aproape nimic. Fiind foarte desteapta, le-a spus doctorilor ce voiau ei sa auda, ca sa ii dea drumul acasa. Ei au crezut-o…desi eu i-am avertizat. Cum sa mai am incredere in sistemul asta de sanatate?
Ar mai fi de spus o multime de lucruri….dar deocamdata ma opresc aici. Sper sa fie bine.
.

6 12 2014
Adrian

–––––––––––––––––––––––––
Pe 06.12.2014, Maria a scris:
–––––––––––––––––––––––––

Este important sa aibe camera ei, solutia care o vad eu este sa se imparta camera cu un perete de rigips. Asa i-si va cladii spatiul ei propiu si libertatea de care are nevoie inainte ca vre-un fite cine sa fie ales de ea ca si cel care o salveaza de la inchisoarea casei parintesti.

21 01 2015
Lalena

Când, ca adolescent, ajungi să ţipi, pentru că nu mai găseşti altă metodă de a te impune în faţa celor dragi, ca să fii ascultat sau ca să tragi un semnal de alarmă, înseamnă că problema nu e într-un stadiu prim şi aici vina nu îi aparţine în totalitate, (chiar dacă e supărător ce citeşti acum, e realitatea).

O fi păţit ceva despre care nu v-a povestit, de jenă, de durere, de ruşine şi aşa mai departe. Nu uitaţi că, totuşi, la vârsta asta, din fericire sau nefericire, cu toţii începem să ne formăm personalitatea şi ce mai ţine de caracterul fiecăruia. Unii fac ce văd în casă, alţii fug de acasă, pentru a evita să fie astupaţi de tot ceea ce li se întâmplă în acel mediu şi aşa mai departe. Unii au o şansă, alţii o retează, alţii au alte gânduri. Fiecare, indiferent de vârstă şi categorii în care suntem băgaţi de către alţii, avem unicitatea noastră. Nu ştiu cât ne face asta de speciali, dar de unici, suntem unici şi nu mai există altă copie precum copilul tău, cum nu mai există altă copie pentru mama care îi eşti.

Nu ştiu exact cum e tabla cu păcatele şi ce trebuie bifat sau nu de acolo, dar oamenii au dreptul la vicii şi au voie să se refugieze în ceva, atât timp cât asta nu e crimă, traumă sau alt tip de pagubă provocat oamenilor. Cele zece porunci nu sunt respectate în proporţie de 100% de nimeni. Atât timp cât nu putem fi perfecţi, nu văd de ce am cere perfecţiune de la altcineva:

să avem un părinte model
să avem un copil demn de luat ca exemplu

Şi aşa mai departe. Nu se poate. Ca părinte (nu despre dvs. e vorba), să ceri note mari la început şi peste zece ani să ceri bani şi să ţi se rupă de notele lui, e crud, dar mulţi părinţi, pentru că n-au bani de facturi, procedează astfel şi nu e corect, chiar dacă poate pentru unii pare drept. Ca şi copil, să ajungi la o vărstă şi să vrei să fii în continuare tratat ca atare, nu prea se mai poate, însă asta nu înseamnă că părinţii săi nu l-ar iubi sau nu i-ar dori ca şi în copilărie, doar senin pe chip şi fericire cât să-i cuprindă întreaga viaţă.

Dacă era puştoaica mea şi aş fi prins-o fumând, n-aş fi intrat în ea cu un set de curele şi nici cu accesul interzis asupra lucrurilor pe care iubeşte să le facă. Aş sta de vorbă cu ea şi i-aş spune ce înseamnă fumatul, din toate punctele de vedere. De la bani, la sănătate, imagine publică şi ce mai poate intra în această categorie. Dar la o adică, aş lăsa-o să încerce, pentru că fiecare avem greşelile noastre, din care, poate, mulţi au reuşit să înveţe câte ceva bun. Dacă îi interzici tot, doar pentru că ţi-e frică ţie, rişti să îţi transformi odrasla în duşman şi de asta fuge orice părinte care ştie de ce şi-a dorit să facă un copil.

Pentru binele ei şi al tău, staţi de vorbă împreună la un ceai. Întreab-o ce îşi doreşte cu adevărat, la ce speră, ce o mulţumeşte, ce o face să se simtă vinovată, ce aşteptări are de la ea, de la viaţă, de la anturajul ei, de la voi, părinţii, de la şcoală, de la orice crezi că ar fi bine să fie pomenit.

Dă-i timp să se dezvolte, să se manifeste, să simtă ceva sau să simtă că ceva-i în neregulă. Nu contează că tu ştii. Trebuie să ajungă şi ea la concluzia asta. În vieţile multora plouă pentru că nu sunt bani, dar dacă sărim cu toţii de pe bloc, nu rezolvăm nimic. Viaţa are multe părţi frumoase şi adolescenţa are toate şansele să îi arate multe părţi din acest segment.

Comunică-i, cu glas scăzut şi blândeţe în voce, ce te întristează. Vorbeşte-i despre temerile tale, spune-i c-o iubeşti şi vrei să participi la orice eveniment care face parte din viaţa ei şi spune-i că n-are de ce să îi fie ruşine pentru că simte ceea ce simte. Face parte din evoluţie. De fapt, din evoluţia fiecăruia. Poate că te-a supărat cu unele lucruri pe care le-a făcut, dar dacă tu, ca mamă (fără a jigni pe nimeni, dar o mamă e dumnezeul fiecărui copilaş), n-o accepţi aşa cum e şi nu poţi fi răbdătoare cu ea, cine să fie? Ea abia şi-a dat seama că are aripi; învaţ-o să zboare, dar fă-o să se simtă în siguranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: