Mirela

18 05 2010

Chiar asa. Ce faci daca nu mai gasesti nici un motiv de care sa te agati. Nici o speranta. Nici macar Luminita de la capatul tunelului! …

I think I need help, too. Deja sunt in depresia asta de mai bine de 3 luni. O vorba buna exista si pentru mine? Parca as cersi ajutor. Ce-am ajuns. Sa vorbesc cu straini. Nimeni nu ma mai vrea. Toata lumea ma arunca la gunoi. Cum naiba se face ca o multime imi spun ca sunt atata de frumoasa si desteapta. Si totusi sunt la gunoi. Cei pe care ii vreau eu imi dau papucii. Toate usile la care am batut eu s-au inchis. Ever. Sunt singura pe drum si ma ravaseste vantul. Ploaia imi bate peste fata. Gunoaie sunt luate pe sus si se lovesc de mine. Sunt singura. Foarte singura … Prea singura …Dar parca n-as termina-o cu viata asta… Dati-mi un motiv sa traiesc ! Am ramas si fara servici … Cum sa cresc cei doi copii ?

Anunțuri

Acțiuni

Information

19 responses

18 05 2010
addsalu

Draga Mirela,

Nu este nimic ciudat in ceea ce scrii. Fiecare dintre noi avem astfel de ganduri, avem trairi similare in anumite momente din viata. Doar ca unii le verbalizeaza, iar altii nu…

Vrei un motiv pentru care merita sa traiesti? Cred ca il stii deja! De fapt, l-ai si enuntat: sa iti cresti cei doi copii! Vezi, e doar o chestiune de nuanta: pe tine de fapt nu motivul te ingrijoreaza, pentru ca motivul, slava Domnului, il ai! Ci mai degraba mijloacele… cum sa faci ca sa?… Exista o singura varianta ca sa te asiguri ca nu iti vei putea creste copiii: moartea. Doar daca mori nu mai poti spera ca vei gasi ceva… In rest, indraznesc sa iti spun ca am avut posibilitatea sa constat pe propria mea piele, alaturi de multi alti membri ai grupului, ca solutia nu inseamna ca nu exista, ci poate doar nu am identificat-o INCA…

Uite ce iti propun: Iti voi face o “casuta” in coloana din dreapta, pe numele tau – “Mirela”, unde te rog sa revii si sa ne spui mai multe. Si iti garantez ca se va gasi o vorba buna si pentru tine si cineva care sa te asculte si sa incerce sa te inteleaga!

Cu prietenie,
Adrian

18 05 2010
mirela

Multumesc frumos pentru vorbele bune. Multumesc pentru atentia primita. In acelasi timp imi cer scuze dar nu cred ca o sa spun povestea mea. Nu aici. Oricum mie imi este in general nitel greu sa ma deschid. Dar multumesc ca vad ca ar putea exista cineva caruia ii pasa. Cat despre copii … Au cu ce si cu cine sa creasca. Nu exista om de neinlocuit. Am trait-o pe pielea mea.

18 05 2010
addsalu

Draga Mirela,

Nu ai de ce sa iti ceri scuze. Este de inteles, stai linistita. Daca totusi vrei sa vorbim, se poate si in privat. Gasesti adresa de mail a site-ului la rubrica „contact”, si tot ce trebuie sa faci este sa introduci precizarea „doar pentru moderator”.

In privinta copiilor, sunt sigur ca, daca ar sti, te-ar contrazice… Cred ca este greu de imaginat ce poate fi in sufletul unor copii care sa fie nevoiti sa treaca prin asa ceva… Adica, ce vreau sa spun, una este sa se intample pur si simplu, si alta este sa fie vorba despre o decizie asumata…

Asa e, nu exista om de neinlocuit… Insa in acelasi timp, locul unei mame nu poate fi luat de nimeni altcineva… Apropo, stiai ca una dintre cele mai frumoase comparatii pe care Dumnezeu le face in Biblie este aceea a unei mame? „Poate oare o mama sa isi uite copiii pe care i-a nascut? Si chiar daca (prin absurd) i-ar (putea) uita, totusi Eu nu te voi uita, cu nici un chip nu te voi parasi”…

Cu prietenie,
Adrian

23 05 2010
Anonim

Nu stiu exact versetul da in biblie spune ca : din cauza inmultiri faradelegi dragoste multora se va raci si la vedere acestor semne multi isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor ce vor veni. Este greu, foarte greu. Si eu am trecut şi mai trec prin momente de groaza cand simpt lupta a doua persoane in mine. Diavolul si Dumnezeu. Sper sa treci cu bine aceste momente. Doresc sa raman anonim caci nu imi place sa socializez prea mult. Ajut din umbra. K

24 05 2010
mirela

Eu nu simt nici o lupta in mine. A Nimanui. Ma simt doar doborata. Mai ales ca nu vad nici o solutie. In orice caz nu in viitorul apropiat…Sunt doar un incurca lume

6 06 2010
doar eu

Sa sti ca o mama este de neinlocuit pentru copii ei si eu am un copil si nu l-as parasi pentru nimic in lume,orice ar fi.Daca vei face acest gest(necugetat zic eu) cred ca nu te vor ierta nicioadata.
Si eu am avut in adolescenta ganduri aproape sinucigase,nu eram multumita cu mine,ma intelegeam rau cu parintii ,ma simteam singura ….si mi-am dorit sa mor mai mult ca sa-i pedepsesc pe toti cei care nu ma intelegeau si nu ma voiau.
Nu sunt o persoana bisericoasa dar cred in Dumnezeu si cred ca asta m-a salvat de la astfel de ganduri.Acum in zilele acestea noi cei saraci toti trecem printr-o perioada grea din punct de vedere financiar .Nici eu nu sunt o persoana descurcareata si mai ales sunt o nemultumita dar ma gandesc ce norocoasa sunt cu copilul meu si ca inca sunt sanatoasa fizic si mental.Cata vreme esti sanatoasa ,copii sunt sanatosi trebuie sa lupti pentru ei si pentru tine.
Tu crezi ca nu-i pasa nimanui de tine dar nu este asa,ai fi surprinsa sa afli cati te-ar plange si te-ar compatimi.
Chiar daca acum nu vezi o solutie buna sa sti ca intotdeauna sunt solutii iar tu vrei sa o alegi pe cea mai rea din toate.
Eu zic sa te gandesti mai bine ,sa te rogi la Dumnezeu sa-ti arate calea cea buna si nu cred ca nu ai o ruda ,o prietena pe care sa te poti baza si careia sa-i spui prin ce treci.Iti doresc numai bine si lasa gandurile negre ,copii tai nu merita asta!

7 06 2010
mirela

Multumesc pentru bunele intentii, insa nu au fost tocmai pe o lungime de unda cu problema. Crezi, nu crezi, chiar nu am pe cine sa ma bazez, in afara de sotul meu. Nici ruda, nici prietena. Eu si sotul meu suntem singuri inca de la 18 ani, si tot ce avem se datoreaza muncii noastre. E adevarat ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu pentru ca suntem totusi sanatosi, atat eu cat si sotul meu, precum si copiii, dar nu cred ca divinitatea ma poate ajuta, din moment ce a permis sa se intample aceste nenorociri care m-au afundat in gandurile negre. Oricum, multumesc pentru dorinta ta de a ma incuraja. Sunt oricum mai bine. Aproape am renuntat la ideea de suicid, sau cel putin nu ma mai uit in fiecare moment la sertarul cu medicamente. Poate o fi doar o obisnuinta fata de problema, poate timpul m-a mai linistit, sau poate o fi asa cum se zice: orice problema are o solutie, chiar daca solutia este sa te obisnuiesti cu problema respectiva. In orice caz sunt mai bine. Cat despre copii, la cat stau eu cu ei si nu ma ajuta nimeni (nici macar sotul, care ii vede doar in weekend, si si atunci se odihneste mai mult dupa oboseala acumulata in cursul saptamanii, deci nu se ocupa de ei), sau poate chiar sunt o mama rea, dar sunt satula pana peste cap de ei. Vreau o pauza. Vreau sa exist si eu. Faptul ca pot deja sa conturez dorinte, chiar daca sunt egocentriste, asta arata ca deja nu mai sunt asa adanc acaparata de depresia ce m-a cuprins. Lucrurile incep sa prinda contur in directia spre care o doresc eu, dar oricum mai am inca mult in fata. Important este ca am regasit luptatoarea din mine. Si uite ca nu ma las. Va fi bine. Asta nu inseama ca nu sunt momente in care ma simt sfarsita de orice vlaga in mine si orice efort mi se pare urias si in orice caz injust.
Multmesc pentru vorbele bune pe care mi le-ati oferit toti cei care mi-ati scris. E placut si incurajator sa vezi ca nu esti singur. Va salut pe toti si va urez multa putere si forta sa treceti peste piedicile ce apar in vietile voastre.
Astept cu nerabdare momentul din viitor in care ma voi uita in urma si voi spune: vai, si pentru asta am vrut sa mor? Nu am stiut atunci ce bucurii ma asteapta ! Vor mai fi bucurii, nu?

7 06 2010
dana

Draga Mirela,
Desi poate te temi de medicamente,fiind medic,pot sa-ti spun ca in cazuri ca al tau e bine sa le folosesti.
Treci printr-o depresie si poti incerca pentru inceput capsulele de sunatoare,de 3 ori/zi,te vor linisti,dar macar o luna sa le iei,indicat e pina la 6 luni-1 an.Firma este ,,pronatura”,costa 7 lei/30 tablete.
Un medic psihiatru ti-ar putea recomanda niste antidepresive ,ca paroxetina,de exemplu,in doze mici initial,tot 6-12 luni.
Personal am incercat capsulele de sunatoare si pot spune ca au efect linistitor.
Multi trecem pe unde treci tu,dar ne luptam sa supravietuim.
Daca faci acest gest,copiii tai vor fi afectati toata viata lor.
Ei nu trebuie sa treaca printr-o astfel de trauma.

7 06 2010
mirela

Ok, ok. Am inteles. Sunteti chiar simpatici deja ca sariti toti cu gura pe mine. No si sa vreau nu mai am cum sa fac tampenii. Cum am mai zis deja, am abandonat, cel putin pentru moment, ideea suicidului. Aveti dreptate, copiii nu trebuie sa treaca prin asa ceva. Adrian si voi impreuna ati reusit sa ma faceti sa privesc putin si suferinta la care ar fi supusi ei prin gestul meu, si iacata ca ati reusit. Aveti dreptate. Nu vreau sa ii fac sa sufere ca nu vor mai avea mama. Stiu ca oricine poate fi inlocuit, dar parca vreau sa cred ca o mama niciodata. Ca mine sigur nu va mai avea nimeni grija de ei. Asa depresiva si prapastioasa si extremista cum sunt, sunt cea mai buna pentru ei.
Va salut din nou pe toti si va multumesc pentru toate sfaturile.

27 06 2010
doar eu

Cand era fetita mea mica era foarte plangacioasa si eu eram foarte obosita si simteam ca m-am saturat de „meseria de mamica” mai ales ca nu aveam ajutor,doar pe sotul meu care de fapt nu ma ajuta cu fata prea mult.Deci nu esti singura care simti asta si pana la urma e si normal cand esti obosit.
Eu ma pot baza pe mama mea dar e foarte departe de mine si nu ma poate ajuta nici financiar, nici sa vina la mine,doar moral si in caz de ceva rau stiu ca as avea unde ma duce.Deprimata sunt si eu uneori mai ales din cauza banilor.Si acum simt cateodata ca m-am saturat sa fiu ultima spita la caruta ,sa nu-mi permit nimic dar momentan asta este situatia si m-am obijnuit cu ea si stiu ca poate fi si mai rau.Poate candva va fi bine si pentru noi sau macar pentru copii nostri.
E bine ca ai gasit in tine dorinta de a lupta si ai alungat gandurile negre.Si apropo de sunatoare ,e bun si ceaiul,l-am incercat si eu si sincer ma calmeaza.

28 06 2010
mirela

Multumesc pentru randurile acordate si sprijinul intentional.
Si sunt de acord cu tine in privinta obisnuintei cu problemele. Se zice in popor ca orice problema are o rezolvare, chiar daca solutia este sa te obisnuiesti cu problema respectiva. Si intr-adevar asa si este.
Multumesc pentru toata atentia pe care am primit-o. Nu numai din partea ta, ci si din acelorlalti care mi-au mai scris.
Tin sa precizez ca am trecut peste ce a fost greu, peste perioada aceea de agonie, poate pentru ca m-am obisnuit cu problema asa cum se zice si in acea vorba inteleapta, sau poate pentru ca am intrat inapoi in ring. Intr-o oarecare masura.
Mi-am revenit din transa, si sunt ok acum. Plang evident mult mai putin, doar episoade sporadice, cel mult o data pe zi. Eu zic ca e bine.
Nu am incercat ceaiul, dar nu cred ca e o idee rea.
Multumesc inca o data pentru companie, si poate mai tinem legatura.

11 07 2010
doar_eu

Ma bucur ca esti Ok,bineinteles ca mi-ar palce sa tinem legatura.Poate te intrebi de ce am intrat prima data pe blogul asta.Saptamana asta de implineste un an de la moartea unui bun prieten din copilarie,fost coleg care s-a sinucis.E drept nu ne mai intalnisem de ceva ani pentru ca eu am placat din zona dar prietenii din copilarie nu-i uiti niciodata.Se mai intalnea cu parintii mei si intotdeauna intereba de mine.Si eu intrebam de el si desi stiam ca are probleme niciodata nu m-am gandit sa-l ajut .
Cand am aflat ca s-a sinucis am fost extrem de trista dar acum nu mai puteam face nimic.El s-a sinucis fara sa lase nici un semn ca ar vrea sa faca asta,nici un bilet.
Stiu ca depindea de parintii lui iar acestia se purtau f urat cu el,de mic au fost foarte nemultumiti de el,veneau la scoala si il bateau pentru note in fata noastra iar acum il puneau la munci foarte grele desi nu erau oameni saraci,aveau 2 case venituri bune si era unicul copil.Intr-o zi probabil a simtit ca nu mai poate continua asa.Sti ce a fost mai ciudat?Acum tot parintii lui erau victime,toata lumea ii compatimea ,toti ziceau ca a fost prost ca ce le-a facut parintilor.

eu cred ca ne nastem singuri si murim singuri ,dar cred ca trebuie sa alegem viata,asa cum este ea .Daca totusi dupa moarte este un loc si mai rau decat asta?

16 07 2010
mirela

Eu cred ca dupa moarte nu mai este nimic. Sau poate noi sinucigasii suntem cei mai naivi, pentru ca intr-adevar speram ca macar acolo scapam de tristete.
Intr-o alta ordine de idei: se mai identifica cineva in tristetea Madalinei Manole?
Singurul lucru care il vad real in toate interviurile luate este cel in care acea doamna, nu stiu cum o cheama, spunea ca depresia nu este o boala de 2 saptamani ca si gripa, ci ea se formeaza in timp, luni, ani de zile. Acum intrebarea: dar de vindecat se vindeca? Nu sunt chiar total naiva sa cred sau sa sper ca in doua saptamani, dar macar in luni, poate ani de zile, exista speranta ca da?
Raman la ideea mea, ca totusi soarta tine controlul. Daca se mai intampla si evenimente pozitive, atunci suspenda putin efectele depresiei. Iar daca soarta e atat de buna incat sa iti dea cate un cadou pozitiv suficient de des, respectiv macar atunci cand a trecut deja efectul cadoului pozitiv anterior, atunci va reusi sa amane suficient tragismul si finalul depresiei pana la momentul mortii naturale. Atunci pot sa spun ca voi muri fericita, linistita, implinita.
Cat despre reactia celor din jur, familie, prieteni, colegi, sunt extrem de naiva incat sa sper ca vor reactiona mai degraba in genul: oare cu ce am gresit atat de rau fata de ea incat sa o determin sa faca acest gest? Nu neg existenta si a acelora care ma vor arata cu degetul…

18 07 2010
lost

Buna mirela si eu sunt de ceeasi parere ca nimic nu e dupa moarte si sunt convins ca daca facem acest gest scapam de toate grijile…dar ce lasam in urma e mai dureros ca toata suferinta noastra,toti avem ceva o famile un prieten un animal de casa care fie nu fie e dependent de noi fara noi se pierde in nestire..merita sa renuntam la asa ceva pentru nimica?dupa atata suferinta si indurare merita sa ne alegem cu zero…cu nimica?daca ma intrebi daca se vindeca depresia iti raspund sincer si rapid nu. cred noi putem doar invata sa o depasim, mereu o sa fie un lucru care sa o va declansa un gest o vorba o privire etc…vezi nu esti singura si nu o sa fi singura nicodata esti cu noi la greu si la durere speram sa fi cu noi si la bine…

18 07 2010
doar_eu

Ai dreptate cu soarta.Si cei mai importanti sunt oamenii de langa noi.La mine starea asta de tristete(nu stiu daca chiar depresie)isi are radacinile in copilaria nefericita pe care am avut-o.Nu este vorba de lipsuri materiale ci de starea de tensiune din familia mea ,de certuri ……N-am sa inteleg niciodata de ce mama a suportat asta si mai ales de ce m-a obligat pe mine sa suport toate astea.Nu voi putea niciodata sa trec peste asta desi acasa,cu sotul meu am o viata linistita.Sunt o persoana trista,stresat si intotdeauna nemultumita.Nu ma gandesc niciodata al sinucidere dar recunosc /:exist momente in care as vrea sa mor,cred ca toti avem astfel de momente.
Oricum eu m-am obijnuit cu nefericirea asta,singura care ma face sa mai uit de toate este fetita mea,pentru ea traiesc,fata de ea am o datorie pentru ca eu am adus-o pe acesta lume nedreapta
Sotul meu si mama mea sunt import.anti pentru mine,ii iubesc dar nu suntem pe aceiasi lungime de unda,ei nu ma inteleg .
Singurul lucru bun din viata mea este credinta in Dumnezeu.Credinta e in sufletul meu,nu .Si sa sti ca nu cred numai pentru ca asa am fost educata,in viata mea au fost evenimente care m-au facut sa cred si fara credinta nu stiu cum as avea puterea sa merg mai departe.Imi pare rau ca tu nu ai acest sprijin.
Si oare de ce sunt atat de importanti cei din jur?Daca tu nu esti importanta pentru ei, de ce ei ar trebui sa fie importanti pentru tine?Ce mai conteaza reactia lor dupa moartea ta?

18 07 2010
addsalu

Draga Mirela,

Si tie iti sunt dator cu scuze pentru intarzierea cu care raspund. Asa cum am mai scris deja pe aici, traversez o perioada extrem de incarcata si m-am vazut nevoit sa prioritizez, sa raspund in ordinea urgentelor la toate cestiunile importante. Sper sa reusesc sa ajung la zi cat de curand, insa pana atunci pot macar sa te rog sa imi accepti scuzele. Si pentru aici, si pentru in privat.

Depinde de depresie. Dupa cum si raceala este de mai multe tipuri, si depresia este de mai multe feluri. Unele se trateaza, altele se vindeca, iar altele pot fi ameliorate. Important insa este sa ai diagnosticul corect pus, de un specialist (in cazul in care se confirma, ideal ar fi sa mai ceri si alte opinii) si sa abordezi exact cauzele care au provocat-o. Exista depresii care au cauze pur fiziologice – de exemplu anumite dezechilibre la nivelul chimiei creierului, anumite boli fizice care o pot declansa sau favoriza -; exista de asemenea depresii sezoniere, exista depresii provocate de anumite intamplari sau circumstante din viata noastra (de exemplu de moartea cuiva apropiat, de pierderea locului de munca, de anumite insuccese pe plan personal, profesional, relational etc.). De regula, in cazul ultimelor, atunci cand cauza dispare, si simptomele se amelioreaza vazand cu ochii.

Oricare ar fi cazul depresiei de care vorbesti, important este sa nu disperi. Daca esti constienta de starea ta, ai deja un mare avantaj. Stii simptomele, stii la ce sa te astepti, si stii ca sunt anumite lucruri care pot contribui macar la o usoara ameliorare. Miscarea este unul din ele. Atunci cand facem sport, organismul nostru elibereaza endorfine, asa-numitii hormoni ai fericirii… Apoi, ai mai putea incerca niste antidepresive usoare, pe baza de plante, care se elibereaza fara prescriptie medicala. Este foarte important sa nu depasesti insa dozele din prospect. Ceaiul de sunatoare este iarasi un antidepresiv natural…

Eu cred ca reactia celor dragi dupa moartea noastra este foarte importanta. Daca noua ne-ar produce o suferinta ingrozitoare pierderea cuiva drag, chiar daca poate acum ne mai certam, ne mai enervam, ne mai purtam ciudat… oare de ce am fi tentati sa credem ca moartea noastra i-ar lasa indiferenti? Sau ca nu ar fi important ceea ce simt?

Si, in definitiv, oare nu este important si ce simtim noi? Daca noi spunem ca ii iubim, oare le-am putea dovedi contrariul, provocandu-ne ceva atat de nenatural, de brutal, de traumatizant? Ne-am putea asuma sentimentul de vinovatie si durerea cu care ei vor trebui sa traiasca tot restul vietii lor? Eu cred ca nimeni nu isi poate asuma o asemenea decizie… Nu daca incearca macar sa vada care sunt toate consecintele unui asemenea gest…

Capul sus, nu dispera! Chiar daca poate raspundem mai greu, chiar daca ne confruntam si noi cu anumite lucruri, trebuie sa stii ca nu esti singura! Si, cu putin curaj, cu prietenii alaturi si cu Bunul care nu doarme, chiar daca poate asa pare uneori, NIMIC nu este de netrecut si de neinvins!

Cu prietenie,
Adrian

26 09 2010
Celi

Draga Mirela,

Te rog din tot sufletul nici macar sa nu iti mai treaca prin cap ideea cu suicidul. Cea mai buna varianta ar fi daca ai in sartar pastile cu care crezi tu ca ai sanse sa-ti curmi viata sa le iei si sa le arunci pe toate la toaleta. Viata indiferent cat de grea este si cat de multe obstacole se ivesc merita traita . Tu ai si 2 copilasi ce trebuie sa creasca mari si sanatosi si fizic si mental, gandeste-te foarte bine cum le-ar afecta viata o astfel de fapta , eu personal cred ca s-ar simtii parasiti de tine si cine stie doamne fereste ce ar putea si ei sa faca.

Asadar te rog din tot sufletul goleste acel sartar, ia-ti copilasii si du-i la plimbare in parc admirati copacii, florile, cerul ,bucurati-va de frunzele de iarba… Stiu ca este greu, cu totii trecem acum prin perioade extrem de grele dar macar ne putem bucura de ceea ce ne inconjoara. Ai sa vezi ca pana la urma totul v-a fi bine si ai sa te uiti peste ani in urma si vei realiza ca nimic nu se compara cu faptul ca iti vezi copilasii la casele lor cu bebei la randul lor.

Numai bine iti doresc,
Celi

11 11 2010
mirela

Ce dragut! Multumesc mult. Nici nu stii cat inseamna pentru mine faptul ca cineva si-a amintit de mine, sau ca pur si simplu m-a observat. Acum. Tocmai acum.
Cat despre depresie, stiu si eu ce sa zic. Sunt in viata. Asta conteaza pana la urma, nu? Asta doriti sa obtineti voi cei de langa mine. Va multumesc tutror celor care mi-ati scris. Cat despre addsalu, te salut si pe tine, dar sincera sa fiu ma simt un pic abandonata de catre tine. Oricum. Nu asta conteaza. Pana la urma fiecare isi duce crucea singur. Fieacare trebuie sa isi regleze conturile singur. Sa redescopere valorile. Pentru ca oricat i le va spune cineva, pana nu isi da singur seama de ele, cam tot degeaba. Ajutorul tau a constat in in faptul ca ai creat acest site si aici am gasit sprijin in persoane anonime, total dezinteresate, fata de care nu a trebuit sa imi fac griji ca imi dau sfaturi pentru ca vor sa para de treaba.
In cxeea ce priveste depresia, cred ca de fapt m-am obisnuit cu situatia. Sau poate s-a mai temperat pentru ca m-am apropiat foarte mult de luminita de la capatul tunelului.
Ca o concluzie, sunt mai bine, si asta si datorita voua. Multumesc. Cat despre viitor, inca nu am remediat cauza depresiei, inca drobul de sare este deasupra capului meu, dar cum spuneam m-am apropiat de luminita de la capatul tunelului.

15 11 2010
addsalu

Draga Mirela,

Nu pot decat sa te rog sa ma ierti pentru asta. Am traversat o perioada cumplit de incarcata, in care a trebuit sa imi finalizez teza de doctorat. Am lucrat aproape non-stop, am dormit doar cateva ore pe noapte si am incercat sa ma limitez la a raspunde doar la acele mailuri extrem de urgente. Stiu ca nu este o scuza, imi pare teribil de rau pentru ca te-am dezamagit si sunt constient ca nu esti singura persoana pe care am dezamagit-o. Te rog inca o data iarta-ma si, daca poti si mai vrei, sunt gata sa reluam discutiile de unde le-am lasat.

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: