Andreea

5 01 2010

am ajuns la final…imi dau seama ca tot aman acest final de ani buni doar de dragul familiei, ca ma inspaimanta gandul k o vad pe mama la inmormantarea mea, ca sora mea e insarcinata, tata-my hero….pt suferinta lor tot aman, tot aman si cred ca ar trebui sa mai ma gandesc si la mine; sa iau o doza de egoism si scap odata de tot chinul asta. Mi-e al naibii de greu sa ma trezesc in fiecrare zi si sa ma chinui sa zambesc in oglinda, sa-mi spun ca sunt frumoasa, sa caut motive sa traiesc (am pus in practica toate sfaturile psihologilor)…imi doresc sa sa se intample ceva, sa mor instant si sa nu fiu eu nevoita sa pun punct.

Anunțuri

Acțiuni

Information

12 responses

5 01 2010
addsalu

Draga Andreea,

Din pacate, NICIODATA in cazul unui suicid nu este vorba NUMAI de tine. Dupa cum nici la nasterea noastra nu a fost vorba numai de noi, ci de un intreg univers familial care s-a transformat, s-a adaptat schimbarii, pentru ca noi am schimbat echilibrul de pana atunci al acelui univers din foarte multe puncte de vedere, la fel, spuneam, se intampla si atunci cand murim, indiferent daca vorbim despre o moarte buna sau una violenta.

MEREU va fi vorba si de ceilalti. Mereu va fi vorba despre mama ta, care va fi zdrobita de durere si care sufera cumplit chiar si acum, vazandu-te ca nu iti e ok, mereu va fi vorba si despre sora ta insarcinata, mereu va fi vorba si despre nepotelul tau ne-nascut inca, mereu va fi vorba si despre “your hero – tatal tau”… Mereu…

Bun, sa admitem ca faci ceea ce spui si ca “te gandesti si la tine” (desi, fie vorba intre noi, eu cred ca suicidul este actul in care te gandesti cel mai putin la tine… tu, de fapt, atunci, nu te gandesti la TINE, la Andreea in ansamblul ei, la Andreea cu toate experientele tale de viata, tu te gandesti doar la o parte din existenta ta, mica, nesemnificativa daca o pui laolalta cu TOATE experientele tale de viata, cu tot ce iubesti, cu toate visele tale, cu tot ce ai invatat, cu tot ce iubesti, cu tot ce ti-a placut pana acum, cu tot ce ti s-a oferit pana acum…). Revenind… sa spunem ca “te gandesti si la tine”… Ce se intampla dupa aceea? Oare nu va mai conta pentru mama ta faptul ca tu ai ales sa “te gandesti si la tine” cateva secunde? Oare pentru tatal tau acele secunde vor insemna doar cateva secunde? Oare pentru sora ta vor fi ca si cum nu ar fi existat? Oare pentru nepotelul tau, a carui venire pe lume s-ar putea sa fie grabita (si nu fara riscuri…) sau chiar impiedicata de acele cateva secunde… oare nu va insemna nimic?

Vezi, draga noastra Andreea, acele cateva secunde nu sunt importante doar pentru noi… ci pentru intregul nostru univers… pentru familia noastra, pentru cei dragi, a caror existenta am modificat-o, am transformat-o deja o data prin venirea noastra pe lume, dar au acceptat-o cu drag si au facut totul pentru noi, de drag si cu daruire… Pentru toti viata noastra inseamna ceva… inseamna enorm…

Acele “cateva secunde” pentru ei vor insemna “tot restul vietii”… La tine insa – si incearca te rog sa fii cat de obiectiva posibil – este foarte probabil sa nu insemne toata viata… Poate ca ACUM te simti debusolata, dezamagita si deznadajduita… Insa nu este obligatoriu ca aceasta stare sa dureze… Ia gandeste-te putin… Te simti asa de cand te stii? Cu siguranta, nu… A inceput la un moment dat… Ceva a declansat totul… Haide mai bine sa incercam sa aflam ce anume a fost, care a fost cauza, sa o abordam asa cum trebuie pentru a reusi sa o inlaturam, si apoi sa mergem mai departe… Eu zic ca asta inseamna de fapt sa fii putin egoist, nu crezi? Sa te gandesti la tine… Sa iti vrei binele, nu-i asa? Pai cum poti spune ca vrei sa fii putin egoista daca tu ai alege ceva rau pentru tine (si catastrofal pentru cei dragi tie)?

Hai, capul sus… Ai deja categoria ta, in coloana din dreapta – “Andreea” se numeste. Fii “egoista”, gandeste-te la tine si mobilizeaza-te sa iti fie bine, sa o termini o data cu starea asta si sa poti sa mergi mai departe fara sa fi nevoita sa te chinui sa zambesti in oglinda, ci sa o faci din toata inima, fara sa fii nevoita sa cauti motive sa traiesti, ci sa traiesti pur si simplu… Scrie-ne, si haide sa incercam sa ii dam impreuna de cap!

Sunt psiholog, la randul meu, dar te rog sa ma crezi ca toti psihologii din lumea asta nu valoreaza in anumite momente cat valoreaza prietenii… fie ei si virtuali… Iar daca mai sunt si prieteni care au trecut in anumite momente prin chestiuni similare si, implicit, pot intelege ceea ce simti tu acum, pentru simplul motiv ca si eu au simtit la fel atunci, lucrurile sunt cu atat mai incurajatoare, nu crezi?

Astept – de fapt, asteptam cu totii – sa ne scrii. Nu face nimic necugetat, te rugam… Mai bine incearca sa canalizezi toata aceasta energie, frustrare, dezamagire, intr-o directie buna, constructiva… Scrie… nu tine in tine… ajuta-ne sa intelegem prin ce treci, si te asigur ca iti vom fi alaturi!

Cu prietenie,
Adrian

9 01 2010
Bogdan

Andreea, daca ai dat tot atatea detalii psihologilor, cate ne-ai dat noua e si normal sa fi primit sfaturi de ordin general. Doar daca ne dai detalii putem sa ne pronuntam cu adevarat in ceea ce te priveste. Pana acum doar ne-ai spus efectul problemelor tale asa ca ajuta-ne sa te ajutam. De cele mai multe ori problemele se privesc prea la cald si prin prisma emotiilor, astfel incat e f. greu sa gasesti o solutie viabila de una singura. Te asteptam cu detalii.

9 01 2010
andreea

nu am detalii ce sa dau…..cred ca traiesc cu „asteptarea finalului” de cand ma stiu…cred ca prin cls a 7-a am avut prima depresie; au continuat in liceul, s-au accentuat in facultate f mult. Cand lucram, parca mai disparuseradepresiile, insa gandul sinucigas ma urmarea in permanenta, era ca si o parte din mine.M-am familiarizat f bine cu el, si nu mai imi suna deloc ciudat, ci pur si simplu nu mai vreau sa fiu si gata!!!!! am cerut ajutorul specialistilor cand simteam ca sunt pe ultima suta de metrii, si parca mi-era frica ca o sa o fac…mi-am anuntat familia si am inceput fel si fel de terapii, total coplesitoare de suferinta…nu faceau decat sa rasuceasca cutitul in\rana, sa ma faca sa ma simt vinovata pentru ceea ce aveam de gand sa fac. Eu ceream disperata ajutor sa-mi alunge cineva gandurile, dar….am trecut pe fel si fek de depresive, depresive peste depresive….medicamente cu pumnul,care ma trimiteau la naiba in somn, de nu mai ma trezeam cu zilele; si pentru ec toate astea?! sa nu supar familia. merita tot sacrificiul, dar ….deja sunt egoisti ca-mi interzic sa o fac.
Nu am gasit niciodata cauza care a declansat tot. Dpdv financiar stau f bine, familia imi este/era alaturi k deja am inceput sa-i alung cum pot mai mult, am si un iubit care ma iubeste si totusi m-am saturat de toate. As vrea sa ma trezesc intr-o zi singura, sa stiu ca nu las pe nimeni distrus in urma mea. Si totusi mi-as dori sa nu-mi pese, sa nu mai ma chinui eu pentru suferinta altora….toata viatza mea o sa traiesc chinuindu-ma si tarandu-ma prin nenoracita asta de viata doar ca sa nu ii fac pe ei sa sufere. Faptul ca or sa ma vada lasa, nu stiu dc mai conteaza dupa ce nu o sa mai fiu. M-am gandit f bine, si o sa plec ceva mai departe , fara masina/acte, si o sa fiu doar „disparuta” din lumea lor…asa poate o sa-mi poarte suparare si ura, nu o sa sufere ca m-am omorat si ca i-am terminat. Neidentificata afara, o sa fiu doar o „nepasatoare” care a plecat „la distractii” probabil.
Cam asta este tot…..suna total aiurea, si vb cu asa usurinta pentru ca am incercat sa o fac de multe ori, dar cred ca sunt prea constienta de ……….de nimic. Niciodata in viata asta nu am fost egoista sa ma gandesc putin la mine, ci doar la cei de langa mine, si imi pare tare rau. nu stiu de ce va scriu, de ce fac atat de public sentimentele mele, dar inca sper ca poate o sa schimb ceva. Nu imi lipseste nimic, si totusi simt ca imi lipsesc atat de multe ca sa fiu si eu fericita.

9 01 2010
addsalu

Draga Andreea,

Marturisesc faptul ca randurile pe care le-ai scris au reusit sa ma faca sa imi imaginez o farama din drama cu care tu trebuie sa lupti zi de zi. Gandurile si luciditatea cu care te analizezi, profunzimea de a pune problema arata o data in plus faptul ca ai trecut intr-adevar prin multe si ca ai fost dispusa sa incerci sa le dai o sansa psihologilor si terapeutilor. Apropo, nu stiu pe la cati ai fost si cati au incercat sa investigheze cauzele, insa am tendinta sa cred ca, poate, in unele cazuri au avut un oaresce efect. Si spun asta deoarece mi-ai scris ca unii dintre ei au reusit „doar sa rasuceasca si mai mult cutitul in rana”. Probabil ca atunci au ajuns intr-o zona sensibila si au fost destul de aproape de ceea ce a reusit, de fapt, sa declanseze totul. Stii, Andreea, ideea generala despre terapie este aceea ca, atunci cand ai de-a face cu un profesionist in adevaratul sens al cuvantului, nu cu un ageamiu, ar trebui sa te simti mai bine dupa… Insa in realitate nu este asa, pentru ca un bun terapeut te va duce mereu mai aproape si mai aproape de zona pe care o simte ca ar fi cu probleme, investigheaza mereu, iti va cere mereu sa iti depasesti limitele si sa fortezi mereu, pana cand vei reusi sa iti confrunti angoasele si dezamagirile, pana cand vei reusi sa depasesti acea zona de disconfort si sa inveti din nou sa traiesti. Da, sa inveti sa traiesti… si sa te bucuri ca traiesti, ca esti in viata…

Asa ca este intr-un fel normal ca, dupa o anumita perioada, tu sa simti ca loc sa se diminueze senzatia de disconfort, parca se accentueaza… Dar te rog sa te gandesti ca si la spital, atunci cand te doare ceva si medicul curant incearca sa trateze, „forteaza” intr-un fel limitele, intervine asupra locului respectiv si doare mai tare decat l-ar lasa linistit, fara sa il mai „zgandareasca”, insa fara asta vindecarea ar fi extrem de greoaie si de dificila sau, in unele cazuri, ar fi chiar imposibila… Tin sa iti spun ca si la nivelul psihicului nostru se intampla aproximativ la fel…

As vrea sa „vorbim” putin despre acel „gand al suicidului”, de care vorbesti si cu care traiesti si revine periodic, care acum nu iti mai da pace… Te-as ruga sa incerci sa identifici momentul in care l-ai surprins prima oara… Ce anume a starnit in tine acele idei? Care era contextul in care te aflai – si ma refer aici la tot ce tine de mediul tau, scoala, familie, cercul de prieteni, relatia cu parintii tai, cu „boyfriend-ul”, daca era cazul, notele de la scoala… tot ceea ce iti amintesti…

O sa te rog ca, dupa ce vei face acest exercitiu – si e un amanunt foarte important, te asigur si te voi ruga sa ai incredere in mine sa il faci cu toata responsabilitatea – sa incerci sa te relaxezi cumva. Ti-as sugera o baie fierbinte, cu spuma, apoi sa bei un ceai caldut, de sunatoare sau un ceai antistres sau, daca nu ai la indemana si nici nu ti-ai putut procura in vreun fel sau altul, il poti inlocui cu un pahar cu lapte caldut, in care ai pus un pic de esenta de vanilie si putina miere…

Intre timp, te incurajez sa nu incetezi sa cauti si un psiholog cu care sa poti vorbi fizic, care sa incerce, in paralel cu ceea ce facem noi aici, sa investigheze si el. M-ar interesa ce diagnostice ti-au fost puse de psihiatrii care te-au trecut pe antidepresive – nu voi lasa asta pe net, trece-le doar pentru mine, intre paranteze, cu mentiunea „doar pentru moderator”. Orice detaliu crezi ca m-ar putea ajuta sa imi fac mai repede o idee, sa te cunosc mai bine, mi-ar fi de folos. Efortul pe care l-ai facut astazi este de-a dreptul apreciabil si stiu ca nu ti-a fost deloc usor, punand cap la cap unele detalii pe care le-ai strecurat in scrisoarea ta.

Iti multumesc inca o data pentru deschiderea ta si te asigur ca vom face TOT ceea ce va fi posibil pentru a-ti fi alaturi. Stiu ca pare ciudat, insa chiar ne dorim sa reusesti sa depasesti aceasta stare. Pentru ca sunt convins ca este posibil… Greutatea imensa consta in a reusi sa gasesti acel factor declansator, care in unele cazuri poate fi de natura psihologica, in altele de natura medicala, insa in ambele cazuri exista lucruri care sa te ajute sa fie macar putin mai bine…

Hai, capul sus, Andreea, odihneste-te acum, pentru astazi ai facut destul, insa zilele urmatoare, cand vei putea, te rog sa incerci sa iti aduni din nou puterile si sa faci acel mic exercitiu. ORICE detaliu, oricat de nesemnificativ l-ai considera, poate ajuta…

SUNTEM AICI. Oricand. Si esti binevenita oricum. Oricat te-ai stradui sa ne alungi, vreau sa stii ca, atunci cand vei simti nevoia sa revii, vei fi oricand binevenita si asteptata cu drag. Si te asigur ca nu sunt vorbe goale.

Stim ce inseamna sa traiesti cu astfel de ganduri, iar optimismul nostru se datoreaza tocmai acestui fapt. Daca noi am reusit sa le invingem si sa traim, chiar daca ne mai dau tarcoale uneori, si tu vei putea! Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, TOTUL, Andreea, dar TOTUL este posibil!

Cu prietenie,
Adrian

12 01 2010
Bogdan

Andreea, inteleg ca tu ai pur si simplu o alta viziune asupra fericirii, insa exista o majoritate care te induce intr-un cotidianism pe care tu nu il vrei. Dar viziunea lor nu trebuie sa ti-o insusesti, fiecare om are opinii diferite in ceea ce priveste fericirea in viata. Evident ca sacrificandu-te si luptand pt fericirea altora, care este in dezacord cu viziunea ta, nu obtii niciun fel de satisfactie. Si Adrian ti-a propus un exercitiu f. bun si ti-as propune si eu unul mic de imaginatie : daca tu simti ca lipseste ceva, imagineaza-ti cum ar trebui sa arate viata ta ca sa nu mai simti acest gol, imagineaza-ti perfectiunea fericirii in viziunea ta si concentreaza-te pe ce inseamna asta. Sunt sigur ca fantezia perfectiunii in fericire exista in mintea ta, insa o consideri atat de fictiva incat nu ii dai nicio sansa de reusita.

14 01 2010
newfootprints

Andreea, stiu ca ceea ce eu am sa-ti zic poate este ultimul lucru pe care vrei sa-l auzi dar este adevarul…Ai nevoie de DUMNEZEU. Nimeni nu te va putea completa, nimeni nu va putea umple golul, nici psihologii familia scoala sau munca. Nimeni.Poate te intrebi unde este Dumnezeu sau poate nici nu crezi in existenta Lui , dar vezi, daca vrei poti. Cine cauta gaseste iar tu daca vrei sa afli daca exista Dumnezeu, El se va descoperi.eu, desi nu te cunosc, am sa ma rog pentru tine.

16 01 2010
andreea

multumesc………. dupa doctori, urmatorul pas a fost sa gasesc un „psiholog\linistea” in biserica, de unde asteptam ajutor mai mult ca de la oricine. Mai departe, cate sedinte am facut cu un domn preot care venea in fiecare zi acasa, si cati astfel de indrumatori/ajutoare am incercat sa gasesc, dar a fost in zadar pt mine…Cred in cineva acolo sus, la care ma tot rog si stiu ca tot cursul vietii mele este in functie de cheful lui; absolut toate incercarile mele de a sfarsii tot calvarul au fost eronate; simt ca e pe undeva si ma sprijina, si am simtit multe semne, incurajari, si astept sa se sature sa vrea sa ma schimbe. Eu sper sa se gandeasca cu adevarat la ceea ce imi doresc si la ceea ce ar fi mai bine pt mine, si astfel poate ar lua-o el singur, si, cine stie,chiar o sa fie mai bine dupa……
am incercat sa gasesc elementul care imi intuneca asa-zisa „fericire”, sa-l elimin, si asa sa ajung la fericirea absoluta, dar nu il gasesc. eu nu stiu care e problema mea, care e marea mea draga care nu ma lasa dracu deloc in pace.

16 01 2010
Alex

Buna Andreea,
am citit randurile de mai sus ale tale si ale persoanleor de aici care fac tot posibilul sa incerce sa te ajute la prima vedere iti recunosc ca primele doua dati nu am inteles nimic mi se parea totul atat de ciudat, nu vedeam cauza, ur si simplu nu intelegeam

daca ai citit acest site sunt oameni care au probleme financiare, sunt oameni care au probleme in dragoste sunt diferiti oameni care au probleme si sufera din anumite cauze pe care tu sustii ca le ai si atunci oare care e problema

o depresie din clasa a 7 care te urmareste? ei fetele in clasa a 7 sufera din cauza baietilor insa nu ajung la ganduri dastea fiindca il uita pe unu si ajung la altul(nu zic ca sunt fetele usuratice , toti fac asa la avrsta aia) note mici la scoala treci usor si peste asta cand te maturizezi, frumusetea?
ai zis in primul comenatriu ca „sa ma chinui sa zambesc in oglinda, sa-mi spun ca sunt frumoasa” insa nu cred nici asta

ai o situatie materiala buna deci bani nu sunt o problema, ai un iubit care te iubeste aici nu ai specificat si daca tu il iubesti pe el? refuzi sa il iubesti ? sau pur si simplu ti-e teama sa iubesti? si totusi iti iubesti familia

de plecat in lume si eu m-am gandit de multe ori sa las totul aici sa uit de toti si de toate si sa plec undeva unde pun mama pe harta si sa merg intr-o tara straina pana unde vad cu ochi insa daca aici unde esti inconjurata de familie de prieteni ai un iubit ai o situatie materiala buna ce te face sa crezi ca acolo unde vei fi singura vei fi fericita sau iti va fi mai bine?

te gandesti la acest gest dar totusi crezi in Dumnezeu

Andreea pari foarte confuza pari sa ai tot ce iti trebuie pentru a fi fericita insa nu esti poate inca nu sti ce te-ar putea face fericita pe tine
poate stilul de viata te deprima atat , poate nu te zbati suficient de mult pentru tine, poate , poate poate si poate eu unul nu pot sa fac decat presupuneri daca nu dai mai multe detalii

sa te refugiezi in munca nu e o solutie daca muncesti mult , prea mult nu faci decat sa uti pentru un timp apoi cand iesi din birou toate revin si incet incet ramai singura, daca ii respingi pe toti ramai singura.

incearca sa gasesti ce nu este la locul lui in viata ta si hai sa vedem cum putem sa-l punem unde trebuie.
fericirea e perceputa de fiecare cumva pentru un om a carui firma falimenteaza in aceasta perioada fericirea ar fi o comoara salvatoare pentru un baiat parasit de iubita fericirea ar fi intoarcerea iubitei la el
incearca sa iti dai seama ce-ti lipseste pentru a fi fericita sau macar incearca sa sa ne spui ce anume a deprimato pe fetita din clasa a 7 ce anume a umramarito ce anume nu-i place la viata ei poate reusim noi sa te ajutam

Numai bine iti doresc

7 03 2010
mihai

andreea….crede-ma!!! VIATA este cel mai de pret lucru posibil in acest univers…si trebuie sa ne bucuram de ea cu fiekre moment si in fiekre clipa….momentele frumoase din viatza si prietenii sunt cele fara de pret pe acest pamant…putem sa trecem peste absolut orice cu ajutorul prietenilor si al clipelor de fericire…dak vrei putem vorbi mi multe…id de mess [… moderat…] oricum succes in tot ce faci iar viatza sa iti ramana nepretuia si sa te gandesti k este cel mai mare dar pe care un om il poate primi.

8 03 2010
addsalu

Mihai,

Scuze pentru ca am moderat id-ul de mess. Pe tine te cunosc si nu ar fi fost nici o problema, insa au fost o multime de id-uri pe care le-am moderat din motive pe care le-am expus in coloana din dreapta, la „despre comentarii”, si daca fac o exceptie, va trebui sa fac si altele…

Voi fi insa onorat daca vei putea sa te implici aici, online, macar din cand in cand. Sau, in masura in care timpul ti-o permite, ti-as putea forwarda o parte din solicitarile care ajung la mine pe mail, cu mentiunea „doar pt moderator”.

Cu prietenie,
Adrian

26 01 2011
madalina

salut andreea….crede-ma ca sa te sinucizi nu ar fii o optiune buna pentru tine…am incercat si eu odata sa fac asta dar a esuat totul:(….deci sa nu incerci sa faci ceva:d

6 06 2012
sven

da….si eu m-am gandit sa intru cu masina intr-un pom,sa para totul un accident dar oare D-zeu ce mi-ar spune la poarta raiului…esti un hoti…esti un mincinos..jos la subsol cu tine!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: