Gabriel

20 10 2009

Buna ziua,

Apreciez intentiile acestui grup de suport, dar ce ne facem atunci cand rational stim ca este stupid sa ne gandim la suicid, dar sentimental nu mai putem rezista.
Eu sunt un tanar de 31 de ani care a avut ghinionul de a se casatorii cu femeia nepotrivita. Am fosta alaturi de aceasta femeie timp de 4 ani, dintre care 2 au fost de casatorie. Am fost cucerit, cerut in casatorie si acum parasit intr-un mod brutal si lipsit de sens. Daca nu cu mult timp inainte de a ma parasii imi spunea ca sunt cel mai important om din viata ei la foarte scurt timp a hotarat sa divorteze, fara sa imi ofere macar 1 motiv concret pt care a luat aceasta decizie.
Relatia nu a inceput ca o furtuna ci ca o zi frumoasa de primavara, iar eu am ajuns repede sa o iubesc; apoi a urmat casatoria si cand credeam ca voi fi mereu fericit alaturi de sotia mea, m-a parasit.
Acum o iubesc enorm desi a facut foarte multe lucruri urate in ultimul timp si totusi simt ca nu mai pot respira fara ea. Viata mea nu mai are nici un sens fara ea.
Ce as putea sa fac pentru a evita momentul brutal al sfarsitului, care simt ca se apropie cu viteza foarte mare, iar puterile mele de a mai lupta impotriva suferintei s-au terminat?
Nu imi mai doresc decat sa adorm si sa nu ma mai trezesc!
Daca e cineva care poate sa ma ajute, accept cu bratele deschise ajutorul.

Anunțuri

Acțiuni

Information

12 responses

20 10 2009
addsalu

Draga Gabriel,

In primul rand permite-mi sa iti urez bun venit aici. Stiu ca nu este deloc usor si nu indraznesc sa afirm ca exista o solutie universala brevetata. Iti pot spune insa ca aici sunt peste o suta de persoane care au trecut prin chestiuni similare si pot intelege cu adevarat ce simti, cum te simti si care este starea ta generala in aceste momente. Si iti mai pot spune – iar prietenii mei de aici o pot confirma – ca, totusi, putem invinge si chiar merita sa luptam.

Exista o vorba – “nu te casatori cu persoana cu care crezi ca poti trai, ci cu acea persoana fara de care simti ca nu poti trai”… Oare nu acesta a fost gandul cu care ai pornit pe drumul casniciei? Oare nu de-asta ai acceptat sa ii fii alaturi, la bine si la rau?

Din pacate insa este greu sa ramai statornic in dragoste. Unii reusesc, iar altii nu, ci se lasa clatinati din diverse motive si, atunci cand “furtunile” sunt mari, se lasa doborati. Iar atunci relatia se rupe, fara voia celui care a ramas statornic si care a investit in acea relatie TOTUL. Si care simte si acum ca nu mai poate continua fara persoana iubita…

Dragul nostru Gabriel, multi dintre cei cu care am avut privilegiul de a discuta acest gen de ganduri si intamplari intime au ajuns, dupa o anumita perioada de introspectie, la concluzia ca persoana care i-a parasit nu mai este aceeasi persoana de care s-au indragostit nebuneste si pentru care erau gata sa faca orice odinioara. Din motive pe care unii le stiu, altii – la fel ca tine, nu le cunosc (si cred ca pentru cei din urma durerea este cu atat mai mare), persoanele atat de dragi inimii lor s-au schimbat atat de profund si de dramatic incat dragostea lor fierbinte s-a racit si s-a transformat incet-incet in indiferenta sau chiar in ura. Ori, mai rau, s-a transformat in dragoste pentru altcineva… Si atunci acei prieteni s-au intrebat daca chiar merita ca viata lor, pe care odinioara o asternusera la picioarele unei persoane care in final s-a dovedit nedemna de un asemenea dar, sa o sfarseasca in mod atat de brusc, de violent si dramatic… Si au ales sa traiasca, descoperind ca durerea si frustrarea lor poate fi depasita, incet dar sigur, discutand despre lucrurile acestea cu persoane care au trecut si ele pe acolo…

Si uite-asa s-a nascut ideea acestui grup… Unde ai venit si tu, si unde imi doresc din tot sufletul sa te simti de-al casei. Si, pentru ca lucrurile sa fie si mai simple, ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta, unde te voi ruga sa incepi sa ne spui povestea ta, fila cu fila si pas cu pas. Vei vedea cum, scriind despre aceste lucruri, tu insuti iti vei putea aseza mai bine informatiile si vei putea capata o intelegere mai profunda asupra unor lucruri pe care poate niciodata n-ai stat sa le analizezi ca atare si, in plus, vei vedea cum multi dintre membrii extraordinari ai acestui grup iti vor scrie si iti vor impartasi, la randul lor, din experienta si din pataniile lor. Iar asta chiar ajuta, sa stii… Pentru ca orice “povara” devine mult mai usoara sau, cel putin, devine suportabila atunci cand este purtata nu de unul singur, ci de mai multe persoane pe care durerea si problemele comune ajung sa ii uneasca.

Hai, capul sus, asteptam povestea ta! Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, TOTUL este posibil!

Cu prietenie,
Adrian

20 10 2009
Andy

Gabriel,

Nu ma pot abtine de la a-ti raspunde, caci am trecut si eu prin ce treci tu, ba poate chiar mai rau (Adrian stie povestea mea).

Acum poate ca ti se pare ca toate sfaturile de genul „asa e viata”, „o sa treaca”, „ar fi putut fi mai rau”, „mai bine acum decat niciodata” sunt cinice si vorbe in vant. Doare cumplit sa nu mai insemni nimic pentru cineva pentru care odata ai insemnat totul. Doare cumplit sa te trezesti strangand perna in brate crezand ca o strangi pe ea. Doare cumplit sa o vezi la bratul altuia. Doare cumplit sa stii ca planurile tale de viitor sunt scrum. Stiu cum e, am trecut prin asta si cu toate ca s-ar putea sa nu ma crezi, te inteleg. Aproape trei ani am oscilat intre viata si moarte, dupa ce lumea mea s-a destramat. Au fost zile in care ma trezeam si-mi spuneam „Azi trebuie sa mor, ca nu mai pot indura”. La fel ca si tine, inca o iubeam, imi aduceam aminte de cele mai bune momente impreuna si regretam cumplit, mai ales pentru ca eu fusesem cel care initiase despartirea. Nu credeam ce-mi spuneau ceilalti, anume ca intr-o relatie sunt doua persoane si ambele gresesc. Mi-am asumat intreaga vina pentru esecul relatiei si nu mi-o ceruse nimeni. Spre deosebire de tine, eu nu am vazut lucrurile urate pe care le facuse in ultima vreme inainte de a ne desparti, decat mult timp dupa aceea. Refuzam sa accept acest lucru, pentru ca stiam ca ma iubise. O credeam indreptatita sa faca ceea ce a facut. Viata, asa cum o stiam eu, nu mai avea niciun sens. Si atunci am scris. Am povestit viata mea asa cum fusese pana atunci si cum decurgea ea pe masura ce trecea timpul. Si uitandu-ma inapoi peste ceea ce am scris, mi-am dat seama ca mi-am asumat o povara care nu imi apartinea, ca viata poate continua chiar daca pare ca nu mai e nicio speranta, ca viata e de fapt o succesiune de suisuri si coborasuri si ca am pierdut prea mult timp regretand, uitand sa zambesc, sa ma bucur de viata mea asa cum este ea, si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care mi le-a dat dar pe care am refuzat sa le vad.

Nu mai stiu ce sa iti scriu, decat un singur lucru: continua sa traiesti! O sa vezi ca incet, incet, sau poate chiar brusc, o sa vezi lumina, chiar daca acum totul iti pare negru. Atunci iti vei da seama ca mai ai inca multe de facut aici si vei vrea sa traiesti ca sa le poti realiza. Mergi inainte pe drumul tau, oricat de dificil iti va parea. Odihneste-te cand esti obosit, apoi ridica-te si mergi in continuare. Stii, nu trebuie sa tarasti pe nimeni dupa tine. Cei care vor sa te urmeze in calatoria ta vor merge alaturi de tine de buna voie. Sa nu te intorci pentru nimeni.

Cu prietenie,

Andy

21 10 2009
Gabriel

Multumesc Andy, pentru vorbele tale. Sper sa pot trece cat mai repede peste acest capitol al vietii mele. Uneori sunt bine si spun ca am toata viata inainte pentru realizarea tuturor viselor mele, dar marea mea problema este aceea ca nu suport singuratatea; mai ales singuratatea fara ea.
Sunt zile in care imi doresc sa se intoarca si sa imi spuna ca a gresit si ca vrea sa fim iarasi ce am fost impreuna, dar in restul zilelor realizez ca nu o pot primii inapoi. Am iertat-o pentru tot, dar tot imi este greu fara ea. Sti cum se zice „Rau e cu rau dar mai rau e fara rau”.
Imi este frica uneori sa nu cedez daca ea va incerca sa ne impacam. si acest gand ma macina. daca ar venii inapoi…. e bine sa accept (doar o iubesc inca) sau mai bine e sa refuz si sa plec cat mai departe de ea (doar nu sunt o manta de vreme rea).
Si uite asa e fiecare zi.
Ma sting pe picioare. Candva aveam 100 kg acum am 80 dupa doar 2 luni de la despartire. Daca o sa continue involutia mea asa probabil ca nici nu va mai fi nevoie sa ma sinucid pt ca voi murii de la sine.
Simt ca ma lupt cu marea, care tot vine peste mine si ma ineaca.

21 10 2009
Gabriel

Multumesc addsalu pentru suport si pentru promtitudinea cu care mi-ai raspuns. Precum i-am scris si lu Andy vreau sa spun ca ma aflu in momentul in care ratiunea nu mai are nici un aport in revenirea mea. Sunt dominat de sentimente si de durerea faptului ca nu mai este langa mine. Nu mai mananc, nu mai dorm, fumez ca un sarpe. Si pentru ce? Pentru un om care la primul semn de furtuna a parasit corabia pentru un vapor mai mare si aparent mai sigur.
De ce trebuie sa fie parasiti mereu cei care nu inseala, cei care iubesc cu toata fiinta lor?
Explicatia folosita de multi este „Nu era pt tine”
Poate e cea adevarata dar daca nu era pt mine de ce a aparut in viata mea?

22 10 2009
addsalu

Gabriel,

Orice ruptura este extrem de grea, mai ales la inceput, cand tot ce e in jurul tau iti aminteste de EA.

Momentan trebuie sa te mobilizezi sa iesi din asta, sa iti tii mintea si timpul ocupate. Cu cat ai mai putin timp liber acum, cu atat este mai bine. Sport, miscare, citit, eventual activitati de voluntariat… Acestea reprezinta cheia succesului pentru aceasta etapa din viata ta. STIU ca este extrem de greu sa te mobilizezi ACUM, insa TREBUIE sa o faci. Cu atat mai mult cu cat realizezi ca tu esti partea vatamata din toata povestea.

Stiu, noptile sunt grele prin natura lor. Insa, te asigur, ranile se cicatrizeaza incet-incet si, asa cum vei vedea, cu timpul va durea mai putin decat acum.

Nu iti bate capul acum incercand sa raspunzi la intrebari precum: daca se intoarce la mine, sa o primesc sau nu? Vei gasi un raspuns la vremea potrivita, cand si mai ales DACA va fi cazul. Acum cel mai important este sa reusesti TU sa mergi mai departe, sa accepti situatia si, la modul ideal, sa ierti. Asta nu este insa echivalent cu a uita, atentie… Ci presupune a nu pastra amaraciune in sufletul tau, a nu permite urii sau resentimentelor sa te macine… Este extrem de important mai ales pentru tine…

Nu stiu de ce trebuie sa fie parasiti cei care nu inseala, ci cei care iubesc cu toata fiinta lor. Si partea proasta este ca suferinta este, de asemenea, in dreptul lor… La fel ca si intrebarile fara raspuns… Mi-as dori din tot sufletul sa pot sa iti spun ca exista o anumita echitate in toata treaba asta, insa ma tem ca nu pot face asta. Este intr-adevar nedrept, insa cred ca tu si toti cei care au trecut prin asa ceva pot invata din asta si se pot incrancena sa fie loiali in viitoarele lor relatii, pentru ca au invatat pe propria lor piele cat de amar este gustul acesta al tradarii asteptarilor cuiva.

Nu iti pot spune decat ca, odata ce vei fi trecut cu bine peste tot, vei fi devenit mai puternic. Si vei fi mai hotarat sa nu fii tu acela care face bucati sufletul partenerului…

Intre timp, dupa cum stii, noi suntem aici pentru tine. Si pentru toti cei care au nevoie de noi.

Cu prietenie,
Adrian

22 10 2009
addsalu

Andy,

M-am bucurat din tot sufletul atunci cand am vazut mesajul tau. Sunt onorat – si asta o spun cu toata responsabilitatea – de faptul ca oameni care au avut nevoie de ajutor in anumite momente, ba chiar si oameni care inca mai au inca nevoie de sprijin, reusesc sa treaca dincolo de problemele lor si sa le fie alaturi altora care acum sunt acolo unde si ei au fost. Si sunt gata sa isi ofere prietenia si experienta lor de viata. Pentru ca putine lucruri sunt mai puternice decat acestea…

In astfel de momente ma simt rasplatit pentru tot. Si ma simt mandru pentru ca am astfel de prieteni. Si pentru ca, incet-incet, incep sa imi vad visul cu ochii – o comunitate virtuala gata sa simta cu altii, gata sa intervina atunci cand noii nostri prieteni au nevoie de ajutor.

Iti multumesc inca o data. Tie si tuturor membrilor acestui grup extraordinar!

Cu prietenie,
Adrian

23 10 2009
Andy

Gabriel,

La fel ca si tine m-am intrebat „De ce mi s-a intamplat mie?” „De ce pentru o greseala pe care am facut-o la un moment dat a uitat tot binele de pana atunci?”.

Am stat si am revazut filmul relatiei de nenumarate ori. Nenumarate nopti nedormite, nenumarate mese peste care saream, tigari, cafea, alcool… slabeam vazand cu ochii. Si toate astea pentru a gasi 4832 de explicatii fiecare la fel de plauzibila ca si cealalta. Ma distrugeam, muream incetul cu incetul, ratam oportunitati in cariera, oportunitati in viata. M-am rugat de mai multe ori lui Dumnezeu sa ma ia la EL, sa-mi curme suferintele. M-am razvratit, L-am acuzat ca si-a intors privirea de la mine, ca m-a lasat sa sufar. Vezi tu, abia dupa aproape trei ani mi-am dat seama ca a fost bine ca s-a intamplat asa. A fost o suferinta care a aparut la timp pentru a evita altele mai mari. Ca si in cazul tau, cand s-a clatinat barca, persoana cealalta a facut un salt pe o salupa. Apoi s-a clatinat si salupa si a facut saltul intr-o alta barca, pentru ca parea mai sigura. Cum se numesc oare astfel de persoane?

Accepta faptul ca ai cazut in mare si inoata catre mal, indiferent cat de departe pare, caci din cand in cand o sa fii pe val, iar acesta te va propulsa tot mai aproape de destinatie.

Cu prietenie,

Andy

23 10 2009
Gabriel

Foarte bun ultimul paragraf. Este o analogie foarte bine facuta.
Ca sa iti raspund la intrebarea „Cum se numesc oare astfel de persoane?”; tatal meu le numeste „femei purice”, care iau cate un caine pentru o anumita perioada dupa care sare in blana(patul) altuia, care are mai multi bani.
Am constatat ca in ziua de azi toata lumea te judeca daca esti bun sau nu dupa ceea ce detii. Daca ies pe strada imbracat normal nu ma observa nimeni dar daca ies imbracat bine si cu masina devin interesant.
Eu vreau sa am langa mine o persoana care sa ia in serios „la bine si la greu” nu doar varianta „la bine”.
Am crezut ca fosta mea sotie este genul acesta de femeie care va sti sa se bucure si de reusite dar care sa stie sa treaca peste esecuri.
Mi-a spus ca vrea sa divorteze, ca vrea bani sa isi ia si ea o masna ca sa fie independenta dar cand a primit banii si-a facut implanturi de silicon la sani, injectii cu botox, tatuaje, etc.
Ma doare sufletul ca s-a distrus, desi era o femeie frumoasa care nu avea nevoie de astfel de interventii.
Nu pot accepta ideea ca femeia pe care inca o iubesc enorm, a ales sa distruga familia pe care o cladisem, viata ei, familia ei, etc. Distruge tot in jurul ei inclusiv pe ea. Doare enorm sa vezi omul pe care il iubesti cu se prabuseste si nu poti face nimic pentru a-l salva pt ca nu vrea sa te lase.
Viata mea fara ea e ca si apa fara hidrogen; adica nu mai exista.
Nu mai am nici un scop in viata fara ea, fara familia noastra.
Doare enorm
Nu mai pot
Vreau sa se terine suferinta asta
Nu pot sa ma razbun, incercand sa ma duc cu alte femei.
Nu pot sa beau ca sa uit.
Nu pot sa fac nimic pentru a trece acest capitol din viata mea
Parca in fiecare zi ma adancesc mai tare in suferinta, pozand in omul care trece peste tot si care rezista acestor incercari.
Am ajuns sa cred ca cei cu adevarat puternici au curajul de a spune stop chiar si cand este vorba de viata lor.
In fiecare zi ma intreb ce motive am sa mai traiesc si nu gasesc inca nici unul.
In ritmul asta nu cred ca voi mai avea ocazia sa traiesc 3 ani pt a avea revelatia fptului ca a fost mai bine asa.
Am nevoie de ceva care sa imi dea incredere in viitor. Singur nu mai am nici un motiv sa privesc spre viitor.

24 10 2009
Andy

Gabriel,

Inteleg ca te doare faptul ca ea se distruge, mai ales ca ai iubit-o, dar este alegerea ei. Tu poti cel mult sa-i dai un sfat, sa-i spui ca a pornit pe o cale gresita. Asta e drumul pe care l-a ales in viata. Tu urmeaza-ti drumul tau.

Spui ca daca iesi pe strada imbracat normal nu te observa nimeni. Esti sigur? Imbraca-te „normal” (adica nu in culori tipatoare, nu cu lant de aur gros ca degetul, nu cu tricouri pe care scrie cu auriu cine stie ce firma), paseste increzator, cu capul sus si privirea inainte si priveste in ochi femeile cu care te intersectezi. Te asigur ca primul lucru pe care il vor remarca va fi atitudinea ta, apoi cu ce esti imbracat.

Gabriel, te inteleg ca doare cumplit, am trecut si eu prin ce treci tu si tot ce doream era sa se termine odata. Cautam sa-mi fac curaj si-mi spuneam asa cum zici si tu ca numai cei cu adevarat puternici au curajul sa puna capat. Mi-am imaginat cum ar fi viata celor apropiati fara mine. Ma gandeam ca o sa treaca peste, si lumea fara mine va fi mai buna, pentru ca prin despartirea mea ii tarasem intr-un scandal. Cu timpul, si ajutat de un bun prieten pe al carui blog postez acum, am realizat ca durerea pe care le-as pricinui-o facand un gest necugetat ar fi fost devastatoare. Pentru tot restul vietii lor ar fi fost marcati si s-ar fi intrebat „de ce?”, s-ar fi intrebat cu ce au gresit ca sa merite asta, s-ar fi intrebat ce ar fi putut sa faca pentru ca sa nu se intample, s-ar fi chinuit cautand raspunsuri la intrebari la care n-ar mai fi avut cine sa le raspunda.

Revelatia faptului ca a fost mai bine asa o vei avea si tu. Poate mai devreme, poate mai tarziu, dar o vei avea. Nu exista scrisa undeva o durata de timp dupa care sa ai aceasta revelatie. Poate ca in cazul meu, unul din motivele pentru care am continuat sa traiesc a fost tocmai ca sa-mi dau seama daca a fost mai bine asa. Vezi tu, de cateva ori inainte de a incerca sa-mi inchei socotelile cu viata mi-am pus intrebarea „Si daca gresesc? Daca asta e calea gresita si constat apoi ca nu mai pot reveni?”. Apoi, sa stii ca acum nu esti singur. Familia iti este mai mult ca sigur alaturi si la fel noi care suntem pe aici. Inteleg ca doare, stiu cum e, insa ai motive sa privesti iin viitor. Ai ocazia sa o iei de la capat, sa devii mai bun decat ai fost, sa ai o sotie mai buna decat ai avut. Faptul ca, asa cum scrii, pozezi in omul care trece peste tot si care rezista oricaror incercari este un lucru bun, dovada a faptului ca vrei sa mergi mai departe. Nu te refugia in alcool, sau in alte femei. Eu am facut-o si nu m-a ajutat cu nimic, probabil a adaugat ceva timp pana sa imi dau seama ca a fost bine asa cum s-a intamplat.
Dedica-ti timp pentru tine: ia un amic si mergeti la sala de sport sau la alergat. Poate ai o pasiune pe care ai neglijat-o in ultima vreme: reia-o sau daca nu ai, gaseste-ti una. O sa te simti mult mai bine si o sa iti ocupi mintea cu ganduri pozitive, o sa cunosti alti oameni si viata ta va capata, incet, incet, un sens.

Cu prietenie,
Andy

8 11 2009
addsalu

Draga Gabriel,

Cel mai greu lucru nu este sa spui „stop” in anumite momente, ci sa continui sa mergi mai departe.

Nu am intervenit pana acum pentru ca a facut-o Andy. El insusi a trecut printr-o problema similara si m-am bucurat enorm vazandu-l acum aici.

Secretul, daca exista asa ceva, sunt pasii mici. Nu te astepta la lucruri extraordinare, ci considera fiecare zi o noua sansa de a merge mai departe. Ocupa-ti timpul la maximum, tine-ti mintea ocupata si gaseste-ti activitati in care sa te implici. Te vor ajuta sa mergi mai departe.

Gandeste-te la cei dragi tie, pentru care tu insemni ce a insemnat sotia ta pentru tine, si pentru care un gest necugetat ar fi extrem de dureros si care le-ar marca intreaga existenta. Chiar nu merita sa le faci asa ceva, in ciuda durerii sufletesti imense pe care o resimti acum.

Inca ceva: incearca sa scrii, sa asterni in scris ceea ce simti… Nu te inchide in tine… Vei vedea cum simplul fapt ca scrii despre asta, ca le exteriorizezi cumva, iti aduce macar un strop de usurare… de care ai acum atata nevoie…

Suntem aici pentru tine, Gabriel! Capul sus, prietene, si mergi inainte! Chiar daca acum o faci strangand din dinti, vei vedea mai tarziu ca a meritat sa faci acest efort supraomenesc!

Cu prietenie,
Adrian

15 11 2009
valentin

Gabriel,stiu prin ce treci,chiar al dracului de bine…Prietena mea(suntem impreuna de 3 ani jumatate),a decis sa isi ia lumea in cap,dupa o relatie avuta acum doua luni intr-o excursie in Praga,cand s-a culcat cu un barbat dupa o noapte de betie…Acum,tot timpul este prin cluburi si baruri,avand relatii de o noapte,doua! Am iubit-o enorm,o iubesc inca si simt ca nu pot traii fara ea vreodata,indiferent de necazurile si suferintele provocate mie…Eu i-am oferit totul,sau,macar,aproape tot ce si-a dorit si lucrul asta ma doare mult de tot:i-am oferit inima si mi-a fost calcata in picioare! Dar am decis sa ma razbun,indiferent de haosul si suferinta lasata in urma:o sa o omor si dupa aceea ma sinucid! Altceva nu pot face! Sunt o persoana cu o oarecare morala crestina,ma gandesc la o suferinta nesfarsita dupa ce-mi voi inceheia conturile cu viata dar,nu ma pot sinucide fara a o ucide si pe ea! Imi pare rau ca nu te-am putut ajuta!

16 11 2009
addsalu

Valentin,

Te contrazic: POTI face altceva. Chiar poti.

Tu treci acum prin niste momente extrem de dureroase. Inima ta a fost calcata in picioare de o femeie, in mod repetat. Ai investit enorm intr-o relatie care te-a dezamagit atat de crunt incat sa ajungi la asemenea ganduri extreme…

Spui ca esti o persoana cu o oarecare morala crestina si ca te astepti la o suferinta nesfarsita dupa ce-ti vei incheia socotelile cu viata… Dar esti sigur ca intelegi pe deplin dimensiunea a ceea ce ar urma DINCOLO? Acum, aici, oricat de mult ai suferi, ti se pare de nesuportat… Cu toate ca traim intr-o dimensiune temporala, in care peste ani s-ar putea sa nu mai privesti lucrurile la fel, ba chiar sa treci peste asta… Dar dincolo, totul are dimensiuni infinit mai mari, Valentin, pentru ca vorbim de vesnicie…

Inteleg ca tu vrei sa te sinucizi pentru ca suferinta ta interioara sa inceteze. DAR… te intreb… cat de intelept este sa faci asta STIIND ca „dicolo” nu te asteapta acea liniste dupa care tanjesti in interiorul tau, ci o alta suferinta, si inca una VESNICA? Chiar crezi ca este o alegere inteleapta?

Apoi, spui despre fosta ta prietena ca te-a inselat dupa o noapte de betie si ca apoi a inceput sa umble prin cluburi si prin diferite paturi… Merita oare o astfel de femeie sa renunti la sansa ta de a-ti reface viata? Merita oare o asemenea femeie, care te-a tratat intr-un fel execrabil, care ti-a dat palme in schimbul sarutarilor si care ti-a tradat iubirea sa te omori pentru ea? Merita oare sa o hartuiesti si sa ii acorzi atentia ta, fie si doar la gandul ca o vei pedepsi? Oare nu ii vei da satisfactie aratandu-i ca iti pasa de ea? Oare nu ar fi o solutie infinit mai buna sa o ignori? Sa suferi in tacere, pentru a nu ii da satisfactia de a te vedea cazut la pamant? Si sa faci tot ce tine de tine pentru a-ti reface viata, pentru a-ti recupera viitorul pe care ti l-ai fi dorit impreuna cu ea, dar de care ea nu a fost demna?

Cea care a gresit a fost ea… De ce trebuie sa suferi tu pentru asta? De ce te-ai „baga singur” in gura lupului? De ce ai plati tu ETERN pentru o greseala care nu iti apartine?…

Spui ca tu crezi intr-o oarecare morala crestina… Spui ca tu crezi in viata de dupa moarte… Si ca esti constient de faptul ca exista un echilibru si ca „dincolo” va trebui sa platim pentru mizeriile pe care le-am facut aici… Gandeste-te rational, Valentin… Acum, cand inca nu ai facut nici un gest necugetat… Daca este intr-adevar asa, si eu, bazandu-ma pe ce scrie Biblia, iti confirm cu tarie ca asa este, acum EA va avea enorm de suferit dincolo pentru tot ceea ce a facut. EA va fi aceea care va fi pedepsita intru eternitate… Daca o ucizi, ea devine VICTIMA… iar TU vei avea de platit pentru gestul tau… Si nu cativa ani, sau cateva zeci de ani, ci o ETERNITATE… Intelegi unde bat? Oare chiar merita sa faci greseala asta, doar pentru ca tu crezi acum ca ai avea o urma de satisfactie de a fi vazut-o platind pentru gestul ei cateva secunde, inainte de a-ti lua tu insuti viata? Si daca nu va fi asa? Daca, in loc de satisfactie, vei suferi mai mult? Si daca, in loc de cele cateva secunde de satisfactie, ai avea posibilitatea de a alege o eternitate in care sa te bucuri si sa fii mangaiat pentru dezamagirile pe care le-ai suferit aici, si ea sa fie pedepsita pentru rautatile ei?

Eu te rog sa te gandesti bine la TOATE implicatiile. De aceea suntem aici, Valentin, sa discutam si sa ajungem la gandurile bune, intelepte si utile atat pentru aceasta viata, cat si pentru eternitate… Eu de aceea sunt aici. Si iti promit ca te voi asculta si ca iti voi fi alaturi. Astept sa revii, in noua ta categorie care-ti poarta numele…

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: