Dorina (3)

26 05 2009

Deocamdata vreau sa ramana pe mail conversatia.Imi da un sentiment de siguranta, desi stiu ca nu as putea pati nimic daca postez pe blog.
Iti multumesc ca mi-ai scris, pentru mine e foarte important ca ti-ai alocat din timp pentru a vorbi cu mine.Astazi ma simt mult mai bine, dar saptamana care s-a incheiat a fost foarte grea……..oricat de mult imi dadeam seama ca ar fi o mare idiotenie sa imi iau viata, gandul asta tot nu ma lasa in pace, ma coplesea sentimentul de depresie, pentru ca de fapt asta este, depresie, cauzata mai ales de ceea ce mi s-a intamplat si ce traiesc in urma casatoriei care nu mi-a adus lucruri bune, decat probabil invataminte pe care am sa le apreciez mai tarziu, pentru ca deocamdata ma dor lucrurile care mi-au contrazis parerile despre ce credeam eu ca e viata mea…..Eu am zis destul de multe despre mine, mai ales pe blog, dar si aici. Mi-as fi dorit sa imi spui mai multe legate de tot ce am povestit.
Multumesc si am sa tin cont de unica regula, pentru ca mi se pare o minima doza de respect, asa ca din moment ce macar atat pot si eu sa iti arat, nu e o regula prea dificil de respectat.
Numai bine si cu Dumnezeu inainte, ca banuiesc ca si tu ai problemele tale si grijile tale.

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

26 05 2009
addsalu

Dorina – iti voi spune asa, daca e ok si cu tine,

Recitind ce mi-ai scris, inteleg ca back-ground-ul tau nu este tocmai roz. Ai trait intr-o familie dezorganizata – stiu ca suna destul de dur, dar cred ca esti constienta, la randul tau, de asta – o familie disfunctionala, in care tatal a refuzat sa isi indeplineasca rolul traditional – de sot, de cap de familie, de parinte, alegand in schimb sa foloseasca violenta, minciuna, adulterul. Nu este de mirare ca, in cele din urma, casatoria lor s-a destramat.

Nu stiu cat de constienta esti tu de asta insa, din putinele detalii pe care mi le-ai oferit, inteleg ca imaginea pe care o ai despre tatal tau, despre casnicia lui cu mama ta, nu este una 100% obiectiva, ci una subiectiva – fiind constituita din relatari ale celorlalti membri ai familiei – care, la randul lor, au avut de suferit din pricina lui.

Nu vreau in nici un caz sa spun ca nu ar fi asa cum ti l-au descris ai tai, ci doar sa ma asigur ca esti constienta de faptul ca imaginea „lui” este una subiectiva.

De asemenea, vreau sa ma asigur ca esti constienta de faptul ca tatal tau, barbatul casei, nu este „tipul barbatului ideal”, cum se numeste in anumite cercuri, ci este un om care, din cate mi-ai scris, si-a refuzat anumite roluri pe care ar fi trebuit sa le asume, in mod conventional. Deci nu este tocmai un model…

Apoi, fostul tau sot… Se pare ca s-a repetat modelul barbatului violent, ceea ce, fireste, ti-a daramat o buna parte din visurile si sperantele cu care ai pornit la drum in acea casnicie esuata. Aici trebuie sa fac o paranteza si sa iti spun ca nu ai procedat cum trebuie. Nu mai traim in era in care era musai sa ramai alaturi de un om violent indiferent de cat ai avea de indurat, doar pentru convenientele sociale. Nici un sot nu este indreptatit sa isi loveasca partenera (sau viceversa). Nici unul. Sau, daca a facut-o, poti aproape sigura ca o va repeta. In momentul in care s-a intamplat, daca, asa cum spui, nu ai unde sa te duci, pui mana pe computer, deschizi un motor de cautare – de exemplu Google, cauti Directia Generala de Asistenta Sociala din localitatea sau sectorul in care te afli, acolo iei legatura cu personalul care se ocupa de cazurile de violenta domestica si ei iti vor spune ce trebuie sa faci. Exista adaposturi care sunt secrete, exista posibilitati de rezolvare! Sau o alta varianta ar fi sa cauti Agentia Nationala pentru Protectia Familiei – ei au o baza de date cu toate informatiile care ti-ar putea fi de folos – adaposturi, organizatii neguvernamentale care ar putea interveni etc.

In fine, situatia este cu atat mai grava cu cat violentele pe care le descrii nu sunt doar fizice, ci si psihice, sociale, economice…

Nu, nu e vina ta! Niciodata nu este vina exclusiva a unuia din parteneri – si asta vorbind la modul general. In particular insa, nici un gest nu poate justifica exercitarea violentei de catre o persoana mai puternica impotriva uneia mai slabe, mai ales in cadrul unei casnicii, cand amandoi si-au jurat credinta si daruire unul altuia pana la moarte. Nici un gest, niciodata!

Nu stiu daca te-a iubit sau nu. Nu am suficiente detalii si, chiar daca as avea, eu unul nu m-as hazarda in a oferi un astfel de verdict. In Biblie se spune ca „Cel care cerceteaza inimile este Domnul”. Doar El stie ce a fost si ce este cu adevarat in inima lui. Stiu insa ca, de foarte multe ori – si acum voi fi cat se poate de direct – barbatii nu gandesc cu creierul, ci cu o alta parte a corpului. Care, de obicei, se afla in pantaloni. Imi cer scuze pentru asta, insa eu unul sunt convins de acest paradox.

Cred ca toti barbatii, in anumite momente, sunt expusi acestei tentatii. Diferenta intre cei care cedeaza tentatiei si cei care nu o fac o constituie doar hotararea unora de a ramane credinciosi unor principii, lui Dumnezeu, in fata caruia au jurat fidelitate, si partenerului de viata. Din pacate insa, tot contextul social in care traim ne asalteaza cu astfel de presiuni si de anti-modele. Parca nu esti barbat adevarat daca nu cedezi unei astfel de tentatii sau daca ramai fidel unei singure femei. Asta este modelul promovat de mai toate filmele hollywoodiene, asta este modelul societatii contemporane. Din pacate…

Exista insa si oameni cu principii solide, oameni care pot iubi si, mai ales, care VOR sa iubeasca. Pentru ca, daca dragostea la inceput este ca un foc de paie care arde de la sine, pe masura ce trece timpul ea trebuie intretinuta, cultivata… pentru ca altfel se stinge si este cumplit de greu sa o reaprinzi… Altfel spus, daca la inceput lucrurile merg de la sine, pe parcurs intervine vointa, constientul… Numai ca unora li se pare prea complicat, asa ca se lasa dusi de val spre urmatoarea relatie, unde totul pare a merge de la sine, din nou… Si iacata cum nu mai vezi nici kilogramele in plus pe care le urai la „fosta”, nu mai vezi nici cei doi copii din relatia anterioara etc.

In privinta celui cu care esti acum, mi-a placut foarte mult relatarea unei discutii dintre un oriental si un occidental pe care am citit-o intr-una din cartile lui Richard Wurmbrand – un autor pe care, daca ai ocazia sa il citesti, ti-o recomand cu toata caldura – este de-a dreptul terapeutic si cred ca iti va raspunde indirect la multe din intrebarile pe care le ai cu privire la o relatie normala dintre un barbat si o femeie. El spunea ca orientalul, vorbind despre dragoste, ii zicea occidentalului: pentru voi, dragostea este ca o farfurie cu supa fierbinte, care se raceste treptat. Pentru noi, dragostea este ca o farfurie cu supa rece, care se incalzeste treptat.

Ti-as propune urmatorul exercitiu: incearca sa iti faci o lista cu lucrurile pe care le apreciezi la el; propune-ti un numar pe care sa nu il poti atinge cu usurinta – de exemplu, in loc sa alegi sa scrii pe acea lista 5 lucruri care iti plac la el si pentru care il apreciezi ca om, ca barbat, ca partener, propune-ti sa gasesti 20.

Apoi, incepe fiecare zi prin a-ti propune sa nu iti mai versi nervii pe el. Imagineaza-ti ca esti la o cura de dezintoxicare, in cadrul careia efectiv nu ai voie sa iti versi nervii pe el. Daca sunt lucruri care te deranjeaza, asteapta pana te vei calma, si apoi discuta-le pe un ton calm, fara sa acuzi, ci sa ii spui ce anume te deranjeaza la lucrul pe care il face.

In fine, inchei azi cu… pozitiile sexuale pe care spuneai ca le gasesti umilitoare. Nu stiu daca este vorba despre trecut sau despre prezent; de fapt, chiar nu conteaza. Discuta, spune-i cum te simti, explica-i, apoi gasiti o varianta de compromis. In mod normal, atunci cand iubesti pe cineva, nu ar trebui sa ii impui acea pozitie, mai ales cand stii ca o face sa se simta umilita, desconsiderata. Daca, cu timpul, tu insati vei ajunge la alte concluzii cu privire la acea pozitie, discutia s-ar putea relua, Altfel, sincer, singurul rezultat va fi unul pe termen lung: frustrarea ta si insatisfactia.

Sper ca am reusit sa acopar cat de cat o parte din intrebarile tale. De fapt, scopul unui terapeut este acela de a te provoca pe tine, ca individ, sa sondezi acele zone ale psihicului pe care le consideri cu „probleme” si sa te ajute sa gasesti tu insati raspunsurile care ti se potrivesc, nu sa iti ofere el raspunsuri…

Oricum, sunt deschis sa te ascult, sa citesc cu atentie maxima tot ceea ce imi vei scrie si apoi sa incerc sa canalizez discutia spre lucrurile care cred ca te-ar putea ajuta sa progresezi.

Mingea e acum in terenul tau…

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: