Alexandra Kiss

12 05 2009

nu mai am de ce sa traiesc…..nimeni nu ma iubeste,nu ma asculte nu ma intelege si toata lumea ma cearta!!!!!de multe ori mi am luat inima in dinti si am zs k tot o sa fak eu asta dar……nu am putut.normal k ma gandesc si la ceilalti copii care nu au casa mancare parinti dar…eu degeaba am toate cele necesare daca nu sunt decat o piedica pentru cei din jur!nu am decar 15 ani si deja ma gandesc cum sa mor mai repede…..cred mult in Dumnezeu si e mai bine sa platesc acum pt ce am facut pana acum decat sa mai fac si alte pacate!!am auzit d o forma de a muri:10 pastile de […moderat…] te rezolva si chiar am fost la farmacie de m am interesat dar nu se da deca cu reteta…..sper sa fie buna ideea sa nu incerc degeaba!!!!stiu k alte persoane ar da orice sa mai traiasca dar eu nu mai pot,asa k vreau sa organele mele sa fie date la cei care au nevoie de ele…….


Acțiuni

Information

One response

12 05 2009
addsalu

Alexandra,

Draga Alexandra, TE ROG sa reflectezi din nou asupra gestului pe care spui ca intentionezi sa il faci!

Spui ca “nimeni nu ma iubeste,nu ma asculte nu ma intelege si toata lumea ma cearta”. Stii, uneori, atunci cand suntem foarte suparati, avem tendinta de a privi lucrurile oarecum distorsionat. Iti amintesti de acele oglinzi speciale in care, daca te privesti, te vezi ba mai gras, ba mai slab, ba mai inalt sau mai scund decat esti in realitate? Cam asa se intampla si cand esti suparat… Este ca si cum te-ai privi intr-o astfel de oglinda speciala… Te vezi ori mai “slab”, ori mai “gras” decat esti de fapt… Si, daca pentru o perioada mai lunga de timp nu ai decat o astfel de oglinda in care sa te privesti (din pricina diverselor motive de suparare), ajungi sa crezi ca esti asa cum te arata oglinda cu pricina….

Ce este de facut? O solutie buna ar fi sa te privesti intr-o oglinda reala, “normala”, buna, care sa te arate asa cum esti de fapt… O astfel de “oglinda” poate fi, in anumite momente, un prieten bun, sau un grup de prieteni, fie ei si virtuali, carora sa le poti spune povestea ta, sa afle detaliile importante, sa asculte fara sa te judece intr-un fel sau altul, si sa incerce sa inteleaga lucrurile, apoi sa iti ofere un feed-back… Pe baza acelui feed-back, tu poti compara modul in care vad ei lucrurile cu cel in care le vezi tu, si poti trage concluziile necesare…

Apoi, tu spui “cred mult in Dumnezeu si e mai bine sa platesc acum pt ce am facut pana acum decat sa mai fac si alte pacate”. Ca absolvent de teologie, nu doar ca psiholog, iti pot spune de la inceput ca aici ai tras o concluzie pripita! Oare poti “plati” pentru niste pacate facand un alt pacat, pe care Biserica il considera deosebit de grav – atat de grav, incat refuza sa ii inmormanteze crestineste pe cei care il savarsesc? Gandeste-te ca nu exista prea multe pacate pentru care Biserica sa refuze inmormantarea crestineasca a cuiva… dar ca acesta este!

Stii, “solutia” ta imi aduce aminte de cazul cuiva care, pentru ca a luat un credit relativ mare (de aprox. 100 de milioane) si a intrat in panica, crezand ca nu-l mai poate restitui, a facut un alt credit, de 150 de milioane, pentru a si-l achita… Paradoxul este ca a ramas cu o datorie mai mare, pe o perioada de timp mai extinsa… Oare a fost o alegere inteleapta? Oare nu la fel este si gandul ca vei putea “plati” pentru pacatele tale, facand un pacat deosebit de grav? In plus, te rog sa iti amintesti ce sarbatoreste intreaga lume crestina de Pasti? Oare nu faptul ca Christos a platit deja pentru pacatele noastre? Si daca da, atunci cum vom putea plati noi pentru ceva ce DEJA a platit El? In plus, ce te faci daca vei constata ca cei care spun ca este un pacat de moarte, si ca vei plati VESNIC daca il vei face? Merita riscul asta? Merita oare ca pentru niste probleme TEMPORARE tu sa alegi o pseudo-solutie cu efecte ETERNE??? Nu, Alexandra, ma tem ca de data asta chiar nu ai ales varianta corecta, asa ca te rog sa mai reflectezi!

Spui apoi de pastile… Stii ce mi-as dori sa pot face? Sa te pot pune in legatura cu persoane care au incercat”solutii” la fel de “bune”… Sau sa te invit sa vizitezi salonul de astfel de “temerari” de la Spitalul de Psihiatrie… Sau sa mergi la Terapie Intensiva, sa vezi cate cazuri de oameni care si-au nenorocit in felul acesta stomacul, ficatul, pancreasul, care si-au ars esofagul s.a.m.d., sa iti descrie ei chinurile groaznice prin care au trecut si ce au simtit cand s-au trezit… Cati dintre ei ar vrea sa mai ajunga din nou la tubaje, la spalaturi stomacale, la Reanimare, cati ar vrea mai treaca din nou prin chinurile prin care au trecut? De dragul tau, Alexandra, de dragul nostru, carora ne-ai scris intentia ta, TE ROG sa nu faci un asemenea gest!!! Crede-ne pe cuvant ca nu este o solutie!

Orice problema, oricat de mare ar fi ea, trebuie sa se poata rezolva si altfel… De fapt, trebuie sa aiba o rezolvare, pentru ca suicidul clar nu este o rezolvare…

Uite, iti voi face o “categorie” a ta, unde sa ne spui povestea ta si sa incercam sa le dam impreuna de cap problemelor care te “sufoca”. Ce zici, incercam? Gasesti categoria ta in coloana din dreapta; am numit-o Alexandra Kiss. Asteptam acolo comentariile si reactiile tale.

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: