Markoo

4 05 2009

Te chinui toata viata cinstit si onorabil si te convingi fortat ca……… Ok hai as incept sa zic ca prima lectie de viata am invatat-o singur, sigur n-o stiu pe de rost da stiu cateva reguli,cateva treburi care ma ajuta sa raman asa cum sunt cand ceilalti incep sa rada.Inceputul poate ca suna promitator dar nu este.Acesta este un inceput sumbru pentru mine,un inceput cu sfarsit dramatic.Sunt foarte dezamagit de viata mea,de tara mea si de prietenii mei,de tot ce ma inconjoara,si acest lucru m-a indemnat sa am aceste ganduri….hmm sa zicem sumbre. Traiul in aceasta tara,precum si incercarile de integrare in aceasta societate au devenit un mare imposibil,si oricum stiu ca n-o sa apar intr-o carte de istorie si nimeni n-o sa ma planga la nesfarsit probabil dupa o luna o sa zica \”asta e a murit\” si asta e ok. Dar Romaia a ajuns o tara plina de banci de shaormarii,farmacii si cazinouri….. .Sincer eu vreau sa ma urati pentru ceace zic,asa ma-ti ajuta mai mult. Eu vreau sa mor, si stiu ca e rusinos daca nu reusesc,dar e de kkt daca nu incerc….!Mi sa luat sa ma trezesc in fiecare zi si sa stiu ca nu am nici un viitor in fata….pe ori unde oricum oricat numai usi inchise…prieteni falsi femei profitoare,datorii ….mda…eu cred ca ajunge …am trait destul pana acum….
Multumesc!!!!

Vin de nicaieri si pot sa merg oriunde vreau,nu ma stie nimeni fiindca sunt un nimeni eu,asa pot spune ca ma simt,aceasta tara aceasta viata de roman nu mai e ce a fost,”Si sigur ma cunosti m-ai vazut pe undeva,dar nu ma recunosti chiar daca stau in fata ta ,sunt chiar acolo si tu nu ma vezi ,fiindca tu nu poti sa vezi ceva in care nu crezi.” ceva de genu ma simt eu …e greu de explicat…faza e ca m-am gandit mult si o sa o fac cat de curand…anul asta oricum…chear nu credeam ca o sa ajung asa vreodata…am avut si eu o perioada buna ..frumoasa,dar de un an nu mai pot..nu mai reusesc sa tin piept la ceace vine cu fiecare zi…Deja ma duc la fun pe zi ce trece ,nu ma mai pot concentra nu mai pot face nika…oricum voi face in asa fel incat sa nu ma gaseasca nimeni…e mai bn daca nu va stii nimeni…deci nu mai pot ….pfff!!!!!!!!!!!!

Anunțuri

Acțiuni

Information

13 responses

4 05 2009
addsalu

Markoo,

In aceeasi tara cu tine locuiesc multe milioane de oameni. Si te asigur ca, la fel ca si tine, sunt si altii care au datorii, dezamagiri (de tara, de prieteni, de tot) care considera ca viitorul lor aici este compromis sau chiar inexistent, care simt ca se duc la fund cate un pic in fiecare zi, cum spui… Si care totusi au descoperit ca, atunci cand gasesti niste prieteni care stiu despre ce vorbesti, pentru ca ei insisi au trecut pe acolo si, cu ajutorul lor si al Bunului, viata nu doar ca este o alternativa buna, dar chiar merita traita!

Nu cred ca ai ajuns aici din intamplare… Indraznesc sa iti fac o “categorie” a ta, spune-ne povestea ta, cu toate detaliile ei pe care le consideri relevante pentru noi, si da-ne voie sa cautam impreuna cu tine o solutie reala, viabila… Pentru ca suicidul nu a fost si nu va fi niciodata o solutie… Gandeste-te putin… Ce ar rezolva? Problemele vor ramane in continuare… datoriile la fel… Exista in schimb solutii reale, pe care le putem cauta impreuna pentru a iesi din impasul in care te afli, Markoo!

Astept sa ne scrii in “categoria” ta din coloana din dreapta, numita cu pseudonimul pe care ti l-ai ales.

Cu prietenie,
Adrian

4 05 2009
markoo

Multumesc pentru raspunsul rapid
O sa adaug aici cateva ganduri scrise de mn,poate o sa te ajute sa ma intelegi mai bine,poate tu o sa intelegi ce altii nu au reusit….si poate ca da m-am inchis in mine,dar m-am inchis in mine din motive bune….
Macar odata sa intalnesc si eu o persoana care ma poate intelege,care poate sa intre in mintea mea si sa inteleaga ce se intampla acolo…..pentru ca nu am avut niciodata pe nimeni care sa ma suporte in viata ….nu materia nu financiar ci moral atat am avut nevoie,dar pe zii ce trece depresiile mele persista din ce in ce mai des….
Nu stiu cat pot sa mai continui

4 05 2009
markoo

Acum o sa-ti prezit cate putin din viata mea….

Se spune ca iubirea adevarata este aceea care se naste fara nici un motiv…si se spune ca fiecare clipa traita alaturi de cineva nu se mai repeat niciodata,ei bine,pentru mine aceasta iubire s-a nascut dintr-o pura intamplare…poate chiar o joaca,navigam pe internet cautand ceva care sa ma distraga,cautam ceva care sa ma scoata din acel “infern” in care aveam impresia ca ma aflu,aveam impresia ca ma aflu intr-o lume,intr-un univers gol,ma simteam singur,respins,uitat.Cautam …iluzii…cautam un nou inceput de drum care parka avea sa mi se arate,impresii ,observatii,pareri,trairi,sentimente,si de ce nu dragoste.

Cautam o noua sansa de a arata ca acea expresie ma cam caracterizeaza “nu stiu sa iubesc sau iubesc tot ce fuge de mine” nu mai are valoare in prezentul si in viitorul meu.Am facut si mai fac greseli,am iubit si voi mai iubi,este un joc in care ma bag de fiecare data…si de fiecare data sper ca macar atunci sa fie bine….

Un joc in care risc mereu,in care mi-am riscat de fiecare data sufletul…si mi-am zis mereu “ai grija de tine Dragos,nu stii ce se poate intampla”.Mereu am iubit cu sufletul si cu mintea,cu istetimea unui bun intelept,mereu calculate ,si totusi mereu am lasat usa din spate inchisa,fara sa ma gandesc,fara sa ma gandesc ca daca las usa inchisa nu pot pleca daca ceva este in neregula…si mereu sufletul meu a ramas inchis dupa ce ea a plecat.Mereu am avut incredere pana la capat.si mereu o sa am,nu ma pot schimba,desi uneori as vrea sa am puterea sa ma schimb,si sa gasesc cheia acelei usi sa o pot deschide si sa-mi las sufletul sa zburde singur,liber,sa exploreze,si sa gaseasca fericirea.

Mereu am crezut in vorbe,cuvinte….nu am lasat nimic sa treaca pe langa mine degeaba,mereu am vrut sa vad fapte,si cand am vrut sa vad atunci usa mi-a fost incuiata.Nu mai privesc in urma,nu vreau sa traiesc din trecut si sa spun cu regret “au fost doar cuvinte,vorbe goale”.Mereu am alergat fara sa fiu ales,am privit fara sa fiu privit,am dorit fara sa fiu dorit,am adorat fara macar sa fiu agreat,am iubit fara sa fiu placut si mereu plac fara sa fiu detestat.Tot ce am facut am facut pentru mine pentru ca niciodata nu am fost apreciat pentru ce am facut sau pentru ce am incercat sa fac pentru persoana iubita,poate din cauza ca imi placeau lucrurile simple si imprevizibile,si pote ca ea isi dorea ceva mult mai mult,oricum nu stiu pentru ca niciodata nu am aflat .Ce faceam era mult prea indeparta de gandurile si dorintele acelei personae.

Oricum eu stiam ca m-am nascut pentru o singura persoana,o persoana a carei cautare a incetat nu de mult timp.Cum stateam eu pe internet la un moment dat am avut impresia ca zambesc…ceva ciudat pentru mine pentru ca uitasem sa zambesc in ultima vreme,ochii,gandu si sufletul parka sa-u unit si au inceput sa-mi concentreze atentia spre chipul unui Inger,si in acel moment am zambit,déjà parka incepeam sa ies la suprafata.Da era ea un Inger,care avea sa ma aduca pe drumul cel bun al vietii,si sa-mi descifreze tainele iubirii sfinte.O chema Sorina,o fata simpla,cu chip de inger,cu ochi albastrii pe care daca-i privesti dintr-o data parka esti cuprins de o caldura,un sentiment,parka tot binele din lume si tot ce e mai frumos se aglomereaza sa-si faca loc in inima ta.

Da ea este cea care mi-a redat viata,mi-a dat un impuls de a infrunta crunta viata si de a o lua de la inceput cu fruntea sus.Prima data cand am cunoscuto era ziua pe la pranz,parka ochii ei ma luminau cand m-au privit,iar zambetul ei era asa….asa curat,era asa de frumos incat si ce-l mai renumit pictor care a existat ar fii ramas uimit de zambetu ei.In acel moment mi-am dat seama ca ceva frumos o sa se intample,poate chiar ceva magic.As fii tinut-o de mana,si as fii mers foarte incet cu ea spre parc…doar vantul sa ne tina companie.Eu eram timid si usor imbujorat,o ascultam cu mare atentie,savuram fiecare cuvant rostit de ea cu o voce care-mi mangaia sufletul,da avea o voce atat de blnda,calma,o voce care practic ma hipnotiza.Si in timp ce eu ii masuram cu atentie fiecare cuvant,parca intram intr-un vis si nu-mi venea sa cred ca mi se intampla chiar mie

Mi-am lasat sufletl sa asculte vocea ei,nu mai simteam durerea cu care m-am luptat pana atunci.Privirea ochilor ei albastrii si vocea ei parca au fost piesa lipsa din puzzelul inimii mele,da pentru ca inima mea pana acel moment era ca un puzzle,era paraca facut bucatele,iar ea a reusit sa-mi daruiasca ultima piesa pentru ca inima mea sa fie completa.Ea a reusit ce nu a reusit nimeni pana in acel moment,a reusit sa ma completeze.

Pot compara acele momente cu un basm parca devenit realitate.Parca traiam o poveste,o poveste despre un baiat si o fata,si o mare dragoste,si da ne-am cunoscut pe internet in acea seara in care eu incercam sa ma regasesc,pare ciudat stiu ,dar este adevarat.Eu eram doar un simplu muritor pe acest pamant,iar ea era precum un Inger.La fel ca-ntr-un basm,ma gandeam ca,daca dorinta sa-r rasplatii atunci eu as castiga.Poate ca nu am facut sau poate ca las impresia ca nu mi-am dat prea mare interes pentru ea,dar nu este asa,eu ma straduiesc,si imi doresc sa reusesc.Sunt in stare sa pun piedici oricui se arunca in calea noastra,dar sa le dau si mana sa se ridice.

Poate ca ea ma va considera nebun sau neserios.Dar nu pot uita ziua in care am vazut-o,avea parul pe umeri,ochii albastrii,imbracata cu gust si foarte deschisa la vorba,intr-un cuvant era perfecta….

4 05 2009
markoo

Aici am scris putin despre primii mei pasii catre o lume pe care mai bine nu o mai vedeam…mai bine zis un infern dezlantuit peste mine….

HAOSUL VIETII
In intesitatea gri sclipeste aurora eterna a unui soare umbrit,ce-mi arunca in fata imagini si peisaje de umbre lugubre.Este inspaimantator.Haosul orasului depaseste tot ce mi-am imaginat.Este doar un labirint de blocuri parca taiate cu foarfeca,ce se inalta brusc,sprijininduse unele de altele intr-o dezordine infernala.Incep prea repede,am pierdut simtul proportiilor reale.Incep sa am indoieli asupra directiei de inaintare in viata.Sunt speriat.Cum sa stiu incotro sa merg ?Singuratatea si parca frigul ma cuprind si ma apasa ca un anteriu de plumb,nu sunt crutat de nimic in aceasta lume sumbra.Abia ce-am terminat studiile medii.Si dintr-o singura miscare ma eliberez de gandurile vietii de adolescent si incerc sa-mi urmez cursul vietii.In fata zaresc o banca pe care ma asez plin de ganduri,defapt este un ragaz, pentru ca afara sunt treizeci si cinci de grade.Dupa un scurt moment de gandire o iau din loc si ma opresc la primul magazin cu ziare.Politicos cumpar un ziar,si ma reintorc pe bannca.Cu capul plecat incerc sa ma automotivez.Trebuie sa fac un efort sa ridic capul,sa deschid ochii si sa-mi dau seama de ce se afla in jurul me.Ma ridic de pe banca unde stateam si incerc politicos sa obtin niste informatii de la un domn care parea a fii de treaba.Din pacate parca nimeni nu ma observa,sunt invizibil.Ai zice o imensa talazuire a unor cadavre ce ubla fara bagare de seama.Ma urc in primul autobuz pentru a ajunge la o anumita adresa cpe care am citito in ziar.Cobor.Parca sunt sleit de puteri.Este prima mea tentativa de angajare,prima mea tentativa de a incerca sa ma integrez in societate.Autobuzul ma lasat la trei kilometrii de locul unde trebuia sa ajung.Icerc o noua tentativa de a cere informatii unui alt domn care parea a fii de treaba.Dar trece pe langa mine fara sa ma observe.In definitiv acesti oameni se copmorta de parca ar fii stapanii acestui teritoriu,arbitrii aventurii mele.Am impresia ca m-am lasat intimidat,prins in cusca,fara nici o iesire.Dar,in acelasi timp o alta voce isi face loc in mintea mea. ‘’Hei !Tinere .Cu ce te pot ajuta’’acestea au fost cuvintele adresate de acel domn amabil care ma auzise din intamplare cerand informatii.Dupa ce acest domn amabil m-a pus in tema cu ceace vroiam sa aflu imi continui drumul spre inceperea carierei.Drept inainte zaresc acel bloc albastrui.Acolo trebuia sa ajung.Fiecare metru petrecut inainte inseamna unul mai putin de strabatut.Deacum nu imi voi mai aminti nimic pentru pentru ca voi inceta sa mai gandesc.Totul se reduce la o incordare psihica si musculara extrema in pustiul absolut al orasului,un efort continu,fara masura,intr-o cursa cu obstacole nebuneasca,in care pierd orice idee de timp,orice notiune de distanta,nu exist decat ca sa ajung la destinatie,sa inghit monstruoasa repetare a obstacolelor,adeseori perfide,ascunzand tot felu de capcane,in timp ce soarele nu mai sfarseste sa apuna,alungand lungi si stranii sclipiri rosiatice asupra haosului vesnic,in care ma opresc pentru am-mi ridica moralul.Ma opresc chear in fata acelui bloc inalt si albastru in care soarele stralucea din ce in ce mai putin.Ma pregatesc sa intru in scara blocului unde trebuia sa ajung.Ma aranjez uitanduma in geamul maare din fata blocului in care razele soarelui inca mai sclipeau.Ma uit la mine prea prosteste.Sunt daramat.Am ramas parca blocat.Sunt fara cuvinte.

Ceva mai tarziu imi iau inima in dinti si iau legatura cu o doamna care m-am primit politicos.

In icapere dau de o veche prietena de scoala pe nume Andreea.Frumoasa si simpatica,eficace,ea este secretara la aceasta firma unde urma sa imi incep viata de muncitor.Andreea ma pune la punct,in cele mai mici amanunte.Ii anunt :’Am impresia ca am facut o prostie,nu sunt pregatit.As vrea sa stam de vorba maine dimineata,de indata ce ma trezesc’’.A doua zii de dimineata ma cuprinde o tristete neagra,amestecata cu un sentiment de adanca frustrare,ma copleseste.Blestem toate toate metodele mele de a fii,dar mai ales nu pot suporta propria mea prostie.Ieri am mers aproape fara oprire ceace a fost remarcabil.M-am depasit pe mine insumi,dar la ce bun ?

Sunt doar cateva ore pierdute,trebuie sa ma intorc si sa pargurg acelasi drum.Ies din casa.Afara aceasi zii calduroasa ca cea din nainte.Nu-ti poti dorii conditii mai placute cand te trezesti.Nu am reusit sa-mi usuc hainele pe care le spalasem seara in nainte de culcare.Inca de la ascensiunea primelor blocuri sunt complet acoperit de razele soarelui,arat ca o fantoma.Caldura este inspaimantatoare,probabil ca lipsa mea de chef,de entuziasm,ma face sa simpt caldura cu mult mai multa acuitate.Imi vine in minte o comparatie care ar putea reda mai bine aceasta impresie :’’nimanui nu i se pare ca un bagaj de patru kilograme este foarte greu,dar ,daca duci deja in spate patruzeci de kilograme,cele patru kilograme ti se vor parea foarte grele,chiar foarte grele……

4 05 2009
markoo

O comparatie a vietii

Acum ceva timp am citit o carte,in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren.E o lectura interesanta pot supune.
Viata este o calatorie cu trenu,urcam si coboram des,exista accidente,exista surprize placute la unele statii si multa tristete la altele.Atunci cand ne nastem si urcam in tren,intalnim oameni despre care credem,ca ne vor insoti pe tot parcusul calatoriei noastre (parintii nostrii).
Din pacate adevarul este altfel. Ei coboara la o stati si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor,fara prietenia si compania lor.E drept ca in tren vor urca alte persoane care vor avea un rol important in calatoria noastra.Acestia sunt fratii nostrii,prietenii nostrii si acei oameni minunati pe care noi ii iubim.Unele persoane care urca in tren privesc calotoria ca o plimbare scurta.
Altii gasesc numai tristete pe tot parcursul calatoriei.Si mai exista si altii in tren,care sunt permanent prezenti si gata de a oferii ajutorul lor,celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic……Unii urca si coboara si noi abia i-am observat.Ne mira faptul ca unii pasageri pe care ii iubim cel mai mult,se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre.Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor.Din pacate,uneori nu ne putem aseza langa ei.deoarece locul de langa ei este deja ocupat.
Nu face nimik,asa este calatoria,plina de provocari,vise,sperante,fantezii si disperari….dar este un drum fara intoarcere.Deci trebuie sa facem calatoria in cel mai bun mod posibil.Sa incercam sa iesim la capat impreuna cu cei care calatoresc langa noi,si sa cautam ceace este mai bun in fiecare din ei…!!
Sa ne aducem aminte,ca in orice etapa a calatoriei noastre exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care sa aibe nevoie de ajutorul si intelegerea noastra. Si noi vom sovai des,dar va exista cineva care sa ne inteleaga?
Misterul cel mai mare al acestei calatorii este ca nu stim nici unul cand vom cobora din tren si nici cand vor cobora cei care calatoresc langa noi,nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie cand o sa cobor din tren…..da,cred acest lucru sa stiti.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calotoriei,va fi dureroasa….va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni si gara centrala,si am senzatia ca am sa-i vad sosind,cu bagajele pe care inca nu le-au avut atunci cand sa-u uracat in tren.

4 05 2009
markoo

Pot sa vorbesc depre dragoste pana la sfarsit,chiar daca nu am avut parte de ea pana acum si nu vred ca voi mai avea.

Este ciudat cum uneori dragostea seamana mai mult cu ura decat cu prietenia,iubim si totusi uram,iubim si totusi ii ranim pe oamenii apropiati noua.Poate ca noi nu vrem sa se intample cu adevarat,si totusi o facem….crezand ca dragostea ne da dreptul sa gresim….deschizand rani in sufletul celorlalti. Mereu spunem…..”am facut-o pentru a te iubesc”,totul este din dragoste si totusi cat de mult gresim…..Cand iubesti,nu ranesti,nu ceri nimic celuilalt,si nu astepti sa ti se dea…pentru ca DRAGOSTEA vinde din adancul sufletului tau,nu jignesti,nu intrebi si nu faci reprosuri….pentru ca dragostea este intelegere si respect pentru oricine,si oricare ar fii hotararea celui de langa tine.
Noi si dragostea sufletului nostru ne pierdem undeva in infinit,printre rautati si egoisme….Si ajungem la sfarsit sa ne pierdem intre regrete si pareri de rau,toate astea pentru un singur motiv…..pentru ca noi nu intelegem ce inseamna cu adevarat sentimentul cu numele de DRAGOSTE…!!!

4 05 2009
markoo

Si poti sa-mi spui Dragos 🙂

4 05 2009
markoo

Nimeni nu va reusii sa ma inteleaga….si cine stie Adrian poate ca lumea va fii mai buna fara gandurile mele „pesimiste”….

4 05 2009
lost

salut te cred din tot sufletul ca te simnti dezamagit , daramat,neobservat, dezarmat , tradat ca poate ai facut prea mult (chiar ai facut prea mult) si nu ai primit nimic e dur ..Totusi esti aici si e un bun inceput.. toti avem probleme eu fizice alti psihice si toti luptam sau macar incercam sa le rezolvam…eu vreau sa fiu neobservat tu vrei sa fi observat…acuma chiar esti si vei fi mereu observat de noi…chiar crezi ca nu te intelege nimeni? te inseli toti am trecut prin asa ceva poate nu in aceeasi ordine dar pe aproape…inainte sa ma angajez refuzam multe interviuri pt ca eram sigur ca nu ar angaja un baiat cu dezabilitati si uite ca acuma muncesc 8 ore…si eu am avut asa zisi prieteni pt care am dat totul si uite acuma am ramas singur….de ce?e simplu gandesti si simnti diferit de ceilalti …stiu ca nu sunt capabil sa iti dau un sfat dar iti pot spune ca o lume fara tine fara gandirea ta e un adevarat haos esti si vei fi mereu un adevarat barbat…astept cu nerabdare gandurile tale marete ..cu respect lost ,

5 05 2009
markoo

Vezi tu lost,problema mea peate e si fizica si psihica….singurul lucru care m-a facut sa mai rezist pana acum a fost dorinta mea de ami crea o lume a mea,o lume in care eu pot sa fiu ceace vreau sa fiu.Stii mie-mi place sa merg din cand in cand pe luna,imi place sa privesc lumea de acolo de sus.E altfet,de acolo nu vezi decat o lume mare si frumoasa,o lume fara problome,fara razboaie,fara oameni rai…..de acolo vad lumea asa cum as vrea eu sa fie,dar din pacate trebuie sa revin inapoi in aceasta realitate imperfecta…Ce ma mai face pe mn sa mai uit pt cateva momente de problemele mele este scrisul.
Nu sunt un scriitor….dar imi place sa pun pe hartie ce simt ce vad…
Nu stiu ce sa zic,nu stiu dc se comporta lumea aa cu mn,dc nu am putut si nu pot sa atrag si eu un suflet bun langa mine,un suflet care sa ma inteleaga cu adevarat,cine stie poate ca problema vine de la mn…poate ca sunt prea prost sau trebuia sa fiu mai prost….poate sunt prea inalt sau poate prea scund,poate sunt prea gras sau poate prea slab,poate nu am ochii destul de albastrii,poate am capu prea mare,deci chiar nu-mi pot explica unele chestii…..sunt ca un magnet pentru cei din jurul meu….dar problema e ca sunt un magnet cu polaritate inversa.
Sa stii ca si eu la fel c tine nu stiu dc m-am nascut,nu inteleg dc trebuie sa te nasti daca trebuie sa suferi si sa induri atatea…
Uite app de faptul ca mie-mi place sa scriu atunci cand am un gand…il scot din cap il pun pe hartie si-l dezvolt…nus cat ma v-a mai putea ajuta si lucrul acesta….Toate textele mele au o legatura directa cu ceva din viata mea….stiu poate ca era mai bn sa nu le expun,poate ca deja ma credeti un nebun de clasa maxima,cu toate ca nu sunt eu accept orice se va zice referitor la mn.
Oricum pentru mine ul lucru este sigur…eu niciodata nu am uitat Ingerii nu m-ar lasa sa uit de unde vin si pentru ce-mi bate inima…
Voi ramane aici cu voi cat voi putea.

Misterul paharului!!!!
Un pahar? N-am spart nici un pahar. . . Nu tin minte. . .
Acesta mi-e raspunsul. . . si cu adevarat chear nu tin minte. Sau totusi l-am
spart? In mai anul trecut, de ziua mea? Sau nu l-am spart? Nu stiu. Ba da,
stiu. Desigur ca l-am spart. In mai, seara, la masa, usile inspre terasa
erau larg deschise. Dar totodata parca nici nu-mi reamintesc. Tin si nu tin
minte. Totul in decorul acesta ireal si subtil, cu grija ticluit, ma indeamna
sa ma refugiez in confuzie si sa ma pierd in tulburare,si privirile tale, calde si compatimitoare, si vorbele tale, iscusite si galese. Toboganul consimtirii se desfasoara lin inaintea mea,n-am decat sa ma las sa lunec.
As putea sa jur ca nu-mi aduc aminte,in deplina buna credinta,cu
toate ca-mi dau seama ca asa s-au petrecut lucrurile, cum le repetai tu,era
un pahar de cristal, frumos ,cu precizia memoriei unui computer, cu
fidelitatea benzii de magnetofon, cu ipocrita sfiiciune a elevului
sarguincios care stiai prea bine lectia. Ma uit la tine, parca esti doar un vis,faci lucruri neasteptate, vorbesti altfel si, sincronic cu tine, parca si lumea e alta ,e suprarealista.Va sa zica as. Imi vine sa zbier, sa ma destept din cosmar, sa ma intorc pe vechiul nost’ pamant, bun si bland, unde, cuminti, lucrurile sunt ceea ce stim ca sunt si raspund menirii pe care le-o atribuim din totdeauna… As vrea sa ies din orasul acesta nelinistit, din
campul acesta de lupta. Pe acest pamant,defapt aici nu poate fi pamantul. Aceasta nu esti tu,sau poate esti.Ma insel,imi dau ifose,imi imaginez desigur scena aceasta deliranta de dragul unui rol pe care mi-ar placea să-l joc. La urma urmei nici nu stiu bine de l-am spart sau nu. Era din cristal,gros. Daca recunosc ca l-am spart, spun adevarul si,odata ce am rostit adevarul, trebuie sa merg mai departe si sa recunosc totul. Sa zicem acesta este scopul sedintei acesteia de ancheta nocturna, in care tu ,cu atata grija, imi intindzi parca atat de amical prajina de salvare, caci tu,esti vrednica de nota maxima la memorizare si incapabila de a uita vreun amanunt…

5 05 2009
lost

salut spui ca ai o problema fizica fi mai explicit?ce sa zic ai mare dreptate si sincer nu esti singurul care nu are sufletul pereschie ..de mine fug fetele ca draqu de tamaie si asta e… cica ce e pentru tine e pus deoparte ….asa cum te vezi tu asa te vede si lumea… nu poti schimba la ei nimic dar la tine da… nu ei te ridica cand esti jos ci tu.. tu esti singurul jucator sau mai bine zis calator in lumea ta …tu alegi!!!numai bine dragos!!!

6 05 2009
markoo

Stii lost,ma bucur ca mai exista lume care vrea sa ma asculte….dar sincer sa fiu eu vb cu tine aici,vb cu voi….imi place ca cnv are puterea sa-mi spuna cuvinte de incurajare,cuvinte de care nu prea am parte…..stii eu am avut o perioada buna,am avut o perioada de stralucire dar faptul ca eu m-am uitat pe mn ca sa pot ajuta un prieten a facut sa ajung aici …in aceasta postura in acest infern…am avut o perioada cand eram fericit cu ce aveam chiar daca aveam putin…am iubit, am urat, am vorbit frumos,m-am uitat urat, am ajutat, am f….in gat,da am plans, am ras,am dat palme, am luat,am fost aplaudat, am fost facut si de kkt….deja nus cat o sa mai pot merge…..dc familia mea ma acuza …asta ma doare ce-l mai rau…dc ma acuza pt o perioada de cadere….adica fratele meu ma arunca in groapa …el si cumnata mea cea „scumpa”…nu pot zice ce va fii cand va fii….dar sincer acum sunt pe margine de prapastie,nu-mi trebuie decat o adiere de vant ca sa cad intr-un intuneric adanc….am mintea asa incarcata …as vrea sa pot sa ma eliberez,sa pot sa downloadez undeva tot ce e in capul meu …as vrea sa dorm si eu bn noaptea sa nu mai am cosmaruri…da am niste cosmaruri reale..pt ca am ajus sa le vad cu ochii deschisi…adica sunt constient in momentul visului…dar traiesc clipele….ce-l mai des ma sperie acel om care vine din cand in cand si-mi arunca un sarpe sub plapuma ….pfff ce clipe nasoale….
Respect lost si Adrian si la toata lumea de aici…

6 05 2009
addsalu

Markoo,

Recunosc ca m-au fascinat si deopotriva intrigat gandurile tale. La prima vedere par a fi niste flash-backuri pe care le-ai notat undeva si acum, cand s-a ivit ocazia, le iei pur si simplu si le scrii undeva unde altii sa le poata citi si sa te poata aprecia, sa iti poata oferi un feed-back pozitiv, sa contribuie la imbunatatirea imaginii tale de sine. Ma insel oare?

Citindu-ti scrierile, parca am in fata un poet… Sau o poeta? Un om care are cu siguranta mai mult decat studii medii, care stie si poate mai mult decat arata… Un om care, parca, se straduieste intentionat sa strecoare in mesajele sale unele erori gramaticale… Un „i” in plus, un articol lipsa… Iarasi intreb: ma insel oare?

Am senzatia ca de-abia in ultimul mesaj parca-parca incepi sa spui ce ai pe suflet de fapt (chiar daca si aici mi se pare ca parca bravezi putin, strecurand o vulgaritate care, nu stiu de ce, pare atat de ne-naturala in „gura” ta) si ca, in majoritatea mesajelor anterioare, intr-un fel, doar testai terenul, sa vezi daca este cineva pe receptie, daca… daca… daca…

Nu imi pari o persoana atat de deprimata cum spui in primul comentariu. Sau cel putin nu mereu. Mai degraba cred ca oscilezi intre doua stari -una de euforie si alta de negura… intre deal si vale…

Sincer, imi este greu sa ma pronunt, atata vreme cat, desi scrii mult, spui atat de putine lucruri personale…

Oricum, Markoo, ai talent la scris… Nu-l risipi! Si, daca intr-adevar ai nevoie de sprijin din partea noastra, incearca sa fii deschis si sa vorbesti despre problema pe care o ai! Suntem aici pentru a asculta, pentru a sprijini, pentru a fi alaturi celor care au intr-adevar nevoie!

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: