Ramona (6) – „Tata draga, tata… DE CE mi-ai rupt inima?…”

20 08 2008

Tata draga,

 

Ma uit la pozele tale si nu-mi vine sa cred ca nu mai esti printre noi, parca e un vis urat din care as vrea sa ma trezesc si sa-mi spui ca e o gluma proasta…dar ratiunea imi zice ca nu mai esti. Am atatea sa-ti spun, as fi vrut sa ma asculti, sa ai incredere in mine, stii ca azi cand am fost la Primarie cei de acolo stiau ca ai un singur copil? pe C? M-au intrebat daca sunt sora buna cu el…imi venea sa urlu tata draga, eu copilul cui sunt?

In jumatate din poze esti langa mine, eu sunt Mona ta, numai tu din toata lumea asta imi zicea asa, cine mai incerca sa imi zica parca suna fals, numai tu stiai sa-mi zici asa….cu drag
As vrea sa inteleg de ce….de ce nu ai putut tu simti cat de mult am tinut la tine, de ce nu m-ai vazut ca exist si eu in familia noastra, imi amintesc cum imi ziceai si-mi povesteai de cand eram mica, cum imi placeau gratarele si alunele, cum iti aminteai cand mergeam la mure si eu le ziceam sa ia mana de pe creangura mea…ma uit la o poza de la mare in anul in care nu m-ai lasat in tabara, in care m-ai intors din drum. ma napadesc amintirile, stii ca Laica doarme sub masina ta si te asteapta acasa, chiar daca ai batut-o ii e dor de tine, ai salvat-o de la moarte si oricat de rau ai fost cu ea te iubea si te iubeste

Oare acolo unde esti poti vedea haosul din inima mea, din inimile noastre, cum e tata in sicriu? Ti-ai dorit atata sa fii acolo incat nimic nu a mai contat, ce a fost tata draga in sufletul tau sa faci asta? Asa frumos erai acolo, asa de linistit, cum sa scap tata de imaginea cand ne-am despartit la profi si plangeai? Cum sa uit si sa nu ma gandesc ca poate te puteam ajuta? De ce nu m-ai ascultat? De ce nu a contat ce zic eu?

Daca ai intelege acum, daca as stii ca esti linistit cu adevarat si ferict as fi si eu, dar numai D-zeu si cu tine stiti adevarul….

De ce nu ai vb niciodata cu mine de tentativa mea? |De ce nu m-ai intrebat? Ce s-a intamplat cu barbatul acela mandru care erai, plin de viata si de veselie, omul care se mandrea ca nu-i altul ca el pe strada cu asa nevasta si copii?

Te-am iubit din tot sufletul meu de copil, nu am vrut decat sa ma iubesti si tu pe mine, sa vad ca-ti pasa de necazurile si de bucuriile mele, imi amintesc la nunta mea ce mandru ai fost ca m-a cununat primarul, si ce frumos zambeai. Ce familie frumoasa eram cateodata si ce bine mai era cand mergeam in concedii, iti amintesti? iti amintesti ca ne invidia lumea ca mergeam an de an la mare, iti amintesti de papusa din Germania ce mi-ai adus-o…si ce fericita m-ai facut, nu avea nimeni papusa ca a mea…
Cand a disparut omul acela tata? De ce te-ai lasat dus de val? Stiu nu a fost usor cu mama, nu e nici acum, dar nu ai inteles ca ti-a vrut numai binele tau si al nostru, de ce ai prins ura pe noi? Noi eram copii tai, ce vina am avut noi in razboiul vostru?

Nu am inteles niciodata iubirea asta dintre tine si mama, nu puteati impreuna si nici separati, parca erati dependenti de circ, iti aduci aminte cand v-ati mutat la tara si au am ramas in oras, am venit dupa 2 saptamani si ne-am certat, apoi ti-am povestit ca atunci mi-am dat seama ca imi lipsea circul si scandalul de acasa, nici nu am ajuns atunci bine ca a si inceput…am devenit o familie de oamnei nervosi tata, daca erai mai tare sa intelegi ca ai nevoie de ajutor, a trebuit sa mori ca sa iti gasesti linistea, nu e corect tata, eu trebuie sa astept poate zeci de ani pentru asta, pe mine cine ma suporta acum, nu vezi ca toata lumea te face pe la spate? Eu la cine ma mai plang acum, cine ma mai suporta asa cum sunt, cine sa ma inteleaga si sa ma sprijine?

Tata draga, tata….de ce mi-ai rupt inima, pentru toti viata deja merge mai departe, eu trebuie sa ma lupt cu lacrimile, cu nervii mei, ca sa merg inainte…sa ii inteleg eu pe altii si sa imi inghit lacrimile sa nu dau gres…sa nu ma vada altii ca acum sunt slaba sa ma doboare de tot…cum am sa umplu eu golul asta din inima mea, toata lumea are pe cineva, eu am ramas in urma, de mine nu stie nimeni ca am fost copilul tau.

As vrea sa-ti spun adio dar parca nu pot, as vrea sa pot intelege ca ai murit, dar nu, tu traiesti inca in inima mea si acolo o sa fii tot timpul, si indiferent cine ce zice, tu ai fost tatal meu si eu Mona ta, si nu o sa las pe nimeni sa te vorbeasca de rau, eu te-am aparat mereu si o voi face in continuare, restul nu mai conteaza…sper ca esti bine, ma rog la D-zeu sa te ierte pentru pacatele tale, eu te-am iertat.

Te iubesc tati…vegheaza asupra mea

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

21 08 2008
addsalu

Ramona,

Scrisoarea ta m-a emotionat profund. Am reusit sa intrezaresc o farama din toata suferinta ta interioara, din „DE CE?”-urile peste care incerci din rasputeri sa treci mai departe.

Cum a fost? Cum te-ai simtit scriind aceasta scrisoare? Cum te simti acum, dupa ce ai scris-o? Crezi ca te-a ajutat, fie si intr-o mica masura? In ce fel?

Incearca sa iti imaginezi o situatie – de nedorit, e drept, dar care poate deveni reala – in care o cunostinta de-a ta sau poate chiar un necunoscut trebuie sa dea piept ACUM cu o situatie extrem de similara cu cea prin care ai trecut tu, nu demult. Ce i-ai spune pentru a-l ajuta sa treaca peste acele sentimente coplesitoare? Ce ai face pentru a-l ajuta? Privind in urma, la aceste cateva saptamani care s-au scurs, si vazand ca – greu, e drept, dar ai reusit sa te intremezi intr-o anumita masura – acum poti merge mai departe si ca ranile profunde incep, incet-incet, sa se cicatrizeze, care sunt lucrurile care crezi ca te-au ajutat, mai mult sau mai putin? Le poti enumera? I-ai putea face cateva recomandari, provenite din propria ta experienta?

Daca raspunsul tau la unele din intrebarile de mai sus este „da”, atunci as indrazni sa te rog sa mai scrii o scrisoare, de data asta adresata acelui potential prieten (sau persoane despre care ajungi sa afli intamplator ca trece prin exact aceeasi situatie prin care ai trecut si tu insati).

Iti multumesc anticipat!

Cu prietenie,

Adrian

6 09 2008
Ramona

Buna Adrian,

Sa scriu aceea scrisoare a fost poate cel mai greu lucru pe care l-am facut de cand a murit tata, am plans intr-una, toata ziua am fost ravasita si intoarsa pe dos, nu e usor sa-ti iei ramas bun de la tatal tau. Dupa aproape 2 luni pot sa spun ca acum incepe sa-mi fie dor de el cu adevarat.
Cred ca sa iti iei adio te ajuta, te elibereaza si te linisteste, pot doar acum sa sper ca de acolo de unde e ma vede, simte, sper ca ii pare rau si mai sper ca ii e bine, in rest ce pot sa spun? Doar cum zicea preotul, doliul e in inima mea toata viata, e prezent in inima si gandurile mele si ca imi pare rau ca s-a terminat asa.
Paradoxal am cunoscut cativa oameni care au avut asemenea evenimente in famile, bunic, matusa, chiar ieri am cunoscut o femeie care si-a gasit bunicul tot asa spanzurat, si m-am gandit ce sa-i spun…Chiar daca am trecut si eu prin asta, e f greu sa-ti gasesti cuvintele potrivite sa aduci alinare, cred ca i-am spus ca imi pare rau, i-am zis ca si eu am trecut prin asta, ca trebuie sa gaseasca in jurul ei motive sa mearga mai departe, chiar daca e greu, e o chestiune de alegere, viata e ca un joc in care trebuie sa te adaptezi mereu noilor reguli, sa iti tii mintea si sufletul optimiste, totul are o logica chiar daca noi nu o intelegem, totul se intampla cu un motiv.
I-am mai zis ca trebuie sa fie tare, sa se concetreze pe familia ei, ea are o fetita, sa aiba grija de sufletul ei, sa nu renunte la lucrurile care o fac fericita sau ii da o stare de bine. Cealalta persoana e o pers cu mai putina educatie, am remarcat ca oamenii simpli accepta moartea mai usor, nu o despica atata, trec mai usor, se resemneaza si isi vad mai repede de viata, trec mai usor peste intrebarea „DE CE?”. Intr-un fel ii invidiez, uneori ignoranta ajuta, e mai usor , daca se poate spune ca asa ceva poate fi usor, dar nu fac atatea sapaturi in a intelege gestul, psihologic, moral, bisericesc.
Pe mine m-au ajutat prietenii, eu cu fratele meu am tinut aproape si ne-am sprijinit f mult unul pe celalalt, m-ati ajutat voi, prietenii mei invizibili, m-am ajutat eu in primul rand dandu-mi seama ca nu trebuie sa ma izolez si ca trebuie sa ma lupt cu mine sa merg mai departe. Inca nu stiu cat imi reuseste, am momente de cadere destul de puternice, imi sterg lacrimile, strang din dinti si ma adun sa merg mai departe.
Consider ca plansul elibereaza, asa ca atunci cand simt ca nu mai pot trag o tura de plans, ma calmez si asta e, ce pot sa fac acum decat sa am grija de mine?
Adrian, ceea ce faci tu e foarte bine, un lucru greu apoi relaxarea sa alungi frustrarea face mult, vreau sa-ti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut pentru mine, chiar daca unele sarcini au fost extrem de dureroase, a fost greu sa-m expun viata personala intr-o lume in cadere, a meritat, m-am usurat si m-am eliberat de trecut, vreau si pot sa merg mai departe, trebuie.
Oricand vrei sa vb, sau ceilalti sunt aici pentru toti, in fiecare zi. Maine vin la Bucuresti si stau 2 zile, daca vrei ne putem intalni sa vb, daca e ok, pot sa-ti dau nr meu de telefon, deci luni si marti voi fi in Bucuresti.
O zi faina, cum zicem noi ardelenii,
Ramona

6 09 2008
addsalu

@ Ramona – imi cer mii de scuze pentru intarziere. Am fost departe de lumea civilizata, de internet… de bloguri… de tot… timp de o saptamana. Am rugat un prieten bun sa fie pe faza si, daca apare vreo urgenta, sa incerce sa preia el cat de rapid posibil si sa ma contacteze, sa incerc sa ajung cumva online.

Acum am citit tot ce am gasit pe bloguri, am verificat traficul si linkurile… am gasit raspunsul tau.

Iti multumesc pentru feed-back si pentru aprecieri. O sa am, intr-adevar, (cel mai probabil peste cateva luni, ca sa imi pot clarifica mai bine in minte anumite prioritati) nevoie de o discutie – mai exact de una de grup, in care poate sa ne vedem mai multi de aici, din acest mic grup virtual (sau invizibil, cum ii zici tu – mi-a placut ideea asta, apropo…). Dupa cum, probabil, stii si tu, si ceilalti, teza mea de doctorat este in problematica suicidului, asa ca incerc sa inteleg cat de mult poate intelege cineva, omeneste vorbind, incerc sa experimentez lucruri noi si tot felul de chestii despre care cred ca ar putea ajuta. Desigur, sunt multe lucruri care inca imi scapa; tocmai de aceea nu ma sfiesc sa spun ca ceea ce incerc sa fac aici, impreuna cu toti acesti oameni sufletisti invizibili care contribuie, intr-un fel sau altul, la acest mic grup de suport virtual, nu ii ajuta doar pe cei care ne solicita, ci si pe noi, pe mine, pe ei… Pentru ca, daca suntem aici, sunt convins ca nu este intamplator. Fie am trecut printr-o astfel de drama, fie cineva sau ceva ne-a marcat intr-atat de mult incat sa dorim sa intelegem DE CE si sa incercam, in masura intelegerii si a priceperii noastre, a darurilor cu care ne-a inzestrat Dumnezeu pe fiecare, sa contribuim cu ceva la salvarea vietii sau macar la ridicarea moralului cuiva.

Ma bucur mult ca ai gasit puterea de a merge mai departe si, mai mult decat atat, ca incerci sa ii ajuti si pe altii sa o faca. Conteaza mult, vei vedea, atat pentru ei, cat si pentru tine insati.

Asa este. Doliul este si va ramane in inima ta toata viata. Tocmai de aceea ti-am si spus de la inceput ca ar fi nerealist daca oricine ar iindrazni sa afirme ca vei fi din nou ca inainte… sau ca ranile vor disparea… si ca singurul lucru onest pe care il putem spune este ca ranile se vor cicatriza, incet-incet, si ca vei putea merge inainte, desi nu vei mai fi ca inainte… dar vei fi, cu ajutorul Bunului, mai puternica. Sper din suflet ca nu este doar o victorie de moment, ci un inceput al unui urcus care sa dureze.

Spuneai de oamenii simpli… ca inteleg mai putin… si ca trec mai usor peste astfel de lucruri… Poate ca ma insel, dar experienta mea de pana acum este ca ei doar se exteriorizeaza mai putin… fie pentru ca nu stiu cum sa o faca, fie pentru ca nu au fost incurajati sa o faca…

Inchei acum. E destul de tarziu, dar am tinut sa raspund acum, chiar daca nu va fi un raspuns complet si „final”.

PS M-am bucurat mult sa primesc vesti de la tine, dupa o tacere care banuiam ca nu va fi de lunga durata, dar care intotdeauna STIU ca este oarecum apasatoare, mai ales datorita „exercitiilor” incomode, dar necesare.

PPS Din pacate, luni si marti vor fi zile pline pentru mine. Sper sa fie ok daca o lasam pe alta data, in acel grup (putin) mai maricel de care iti spuneam.

7 10 2008
amic

Ramona,Hristos Domnul va vindeca rana sufletului tau.
Si nu iti promit ca ma voi ruga,nu.
Vreau sa stii ca nu pot sa nu ma rog.
Ti-am povestit de o prietena cu incarcare ereditara depresiva si suicidara pe ambele linii parentale.
Dar,cel ce sfarima lanturile robiei e HRISTOS si El rastignit.
Numai cine a trecut pe acolo stie .
Tu vei fi libera.
In curind,nu mai e mult si zilele suferintei tale se vor sfirsi.
Ai pierdut totul.
Dar…nu uita,ai cistigat totul.
Dumnezeu,Dumnezeul acela caruia necurmat ma inchin a schimbat viata mea.
El e aici,vrea sa schimbe si viata ta.
Stiu,din experienta,prin ce treci.
Dar …a venit Tatal ceresc si te cheama.
El a fost cu tine pe patul de spital.
Era cu tine cind AI PIERDUT DRAGOSTEA VIETII TALE.
DAR,SA NU UITI,EXISTA O DRAGOSTE CARTE NU INCETEAZA.
AM SIMTIT-O,AM ATINS-O,E PERSOANA REALA.
DE ACEEA ITI SCRIU,CU OCHI PLINI DE ROUA.
CA ESTI O PRINTESA A CERULUI.
Mirele tau drag e Hristos.
De aceea ai ajuns pe acest blog.
,,Crestinismul e Dumnezeu care ma asteapta”
Te asteapta.
Noi ne rugam pentru tine.
Si cel care cunoaste durerea despartirii de Tatal pe cruce,va alina si sufletul tau.
Sa fii iubita,Ramona,cu dragostea care nu vede moartea.
Ne vom vedea,fie aici,fie la marea sarbatoare a intilnirii cu sfintii.
Acolo unde Hristos va sterge orice lacrima din ochii nostri si moartea nu va mai fi.
Pina atunci,har si pace,cu drag,amicii tai,pa,pa.
Sint din Cluj,medic crestin,ma poti contacta pe email sau direct la cabinet.
Te astept.

5 04 2009
petre

Nici eu nu stiu cum sa incep , ce cuvinte sa folsosesc, sincer nici nu-mi dau seama cum am ajuns pe acest site.
Am observat scrisoarea Ramonei catre tatal ei, si am realizat cat de mult a tinut la el, si voi incepe prin a-i spune „Condoleante”..si Dzeu sa-l ierte pe tatal ei.
De 3 saptamani si tatal meu a facut acelasi gest necugetat, a decis sa-si puna capat zilelor, prin spanzurare.
Daca ma crezi, Ramona,inca ..parca…nu constientizez…nu-mi vine sa cred.
El era tare bolnav…bea mult, saracutu’…anul trecut a bagat mama divort de el, apoi el fiind singur, sau mai bine zis, simtindu-se singur..nu mai dormea, bea si mai mult…lua pastile de nervi’..cum tot luase de la 27 de ani..pana in momentul in care a murit(doar 52 de ani).
Stiu ca ii era ffff frica de moarte, era credincios..ii era teama chiar si de inmormantari…de accea nu imi pot explica de unde a avut curajul asta nebunesc de a face ceea ce a facut..nu imi pot explica.
Ceea ce pot spune ..ca si experienta…este faptul ca e bine sa-ti iubesti familia, sa iti respecti sotie/sotul, si copii, ptr a nu ajuge sa ramai singurel, ptr ca NU EXISTA O DURERE MAI MARE CA ACEEA DE A RAMANE SINGUR catre batranete, cu atat mai mult daca esti si bolnav.
Nu stiu cum voi reactiona mai tarziu, acum parca inca nici nu pot crede, nu stiu cum imi va fi cand ma voi insura..imi va parea ff rau ca nu este sa ma vada, nu imi va vedea copii crescand..sa fie si el bunic al copiilor mei..asta ma va durea tare..
E f important sa nu te gandesti mult la moartea unui parinte care a facut ceea ce a facut, ptr a nu te urmari acest gand toata viata, si neputand ulterior sa-ti mai traiesti propria-ti viata…ne rugam ptr ei..sa-si gaseasca linistea si ca bunul Dumnezeu sa-i ia langa el, ptr ac si ei sunt copii Domnului, si ne revine noua..copiilor a caror parinti s-au sinucis, sa nu repetam greselile pe care ei, saracutii, le-au facut in viata, de au ajuns sa faca ceea ce au facut.Parintii nostri, care au facut acest gest necugetat, vor fi fericiti ca noi ducem o viata plina de iubire si respect fata de familie si fata de cei din jur…asta va asigur, asa ca SA ERGEM MAI DEPARTE , SA NE RUGAM PTR EI, si sa traim o viata in credinta si dragoste.
Eu cred ca asta va fi si mantuirea lor, a parintilor care au facut acest gest.

6 04 2009
addsalu

Petre draga,

Imi pare tare rau pentru pierderea imensa pe care ai suferit-o. In acelasi timp ii sunt recunoscator Bunului pentru ca exista oameni care, in aceste imprejurari grele, isi gasesc puterea de a-i incuraja pe altii, de a spune si altora ceea ce simt ei, ca supravietuitori ai unor oameni care au facut aceasta cumplita alegere, de a le impartasi durerea lor si faptul ca nu pot fi mangaiati in nici un fel… Poate ca, cine stie, si alte persoane, citind povestea Ramonei, povestea ta si povestea altor membri ai acestui grup, se vor gandi de mai multe ori inainte de a lua o decizie necugetata, cu care nu ei, ci urmasii lor vor trebui sa se impace si sa traiasca o viata intreaga dupa aceea…

Petre, ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta. Daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva, sau daca, pur si simplu, vrei sa ne spui mai multe, sa ne povestesti, te asteptam sa o faci, cu toata deschiderea, direct in „categoria” din dreapta, care iti poarta numele.

Inca o data condoleante, si fie ca bunul Dumnezeu, Cel pe care Biblia Il numeste „Dumnezeul oricarei mangaieri”, sa va mangaie sufletele si inimile, sa va imbarbateze si sa va dea puterea de a merge mai departe!

Cu prietenie,
Adrian

26 04 2009
Ramona

Draga Petre,
Imi pare rau pentru pierderea suferita, condoleantele cele mai sincere. iti multumesc pentru cuvintele frumoase, dar cred ca acum tu ai nevoie de incurajari.
Din exeperienta personala, pot sa iti spun ca dureaza vindecarea, eu inca nu sunt refacuta, am suferit mult, au trecut Craciunul si Pastile si i-am simtit f tare lipsa lui tata, nimic nu mai e cum a fost.
Am facut cateva greseli mari dupa moartea lui tata, am crezut ca sunt f puternica si mi-am impus sa fiu asa, trebuia sa-mi acord un timp de vindecare, un timp sa sufar, m-am impietrit fata de lume, am devenit f rece si precauta cu oamenii, imi vine greu sa mai am incredere in cineva.
Asa ca te rog sa ai grija de sufletul tau, sa te bucuri cand poti, sa razi daca ai ocazia, sa incerci sa te inconjori si de lucruri frumoase.
Iti doresc sa fii linistit, sa plangi daca simti nevoia.
Cu drag,
Ramona

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: