Ramona (4) – „este un fel de eliberare de care nici macar scriind in jurnal nu beneficiez”

29 07 2008

Adrian,

Am sa continui exercitiile pe care mi le dai, sa fiu foarte sincera, chiar ma ajuta, desi cei apropiati mie imi cunosc povestea, sa o scriu, e cu totul altceva, este un fel de eliberare de care nici macar scriind in jurnal nu beneficiez. Nu e usor sa scrii despre viata ta asa in detaliu, DAR cred ca o fac in speranta ca poate ajuta cuiva, poate cine citeste se gandeste de doua ori inainte de a face ceva nebunesc.
Am sa vorbesc despre mama si fratele meu. Cu toate cate au fost in familia noastra, imi iubesc familia din tot sufletul, desi au fost momente in viata mea cand m-am simtit neinteleasa, am cautat intotdeuna sa tin aproape de ei, sa nu ma lasa prada orgoliului si mandriei. Nu stiu ce sa mai scriu de ei, am vorbit atat de mult despre familia noastra incat pot doar sa spun ca ii iubesc, si ca tot ce imi doresc e ca sa trecem cu bine peste aceasta tragedie care ne-a lovit acum, sa fim uniti asa cum am fost in toti acesti ani, chiar daca ne-am mai si certat, cred ca am fost uniti cu adevarat.
Pot sa spun ca am cativa prieteni adevarati. Prietena mea cea mai buna este o fata incantatoare, plina de viata, ne-am cunoscut in urma cu 4 ani, prietenul ei a fost coleg de liceu cu fostul meu sot, macar din acest punct de vedere, am castigat ceva in urma relatiei cu el. Se intampla cateodata cand vorbim pe messenger sa scriem deodata exact acelasi lucru, ne distram f copios si zicem ca suntem soul mates. Suntem amandoua fane mancare japoneza, ne plac cam aceleasi lucruri.

In ultimii ani atat eu cat si ea ne-am sprijint una pe cealalta in momentele grele, am plans impreuna cand a fost greu, ne-am distrat cand a trebuit, ne-am ajutat cu bani fara sa punem intrebari, se pare ca in ziua de azi banii fac legea in relatii, nu e cazul nostru. Iesim destul de des, avand in vedere ca amandoua suntem destul de ocupate, mergem in oras, la cafea, la restaurante cand avem bani…

Pot sa spun ca nu stiu ce m-as fi facut sa nu o am in viata mea mai ales in ultimul an, la inmormantare a fost un sprijin cum rar vezi, a fost puternica pentru mine, am o viata sa ii multumesc ca m-a suportat in acest timp.
Mai am o prietena foarte buna, din pacate ne vedem mai rar, dar stiu ca oricand eu sau ea avem nevoie una de cealalta, ne intalnim si ne sfatuim, ea este prietena f critica la adresa mea, care nu ma lasa sa-mi plang de mila, ma enerveaza cateodata, dar de cele mai multe ori are dreptate si ma pune cu picioarele pe pamant, dar mi-e draga de numa.
Mai sunt acesti prieteni minunati din copilarie, in majoritate baieti, despre ei ce sa zic? Decat ca in ultima saptamana au dormit la mine in doua seri sa nu fiu singura, ca desi ne vedem destul de rar, stiu ca oricand unul sau altul are nevoie de ajutor, nu exista nu am timp, nu se poate, sunt ocupat. Ei sunt cei care au fost f aproape de familia noastra, au vazut multe, au auzit multe. Am ras impreuna, am plans impreuna, ce sa mai zic……D-zeu sa-i tina sanatosi.
Mai sunt prietenii fosti angajati ai mei, cu care dupa ce s-a incheiat relatia de angajat-angajator, am ramas prieteni. Ma distrez acum ca imi amintesc ca una dintre ele imi zicea ca atunci cand ii e greu, se gandeste la mine si la cate am avut eu de tras, si isi spune “Daca Ramo a trecut peste cutare, si eu pot”. Fata de ei ma simt ca o “mamica-substitut”, ei nefiind din localitate.
Am si alti prieteni, destul de multi, cu care ies, am un grup de fete cu care facem serate la jazz, la paste, de generatii diferite, minim cate 4-5 ani diferente de varsta, si ne distram f bine, radem de pb noastre, de barbatii nostri si ai altora etc….MAi sunt prietenii cu care ies la cate o cafea, din domeniul meu de activitate, nu sunt f personale relatiile, dar ne ajutam profesional, ne sfatuim si invatam unii de la altii.
Si acum despre prietenul meu actual, este acel barbat de care “m-am folosit” sa ma despart de fostul sot, desi a inceput ca o aventura, a trecut mai bine de un an de cand suntem impreuna si la momentul acesta din viata mea e destul. Nu avem o relatie la fel de intensa cum am avut cu fostul meu sot, adica il iubesc dar in alt fel. M-a ajutat sa depasesc cu demnitate momentul despartirii, m-a invatat ca se poate manca si acasa, ca se pot renunta la multe fara a te simti frustrat, este omul care imi da 5 minute “sa plang tot”, dupa care viata merge mai departe, este omul care imi da putere, care ma face sa zambesc, este omul care ma tine in brate toata noaptea, este omul a caror declaratii spuse rar, inseamna ceva, simt ca nu sunt cuvinte spuse din reflex, ca inseamna ceea ce spune, este unul dintre oamenii cei mai cinstiti si sinceri pe care ii cunosc, este omul care nu promite, daca poate si vrea face daca nu, nu. Nu pune intrebari, nu ma preseaza cu nimic, ma simt libera langa el, ma simt bine si mi-e bine cu el. Abia astept sa vina inapoi in tara, din pacate acum ne desparte birocratia actelor dintre Republica Moldova si Romania, asta faceam acolo, ne prindeam urechile in multitudinea de acte ce trebuie sa le facem sa stea legal aici.
Sunt un om bogat, am multa lume in jurul meu care ma iubeste si pe care iubesc, toti au fost langa mine si langa noi intr-un fel sau altul la greu.
VA MULTUMESC TUTUROR.
Cu stima, Ramona

Anunțuri

Acțiuni

Information

5 responses

29 07 2008
addsalu

Ramona,

M-am bucurat mult citind faptul ca te simti ajutata de ceea ce incercam sa facem aici.

Ceea ce am incercat sa fac pana acum a fost sa incerc sa iti indrept atentia asupra a ceea ce ai. In general, in momente de genul celor prin care ai trecut tu, mintea noastra este atat de coplesita de durerea si amaraciunea gesturilor celor dragi care aleg sa o termine cu viata, incat parca nu mai poti vedea nimic bun. Pur si simplu, te simti depasit de situatie, coplesit de RAU, durere si amaraciune. In acele momente ai nevoie de astfel de exercitii, ca sa ajungi sa constientizezi ca, desi ai trecut prin ce ai trecut, nu ai fost singur. Acesta este rolul prietenilor… Stii, in cartea Proverbelor scrie despre importanta unor astfel de prieteni extraordinari, care „in nenorocire ajung ca niste frati” sau, mai mult, care „tin la tine mai mult decat un frate” (sau, cel putin, in astfel de momente se comporta in felul acesta). De fapt, este perfect normal sa fie asa. Nu inseamna ca, daca familia ta a reactionat cum a reactionat, te iubesc mai putin… Pur si simplu, la fel ca si tine, ei au avut parte de aceeasi durere, de aceiasi factori stresori… Iar in astfel de conditii actionam sau reactionam cat se poate de ciudat…

Stiu ca doare comportamentul unora din membrii familiei tale, dar incearca sa le acorzi circumstante atenuante. Si ei, ca si tine, sunt in doliu. Tu esti o femeie puternica, care a avut parte de sprijinul unor prieteni deosebiti. In plus, ai avut deschiderea de a ne contacta si pe noi, si imi place sa cred ca si asta a avut o minora contributie. Ei nu au avut parte de aceste lucruri. Revenirea lor la „normalul de zi cu zi” se va produce mai lent… Acorda-le timp pentru asta, si incearca sa ii intelegi. Lucrul acesta iti va aduce eliberarea dupa care tanjesti. Altfel, „lastarii de amaraciune” vor creste din ce in ce mai mult, pana cand vei ajunge sa fii coplesita de ei.

Probabil ca astepti cu nerabdare urmatorul „exercitiu”. Ei bine, de data asta nu va urma nici unul. Cel putin nici unul in care sa fie nevoie sa scrii ceva. Desigur ca, daca vrei sa scrii despre ceva anume, te rugam sa te simti libera sa o faci. Eu unul prefer sa stiu ca ai parte de un timp de calitate cu acei prieteni ai tai, care ti-au fost alaturi. Un timp in care sa incerci sa faci tot ceea ce te-ar putea ajuta sa te relaxezi si sa te bucuri de viata, in conditiile date, evident. Stiu ca esti in doliu si ca „nu se cade” sa iti arda de distractii. Dar asta nu inseamna ca nu poti iesi cu prietenii undeva in oras, sa mancati ceva care va place, sa beti un cappucino sau sa iesiti intr-o zi de weekend la munte sau la padure, la un picnic.

Vor urma si exercitii care, cu siguranta, iti vor produce aceeasi tulburare ca unele din cele precedente. Dar, asa cum ti-am promis, voi incerca sa fac lucrul acesta cat mai putin dureros posibil.

Cu prietenie,
Adrian

11 08 2008
addsalu

Ramona,

Cred ca a trecut suficient timp pentru a incerca sa facem inca un pas.

Urmatorul exercitiu ar trebui sa ne ajute sa intelegem contextul in care s-a petrecut suicidul tatalui tau. Aici sunt sigur ca vei incerca sa ne descrii tot ceea ce ti se pare relevant pentru a ne ajuta sa intelegem exact situatia.

Te-as ruga, de asemenea, sa incerci sa ne descrii trairile tale, trairile celor apropiati tie – si aici va urma partea cea mai dificila, poate – te voi ruga sa incerci sa delimitezi clar FAPTELE de IMPRESII. De exemplu, atunci cand vezi o femeie plangand este un fapt; cand afirmi ca a facut-o pentru ca a fost extrem de afectata de ceva, dar nu stii asta sigur, intrucat nu ti-a putut-o confirma (sau nu a vrut sa o faca) este doar o impresie.

De acum a trecut ceva timp de la tragicul eveniment. S-a schimbat ceva in acest timp (in bine sau in rau), atat in viata ta, cat si in cea a celor dragi tie? Daca da, ce anume?

In ce fel ti-ai dori sa evolueze relatia dintre tine si mama ta, fratele tau etc.? Aici te-as ruga sa fii cat de specifica poti, pentru ca e important sa iti clarifici aceste lucruri. De asemenea, te-as ruga sa ne spui si de ce ti-ai dori ca lucrurile sa evolueze in acea directie.

Si acum, intrebarea cea mai dificila. Te simti vinovata, fie si intr-o mica masura? De ce?
Doar dupa ce ai raspuns la aceasta intrebare poti incerca un raspuns si la urmatoarea: daca ai putea da timpul inapoi, ce ai vrea sa schimbi? Procedand astfel (imagineaza-ti ca ai putea produce schimbarea aceasta), care crezi ca ar fi fost cursul lucrurilor?

Te rog sa inchei exercitiul facand ceva care sa te ajute sa te linistesti – este extrem de important! De exemplu, o baie fierbinte, un ceai de plante aromate etc. Dupa asta, te rog sa incerci sa iti canalizezi gandurile spre ceva placut – de exemplu, rasfoieste un album cu poze de la nunta, sau albumul care contine pozele cele mai dragi tie… Incearca sa iti amintesti cat mai multe detalii legate de perioada si de contextul in care au fost facute acele poze…

Stiu ca iti va fi greu. Oricand vei simti ca nu mai poti, te poti opri si poti relua cand vrei. Nimeni de aici nu te va condamna nici macar daca nu vei reusi sa il faci.

Cu prietenie,
Adrian

12 08 2008
Ramona

Adrian,
Au trecut mai bine de 3 saptamani de la tragicul eveniment, viata continua si eu trebuie sa merg odata cu ea mai departe.
Mi-ai zis sa scriu despre contextul in care s-a produs sinuciderea lui tata, e f greu sa descrii doar fapte, fara sa tii cont de impresiile celor cu care a avut el contact in ultima vreme, am aflat niste lucruri pe care nu le stiam despre tata, de exemplu, mama imi zicea ca era fascinat de morti, cand mergea la inmormantari se imagina in locul lor sau ii zicea mamei ca toata lumea face infarct, numai el nu. Prin prisma celor descrise, cu o zi inainte sa faca gestul a fost la o inmormantare in sat, era baut si deprimat, diacul care era prieten cu tata ne zicea ca a ramas in urma, l-a intrebat pe tata de ce e asa abatut, iar tata i-a zis ca maine o sa-i cante si lui asa de frumos.
In saptamana respectiva i-a fost luat permisul din cauza conducerii sub influenta alcoolului, tata mai facea un ban ducand oamenii la oras cand mergea el, pentru el permisul era f important, la fel si masina. De data asta nu l-au mai iertat, l-au dus inclusiv la analize de sange, nu stiu rezultatul acestora, dar cred ca s-a speriat de dosar penal, dar astea sunt impresiile mele.
Astea au fost evenimentele mai importante in saptamana aceea, care cred ca au fost doar picatura, care i-au grabit decizia. De ani de zile mama cand nu mai rezista il parasea cate o luna, 2,3 dar se intorcea de fiecare data, dar anul acesta in primavara, in urma unor incidente f grave intre ei doi, cu amenintari cu moartea la adresa mamei, aceasta a luat credit de la banca si si-a luat o casuta destul de departe, cert este ca pe adresa unde statea tata si are si mama buletinul, i-au venit extrase de cont, tata le-a deschis si a inteles ca de data asta ea nu se mai intoarce, ca luase o suma mare de bani cu care isi putea lua ceva.
Cu 3 saptamani inainte, fusese ziua mamei, tata m-a sunat si m-a rugat sa-i dau numarul de telefon al mamei sa o sune sa-i spuna La Multi Ani, sa o roage sa se intalneasca cu el sa-i spuna in fata ca s-a terminat. Eu am refuzat, pentru ca ii promisesem mamei ca nu ii spun nimic, nici nr de tel, nici unde sta, nici unde lucreaza, dar am sunat-o sa o intreb daca pot sa-i dau nr de tel si ea a zis categoric nu, ce era sa fac? I-am zis lui tata ca imi pare rau, dar am promis si ca nu e cinstit sa ma puna nici unul dintre ei in situatia asta, l-am rugat sa o uite si sa fie tare, ca e un barbat in putere si ca oricand isi poate reface viata, ca nu termina lumea cu mama. Dupa acest moment, la cateva zile, mama a mers la tara cand el era la serviciu si si-a luat din mobila de acolo ca sa isi duca unde statea, a fost un soc mare pentru tata cand s-a intors acasa si a vazut casa intoarsa pe jos, i-a facut reclamatie la politie mamei.
Apoi in ultimele doua saptamani din viata lui am vazut un om absent, ma duceam la el sa vb, i-am promis ca ma mut la tara sa-l ajut, am incercat sa-l imbarbatez, imi parea ca ma asculta, dar de fiecare data cand ma desparteam de el, incepea sa planga. Mi se rupe inima cand mi amintesc de ochi lui tristi, daca as fi stiut….ma gandesc acum ca orice as fi facut nu as fi reusit sa umplu golul din sufletul lui, nu am reusit atatia ani fiind un copil cuminte si la locul meu sa-l fac sa renunte la bautura, cum as fi putut acum?
CAm astea au fost evenimentele care cred eu ca au dus la acest final trist. Ma gandesc in fiecare zi la el, ma doare sufletul pentru el si imi pare rau ca nu mai este, asa cum a fost a fost tatal meu, mai rau ca altii dar si mai bun si ca nu merita sa se termine asa.
Daca a schimbat ceva moartea lui? Pe mine m-a facut mai tare, cred, nu stiu inca in ce fel m-a schimbat, stiu doar ca am o datorie morala fata de mine sa incerc sa fiu fericita, sa fac cumva sa-mi fie mai bine atat in plan personal cat si profesional. M-am impacat cu mama cu care inca am multe lucruri de lamurit, cu fratele meu vorbesc mai des, suntem mai toleranti unul fata de celalalt si mai calzi, s-a intors si prietenul meu in Romania si vrem sa ne facem un business, in acest scop am fost saptamana trecuta la Bucuresti la o discutie care a fost ok si acum am inceput demersurile. Dar am foarte multe probleme, conflictul cu firma care m-a concediat a ajuns in instanta, nu au vrut sa rezolvam pe cale amiabila neintelegerile, am pb cu fostul sot care ma ameninta cu un proces de partaj, dar incerc sa le iau pe rand, am pb de concentrare, obosesc f repede psihic si trebuie sa ma menajez cumva.
In ce fel as vrea sa se transforme relatiile cu mama si cu fratele meu? Nu stiu decat ca as vrea sa fim o familie, sa ne sprijinim mai mult si sa avem mai multa incredere unii in ceilalti, sa fim mai toleranti fata de problemele noastre, fiecare are pb lui care trebuie rezolvate si pe care le considera prioritare, pe de alta parte in toata aceasta situatie eu sunt privita cu cea mai mare mila, ca sunt singura si fara servici, dar parca nu am nevoie de compatimire ci de incredere ca pot sa fac ceva cu viata mea, de incurajare si de impingere in sus. Da, mi-e greu, recunosc, dar am nevoie de oameni puternici langa mine care sa creada in mine.
Si acum, intrebarea grea, daca ma simt vinovata…..nu mai stiu cum ma simt…azi ma simt, maine nu, nu stiu cat de mult m-a iubit tata, nu stiu cum sa interpretez ca in portmoneul lui avea poza cu mama si cu fratele meu si cu mine nu, nu stiu cat de importanta am fost eu mai ales ca mama imi zicea ca de fapt el a stiut de tentativa mea de acum cativa ani, eu nu am stiut ca el stia. Daca stiam, poate ca as fi vorbit cu el altfel, poate ii explicam ca am trecut prin asta si nu e o solutie. Pe de alta parte, in ultimii 5 ani am incercat sa nu ma mai cert atata cu el, sa fiu mai calma si mai blanda cu el, sa il incurajez sa fie mai tare, sa priveasca si partea buna a lucrurilor, ca are o casa frumoasa, doi copii, doi nepoti ca e un om bogat. Am incercat sa-i ascult si punctul lui de vedere in razboiul cu mama, a avut si el dreptatea lui dar nimeni nu l-a ascultat cu adevarat, el a vb cu mine ca am tras eu de el, dar cu restul nu, ne percepea ca pe niste invadatori care veneau peste el de fiecare data cand facea prostii, si am gresit cu totii ca nu am inteles ca nu se discuta cu oameni bauti chestii serioase, el a prins ura pe noi, asta cred. S-a simtit singur si neinteles, ne-a vazut falsi dupa ani in care am stat intre ei, nu am reusit sa-l fac sa inteleaga ca eram copii si nu intelegeam mare lucru, si ca dupa ce am crescut si ne-am lovit de greutatile vietii, eu, cel putin, am incercat sa nu ma mai cert cu el, nu mi-a iesit de fiecare data, dar l-am iubit pe tata si i-am zis asta, sa ma ierte ca m-am luat de atatea ori de el…ca nu era treaba mea sa stau intre ei.
Daca as schimba ceva? I-as fi zis mai des ca il iubesc, i-as fi facut mai multe vizite, i-as fi vorbit mult mai frumos, i-as fi cautat un preot sa discute cu el, as fi fost mai buna cu el…..am fost rea cateodata si imi pare atata de rau, nu pot sa-mi scot din minte privirea lui cand l-am vazut ultima data, cat putea fi de trist si nu am inteles cat de disperat e. Tot ce am vazut e un om care nu renunta la bautura ca sa aiba ce manca. Daca nu as fi avut atatea probleme la servici si as fi avut mai multi bani, au fost zile cand nici eu nu mancam ca nu aveam bani si ma scotea din sarite ca ma suna sa-i duc de mancare si era baut la telefon…..si nu am inteles cum putea sa ma sune sa-i cumpar de mancare ca sa ii ramana de baut lui bani? Ma incearca mii de sentimente contradictorii, ti-am zis, nu stiu cat de mult am contat eu in viata lui, cat m-a iubit, dintre noi trei, eu am fost cea mai calda cu el, cea mai blanda, mi-a fost poate cel mai greu in viata in circul lor, si parca nu conta nimic din ce-i ziceam eu, cred ca numai mama a contat, ca iubit-o mai mult ca orice, dar a si distrus-o cu asta.
Ma intrebi ce as schimba? Nu stiu daca eu schimbam ceva conta pentru el, eu am incercat sa schimb si nu a contat. As schimba legea, FARA ALCOOL, asta as schimba, as interzice total alcoolul.
Nu mai pot schimba nimic acum, decat viata mea, asupra ei am putere sa fac ceva si asupra mea, vreau sa fac din mine o femeie deosebita, puternica, inteleapta, sa-mi fac o viata mai frumoasa si celor din jurul meu sa le arat ca ii iubesc.

Ramona

5 02 2009
pax

Ai suflet mare,Adrian,daca iti faci timp sa raspunzi atitor dureri.

6 02 2009
addsalu

Pax, eu doar ofer cadrul necesar pentru ca mai multi prieteni, care au in comun experiente dureroase, sa vina impreuna si sa incerce sa gaseasca, impreuna, modalitati concrete si un sprijin pentru a putea merge mai departe.

Nu fac nimic ce nu ar face oricare dintre cei care au fost ajutati aici. Si, de fapt, care chiar se implica, dupa cum se poate vedea.

Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: