Ramona (3)

28 07 2008

Buna Adrian,

Am sa incerc acum sa fac exercitiile de care mi-ai zis, mi s-a parut importanta partea cu tentativa mea si cu predispozitiile genetice, exemplul cu fumatul e f elocvent, intr-adevar mama si tata au fost fumatori, eu sunt fumatoare, DAR fratele meu nu, el nu a fumat niciodata, deci se poate cu vointa sa domini anumite predispozitii.
Am sa incep exercitiul cu fostul meu sot. L-am cunoscut in urma cu 12 ani jumatate, la inmormantarea tatalui sau, unde l-am insotit pe fratele meu cu care a fost coleg de facultate si de camera la Bucuresti. E posibil sa-l fi vazut si inainte, dar mi-a ramas in minte acel moment, in special. Imi amintesc din acel moment ca ii admiram taria cu care isi sustinea familia, pe mama si pe sora lui. Nu mi-a iesit niciodata din minte o imagine a lui cum statea langa groapa drept si izolat. Tatal lui a murit de cancer. Era in iarna anului 1996, prin februarie, imi amintesc ca am fost la pomana si am ajutat cu tot ce am putut noi atunci. Cred ca in subconstient a fost momentul in care m-am indragostit de el.
De Pasti, el a venit la noi, suntem din Ardeal, este obiceiul ca a doua zi de Pasti baietii sa ude fetele cu parfum, si el s-a simtit dator sa vina sa ne ude pe mine si pe mama. Nu-mi amintesc foarte multe, dar imi amintesc ca in urmatoarea perioada de timp, in vacantele pana in toamna 1997, venea pe la noi, eu vara jucam f mult baschet, faceam iesiri la padure, aveam tot felul de activitati cu gasca de la bloc, de multe ori fratele meu il chema si pe el, incet s-a integrat, venea la chefurile de la bloc, manca acasa la noi in familie. Tata cand il vedea tot ii zicea ginerica……Imi amintesc ca ma uitam la el cu aceeasi admiratie si ca ma durea ca era indiferent la persoana mea. Ori de cate ori stiam ca vine la cate un eveniment mai organizat, aveam grija sa fiu insotita sa nu vada ca imi place de el…. )
Apoi in toamna anului 1997 am avut majoratul, si l-am invitat si pe el, nu stiam daca poate veni de la Bucuresti, dar a venit. Aveam atunci prieten de care ma despartisem cu o saptamana inainte, dar el a insistat sa vina la ziua mea, asa ca din nou nu eram disponibila. Imi amintesc ca statea rezemat de frigider in hol si zambea oarecum ironic….Poate a fost momentul in care am simtit ca si el simte ceva pentru mie. Nu s-a intamplat mare lucru atunci, dar de 1 noiembrie a venit acasa, a fost la luminatie la tatal sau, apoi m-a sunat si l-am chemat la noi, a venit cu flori si cu o butelie de vin, am stat la mine in camera toata noaptea pe covor, am ascultat muzica romantica si ne-am sarutat. Era dupa episodul cu barbatul insurat. Apoi el a plecat, s-a intors in decembrie, ne pregateam sa mergem la artificiile de 1 dec, cand coborand pe scari, am auzit ca cineva ma striga de afara, era acel barbat insurat, cand am iesit din bloc a fost o scena f urata, acela ma acuza ca l-am parasit pentru altul, ca el ma iubeste si ca cum am putut sa-i fac asta, fostul meu sot s-a enervat si a plecat, a plecat si celalalt, m-am trezit singura in fata blocului. M-am dus dupa el, am incercat sa-i explic ca se terminase de mult si ca ma tot hartuia, nici nu a vrut sa auda. Apoi de Craciun ne-am intalnit, am discutat, ne-am impacat, dar am simtit ca nu ma iertase, dupa vreo 2 ani mi-a reprosat episodul. Totul a fost in perioada in care am avut tentativa de suicid. Relatia noastra pana in primavara nu era foarte intensa, el venea destul de rar, eu aveam bacul, el licenta, ne intalneam maxim la 3 saptamani, cert e ca in mai ne-am certat din motive pe care nu pot sa le scriu, si ne-am despartit.

Ne-am intalnit apoi la Bucuresti la festivitatea lor de absolvire, i-am dus un buchet de flori, si apoi am plecat cu familia la mare. Apoi am avut bacul, admiterea mea la facultate am picat si am stat un an acasa. M-am angajat prin toamna, nu mai stiu daca eu am vrut sau a trebuit, fratele meu s-a intors in Cluj, s-a angajat, cam la 8 luni s-a mutat de acasa in chirie, nu-mi amintesc exact distante in timp. Prin toamna ne-am impacat, nici nu mai stiu in ce context. Astea se intamplau in 1998. A urmat o perioada f frumoasa in relatia noastra, ne-am distrat, am iesit, am mers in multe locuri, ne plimbam foarte mult, ascultam muzica, a fost foarte frumos. In 1999 fratele meu s-a mutat, deja era prieten cu viitoarea lui sotie, in acel an a murit bunica din partea mamei, ultima. A fost un moment greu pentru mama, murise in bratele ei, a fost foarte afectata.

Dar eu aveam de invatat pentru Facultate, imi schimbasem optica, vroiam si eu la Bucuresti, am stat in primavara 2 luni sa ma pregatesc acolo, dar am picat din nou. Am fost foarte deprimata, ma saturasem, nici nu vroiam sa mai aud de scoala, in toamna aproape cu forta, fratele meu si Fostul sot m-au inscris la un colegiu, unde am studiat destul de multa psihologie.

Am uitat de Bucuresti, de alte cariere, au urmat 3 ani buni in relatia noastra, ne mai si certam, in perioada respectiva, mama lui a fost un an plecata din tara, stateam mult la ai lui, la ai mei, dar familia lui nu m-a placut niciodata, simteam asta, am avut un episod urat cu sora lui, a facut o criza, m-a scos afara din casa lor, a aruncat cu farfurii dupa el. El m-a lasat sa plec, nu a venit dupa mine. A durut foarte tare, dar l-am iertat, desi daca ma gandesc scuze nu si-au cerut nici unul niciodata, a fost aprobarea lui tacita fata de facuse ea, din acel moment si-a permis foarte multe rautati, dar nu m-a facut sa renunt la el, ne iubeam. Am considerat ca nu merita, daca noi ne iubim, restul ce mai conteaza? O sa invete sa ma accepte in timp.

Apoi s-a intors mama lui, noi ne-am mutat in chirie 6 luni, dar nu am facut fata financiar, eu eram in scoala, si nu ne-am descurcat. Mama lui i-a reprosat ca nu o ajuta, si sora lui era in scoala inca, dar vanduse ap cu 2 camere si si-au luat 3 dupa ce s-a intors, desi s-a dus munca de lamurire sa ia mai bine o garsoniera pentru sora lui, nici nu au vrut sa auda.
In 2001 mama a divortat, nu prea imi amintesc exact, stiu ca tata nu a fost de acord, nu prea a fost la tribunal. Dar au divortat, am incercat sa facem separatia, dar tata nu a fost de acord cu vanzarea, pana nu ne-a anuntat fratele meu ca se insoara in vara 2002, asa ca in martie 2002 am vandut apartamentul, am cumparat casa la tara, dar ne-au lasat sa stam in apartament pana dupa nunta fratelui meu.

Asa ca parintii mei munceau la tara, eu stateam acasa si invatam pentru licenta, sesiune, fratele meu isi pregatea nunta, in 11,12 iunie am avut licenta, in 15 era nunta. Eu nu stiam ce voi face dupa, unde voi locui, banuiesc ca si eu ca toata lumea se gandea ca ne vom muta impreuna in chirie, ca ma voi angaja si ca dupa o perioada ne vom casatori. Se pare ca el nu gandea ca noi am discutat cu el ca noi ce facem, el mi-a trantit foarte sec, ” o sa vin sa te vad la tara cand o sa pot”. Era cu o saptamana inainte de nunta, am avut un soc, nu-mi venea sa cred. I-am zis ca nu e cazul, ca s-a terminat si nu trebuie sa se deranjeze. Nu am zis nimanui nimic, la nunta am fost ca si cuplu, le-am spus dupa. Mi-am cautat gazda, m-am mutat la o fosta colega de scoala, apoi m-am angajat in 2 august, m-a ajutat tatal cumnatei mele. Nu l-am vazut multa vreme, cam 3-4 luni pana intr-o zi cand m-a sunat intr-o dimineata daca poate veni pana la mine ca are o pb si sa faca un dus. Era plin de sange, cred ca se batuse, a venit, s-a spalat si a mers acasa sa nu o sperie pe ma-sa.

Apoi a trecut timpul, ma mutasem la tatal cumnatei mele, am o stima si un respect pentru el, in momentele grele m-a ajutat, si acum inca o face, nu a pus niciodata intrebari, a fost ca un tata pentru mine si este, D-zeu sa-i dea sanatate.
Apoi incet am reinceput sa ne vedem, de Revelion, de Pasti, in concediu, Intre timp fratele meu si cumnata ne-au anuntat ca vor avea un “puiut”, in vara la 2003 s-au apucat de renovat sa se mute la tatal ei, si eu m-am mutat la tara cu ai mei. Apoi cam in toamna s-au mutat si l-au chemat sa ii ajute, m-au chemat si pe mine, m-a salutat si gata. Nu a schimbat nici o vb cu mine, m-a durut enorm, inca il iubeam, dupa ce am terminat l-am intrebat daca bem un suc, am mers , am discutat, ne-am impacat, dupa 2 saptamani m-am mutat la ai lui, la o luna am stabilit data nuntii.

Nu vreau sa povestesc ce greu a fost sa stau cu femeile alea in casa, in aprilie 2004 am avut nunta, a fost cea mai fericita zi din viata mea, nu m-au interesat barfele si povestile, ma maritasem cu omul pe care il iubeam de atata timp si care ma iubea pe mine si gata…….

E asa de greu, de fapt nunta a fost inceputul sfarsitului, ulterior am aflat ca se casatorise ca sa nu ma aiba altul, ca era singura modalitate de a nu ma pierde….eu imi doream f mult o familie a mea, copii, casa etc…..asta imi doersc si acum, da e alta poveste.

Sper sa nu plictisesc, simt ca ma pierd in detalii, el a fost un capitol si inca este foarte important al vietii mele, a fost refugiul meu, a fost iubirea vietii mele de pana acum. Cred ca l-am iubit direct propotional cu tot ce insemna dezamagirile din familia mea, cu cat era mai greu acasa, cu atata il iubeam pe el mai mult.

In fine, cu banii de la nunta, am intrat intr-un business cu 25%, am avut un club, ne mergea bine financiar, dar si cheltuiam pe masura, in afara ca am luat o dacie, nu am facut economii. Apoi a inceput sa se degradeze relatia cu asociatul meu, si am vadut partea de 25% lui, ne-a luat un an sa recuperam banii, eu m-am angajat la firma mare, eram director pe 6 judete, castigam bine in continuare, am avut o crestere profesionala imporatnta atunci, am luat parte la multe traininguri, simteam ca cresc, ca ma dezvolt. Apoi prin prisma unor alte oportunitati de business, mi-am dat demisia in vara la 2005, care nu s-au concretizat, el investise banii intr-o masina pe care spera sa o vanda la un pret mai mare, dar nu i-a iesit am vandut masina la un an jumatate dupa, cu aceeasi bani.

In toamna am mers in Italia in concediu, adica dupa ma-sa care lucra peste vara acolo.
Acum stau si ma gandesc ca nu am mai lucrat efectiv un an si ceva, doar ocazional, am mers la interviuri, nmic nu parea suficient de potrivit pe cat eram eu de “desteapta”, realtiile din casa se dregadau cu famila lui, ne-am mutat in chirie, el castiga pentru amandoi. Nu-mi amintesc foarte bine cum a fost in perioada toamna 2005-vara 2006, stiu doar ca in vara aceea, am intrat intr-o depresie foarte grea, nu-mi gaseam de lucru nimic, nu treceam de interviuri, apoi intr-o noapte m-am trezit pe la ora 3 si el nu era langa mine, era in camera mare statea pe internet pe situri matrimoniale, habar nu aveam ca are adresa de mail, ca stie sa foloseasca messengerul, erau alea cu camere web, si nu pot sa descriu furia ce am simtit-o. Ne-am certat f violent, dimineata i-am spart conturile de pe mail si de de pe acele situri, si ce am vazut si am citit mi-a rupt inima. Ca e nefericit, ca nu-l mai satisfac, ca sunt o povara pentru el, ca ii e mila doar de mine…..ca sunt dizgratioasa ca m-am ingrasat, ma cutremur cand imi amintesc

Mi-am facut bagajele si am mers acasa la ai mei. Pentru prima data nu a venit dupa mine, a vrut sa ne despartim cu adevarat cred acum……Citesc in paralel in timp ce scriu din jurnalul meu, pe care l-am reinceput atunci si doare foarte tare aceea perioada…incerc sa ma concentrez sa scriu fapte si stari dar e f greu….f greu.

Dupa cam o saptamana mi-a explicat ca nu e nimic adevarat ce citisem eu acolo, ca facea parte din serviciul lui, dar nu l-am crezut si nu-l cred nici acum, dar l-am iertat, mi-a marturisit ca are 10.000 de euro datorii si inca 4000 deja luati pe credit de la banca, nu mi-a spus niciodata ce a facut cu acei bani, dar l-am ajutat sa ia creditul sa acopere cei 10000, asta era in august 2006, pana in noiembrie am reusit sa ma angajez, imi promisese ca s-a terminat si ca de acum va fi bine.
Apoi prin iarna, decembrie, imi zice ca a primit o oferta de la un “amic”, 1000 de euro salariu si dupa un an un apartament cadou, am stat am discutat, pana la urma si-a dat demisia. Cam 2 luni a fost bine, pana intr-o zi am terminat mai repede la serviciu, si am venit acasa pe la ora 2, si am retrait cosmarul din vara, de data asta nu mai statea noaptea, statea ziua pe internet cu “tarfele” lui.

“Bineinteles ca urmat circul, chiar nu mai puteam intelege ce-i in capul acestui om, cum poate ca sa ma raneasca din nou, in acelasi mod, nu intelegeam cine e omul de langa mine, de fapt nici acum nu inteleg mai bine. Nici nu mai stiu cum am trecut peste asta, cred ca eram inca amortita din vara. In martie am vandut masina, dupa atata timp, la un pret de cacat, sincera acum daca ma gandesc, poate a vandut-o mai bine decat stiu eu, tot ce e posbil” …….. am citat din jurnal ca imi tremura mainile pe tastatura.

Dupa 3 zile dupa ce am luat banii, am vrut sa vad cati mai erau, din 8200 de euro mai erau 500, am mai luat un soc, iar circ, mi-a zis ca a dat o parte avans la alta masina si ca o parte a pus la avans la un teren cu acel “amic” care dupa o vreme scurta i-a dat papuci plus inca 5500 de care stiam si eu, luati imprumut de la prietena mea cea mai buna. Nu i-am zis nimic, mi-a fost rusine sa verific, dar dupa 2 luni in care nu venea nici o masina mi-am luat inima in dinti, am lasat deoparte faza sa nu-i stirbesc din barbatie, si l-am sunat, acela a avut un soc, ii daduse bani de avans intra-adevar, dar ii ceruse inapoi dupa cateva zile.

In aceste doua luni am incercat sa fac pentru prima data un copil in speranta ca poate isi va reveni, dar nu mi-a iesit, nimic nu mergea bine. Vorbind cu prietena mea si povestindu-i, mi-a zis ca in urma cu un an, inainte de creditul de 10.000 mai luase de la ei niste bani, dar ca aceia i-a dat inapoi, atunci girase cu masina, cu specificatia sa nu stiu eu.
Eram deja obosita sa ma mai cert cu el, i-am spus foarte sec ca stiu de faza cu masina si cu banii, l-am rugat sa imi spuna ce a facut cu banii, a refuzat, l-am rugat sa se angajeze, deja de cateva luni, 2-3, bani constant aduceam doar eu, nu a vrut ca e nimic nu e de demnitatea lui….

A urmat o perioada de raceala intre noi, prin iunie-iulie, aproape ca nu vorbeam unul cu celalalt, eu eram f afectata, ma gandeam f mult ce sa fac, am fost sincera cu mine pentru prima data in relatia asta, mi-am dat seama ca pot ierta dar nu pot uita, ca nu as putea continua fara teama, ca tot timpul cand mi s-ar parea ca ma minte mi-as aduce aminte si ca m-as uita in urma, ca si el chiar daca s-ar indrepta ar face la fel, ca ar trai cu teama sa nu greseasca, sa nu-l cred.

Am luat decizia de a pune punct. Nu am facut-o in modul cel mai elegant, in sensul ca i-am spus ca am pe altcineva, a fost o relatie, dar era f recenta, de cateva zile pana la momentul in care am avut discutia finala cu el, nu credeam ca va fi ceva, dar m-am folosit de ea ca argument ca sa nu se roage de mine sa-i mai dau o sansa.

Nu puteam sa il mint ca am pe cineva si sa nu fie asa, stiam ca il va oripila si ca nu o sa ma mai vrea, stiam ca va cerceta asta, am avut grija sa fiu vazuta si sa i se confirme ca e asa. Nu sunt mandra de mine, dar trebuia sa pun punct, sa rup orice sansa de impacare.

Asa a si fost, am divortat anul acesta in aprilie fara avocati, nu am fost pregatita atunci si de tribunal, a durut tare si in aprilie, dar e mai bine asa.

Nici un membru al familiei lui nu m-a sunat cand a murit tatal meu, el mi-a zis telefonic condoleante, dupa ce l-am sunat innebunita pe drumul spre casa sa ma ajute cu bani sa-l ingrop pe tata, aveam in portmoneu 20 de lei, imi datoreaza conform intelegerii 7700 de euro, bineinteles ca nu m-a mai sunat veci, ne-am vazut in seara de dinaintea inmormantarii accidental, nu m-a salutat si nici nu s-a ridicat de la masa, desi eram cu fratele meu.

Cam asta a fost relatia de 10 ani a mea cu el…….

Trebuie sa fac pauza, m-a stors de energie, am sa fac o baie si am sa ies sa ma plimb, sa iau aer, o sa continui exercitiul….doare f tare, dar o sa continui.

Cu stima, Ramona

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

28 07 2008
addsalu

Ramona,

Tot ce pot spune dupa ce am citit tot ce ai scris, este… wow! Ai in „spate” o viata de tip roman…

Din cate am putut observa, pentru tine relatiile sunt extrem de importante. Si este, la urma-urmei, perfect normal. La urma-urmei, suntem fiinte sociale si e normal sa fie asa. Pana la un punct, desigur.

Da, este adevarat, unele momente relatate nu au fost tocmai ok, unele lucruri nu au fost tocmai frumoase si cu siguranta nu au fost cele mai bune solutii pe care le-ai fi putut adopta, dar tu insati esti suficient de matura pentru a constientiza lucrul acesta. In definitiv, acelea au fost cele mai bune optiuni pe care le-ai gasit in momentele acelea. Sau poate ca au fost singurele pe care ai vrut sa le iei in seama. Oricum, ceea ce a fost, a fost. Important este ca ai mers mai departe.

Imi dau seama ca nu a fost deloc usor sa retraiesti, intr-un fel, toate aceste momente care ti-au marcat trecutul. Spuneai la un moment dat ca iti tremurau mainile pe tastatura, si apoi ca te-a stors de puteri. Ma bucur ca te-ai oprit atunci cand ai simtit ca efectiv nu mai poti; cred ca este laudabil si faptul ca ai incheiat aceasta parte a „exercitiului” prin a face ceva care iti face placere si care te ajuta sa te relaxezi.

Incerc sa nu fortez prea mult nota si sa nu te iau prea brusc; acesta este motivul pentru care am preferat sa nu iti cer din start lucruri care te-ar solicita prea mult, mai ales ca tu esti inca intr-o perioada de trauma sufleteasca (esti inca in doliu, sub imperiul unor trairi extrem de puternice, care nua u facut decat sa accentueze dramele relationale prin care ai trecut).

Ramona, o sa te rog acum sa ne vorbesti despre cercul tau relational prezent. Despre prietenii tai actuali – ai prieteni/ prietene bune, apropiate? Amici cu care sa iesi din cand in cand undeva, la o cafea, la un film? Prieteni si colegi de serviciu cu care sa te intelegi bine? Cum te intelegi cu membrii familiei tale? Ai cateva persoane pe care sa le simti aproape de sufletul tau?

Cu prietenie,
Adrian

28 07 2008
Ramona

Adrian,

Am sa continui exercitiile pe care mi le dai, sa fiu foarte sincera, chiar ma ajuta, desi cei apropiati mie imi cunosc povestea, sa o scriu, e cu totul altceva, este un fel de eliberare de care nici macar scriind in jurnal nu beneficiez. Nu e usor sa scrii despre viata ta asa in detaliu, DAR cred ca o fac in speranta ca poate ajuta cuiva, poate cine citeste se gandeste de doua ori inainte de a face ceva nebunesc.
Am sa vorbesc despre mama si fratele meu. Cu toate cate au fost in familia noastra, imi iubesc familia din tot sufletul, desi au fost momente in viata mea cand m-am simtit neinteleasa, am cautat intotdeuna sa tin aproape de ei, sa nu ma lasa prada orgoliului si mandriei. Nu stiu ce sa mai scriu de ei, am vorbit atat de mult despre familia noastra incat pot doar sa spun ca ii iubesc, si ca tot ce imi doresc e ca sa trecem cu bine peste aceasta tragedie care ne-a lovit acum, sa fim uniti asa cum am fost in toti acesti ani, chiar daca ne-am mai si certat, cred ca am fost uniti cu adevarat.
Pot sa spun ca am cativa prieteni adevarati. Prietena mea cea mai buna este o fata incantatoare, plina de viata, ne-am cunoscut in urma cu 4 ani, prietenul ei a fost coleg de liceu cu fostul meu sot, macar din acest punct de vedere, am castigat ceva in urma relatiei cu el. Se intampla cateodata cand vorbim pe messenger sa scriem deodata exact acelasi lucru, ne distram f copios si zicem ca suntem soul mates. Suntem amandoua fane mancare japoneza, ne plac cam aceleasi lucruri. In ultimii ani atat eu cat si ea ne-am sprijint una pe cealalta in momentele grele, am plans impreuna cand a fost greu, ne-am distrat cand a trebuit, ne-am ajutat cu bani fara sa punem intrebari, se pare ca in ziua de azi banii fac legea in relatii, nu e cazul nostru. Iesim destul de des, avand in vedere ca amandoua suntem destul de ocupate, mergem in oras, la cafea, la restaurante cand avem bani…Pot sa spun ca nu stiu ce m-as fi facut sa nu o am in viata mea mai ales in ultimul an, la inmormantare a fost un sprijin cum rar vezi, a fost puternica pentru mine, am o viata sa ii multumesc ca m-a suportat in acest timp.
Mai am o prietena foarte buna, din pacate ne vedem mai rar, dar stiu ca oricand eu sau ea avem nevoie una de cealalta, ne intalnim si ne sfatuim, ea este prietena f critica la adresa mea, care nu ma lasa sa-mi plang de mila, ma enerveaza cateodata, dar de cele mai multe ori are dreptate si ma pune cu picioarele pe pamant, dar mi-e draga de numa.
Mai sunt acesti prieteni minunati din copilarie, in majoritate baieti, despre ei ce sa zic? Decat ca in ultima saptamana au dormit la mine in doua seri sa nu fiu singura, ca desi ne vedem destul de rar, stiu ca oricand unul sau altul are nevoie de ajutor, nu exista nu am timp, nu se poate, sunt ocupat. Ei sunt cei care au fost f aproape de familia noastra, au vazut multe, au auzit multe. Am ras impreuna, am plans impreuna, ce sa mai zic……D-zeu sa-i tina sanatosi.
Mai sunt prietenii fosti angajati ai mei, cu care dupa ce s-a incheiat relatia de angajat-angajator, am ramas prieteni. Ma distrez acum ca imi amintesc ca una dintre ele imi zicea ca atunci cand ii e greu, se gandeste la mine si la cate am avut eu de tras, si isi spune „Daca Ramo a trecut peste cutare, si eu pot”. Fata de ei ma simt ca o „mamica-substitut”, ei nefiind din localitate.
Am si alti prieteni, destul de multi, cu care ies, am un grup de fete cu care facem serate la jazz, la paste, de generatii diferite, minim cate 4-5 ani diferente de varsta, si ne distram f bine, radem de pb noastre, de barbatii nostri si ai altora etc….MAi sunt prietenii cu care ies la cate o cafea, din domeniul meu de activitate, nu sunt f personale relatiile, dar ne ajutam profesional, ne sfatuim si invatam unii de la altii.
Si acum despre prietenul meu actual, este acel barbat de care „m-am folosit” sa ma despart de fostul sot, desi a inceput ca o aventura, a trecut mai bine de un an de cand suntem impreuna si la momentul acesta din viata mea e destul. Nu avem o relatie la fel de intensa cum am avut cu fostul meu sot, adica il iubesc dar in alt fel. M-a ajutat sa depasesc cu demnitate momentul despartirii, m-a invatat ca se poate manca si acasa, ca se pot renunta la multe fara a te simti frustrat, este omul care imi da 5 minute „sa plang tot”, dupa care viata merge mai departe, este omul care imi da putere, care ma face sa zambesc, este omul care ma tine in brate toata noaptea, este omul a caror declaratii spuse rar, inseamna ceva, simt ca nu sunt cuvinte spuse din reflex, ca inseamna ceea ce spune, este unul dintre oamenii cei mai cinstiti si sinceri pe care ii cunosc, este omul care nu promite, daca poate si vrea face daca nu, nu. Nu pune intrebari, nu ma preseaza cu nimic, ma simt libera langa el, ma simt bine si mi-e bine cu el. Abia astept sa vina inapoi in tara, din pacate acum ne desparte birocratia actelor dintre Republica Moldova si Romania, asta faceam acolo, ne prindeam urechile in multitudinea de acte ce trebuie sa le facem sa stea legal aici.
Sunt un om bogat, am multa lume in jurul meu care ma iubeste si pe care iubesc, toti au fost langa mine si langa noi intr-un fel sau altul la greu.
VA MULTUMESC TUTUROR.
Cu stima, Ramona

3 08 2008
matrimonialul

Cu toate ca in „romanul” pe care l-ai scris sunt multe dureri, totusi, ultimul tau comentariu m-a facut sa inteleg ca esti o fata fericita. Ai parte de toate sentimentele posibile. Eu asa inteleg fericirea. Iti doresc sa nu intri in uzura zilnica si sa te trezesti intr-o zi ca ai 60 de ani. In aceasta situatie nu vei avea prea multe sa ne impartasesti. Iti doresc sa traiesti bine sau rau ( dar mai mult bine ) fiecare zi din viata. Sa te bucuri cand dau frunzele, sa te bucuri cand vine toamna … Am sa mai revin pe blogul tau sa vad ce ai mai facut.

Cu prietenie matrimonialul

7 08 2008
Ramona

Buna matrimonialule,
Da, am scris un roman de-a dreptul aici, e o poveste de viata, sunt convinsa ca sunt altii la care le-a fost si mai greu decat mie, ideea este ca viata TREBUIE sa mearga inainte, cu bune si cu rele, ele nu se sfarsesc in acest moment.
Iti multumesc pentru gandurile frumoase, si am sa-ti urmez sfatul, am sa ma bucur de fiecare lucru frumos care il vad, mai mult chiar, am sa caut sa le vad, ele sunt tot timpul langa noi, trebuie doar sa deschidem ochii si sa le vedem.
O zi frumoasa,
Ramona

11 08 2008
addsalu

@matrimonialul – ti-am dezactivat linkul. Pe langa faptul ca dezagreez total ideea de a face reclama sau publicitate de orice fel pe acest blog, marturisesc ca mi se pare extrem de nepotrivit gestul de a incerca sa iti cresti traficul pe site-ul tau de flirturi… Admit insa faptul ca este posibil ca tu sa nu fi stiut lucrul acesta.

Acum stii; prin urmare te rog sa actionezi in consecinta.

Multumesc pentru intelegere.

Adrian

10 09 2008
Bianca

Romona .. inteleg foarte bine prin ce ai trecut, deja am 14 ani impliniti si simt ca viatza nu mai are nici un sens .. probleme legate de familie :-j,prieteni . Nu vreau sa incep sa spun „povestea ” mea daca se poate numi asa.. Stiu ca sunt un copil inca.. dar parintilor nici nu le pasa de mine :-j, de aceea din intamplare am dat peste site`ul tau „cautam metode de sinucidere”Pur si simplu ma dau batuta nu mai suport . prea multe greutati pentru un copil de numai 14 ani .. Imi pare foarte rau prin ce ai trecut:( Si ai dreptate viatza merge inainte! indiferent de ce s`ar intampla, dar de multe ori in viatza conteaza PRIETENII sprijinul unui prieten !

11 09 2008
addsalu

Bianca,

Bine ai venit pe acest site. Ai nimerit in locul potrivit – aici este, de fapt, un grup virtual de suport – sau de sprijin pentru persoane care trec prin aceleasi probleme ca si tine. Denumirea este putin cam pretentioasa, este drept. Pe scurt, majoritatea membrilor acestui grup au trecut, intr-adevar, prin perioade asemanatoare, au avut aceleasi ganduri, sentimente contradictorii etc., sau fac parte din categoria celor ramasi in urma persoanelor care s-au sinucis. Majoritatea au ajuns „intamplator” aici, au citit povestile adevarate ale altora, au vorbit deschis cu noi si au gasit ajutorul in care nu mai sperau. Apoi au devenit ei insisi membri ai acestui grup, dorind din suflet sa ii ajute pe altii care, ca si ei, vor ajunge aici „intamplator”, sa inteleaga ca viata merita traita, oricat de greu ti-ar parea de crezut ACUM. In clipe grele ai nevoie de un Prieten, pe umarul caruia sa te poti sprijini pentru a merge mai departe. Si, cum in viata de zi cu zi este mai greu sa vorbesti cu cineva destul de apropiat despre lucruri atat de intime si despre ganduri atat de negre fara a-ti fi teama ca te judeca sau te condamna, IATA-NE! Suntem aici pentru tine! Suntem gata sa te ascultam, sa incercam sa intelegem prin ce treci, pentru a incerca sa te ajutam, asa cum putem noi mai bine.

Odata ajunsa aici, sa stii ca noi te consideram „de-a casei”. Ti-am facut deja o „categorie” a ta (in dreapta paginii, acolo unde vei gasi deja si un al doilea raspuns), pentru ca membrii grupului sa poata citi mai usor atat ce ne scrii tu, cat si raspunsurile si cuvintele frumoase pe care le vei primi, cu siguranta, de la membrii acestui grup de sprijin – adica de la noii tai prieteni virtuali.

Te rog mult, nu-ti face rau! Sau daca decizia ta a fost luata, te rog mult, macar aman-o! Da-ne sansa de a te putea cunoaste si de a incerca sa intelegem prin ce treci, pentru a te putea ajuta.

Iti multumesc anticipat, in numele tuturor de aici!

Cu prietenie,

Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: