Nu pot decat sa imi imaginez suferinta care este in sufletul unui supravietuitor al tentativei de suicid. Sau in sufletul urmasilor supravietuitorilor acestuia…
Pot sa imi imaginez durerea si ranile sufletesti ale celor care, pe langa disperarea lor, trebuie sa faca fata si dezaprobarii celor din jur, atitudinii lor dispretuitoare si privirilor de sus. Sau susotelilor…
La randul meu, caut raspunsuri… Investesc timp si resurse in aceste cautari ale unor raspunsuri pentru oamenii care, la fel ca si tine, poate, au trecut prin situatii dramatice si vor sa stie “de ce?”, “ce s-a intamplat cu el, cu ea, cu sufletul lor?”, “cum voi putea merge mai departe?” sau care, pur si simplu, vor sa fie mangaiati, incurajati ori… sa nu fie condamnati ori priviti de sus…
Pe viitor, imi doresc ca, atat in calitate de psiholog, cat si de teolog, sa incerc sa fac mai mult. Dar, pentru moment, imi doresc ca acest blog sa fie un loc in care supravietuitorii si urmasii celor care au trecut prin crunta experienta sa gaseasca un grup de sprijin, un loc in care sa isi spuna pasurile, sa isi impartaseasca durerile si experientele, sa dea glas intrebarilor lor arzatoare… Iar noi, ceilalti, sa incercam sa gasim impreuna un raspuns.
Sau, daca nu putem, macar sa ascultam cum isi varsa inima persoana in cauza.
Incearca sa iti imaginezi cum ai fi trecut prin experienta daca ai fi gasit un astfel de site, cu marturii, intrebari si raspunsuri… Poate ca ti-ar fi fost putin mai usor… Stiu ca nu e usor, dar cred ca tu, la fel ca si alte persoane pe care le am in minte, pot gasi puterea sufleteasca de a fi, la randul lor, un sprijin si o marturie pentru altii. Macar ei sa nu mai treaca prin ce ai trecut tu!
In plus, cred ca simpla relatare, structurare a unor ganduri, te va ajuta pe tine, cititorul acestor randuri si apoi persoana care isi relateaza experienta, sa traversezi mai usor aceasta perioada, sa te impaci cu trecutul si sa incepi sa privesti cum se cicatrizeaza, incet-incet, acele rani adanci pe care le-a lasat in urma gestul tau sau al persoanei dragi care a incercat sa isi puna capat zilelor.
Daca esti dispus(a) sa faci asta, eu iti propun un prim pas: sa incerci sa imi relatezi cum a fost, iar eu voi incerca sa iti acord tot sprijinul, atat ca psiholog, cat si ca teolog. In acelasi timp, iti garantez ca identitatea ta va fi protejata, intrucat depinde de tine. Adresa ta de e-mail nu va aparea niciodata, iar numele ti le poti alege tu - atat pe al tau, cat si pe al familiei sau persoanelor implicate direct sau indirect.
Este o forma de terapie… Avantajul este ca nu te costa nimic ba, mai mult, poti la randul tau sa contribui la vindecarea altora.
Daca esti dispus(a) sa incepem, iti propun sa faci lucrul acesta ca si cum am sta fata in fata, in cabinetul meu, si te-as ruga sa imi povestesti exact cum a fost. Te voi asista pas cu pas!
Astept sa iti scrii povestea chiar aici, jos, unde scrie “comenteaza”. Eu iti voi dedica apoi un articol de sine statator, unde atat eu, cat si ceilalti membri ai micii noastre comunitati virtuale vom putea interveni cu intrebarile, sfaturile, opiniile si posibilele noastre raspunsuri si incurajari.
Daca nu esti dispus(a) sa faci asta, e ok, voi incerca sa iti raspund oricum, in privat, daca imi scrii pe adresa scrisorica(at)gmail(punct)com .
at=”@”
punct=”.”
Trec prin momente grele.Sotia s-a sinucis in urma cu 3 saptamani si ne-a terminat pe toti.Nu stiu in ce fel as putea gasi ajutor aici.Ma gandesc ca poate exista posibilitatea de a lua contact si cu alte persoane care au patit acelasi lucru si cu care as putea dicuta.
Eduard, esti binevenit aici. Intentionez ca, dupa ce imi finalizez studiile si voi putea face fata acestui proiect, sa infiintez un grup de sprijin pentru persoanele care au trecut prin astfel de traume.
STIU ca nevoile sunt mari si pana atunci. Asa ca am incercat sa fac ceva concret aici, sa cream o comunitate online, unde fiecare este binevenit sa isi spuna povestea. Am descoperit ca lucrul acesta ajuta mai mult decat credem. Noi, ceilalti, indiferent daca suntem spectatori “muti” sau daca intervenim, ne spunem opinia, daca incercam sa te incurajam sau nu, iti vom citi povestea si vom incerca sa intelegem situatia prin care ai trecut. Unii vor incerca sa te incurajeze - si STIU ca ai nevoie de asta! -, altii vor fi, poate, rezervati. Dar toti, intr-un fel sau altul, vom incerca sa iti fim alaturi.
Eu te-am adaugat pe lista mea de rugaciune, si voi incerca sa te pomenesc cat se poate de des.
Daca esti dispus sa ne spui si tu povestea ta, iti voi face si tie o “categorie”, la fel ca cea pe care o are deja Gabi.
Avantajele sunt mari. Pe langa faptul ca tu insuti vei reusi, incet-incet, sa depasesti aceasta situatie extrem de dificila din viata ta, alte persoane, care iti vor citi povestea, fie vor incerca sa te sprijineasca intr-un fel sau altul (asa cum spuneam, un gand bun, o rugaciune conteaza enorm in astfel de momente), fie se vor regasi, fie, de ce nu, vor fi ajutate de micul nostru “grup virtual”, cum imi place sa il numesc, sa treaca mai usor peste clipele dicile pe care le traverseaza.
Sincer, eu unul cred ca conteaza enorm sa stii ca iti poti spune povestea intr-un loc (fie el si virtual) in care nimeni nu te judeca, nici pe tine si nici pe sotia ta, intr-un loc in care unii au trecut prin ceea ce ai trecut si tu, dar in care toti incercam sa intelegem si sa te sprijinim asa cum putem sa o facem fiecare.
Deci, esti binevenit, Eduard. Daca te decizi sa ne impartasesti povestea ta, te rog sa mi-o trimiti pe adresa mea de e-mail - scrisorica@gmail.com. Eu iti voi face o categorie numai a ta, aici, daca decizi ca e ok ca si altii sa poata citi ceea ce imi trimiti. Daca nu vrei sa o faci, e ok. Vreau sa te simti liber, acceptat si binevenit.
Adrian
buna Eduard…trcem prin aceeasi suferinta.La fel si mie mi s-a intimplat…sotul meu s-a sinicis…dar am avut puterea sa-mi scriu povestea aici.Incearca si tu..vei vedea ca te vei simtii mai usurat….nu zic ca vei gasi rezolvare la tot ce te framanta…dar te va ajuta sa-ti descarci un pic sufletul in fata unor persoana care nu te cunosc si care nu te vor judeca…..incearca.
buna…numele meu e deea…sunt disperata…vreau un sfat insa nu am puterea sa ii dezvalui cuiva apropiat ce simt….o sa incep prin a va povestii….sunt in cls a 10 la filo..problema mea e uramtoarea:intr’o zi am vazut la stiri un reportaj despre satanisti..shi am inceput sa ma interesez de aseamnea persoane..shi am inceput sa caut asemanea persoane in orasul meu..sunt destule..am inceput sa vb pe mess cu un baiat…era …fara sa imi dau seama m’am indragostit de el…imi povestea lucruri ingrozitoare pe kre le facea dar nu imi schimbam parerea despre el in nici un fel…dar cu tmp nu mai aparea pe mess…ma durea sufletul..atunci mi’am dat seamna k il iubesc…shi intr’o zi o prietena mi’a prezentat un baiat dragutz …am iesit de cateva ori in oras cu el…eram deja impreuna..mai k il uitasem pe celalalt..pana knd intr’o seara paul(pr meu) a zis k nu vrea sa imi mai ascunda nik shi a recunoscut k e satanist…shi k defapt el vb q mn pe mess…am fost putin suparata dar mi’a trecut…il iubeam fff mult…mi’a cerut dupa un tmp sa devin de’a lui shi k o proasta am acceptat….mi’a spus k ma iubeste fff mult…imi spunea asta des…eram din ce in ce mai inchisa in mine..mi’am pierdut toti prietenii..totul mergea super pana intr’o seara knd mergand spre casa paul mi’a spus k nu mai putem fii impreuna pt k a reusit ce si’a propus sa devin de’a lui…mi’a spus k ma iubeste dar e interzis asta in credinta lor sau ce naiba o fii….da atunci sufar enorm…am revenit la credinta mea shi regret enorm k am facut acel lucru…aqm vreau sa mor..asta e tot ce imi doresc…nimeni nu ma accepta asa cum sunt..toti ma ignora shi stiti ce tare doare knd intrebi pe cnv ceva shi pur shi simplu park nu te vede????….nu mai suport viata asta…nimeni nu ma iubeste…vreau sa mor!!!!!!!…asta e tot ce imi doresc pt k nu mai am pt ce trai…ce sa fac sa revin la ce am fost imainte???????…va rog ajutati-ma!!!!
Deea - am citit ce mi-ai scris. Un raspuns rapid acum, pentru ca in momentul acesta este trecut de ora 2 noaptea aici. Tocmai am adus de la aeroport pe cineva, si maine dimineata (adica azi… ) la ora 11.30 imi inmormantez bunicul. Este singurul mesaj la care am raspuns, si asta pentru ca inteleg urgenta.
Stiu cum e cand cineva te ignora. Asa cum ai trecut tu prin faza asta, fiecare membru de pe grupul acesta virtual cred ca s-a confruntat cel putin o data in viata cu ceva similar.
Ai intrat intr-un cerc primejdios, dar te rog mult nu dispera! Si, mai mult decat toate, te rog mult promite-mi ca nu faci nimic necugetat!
Tu acum simti ca nimeni nu te iubeste. Ei bine, te contrazic. Chiar daca nu poti simti, vedea sau crede asta, te inseli. Maine, duminica, sarbatorim INVIEREA. Este o celebrare a unui act savarsit de Cineva care, din dragoste pentru tine, a abandonat privilegiile de Dumnezeu si a luat trup de om, a suferit in locul tau, dupa care, semn ca Dumnezeu a primit jertfa lui, a inviat din morti a treia zi. Asta vom sarbatori maine!
De dragul Lui, si de dragul nostru, al tuturor din acest grup virtual de suport, nu face nimic necugetat! Vom incerca sa te ajutam asa cum putem mai bine. Iar daca eu unul voi constata ca problema ne depaseste, vom incerca sa te indrumam catre cineva care sa poata vorbi cu tine si sa te ajute sa depasesti momentul.
Un prim pas ar fi sa te rogi. Nu e nevoie sa te prefaci a fi o persoana evlavioasa. Fii directa si sincera. Poti sa ii spui lui Dumnezeu chiar ca te indoiesti sincer de existenta Lui, dar ca totusi incerci sa te rogi Lui pentru ca, in adancul tau, stii ca Singurul carre te poate ajuta cu adevarat este El. Pentru ca El este mai mare decat Cel care este in lume, decat Diavolul. El l-a invins deja, iar faptul ca vii inaintea Lui, ca te “aliezi” cu El, prin credinta, te pune intr-un fel la umbra unui scut impenetrabil. Te rog sa citesti Psalmul 91, din traducerile protestante, sau 90 din traducerea sinodala (ortodoxa). Il gasesti online, in orice varianta a Bibliei doresti. Te va ajuta sa intelegi mai bine ceea ce incerc sa iti spun.
Ma rog pentru tine, iti promit! Si sunt sigur ca o fac deja si altii care ti-au citit strigatul de ajutor.
Incearca acum sa te aduni, sa faci ce ti-am zis si, dupa aceea, sa ne scrii mai multe detalii pentru a putea intelege mai bine situatia ta.
Cu speranta ca nu vei face nimic necugetat, care i-ar face sa sufere enorm pe cei care te iubesc, chiar daca poate nu stiu sa ti-o arate asa cum ti-ai dori, astept sa imi spui ca traiesti si ca esti dispusa sa lupti impreuna cu noi. Odata ce ne-ai scris, nu mai esti singura!
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa va multumesc k imi suntezti alaturi….shi k voi nu ma ignoratzi…sunt dispusa sa lupt pt viaata in continuare desi mi’e greu..dar incep sa inteleg k nu merita sa fac acest lucru pentru un baiat…mai sunt ei….ma simt mai bine knd vad k cineva imi este alaturi de aceea vreau sa va multumesc..
shi aprobo imi pare rau pentru bunicul tau…
@deea_sad - multumesc, Deea. Sigur ca iti suntem alaturi. Trebuie sa o facem! Trebuie sa luptam, si sa incercam sa fim un soi de “vedeti ca se poate” pentru cei deznadajduiti.
Apropo, Iov, un patriarh care a trait cu multe milenii in urma, si a fost extrem de greu incercat, a ajuns la concluzia ca “atata vreme cat traieste un om, tot mai este nadejde”… Asta apropo de gandurile tale… Daca lupti, daca pur si simplu mergi mai departe, oricat de greu ti-ar fi, oricat de mult ar trebui sa strangi din dinti uneori, vei descoperi la un moment dat ca nu ai facut deloc rau ca nu ai clacat atunci.
Chestia cu “mai sunt ei…” - mi-as dori sa poti sa o crezi si in adancul sufletului tau. Stiu ca acolo iti pare ca EL era singurul… Dar ai sa vezi… cu timpul durerea se va estompa… Viata merita traita! Intr-o buna zi, asa cum ti-am spus, exact ca in reclama cu nu stiu ce fon de pensii… “intr-o buna zi, iti vei multumi pentru alegerea facuta”.
In plus, eu unul am experimentat de multe ori lucrul acesta - chiar daca mi se pare uneori ca sunt singur, si ca nimanui nu ii pasa de mine… El, Dumnezeu, este mai implicat decat pot sa imi imaginez… Vegheaza asupra noastra, se uita… plange… sufera alaturi de noi… si ne poate schimba in bine viitorul… desigur, cu conditia sa ramanem in viata!
Adrian
Ma simt ingrozitor…vreau sa trec peste toate aceste lucruri dar toate ma descurajeaza..sau poate chiar eu…aseara am fost la Inviere…am stat toata noaptea…ma simteam mai bine parca dar knd l’am vazut pe paul trecand prin fata Bisericii am inceput sa ma gandesc tot mai mult la el…nu stiu de ce parca il asteptam sa sa intoarca sa il mai vad makr odata…dar nu s’a mai intors…m’am simtit ingrozitor…fostele mele prietene stateau la cativa pasi de mn dar nici nu m’au salutat iar toata lumea se uita la mn intr’un mod ciudat…stiti sentimentul acela knd cineva te priveste de sus…erau niste baieti in spatele meu shi unul din ei a spus k eu ce caut pe acolo…k sunt satanista shi lucruri dinastea…dar ii inteleg asta eu mi’am facut’o cu mana mea…dar vreau sa se termine odata vreau ca toata lumea sa stie k m’am schimbat..vreau sa la dovedesc asta dar nu ma lasa..ma ignora total…in drumul spre casa kre park a durat o vesnicie m’am tot gandit la paul…dc a trebuit sa mi se intample mie asta???el chiar tinea la mn???? mi’am tot pus aceste intrebari dar nu pot sa le gasesc un raspuns…poate k asta e pedeapsa pntru faptul k am renuntat la credinta mea…dar poate cum multi stiti dragostea e oarba…HRISTOS A INVIAT SI UN PASTE FERICIT!
Nu trebuie sa faceti aceste lucruri ingrozitoare doar fiindca treceti prin aceste situatii…ganditi-va ca puteti trece peste asta…Dumnezeu ne-a dat viata si e un mare pacat sa ne-o luam…daca vreti cu adevarat puteti depasi aceste faze dar numai daca va doriti cu adevarat…Nu merita sa iti iei viata pentru o persoana care nici nu merita asta…ganditi-va inainte sa faceti ceva….traiti-va viata!
@deea_sad - Deea, inca o data, te rog sa nu descurajezi. Asa cum am promis, ti-am facut deja o “categorie” a ta, unde am postat deja un raspuns mai elaborat.
Raspunsurile mele si ale celorlalti membri sau vizitatori ocazionali ai grupului nostru de suport virtual - pentru tine - le vei gasi acolo.
@ anonim - multumesc pentru input/ contributie. Va mai asteptam!
Adrian
buna….ma numesc ANa…..si nu stiu ce sa mai fac….simt k toata lumea ma uraste….nu imi iese nimic bine….sunt acuzata de niste lucruri de kre nici macar nu stiam k pot fi posibile….acum mama este la directoare…..dintr-o minciuna….un zvon…..M-am certat si cu prietenul meu….nu mai simt nimic….pt nimeni….m-am racit de tot…..chiar nu mai stiu ce sa fac….simt k nu mai vreau sa traiesc….nu mai am pt ce….mama nu are incredere in mine….a ajuns sa creada ce spune un boschetar de pe strada in loc sa ma creada pe mine….va dati seama cum ma simt???daca am ajuns sa vbesc cu voi…..e ceva grav…..cred ca am sa innebunesc dak mi se mai intampla ceva si nu stiu de ce voi fi in stare…ajuta-ti-ma! :((((((
@ Ana - bun venit, Ana. Trage aer in piept si bea putina apa, pentru ca se simte agitatia din sufletul tau dincolo de cuvintele tale.
De ce crezi ca nu mai ai de ce sa traiesti? Doar pentru ca mama ta s-a suparat intr-un anumit moment si ti-a spus niste cuvinte mai grele, care te-au ranit?
Este greu sa ne facem o idee despre situatia ta, despre ce simti, cand avem atat de putine date. Ce-ar fi ca, dupa ce mai incerci sa te linistesti putin, sa ne scrii din nou mai multe detalii? Cred ca te-ar ajuta sa te descarci putin.
Orice ar fi, stii rugamintea noastra fierbinte: nu face nimic necugetat!
Inca ceva: daca ai ajuns sa vorbesti cu noi… e de bine, cum se spune… Pentru ca cei care fac parte din acest grup de suport au trecut prin situatii similare, dupa ai putut citi chiar tu.
Asteptam cu nerabdare sa revii cu detalii! Intre timp, nu uita ca poti conta pe noi!
Cu simpatie,
Adrian
PS Ti-am facut o “categorie” numai a ta. Raspunsurile mele ulterioare ti le voi posta acolo.
Am revenit din nou pe aici dar de data asta cu vesti bune..in primul rand vreau sa va multzumesc k ati fost alaturi de mine in momentele acelea grele …k m’atzi ajutat sa depasesc acea perioada cumplita din viatza mea…voua va datorez totul..am cunoscut un baiat la care tin mult si el la mine..mi’am recapatat viatza pe kre o aveam in trecut..prietenii si totul insa ce am trait in acele clipe nu voi uita niciodata..insa acum ma bucur de viatza shi cred k asa ar trebui sa facem cu totzii…ana nu te mai gandi la moarte fiindca poti trece peste toate aceste momente cumplite shi care vor ramane o amintire urata..deci te rog eu mult nu te mai gandi la asa cv eu am ajuns sa regret k ma gandeam la suicid …dar am invatzat ceva ce iti spun shi tie ..dak ai ambitzie shi credintza poti trece peste orice problema…inca odata va multumesc!
ana te rog eu mult sa nu te mai gandesti la moarte ..nu face o prostie…o sa vezi ca cu timpul totul se rezolva…deea ma bucur ca ti-ai revenit si ma bucur ana daca ai face si tu ca ea …aveti grija de voi si traiti-va viata!!!
@Deea - Nici nu ai idee cat de mult ma bucura - si ne bucura pe toti - vestile bune pe care ni le dai!
Conteaza mult sa stii ca oamenii alaturi de care incerci sa fii in anumite momente, pe care ii consideri prieteni desi nu ii cunosti, pentru care unii dintre noi chiar ne rugam, au reusit sa treaca prin acele momente dificile si acum sunt BINE!
Cred ca putine sunt lucrurile care te apropie mai mult de cineva, sufleteste vorbind, decat acea intentie potential ultima. Iar daca am reusit sa trecem IMPREUNA peste aceste lucruri, nu ai cum sa nu ramai prieten, atasat emotional, sa nu ramai macar cu sufletul alaturi de cei din grup. Vezi, Deea, tocmai ai descoperit ceea ce ne leaga pe noi, aici, ceea ce ne motiveaza sa le fim alaturi celor care, la fel ca si tine, au traversat astfel de clipe bulversante.
Acum, la randul tau, incerci sa ii ajuti pe altii… Si vei descoperi ca FIECARE cuvant bun pe care il spui cuiva CONTEAZA enorm. Asa cum a contat si pentru tine!
Bine ai revenit, si multumesc pentru ca, la randul tau, ni te-ai alaturat in incercarea noastra de a-i ajuta si pe altii care trec prin astfel de momente de cumpana.
Cu prietenie,
Adrian
@ Anonim - bine ai revenit! Din commentul tau am dedus ca, desi scrii destul de rar aici, esti o parte a acestui grup. Iti multumesc sincer pentru asta, si iti reamintesc ca oricand, contributiile iti sunt binevenite! Un cuvant bun, o incurajare, nu au facut niciodata decat bine celui care le-a primit.
Cu prietenie,
Adrian
PS - ca sa nu iti mai spunem “Anonim” - mie unuia mi se pare ca e prea distant… numele sunt mai personale, mai potrivite pentru niste prieteni, fie ei si virtuali - te-as ruga sa iti alegi un prenume. Nu e musai sa fie cel real… si un pseudonim e foarte bun.
buna sunt dana.is intra 9la bilingv.am nevoie de ajutorul tau pt k mis disperata.am fkt o prostie cand aveam 14 ani shi ceva adik mam culcat k un baiat k care eram de un an.or aflat ai mei shi neam mutat la hunedoara.tatal meu o plecat dinou in italia iar eu am ramas k sora shi mama mea.mama mea numai suporta sa fiu k baieti.dar iio nu pot sa nu am prieten dar nu sa ma culk k el.acum de fiecare dat ma cert k ea imi striga mereu de ce sa intamplat.ce ma fak mai nou ma pedepsit sa numai ies shi nu are incredere in min.iar sora mea are8 anishi baga multe strambe.dar eu fiind leu nu ma pot abtine shi i commentez.defapt imi spun parerea.ce ma fak k numai supot…..vreau sa ma omor pe deopare iar p cealalta nu k ma gandesc k mai sunt atatea de fkt in viata.ma doare cand imi striga.ajutama te rogggg.iar ea p toate prietenele mele le crede curve.ce ma fak?????dami un raspuns cat poti de repede te rogggg
Dana,
Incerc sa inteleg, dar imi este destul de greu pentru moment. Asa ca am sa te rog sa ma ajuti sa inteleg exact despre ce este vorba. Spui ca esti in clasa a noua si ca ai facut o prostie pe la 14 ani si ceva. Cati ani ai acum?
Apoi, spui “nu pot sa nu am prieten dar nu sa ma culk k el”. Inteleg de aici ca vrei sa ai prieten, dar nu vrei sa te mai culci cu el. Am inteles corect?
Din putinele detalii pe care le am, inteleg ca ai facut o greseala la un moment dat. La fel ca multi alti tineri, sub presiunea prietenului tau si a “gastii”, probabil, a prietenilor care iti spun ca “e normal sa o faci”, ca “toata lumea o face”, probabil ca si din curiozitate, ai cedat si te-ai culcat cu el. Nu vreau sa ai senzatia ca incerc sa “te trag de urechi”. Nu am nici cea mai mica intentie. Insa vreau sa stii ca parerea mea este ca astfel de lucruri nu ar trebui sa se intample la varsta ta. Oricat de mult ti-ar placea sa nu auzi asta, nu cred ca esti pregatita (nici fizic, nici psihologic) pentru a-ti incepe viata sexuala. In fine, faptul este consumat. Trebuie sa te gandesti acum “pe unde scoti camasa”, mai ales ca mama ta, care a aflat, este extrem de suparata.
Pentru inceput, te-as ruga, pentru ca stiu ca poti avea aceasta maturitate, sa privesti lucrurile si din punctul de vedere al mamei tale. Stiu ca e greu, mai ales in contextul in care te-a pedepsit, mai ales in contextul in care ti-a interzis sa iesi afara si iti considera prietenele “curve”. Gandeste-te ca, daca ai fi in locul ei, ai vrea ca fetele tale sa aiba parte de tot ce e mai bun in viata. Sa aiba o casa a lor, sa aiba un rost in viata, sa aiba un serviciu bun si usor, sa nu se mai chinuie cat s-au chinuit ei, sa isi intemeieze o familie… Acum gandeste-te ca ai afla ca fiica ta, care e in clasa a noua la liceu, si-a inceput viata sexuala. Gandeste-te ca fiica ta este intr-o perioada extrem de importanta, din punctul de vedere al dezvoltarii sale psiho-sociale, dar si de vulnerabila. Exista posibilitatea de a ramane insarcinata, nu-i asa? Pentru ca nici o metoda contraceptiva nu este 100% sigura… In plus, te gandesti ca tanarul care s-a culcat cu “fata” ta probabil ca nu este la prima relatie. Chiar daca el pare de treaba, chiar daca pare sanatos, exista o probabilitate ca el sa fi contactat vreo boala venerica. Poate ca nu este una foarte mare, dar aceasta probabilitate exista. Acum, gandeste-te ca este vorba despre fata ta. Nu vrei ca aceste lucruri sa se intample. Cu toate astea, afli ca s-a intamplat. Esti teribil de suparata, si incepi sa cauti vinovatii… Fata ta, anturajul… prietenele, care te-au invatat la rau…
Probabil ca nu este intru totul asa, dar trebuie sa recunosti ca, privind lucrurile din aceasta perspectiva, incepi sa intelegi putin din reactiile ei si din masurile pe care le-a luat (chiar daca, poate, consideri ca a exagerat).
Ceea ce vreau sa subliniez aici este ca adevarul este pe undeva pe la mijloc - intre tine, care crezi ca exagerat cu pedepsele si cu reactiile, si intre mama ta, care crede ca iti poti ruina viitorul datorita unei intamplari pe care tu insati o consideri o greseala.
Ce e de facut?
Pai, in primul rand, inteleg ca te-ai mutat. Asta e un lucru bun, in principiu. O viata noua, prieteni noi, oportunitati noi. Ai posibilitatea de a o lua de la capat.
Deja ti-am spus cat de important este sa incerci sa intelegi reactia mamei tale. Si, probabil, cel putin in parte, sunt sigur ca intelegi. Sau cel putin ca incerci sa intelegi.
Imi dau seama ca nu este deloc usoara situatia ta. Imi dau seama ca te doare cand iti striga ca esti curva, pentru o greseala de moment. Trebuie sa stii insa ca increderea unui om, mai ales a unui parinte, se poate pierde extrem de usor, dar se recastiga foarte greu. Incearca sa vorbesti cu mama ta cat se poate de serios. Roag-o sa iti acorde putin timp si explica-i ce simti. Spune-i ca iti dai seama ca ai gresit si ca nu ai de gand sa mai repeti greseala. Incearca sa faci si tu, la randul tau, o serie de compromisuri - sa accepti ca, pentru o perioada de timp, sa nu mai iesi afara, sa o asculti, sa o ajuti la treaba… STIU ca este foarte greu ceea ce iti cer sa faci. Dar in acelasi timp sunt convins ca un parinte, oricat ar fi de suparat pe copilul lui, nu va ramane la infinit impasibil vazand ca acel copil INCEARCA sa se schimbe, sa ii faca pe plac. Mai devreme sau mai tarziu iti va da din nou voie sa iesi pe afara, mai intai o perioada scurta de timp, “doar pana la ora X… sau Y”, si apoi, incet-incet, iti va acorda din nou increderea de care te-ai bucurat.
Este foarte greu, e adevarat, mai ales ca ai si tu orgoliul tau, ambitia ta, dar, in acelasi timp, este cea mai sigura modalitate de a-ti recapata statutul. Ea vrea sa aiba certitudinea ca nu iti vei irosi viata. De aceea reactioneaza asa. Ajut-o sa poata avea din nou incredere in tine.
In privinta gestului de care vorbeai, te rog sa il scoti din ecuatie. La ce ti-ar ajuta? Te va ajuta sa iesi din nou afara? O va ajuta pe mama ta sa aiba din nou incredere in tine? Te va ajuta sa obtii ceea ce iti doresti de la viitorul care iti sta inainte? In nici un caz! Nu va aduce decat lacrimi si durere pentru cei care te iubesc, iar pentru tine nu va insemna decat SFARSITUL. Sfarsitul tuturor sperantelor, tuturor visurilor, tuturor posibilitatilor de a obtine ceea ce iti doresti de la viata.
Stiu si stim cat este de greu sa rezisti de unul singur in astfel de momente. Tocmai de aceea ma bucur ca mi-ai scris. Acum nu mai esti singura. Sunt si suntem aici pentru a te ajuta sa treci prin toate acestea. Suntem aici pentru a te asculta si ajuta. Capul sus, si bine ai venit!
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o “categorie” a ta - Dana HD (pentru ca mai era o “Dana”, am adaugat simbolul orasului in care ne-ai scris ca locuiesti).
ms mult pt sfat dar nu e aja km crezi pt ca mama mea dela un timp de vreme num,ai e aceeasi.io nu pot discuta nimik k ea pt k nu ma intelege.iar ceace sa intamplat a fost acum 9 luni de zile.mai intrebat cati ani am15.mama mea nu e la fel km sunt alte mame.iar ku acel baiat a fost altceva eu mam culcat k el nedadandu-mi seama k nu e bine pt ai dovedi k il iubesc.acum miam dat seama k nu am facut bine dar numai pot da timpul inapoi.ea azi ma sunat de dimineata practik nu sar fi intamplat nimic.ea nu ma lasa in park unde obijnuiesc io sa ma duk.iar prietenele mele sunt noi nici nu le cunoaste bine.iar eu mamei mele nu pot sai zic k in park mai sunt shi baieti de varsta mea care stau cu mine si grupul meo pt ca face crize de istericale.ea e constienta k io nu o sa mai repet gresala.iar in legatura k scoala nu e nici o problema eu invat foare bine.am intrat unde miam propus shi am ganduri mari k scoala.adik vreu sa fiu profesor de limba engleza.iti multumesc pt sfat dar ajutama in continuare la fiecare pas numai daca vrei.cu drag dana
@Dana - Dana, ti-am postat raspunsul la Dana HD (2). Acolo am adaugat si raspunsul meu, cu o serie de intrebari si un exercitiu.
Sigur ca vreau - si vrem - sa te ajutam. De aceea suntem aici!
Cu prietenie,
Adrian