Scrisoarea ta m-a emotionat profund. Am reusit sa intrezaresc o farama din toata suferinta ta interioara, din “DE CE?”-urile peste care incerci din rasputeri sa treci mai departe.

Cum a fost? Cum te-ai simtit scriind aceasta scrisoare? Cum te simti acum, dupa ce ai scris-o? Crezi ca te-a ajutat, fie si intr-o mica masura? In ce fel?

Incearca sa iti imaginezi o situatie - de nedorit, e drept, dar care poate deveni reala - in care o cunostinta de-a ta sau poate chiar un necunoscut trebuie sa dea piept ACUM cu o situatie extrem de similara cu cea prin care ai trecut tu, nu demult. Ce i-ai spune pentru a-l ajuta sa treaca peste acele sentimente coplesitoare? Ce ai face pentru a-l ajuta? Privind in urma, la aceste cateva saptamani care s-au scurs, si vazand ca - greu, e drept, dar ai reusit sa te intremezi intr-o anumita masura - acum poti merge mai departe si ca ranile profunde incep, incet-incet, sa se cicatrizeze, care sunt lucrurile care crezi ca te-au ajutat, mai mult sau mai putin? Le poti enumera? I-ai putea face cateva recomandari, provenite din propria ta experienta?

Daca raspunsul tau la unele din intrebarile de mai sus este “da”, atunci as indrazni sa te rog sa mai scrii o scrisoare, de data asta adresata acelui potential prieten (sau persoane despre care ajungi sa afli intamplator ca trece prin exact aceeasi situatie prin care ai trecut si tu insati).

Iti multumesc anticipat!

Cu prietenie,

Adrian

Ma uit la pozele tale si nu-mi vine sa cred ca nu mai esti printre noi, parca e un vis urat din care as vrea sa ma trezesc si sa-mi spui ca e o gluma proasta…dar ratiunea imi zice ca nu mai esti. Am atatea sa-ti spun, as fi vrut sa ma asculti, sa ai incredere in mine, stii ca azi cand am fost la Primarie cei de acolo stiau ca ai un singur copil? pe C? M-au intrebat daca sunt sora buna cu el…imi venea sa urlu tata draga, eu copilul cui sunt?
In jumatate din poze esti langa mine, eu sunt Mona ta, numai tu din toata lumea asta imi zicea asa, cine mai incerca sa imi zica parca suna fals, numai tu stiai sa-mi zici asa….cu drag
As vrea sa inteleg de ce….de ce nu ai putut tu simti cat de mult am tinut la tine, de ce nu m-ai vazut ca exist si eu in familia noastra, imi amintesc cum imi ziceai si-mi povesteai de cand eram mica, cum imi placeau gratarele si alunele, cum iti aminteai cand mergeam la mure si eu le ziceam sa ia mana de pe creangura mea…ma uit la o poza de la mare in anul in care nu m-ai lasat in tabara, in care m-ai intors din drum. ma napadesc amintirile, stii ca Laica doarme sub masina ta si te asteapta acasa, chiar daca ai batut-o ii e dor de tine, ai salvat-o de la moarte si oricat de rau ai fost cu ea te iubea si te iubeste
Oare acolo unde esti poti vedea haosul din inima mea, din inimile noastre, cum e tata in sicriu? Ti-ai dorit atata sa fii acolo incat nimic nu a mai contat, ce a fost tata draga in sufletul tau sa faci asta? Asa frumos erai acolo, asa de linistit, cum sa scap tata de imaginea cand ne-am despartit la profi si plangeai? Cum sa uit si sa nu ma gandesc ca poate te puteam ajuta? De ce nu m-ai ascultat? De ce nu a contat ce zic eu?
Daca ai intelege acum, daca as stii ca esti linistit cu adevarat si ferict as fi si eu, dar numai D-zeu si cu tine stiti adevarul….
De ce nu ai vb niciodata cu mine de tentativa mea? |De ce nu m-ai intrebat? Ce s-a intamplat cu barbatul acela mandru care erai, plin de viata si de veselie, omul care se mandrea ca nu-i altul ca el pe strada cu asa nevasta si copii?
Te-am iubit din tot sufletul meu de copil, nu am vrut decat sa ma iubesti si tu pe mine, sa vad ca-ti pasa de necazurile si de bucuriile mele, imi amintesc la nunta mea ce mandru ai fost ca m-a cununat primarul, si ce frumos zambeai. Ce familie frumoasa eram cateodata si ce bine mai era cand mergeam in concedii, iti amintesti? iti amintesti ca ne invidia lumea ca mergeam an de an la mare, iti amintesti de papusa din Germania ce mi-ai adus-o…si ce fericita m-ai facut, nu avea nimeni papusa ca a mea…
Cand a disparut omul acela tata? De ce te-ai lasat dus de val? Stiu nu a fost usor cu mama, nu e nici acum, dar nu ai inteles ca ti-a vrut numai binele tau si al nostru, de ce ai prins ura pe noi? Noi eram copii tai, ce vina am avut noi in razboiul vostru?
Nu am inteles niciodata iubirea asta dintre tine si mama, nu puteati impreuna si nici separati, parca erati dependenti de circ, iti aduci aminte cand v-ati mutat la tara si au am ramas in oras, am venit dupa 2 saptamani si ne-am certat, apoi ti-am povestit ca atunci mi-am dat seama ca imi lipsea circul si scandalul de acasa, nici nu am ajuns atunci bine ca a si inceput…am devenit o familie de oamnei nervosi tata, daca erai mai tare sa intelegi ca ai nevoie de ajutor, a trebuit sa mori ca sa iti gasesti linistea, nu e corect tata, eu trebuie sa astept poate zeci de ani pentru asta, pe mine cine ma suporta acum, nu vezi ca toata lumea te face pe la spate? Eu la cine ma mai plang acum, cine ma mai suporta asa cum sunt, cine sa ma inteleaga si sa ma sprijine?
Tata draga, tata….de ce mi-ai rupt inima, pentru toti viata deja merge mai departe, eu trebuie sa ma lupt cu lacrimile, cu nervii mei, ca sa merg inainte…sa ii inteleg eu pe altii si sa imi inghit lacrimile sa nu dau gres…sa nu ma vada altii ca acum sunt slaba sa ma doboare de tot…cum am sa umplu eu golul asta din inima mea, toata lumea are pe cineva, eu am ramas in urma, de mine nu stie nimeni ca am fost copilul tau.
As vrea sa-ti spun adio dar parca nu pot, as vrea sa pot intelege ca ai murit, dar nu, tu traiesti inca in inima mea si acolo o sa fii tot timpul, si indiferent cine ce zice, tu ai fost tatal meu si eu Mona ta, si nu o sa las pe nimeni sa te vorbeasca de rau, eu te-am aparat mereu si o voi face in continuare, restul nu mai conteaza…sper ca esti bine, ma rog la D-zeu sa te ierte pentru pacatele tale, eu te-am iertat.
Te iubesc tati…vegheaza asupra mea

Gaby, daca citesti aceste randuri si esti ok, TE ROG fierbinte, lasa-ne si tu cateva randuri prin care sa ne spui doar atat: ca esti ok. Chiar nu mai conteaza daca a fost o gluma sau daca a fost real si ai fost dus la spital la timp pentru a fi salvat. Promit ca nu te va judeca nimeni si ca aici vei fi mereu bine primit, oricand vei avea nevoie!

Cu prietenie,
Adrian

Psalmul 94.19
Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu.

Psalmul 27
Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?
Cand se vor apropia de mine cei ce imi fac rau, ca sa manance trupul meu; cei ce ma necajesc si vrajmasii mei, aceia au slabit si au cazut.
De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea; de s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc.
Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului in toate zilele vietii mele, ca sa vad frumusetea Domnului si sa cercetez locasul Lui.
Ca Domnul m-a ascuns in cortul Lui in ziua necazurilor mele; m-a acoperit in locul cel ascuns al cortului Lui; pe piatra m-a inaltat.
Si acum iata, a inaltat capul meu peste vrajmasii mei. Inconjurat-am si am jertfit in cortul Lui jertfa de lauda. Il voi lauda si voi canta Domnului.
Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta.
Tie a zis inima mea: Pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta.
Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau; ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu.
Ca tatal meu si mama mea m-au parasit, dar Domnul m-a luat.
Lege pune-mi mie, Doamne, in calea Ta si ma indrepteaza pe cararea dreapta, din pricina vrajmasilor mei.
Nu ma da pe mine pe mana celor ce ma necajesc, ca s-au ridicat impotriva mea martori nedrepti si nedreptatea a mintit siesi.
Cred ca voi vedea bunatatile Domnului, in pamantul celor vii.
Asteapta pe Domnul, imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta si asteapta pe Domnul.

Psalmul 91
Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui.
Va zice Domnului: “Sprijinitorul meu esti si scaparea mea; Dumnezeul meu, voi nadajdui spre Dansul”.
Ca El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator.
Cu spatele te va umbri pe tine si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arma te va inconjura adevarul Lui.
Nu te vei teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua,
De lucrul ce umbla in intuneric, de molima ce bantuie intru amiaza.
Cadea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
Insa cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor vei vedea.
Pentru ca pe Domnul, nadejdea mea, pe Cel Preainalt L-ai pus scapare tie.
Nu vor veni catre tine rele si bataie nu se va apropia de locasul tau.
Ca ingerilor Sai va porunci pentru tine ca sa te pazeasca in toate caile tale.
Pe maini te vor inalta ca nu cumva sa impiedici de piatra piciorul tau.
Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur.
“Ca spre Mine a nadajduit si-l voi izbavi pe el, zice Domnul; il voi acoperi pe el ca a cunoscut numele Meu.
Striga-va catre Mine si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi.
Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea”.

In primul rand cred ca iti sunt dator cu o explicatie pentru raspunsurile mele care s-au rarit din ce in ce. Marturisesc ca am incercat un mic experiment cu tine - daca la inceput am raspuns foarte rapid si foarte prompt, pe masura ce am vazut ca incepi sa revii “pe orbita”, cum se spune, ca incepi sa iti reiei activitatile si sa lupti sa mergi mai departe, m-am retras putin cate putin (desi am fost acolo, alaturi de tine, si te-am sustinut nu numai eu, ci sunt convins ca au facut-o si alti membri ai grupului nostru virtual, rugandu-ne pentru tine la SINGURUL care poate sa iti dea tarie, putere si incurajare in cele mai dificile momente), pentru a-ti permite sa iti recapeti increderea in tine insati si sa pornesti mai departe, cum spuneai, ca o femeie pe care necazul nu a doborat-o, ci a facut-o mai puternica. Ma bucur din suflet pentru tine si pentru micile - dar mari! si importante! - succese pe care tu insati le vezi.

Unul din “semnele” ca un pacient nu mai are nevoie de consiliere (cel putin nu la fel de mult ca inainte si, desigur, in domeniul meu de interes) este acela ca incepe sa isi faca din nou planuri de viitor, sa viseze, sa lupte pentru mai bine. Stiu ca este inca devreme, tocmai de aceea vreau sa fii ferm convinsa ca iti suntem oricand alaturi si iti stam in continuare la dispozitie sa te ascultam, sa te citim, sa te sprijinim atat cat o putem face fiecare dintre noi.

Nu m-am inselat… Esti o supravietuitoare, esti o femeie puternica, care poate face fata cu succes provocarilor si incercarilor, indiferent de cat de mari ar fi acestea. Da, asa cum spui, ai in fata multe usi inchise si multe probleme de rezolvat, insa cu ajutorul bunului Dumnezeu si cu sprijinul celor care te iubesc le poti face fata. Nu stiu daca ti-am mai amintit sau nu de cateva ganduri ale apostolului Pavel, cel care scria intr-una din epistolele Noului Testament ca nici o incercare sau ispita cu care ne-am confruntat nu a fost mai mare decat puterea pe care ne-a daruit-o Dumnezeu pentru a putea sa mergem mai departe cu fruntea sus, biruitori. Mai mult, impreuna cu acele incercari ingaduite de El in viata noastra, Bunul ne-a pregatit deja si mijlocul de a iesi din ele… ca sa le putem rabda…

Ai punctat excelent o multime de “semne” care arata clar intentiile tatalui tau de a o termina cu viata, dar si lucruri care denota dezamagirea lui profunda, disperarea si, poate, si o mica dorinta de a-i face pe ceilalti sa se simta (macar putin) vinovati de ceea ce s-a intamplat. Este usor sa spui unui supravietuitor, cum sunteti toti, sa nu puna la suflet lucrurile acestea… Daca as face-o si eu m-as descalifica profund… Nu ai cum sa ramai indiferent. Oricare ar fi relatiile dintre tine si cel care alege sa isi puna astfel capat zilelor, tot te afecteaza… Este perfect normal. Iar ranile de genul acesta se vindeca destul de greu, si cicatricele sufletesti vor fi mereu sensibile la anumiti stimuli. Ma bucur insa ca ati reusit sa depasiti, ca familie, situatia tensionata si sa reincepeti sa deveniti apropiati, asa cum si trebuie dealtfel. Va aveti unii pe altii, si este important sa va sprijiniti unul pe altul si sa va aratati reciproc faptul ca va iubiti si va apreciati.

Spui ca ai nevoie de oameni puternici alaturi de tine, care sa creada in tine si in puterea ta de a reusi… Poate ca nu te voi surprinde spunandu-ti ca ai deja asta… Si ma refer aici atat la acei prieteni adevarati care ti-au fost alaturi in tot acest interval, cat si, paradoxal, la acei prieteni virtuali din micul nostru grup de suport. Spun “paradoxal” doar pentru faptul ca majoritatea sunt, intr-un fel sau altul, supravietuitori, oameni care, la fel ca si tine, au avut momente in care realmente au avut nevoie de ajutor pentru a merge mai departe… Aici, cel putin, este cat se poate de adevarata zicala conform careia “ce nu te omoara te face mai puternic”…

Deci, ai nu unul, ci multi astfel de prieteni… pe care poti conta oricand…

In fine, citindu-ti de cateva ori aceste randuri, am capatat convingerea ca pot sa iti cer sa mai faci un pas… si vestea buna este ca am senzatia ca este printre ultimele exercitii pe care ti le-as mai recomanda. Din nou, nu iti ascund faptul ca nu iti va fi comod, ba chiar din contra… S-ar putea sa se dovedeasca a fi cel mai greu exercitiu… Tocmai de aceea nu ai nici un fel de termen limita… Poti sa il faci atunci cand te vei simti pregatita. Daca, in timp ce vei scrie, vei simti ca efectiv nu poti merge mai departe, te poti opri, poti plange in liniste daca simti nevoia sa o faci… Ai nevoie de un loc linistit, unde sa stai si sa incerci sa ii scrii tatalui tau o ultima scrisoare… Stiu ca pare ciudat… Incearca sa o faci, asa cum ai facut si alte lucruri ciudate pe care ti le-am cerut, si vei descoperi, cred eu, ca te va ajuta mai mult chiar decat iti poti imagina acum.

Daca ai avea posibilitatea sa ii scrii o scrisoare in care efectiv sa ii spui tatalui tau TOT ceea ce ai pe suflet, ce i-ai scrie? Incearca sa i-o adresezi direct, ca si cum ar putea sa o citeasca. Ii poti scrie absolut orice vrei, tot ce i-ai scrie daca ai sti ca ar putea citi O SINGURA scrisoare. Nu exista limita de spatiu sau de timp… Ii poti scrie tot ce vrei, oricat de mare sau de mica ar fi aceasta scrisoare. Daca crezi ca te ajuta, poti avea in fata ochilor, in timp ce scrii, o fotografie de-a lui (este foarte important insa ca aceasta sa fie una din timpul vietii, nu de la inmormantare!!!). Imagineaza-ti daca vrei ca, prin moartea lui, el a ajuns intr-un loc unde poate sa iti citeasca scrisoarea (una singura), si incearca sa o faci.

Daca, dupa ce o vei face, nu te vei simti confortabil sa o trimiti aici (desi, asa cum am spus in numeroase randuri, lucrurile acestea ii ajuta si pe altii, la fel cum te-au ajutat pe tine, la randul tau, si povestile reale ale celorlalti membri ai grupului), mi-o poti trimite pe adresa mea privata de mail (scrisorica at gmail punct com - at = “@”, punct = “.”), cu mentiunea “doar pentru tine”. Iti voi putea face apoi alte sugestii pe care le voi considera importante. Daca nici asa nu te vei simti confortabil, ne poti scrie aici acest lucru, spunandu-ne doar ca ai facut-o si ca nu te simti ok sa ne-o impartasesti. Este cat se poate de ok si asa. Nimeni nu te va judeca in vreun fel sau altul, ci vom intelege orice vei decide sa faci.

Probabil ca, la un moment dat, te va umfla plansul. Este ok. Nu incerca sa te fortezi sa nu o faci. Plangi cu glas tare, daca simti asta. Poti chiar sa strigi daca simti ca asta te va ajuta sa te simti mai usurata. Apoi sterge-ti lacrimile si scrie-i mai departe, pana cand vei simti ca i-ai spus cam ce voiai sa-i spui, daca ar mai fi in viata.

La final, stii deja ce iti cer sa faci… Un dus sau o baie buna, relaxanta, si ceva care iti face placere si te ajuta sa te relaxezi si sa te binedispui.

Ma rog pentru tine, Ramona! Stiu ca va fi dificil. Dumnezeu sa te intareasca, sa te sprijineasca si sa te binecuvanteze!

Cu prietenie,
Adrian

Ramona

Cred ca a trecut suficient timp pentru a incerca sa facem inca un pas.

Urmatorul exercitiu ar trebui sa ne ajute sa intelegem contextul in care s-a petrecut suicidul tatalui tau. Aici sunt sigur ca vei incerca sa ne descrii tot ceea ce ti se pare relevant pentru a ne ajuta sa intelegem exact situatia.

Te-as ruga, de asemenea, sa incerci sa ne descrii trairile tale, trairile celor apropiati tie - si aici va urma partea cea mai dificila, poate - te voi ruga sa incerci sa delimitezi clar FAPTELE de IMPRESII. De exemplu, atunci cand vezi o femeie plangand este un fapt; cand afirmi ca a facut-o pentru ca a fost extrem de afectata de ceva, dar nu stii asta sigur, intrucat nu ti-a putut-o confirma (sau nu a vrut sa o faca) este doar o impresie.

De acum a trecut ceva timp de la tragicul eveniment. S-a schimbat ceva in acest timp (in bine sau in rau), atat in viata ta, cat si in cea a celor dragi tie? Daca da, ce anume?

In ce fel ti-ai dori sa evolueze relatia dintre tine si mama ta, fratele tau etc.? Aici te-as ruga sa fii cat de specifica poti, pentru ca e important sa iti clarifici aceste lucruri. De asemenea, te-as ruga sa ne spui si de ce ti-ai dori ca lucrurile sa evolueze in acea directie.

Si acum, intrebarea cea mai dificila. Te simti vinovata, fie si intr-o mica masura? De ce?
Doar dupa ce ai raspuns la aceasta intrebare poti incerca un raspuns si la urmatoarea: daca ai putea da timpul inapoi, ce ai vrea sa schimbi? Procedand astfel (imagineaza-ti ca ai putea produce schimbarea aceasta), care crezi ca ar fi fost cursul lucrurilor?

Te rog sa inchei exercitiul facand ceva care sa te ajute sa te linistesti - este extrem de important! De exemplu, o baie fierbinte, un ceai de plante aromate etc. Dupa asta, te rog sa incerci sa iti canalizezi gandurile spre ceva placut - de exemplu, rasfoieste un album cu poze de la nunta, sau albumul care contine pozele cele mai dragi tie… Incearca sa iti amintesti cat mai multe detalii legate de perioada si de contextul in care au fost facute acele poze…

Stiu ca iti va fi greu. Oricand vei simti ca nu mai poti, te poti opri si poti relua cand vrei. Nimeni de aici nu te va condamna nici macar daca nu vei reusi sa il faci.

Cu prietenie,
Adrian

Acum stii; prin urmare te rog sa actionezi in consecinta.

Multumesc pentru intelegere.

Adrian