Cand in ochii tuturor, esti un ratat… Nu ai nimic bun, si nimeni, niciodata nu te intmpina cu vreo vorba buna. Ai doar prieteni care, de fapt, nu iti sunt prieteni, sunt doar..vampiri. Cand, ti se reaminteste zilnic, ca tii umbra degeba pamantului, si dragostea la care ai visat mereu este doar o sursa de suferinta constanta, ce faci?
Cine sau ce te poate face din nou, puternic?! Cine te ajuta sa treci peste toate lucrurile astea ce zilnic te doboara? Cum sa mai zambesti, cand de fiecare data este cineva langa tine sa iti reaminteasca ce prost esti ca iti permiti sa zambesti?! Pentru mine, zambetele costa, si costa prea mult. Pot spune ca de la varsta de 16 ani, eu nu am mai simtit nimic..si au trecut ceva ani de atunci.
Cand toti cei din jur, te vad ca o persoana oribila, cum sa te mai uiti in oglinda si sa spui: ” Azi va fi mai bine! De azi, voi reusi!” ?
Am gresit si eu, dar tind sa cred ca nu am gresit atat de mult pentru pedepsele astea ce ma acopera, pur si simplu.
E prea mult. Mult prea mult. Obisnuiam sa cred ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce…am renuntat sa mai cred in asta, caci singura nu mai pot duce atat…
Stiu ca am nevoie de ajutor, am nevoie de cineva..am nevoie de cuvinte! E oare cineva pentru mine, aici?!
Ganduri pentru sinucigasi… si pentru supravietuitori…
Pledoarie pentru viata
comentarii recente
 | addsalu on George D. (2) |
| addsalu on „Cum sa mori usor si frum… |
| addsalu on Sorin |
| addsalu on „Cum sa mori usor si frum… |
| addsalu on Ducu |
 | George D. on „Cum sa mori usor si frum… |
 | sorin on „Cum sa mori usor si frum… |
 | ducu on Ducu |
| ducu on Ducu |
 | Th3Lov3OfG0d on Valentin |
| addsalu on Valentin |
| addsalu on Gabriel |
| addsalu on O noua sinucidere “… |
| ducu on Lost |
 | valentin on Gabriel |
Nothing,
Pot sa iti spun cine sau ce ma ajuta pe mine sa merg mai departe in momente similare… Pe de o parte, si cel mai important rol il are Bunul, si practicarea diverselor discipline crestine (pentru ca nu am ascuns nici o data faptul ca sunt crestin practicant). Si, pe de alta parte, sunt prietenii, acele persoane care pot intelege anumite lucruri, care sunt nu doar dispusi, ci si capabili sa asculte si sa inteleaga, fie si doar datorita faptului ca au trecut pe acolo la un moment dat…
Si pot, de asemenea, sa te asigur ca si pentru tine exista cu siguranta cineva gata sa te asculte si sa iti fie alaturi. Si ca, daca “ceea ce nu mai poti duce” este intr-adevar atat de greu incat simti ca te doboara si ca nu mai poti inainta, daca “imparti” cu prietenii tai – fie ei si virtuali, va fi cu siguranta mai usor… Nu inseamna ca problemele vor disparea batand din palme, nu inseamna nici ca iti va fi oferita o solutie minune… Ci inseamna pur si simplu ca vei gasi cu siguranta oameni dispusi sa iti asculte povestea si sa iti fie alaturi, sa caute impreuna cu tine solutii viabile, sa imparta cu tine si esecurile, dar si victoriile…
Ti-am creat o categorie a ta – “Nothing”, in coloana din dreapta. Astept sa ne spui acolo mai multe detalii concrete, pentru a vedea incotro putem merge impreuna…
Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, fie ei si virtuali, Totul este posibil!
Cu prietenie,
Adrian
Buna!
Multumesc mult pentru cuvintele tale, inseamna mult pentru mine.
M’am hotarat sa imi scriu povestea..ce ciudat suna..dar, impartasind’o, stiu ca voi trece mai usor peste ea. Poate si faptul ca scriu in anonimitate, imi permite sa imi deschid sufletul mai usor in fata voastra.
Copilaria mea, a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Am iubit’o si inca o iubesc. As da practic, orice, sa mai pot fi copil macar o zi. Cred ca nu exista persoana sa nu isi doreasca asta.
Adolescenta insa, nu a mai fost atat de frumoasa pe cat mi’am dorit eu sa fie.. Liceul il pot numi cu usurinta, “cimitir al tineretii mele”. Am preferat mereu sa raman in umbra, sa nu ies la inaintare, si daca se poate, sa ma inchid cat mai mult in mine, neavand curajul sa infrunt responsabilitatile si consecintele lor. Tot in perioada asta, parintii mei, si’au dat seama ca nu sunt nici pe jumatate cat surorile mele. Mereu am trait in umbra lor, caci ele, au intruchipat perfectiunea pentru ei. Eu mereu eram, mai putin. Nu de putine ori am fost jignita de proprii mei parinti in cele mai urate feluri. Nu mi’a fost greu atunci, sa ma transform in…adultul ce sunt astazi!
Pe partea sentimentala, nu am stat bine, niciodata. Am indepartat oameni ce tineau la mine si ma iubeau, pentru persoana care m’a distrus…….
[va continua...]
Pe mine m-ai convins despre faptul ca esti un om sensibil, deosebit ! Parintzii, se obishnuisera probabil, cu un anumit tipar si nu stiau sa vada in interiorul tau ! Trebuie sa-i iertzi si sa treci mai departe ! Singura spui, ca ai indepartat oameni care te apreciau si te iubeau, nu ramane decat sa-i apropii din nou, incet, incet si sa le-aratzi ca ai greshit indepartandu-i ! Sau, sa lashi sa se apropie de tine altzi oameni, cu care sa-tzi potzi impartzi sufletzelul ! Izti doresc sa-tzi fie bine shi sa vad ca potzi zambi, macar intr-un emoticon ! Vezi ce-a scris @invizibilul, cred ca tzi se potrivesc sfaturile lui !
@Nothing: Este esential sa intelegi dar mai ales sa nu dramatizezi o anumita situatie in care esti … si eu cand imi aduc aminte de copilarie ma trec fiori … imi cand lacrimi cand imi aduc de acele momente simple dar tare frumoase. Din ce am citi de aci pot spune ca am avut parte cam de aceeasi situatie ca a ta … insa sa stii ca am ajuns intr-un moment al vietii cand nu regret neparat acest lucru. Eu sunt de parere ca nu trebuie sa incercam sa uitam trecutul mai ales acele momente neplacute ci mai degraba sa le intelegem si sa putem merge mai departe. Si la mine perioada din liceu a fost destul de neplacuta deoarece eram oarecum diferit si introveriti si pentru ca multi nu erau in stare sa inteleaga ca unii mai pot fi diferit dar mai ales gandi diferit. Insa sa stii ca nu ii condamn … asa este valul adolescentei atunci si acele momente au avut si parti bune care in final au contribuit la constructia mea dar mai ales a caracterului meu.
asa vad eu parte frumoasa pt ca stiu ca nu se poate sa ai ceva ce iti doresti fara sa ai opusul acesteia … nu poti avea fericire fara durere, iubire fara ura … viata este atat de ciudata si complea insa mai avem atata de invatat inca tot timpul tre sa dorim sa o descoperiam. Desigur ca sunt si mom mai neplacute insa crede-ma ca au rostul lor pentru ca asa ne cladesc caramida cu caramida si ne fac sa fim ceea ce am fost, suntem si vom fi in viitor. 
viata este ca o calatorie si ca o lectie pe care o parcurgem si mergem mai departe.
Desi poate uneori nici tu nu crezi sa stii ca esti o luptatoare si te simt ca fiind in stare sa treci peste aceasta mica stare. 
Solutia este la tine si tu tre sa stii acest lucru dar mai ales sa iti fii propriul tau sprijin si prieten. 
De cele mai mule ori cand nu avem cu cine vb si pur si simplu nimeni nu ne asculta sau nu are rabdarea sa ne inteleaga ne face sa ne inchidem in noi si mai mult si asta se acumuleaza acolo si doare … o durere pe care doar noi o putem intelege. Eu unul ma bucur ca am avut parte si de asemenea dureri pentru ca m-a facut sa vad lumea asa poate cum nu as fi avut ocazia sa o fac …
De cee mai multe ori noi oameni gresim ca obisnuim sa facem comparatii… obisnuim sa dramatiam si sa cautam raspunsuri cand de fapt ar trebuie sa facem un lucru foarte simplu: sa traim asa cum putem mai bine ..
Cat despre partea setimentala … ca nu ai stat bine niciodata nu este o motivatie care pacta o cauti aci .. stiu ca e greu sa fii singura insa sa stii sa fii cu cineva nu insemana neparat ca poti fi inplinic cunosc foarte multe persoane angajate in cupluri dar care defapt sunt foarte singure … sa iti mai spun si un secret nu numarul conteaza ci calitatea, ca si expresia decat mult si prost mai bine putin dar bun!
Ma bucur ca ai scris aci… pe mine unul internetul dar mai ales comunicare m-a ajutat enorm si culmea m-am inteles mult mai bine cu straini decat cu asa zisi prieteni.
Asa ca capul sus si privirea inainte!
Nothing,
Asteptam cu totii continuarea…
Esti ok?
Cu prietenie,
Adrian