Buna seara si HRISTOS A INVIAT !!!am gasit acest sait in uram cu 4 luni si de atunci zilnic il accesez..Mereu doresc sa postez ceea ce simnt si cat de trist pot fi dar nu am curajul …recunosc ca zilnic ma gandesc la moarte si cum ar fi sa dispar pentru totdeauna sau sa nu ma fi nascut …Nu stiu ce sa fac eu m-am nascut cu un handicap la picior m-am tot operat dar degeaba am avut prea mare incredere in medici am fost prea naiv prea crdincios nu cred ca am gresit cuiva cu intentie…de 2 ani ma tot autodistrug ma tot urasc ca din cauza handicapului am pierdut tot ce aveam…nu mai suport sa fiu privit cu coada ochiului nu mai suport sa trec pe langa un grup de persoane si toti sa ma priveasca sa ii vad cum se uita fix in picior se mira de parca il vede la ala cu coarne nu mai suport sa tot dau explicati ce si cum am ajuns handicapat ..nu stiu ce inseamna ce ai pe cineva cu adevarat langa tine nu stiu ce inseamna sa fi fericit….nu stiu ce inseamna ai vise …..am 23 de ani si am doar familia ei ma tin in viata traiesc pentru ei nu pentru mine ..sufar ca sunt singur sufar fara motiv sufar ca am fost prea bun cu toti prea am deschis bratele tuturor si prea multe am facut pentru ei… ma simnt ca o soste folosit si aruncat la gunoi am crezut in oamneni si acuma am regrete….in principiu vad ca totul se rezuma la aspectul fizic ….si daca eram si eu normal eram fericit sau faceam si eu ca ei si era tot mai bine ….sti ca nu am curajul sa ma sinucit pentru ca nu am avut curajul sa refuz omul la durere..
20
04
2009
Ana (09:16:21) : modifică
Buna,lost.Ce fel de handicap ai la picior?Spuneai ca te-ai operat de 2 ori,poate nu au fost medici buni,mai incearca si alt medic.Daca vrei iti pot recomanda un super medic,de la spitalul de arsi.E printre cei mai buni din tara,e recunoscut si in strainatate.Nu-ti pierde speranta,poate se rezolva.Mai spune-mi despre handicapul tau.
20
04
2009
lost (13:41:02) : modifică
Buna ana eu am fost operat de 5 ori ultima oara in 1998 la Spitalul de copii Marie Curie (Budimex) la inceput era o luxatie congenitala de sold sang cu o scurtare de 2 cm dupa primele 3 operatii …in 96 si 98 am mai facut 2 dar sa ajuns la anchiloza de sold stang a disparut rotula si au fixat piciorul direct in bazin cu o scurtare de 9 cm…
Lost,
Bine ai venit! De fapt, bine ai revenit, si multumim pentru ca ti-ai facut curaj si ne-ai impartasit durerea ta.
Cred ca este crunt, te cred din tot sufletul ca esti dezamagit si dezarmat, dar te rog sa incerci sa iti raspunzi la o intrebare: ce inseamna sa “fii normal”? Sa ai maini, picioare? Oare, daca stam sa ne gandim cu adevarat, oare nu cumva punem mult prea mult accent pe existenta sau nonexistenta unor aspecte legate de acest trup care, la urma-urmei, este muritor, supus putrezirii, cum spunea Apostolul Pavel?
Stii ceva, Lost? In Biblie, Dumnezeu spune ca suntem creati dupa Chipul si Asemanarea Lui. Si totusi, noi suntem atat de diversi si de diferiti unii de altii… Suntem de atatea culori, de inaltimi extrem de diferite, unii au toate membrele, altii nu au deloc (uite, de exemplu, daca te descurci cu engleza cat de cat, poate ca stii cazul lui Nick Vujicic – il gasesti aici – http://www.youtube.com/watch?v=4LtCrlXdd2E). Cine e de fapt creat dupa Chipul lui Dumnezeu? Albii? Negrii? Asiaticii? Indienii? Piticii? Uriasii? Sau numai cei fara nici un “cusur”? Nu, Lost, nu gasim nicaieri asemenea diferente… Trebuie deci ca, din moment ce TOTI suntem creati de El dupa Chipul si Asemanarea Sa, altceva este ceea ce conteaza… Ceva ce avem toti, indiferent si independent de aspectele noastre fizice particulare…
In ochii Singurului a Carui opinie conteaza, Tu, Lost, Tu, cel de care unii oameni fara minte isi permit sa rada, tu, Lost, cel pe care unii oameni isi permit sa te priveasca ciudat si iti pun tot felul de intrebari stanjenitoare, in Ochii Lui, Lost, tu esti “o faptura minunata”, cum scrie in Cartea Sfanta! De dragul tau, Lost, si de dragul meu, de dragul nostru, din dragoste pentru TINE si pentru ca te-a considerat valoros in ochii Lui, Fiul Dumnezeului Cel viu a fost gata sa moara, pentru a plati pretul imens pe care, altminteri, ar fi trebuit sa il platim tu, eu, noi…
Intelegi acum ce incerc sa iti spun? Poate ca nu te raportezi la Standardul adevarat… Ce model ai in minte? Modelele contemporane azi sunt, maine nu mai sunt… Uita-te doar la capitolul “femei”… Pe vremea lui Rubens, erau considerate frumoase femeile dolofane, cu forme de-a dreptul “pufoase”… In urma cu 8-10 ani, erau la moda cele anorexice… Azi au revenit la moda femeile cu forme, nu dolofane, dar cu forme… Nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva aceste standarde schimbatoare nu sunt inselatoare…
Deci, la ce model te raportezi? Eu zic ca merita sa iei de bun ceea ce spune Creatorul nostru despre noi. Faptul ca stiu ca TU esti creat dupa chipul si asemanarea Lui pentru mine este de ajuns. Esti ok cum esti, Lost, nu-ti mai face ganduri negre din cauza asta! Gandeste-te ca, “in ziua aceea”, Biblia spune ca “vom fi ca El”, vom avea toti trupuri de slava… Atunci, da, vom fi probabil toti mai putin diferiti decat suntem acum…
Desigur, daca poti face ceva pentru a iti fi mai bine, ar fi chiar pacat sa nu incerci. Dar daca nu, capul sus, prieten drag! Pentru noi si, mai ales, pentru EL, tu nu esti cu nimic diferit de oricine altcineva! Privind la modelul Lui, la dragostea pe care ne-a aratat-o prin gestul Fiului Sau, intelegem cu adevarat care este valoarea noastra IN OCHII LUI!
Cu prietenie,
Adrian
PS Am preluat dialogurile si in “categoria” ta (pe care am creat-o in coloana din dreapta – se numeste, cum altfel? Lost), ca sa poata fi urmarite mai usor pe viitor. Scrie-ne un diagnostic, poate, cine stie, cineva iti poate da o mana de ajutor concret, mai ales ca sunt si medici care ne trec pragul, si persoane care, poate, au trecut prin chestiuni similare.
Draga Lost,
In aceste ma momente ma simt o femeie cu nervii la pamant care incearca sa caute motive din lasitate sau speranta sa nu faca un gest necugetat. Vreau sa-ti spun cateva cuvinte….poti sa le iei ca un sfat sau nici macar sa le citesti,e alegerea ta!
Fizicul nu conteaza, nu conteaza deloc dar chiar nici un pic.Am ajuns la concluzia asta simtind chiar pe pielea mea.din punctul meu de vedere fizicul omului e creierul si sufletul ,sa nu crezi ca fericirea sau visele vin odata cu o femeie sau banii, bucura-te de familie ca e langa tine si invata sa te accepti asa cum esti pentru ca esti perfect . Sunt sigura ca totul va fi bine pentru tine atata timp cat TU incepi sa iti gaseste increderea si curajul de a pasi cu capul sus.Ma bucur ca am citit povestea ta si ma bucur ca am gasit acest site atunci cand credeam ca sunt singura pe lume.
Multa sanatate,
Tatiana!
Tatiana,
Acesta este miracolul pe care il experimentam cu totii aici… Atunci cand tu insuti te simti atat de jos incat nu mai poti face fata, iata ca gasim totusi resursele pentru a-i incuraja pe altii…
Ma bucur ca faci parte din mica noastra “comunitate” virtuala! Si tu, Lost!
Cu prietenie si recunostinta pentru voi toti,
Adrian
buna tatiana ma bucur ca mi-ai scris si ma bucur ca ,crerzi ca fizicul nu conteaza poate pentru tine nu,eu unu nu stiu ce sa cred ,stiu ca doar daca prin absurd eram asa normal 2 maini 2 picioare lumea mea era mult mai buna si eram foarte fericit chair zilnic ma gandesc cum ar fi sa ma incalt in 2 secunde in loc de cele 3 minute pe care le pierd …. cum ar fi sa nu mai trebuiasca sa ajung in statia de masina cu 5 min mai devreme …sau cum ar fi fost sa am si eu visul de a avea o bicicleta la 14 ani si o masina la 18 ani … cum ar fi fost sa pot sa intru intr-n magazin cu incaltaminte si sa zic ca vreau sa probez acei adidasi..sunt lucriri pe care eu doar le visez lucruri care pt alti e o nimica toata… sunt multe lucruri poate prea multe lucruri care din tot sufletul vreau sa le fac dar ceva ma impiedica si il stim cu toti handicapul meu fizic si zici ca nu conteaza?cum pare eu in fata voastra la prima vedere? de ce trebuie sa te holbezi la mersul meu daca nu conteaza fizicul.. de ce trebuie sa te miri ca eu am un job de ce? de ce trebuie sa te miri ca eu merg la o sala de fitness??ce bine era daca nu eram..va salut si numai bine !!!
ps: nu ma plang daor va arat o mica parte a noastra a oamenilor diferiti !!!
Lost,
Din pacate, noua, aici, in Romania, ne lipseste INCA acea educatie care sa duca la o schimbare reala de atitudine. Insa cred ca lucrurile, desi se misca foaaaarte incet, se misca totusi!
Asa cum cred ca ti-am mai spus, eu unul sunt ferm convins de faptul ca un supravietuitor, un om care a reusit sa isi invinga constrangerile, indiferent de natura lor, este un om puternic, de la care avem cu totii ce invata. In astfel de momente fizicul, da, chiar nu conteaza…
Din pacate insa, trebuie sa iti dau dreptate in celelalte. Nu putem decat sa ne imaginam ce trebuie sa simti tu atunci cand nu poti face anumite lucruri pe care noi le consideram a ni se cuveni, cand, de fapt, sunt niste daruri extraordinare… Dar, pe de alta parte, uita-te la cazul lui Nick Vujicik – am postat pe blog, aici, un filmulet cu el. Uita-te la un om care a reusit sa isi invinga handicapul, dizabilitatile… Nimeni nu este impresionat atunci cand un om pe care tu il numesti “normal”, eu il numesc doar “om cu toate membrele”, se piaptana, sau inoata in piscina… Pe cand atunci cand un om care, la fel ca si Nick, are o dizabilitate care pe multi i-ar dezarma, dar pe care reuseste sa o invinga si sa duca o existenta relativ normala, atunci toata lumea se inclina. Nimeni nu este surprins atunci cand noi reusim sa avem un serviciu si sa ne facem treaba cu brio, insa toata lumea se inclina atunci cand o persoana cu dizabilitati se mobilizeaza si face fata cu brio la toate cerintele unui job normal, aratand tuturor ca, desi are unele dizabilitati, este un invingator!
Deci, capul sus, Lost, si continua sa fii o inspiratie pentru cei din jur care, chiar daca te privesc ciudat si chiar daca te fac sa te simti prost uneori, sa stii ca in sufletul lor vad diferenta dintre tine si cei care se multumesc cu a-si plange de mila si a se resemna! Tu poti fi o motivatie, un exemplu viu pentru altii!
Cu prietenie (vezi, pentru prieteni conteaza sufletul unui om… prietenia depaseste limitele fizicului),
Adrian
Da ai dreptate Lost pentru mine aspectul fizic nu conteaza pentru ca eu nu inteleg defapt ce inseamna frumusetea fizica…Nu ma consider unicata si de aceea cred ca sunt destui oameni de aceeasi parere cu mine. Faptul ca tu ai un handicap si totusi ai un job e de admirat si meriti tot respectul pentru asta.De ce lasi sa te doboare privirile si susotelile oamenilor care dau dovada de incultura?De ce nu ridici capul si mai sus atunci cand esti privit? Tu faci parte din acei oameni care ne pot da lectii de viata pentru ca esti cu adevarat special. Incearca sa cauti pe net oameni cu aceleasi probleme ca tine si iti vei da seama ca esti puternic. In legatura cu masina , sunt oameni fara picioare care conduc , altii fara maini , sunt 1000 de posibilitati exista si fundatii care strang fonduri…daca crezi ca te pot ajuta cu ceva nu ezita sa ceri ajutorul mie sau celorlalti. Poate imi dai detalii despre problemele tale si ce anume re-ar ajuta .Traiesc intr-o tara cu multe posibilitati si daca reusesc intr-un fel sau altul sa readuc zambetul cuiva sunt mult mai fericita. Cu prietenie,Tatiana
Tatiana,
Sunt mandru pentru ca fac parte dintr-un grup de suport in care se afla atatia oameni cu suflet mare!
Multumesc mult pentru implicarea si disponibilitatea ta!
Lost,
nu ezita sa apelezi, daca ai nevoie de ceva… Niciodata nu stii cum se pot rezolva acele probleme pe care am fi tentati sa le consideram “de nerezolvat”…
Apropo de asta, Lost… fie vorba intre noi, cred ca putem fi cu totii de acord ca frumusetea adevarata este cea care vine din interior…
Cu prietenie pentru amandoi,
Adrian
Buna seara si bine v-am gasit va multumesc pentru timpul acordat si vorbele frumoase pe care le aud… insa este prea mult….nu stiu ce sa fac..nu stiu ce sa mai scriu…nu vad cum ma puteti ajuta si chiar problemele mele le considera “de nerezolvat”
adio!!!!
Lost,
Adio? Tocmai cand, dupa un an, spuneai ca ai reusit sa gasesti curajul de a ne scrie? Tocmai cand ai vazut deschiderea atator persoane?
Uneori, stiu, prea multa atentie poate sa ne sperie, insa te rog sa nu le iei altfel decat ca pe niste gesturi ale unor oameni care chiar stiu prin ce trebuie sa treci tu, desi nu sunt neaparat la fel ca tine, pentru simplul fapt ca, la randul lor, si ei au trecut prin chestiuni asemanatoare!
E ok sa scrii atunci cand te simti pregatit, nu intentioneaza nimeni sa te preseze cumva si te rog sa primesti scuzele noastre daca cumva te-am facut sa te simti altfel!
Ne simtim imbogatiti prin prezenta fiecarui membru al grupului si, implicit, si prin prezenta ta, prin contributiile tale! Avem nevoie de tine si avem nevoie unii de ceilalti, Lost, pentru ca impreuna suntem cu adevarat mai puternici!
Cu prietenie,
Adrian
m-am nascut ca un copil oarecare intro lume jivina plina de ura si chiar nu am nici o vina… parca acuma simnt ca m-am nascut sa suport numai durere si chinuri… copilarie nici nu cred ca am avut.. numai prin spitale am fost dabea la 16 ani am facut primi pasi fara carje
…dragoste si caldura am primit numai de la familie.. credeam ca poate voi primi o lumina si o speranta mereu imi vine in cap acelasi subiect de ce eu?seara de seara plang si cu lacrimi in ochi ma rog la Cel de sus si imi doresc sa am o famile a mea o lumea normala la care la final sa simnt ca traiesc… insa fara rost totul decurge prost si realizez ca viata in continuare nu are rost..poate asa e sa fie poate nu merit sa simnt ca traiesc poate pentru voi e nimic dar pentru mine e o durere ce n-a trecut si nu va trece.. traiesc singur… 2 3 prieteni care mai ma incurajeaza dar nici ei nu au puterea sa ma scape de aceste ganduri rele..toata viata mea a fost un chin si nu trece o zi sa nu ma rog la El..am un suflet zdrobit si pustiu… vreu sa lupt incerc dar ceva ma doboara.. cred ca setimentul de fericire ce ma inconjoara el o fi…nu stiu poate cer prea mult stiu ca nu sunt singurul alti sunt intr-o situate mai grea..numai bine
Lost,
Te asigur ca sunt si altii care au trecut pe unde treci tu acum. Joni Eareckson Tada este unul din cazurile celebre… Cauta-i povestea pe internet, iti va aduce macar o umbra de mangaiere si de alinare… Apoi… ii stii povestea lui Nick Vujicik?
Capul sus, Lost! Pentru multi dintre noi tu esti o continua sursa de inspiratie, in ciuda faptului ca si tie, ca oricarui om greu incercat, iti este atat de dificil! Dar curajul tau de a merge mai departe, hotararea ta si, mai ales, faptul ca – fie si fara a-ti da seama, tu ii incurajezi pe altii – toate astea sunt motive pentru care eu unul ii multumesc lui DUmnezeu pentru ca existi, Lost si pentru ca mi-a ingaduit sa te “cunosc”, fie si doar virtual vorbind!
Cu prietenie,
Adrian
salut si inca odata mersi pentru raspuns tau…stiu povestea acestor oameni extraordinari si am inteles mesajul lor.. doar ca, acuma am si eu aceea stare pe care nu o credeam ca exista si uite ca m-am inselat
eu tot tin capu sus dar cand vine seara si camera e goala ma cuprinde din toate colturile 
si chiar ajung sa plang.. pot zice ca nu am mai dormit bine de ceva ani ..dar sunt obisnuit cu singuratatea si tristetea …pentru cateva zile de fericire am platit mult …poate asa e scris sau poate eu sunt de vina nu stiu raspunsul nu il gasesc sau poate trebuie sa lupt sa il aflu nu stiu nu am puterea asta ….si eu ma bucut ca existi.. tu mi-ai dat cele mai bune sfaturi tu esti o adevarata minune.. noi trebuie sa ii multumim lui dumnezeu pentru un asa om un asa suflet….numai bine,
Lost imi cer scuze daca am spus ceva ce te-a deranjat .. Da e felul meu de a fi, sufar pentru greul oricui si totusi atunci cand citesc ce scri imi dai curaj.Azi am inebunit iar si la ora asta tarzie imi trec prin cap mii de ganduri, ma simt singura si mai rau e ca simt singuratatea in 2 si eu groaznic de dureros.Lost inca o data imi cer scuze.
Multumesc Lost pentru vorbele tale, sa sti ca nu prea vorbesc despre puiul meu decat cand ma lovesc amintirile! Trebuie sa incep de undeva si nu stiu de unde! Nu sunt fricoasa de felul meu dar de singuratate cu certitudine ma feresc. Nu mai pot , incep sa ma subestimez, vreau altceva, vreau un nou inceput si cel mai mult imi doresc sa fiu iubita. Acum incerc sa-mi rezolv actele si apoi am 2-3persoane la care voi apela care stiu ca ma iubesc si imi vor arata de unde si cum sa incep! Va tin la curent cu ce se intampla! Si Lost da , imi dai curaj si sunt fericita ca pot sa te numesc un prieten bun chiar si asa virtual. Numai bine! Tatiana
Lost,
O intrebare de baraj: te-ai gandit vreodata sa iti iei un animalut? Un catelus, de exemplu, sau un pisoi… Pe mine ma binedispune catelul meu de fiecare data cand vin acasa… Indiferent de cat de obosit ai fi, cand ii vezi cum se bucura cand te vad, cand observi entuziasmul lor, parca problemele dispar mult mai rapid…
In plus, cu siguranta ar contribui si la diminuarea sentimentului de singuratate apasatoare…
Cu prietenie,
Adrian
salut si bine v-am gasit.. pai ce sa zic.. am avut un caine boxer negru.. era al nostru si era forte dragalas… dar a paralizat si a fost eutanasiat….stii..si pe mine mar binedispune sa alerg cu cainele prin parc dar….sau sa ma urc in copac dupa pisoias dar….prin urmare accept conditia si singuratatea nu pot avea ce nu mi se cuvine .numai bine,
Lost,
Nu e musai sa alergi cu cainele prin parc, sau sa te catari in copaci dupa pisoi. Poti, pur si simplu, sa il plimbi atunci cand iesi din casa si tu. Sau pisoiul poate sa stea foarte bine in casa… De ce sa nu ti se cuvina si tie? Repet, chiar cred ca ti-ar face bine sa ai un animalut de companie.
Si, daca poti face ceea ce altii au refuzat sa spere ca mai pot face – sa ai un job al tau – chiar cred ca poti sa ai si un animal de companie…
Cu prietenie,
Adrian
buna seara ,nici nu stiu cu ce sa incep ,doar ca acuma e si mai grav parca pentru tot ce lupt si tot ce am facut a disparut nici nu mai simnt ca traiesc ma simnt pierdut abandonat jignit etc… nu mai suport nici nu stiu unde sa apelez si ce as mai putea face.. totul e in vadar.. plang ca un tampit zi de zi si imi blestem zilele si dumnezeul….am prins o asa ura pe cel de Sus si am inceput sa neg existenta Lui…unde e cand avem noi mare nevoie de El ?de ce nu face si el ceva? sta acolo si pe cine vegheaza?nu mai pot…ce imi doresc acuma e doar un sfarsit cat mai rapid….
Lost,
Incearca sa te linistesti si sa ne povestesti ce s-a intamplat, cu cat mai multe detalii care ne-ar putea ajuta sa intelegem.
In privinta problemelor legate de “Cel de Sus”, cum ii spui, cred ca vei gasi multe raspunsuri in cartea biblica Iov, pe care chiar ti-o recomand cu toata caldura si cu convingerea ca te va ajuta sa privesti lucrurile intr-o lumina oarecum diferita de cea prezenta.
Hai, linisteste-te, spune-ne exact ce s-a intamplat, ce a declansat toata aceasta pornire si discutam dupa aceea si despre “unde este Dumnezeu atunci cand avem nevoie de El” – desi un raspuns simplu iti pot da si acum…
Se spune ca un om era extrem de revoltat din pricina tuturor relelor care i se intamplau in viata si a ajuns sa il invinovateasca pe Dumnezeu pentru toate cele cate i se intamplau. La un moment dat i s-a ivit posibilitatea sa puna o intrebare la care sa primeasca un raspuns de la Atotputernicul.
Bine-nteles ca L-a intrebat unde era in timp ce lui toate ii mergeau pe dos si in timp ce viata lui se prabusea. Dupa ce l-a acultat pana cand a spus tot ce avea de spus, Dumnezeu i-a raspuns, simplu, ca era in acelasi loc in care s-a aflat si atunci cand Fiul Sau a fost rastignit si a murit pentru pacatele intregii lumi.
Faptul ca nu il simti pe Dumnezeu aproape sau ca nu simti ca ar interveni intr-un fel sau altul nu inseamna ca El nu o face. Nicaieri in Biblie nu scrie ca El ne-ar ascunde sub un clopot de sticla, Lost. Exista insa promisiunea ferma din partea Lui ca nu vom trece singuri prin toate acestea, ci ca El va fi cu noi, ne va insoti, ne va da putere sa rabdam toate incercarile, ne va da intelepciunea de a gasi solutii reale si viabile. Si, privind in urma, eu unul pot sa iti confirm ca asa a fost, chiar si in acele momente in care, la vremea cand treceam prin furcile caudine, nu Il simteam acolo…
Capul sus, Lost! Curaj, rabdare si, mai ales, nu-ti pierde speranta!
Cu prietenie,
Adrian
buna seara, raspunsul e foarte simplu oameni.. toti cei care ma inconjoara.. cei din masina.. cei de la munca.. cei de la facultate etc..de mic am fost educat ca dumnezeu e cel mai bun prieten al nostru si trebuie sa il iubim necontenit indiferent de situatie …dupa multi ani mi sa zis ca un prieten la nevoie se cunoaste…acuma daca el se ascunde cand ai mare nevoie de el ce e pentru mine?
daca traim intr-o lume numai de hiene de ce a lasa sa fie rastignit singurul lui fiu?de ce nimeni nu a invatat si nu a inteles nimic? de ce?zilnic ma intreb unde gresesc si cui ii gresesc?acuma dupa toate aceste dialoguri ma regasesc ca eu nu pot alege sunt obligat sa fac ceva ce chiar nu vreau..trebuie sa citesc biblia sa inteleg nu stiu ce …trebuie sa am caine sa uit de depresie trebuie sa vorbesc prea frumos sa nu cumva ….si multe altele…..intrebarea e de ce m-am nascut?pentru ce?sa indur zilnic numai durere ce vrea el de la mine ? multi alti la varsta mea isi fac nustiu ce planuri de viitor pe cand eu nici sa alerg nu pot …asta da iubire ….un simplu alergat doresc un simplu mers fara ca cineva sa ma priveasca dubios cer pre mult?chiar nu inteleg rostul meu…sau poate trebuie sa fiu privit si sa fiu aratat cu degetul ca “daca nu asculti printi si faci rele dumnezeu te pedepseste” o fi asta rostul meu un om pedepsit de dumnezeu?? un model negativ pentru alesi lui??daca nu respecti cele 10 porunci ajungi ca mine???mai vedem noi…
Lost,
Sper din suflet ca esti mai bine acum. Am invatat ca, uneori, atunci cand cuvintele par inutile si cand, orice ai spune, parca vorbele tot goale par, este mai bine sa taci. Uneori, tacerea este mai buna decat a vorbi… iar eu am ales sa tac si sa fac ceea ce STIU ca este util in astfel de situatii: sa ma rog.
Adevarul este ca nu pot intelege decat o infima parte din suferintele tale, din tot tumultul evenimentelor care iti provoaca revolta. Ti-am sugerat sa citesti cartea Iov pentru ca, citindu-ti randurile pline de amar si de revolta, mi-am adus aminte, involuntar, de Iov, un om care a exprimat multe ganduri asemanatoare.
Nu cred ca rostul tau aici este sa fii aratat cu degetul, si ma doare faptul ca exista oameni atat de ingusti la minte incat sa creada baliverne de genul “daca nu asculti de parinti ajungi ca el”, sau ca “esti un om pedepsit de Dumnezeu”, un contra-model…
Imi aduc aminte de o intamplare din Noul Testament, in care niste oameni, la fel de ingusti precum cei de care vorbeai tu, i-au adus lui Iisus un orb din nastere, si l-au intrebat: “cine a pacatuit, de s-a nascut omul acesta orb? El, sau parintii lui?” Intrebarea este extrem de absurda, evident… Pai cum avea sa pacatuiasca omul respectiv inainte sa se nasca???
Da, exista oameni rai, care vor spune lucruri rele sau te vor face sa te simti prost, sa te simti inutil, sa te simti invalid, sa accentueze si mai mult handicapul tau, de parca tu insuti nu ai avea de dus luptele tale zilnice cu asta… In acelasi timp insa, Lost, sunt oameni carevad straduintele tale, luptele tale de zi cu zi, care vad in tine un om care nu s-a lasat doborat, invins, ci lupta zi de zi si munceste cot la cot cu cei care nu au problemele lui de sanatate… Iar asta nu arata slabiciune, ci dimpotriva…
Tu poti vedea deznadejdea sau poti vedea speranta pe care le-o dai oamenilor care, la randul lor, au diverse dizabilitati si limitari fizice…
Noi am vazut in tine omul care a reusit sa isi invinga slabiciunile, omul care ii inspira pe altii aflati in situatii limita… Stiu ca si tu iti ai slabiciunile tale, limitele tale, stiu ca, la randul tau, ai momente in care simti ca nu mai poti… Si daca singurul mod in care te putem ajuta este acela de a te asculta, atunci vreau sa stii ca suntem aici inclusiv (sau mai ales!) in acele situatii!
Cu prietenie,
Adrian
buna seara, mai intrebat daca imi este mai bine …nu adriane nu imi e din ce in ce mai rau si mai greu traiesc un infern o viata de pomana zi de zi imi doresc sfarsitul nu am nimic din cauza unu handicap si nu o sa am niciodata…nu imi pot explica de ce dupa atatea discuti nu am rezolvat nimic… nu este zi in care sa nu fiu trist si sa imi plang amarul nu e zi in care sa nu imi blestem ziua cand m-am nascut…am citit cartea lui lov nu am gasit nimic sa ma ajute…..lov in sus si lov in jos toata lumea vorbeste de el dar unu nu intelege ca lov si-a trait viata pana a fost un pic atins de mana Domnului lov avea 10 copii o sotie zeci de animale si o multime mare de slugi.. 40 50 de ani cel putin dumnezeu a fost cu el… lov nu era copil si nu sa nascut diferit nu a stiut de suferinta si tristete in copliarie… cat timp a suferit?stim toti foarte putin ..cred ca toti ne asteptam ca la vasta lui sa dam de necaz si durere… dar de ce unii, dau din prima zi de nastere de ce El face asa ceva ?de ce eu sunt nevoit sa imi doresc sa fiu ca voi, si voi va feriti de mine .. de ce eu vreu sa fac ce voi faceti zi de zi si nu pot de ce? sunt multe de povestit si chiar nu mai are rost …
Draga Lost
………..nu stiu ,nu stiu ce sa zic as vrea sa ajut. ne-am strins aici o comunitate de oameni fiecare cu probleme mai mari sau mai mici ,dar toate aceste probleme sunt cele mai importante pt fiecare din noi am citit aici multe si sunt si eu unul din oamenii care a ajuns aici din dorinta de a incheia socotelile odata pt totdeuna, aici insa am gasit sprijin ,aici am gasit oameni care doresc si vor sa ajute si cea ce este mai important ca ei inteleg multe din momentele prin care trecem fiecare dintre noi, dar sunt convins ca acest lucru l-ai constatat cu siguranta si tu de fapt ai si spus asta mai sus .
Iti puneai intrebarea la un moment dat de ce te-ai nascut, pentru ce, cu ce scop, vezi tu ….. asta nu depinde de noi cind ne nastem si pt ce?, sitie cel de sus pt ce sau de ce. un scop exista, poate inca nu ai ajuns la el ,poate nu ai parcurs tot drumul pina la acel scop, pe care nici noi nu il stim, poate esti destinat sa faci ceva mare … poate nu … stiu un singur lucru ca pe unde treci cu gindul sau cu pasul ajuti indirect prin exemplul tau de viata
prin lupta ta cu tot cea ce te inconjoara , am citit mai sus ca toata lumea se uita la tine pt ca ai un handicap, stiu ca toti dam sfaturi si avem mereu pretentia ca ne pricepem (aici ma refer la oameni care nu sunt pregatiti ca si mine de altfel sa indrume persone ca noi) si iti inteleg, poate nu in totalitate revolta interioara nu vreau sa te necajesc ai un handicap (nu stiu sa il numesc poate asa cum trebuie scuze) cu care te lupti dintotdeuna aproape, nu ai dori sa iti gasesti un scop chiar in acest deficit pe care il ai? sunt convins ca stii foarte multe despre acest handicap motor poate tu trebuie sa intelegi si sa poti sfatui pe altii sau chiar rezolva, asemenea situatii similare. Nu stiu poate bat cimpii …. nu vreau sa fac un lucru rau
vreau numai sa stii ca suntem multi aici si… problema ficaruia din noi devine si problema noastra cum si a mea a devenit a celorlalti si parca presiunea asupra mea sa mai atenuat cu cit sunt mai multi umeri pe care se sprijina cu atit parca este mai usor .
Stii as vrea sa pot sa dau exemple mari nu stiu … dar credema cu toata sinceritatea iti spun stiu un mic chiar infim exemplu si imi permirit sa il scriu . O eleva de clasa a 11- a care practica fotbal a suferi o accidentare la genunchi destu de grava si dureroasa , a mers la urgente unde nu a bagat-o nimeni in seama vreo citeva ore iar dupa ce i sa pus pina la urma un pansament de fixare a plecat acasa dar .. in curtea spitalului cind se indrepta cu greui spre masina am auzit-o zicind ca pt ea ,, ooff imi vine sa mor de ciuda pentru cea ce se intimpla prin spitale, am sa ma fac medic si chiar medic ortoped ca sa vad eu ce am la acest genunchi ,, si acum este studenta in anul 1 la medicina . Nu stiu ce va urma dar…. un pas a fost facut poate asta este destinul ei ca dintr-o suferinta sa ajunga medic si sa ajute oameni . Lost nu am inventat nimic crede-ma totul este cit se poate de real . Intrebi de ce esti nevoit sa iti doresti sa fii ca noi … dar crede-ma toti avem cel putin cite un handicap vizibil sau nu , dar il avem, daca nu este vizibil incercam sa il tinem cit mai ascuns, daca este vizibil incercam sa il minimalizam, dar toti avem deficiente eu cred ca pasul 1 a fost facut si de tine si de mine in momentul cind am ales sa vorbim despre asta . Spui ca sunt multe de povesti dar nu mai are rost … eu cred ca are rost si chair te-as ruga sa povestesti stiu ca nu putem rezolva mare lucru dar putem vb si astfel cred ca ne putem ajuta reciproc .
Pe curind Lost !
salut ducu, mersi mult pentru vorbele tale si pentru timpul acordat chiar daca nu ma sti vrei sa ma ajuti si e mare lucru, vezi tu defactul meu fizic sincer pentru mine nu e mare lucru m-am acomodat, am accesptat, dar am vrut si eu mai mult , am vrut si eu sa ies din umbra, sa fiu ceva, ca doar toti suntem pana la urma ceva pentru cineva nuuu??am vrut sa fac multe chiesti, pentru voi foarte simple dar de fiecara data se intampla sa ma gandesc la acest defect care va demoraliza si ma supra complexa pana la epuizare orice as face ma gandesc la el,ultimi 2 ani sunt groaznici din tantar fac armasar nu am pe cine si cui sa ma plang toti pe care eu as spune ii ascultam au fugit,eu am vrut doar sa existe o balanta intre bun si rau am crezut ca daca faci bine pana la urma vei primi si un pic de bine,parca de fiecare data cand faceam ceva omeneste primeam un sut in cur nu stiu asta vad eu acuma..azi am fost in mall cu nepotii si cum e in fiecare zi sunt omul cu ciunga in par toti se mira si se uite la mine ma deranjat foarte mult ,pana si nepotii au observat aceste priviri de oameni mirati , ma durut si am mers mai departe, dar nu uit, de fiecare data cand o sa trec pe acolo o sa vad aceeasi imagine, iarasi m-am complexat poate exagerez, cum as putea sa lupt in astfel de situatie cand nimic nu este material ce sa fac?sa inchid ochii sa nu mai vorbesc sau sa nu mai gandesc?sa ma ascund si sa ies numai seara din casa?sa merg inainte cu capu sus ,unde in lumea asta plina de hiene si rechini?vad prea mluta lume fericita in jurul meu si zi de zi incerc sa le gasesc un defect si chiar nu le vad si atunci ma intreb de ce eu ,nu sunt in locul lui sa traiesc fara pic de durere?de ce eu merit asta? daca nici eu si nici parinti nu au gresit ce lucrari sa vada lumea in mine?daca dumnezeu ne-a facut liberi sa facem ce vrem ,de ce eu sunt oprit si nu pot alege, doar ce mi se ofera ,vreau aia dar stii nu e de tine esti ..si asa mai departe numai bine,
Lost,
Fiecare din noi isi are constrangerile sale. Chiar daca noi parem ca suntem “altfel”, asa cum a spus si Ducu, fiecare si le are pe ale lui. Da, oamenii pot fi foarte cruzi si rai. Nu au pic de tact si poate ca se uita ciudat la tine. Te-ai gandit insa ca este posibil ca tu sa fii un tablou neobisnuit in acel context? Adica, altfel spus, in contextul in care toti s-ar astepta ca oamenii cu dizabilitati precum cea de care spui sa se resemneze si sa stea sa isi planga de mila, sa nu iasa din casa, sa nu lucreze, tu ai reusit sa spargi niste bariere, asa cum dealtfel au facut-o si altii? Sa mergi la mall, sa lucrezi, sa fii cat de independent poti fi in astfel de circumstante?
Sunt convins ca nu iti este deloc usor desi, asa cum au spus mai multe persoane aici, nu stim despre ce anume este vorba. Si, fie vorba intre noi, nici nu prea conteaza. Ce stiu insa este ca noi nu fugim de tine, Lost, nici nu te privim ciudat. Pentru noi esti un barbat care si-a invins handicapul si care si-a invins limitele. Iar asta nu poate fi decat de bine!
Nu avem raspunsuri la toate intrebarile… nu avem nici macar pretentia ca le-am avea. Suntem insa dispusi sa iti fim alaturi, daca asta conteaza in vreun fel. Si chiar daca nu conteaza, noi tot aici vom fi. Pentru ca te consideram o parte importanta a micului nostru grup. Si, oricat ar fi de greu de crezut, noua chiar ne pasa de tine. Eu unul pot sa spun asta cu toata deschiderea.
Nu avem toate raspunsurile si toate solutiile… insa suntem aici si suntem dispusi sa le cautam impreuna cu tine. Daca ne permiti. Iar daca nu le vom putea gasi in aceasta viata, suntem gata sa plangem si sa suferim impreuna cu tine. Macar in felul acesta suferinta ta va fi o idee mai mica. Pentru ca nu o vei purta singur!
Cu prietenie,
Adrian
buna seara, am revenit dupa ceva timp in care am tot meditat si am sperat ca poate imi va fi mai bine ,am sperat sa gasesc un simplu raspuns, un raspus care imi va rezolva toate enigmele si gandurile mele negre…poate ai deptate ca fiecare are constrangerile si problemele lui , dar cati dintre voi de pe acest sait le au din prima zi de nastere?multi zic ca dumnezeu iti da dreptul sa alegi, ca ce faci tu asta primesti, eu nu pot sa aleg mai nimic ,eu nu sunt liber ca voi, eu sunt obligat sa fac ceea ce poate nu vreau,poate exagerez poate am crezut prea mult in El si nu am actionat cand trebuia…..sigur am pus prea mare valoare in asa zis puterea lui …zi de zi numai suferinta lacrimi si insulte de ce sa mai traiesc ?ce rost are o viata in chinuri? ce rost are o viata in care nu poti face cele mai simple lucruri posibile ?ce rost are sa sa inchid ochii la ce e in jur ?ce rost are o asa viata ?
Lost,
Ma bucur de “reintalnire”. Chiar daca lucrurile nu sunt roz, ma bucura intotdeauna contactul cu persoanele dragi mie. Stiu ca pare ciudat, tinand cont de faptul ca nu cunosc efectiv decat extrem de putini membrii ai acestui grup, insa va simt aproape de sufletul meu si voi, la randu-va, imi sunteti aproape de suflet.
Cred ca exista unele intrebari la care nu vom putea gasi raspunsuri satisfacatoare pana “in ziua aceea”, cand I le vom putea adresa direct Singurului care are toate raspunsurile. Mi se rupe sufletul ca nu iti pot spune “uite, Lost, acesta este motivul pentru care trebuie sa treci prin ce treci”, dar efectiv nu pot sa o fac. Pentru ca nu stiu de ce. Dar stiu ca absolut nimic nu este intamplator. Si sunt convins ca, asa cum scrie in Cartea Sfanta, exista o limita pentru fiecare dintre noi. Asa cum ai vazut si in cartea Iov, orice incercare si drama isi are o limita, dincolo de care nu se trece. Da, este adevarat ca acea limita este diferita pentru fiecare dintre noi, pentru ca si noi suntem diferiti, si puterea noastra de a trece peste aceste drame este diferita. Nu am exagerat cu nimic atunci cand ti-am spus ca te admir pentru cate ai reusit sa faci in conditia ta, pentru puterea ta. Si nu pot decat sa imi imaginez durerea ta sufleteasca si zbuciumul tau interior din momentele de liniste, “de ce-urile” tale pline de amaraciune… In conditiile date imi este greu sa iti spun ca, totusi, in ciuda aparentelor, sunt sigur, sunt ferm convins de faptul ca Dumnezeu te iubeste si ca ii pasa de tine, desi sunt sigur de acest adevar! Da, intr-adevar, te poti intreba cum pot spune ca te iubeste cand tu esti nevoit sa treci prin ceea ce treci? Si cu toate acestea, vezi, El a ingaduit ca Insusi Fiul Lui sa treaca prin groaznica experienta a batjocurilor, a Ghetsimaniului, a urii noastre, a batailor crunte, a flegmelor celor pe care i-a vindecat si carora le-a vorbit despre dragoste, bunatate, adevar… pentru care, in definitiv, a fost gata sa vina sa moara… El a ingaduit ca Fiul Lui sa treaca prin experienta crucificarii, a rastignirii, a gustat moartea pentru a ne oferi viata…
Marturisesc ca de atatea ori ma gandesc la asta si incerc sa inteleg, insa ratiunea mea isi are limitele ei… Pur si simplu nu pot intelege la justa lor valoare si la profunzimea lor aceste adevaruri… Nu pot decat sa constat ca logica lui Dumnezeu, ratiunea Lui, masura cu care El masoara aceste lucruri… toate acestea sunt diferite de cele ale noastre… Chiar daca acum pare ciudat, pare chiar absurd, intr-un final toate s-au dovedit a fi extrem de bune. Pentru ca noi privim lucrurile dintr-o perspectiva temporala limitata, care se sfarseste in moarte, pe cand El priveste lucrurile dintr-o perspectiva eterna si omniscienta…
Cred ca ti-am mai relatat odata istorioara aceea cu acel crestin care a avut o viata plina de amar si care, la un moment dat, cand a murit, a avut prilejul sa-i adreseze lui DUmnezeu toate aceste intrebari care dor… Se spune ca Bunul, drept raspuns, L-a luat si l-a dus intr-un loc de unde putea privi in urma la viata lui, infatisata sub forma unei calatorii pe o plaja cu nisip fin, stanci, vai, dealuri… Se puteau vedea acolo, pe acel nisip, urmele pasilor lui… La un moment dat, alaturi de pasii lui a mai putut vedea un rand de urme. Normal, a intrebat ce este cu ele, si i s-a raspuns ca acela este momentul in care el a inceput sa creada in Dumnezeu si, fireste, Dumnezeu a inceput sa faca parte din viata lui. Apoi s-a uitat cu atentie la toate acele momente dificile, cand a trebuit sa treaca prin vai adanci, prin hatisuri de spini care i-au ranit picioarele, printre stanci ascutite, si nu a mai vazut decat o singura urma de pasi. Cu lacrimi in ochi el s-a uitat la Domnul si i-a spus: “Doamne, atunci, in toate acele momente cand toti imi spuneau ca esti departe de mine si ca sunt nebun daca ma incapatanez sa cred ca ma iubesti… si cand marturisesc ca, in momentele mele de liniste, atunci cand plangeam si iti spuneam ca este prea mult pentru puterile mele… tocmai in acele momente… Tu nu ai fost langa mine??? Ai fost alaturi de mine atunci cand mi-era bine si mi-era usor… dar in acele clipe crancene, in care urletele mele interioare erau atat de puternice incat trebuia sa imi astup urechile ca sa nu surzesc, in care simteam ca NU MAI POT… tocmai atunci Tu nu mi-ai fost alaturi??? De ce, Doamne??? Povestea spune ca in acel moment Dumnezeu s-a uitat la el cu blandete si l-a invitat sa se uite cu atentie la urme… Credinciosul s-a uitat si a amutit de uimire… Era, intr-adevar, o singura urma de pasi, insa a constatat mirat ca nu erau urmele pasilor lui… Si a intrebat din nou cum se face una ca asta… la care Dumnezeu i-a spus: dragul meu, atunci cand tu nu ai mai putut, cand tie ti-a fost cel mai greu, Eu te-am purtat pe brate… Te-am dus in bratele mele si am purtat acea povara impreuna cu tine!
Imi dau seama, Lost, ca poate iti este greu sa crezi. Eu unul ma agat cu tarie de aceasta credinta care imi da putere sa merg mai departe, sa sper, “sa nadajduiesc impotriva oricarei nadejdi”, vorba sfantului Apostol Pavel. Daca ar fi posibil, as crede eu si pentru tine! Tot ce pot face insa acum este sa plang alaturi de tine in sufletul meu, sa ma rog pentru tine ca Bunul sa iti dea putere, sa te poarte pe bratele Lui, sa iti intareasca mainile si picioarele si sa iti mangaie sufletul. De asemenea, ca prieten (pentru ca indraznesc sa sper ca ma consideri un prieten) iti pot spune ca sunt cu toata inima alaturi de tine. Si nu pot decat sa sper ca aceasta povara, acest jug la care ma inham si ne inhamam cu totii alaturi de tine iti va fi macar putin mai usor, stiind ca nu esti singur!
De asemenea, trebuie sa iti reamintesc ca truda ta nu este zadarnica, Lost! Gandeste-te la toti acei oameni care se uita la ce faci, sau care citesc despre reusitele tale – pentru ca, da, in situatia ta tu ai reusit sa faci enorm! Si esti o sursa de inspiratie, un model si o incurajare pentru multi necunoscuti!
Curaj, dragul nostru prieten! Si mergi inainte! Si intr-o buna zi, cand vom avea prilejul sa cunoastem raspunsurile la toate aceste intrebari dificile, vom afla impreuna si “de ce”. Si ii vom cunoaste, cu uimire si incantare, pe toti acei necunoscuti care au gasit in lupta noastra un model si curajul de a-si duce, la randul lor, luptele si bataliile mai departe…
Cu prietenie,
Adrian
multumesc pentru raspunsul tau atat de repede si ma bucur ca pot avea un prieten virtual,nu pot sa cred asa ceva si nu vreau sa mai cred, ce rost are sa sti rezolvarea la un examen dupa ce examenul sa dat ce bun mai face raspunsul corect?ce poti schimba?vezi tu adriane ceea ce simnt eu acuma nu e de 1,2 ani e de cel putin 10 ani ,10 ani in care mintea si sufletul meu au fost virusate si umilite in toate modurile posibile, eu nu am facut nimic ,decat sa imi astup urechile si sa merg mai departe am tot mers,am plans si nimic mai mult tot inainte fara oprire,acuma cei 5 10 20 30 de ani pe care ii mai am de trait nu vor fi la fel?trecutul a fost chinuitor prezentul un infern cum va fi viitorul?si cand voi gasi si raspunsul “de ce eu”?voi intreba “pentru ce eu”?pentru ce atata chin si durere?stiu ca nu imi va fi niciodata bine pentru ca sunt semnat…stim asta cu toti dar nu vrem sa recunoastem, ce e viata fara fericire ce e viata fara iubire ce e viata fara prieteni ce e viata fara credinta?
Draga Lost,
Am dat multe examene in cei 26 de ani de scoala pe care i-am acumulat pana in acest moment si marturisesc ca m-am simtit foarte frustrat atunci cand am picat vreunul crezand ca am facut bine. Da, este adevarat, rezultatul nu poate fi schimbat, insa TU, ca individ, ai macar satisfactia ca STII de ce. Stii ca nu a fost totul arbitrar, pentru ca asta e ceea ce cred ca doare cel mai mult.
Cum stai cu limba engleza? Te descurci cat de cat? Indraznesc sa te intreb aceste lucruri pentru ca am invatat, de-a lungul timpului, ca este important sa stii ca nu esti singurul care trece prin ceea ce treci tu si, de asemenea, cred ca este important sa vezi cum au reusit UNII din cei care trec prin aceleasi probleme sa le depaseasca. Ei bine, cred ca vei gasi interesante istorisirile a cel putin doua persoane cu dizabilitati care au reusit sa castige respectul lumii intregi, in pofida tuturor piedicilor. Este vorba despre Joni Eareckson Tada si despre Nick Vujicic. Poate ca numele lor nu iti sunt total necunoscute – Joni a capatat aceasta dizabilitate in urma unui accident stupid, iar Nick s-a nascut fara membre. Mi-am adus aminte de ei citind printre randuri ceea ce mi-ai scris: “trecutul a fost chinuitor prezentul un infern cum va fi viitorul?”. Aceleasi intrebari si aceleasi stari au marturisit amandoi ca le-au avut si ca fac parte din viata lor. Si totusi… au reusit sa invinga… si sa fie modele pentru altii!
Un punct de plecare ar fi sa accesezi aceste linkuri – am gasit cate ceva pe youtube: pentru Joni – (http://www.youtube.com/results?search_query=joni+eareckson+tada+movie&search_type=&aq=3&oq=joni+earec) ; pentru Nick Vujicic – (http://www.youtube.com/results?search_query=life+without+limbs&search_type=&aq=1&oq=life+withou) . Pur si simplu copiaza linkul dintre paranteze si scrie-l in browserul de internet. Sau deschide site-ul youtube si cauta-le numele pe motorul de cautare incorporat.
Lost, cred ca e greu si mi se rupe sufletul stiind ca nu pot face altceva pentru tine decat sa fiu aici, sa citesc ceea ce imi scrii si sa ma rog pentru tine. Te asigur insa ca sunt multi cei care se uita la felul tau de vietuire, la lupta pe care o duci, si care se simt incurajati vazand cum reusesti sa mergi mai departe in ciuda tuturor sicanelor si inechitatilor de orice fel.
In privinta prietenilor, lucrurile nu stau chiar atat de rau… Exista si variantele virtuale, gratie internetului, unde tot ceea ce crezi ca ar putea deranja si crea prejudecati nu se vede, dispare… Exista acest spatiu unde esti apreciat, ba chiar admirat…
Iar in privinta credintei, eu unul cred ca este vorba doar despre o alegere personala. Poti alege sa crezi… Poti cauta motive sa crezi… poti citi carti ale unor oameni care au crezut cu adevarat si care l-au iubit pe Dumnezeu din toata inima lor, in ciuda tuturor mizeriilor pe care au trebuit sa le indure… Ma gandesc aici, de exemplu, la Richard Wurmbrand, unul din scriitorii mei preferati… Omul asta a fost inchis si chinuit de comunisti zeci de ani… Cu toate acestea, din tot ceea ce a scris razbate iubirea lui de Dumnezeu, iertare… lucrarile lui sunt extrem de motivatoare. Poate vei avea timp vreodata sa rasfoiesti vreuna – sunt sigur ca imi vei da dreptate…
Capul sus, dragul nostru prieten greu incercat! Iti suntem alaturi si esti in rugaciunile noastre – in ale mele sigur!
Cu prietenie,
Adrian
draga adrian,
ma bucur ca tu esti aproape de mine, ma bucur ca am intalnit persoane care le pasa de ceilalti, adriane il stiu pe nick vujicic a fost dat si pe libertatea online , ma uimit si ma luminat modul lui de viata ma facut sa sper inca odata la mai bine, da e un model pentru toti si avem multe de invatat de la el,multumesc pentru sfaurile tale…si continui sa tin capul sus macar pentru voi …
ca si restu eu am ajuns din dorita de a muri pe acest foum .. la inceput a fost foarte greu sa cred ca , cuiva ii pasa de un om strain un simplu om cu o dorinta pot spune imbecila am vrut sa mor am vrut sa dispar pentu todeauna pana cineva printre randuri mi-a zambit mi-a spus fix ce vroiam sa aud ma atins cu vorbele si ideiile lui un om care are incredere in noi… cu timpu au mai aparut pe alti care cu aceeasi nevoie de ajutor, au comentat si m-au ajutat ….diferenta dinte noi e doar ca eu asa m-am nascut eu nu mi-am ales drumul in viata am doar un singu drum.. si chiar daca e tist si uneori e un iad pentru mine incerc din tot sufletul sa merg mai departe….plang zi de zi ca de ce tocmai eu m-am nascut asa .. sunt multe lucruri pe care nu le pot face si noapte visez ca le fac visez ca alerg ca merg pe bicicleta ca merg in parc ca nimeni sa nu se mire de mine ca merg pe role ca merg pe nu mai stiu unde etc …de ce dupa 5 operatii in loc sa fie mai bine … o simpla luxatie de sold scurtare 2 cm sa ajuns la anchiloza sold stang scurtare 9 cm…
ma opresc aici e tarziu si imi e somn numai bine …
Draga Lost,
Iti multumesc din suflet pentru cuvintele tale de apreciere care, marturisesc, mi-au mers la suflet. Si mai mult insa iti multumesc pentru ca ma consideri – si ne consideri – prietenii tai. Acesta este scopul cu care am si pornit la acest drum anevoios – pe premisa ca suntem atat de multi cei care avem nevoie de prieteni, si ca prietenii adevarati, aceia care asculta si incearca sa ajute in mod dezinteresat, sunt atat de putini… Si daca nu incercam sa ne implicam nici macar noi, cei care intelegem exact ceea ce simt cei care se confrunta cu chestiuni atat de delicate, cine sa inteleaga?
In plus, se stie faptul ca atunci cand incerci sa ajuti, sa iti depasesti propriile probleme de dragul altcuiva, tu insuti esti ajutat prin lucrul acesta…
Lost, da, ai dreptate, este nedrept si trist ceea ce ti s-a intamplat. Incerc de mult timp sa inteleg de ce oare ni se intampla lucruri nedrepte si daca nu cumva am gresit cu ceva noi insine… Un raspuns ferm nu am cum sa gasesc… Cel putin nu acum si nu aici… Insa am ajuns la concluzia ca traim intr-o lume nedreapta si ca nu este neaparat nevoie ca noi sa fi gresit cu ceva pentru a ni se intampla lucruri nedrepte (uite de exemplu cazul lui Iov). Ce m-a surprins cel mai tare a fost faptul ca nici macar dupa venirea lui Iisus Christos pe acest pamant, dupa intruparea Lui, nu ni s-a spus ca vom avea de suferit doar conform dreptatii… In schimb, El a promis un lucru care valoreaza poate chiar mai mult decat atat: a promis ca va fi alaturi de noi, in lumea si in incercarile nedrepte cu care ne confruntam, a promis ca ne va intari, ca nu va ingadui sa fim incercati peste puterile noastre (ceea ce inseamna ca PUTEM duce, cu ajutorul Lui, acest “bagaj” care ni se pare atat de greu uneori), a promis ca ne va da putere sa trecem peste ele si ca va purta impreuna cu noi povara noastra sufleteasca… Iar asta chiar valoreaza ENORM!
Citind ce scriai, mi-am adus aminte de toate promisiunile Lui privind o viata mai buna “dincolo”, dupa ce vom fi luptat pana la sfarsit si vom fi trecut biruitori, cu ajutorul Lui, peste toate aceste greutati. Acolo toate aceste limitari vor disparea, la fel ca si lacrimile, boala, moartea…
Pana atunci insa, nimeni si nimic nu iti poate lua speranta, Lost. Nici visele. Si nici bunatatea din suflet, care te face sa iti depasesti propria conditie si sa te implici atunci cand altii au nevoie de un prieten care sa le fie alaturi atunci cand trec prin momente grele. Pentru ei, Lost, pentru NOI, acele dizabilitati nu exista. Noi vedem doar un OM cu un suflet mare si atat. Un PRIETEN.
Cu prietenie,
Adrian
buna seara,chiar daca nu am mai scris nimic pe acest forum ,eu am intrat zilnic sa vad ce mai e nou… ma doare tot mai tare cum voi vrei sa va sinucideti de fiecare data cand va da cine papucii…pot spune si ca la mine din cauza ei am ajuns pe acest forum m-am intrebat de ce ma parasit?si in minte a venit un singur gand “a da am un crazy legs”dap cine ar vrea asa ceva ??si de aici a inceput marea prabusire am sperat ca nu e el motivul ca nu din cauza lui pierd totul,fara rost …da am gresit am vrut mai mult, am vrut sa am o viata de om normal.. dar cum sa o ai daca esti insemnat doar nu degeaba ?poti zice a ca nu am intalnit persoana potrivita ….sincer totul decurge asa de frumos pe mess la telefon pana cand ne intalnim fata in fata ….si cica conteaza sufletul haha …acuma realizez de ce nu a venit mai devreme prabusirea, cand eram mic ziceam: lasa ca ma fac bine cand sunt mai mare si ca asa a zis nu stiu ce doctor si nu stiu duhovnic mamei mele ca ma fac bine haha penibil nu? sa cred ca ma pot culca si ca pana dimineata imi creste piciorul cata prostie zace in mine .. nu am bagat de seama de asa zic lucrurile pe care le face un adolescent,in generala eram in carje deci nici nu imi imaginam si la liceu stataeam numai in clasa ca na am un handicap si rade lumea de mine,a fost greu ca aveam un handicap si ca eram victima sigura, baieti si fetel ma insultau ma batjocoreau ma scuipau si eu doar un singur lucru faceam ziceam: “lasa ca e cineva acolo sus si are grija de mine” haha ..cand ma gandesc la generala tin minte numai ca nu stiu care ce mi-a facut, nu stiu care ce mi-a furat, nu stiu care cum imi zicea si multe altele ..de ce nu am reactionat atunci de ce nu am lovit, injurat ,scuipat ,sti doar “lasa ca e cineva acolo sus si are grija de mine”de ce toate aste?de ce nu m-au lasat in pace ?de ce trebuie sa imi face viata si mai grea?unde a fost EL atunci cand eram mic si fara aparare cand urechile mele auzeau cele mai hidoase insulte ….handicapul asta nu a distrus fizicul a distrus si psihicul si sufletul ma adus unde sunt acuma…
Draga Lost,
Ma tem ca nu iti pot oferi un raspuns la intrebarea “unde a fost El cand…”. Unii ar raspunde ca a fost in acelasi loc in care era si atunci cand Fiul Sau era rastignit nevinovat pe crucea de la Golgota, pentru noi.
Te admir mult pentru felul in care ai reusit sa treci peste handicapul tau si sa lupti, sa nu te resemnezi, sa vrei sa ai un job al tau si sa duci o viata relativ normala. Dar nu pot sa nu ma intreb ce e normalitatea? Sau cum se defineste normalitatea? Raportandu-ne la ceilalti? La cum vad ei lucrurile? Sau la ce altceva?
Stii, ii citeam piciului meu zilele trecute povestea ratustei cea urata, pe care toti puii de rata, de gaina, ba si toate celelalte oratanii din ograda o ocarau, ii dadeau cu ciocul in cap si ii spuneau ca mai bine ar fi sa nu fi fost, la cat de urata era… Ba pana si “mama” ei i-a spus intr-o buna zi ca cel mai bine ar fi sa plece de acolo…
De multe ori tindem sa ne raportam cu o anumita superioritate la povesti, pentru ca le consideram a fi apanajul exclusiv al copilariei. Credem ca ele sunt bune pentru copii si ca nu sunt si pentru noi, adultii… Un curs de folclor literar romanesc pe care am avut prilejul sa il urmez in cadrul pregatirii mele academice mi-a schimbat insa parerea. Acum, revenind la povestea ratustei, ea s-a simtit mizerabil cata vreme a fost in mijlocul celor care o considerau anormala, disproportionata, urata… Si asta pentru ca standardele lor si asteptarile lor erau intr-un anumit fel. Apoi i-am citit haiducului meu si sfarsitul povestii, cand iarna cea grea s-a terminat si “ratusca cea urata” a vazut pe luciul apei niste lebede superbe. Stiindu-se doar o ratusca urata, a vrut sa se ascunda, sa nu o goneasca cumva, dupa care s-a razgandit, si-a luat inima in dinti si s-a dus spre ele, iar ele au primit-o cu bratele deschise si cu toata bucuria si admiratia lor… Surprinsa de o asemenea reactie, ratusca cea urata s-a uitat in oglinda apei si a vazut acolo… o lebada…
Oare, draga Lost, nu suntem asa toti in anumite momente? Da, avem de-a face cu multe atitudini nepotrivite si ttrebuie uneori sa “inghitim” tot felul de umilinte. Ma doare sufletul numai cand ma gandesc cate ai avut de suferit tu – si de acum poti spune ca ma cunosti cat de cat si ca nu ma hazardez sa vorbesc lucruri pe care nu le cred, si stii deja ca sunt cu tot sufletul alaturi de tine. Ma doare cand realizez ca multe dintre aceste reactii revin in viata ta si acum si ca primesti din cand in cand cate o astfel de “palma” nemeritata. Dar iti reamintesc faptul ca tu esti o lebada, Lost, chiar daca acum esti privit de UNII doar ca o biata ratusca urata. Stii, ceea ce face din noi lebede sau ratuste urate cred ca este nu felul in care aratam, ci modul in care ne raportam la provocarile vietii. Pentru ca, la un moment dat, toti putem ajunge in situatia de a capata un handicap fizic. Doamne-fereste, ai un accident azi si maine devii o leguma si nimic mai mult… Deci toti pot fi in postura de a avea o dizabilitate… Insa nu toti pot avea un suflet ales si, mai ales, nu toti pot avea traia de a a-si invinge handicapul! Cred ca asta face diferenta dintre o “ratusca” si o “lebada”…
Imi pare rau ca te contrazic, Lost, dar handicapul de care vorbesti nu ti-a afectat psihicul si in nici un caz sufletul. Da, te dor reactiile oamenilor fara suflet, insa in acelasi timp iti reamintesc ca iti gasesti taria de a uita de necazurile tale si de a fi aici, alaturi de cei care sunt jos de tot, doborati de probleme, si de a ii incuraja, de a le oferi o mana intinsa, de a le fi alaturi o bucata de drum, pana cand vor putea merge din nou pe picioarele lor…
Da, la randul tau esti doborat uneori, insa in acelasi timp gasesti taria de a merge mai departe, cu lacrimile curgandu-ti pe obraji si simtindu-te infrant… Dar nu te dai batut… Iar asta face din tine un invingator, Lost!
Spune-mi ce vei vrea, contrazi-ma daca vrei, insa nu vei reusi in ruptul capului sa imi schimbi atitudinea: sunt mandru pentru ca am asemenea prieteni alaturi intr-un demers ca acesta, si sunt mandru pentru faptul ca El mi-a ingaduit sa te “cunosc”, fie si doar virtual.
Cu prietenie,
Adrian
salut adrian,
stiu povestea ratustei, prin clasa a 5 cred ca am vazut pe tv1 desenele cu ratusca cea urata si cred ca tot pe atunci am realizat ca sunt diferit de ceilalti si ca sunt o victima usoara a lor…multumec pentru vorbele tale pentru sprijinul tau si tot ce faci tu aici ..acum eu sunt in gropa nu mai am pic de curaj ….am cedat ,am abandonat … vreu doar liniste….ma gandesc la moarte 24 din 24 nu mai am nici un vis si orice vis imi creez ma lovesc de handicapul asta …imi ia tot ,tot ce am si vreu sa am…mi-a fost si imi va fi mereu rusine de mine cum arat si cum merg…in lume mea nu exista lebede numai ratusca cea urata si nu in ultimu rand handicapata …..stii ieri eram cu un vecin pe bloc incercam sa reparam reteaua locala, cumeram acolo sus pe marginea blocului am zis un singur pas am de facut si gata totul va disparea va veni linistea ce o caut un singur pas…
Buna Lost !!!!
Ca si tine nu am mai scris de mult am intrat dar nu am scris
De ce nu am scris ???? cred ca de teama , de frica , nu stiu de ce,dar am citit ce ai scris in ultimul tau comentariu ,,,,ma gandesc la moarte 24 din 24 ,,,
Lost ai fost alaturi de mine in clipe grele ( nu ca acum ar fi mai usoare ) si mi-ai scris ceva ….,,,,noi suntem aici alaturi de tine si mereu vom fi indiferent de situate…,,,,,,eu crede-ma sunt sigur ca asa va fi, tu si ceilalti veti fi alaturi de mine MEREU nici nu pot sa gindesc altfel asa ca draga LOST haide te rog sa depasim impreuna momentele dificile prin care trecem
Asa vrea sa scriu mai mult dar acum nu pot, am sa scriu pe sectiunea mea
Cu prietenie Ducu !!!
Lost,
Te rog sa nu te superi ca te intreb asta, dar te-ai intrebat vreodata de ce te-ar accepta ceilalti, daca tu insuti nu vrei sa te accepti?
Cum pot ei vedea in tine ceea ce tu insuti refuzi sa vezi? Da, poate ca nu esti un Brad Pitt, dar hei, de cand este Brad Pitt etalonul tuturor? Poate ca nu poti juca baschet ca Magic Johnson, dar nu toate competitiile sportive sunt pentru Magic Johnson… De exemplu, sunt sigur ca el, cat o fi el de Magic Johnson, nu ar putea face ceea ce fac niste oameni in conditii similare cu ale tale la Special Olympics… De ce vrem mereu sa comparam NBA-ul cu Special Olympics-ul? Oare este vreuna mai buna decat alta? Oare nu sunt doar diferite, dar fiecare isi are avantajele si dezavantajele ei? Unii nu pot juca in cealalta, da, este adevarat, insa la fel de adevarata este si viceversa… Fiecare dintre “jucatori” isi are atuurile si calitatile sale… Unii au toate membrele integre, altii au reusit sa faca in conditia lor ceea ce primii poate nici nu si-ar fi imaginat ca este posibil…
Tu spui ca nu exista lebede in lumea ta. Ca in orice ai face te tot lovesti de handicapul tau. Dar in acelasi timp spui ca ai fost pe bloc si ca mestereai la reteaua locala… Hai sa facem un exercitiu simplu, Lost… Cati locatari sunt in blocul vostru? 50? 100? Si cati dintre ei ar putea face ceea ce ai facut tu doar cu acel prilej? Unul? Doi? Cinci? Dar daca ar avea limitarile tale fizice? Cati crezi ca ar mai fi? Si tu spui ca nu exista lebede in lumea ta? Daca asa e, draga Lost, atunci permite-mi sa te felicit, pentru ca inseamna ca esti prima dintre lebede. Exact ca in poveste, tot ce trebuie sa faci este sa te uiti in apa, in oglinda ei, si sa descoperi cu surprindere ca esti ceea ce esti. Si sa te accepti asa cum esti. Si apoi sa inveti sa te simti bine in propria ta piele. Este primul pas, si cel mai important, pe care il ai de facut. Pe care, dealtfel, fiecare dintre noi trebuie sa il facem. Pentru ca toti avem limitarile noastre, chiar daca unele sunt mai putin vizibile decat altele… Asta nu inseamna ca unele sunt de preferat celorlalte.
Stii, imi amintesc de o rugaciune – a Sfantului Francisc d’Assissi, parca: “Doamne, te rog sa-mi dai puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, intelepciunea de a le schimba pe cele pe care le pot schimba si priceperea de a discerne intre acestea doua”.
Crezi ca intamplator este vorba despre “putere” doar in cazul celor pe care nu le putem schimba? Cel mai dificil lucru este sa invatam sa le acceptam pe acestea… Si cred ca imi poti da dreptate aici.
Nu sunt in masura sa iti dau sfaturi, Lost. Asa cum am spus, te apreciez prea mult pentru unele lucruri pe care tu insuti le vezi mai putin acum sau pe care le consideri poate prea putin importante. Pot insa, ca prieten, sa iti spun ca pe mine unul ma ajuta, in momente similare, sa ma uit, sa citesc sau sa ascult relatari ale unora care au trecut prin ce trec eu in acele momente dificile. Stiu ca numele lui Nick Vujicik nu iti este strain… Si poate ca nici cel al lui Joni Earekson Tada (sper ca i-am scris numele corect). Poate ca, reascultandu-i povestind prin ce trec, vei capata macar un dram de optimism pentru astazi. Pentru ca cea mai importanta zi este cea de astazi. Si asta in fiecare zi.
Da, poti face acel singur pas. Insa esti convins ca vei gasi linistea pe care o cauti? Oare aceea este adevarata forta, adevarata tarie, Lost? Ma uit in trecut si vad doua categorii de oameni: unii nefericiti, care au avut parte de multe probleme si au decis sa faca acel gest final, sperand ca vor capata linistea dupa care au tanjit atat de mult. Despre ei nu se stie daca au capatat ceea ce au gasit. Mai vad insa o categorie: unii care au trecut, la randul lor, prin probleme extrem de dificile, care au fost chinuiti, torturati, arsi pe rug, mutilati… si care totusi, in ciuda tuturor acelor circumstante infioratoare, prin care nu ne-a fost dat sa trecem nici unuia dintre noi, au avut acea liniste interioara, acea pace, acel calm sufletesc pe care dusmanii lor nu l-au putut intelege… Stii la cine ma refer… Si atunci nu pot sa nu ma inttreb, dragul meu prieten mult incercat, daca nu cumva adevarata liniste poate fi gasita inca din viata aceasta? Daca nu cumva, din prea multa suferinta, nu picam in capcana celor lipsiti de intelepciune si sa fim tentati sa dam ceva palpabil, testat de atatia oameni inaintea noastra, despre care s-au scris carti intregi si despre care marturisesc mii, pe ceva despre care nimeni nu stie nimic si nu poate afirma nimic cu certitudine?
Cu prietenie,
Adrian